Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 759/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 759/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 2162/105/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 759
Ședința publică din data de 25 martie 2013
Președinte - A.-C. B.
Judecători - E. S.
- V. D.
Grefier - D. V.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul N. M. E. - prin SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE, cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCPA „G. C. și R. I. V.”, cu sediul în București, Bulevardul C. C., nr. 4, .. 4, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 5248/14 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații M. A. NAȚIONALE – DEPARTAMENTUL FINANCIAR CONTABIL, cu sediul în București, ., sector 5 și C. DE PENSII S. A MINISTERULUI A. NAȚIONALE, cu sediul în București, .. 7- 9, sector 6.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform dispozițiilor art. 15 lit. d din Legea nr. 146/1997.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul-contestator N. M. E. - prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere și intimații M. A. Naționale - Departamentul Financiar contabil și C. de Pensii S. a Ministerului A. Naționale.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, a fost declarat în termenul legal procedural și că recurentul-contestator C. A. - prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere a solicitat judecarea cauzei în lipsă în cuprinsul acțiunii introductive - fila 16 dosar fond.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 22 martie 2013 s-a dispus admiterea cererii de abținere formulată de unul dintre membrii completului de judecată, respectiv de doamna judecător C.-P. B..
De asemenea, se învederează că, intimatul M. A. Naționale a depus la dosar întâmpinare, prin intermediul Compartimentului Registratură, înregistrată sub nr. 6771/22 martie 2013, în cuprinsul căreia a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că, atât recurentul-contestator N. M. E. - prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în cuprinsul acțiunii introductive (fila 16 - dosar fond), cât și intimatul M. A. Naționale, în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar prin intermediul Compartimentului Registratură, au solicitat judecarea cauzei în lipsă, dând eficiență normelor imperative reglementate de dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod pr. civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii aplicabilă în speță) constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 19.03.2012, sub nr._, reclamantul N. M. E. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în contradictoriu cu M. A. Naționale – Departamentul Financiar Contabil și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, a solicitat anularea deciziei de revizuire a pensiei nr._/22.12.2011, menținerea Deciziei de stabilire a cuantumului pensiei așa cum este menționată în Tabelul nr. 1 la rubrica „ Decizie emisă în temeiul Legii nr. 164/2001 și a Decretului nr. 214/1977 după caz plătită în luna decembrie 2010, nr._ din 7.10.2008, obligarea intimatului la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr.164/2001 (pensia inițială) și pensia recalculată conform Legii nr. 119/2010, de la data de 01.01.2011 și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, precum și obligarea la plata dobânzii legale aferentă sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii, dobândă calculată până la data plății efective a pensiei inițiale, cu cheltuieli de judecată.
În subsidiar, contestatorul a învederat că înțelege să conteste cuantumul pensiei stabilit în urma recalculării ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare.
În motivarea acțiunii, contestatorul a arătat că membrii S.C.M.D. au avut calitatea de militari, polițiști, în prezent fiind beneficiari ai pensiilor de stat aferente activității desfășurate, vechimii și gradului avut, prin decizia contestată dispunându-se, în mod netemeinic și nelegal, recalcularea pensiei.
A mai precizat contestatorul că prin Legea nr.119/2010 și normele de aplicare ale acesteia se încalcă dreptul de proprietate, creându-se un tratament discriminatoriu între cadrele militare și personalul civil, inclusiv cel care este încadrat în unitățile militare, personalul civil putându-și valorifica toate drepturile câștigate prin existența carnetului de muncă, în condițiile în care militarii nu au carnete de muncă, iar adeverințele cu veniturile sunt imposibil de reconstituit la întreaga valoare a câștigurilor obținute.
S-a menționat, totodată, că decizia de recalculare a pensiei a fost emisă în temeiul dispozițiilor HG nr.735/2010, iar prin sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în cauza ce a format obiectul dosarului nr._, s-a dispus suspendarea executării acestei hotărâri de guvern până la pronunțarea pe fond a instanței, decizia contestată fiind emisă ulterior suspendării, în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic.
S-a invocat de către contestator și faptul că prin modul de calcul al pensiei raportat la salariul mediu brut pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și pentru care nu au putut fi dovedite veniturile realizate lunar, s-a încălcat dreptul de proprietate, ocrotit de art.44 din Constituția României, de jurisprudența CEDO și de tratatele la care România este parte.
