Pretentii. Decizia nr. 281/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 281/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 56711/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 281
Ședința publică din data de 6 februarie 2013
Președinte - M. G.
Judecători - C. P.
- C. M. M.
Grefier - C. O.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de contestatoarea I. D., domiciliată în București, .. 2, ., ., împotriva sentinței civile nr. 4857 pronunțată la data de 10 octombrie 2012 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata în contestație C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, Calea V. nr. 6, sector 3.
Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 30 ianuarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea recurentei să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 6 februarie 2013, când a dat următoarea decizie.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._, la data de 30.11.2012, contestatoarea I. D. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, contestație împotriva deciziei nr._ din 22.07.2011 privind revizuirea pensiei stabilită pentru limită de vârstă, în condițiile OUG 59/2011.
Prin contestație, aceasta a solicitat, în principal, să se constate nelegalitatea și netemeinicia deciziei atacate, obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii care să stabilească plata pensiei de serviciu astfel cum a fost calculată prin decizia nr._ din 14.01.2010, iar în subsidiar, emiterea unei noi decizii care să rețină numărul total de puncte, punctaj mediu anual, urmând a se stabili cuantumul drepturilor la pensie prin raportare la adeverințele depuse și să fie obligată intimata la plata diferențelor de drepturi pe perioada dedusă judecății începând cu data de 01.08.2011, ce va fi actualizată cu rata inflației la data efectivă a plății.
De asemenea, contestatoarea a solicitat obligarea intimatei la plata de daune cominatorii in cuantum de 200 lei/zi întârziere de la data rămânerii definitive si irevocabile a hotărârii, precum și la cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatoarea a arătat că la data de 03.08.2011 i-a fost comunicata decizia_/22.07.2011 privind revizuirea pensiei stabilite pentru limită de vârsta în condițiile OUG 59/2011, fiind stabilit un stagiu complet de cotizare de 30 ani 1 luna 17 zile, un număr de puncte realizate de 40._, apreciat ca incorect stabilit, respectiv un punctaj mediu anual de 1._.
Decizia nr._/22.07.2011 este nelegală si netemeinică în ceea ce privește stabilirea dreptului la pensie fiindu-i aplicabile dispozițiile legii speciale Legea 567/2004, prin decizia nr._/14.01.2010 fiindu-i stabilită pensia de serviciu urmare a cererii depuse, constându-se ca îndeplinește condițiile imperative ale Legii 567/2004 – 25 ani magistratură.
Contestatoarea a mai arătat că își întemeiază contestația pe prevederile constituționale privind neretroactivitatea legii de la art. 15 alin. 2, dar și pe Declarația Universală a Drepturilor Omului, practica CEDO, pe prev. art. 11, respectiv art. 44 alin. 1 si art. 3 din Constituția României. Prin însăși adoptarea Legii 119/2010 și a OUG 59/2011, a fost încălcat acest principiu fundamental, atâta timp cât se modifică retroactiv drepturile stabilite și dobândite.
Totodată, contestatoarea a susținut că prin aceste reglementări au fost încălcate mai multe principii:
- cel conform căruia România este stat social, aceste reglementari având ca efect suprimarea unor drepturi de natură socială, deja câștigate,
- principiul consacrării și respectării valorilor supreme ale statului de drept, prin restrângerea unor drepturi cu referire expresă la „dreptul la pensie",
- principiul egalității intre cetățeni, în forma consacrată de art. 4 alin. 2 din Constituție, prin caracterul discriminatoriu al dispozițiilor OUG 59/2011,
- principiul nediscriminării în funcție de profesie legii,
- principiul îndeplinirii întocmai și cu bună-credință a obligațiilor din tratatele la care România este parte și care ratificate fiind de Parlament fac parte din dreptul intern,
- principiul dreptului la ocrotirea sănătății, reducerea drepturilor de pensie a operat, deși pensionarea s-a făcut avându-se în vedere o profesie cu un ridicat grad de risc profesional,
- principiul dreptului la proprietate privată, dreptul la. pensie fiind un bun protejat în sensul CEDO, prin reducerea substanțială a cuantumului acesteia aducându-se atingere dreptului de proprietate ce nu poate fi diminuat decât în cazuri excepționale cu respectarea principiului proporționalității.
- principiul dreptului la un nivel de trai decent.
În ce privește netemeinicia deciziei, contestatoarea a susținut că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Chiar reținând stabilirea pensiei pe baza principiului contributivității, instanța trebuie sa aibă în vedere veniturile nete realizate și actele depuse la dosar .
