Obligaţie de a face. Decizia nr. 173/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2013

Decizia nr. 173/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 679/114/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA I CIVILĂ-

Dosar nr._

DECIZIA NR.173

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2013

Președinte - A. P.

Judecători - M. I. G.

- V. G.

Grefier - C. C.

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul P. I. C., domiciliat în Municipiul B., ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 1160 din 10.09.2012, pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu unitatea pârâtă S.C. A. S.A. B., cu sediul în Municipiul B., . B Km. 9 - 270, județul B..

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul reclamant P. I. C. asistat de avocat Cășaru V. din cadrul Baroului B. și intimata pârâtă . reprezentată de avocat B. E. D. din cadrul Baroului București.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursul este la al doilea termen de judecată și este motivat.

Părțile, având cuvântul prin apărători, declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și dezbaterea recursului.

Avocat Cășaru V., având cuvântul pentru recurentul reclamant P. I. C., susține oral motivele de recurs, arătând în esență că sentința atacată este afectată de nulitățile prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr. civilă și art.304¹ Cod pr. civilă.

Astfel, arată că în mod contrar concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, instanța a reținut că “angajatorul a calculat și virat din fondurile proprii contribuția de asigurări sociale de stat corespunzătoare grupei a II-a de muncă. Expertul nu a găsit și nu a analizat statele de plată pentru perioada ianuarie – decembrie 1999, astfel că nu a putut stabili ce contribuție de asigurări sociale s-a virat la bugetul de stat de către angajator.”

Din concluziile raportului de expertiză rezultă în mod clar că a fost calculată și virată contribuția de asigurări sociale pentru grupa a II-a fără a fi făcută vreo mențiune în sensul că doar angajatorul a suportat această plată.

Totodată, susține că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii, având în vedere că din probatoriile administrate în cauză rezultă că recurentul reclamant și-a desfășurat activitatea în grupa a II-a de muncă.

Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul obligării intimatei pârâtei să elibereze adeverința solicitată din care să rezulte perioada în care reclamantul și-a desfășurat activitatea în grupa a II-a de muncă.

Avocat B. E. D., având cuvântul pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că în mod corect instanța de fond a constatat că în privința reclamantului, refuzul intimatei de a elibera adeverința respectivă se bazează pe lipsa acestor documente și pe faptul înscrierii eronate de mențiuni în carnetul de muncă al fostului salariat.

Totodată, arată că în mod corect s-a reținut că funcția pe care a îndeplinit-o recurentul nu se regăsește în tabelul nominal, întrucât acesta nu îndeplinea condițiile legale pentru a fi încadrat în grupa a II-a de muncă.

Solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamantul P. I. C. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A. solicitând obligarea acesteia la eliberarea adeverinței din care să rezulte că în perioada 01.07._01 a desfășurat activitate ce se încadrează în grupa a II-a de muncă în cadrul unității.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost angajatul unității în perioada 01.11._01 și a lucrat în condiții ce se încadrează în grupa a grupa a II-a de muncă, așa cum rezultă din mențiunile efectuate în carnetul de muncă.

În vederea întocmirii dosarului de pensie pentru limită de vârstă a solicitat Casei Județene de Pensii să aibă în vedere respectiva perioadă încadrată în grupa a II-a de muncă, însă aceasta a refuzat motivat de faptul că este necesară adeverința eliberată de angajator din care să rezultă în mod evident perioada încadrată în grupa a II-a de muncă.

În aceste condiții, prin adresa din data de 16.11.2011 a solicitat pârâtei eliberarea adeverinței conform căreia în perioada 01.11._01 a lucrat în grupa a II-a de muncă, dar societatea a refuzat invocând o decizie internă nr. 58/30.01.1998.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 4 alin. 3 din OUG nr. 4/2005, Anexa 2 pct. 18 din Ordinul 50/1990, Ordinul 125/1990.

În probațiune, au fost depuse la dosar, în fotocopie, actul de identitate al reclamantului, extras din carnetul de muncă al acestuia, cererea adresată unității pârâte, răspunsul comunicat de unitate, fișe centralizatoare salarii la nivelul unității pârâte din perioada februarie 1997 - februarie 2000 .