Contestatorul a mai precizat că măsura privind recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice nu se poate face decât prin încălcarea principiului neretroactivității prevăzut de art.115 alin.2 din Constituția României, republicată, prin această recalculare încălcându-se și principiul drepturilor câștigate, principiu care, deși nu este reglementat de legislația în vigoare, este consacrat de jurisprudență.
În drept, contestatorul a invocat disp.art. 112 C.p.c. și ale Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Prin Serviciul Registratură, la data de 22.05.2012, intimatul M. A. Naționale a formulat întâmpinare, invocând excepția de prematuritate iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Pe fond, cu privire la anularea hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor, procedura prealabilă nu era obligatorie, având în vedere prevederile art. 7 din Legea nr. 119/2010, coroborate cu prevederile Legii nr. 19/2000.
În drept, intimatul a invocat prevederile art. 115 Cod de Procedură Civilă și actele normative invocate.
La dosar au fost depuse înscrisuri de către ambele părți.
În ședința publică din data de 24.07.2012, intimatul M. A. Naționale a depus la dosar note de ședință prin care a solicitat instanței respingerea, în parte, a cererii de probațiune formulată de contestator, având în vedere că nu este concludentă, pertinentă și nu este de natură să ducă la rezolvarea cauzei.
În ședința publică din data de 24.07.2012, intimatul M. A. Naționale a depus la dosar note de ședință prin care a solicitat respingerea, în parte, a cererii de probațiune formulată de către contestator.
Prin Serviciul Registratură, la data de 23.10.2012, contestatorul a depus la dosar cerere precizatoare.
În ședința publică din data de 14.11.2012, reprezentantul intimaților a învederat instanței că nu înțelege să mai susțină excepția de prematuritate invocată prin întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 5248/14 noiembrie 2012, Tribunalul Prahova a respins ca nefondată contestația formulată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, potrivit art. 2 din Legea nr. 263/2010, sistemul public de pensii funcționează ca având principii de bază: principiul unicității, al obligativității, al contributivității, etc. Principiul contributivității reprezintă principiul conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Tribunalul a reținut că revenirea la sistemul de calcul prevăzut de legea nr. 164/2001, nu este posibilă, întrucât aceasta a fost abrogată la data de 01.01.2011, prin art. 196 din legea nr. 263/2010.
Astfel, începând cu data de 01.01.2011, dreptul contestatorului de a primi pensia în cuantumul stabilit prin vechea decizie de pensie, emisă în baza legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat nu mai are o fundamentare legală în dreptul intern. De altfel, art. 6 din OUG nr. 1/2011 arată că pensiile se mențin în plată în cuantumul avut anterior recalculării numai până la data emiterii deciziilor de revizuire.
Tribunalul a arătat faptul că, având de analizat constituționalitatea legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor (legea nr. 119/2010), prin deciziile nr. 871/2010 și 873/2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu contravin dispozițiilor constituționale privind neretroactivitatea legii civile, principiului drepturilor câștigate, dreptului de proprietate și nici tratatelor internaționale la care România este parte, deciziile fiind definitive și general obligatorii.
Legea nr.119/2010 a făcut obiectul unui control a priori de constituționalitate, criticate fiind aceleași aspecte ca cele învederate în cauza de față. Astfel, prin Decizia nr.871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010, Curtea, respingând obiecția de neconstituționalitate care viza viitoarea Lege nr.119/2010, a statuat că "pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii. Astfel, spre deosebire de acestea din urmă, pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat [a se vedea, spre exemplu, art.85 alin.(1) din Legea nr.303/2004 sau art.1801 din Legea nr.19/2000]. Mai mult, în cazul pensiilor militare, întregul cuantum al pensiei speciale se plătește de la bugetul de stat (a se vedea Legea nr.164/2001). De altfel, Decizia Curții Constituționale nr.20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.72 din 18 februarie 2000, a statuat că pensia de serviciu constituie «o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale», ceea ce demonstrează, fără drept de tăgadă, că, de fapt, acel supliment de care am făcut vorbire mai sus se constituie în acea compensație parțială menționată de Curte, pentru că diferențierea existentă între o pensie specială și una strict contributivă, sub aspectul cuantumului, o face acel supliment.
Acordarea acestui supliment, așa cum se poate desprinde și din decizia mai sus amintită, a urmărit instituirea unei regim special, compensatoriu pentru anumite categorii socio-profesionale supuse unui statut special. Această compensație, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia.