Prin raportare la jurisprudența bogată a Curții de la Strasbourg, dacă drepturile de asigurări sociale fac parte din categoria de natură civilă vizată de art. 6 din Convenție, chiar în condițiile stabilirii pensiei în temeiul OUG 59/2011, coroborate cu prev. legii 19/2000, se impune admiterea acțiunii, obligarea intimatei la eliberarea unei noi decizii, cu respectarea regulilor generale stabilite ce CEDO, și anume: prevederea de către lege, scopul urmărit, respectarea proporționalității. Contestatoarea a apreciat încălcat dreptul de proprietate în sensul art. 6 din CEDO, judecătorul național putând a reține încălcarea principiului proporționalității, prin raportare la jurisprudența CEDO: Comisia EDO în cauza X.C Franța din 06.10.1982, în cauza X. contra Suediei 04.03.1985, Mellacher contra Austria 19.12.1989, Gayasuz contra Austria 18.09.1996, Jankovici contra Croația 12.10.2000, Lentz contra Germania, Muller contra Austria 12.10.2004, Koua Porrez contra Franța, Stec si alții contra Regatul Unit 06.07.2005, V. Raalte contr Olanda, Wieczorek contra Polobia 08.12.2009, Aizupurua Hortiz contra Spania 02.02.2010, Vessels Bergervoest contra Olanda 04.06.2002.
Întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea cauzei de la Tribunalul Prahova, prin încheierea de ședință din 08.06.2012, Tribunalul București a dispus scoaterea dosarului de pe rol și înaintarea acestuia instanței desemnate.
Prin sentința civilă nr. 4857 pronunțată la data de 10 octombrie 2012, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată contestația, reținând următoarele:
Prin Decizia nr._ din 12.02.2009, C. de P. Sector 2 a stabilit în favoarea contestatoarei, în urma actualizării pensiei inițiale, o pensie de serviciu în cuantum de 2807 lei.
Prin decizia nr._ din 14.01.2010 a aceleiași case de pensii s-au stabilit următoarele drepturi în favoarea contestatoarei: 4119 lei – începând cu data de 01.04.2008, 4530 lei – începând cu data de 18.04.2008, 4735 – începând cu data de 01.10.2008.
Ulterior, prin decizia nr._ din 22.07.2011, contestată în prezenta cauză, pensia a fost revizuită în baza OUG nr. 59/2011, stabilindu-se în favoarea contestatoarei o pensie de asigurări sociale în cuantum de 1035 lei, începând cu data de 01.08.2011.
În preambulul acestui act normativ s-a arătat că prin l lllegea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor s-a dispus recalcularea tuturor pensiilor speciale prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de legislația în domeniul asigurărilor sociale, în scopul asigurării egalității de tratament pentru toți beneficiarii sistemului public de pensii.
Astfel, s-a apreciat că se impune instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității și egalității, scopul fiind acela de a se stabili în mod just și echitabil drepturile de pensie pe care persoanele vizate de prezenta ordonanță de urgență sunt îndreptățite să le primească, astfel încât acestea să aibă posibilitatea să identifice și să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale.
Potrivit art. 1 alin. 1, pensiile supuse revizuirii în temeiul acestei ordonanțe de urgență sunt cele prevăzute de art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi.
În consecință, din conținutul OUG 59/2011 rezultă că obiectul revizuirii îl reprezintă pensiile supuse recalculării în temeiul legii 119/2010.
Potrivit art. 1 lit. c din acest act normativ, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea devin pensii în înțelesul legii 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Conform art. 3 și 5 din lege, aceste pensii se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea 19/2000.
Legea nr. 119/2010 a făcut obiectul controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională pronunțând decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, prin care a constatat conformitatea prevederilor acestui act normativ cu cele ale Constituției.
De asemenea, și OUG 59/2011 a făcut obiectul mai multor decizii prin care s-a constatat constituționalitatea sa în raport de jurisprudența anterioară a Curții, respectiv deciziile 861/28.11.2006 și 871/25.06.2010.
Prin contestația formulată, contestatorul critică decizia de revizuire emisă, nu atât sub aspectul neconformității ei cu actele normative interne, respectiv cu Legea 119/2010, ci, mai ales, sub aspectul neconformității acesteia cu prevederile constituționale și cu cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În ce privește constituționalitatea actului administrativ contestat, tribunalul are în vedere că, în realitate, criticile au în vedere înseși prevederile celor două acte normative menționate, apreciate ca fiind constituționale de către instanța de control constituțional, inclusiv sub aspectul retroactivității acestora și al încălcării principiului nediscriminării, învederate de contestatoare. Tribunalul are în vedere că aceasta este obligatorie în cauză, iar instanța sesizată cu aplicarea celor două acte normative nu are competența de a proceda la un nou control de constituționalitate a acestor dispoziții legale.
Prin contestația formulată a fost criticat actul contestat și sub aspectul încălcării art. 1 din Protocolul 1 CEDO combinat cu art. 14 CEDO.