În temeiul art. 115 Cod procedură civilă intimata S.C. A. B. S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât din conținutul adresei nr. 176/30.01.2012 reiese că reclamantului nu-i poate fi eliberată o adeverință din care să rezulte încadrarea acestuia în grupa a II-a de muncă în perioada 01.07._01 pentru că aceasta ar fi ilegală, câtă vreme numele reclamantului nu figurează în tabelul nominal cu salariații din cadrul unității încadrați în această grupă de muncă, tabel anexă deciziei nr. 58/30.01.1998 emisă de unitate.

Faptul că numita P. D. (soția reclamantului) i-a menționat în carnetul de muncă „în perioada 01.11._01 (16 ani și 05 luni) a lucrat în grupa a II-a de muncă în proporție de 100% conf. Ord. 50/1990, Ord. 125/1990, SCR 5527/91 și DR. 152/1995”, nu reprezintă o încadrare legală, aceasta făcându-se în contradicție cu dispozițiile arătate.

S-a menționat că sunt elocvente dispozițiile Ordinului 50/1990 (în vigoare în perioada respectivă), acestea stipulând la art. 6 că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare).

În scrisoarea nr. 5527/91 emisă de Ministerul Agriculturii și Alimentației se menționează că sunt de acord să se completeze Ordinul 50/1990 cu următoarele locuri de muncă, activități si categorii profesionale pentru încadrarea în grupa a II a de muncă a perioadei lucrate după data de 18.03.1969, la art. 7, personalul muncitor și de specialitate din fermele și complexele zootehnice.

Așa cum reiese din tabelul nominal emis la data de 01.01.1998, cu toate ca reclamantul era în acea perioada la FNC nu se regăsește pe acea listă pentru că în acel interval de timp figura în statul de plată ca șef depozit. Prin urmare, funcția pe care a îndeplinit-o acesta nu se regăsește în tabelul nominal, întrucât era exceptată și nu îndeplinea condițiile legale pentru a fi încadrată în grupa a II-a de muncă.

Un alt motiv pentru care pârâta a apreciat că cererea reclamantului este neîntemeiată l-a constituit menționarea în mod greșit în carnetul de muncă a grupei a II-a. conform metodologiei din 26 iulie 1976 de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă (aprobată prin Ordinul 136/1976) unde la art. I lit.d se stipulează în coloana 5 - pentru muncitori, meseria, categoria și treapta de contribuire, iar pentru personalul T., funcția, clasa și gradația.

Evidențierea perioadelor ce se încadrează în grupele I și II pentru pensie se face cu precizarea locului de muncă, a grupei de muncă și a punctului din tabelul anexă la Ordinul Ministrului Muncii și Ministrului Sănătății, la care figurează acest loc și cu precizarea timpului cât cel în cauză se afla în această unitate, în raport cu programul de muncă, iar din studierea carnetului de muncă se poate observa că acestuia nu i-a fost menționat punctul la care se încadrează în grupă.

În susținerea acestor apărări au fost atașate înscrisuri, iar reclamantul a depus răspuns la întâmpinare la data de 19.03.2012.

În cauză a fost încuviințat reclamantului probatoriul cu înscrisuri, interogatoriu unității pârâte și expertiză tehnică în specialitatea contabilitate - aceasta din urmă în vederea verificării statelor de plată și contribuției de asigurări sociale virată de unitate către bugetul de stat, lucrarea fiind întocmită în cauză de expert I. Ș. . Cu privire la conținutul și concluziile expertizei nu au fost făcute obiecțiuni de către niciuna dintre părți.

Unitatea pârâtă a înaintat răspunsul la interogatoriu la data de 02.04.2012, iar probatoriul cu înscrisuri a fost completat prin depunerea la dosar a fișei postului - șef depozit materii prime, a declarației privind obligația de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat privind pe contribuabilul S.C. A. S.A. B. pe luna februarie 1999, contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul S.C. A. S.A. pe anul 1999, actului adițional încheiat între patronatul societății și salariații reprezentați prin Sindicatul A. încheiat la data de 02.07.1999 și anexelor acestora (Anexa I conținând locurile de muncă cu condiții deosebite, Anexa 2 privind nivelele de salarizare a categoriilor de personal, Anexa 3 privind categoriile de spor la salariu), actului adițional la CCM încheiat în vederea prelungirii CCM la nivel de unitate pentru încă un an de zile, respectiv pe anul 2000, centralizatorul salariilor realizare și al reținerilor pe luna februarie 1999 .