În acest sens, trebuie observat că dispozițiile art.47 alin.(2) din Constituție se referă distinct la dreptul la pensie față de cel la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege, dar pe care Legea fundamentală nu le nominalizează.
Prin urmare, a motivat prima instanță, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare. Se poate spune că, față de acestea, Constituția instituie mai degrabă o obligație de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat în mod expres.
Ca atare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art.15 alin.(2) din Constituție. Relevantă în acest sens este și Decizia nr.458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.24 din 13 ianuarie 2004, în care s-a statuat că «o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare».
Conformându-se dispozițiilor art.15 alin.(2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.
Oricum, având în vedere că pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă și rațională, Curtea consideră că acestea pot fi eliminate doar dacă există o rațiune, o cauză suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, o atare cauză o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat. Astfel, această măsură nu poate fi considerată ca fiind arbitrară; de asemenea, Tribunalul urmează a observa că măsura nu impune o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor speciale, nu selectiv, nu prevede diferențieri procentuale pentru diversele categorii cărora i se adresează, pentru a nu determina ca una sau alta să suporte mai mult sau mai puțin măsura de reducere a venitului obținut dintr-o atare pensie.
De asemenea, tribunalul a reținut că art.1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului cuprinde 3 norme distincte, strâns legate între ele: o primă normă, de ordin general, este cea din prima frază a primului alineat care enunță principiul general al necesității respectării dreptului de proprietate: „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale”; o a doua normă prevede posibilitatea privării unui titular, prin acțiunea organelor statului, de dreptul său de proprietate, privare supusă unor anumite condiții. Această normă este cuprinsă în cea de a doua frază a primului alineat: „nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”; cea de a treia normă, cuprinsă în al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1, recunoaște statelor contractante posibilitatea de a reglementa modul de folosință a bunurilor ce formează obiectul dreptului de proprietate, în conformitate cu interesul general: dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.
În privința domeniului de aplicare al art. 1 din Protocolul nr. 1, noțiunea de „bun” folosită în acest text are o semnificație autonomă și nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, ci se referă și la alte drepturi reale, la drepturi de creanță, la interese economice, adică la diverse valori patrimoniale, dacă sunt suficient de determinate și fundamentate din punct de vedere legal în dreptul intern. În numeroase decizii Curtea Europeană a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială (Cauza Andrejeva contra Letoniei; Cauza Muller contra Austriei; Cauza Gaygusuz contra Austriei; Cauza Buchen contra Cehiei).
Contestatorul a fost titular al dreptului de proprietate asupra unui „bun” în sensul Protocolului nr. 1 la Convenție, acest bun fiind „dreptul la primirea unei pensii din partea statului”.
În litigiul de față nu se poate califica „bunul” reclamantului ca fiind dreptul de a primi un anumit cuantum al pensiei, deoarece cuantumul este protejat de Convenție doar pe perioada în care acesta are o fundamentare legală în dreptul intern.
Or, începând cu data de 01.01.2011 dreptul reclamantului de a primi o pensie în cuantumul anterior revizuirii nu mai are o fundamentare legală în dreptul intern.
În acest sens, Curtea Europeană a reținut în cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei următoarele: „totuși, chiar dacă art. 1 din Protocolul adițional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum”.
De asemenea, în cauza Keckho contra Ucrainei Curtea Europeană a considerat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, prin modificări corespunzătoare ale legislației. Totuși, din momentul în care o dispoziție legală în vigoare prevede plata anumitor beneficii și condițiile legale sunt îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să refuze plata acestora, atâta timp cât acele dispoziții legale sunt încă în vigoare.
Statul garantează dreptul la asigurare socială, în condițiile legii, nefiind garantat cuantumul prestației sociale.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în același sens, organele de aplicare a Convenției reținând că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează dreptul de a primi pe viitor un anumit cuantum al prestației sociale și acceptând dreptul statelor de a modifica acest cuantum, în considerarea marjei largi de apreciere pe care o au la dispoziție.
„Teoria drepturilor câștigate” nu-și găsește aplicarea în cauza de față și nu poate constitui un argument justificativ pentru a califica că „bunul” a cărui protecție o solicită reclamanta în cauza de față este dreptul de a primi și după data de 01.01.2011 același cuantum al pensiei.
