Pretentii. Decizia nr. 3812/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3812/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 10005/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 3812
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2013
Președinte - V.-A. P.
Judecători - C. - P. B.
- E.-S. L.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta C. Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .-C3, parter, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 742/3.04.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta ., cu sediul în Târgoviște, .. 86, județul Dâmbovița.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12 noiembrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de 19 noiembrie 2013 și, ulterior, pentru azi, data de mai sus, când a dat următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște, sub nr._, reclamanta S.C. G. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta C. Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei să îi restituie, pentru perioada ianuarie 2009-martie 2011, suma de 38 465 lei, reprezentând indemnizații achitate angajaților săi care au beneficiat de concedii medicale, sume ce depășesc suma contribuțiilor de plată lunară pentru concedii și indemnizații de asigurări de sănătate datorate bugetului Fondului Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, la plata dobânzii legale aferente sumei de 38.465 lei, începând de la data introducerii acțiunii și până la achitarea acesteia, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, la data de 24.11.2011, a adresat pârâtei solicitarea de recuperare a indemnizațiilor achitate angajaților săi pentru concedii medicale (care depășesc suma contribuțiilor de plată lunare pentru concedii și indemnizații de asigurări de sănătate) pentru intervalul ianuarie 2009 - martie 2011, completând formularul conform anexei 12 la OUG nr. 158/2005, însă, la data de 10.05.2012, prin adresa nr. 5713, i-a fost comunicat refuzul restituirii indemnizațiilor aferente intervalului martie 2010-decembrie 2010, cu motivația că sumele trebuiau solicitate în termen de 90 de zile de la data în care beneficiarul era în drept să le solicite.
A mai arătat reclamanta că, urmând aceeași procedură, la data de 10.04.2012, a solicitat pârâtei recuperarea indemnizațiilor achitate angajaților săi pentru concediile medicale ce depășesc contribuțiile pentru concedii și indemnizații de asigurări de sănătate pentru lunile ianuarie 2011-martie 2011, cuantumul sumei de recuperat din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate fiind de 2469 lei, aferent celor 27 de concedii medicale pentru perioada menționată.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, art. 38, art. 40, art. 58 din OUG nr. 158/2005 modificată și completată, art. 76, art. 77, art. 82 din Normele de aplicare a OUG nr. 158/2005 modificate și completate.
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, motivarea fiind similară cu cea redată în răspunsul adresat reclamantei.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că, potrivit art. 40 alin 1 din OUG nr.158/2005, indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite, iar potrivit art. 82 din Normele de aplicare a prevederilor OUG nr.158/2005 aprobate prin Ordinul MS/CNAS nr._ cu modificările și completările ulterioare, indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite, acest termen fiind considerat unul de prescripție.
La termenul de judecată din data de 28.11.2012, reclamanta a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgoviște, excepție admisă de Judecătoria Târgoviște, prin sentința civilă nr.5558/28.11.2012, declinându-și competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, Secția I civilă, motivat de faptul că, potrivit art. 152 din Legea nr. 263/2010, jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel.
Pe rolul Tribunalului Dâmbovița, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul micșorării câtimii obiectului pretențiilor la suma de 35.912 lei, cu titlu de indemnizații pentru concedii medicale, ce depășesc suma contribuțiilor de plată lunare datorate FNUASS, pe perioada ianuarie 2009 –martie 2011, precum și a dobânzii legale penalizatoare aferentă acestei sume, de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plății efective a sumei.
În baza probelor administrate, prin sentința civilă nr. 742/3.04.2013, Tribunalul Dâmbovița a admis cererea precizată și restrânsă și a obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 35.912 lei, pentru perioada ianuarie 2009 –martie 2011, cu titlu de indemnizații de concediu medical achitate salariaților săi, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, de la data introducerii cererii de chemare în judecată -02.08.2012, până la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că:
Reclamanta ., în calitate de angajator, conform situațiilor privind sumele reprezentând indemnizații plătite de aceasta pe perioada anilor 2009, 2010 și ianuarie –martie 2011, ce depășesc suma contribuțiilor lunare datorate statului, pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, a plătit angajaților ce au beneficiat de concedii medicale suma de 35.912 lei, pentru perioada ianuarie 2009-martie 2011.