Cu privire la aplicarea dispozițiilor Legii 119/2010 prin raportare la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO și art. 14 CEDO, precum și la deciziile 871 și 873 din 25 iunie 1010 ale Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet special constituit pentru soluționarea unor recursuri în interesul legii, prin Decizia nr. 29 din 12.12.2011, a apreciat că instanțele naționale competente să soluționeze acest tip de cauze urmează să facă o analiză in concreto de compatibilitate a diminuării pensiei stabilite prin decizia contestată cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, căci controlul in abstracto efectuat de Curtea Constituțională nu îl exclude pe cel al instanțelor de judecată.
Referitor însă la compatibilitatea actelor normative cu prevederile art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul adițional la aceasta, instanța supremă a apreciat, prin aceeași decizie, că instanțele judecătorești nu au competența de a face reevaluări după ce Curtea Constituțională a stabilit constituționalitatea lor sub aspectul discriminării, neputându-se reține că standardul constituțional ar fi inferior standardului european.
Așadar, tribunalul a analizat decizia contestată din punct de vedere a compatibilității sale cu prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.
În acest sens, tribunalul a apreciat că pensia stabilită în favoarea contestatoarei prin decizia_ din 14.01.2010 reprezintă un „interes patrimonial” ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1, atât sub aspectul părții contributive, cât și sub aspectul părții necontributive, ce se suportă de la bugetul de stat.
Prin Legea 119/2010, sistemul de pensii a fost reformat, ceea ce a avut ca efect modificarea cuantumului pensiilor aflate în plată cu titlul de pensii de serviciu, până la limita corespunzătoare părții contributive.
În cauza de față, contestatoarea a suferit, ca efect al aplicării acestei legi – prin emiterea deciziei de revizuire, o reducere a cuantumului pensiei, cu aproximativ 78 %.
Tribunalul a avut în vedere și jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv deciziile de inadmisibilitate pronunțate la data de 07.02.2012 în cauzele conexate A.-M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României, respectiv în cauza C. A. și alții contra României.
În prima cauză, reclamanții, care au îndeplinit, de asemenea, funcția de grefier, au suferit reduceri ale veniturilor permanente cu aproximativ 80 % și, iar reducerea privea doar partea necontributivă.Reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie.
Ca și Curtea Constituțională a României, Curtea de la Strasbourg a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. Reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu. Măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.
În cea de-a doua cauză, ce privea chiar compatibilitatea unor decizii de pensionare date în baza actelor normative aplicabile în speță, Curtea a apreciat că reducerile suferite de beneficiarii pensiilor de serviciu nu pot fi considerate nerezonabile sau disproporționate, iar reforma sistemului de pensii nu a avut caracter retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, ci numai asupra unei părți din pensie, suportată integral de la bugetul de stat, care reprezenta un avantaj de care reclamanții au beneficiat mulțumită profesiei lor.
În consecință, instanța a apreciat că, în raport de jurisprudența Curții Europene, nu poate fi reținută o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în această cauză, situația contestatoarei neprezentând elemente deosebite de natură a determina o altă soluție.
Instanța a mai avut în vedere că nu există motive pentru a reține că decizia contestată nu este conformă actelor normative de drept intern în baza cărora a fost emisă.
În ce privește modul de stabilire a cuantumului, tribunalul a constatat că prin contestație nu au fost aduse critici efective, contestatoarea rezumându-se să susțină că există greșeli de calcul, fără însă să indice în ce constau acestea. Faptul că este nemulțumită de suma calculată cu titlu de pensie nu poate justifica anularea deciziei emise și obligarea intimatei la efectuarea unui nou calcul.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea I. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9, art. 304 pct. 7 și art. 3041 Cod pr.civilă.
Susține că, hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, întrucât se reține că prin contestația formulată se aduc critici de nelegalitate atât pe aspectul neconformității ei cu actele normative interne, respectiv Legea 119/2010, cât și pe aspectul neconformității în raport de prevederile constituționale, respectiv în raport de Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Deși s-a reținut aplicabilitatea în cauză a deciziei XXIX/12.12.2011, tribunalul nu a făcut o analiză în concret a Protocolului 1 adițional la convenție, reținând o jurisprudență recenta a CEDO, pronunțate în cauze conexe ( A. M. F., respectiv C. A. și alții contra României) soluții date pe aspecte de admisibilitate fără legătura cu pricina dedusa judecații.
In raport de aceasta situație hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, recursul fiind întemeiat pe prev. art 304 punctul 9 Cod pr.civilă, solicitarea fiind aceea de modificare în tot a hotărârii, respectiv de admitere a acțiunii, urmând a se reține lipsa de temei legal raport la următoarele:
• în cazul în care, instanțele de judecată naționale constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi si să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.
Constatarea de către Curtea Constituțională a României, în cuprinsul deciziei nr.871/25.06.2010 publicată în M.Of. nr.433/28 iunie 2010, că Legea nr.l 19/2010 nu încalcă dispozițiile Constituției României, nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art. 20 din legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, de altfel chiar Curtea Constituțională, prin decizia nr.1.344 din 9 decembrie 2008 a reținut faptul că nu are atribuția de rezolva conflictul unui act normativ intern cu legislația supranațională, aceasta revenind instanțelor judecătorești, arătând că:„ instanțelor judecătorești le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare atunci când legislația națională este în contradicție cu aceasta".