După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul B., prin sentința civilă nr. 1160 din 10.09.2012, a respins acțiunea promovată de reclamantul P. I. C., în contradictoriu cu unitatea pârâtă S.C. A. B. S.A., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul B. a reținut că reclamantul P. I. C. a fost salariatul pârâtei S.C. A. S.A., lucrând în funcția de muncitor zootehnist până la data de 01.07.1996 și, după aceea, în funcția de gestionar materii prime până la data de 16.12.2004, când a încetat activitatea în baza art. 65 alin. 1 din Codul Muncii .

Din conținutul carnetului de muncă reiese că, la poziția 58, s-a consemnat încadrarea activității salariatului în grupa a II-a de muncă, pentru perioada 01.11._01, în proporție de 100% conform Ordinului nr. 501/1990, Ordinul nr. 125/1990, Scrisorii nr._ și Adresei nr. 152/1995, iar consemnarea a fost făcută de contabil P. D. - soția reclamantului.

S-a constatat că, în speță, reclamantul s-a adresat fostului angajator solicitând eliberarea unei adeverințe din care să reiasă încadrarea în grupa a II-a de muncă, pentru perioada 01.07._01, în care a deținut funcția de gestionar materii prime, iar unitatea a respins această solicitare motivat de faptul că din înscrisurile deținute de unitate nu rezultă că acest salariat a lucrat în grupa a II-a de muncă în perioada menționată întrucât nu figurează în lista nominală atașată deciziei societății nr. 58/30.01.1998 (privind încadrarea locurilor de muncă și salariaților în grupa a II-a de muncă) nici numele reclamantului, nici poziția de gestionar materii prime .

În cauză, unitatea a completat aceste apărări arătând că înscrierile în carnetul de muncă al fostului salariat au fost incorect realizate în privința consemnării grupei de muncă pentru perioada 01.07._01 de către contabilul unității, care, în același timp, era și soția salariatului P. I. C. - reclamant în cauză, incorectitudine ce rezultă și din faptul că nu este trecută încadrarea integrală (punct și articol din ordinele menționate), iar la nivelul unității funcția de gestionar materii prime nu a fost încadrată în grupa a II-a de muncă nici prin prisma locului de muncă, nici prin prisma specificului activității (atribuțiilor) potrivit contractelor colective de muncă de la nivelul unității și anexelor acestora ce stabilesc locurile de muncă cu condiții deosebite, respectiv deciziei interne nr. 58/1998 și a anexei acesteia.

În urma verificării de către expertul contabil a statelor de plată existente la nivelul unității pentru perioada iunie 1996 - aprilie 2001, s-a constatat, astfel cum rezultă din conținutul și concluziile expertizei, că angajatorul a calculat și virat din fondurile proprii contribuția de asigurări sociale de stat corespunzătoare grupei a II-a de muncă în privința reclamantului pentru perioadele iunie 1996 - aprilie 1998 și ianuarie 2000 - martie 2001, iar în perioada mai 1998 - decembrie 1998 s-a calculat în privința reclamantului contribuția de asigurări sociale de stat corespunzătoare grupei a III-a de muncă. Expertul nu a găsit la sediul unității și nu a analizat statele de plată pentru perioada ianuarie - decembrie 1999, astfel că nu a putut stabili ce contribuție de asigurări sociale s-a virat către bugetul de stat de către angajator.

În schimb, în privința celui de-al doilea obiectiv al expertizei ce viza modalitatea de completare a carnetului de muncă, expertul a arătat că înscrierile privind încadrarea în grupa a II a de muncă sunt incomplete, nefiind precizat articolul, respectiv, punctul din actul normativ ce reglementează acordarea acestei grupe de muncă.