La data de 24.11.2011, prin adresa nr.2995, reclamanta a adresat pârâtei o cerere de recuperare a diferenței dintre indemnizațiile plătite și contribuția de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, în conformitate cu dispozițiile art.38 alin.2 din OUG nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate și art.77 din Normele de aplicare a OUG nr.158/2005.
La data de 10.04.2012, a revenit cu aceeași solicitare de restituire a sumelor aferente lunilor ianuarie 2009 –decembrie 2010, iar prin adresa nr.5713/5.05.2012, pârâta i-a comunicat un refuz de restituire a sumelor, cu motivarea că, potrivit OUG nr.36/2010, ce a modificat art.40 din OUG nr.158/2005, indemnizațiile pot fi solicitate în termen de 90 de zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite.
Urmând aceeași procedură, la data de 09.04.2012, prin adresa nr.1117, înregistrată de pârâtă la 10.04.2012, reclamanta a solicitat din nou instituției pârâte recuperarea sumelor pentru lunile ianuarie – martie 2011, fără ca aceasta să dea curs cererii formulate.
Tribunalul a constatat pe baza situațiilor de plată depuse la dosar de către reclamantă, că aceasta, în temeiul art.1 din OUG nr.158/2005, a achitat cu titlu de indemnizații de concediu medical suma de 48.558 lei, deși trebuia să achite doar 11.308 lei pentru perioada ianuarie –decembrie 2009, suma de 39.537 lei, deși trebuia să achite 7.175 lei, pentru perioada ianuarie - decembrie 2010, iar pentru perioada ianuarie –martie 2011, suma de 8.218 lei, deși trebuia să achite 1.515 lei. Această situație de fapt nu a fost contestată de către pârâtă, ea refuzând restituirea către angajator a sumelor achitate în plus, motivat de faptul că a depășit termenul de 90 de zile, prevăzut de art.40 din OUG nr.158/2005, modificat prin OUG nr.36/2010.
Potrivit art.12 alin.1 lit.A din OUG nr.158/2005, indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, pentru primele 5 zile, este suportată de angajator, iar pentru următoarea perioadă, conform art.12 alin.1 lit.B din același act normativ, se suportă din bugetul FNUASS, iar în cazul concediilor medicale pentru sarcină și lăuzie, potrivit art.25 alin.2 din OUG nr.158/2005, indemnizația se suportă integral din bugetul FNUASS.
Dispozițiile art.40 alin.1 din OUG nr.158/2005 în vigoare până la data modificării lui prin art.1 pct.10 din OUG nr.36/2010, prevedeau că aceste indemnizații, puteau fi solicitate în termenul de prescripție de 3 ani, calculat de la data în care beneficiarul era în drept să le solicite, iar de la 26.04.2010, când a intrat în vigoare OUG nr.36/2010 s-a prevăzut un termen de 90 de zile de la data la care beneficiarul era îndreptățit să le solicite, fără ca acest termen să fie calificat ca fiind un termen de prescripție, așa cum era prevăzut expres în forma nemodificată a actului normativ.
A apreciat tribunalul că termenul de 90 de zile, prevăzut de art.40 alin.1 din OUG nr.158/2005, modificat prin OUG nr.36/2010, nu este un termen de prescripție sau de decădere, care să atragă stingerea dreptului reclamantei de a-și recupera sumele plătite în plus cu titlu de indemnizații pentru concedii medicale. Pe de altă parte, acest termen se referă la data la care beneficiarul era îndreptățit să solicite indemnizațiile. Or, beneficiarul în acest caz era angajatul și nu angajatorul, ceea ce se interpretează în sensul solicitării indemnizațiilor în cazul în care angajatorul nu le-a plătit angajatului.