Plecând de la dispozițiile art. 1 din Protocolul art. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmează a se constata că reclamantul beneficiază de un drept de proprietate asupra pensiei a cărei natură juridică a fost schimbată prin dispozițiile Legii nr.119 din 2010 și pe cale de consecință modificarea cuantumului pensiei este la dispoziția executivului.
În aceste condiții. Legea nr. 119 din 2010 vine în contradicție directă cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa încât, instanța națională fiind obligată - conform art. 20 alin 2 din Constituția României - să facă aplicarea directă a reglementărilor internaționale.
Cu privire la încălcarea principiului nediscriminării, s-a menționat că schimbarea naturii juridice și transpunerea pensiei ocupaționale în domeniul Legii 19 din 2000, respectiv în domeniul sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, și efectuarea unui procedeu diferențiat de recalcularea a pensiei reprezintă o discriminare, în sensul celor arătate în art. 14 din Convenție, precum și în art. 1 și 2 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale (R., 4.XI.2000), precum și în art. 21 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în mod repetat prin deciziile sale că „există discriminare în sensul art. 14 al Convenției atunci când persoane aflate în situații identice sau comparabile se bucură de un tratament preferențial unele față de altele".
De asemenea, Curtea a stabilit că în ceea ce privește necesitatea instituirii egalității de tratament, în egală măsură, constituie discriminare atât a trata diferențiat persoane aflate în situații similare sau compatibile, cât si a trata identic persoane aflate în situații diferite, așa cum de altfel a arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Thlimmenos contra Greciei (2000).
Considerentele instanței se raportează la considerentele Curții Constituționale, respectiv Curții Europene a Drepturilor Omului, fără o analiză în concret a contestației vorbind chiar de „drepturile reclamantelor” respectiv de drepturile „beneficiarilor pensiilor de serviciu", apreciate în alte cauze prin raportare la reforma sistemului de pensii ca nefiind vătămate, neavând un caracter „disproporționat” ori „nerezonabil.
Arată că, instanța reține că nu poate fi avută în vedere o încălcare a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, „situația contestatoarei neprezentând elemente deosebite de natură a determina o alta soluție”.
Întrucât nu sunt arătate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților hotărârea este lipsita de temei legal, urmând a fi supusa modificării în condițiile art. 304 pct.9 C. pr.civ.
Mai arată că, sentința a fost dată cu încălcarea legii, întrucât în considerentele reținute „ instanța mai are în vedere că nu există motive pentru a reține că decizia contestată nu este conformă actelor normative de drept intern în baza cărora a fost emisă", în lipsa expunerii temeiurilor avute în vedere, la pronunțarea soluției, fără o verificare a motivelor de fapt și de drept ce au stat la baza formulării contestației, îndreptățește recurenta să aprecieze hotărârea ca fiind dată cu încălcarea legii, instanța nedeliberând asupra argumentelor precizate în contestație.
Contestatoarea a menționat că, prin abrogarea HG 737 din 2010 nu s-a rezolvat problema dedusă judecății și anume, anularea deciziilor de recalculare în baza Legii nr. 119 din 2010 a pensiilor de serviciu, susținând că prin instrucțiunile nr. 1760/DI/13 iulie 2011 ale Statului Român prin C. Națională de P. Publice, emise în executarea OUG nr. 59 din 2011 se arată la pct.4. "se revizuiesc, din oficiu, conform prevederilor O.U.G. nr. 59/2011 și se plătesc în cuantumul rezultat în urma revizuirii începând cu data de 1 august 2011, toate pensiile care au făcut obiectul recalculării în baza dispozițiilor Legii nr. 119/2010 (inclusiv a pensiilor acelora a căror ordonanțe președințiale au fost admise prin hotărâri judecătorești irevocabile de către instanțele de judecată).
Prin decizia nr._/22.07.2011, intimata a procedat la recalcularea pensiei cuvenite reclamantei, stabilindu-se o pensie de 1035 lei, decizia fiind emisă în baza Legii nr.119/2010, pe baza metodologiei stabilită prin HG nr.737/2010, dată în aplicarea legii, hotărâre de guvern ce privește metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
HG nr.737/2010, ce a stabilit metodologia de calcul a noului cuantum al pensiei cuvenite reclamantei, a fost abrogată prin art.4 din OUG nr. 59/2011, pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Această ordonanță, publicată în Monitorul Oficial nr.457/30.06.2011, privește stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor unor pensii de serviciu, arătându-se în expunerea de motive că, în temeiul Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, s-a dispus recalcularea tuturor pensiilor speciale prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de legislația în domeniul asigurărilor sociale, în scopul asigurării egalității de tratament pentru toți beneficiarii sistemului public de pensii.