În ce privește adeverințele eliberate de către angajatori sau foștii angajatori cu privire la încadrarea în grupele de muncă în vederea pensionării, tribunalul a constatat că sunt aplicabile prevederile art. 158 alin.2 din Legea nr. 263/2010, potrivit căruia „Adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate, numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001”.

În consecință, în condițiile în care adeverințele se eliberează de angajator exclusiv pe baza documentelor verificabile deținute, tribunalul a stabilit că în privința reclamantului refuzul unității de a elibera respectivul act nu este unul nejustificat ci, dimpotrivă, el se bazează pe lipsa acestor documente și pe faptul înscrierii eronate de mențiuni în carnetul de muncă al fostului salariat, înscrieri efectuate de contabila societății care era și soția reclamantului.

Verificând înscrisurile depuse la dosar și coroborând conținutul acestora cu celelalte probe administrate, Tribunalul B. a reținut că nu se poate constata o eventuală îndreptățire a reclamantului la încadrarea activității desfășurată în perioada 01.07._01, în funcția de gestionar materii prime, în grupa a II-a de muncă întrucât nu poate fi identificat un temei în drept în acest sens, iar potrivit Ordinului nr. 125/1990 de completare a Ordinului nr. 50/1990, pct.7, a fost încadrat în grupa a II-a de muncă doar personalul muncitor și de specialitate din fermele și complexele zootehnice, acesta fiind, de altfel, textul pe baza căruia a fost încadrată în grupa a II-a de muncă activitatea reclamantului din perioada anterioară, începând cu anul 1984 și până la 01.07.1996, timp în care a deținut funcția de muncitor zootehnist, fiind eronată înscrierea în carnetul de muncă pentru perioada ulterioară în grupa aII-a de muncă, date fiind schimbarea funcției și a locului de muncă al salariatului în cadrul aceleiași unități.

În ce privește textul indicat de către reclamant ca temei al cererii sale (dar implicit ca temei al constatării eventualei îndreptățiri la încadrarea în grupa a II-a), instanța a constatat că, potrivit pct. 18 din Anexa 2 la Ordinul 50/1990, în forma inițială a acestuia, se încadra în grupa a II-a „Activitatea de manipulare în vrac a cerealelor și cimentului în silozuri și în interiorul navelor”, întrucât doar manipularea respectivelor produse – cereale și ciment – în interiorul locurilor de muncă expres și limitativ indicate – adică al silozurilor și navelor – producea efecte nocive asupra organismului uman.

S-a observat, așadar, că depozitul de materii prime al societății A. B. nu era un astfel de loc în accepție legii, nefiind, pe cale de consecință, încadrat de unitate prin aplicarea prevederilor art. 6 din Ordinul 50/1990 în condiții deosebite de muncă. La fel, nici funcția de gestionar deținută de reclamant (care nu se identifică funcției de manipulant de asemenea produse) nu a fost încadrată nici de legiuitor, nici de unitatea angajatoare - prin administrație și cu participarea sindicatului.

Conform deciziei nr. 58/1198 și a anexei acesteia ce conține tabelul nominal al salariaților, s-a considerat că, nici activitatea de gestionar, nici locul de muncă - depozit materii prime nu se regăsesc printre cele încadrate în grupa a II-a de muncă pe baza actelor normative mai sus menționate, iar potrivit CCM la nivel de unitate și Anexei 1 la acesta pentru anii 1999 și 2000, locul de muncă depozit materii prime nu este încadrat cu condiții deosebite de muncă.

În ce privește contribuția diferențiată de asigurări sociale de stat plătită de angajator - în calitate de contribuabil, corespunzător perioadelor iunie 1996 - aprilie 1998 și ianuarie 2000 - martie 2001, în privința reclamantului, tribunalul a constatat că această plată nedatorată făcută de unitatea angajatoare către stat nu poate în niciun fel profita salariatului căruia nu i s-a reținut niciun fel de contribuție diferențiată în raport cu grupa de muncă, ci putea conduce cel mult, în limita termenului de prescripție, la solicitarea de restituire (ori de compensare) față de unitate a acestor sume ca plăți nedatorate bugetului de stat.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul P. I. C., criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului reclamantul a arătat că prin acțiunea formulată a solicitat, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., să fie obligată să-i elibereze adeverința din care să rezulte că în perioada 01.07.1996 – 01.04.2001 a lucrat în grupa a II-a de muncă, în cadrul acestei societăți comerciale, adeverință necesară la Casa Județeană de pensii în vederea întocmirii dosarului de pensie pentru limită de vârstă.