A accepta și da efecte unei „teorii a drepturilor câștigate”, deși aceasta nu este consacrată ca atare nici în Constituție, nici în vreun alt act normativ, nu este stabilit, explicat și însușit în mod unitar sensul acesteia, în prezent, în doctrina juridică sau în jurisprudență, nu poate reprezenta altceva decât o depășire a limitelor puterii judecătorești, stabilite prin art. 124 și art. 126 din Constituția României.
Mai mult, o astfel de teorie, înțeleasă în sensul celor invocate de reclamantă (ca imposibilitate a statului de a adopta măsuri prin care se diminuează cuantumul pensiei) ar depăși cu mult protecția oferită chiar de către art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, organele de aplicare ale Convenției reținând în mod constant dreptul puterii legiuitoare de a adopta măsuri ce au ca efect diminuarea cuantumului prestațiilor sociale aflate în plată, singura cenzură permisă instanței naționale sau Curții Europene fiind aceea de a verifica respectarea anumitor cerințe: diminuarea să fie prevăzută de lege, să nu afecteze substanța dreptului, să se înscrie în marja de apreciere de care beneficiază statul în privința scopului urmărit și a mijloacelor folosite.
Așadar, niciodată Curtea Europeană nu a reținut că statele nu ar putea diminua cuantumul pensiilor, chiar și cu o sumă infimă (de exemplu, 1 leu) . Dacă s-ar îmbrățișa „teoria drepturilor câștigate” atunci diminuarea cuantumului pensiei nu s-ar putea face niciodată, nici cu cea mai infimă sumă (de exemplu, 1 ban).
De asemenea, a stabilit prima instanță, trebuie avută în vedere și decizia nr. 29/12.12.2011 a ICCJ, dată în soluționarea recursului în interesul legii formulat cu privire la aplicarea unitară a Legii nr. 119/2010, potrivit căreia „deciziile și considerentele deciziilor Curții Constituționale sunt obligatorii în ceea ce privește constatările conformității sau neconformității atât cu Constituția, cât și cu CEDO și jurisprudența Curții de la Strasbourg. Însă, dacă instanța de contencios constituțional a constatat neconstituționalitatea unei legi sau norme, o atare constatare este una in abstractor, aceasta neîmpiedicând instanțele de drept comun să evalueze în concret, în raport de circumstanțele fiecărei spețe, dacă aplicarea aceleiași norme nu antrenează pentru reclamant consecințe incompatibile cu Convenția, protocoalele ei adiționale sau jurisprudența CEDO”.
Tribunalul a apreciat că, în prezenta cauză, nu este vorba despre o aplicare retroactivă a legii, de vreme ce aceasta produce efecte începând cu data de 01.01.2011.
Totodată, diminuarea cuantumului pensiei constatatorului nu este o măsură excesivă, exorbitantă, care să excedă marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială și care să ducă la compromiterea raportului de proporționalitate.
Mai mult decât atât, prin diminuarea cuantumului pensiei contestatorului, acesta nu a fost lipsit total de respectivul beneficiu sociale, nefiindu-i suprimate integral mijloacele de subzistență.
Practic, după emiterea deciziilor de revizuire, reclamanții beneficiază de la data de 01.01.2011 de drepturile de pensie calculate conform principiului contributivității, prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii utilizând algoritmul prevăzut de legea nr. 263/2010.
De altfel, CEDO a respins, ca inadmisibile, plângerile referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, coroborat pe art. 14 din Convenție, în cauza F. și alții c. României. Prin decizia respectivă, Curtea de la Strasbourg a arătat că reformarea sistemului de pensii, prin transformarea pensiilor speciale în pensii în sistemul public în temeiul legii nr. 119/2010, este compatibilă cu art. 1 din primul Protocol adițional al Convenție.
Împotriva sentinței Tribunalului Prahova a formulat recurs contestatorul N. M. E. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, pentru următoarele motive:
În mod eronat instanța de fond a apreciat ca recalcularea pensiei s-a făcut in mod legal, apreciind ca in speța nu a avut loc o încălcare a art. 1 alin. [1) din Primul Protocol adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, apreciind suplimentar ca ingerința statului în dreptul de pensie este justificata si deci legala.
Potrivit art. l alin. l pct. a din Legea nr. 119/2010, pensiile de serviciu ale personalului devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.