Totodată s-a arătat că având în vedere exigențele subliniate de puterea Judecătorească în cadrul controlului Jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010, în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să identifice și să transmită caselor de pensii sectoriale toate elementele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat, este necesară instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității și egalității, scopul fiind acela de a se stabili în mod just și echitabil drepturile de pensie pe care persoanele vizate de prezenta ordonanță de urgență sunt îndreptățite să le primească, astfel încât acestea să aibă posibilitatea să identifice și să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale.
În conformitate cu dispozițiile art.1 alin.l din OUG nr.59/2011, pensiile prevăzute la art. 1 lit. c-h din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, iar drepturile de pensie revizuite se plătesc de la data de întâi a lunii următoare expirării termenului de revizuire prevăzut anterior.
Chiar dacă HG nr.737/2010 a fost abrogată, ceea ce este esențial în cauză este faptul că plata drepturilor restante, constând în diferența dintre cuantumul cuvenit al pensiei rezultat în urma recalculării și cel obținut în urma revizuirii, pentru perioada de la data de 1 septembrie 2010 și până ia data revizuirii potrivit prezentei ordonanțe de urgență se va realiza in termenele arătate mai sus.
Prin urmare, din interpretarea dispozițiilor legale mai sus amintite, urmărind și calendarul stabilit de legiuitor pentru revizuirea pensiilor speciale, rezultă în mod evident intenția legiuitorului de a lipsi de orice eficiență juridică deciziile de recalculare a pensiilor întemeiate pe HG nr.737/2010.
Mai mult, prin mai multe hotărâri judecătorești a fost cenzurată această hotărâre a Guvernului, una dintre acestea fiind sentința civilă nr. 1575/1.03.2010 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/2/2010 prin care s-a dispus suspendarea executării HG nr. 737/2010 până la pronunțarea instanței de fond privind anularea acestui act normativ, hotărârea fiind executorie de drept.
Măsura suspendării HG nr. 737/2010 se prelungește de drept {ope legis) până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, iar suspendarea produce efecte erga omnes și se referă la toate persoanele aflate sub incidența sa, conform art. 14 din Legea nr.554/2004, care dispune că suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare până la expirarea duratei suspendării.
Cum HG nr. 737/2010 nu a mai reintrat în vigoare, întrucât în perioada suspendării acesteia a fost emisă OUG nr. 59/2011 care 1-a abrogat expres, fiind de altfel și anulată pe cale judecătorească prin Decizia Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr._, Curtea constată că nu se poate da eficiență actelor emise în aplicarea ei, inclusiv a Deciziei ce face obiectul prezentei acțiuni.
Așa cum a reținut Înalta Curte de Casație și justiție în motivarea deciziei nr. 38/07.01.2011 din dosarul nr._, când a soluționat recursul privind suspendarea executării HG nr. 735/2010, suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși formal juridic el există.
Având în vedere că HG nr. 737/2010 nu a mai reintrat în vigoare, fiind suspendat și ulterior abrogat, iar conform art.14. 7 din Legea 554/2004 pe perioada suspendării HG 737/2010 a avut ca efect încetarea oricărei forme de executare dată în baza acestui act suspendat, în mod corect tribunalul a apreciat că se impune anularea deciziei de recalculare a pensiei emisă în baza acestuia, întrucât emiterea acesteia s-a făcut în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic.
Intimata pârâta nu a procedat însă la retractarea deciziei emise în baza HG nr.735/2010, astfel că, în mod greșit instanța de fond nu a dispus anularea acesteia, acordând în mod greșit eficiență acestui act normativ, hotărârea fiind afectată de nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct 9 Cod.pr.civilă.
Mai susține că, hotărârea pronunțată s-a făcut o greșită aplicare a legii.
Se reține în ceea ce privește modul de stabilire a cuantumului drepturilor la pensie că nu au fost aduse critici efective contestatoarea rezumându-se să susțină că există greșeli de calcul fără să indice în ce constau acestea.
Prin proba cu înscrisuri solicitată în fața instanței de fond, încuviințată și administrată în fața acesteia s-a făcut dovada în cond. art. 1169 c.civ., a nelegalității deciziei de revizuire la stabilirea cuantumului drepturilor de pensie cu raportare la număr puncte, respectiv punctaj mediu anual, intimata neluând în calcul adeverințele 3243/C/06.08.2008, nr. 716/25.02.2004, nr. 5021/C/04.11.2009, nr.1/463/15.02.2011, nr. 3526/21.10.2011.
Instanța nu a deliberat asupra probei cu expertiză de specialitate solicitată, în scris, prin însăși contestația formulată, și prin cererea de probe depusă la dosarul pricinii.
De asemenea urmează a se verifica numărul total de puncte regizate în condițiile în care nu a fost luate în calcul adeverința nr. 3243/C/06.08.2008, nr. 716/25.02.2004, nr. 5021/0/04.11.2009, nr.l/463/15.02.2011, nr. 3526/21.10.2011, adeverințe ce au fost comunicate și care ar fi trebuit să fie avute în vedere la emiterea deciziei contestate, verificarea urmând să fie făcuta și cu privire la punctajul mediu anual.