A concluzionat tribunalul că, fiind vorba de un drept personal, patrimonial, sunt aplicabile dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, adică un termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, termen care a fost respectat de către reclamantă, prima cerere fiind introdusă la 24.11.2011, pentru perioada ianuarie 2009-decembrie 2010 și ulterior, la 10.04.2012, pentru perioada ianuarie 2010-decembrie 2010 și la 09.04.2012, pentru lunile ianuarie 2011-martie 2011, astfel că acțiunea precizată și restrânsă este întemeiată.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta, susținând, în esență, că în reglementarea anterioară modificării OUG nr. 36/2010, art. 40 alin.1 din OUG nr. 158/2005 prevedea „indemnizațiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, în termenul de prescripție de 3 ani, calculat de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite”, iar după . OUG nr. 36, articolul 40 alin.1 s-a modificat și prevede „indemnizațiile pot fi solicitate, pe baza documentelor justificative, în termen de 90 de zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite”.
A mai arătat recurenta că, atâta vreme cât legiuitorul s-a raportat în reglementarea anterioară la termenul general de prescripție de 3 ani, este incontestabil faptul că termenul de 90 de zile din noua reglementare este tot un termen special de prescripție, cum de altfel a considerat și Curtea Constituțională în decizia nr. 16/22.01.2013, în care a reținut că „legiuitorul delegat a redus termenul în care indemnizațiile pot fi solicitate în baza actelor justificative, de la 3 ani la 90 de zile, prin aceasta urmărindu-se protecția atât a beneficiarilor de indemnizații, cât și a fondului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. În acest context, Curtea a constatat că prevederile art. II din OUG nr. 36/2010 instituie o normă tranzitorie, prin care s-a urmărit adoptarea unor măsuri de natură a responsabiliza beneficiarii pentru a depune într-un termen, considerat optim, documentele justificative la casele de asigurări de sănătate, în vederea efectuării plății indemnizațiilor, de regulă, în același an calendaristic și, deci, în același buget al fondului.
A precizat recurenta că noțiunea de beneficiar, din textul legal menționat, se referă la angajator și nu la angajatul persoană fizică, care nu mai poate avea calitatea de beneficiar, întrucât indemnizațiile de concediu medical îi sunt plătite de către angajator, acesta recuperându-le de la casele de asigurări de sănătate, conform legii.
A învederat recurenta că este nelegală și obligarea sa la plata dobânzilor fără a se indica prevederea legală în baza căreia prima instanță a considerat că datorează dobânzi, în condițiile în care CAS Dâmbovița nu a făcut altceva decât să respecte prevederile legale în vigoare, precizările Casei Naționale de Asigurări de Sănătate cuprinse în adresele depuse la dosarul cauzei și deciziile Curții Constituționale. CAS Dâmbovița este instituție publică cu un buget aprobat de ordonatorul principal de credite – C. Națională de Asigurări de Sănătate, sumele alocate având destinație specială, astfel că este nelegală aprecierea tribunalului de a o obliga la plata dobânzilor doar pentru faptul că a aplicat corect legea.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține că recursul este fondat în limitele și pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Problema litigioasă vizează împrejurarea dacă cererilor de recuperare a sumelor reprezentând indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă plătite de către angajatori angajaților (ce depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă) le este aplicabil termenul de prescripție de 3 ani reglementat de art. 40 alin.1 din O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate sau termenul de 90 de zile introdus ca urmare a modificării aduse prin punctul 10 al art. 1 din O.U.G. nr. 36/2010, inclusiv prin prisma reglementării din art. II al celui din urmă act normativ menționat.
Sub un prim aspect, se impune a se preciza că, în acest context legislativ, este necesar a se face distincție în analizarea pretențiilor deduse judecății de intervalul de timp pentru care au fost solicitate.