Susține recurentul că instanțele judecătorești sunt obligate, în temeiul prevederilor art. 20 din Constituția României și a obligațiilor pe care România și le-a asumat în urma ratificării acestor pacte, convenții si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, să ignore legile interne și interpretările Curții Constituționale a României care contravin reglementarilor internaționale si interpretărilor date acestora de organele abilitate.
Curtea europeană a constatat că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale
În consecință, constatarea anterioară a constituționalității Legii nr.119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare Convenției,iar instanța avea obligația de a cerceta dacă partea reclamantă deține un „bun" existent;dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului,dacă ingerința îndeplinește condițiile legalității;existenței unui scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general; proporționalității rezonabile a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit, a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății; a nediscriminării.
Susține recurentul că în ceea ce privește pensia de serviciu (specială), din punctul de vedere al naturii juridice nu trebuie sa se confunde și nici sa nu se suprapună cu cea de pensie de drept comun.
Dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea internă, distinct de dreptul la pensie din sistemul general.
Rezultă așadar fără putință de tăgadă că și pensia de serviciu, stabilită de autoritățile române (serviciul public de pensii) printr-o decizie administrativă de pensionare,în baza legii, reprezintă un ..bun", partea reclamantă exercitând acest drept prin încasarea lunară, a pensiilor, după data pensionării.
A mai arătat recurentul că este inacceptabil argumentul instanței de fond, potrivit căruia nu există o ingerință asupra proprietății în caz de reducere a pensiei sub pretextul că viitorul cuantum ce va fi plătit va fi calculat în concordanță cu noile norme legale incidente.
Dimpotrivă, Curtea a statuat expres că, dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă (prin lege sau ca măsură disciplinară), este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată în lumina art 1 al Protocolului nr.l (cauzele Azinas v. Cipru, Banfield v. Regatul Unit, Apostolakis v. G.).
În acest context, prevederile abrogative ale art. 1-3 din Legea nr. 119/2010 (menținute și prin art. 196 lit. i din Legea nr. 263/2010) au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu, fapt ce reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului, si asta chiar dacă acest „bun" (pensia de serviciu) a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun.
Având în vedere că pensia de serviciu (..bunul") a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație poate echivala cu o veritabilă privare de proprietate întrucât in speța este cazul unei eliminări integrale și ireversibile a dreptului, iar nu o suspendare sau amânare a plății acestuia ori o reducere parțială de cuantum.
Testul de proporționalitate a ingerinței invocate de către instanța de fond, constă în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, în caz de privare de proprietate, chiar dacă compensația nu trebuie să fie integrală în anumite circumstanțe, totuși ea trebuie să fie rezonabilă.
Ori, acordarea în locul vechiului bun (pensia de serviciu), a unui alt bun (pensia de drept comun) cu o valoare substanțial și vădit diminuata, nu se încadrează în limitele rezonabilului.
În ceea ce privește principiul legalității, recurentul a arătat că acesta comportă trei aspecte: existența normei legale care reglementează ingerința; caracteristicile normei legale; aplicarea normei într-o manieră care să nu fie vădit eronată sau arbitrară.
Or, în ceea ce privește ingerința, aceasta este prevăzută de lege și anume de art. 1-3 din Legea nr. 119/2000, ingerința producându-se în baza unei norme legale în materie.
Cu privire la erorile la calculul pensiei recurentul a susținut că instanța de fond a reținut că din actele depuse la dosar nu au reieșit erori de calcul, însă printr-o simplă verificare a buletinului de calcul și a Anexei nr. 1 din O.U.G. nr. 1 rezultă mai multe erori, lipsuri sau neconcordanțe.
Astfel, recurentul arată că a avut mai multe grade militare, pentru care în Anexa 1 la OUG nr.1/2011, solda minimă este în cuantum mult mai mare decât venitul menționat de intimata in buletinul de calcul al deciziei contestate sau în adeverințele care cuprind sume identice cu cele din buletinul de calcul.
Așadar, în urma comparării acestor date, reiese că, de fapt, cuantumul veniturilor din buletinul de calcul și adeverința/situația veniturilor este semnificativ mai mic decât cuantumul soldei minime pentru gradul deținut de subsemnatul.
De asemenea, arată recurentul, adeverințele de venituri nu evidențiază, astfel cum ar fi legal si corect, componenta venitului, respectiv cat constituie brută, cât este solda minimă, cat din venitul respectiv sunt prime, sporuri sau alte drepturi bănești.