Instanța de fond, Tribunalul Prahova, și-a motivat sentința recurată pe faptul că „ nu are competența de a proceda la un nou control de constituționalitate a acestor dispozițiile legale" și că în cauză „ nu poate fi reținută o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeana".
Așadar, recurenta contestatoare a dobândit drepturile sale în temeiul unei legi speciale anterioare, suficient de clare și previzibile, lege care îi permitea să-și previzioneze la nivel individual și familial, o anumită conduită și o manieră de gestionare prezentă și viitoare a acestor venituri. O asemenea prerogativă trebuie recunoscută ca făcând parte din dreptul de dispoziție al oricărei persoane asupra unei componente a patrimoniului său legal dobândit, iar suprimarea ei prin intervenția intempestivă a legiuitorului nu poate avea altă consecință decât afectarea substanței dreptului în partea sa cea mai importantă și definitorie - prerogativa dispoziției.
Contestatoarea avea, la data intrării în vigoare a noii legi, un bun actual, în accepțiunea art. din Primul Protocol Adițional la Convenție, ce i-a fost afectat printr-o ingerință din partea statutul.
Instanțele judecătorești sunt ținute, în temeiul prevederilor art. 20 din Constituția României și a obligațiilor pe care România și le-a asumat în urma ratificării acestor pacte, convenții și tratate privitoare la drepturile fundamentale ale omului, să nu aplice legile interne și interpretările Curții Constituționale, dacă ele contravin reglementărilor internaționale și interpretărilor date acestora de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și de Curtea de justiție a Comunității Europene.
Prin decizia nr._/14.01.2010 emisă de către C. județeană de P. a Sectorului 2 recurentei contestatoarei i-a fost stabilită o pensie de serviciu în sumă de 4735 lei, iar la calcularea acesteia au fost avute în vedere dispozițiile Legii nr.567/9.12.2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, care reglementează prin dispozițiile cuprinse în art.68, dreptul la o pensie de serviciu acestui personal în cuantum de 80% din venitul brut realizat în ultima lună de activitate, înainte de data pensionării.
Pensia de serviciu stabilită în favoarea recurentei-contestatoare a fost recalculată în temeiul Legii nr.119/2010, HG nr.737/2010 coroborate cu dispozițiile Legii nr.19/2000, prin decizia nr._/22.07.2012 operațiune în urma căreia cuantumul a fost redus ia suma de 1035 lei.
Deși Tribunalul Prahova a opinat că deciziei de recalculare a pensiei a fost a avut la bază reguli juridice, care au avut ca scop eliminarea pensiilor de serviciu, în conformitate cu principiile constituționale fiind recunoscute de către Curtea Constituțională prin decizia nr.871 din 25.06.2010.
Din perspectiva reglementărilor internaționale, aplicabile eu precădere în dreptul intern, potrivit angajamentelor internaționale în care Statul Român este parte și a dispozițiilor art.20 din Constituție, solicită a se reține următoarele:
Ca principiu general, dispozițiile Convenției europene privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale au forța constituțională și supralegislativă.
Normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern, iar obligația interpretării și aplicării dispozițiilor constituționale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de România, deci și în conformitate cu dispozițiile Convenției, se impune tuturor autorităților publice române, deoarece prevederile Constituției au aplicabilitate direct. În acest sens, în jurisprudența constantă a CEDO s-a reținut că judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Este adevărat că CEDO nu s-a pronunțat în mod expres în spețe care să vizeze pensia de serviciu, dar, din celelalte hotărâri care se referă la pensia de asigurări sociale, se deduc o . reguli, aplicabile direct în dreptul intern, chiar dacă aprecierile Curții au avut la bază doar existența unor discriminări între categorii de persoane aflate în situași similare.
În accepțiunea CEDO, o privare de proprietate nu este posibilă fără o dreaptă și prealabilă despăgubire, iar diminuarea pensiei prin efectul legii aduce atingere esenței dreptului la pensie și constituie o gravă încălcare a art.l din Protocolul Adițional nr.l al Convenției.
Legat de distincția pe care instanța de fond o face între partea contributivă și suplimentul din partea statului ca și componente ale pensiei de serviciu se impune a fi precizat că în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care a evoluat în timp, s-a ajuns la concluzia că pensia reprezintă un bun în sensul art.l din Protocolul nr.l, indiferent dacă aceasta are la bază principiul contributivității sau este stabilită în baza unei legi speciale.
Astfel, în cauza Buchen contra Republicii Cehe din 26 noiembrie 2002 (C._-97) Curtea a reținut că dreptul la pensie stabilit de autoritățile publice sub imperiul unei legi este un „bun" în sensul Convenției.