A învederat recurentul că a dovedit în cauză că în perioada respectivă a fost salariatul intimatei pârâte și a lucrat în locul de muncă încadrat în grupa a II-a de muncă, așa cum de altfel rezultă și din mențiunile efectuate în carnetul său de muncă, care au fost înregistrate pe baza actelor existente la sediul societății, a încadrării sale, a meseriei exercitate în condițiile prevăzute de Ordinul 50/1990, anexa 2, pct. 18 și a Ordinului nr. 125 /1990.

În cauză a fost încuviințată efectuarea unei expertize de specialitate care a concluzionat că în perioada iunie 1996 - aprilie 1998, mai 1998 - decembrie 1998 și ianuarie 2000 - martie 2001, angajatorul a calculat contribuția de asigurări sociale de stat corespunzătoare grupei a II-a de muncă care a fost efectiv virată.

În concluziile formulate, cu ocazia soluționării în fond a cauzei, intimata pârâtă a precizat că "doar în anumite perioade reclamantul a desfășurat activitate ce se încadrează în grupa a II-a de muncă, respectiv în perioadele reținute în expertiza efectuată în cauză.

Recurentul a arătat că sentința atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, întrucât, în mod greșit și fără nici un suport probatoriu, instanța a reținut „că în perioadele precizate în raportul de expertiză angajatorul a calculat și virat din fondurile proprii contribuția de asigurări sociale de stat corespunzătoare grupei a II-a de muncă. Expertul nu a găsit la sediul unității și nu a analizat statele de plată pentru perioada ianuarie - decembrie 1999, astfel că nu a putut stabili ce contribuție de asigurări sociale s-a virat către bugetul de stat de către angajator"".

Această motivare este contradictorie probei administrată în cauză și cuprinde motive străine de natura pricinii, deoarece din cuprinsul expertizei efectuată în cauză rezultă fără putință de tăgadă că a fost calculată și virată contribuția de asigurări sociale pentru grupa a II-a de muncă fără a fi făcută vreo precizare din care să rezulte că doar angajatorul a suportat această plată.

Motivarea că această plată făcută de unitatea angajatoare este una nedatorată care nu poate profita salariatului și că putea conduce cel mult, în limita termenului de prescripție, la solicitarea de restituire ori de compensare, față de unitate, a acestor sume, este contradictorie probelor administrate.

Astfel, recurentul a arătat că expertul nu a făcut precizarea în cuprinsul raportului de expertiză întocmit că doar angajatorul a suportat contribuția de asigurări sociale de stat pentru grupa a II-a de muncă și astfel motivarea primei instanțe urmează a fi înlăturată.

De asemenea, recurentul a învederat că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.

Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, recurentul a menționat că, în perioadele precizate în cererea de chemare în judecată, și-a desfășurat activitatea în grupa a II-a de muncă .

Prima instanță a reținut că doar pentru perioada anterioară celei solicitate, începând cu anul 1984 a deținut funcția de muncitor zootehnist, iar pentru perioada ulterioară este eronată înscrierea în carnetul de muncă cu privire la încadrarea în aceeași grupă de muncă, dată fiind schimbarea funcției și a locului de muncă.

A precizat recurentul că locul de muncă în care și-a desfășurat activitatea se încadrează în grupa a II-a de muncă, așa cum rezultă din contractul colectiv de muncă, decizia internă nr. 58/1998 cu anexa acesteia și decizia de numire în funcția de gestionar materii prime FNC.

Este evident că din eroare a fost omis din conținutul acestei anexe, dovadă fiind și faptul că din verificările efectuate de către expertul desemnat, a rezultat că mai există și alte persoane care lucrează în cadrul FNC pentru care s-a virat contribuția de asigurări sociale de stat pentru grupa a II-a fără a fi cuprinși în anexa la decizie.