Astfel, pentru perioada ianuarie 2009 – aprilie 2010 este aplicabil termenul de prescripție de 3 ani reglementat de O.U.G. nr. 158/2005, dat fiind faptul că, prin nici o normă cuprinsă în O.U.G. nr. 36/2010, legiuitorul nu a statuat principiul aplicării imediate a legii noi, situație în care prescripția rămâne supusă legii sub imperiul căreia a început să curgă.
De altfel, prin decizia nr. 1027/29.11.2012, Curtea Constituțională a statuat, în mod expres, că dispozițiile art. II din O.U.G. nr. 36/2010 instituie o normă tranzitorie, care se aplică numai pentru viitor, termenul de 90 de zile neafectând valabilitatea certificatelor de concediu medical eliberate până la data intrării în vigoare a menționatei ordonanțe.
De asemenea, instanța de contencios constituțional a constatat că art. 40 din O.U.G. nr. 158/2005, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 36/2010, se aplică domeniului propriu de reglementare, respectiv cererilor de acordare a indemnizațiilor solicitate în temeiul certificatelor medicale eliberate ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 36/2010.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiate criticile recurentei vizând perioada ianuarie 2009 – aprilie 2010.
Referitor la pretențiile solicitate pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 36/14.04.2010, este de menționat că, deși nu s-a prevăzut expres că termenul de 90 de zile (în care indemnizațiile pot fi solicitate în baza actelor justificative) este un termen de prescripție (spre deosebire de reglementarea anterioară) plecând de la scopul reducerii acestui termen de la 3 ani la 90 de zile – responsabilizarea beneficiarilor pentru a depune într-un termen, considerat optim, documentele justificative la casele de asigurări de sănătate, în vederea efectuării plății indemnizațiilor, de regulă, în același an calendaristic și, deci, în același buget al fondului (astfel cum s-a constatat și de instanța de contencios administrativ în decizia nr. 1027/29.11.2012) Curtea apreciază că intenția legiuitorului a fost aceea de a califica termenul respectiv ca fiind unul de prescripție, termen ce nu a fost respectat de reclamantă în formularea cererii de restituire.
În considerarea tuturor argumentelor expuse, Curtea, în temeiul art. 312 alin.1 Cod pr.civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii, aplicabilă în speță față de dispozițiile art. 24 și art.25 alin. 1 Cod procedura civilă, forma actuală) va admite recursul, va modifica în parte sentința, în sensul că va admite în parte acțiunea precizată și restrânsă ulterior și va obliga pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 31.245 lei, pentru perioada ianuarie 2009 – aprilie 2010, cu titlu de indemnizații de concediu medical achitate salariaților săi, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data introducerii cererii de chemare în judecată – 2.08.2012 până la data plății efective (fiind evident că reclamanta a suferit un prejudiciu cert prin devalorizarea leului; de altfel, conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, Statul Român a fost condamnat, în mod repetat, atunci când părțile nu au beneficiat de reactualizarea creanței exigibile, care constituie un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului). Se va respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Admite recursul declarat de pârâta C. Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .-C3, parter, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 742/3.04.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta ., cu sediul în Târgoviște, .. 86, județul Dâmbovița și în consecință:
Modifică în parte sentința civilă nr. 742/3.04.2013 a Tribunalului Dâmbovița, în sensul că admite în parte acțiunea precizată și restrânsă ulterior.
Obligă pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 31.245 lei pentru perioada ianuarie 2009 - aprilie 2010, cu titlu de indemnizații de concediu medical achitate salariaților săi, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, de la data introducerii cererii de chemare în judecată - 2.08.2012 până la data plății efective.
Respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 26 noiembrie 2013.
Președinte, Judecători,
V.-A. P. C.-P. B. E.-S. L.
Grefier,
N. M.
Red.CPB
Tehnored.NM
2ex/ 4.12.2013
d.f._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. L. B.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Pretentii. Decizia nr. 281/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Asigurări sociale. Decizia nr. 232/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