Având în vedere că recurenta contestatoare era titulara unui bun în sensul art. 1 din Protecolul 1. urmează a fi analizată măsura în care ingerința autorităților publice (a statului) în exercitarea dreptului la respectarea bunului a avut ca efect privarea acesteia de bunul său, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. l, păstrarea unui just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului.
Intervenția statului de a elimina pensia de serviciu prin recalcularea numai în raport de principiul contributivității, reprezintă în mod incontestabil o ingerință în exercițiul unui drept legal dobândit, astfel că acest amestec este permis numai în măsura în care corespunde unui interes de ordin general și este proporțional cu scopul urmărit
Legea nr.119/2010 în baza căreia pensia de serviciu a fost trecută în categoria pensiilor în înțelesul Legii nr.19/2000 nu cuprinde nicio motivare privind interesul general urmărit prin adoptarea acestei măsuri, scopul eliminării pensiilor de serviciu fiind identificat doar de către Curtea Constituțională și justificat da necesitatea reformării sistemului de pensii, prin înlăturarea situațiilor inechitabile pe fondul crizei economico-financiare cu care se confruntă statul.
Prin urmare, statul avea obligația să țină cont de asigurarea unei proporționalități între acest interes și speranța legitimă a intimatei contestatoare de a se bucura și pe viitor de dreptul câștigat.
Ingerința statului în dreptul acesteia îi dă posibilitatea și unei marje de apreciere cu privire la cuantumul valoric ce trebuia diminuat, însă această marjă trebuia să se limiteze la păstrarea echilibrului dintre cele două interese cu privire la care se adopta măsura.
Recurenta-contestatoare, al cărui drept la pensie de serviciu i-a fost stabilit sub imperiul legii anterioare, previzibile, avea dreptul la o continuitate în ceea ce privește evoluția acelei legi în viitor, ori reducerea pensiei s-a produs prin Legea nr.119/2010 în mod total și evident imprevizibil.
Pe de altă parte, diminuarea pensiei contestatoarei de la suma de 4735 lei până la suma de 1035 lei și imposibilitatea de a-și mai recupera vreodată sumele de bani pierdute prin această reducere au dus la ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat între proiecția proprietății și cerințele interesului general, supunând contestatoarea la o sarcină exorbitantă.
Cât despre beneficiul societății rezultat din reducerea pensiilor de serviciu, acesta este minim dacă avem în vedere numărul limitat al categoriilor de persoane beneficiare ale acestei pensii.
Prin reducerea pensiei într-un cuantum semnificativ și prin înlăturarea totală și imprevizibilă a dreptului la pensia specială, intimata este pusă în situația de a nu mai face față propriilor cheltuieli și de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată. Aceasta trebuie avută în vedere în contextul în care, pe toată durata exercitării profesia de grefier, nu a avut șansa de a-și suplimenta veniturile, având de suportat incompatibilități și interdicții totale în vreme ce alte categorii profesionale au beneficiat de șansa suplimentării veniturilor lor în lipsa oricăror incompatibilități și interdicții.
Procedându-se la diminuarea pensiei, s-a adus atingere chiar substanței dreptului de pensie al recurentei, atingere care în concepția instanței europene, este incompatibilă cu dispozițiile art.1 din Protocolul nr. 1 la convenție, împovărând titularul bunului în favoarea interesului general.
În ceea ce privește garantarea de către stat a dreptului la pensie, care este asimilat unui „bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, instanța urmează a reține că, într-adevăr, dreptul la pensie face parte din activul său patrimonial și este garantat de stat, nu însă și dreptul la un anumit cuantum al pensiei asupra, căruia, așa cum a reținut și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, statul poate interveni în considerarea dreptului său suveran de a-și stabili politicile economice și fiscale.
De altfel, Comisia a făcut o diferențiere între sistemele sociale care acordă persoanei, prin plata contribuțiilor, o parte individualizată care poate fi determinată în orice moment și sistemele în care relația dintre contribuțiile plătite și beneficiile care urmează a fi încasate este mult mai puțin vizibilă, ceea ce face ca „bunul" reprezentând dreptul la pensie să se mai greu definibil.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, urmând a se menține în plata a deciziei nr._/14.01.2010.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art. 3041 Cod pr. civilă, constată că motivele de recurs nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Recurenta și-a întemeiat recursul pe disp.art.304 pct.7 C.pr.civ., susținând că instanța de fond nu a analizat motivele de fapt și de drept ale pricinii, în raport de circumstanțele cauzei, făcând referire la modul general la situația altor persoane, astfel că hotărârea nu conține motivele pe care se sprijină, iar, în plus, instanța nu deliberat asupra probei cu expertiză de specialitate, necesară pentru stabilirea punctajului mediu anual.
De asemenea, a susținut că instanța nu a analizat în concret respectarea legislației europene, respectiv a Protocolului nr.1 la Convenție, hotărârea fiind lipsită de temei legal, cu aplicarea greșită a legii, fiind incident, în opinia sa, și motivul de recurs prev.de art.304 pct.9 C.pr.civ.