Referitor la proporționalitatea măsurii se susține că în expunerea de motive a Legii nr. 119/2010, depusă de inițiator la Parlament, există două motive care corespund condiției scopului legitim; continuarea crizei economice și anul 2009 și extinderea acesteia în anul 2010, ce atrage necesitatea asigurării sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, eliminarea privilegiilor din legile sistemelor speciale de pensii publice.
Este necesară însă o proporționalitate rezonabilă între ingerință (mijloacele utilizate) și scopul legitim urmărit. Curtea a acceptat că, în sens larg, poate reprezenta un scop legitim protecția sistemului economic al țării, în contextul necesității instituirii unui sistem de securitate socială viabil și a capacității reduse a bugetului național. Dar instanța europeană a subliniat că, și în acest caz, este obligatoriu să se determine dacă a existat un raport rezonabil de proporționalitate între mai sus menționatul scop legitim și mijloacele utilizate, în fiecare caz în speță (cauzele Andrejeva v. Letonia și Bunchen v. Republica Cehă). Ingerința trebuie să fie proporțională în mod rezonabil cu scopul urmărit (cauzele J. și alții v. Germania, Wieczorek v. Polonia).
Privarea de proprietate, servind interesului public, trebuie să urmărească scopul legitim prin mijloace proporționale în mod rezonabil cu scopul urmărit.
Cu privire la obligația statului de a acționa într-un timp adecvat, este de reținut că pentru a exista un raport de proporționalitate fată de caracterul pur temporar si excepțional al crizei economice, trebuie ca și mijloacele utilizate (prin ingerința asupra dreptului de proprietate) să fie tot temporare.
Potrivit Deciziei nr.46/2002 a Curții Constituționale, „în cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziții legale, printr-un act normativ de același nivel"
Rezulta cu claritate faptul ca instanța de fond în mod eronat a respins contestația formulata, ignorând probatoriul administrat în cauză, practica europeana în materie, omițând să constate că în speță a operat o ingerință disproporționată din partea statului prin eliminarea pensiilor speciale și revizuirea pensiei recurentului cu consecința diminuării substanțiale a acesteia.
Față de toate aceste aspecte se solicită admiterea recursului formulat și, reținând cauza spre rejudecare, modificarea în tot a sentinței pronunțată de prima instanță în sensul admiterii contestației și anulării deciziei de revizuire.
La data de 25.03.2013, intimatul M. A. Naționale a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de contestator ca nefondat.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente, Curtea va reține că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Cu privire la critica recurentului că instanța de fond a încălcat art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor incidente, inclusiv prin prisma Protocolului 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței instanței de la Strasbourg.
Astfel, obiectul cauzei este dat de o contestație împotriva unei decizii de pensionare și la emiterea căreia a fost avut în vedere un act normativ ulterior transformării pensiei de serviciu a recurentului din prezenta fază procesuală în pensie în sistemul public de pensii.
Pe de altă parte, pensiile de serviciu reglementate de legiuitor pentru anumite categorii socioprofesionale au fost compuse dintr-o parte contributivă, identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea Legii nr. 19/2000 în prezent abrogată și înlocuită cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat și o parte necontributivă care se achită de la bugetul de stat.
Prin adoptarea Legii nr. 119/2010 și a O.U.G. nr. 59/2011 titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat cu consecința diminuării cuantumului pensiei pana la limita corespunzătoare a beneficiului contributiv ceea ce nu reprezintă o ingerință din perspectiva dreptului de proprietate în raport de prev. art. 1 din Protocolul nr. 1.
Cu privire la drepturile de creanță, prin Hotărârea CEDO în cauza F. și alții contra României s-a statuat că statele părți la Convenție dispun de o marja largă de apreciere pentru reglementarea politicii sale sociale și poate alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului, respectiv stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice.
În aceeași hotărârea s-a statuat că reducerea pensiilor constituie o modalitate de echilibra bugetul și de a corecta diferențele existente între sistemele de pensii.
Curtea Europeană a confirmat practica interpretărilor date de Curtea Constituțională începând cu decizia nr. 871/2010 și decizia nr. 1237/2010 care au statuat că pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public ,iar acordarea suplimentului ca element al pensiei de serviciu constituie o compensație pentru anumite categorii socio-profesionale supuse unui statut special, compensație care ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale.