Procedând la soluționarea cauzei, Curtea reține că tribunalul a constatat mai întâi că, prin contestația formulată, contestatoarea a solicitat anularea deciziei de revizuire a pensiei, atât sub aspectul neconformității ei cu actele normative interne, respectiv cu Legea 119/2010, dar, mai ales, sub aspectul neconformității acesteia cu prevederile constituționale și cu cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că a analizat legalitatea deciziei în funcție de motivele de nulitate invocate.
Prin urmare instanța de fond a constatat că atât Legea nr. 119/2010, cât și O.U.G.nr. 59/2011, în temeiul cărora a fost revizuită pensia contestatoarei, au făcut obiectul controlului de constituționalitate.
Mai precis, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, prin care a constatat conformitatea prevederilor Legii nr.119/2010 cu cele ale Constituției.
De asemenea, și O.U.G.nr. 59/2011 a făcut obiectul mai multor decizii prin care s-a constatat constituționalitatea sa în raport de jurisprudența anterioară a Curții, respectiv deciziile 861/28.11.2006 și 871/25.06.2010.
Corect a constatat tribunalul că aceste acte normative au fost apreciate ca fiind constituționale de către instanța de control constituțional, inclusiv sub aspectul retroactivității acestora și al încălcării principiului nediscriminării, și că tribunalul nu avea competența de a proceda la un nou control de constituționalitate a acestor dispoziții legale.
De asemenea, în raport de obiectul contestației, tribunalul a analizat decizia contestată și din punctul de vedere al compatibilității sale cu prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.
În acest sens, tribunalul a apreciat că pensia stabilită în favoarea contestatoarei prin Decizia nr._ din 14.01.2010 reprezintă un „interes patrimonial” ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1, atât sub aspectul părții contributive, cât și sub aspectul părții necontributive, ce se suportă de la bugetul de stat.
A reținut că prin Legea 119/2010, sistemul de pensii a fost reformat, ceea ce a avut ca efect modificarea cuantumului pensiilor aflate în plată cu titlul de pensii de serviciu, până la limita corespunzătoare părții contributive și că, în cauza de față, contestatoarea a suferit, ca efect al aplicării acestei legi – prin emiterea deciziei de revizuire, o reducere a cuantumului pensiei, cu aproximativ 78 %.
Nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul că tribunalul a avut în vedere jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului, dar pe aspecte care nu aveau legătură cu pricina de față, în condițiile în care tribunalul a făcut referire la deciziile de inadmisibilitate pronunțate la data de 07.02.2012 în cauzele conexate A.-M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României, cauze în care reclamanții, au îndeplinit, de asemenea, funcția de grefier,și au suferit reduceri ale veniturilor permanente cu aproximativ 80 %.
S-a reținut că, în aceste cauze, reducerea pensiilor privind doar partea necontributivă și că, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie.
Ca și Curtea Constituțională a României, Curtea de la Strasbourg a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98; decizia Jankovic c. Croației, nr._/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr._/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).
Curtea a reamintit, în acest sens, că statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale și dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior ; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr._ /11 și_/11).
În consecință, instanța de fond a apreciat că, în raport de jurisprudența Curții Europene, și de circumstanțele speței, contestatoarea nu a făcut dovada, în concret, că raportul de proporționalitate este compromis, respectiv că suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excede marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială, sau că este lipsită total de respectivul beneficiu social ori i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
Instanța a mai avut în vedere că nu există motive pentru a reține că decizia de revizuire cu nr._/22.07.2011 contestată nu este conformă actelor normative de drept intern în baza cărora a fost emisă.
Nu pot fi primite nici criticile pe netemeinicie sub aspectul stabilirii punctajului și al omisiunii instanței de a dispune efectuarea unei expertize de specialitate în acest sens, stabilind corect instanța de fond că prin contestație nu au fost aduse critici efective, contestatoarea rezumându-se să susțină că există greșeli de calcul, fără însă să indice în ce constau acestea.
Față de considerentele expuse, nefiind incidente în cauză motivele de recurs invocate, prev.de art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ., Curtea, în baza art.312 C.pr.civ. va păstra sentința ca legală și temeinică și va respinge recursul declarat de contestatoare ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea I. D., domiciliată în București, .. 2, ., ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 4857 pronunțată la data de 10 octombrie 2012 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata în contestație C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, Calea V. nr. 6, sector 3.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2013.
Președinte, Judecători,
M. G. C. P. C. M. M.
Fiind în concediu de odihnă
semnează Președintele instanței,
Grefier,
C. O.
Operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
red.M.G.
tehnored.CO
2ex./01.03.2013
d.f._ Trib.Prahova
j.f. F. L. S.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 759/2013. Curtea... | Pretentii. Decizia nr. 3812/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