Cu privire la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească ingerința statului pentru a nu conduce la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, deși recurentul le analizează separat pe fiecare în parte, respectiv: existența bunului ingerința să fie legală, să urmărească un scop legitim, să respecte raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit de realizat, Curtea va reține că și condiția legalității ingerinței statului este îndeplinită fiind prevăzută de un act normativ, respectiv O.U.G. nr. 1/2011, O.U.G. nr. 59/2011.
Scopul legitim, așa cum a fost definit de hotărârea CEDO sus-menționată este de a echilibra bugetul de stat și a corecta diferențele existente în sistemele de pensii.
Reducerea pensiei recurentului nu poate fi considerată nerezonabilă sau disproporționată pentru că nu a fost atins acel prag de dificultate pentru a se putea constata o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Raportul de proporționalitate este definit de faptul că reforma sistemului de pensii a fost fundamentată pe motive obiective, respectiv deficiențele economice și corectarea inegalităților între diferite sisteme de pensii.
Așa cum s-a mai arătat, statul are dreptul de a-și stabili politica în domeniul social și de a corecta diferențele între sistemele de pensii, situație în care nu se poate spune că s-a încălcat principiul drepturilor câștigate.
Deși recurentul susține că există erori cu privire la calculul pensiei, iar instanța de fond a reținut că din actele depuse la dosar nu au reieșit erori de calcul, Curtea va reține că aceasta este nefondată,întrucât,pentru a se constata eventualele erori,trebuia efectuată o expertiză de specialitate care să stabilească dacă există erori de calcul sau neconcordanțe.
Atâta timp cât nu s-a efectuat o lucrare de specialitate în sensul arătat mai sus, nu se poate conchide că există erori la calculul pensiei.
Susținerea recurentului că instanța de fond în mod eronat a respins contestația formulata, ignorând probatoriul administrat in cauza, practica europeana in materie, omițând să constate că in speța a operat o ingerința disproporționata din partea statului prin eliminarea pensiilor speciale si revizuirea pensiei recurentului cu consecința diminuării substanțiale a acesteia, urmează a fi respinsă ca nefondată, întrucât se întemeiază pe disp.art.304 pct.11 Cod pr.civilă ce au fost abrogate prin OUG nr.138/2000 aprobată prin Legea nr.219/2005.
De reamintit este că, potrivit art. 3307 alin. 4 Cod proc. civilă, „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
De asemenea, conform art. 99 lit. ș din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, constituie abatere disciplinară pentru judecători „nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii”.
Așa cum s-a arătat și în Cauza F. și alții contra României, reducerea pensiilor, deși substanțială, a constituit o modalitate de integrare a acestor pensii în sistemul general de pensii, menită să asigure echilibrul bugetar și să corijeze disparitățile existente între diferitele sisteme.
În aceeași decizie s-a menționat că reforma sistemelor de pensii nu a avut efect retroactiv și nu a adus atingere dreptului la prestații sociale, dobândit în virtutea contribuțiilor vărsate în timpul anilor de serviciu.
Trebuie amintit că pensiile de serviciu au fost stabilite inițial pentru anumite categorii socio-profesionale, fiind alcătuite din două componente: pensia contributivă plătită de bugetul de stat din bugetul asigurărilor de stat și pensia suplimentară suportată din bugetul de stat fără plata vreunei contribuții.
Prin decizia nr. 871/2010 a Curții Constituționale, referitoare la excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 119/2010, s-a statuat că prevederile acestui act normativ sunt constituționale, nefiind discriminatorii, aplicându-se tuturor pensiilor speciale.
În baza disp. art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă coroborat cu art. 3041 Cod pr. civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul N. M. E. - prin SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE, cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCPA „G. C. și R. I. V.”, cu sediul în București, Bulevardul C. C., nr. 4, .. 4, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 5248/14 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații M. A. NAȚIONALE – DEPARTAMENTUL FINANCIAR CONTABIL, cu sediul în București, ., sector 5 și C. DE PENSII S. A MINISTERULUI A. NAȚIONALE, cu sediul în București, .. 7- 9, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 25 martie 2013.
Președinte, Judecători,
A.-C. B. E. S. V. D.
Grefier,
D. V.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
Red. ES
Tehnored. CC
2 ex/26.03.2013
d.f. nr._ Tribunalul Prahova
j.f. I. C.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1680/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 281/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