Recurentul a susținut că, reținând o astfel de situație de fapt, prima instanță a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal.

Pe de o parte, toate mențiunile din carnetul de muncă, au fost corect efectuate, carnetul de muncă a fost semnat și vizat de cei în drept fără a fi făcută vreo obiecțiune astfel încât motivarea că "este eronată înscrierea în carnetul de muncă pentru perioada ulterioară în aceeași grupă de muncă" evidențiază lipsa temeiului legal al hotărârii pronunțate.

În Contractul colectiv de muncă, depus la dosarul cauzei, la pct. 13 se regăsește activitatea desfășurată în cadrul FNC, loc de muncă în care și-a desfășurat activitatea recurentul P. I. C.. Contribuția de asigurări sociale de stat a fost corect calculată și virată, iar declarația lunară privind obligațiile de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat se depune însoțită de tabelul nominal.

După emiterea deciziei nr. 58/1998, datorită fluctuației personalului (plecări și încadrări) societatea nu a mai emis altă decizie și nici nu a completat-o pe cea inițială, astfel încât angajatorul, lunar, a depus la Casa de Pensii, extrasul de cont însoțit de tabelele ce cuprind personalul încadrat în grupa a II-a de muncă (cum era și cazul său).

De observat este că, la întrebarea nr. 2 din interogatoriu, intimata pârâtă a precizat că, în conformitate cu scrisoarea nr. 5527 din 22.05.1991 în grupa a II-a de muncă se încadrează numai muncitorii, situație contrazisă de tabelul nominal anexat deciziei în care sunt cuprinși și ingineri zootehniști, lăcătuși mecanici, inginer electronist, economiști.

Recurentul a arătat că a îndeplinit funcția de muncitor zootehnist, iar ulterior funcția de gestionar materii prime, la fel ca și ceilalți enumerați în decizia emisă chiar de intimată, activitate ce se regăsește în Ordinul nr.50 /1990, anexa 2, pct. 18, ordinul nr. 125/1990.

Este vădită intenția intimatei de a ascunde unele înscrisuri doveditoare ale susținerilor sale (nu a depus în mod intenționat actele solicitate la dosarul de fond si cauza a suferit mai multe amânări) și astfel a solicitat proba cu expertiză de specialitate. Intimata nu a depus la dosarul cauzei nici decizia de schimbare a funcție sale din muncitor specialist în gestionar materii prime care avea ca principale atribuții desfășurarea activității în magaziile de cereale ale depozitului FNC.

Intimata pârâtă a afirmat doar că a fost numit șef depozit fără a emite vreo decizie în acest sens și fără a fi prezentă vreo probă a susținerilor sale, iar afirmația s-a bazat doar pe statele de plată care de altfel au fost contestate de aceeași intimată atunci când din conținutul acestora expertul a concluzionat că s-a calculat și reținut în mod corect contribuția de asigurări sociale pentru grupa a II-a de muncă.

Fișa postului prezentată de intimată nu este cea inițială pentru gestionar dovadă fiind și faptul că nu este semnată de conducătorul societății de la acea vreme - ing. C. M..

A menționat recurentul că decizia nr. 58/1998, invocată de intimată nu face referire la punctul si articolul din Ord. 50/1990 așa cu se menționează în Ordinul nr.136/1976, nu cuprinde toți salariații din cadrul FNC încadrați în grupa a II-a de muncă, așa cum a fost și cazul său.

Pentru înlăturarea apărărilor intimatei, recurentul a învederat că soția sa, P. D., a fost angajată în cadrul . data de 11.01.1996, deci ulterior trecerii sale în cadrul FNC și a lucrat în cadrul contabilității, așa cum de altfel rezultă și din mențiunile efectuate în carnetul de muncă. Decizia a fost emisă în anul 1998 când soția sa nu avea nici o atribuție privind completarea carnetelor de muncă astfel încât mențiunea din carnetul de muncă este una validă, necontestată niciodată de intimată și reflectă realitatea respectiv încadrarea sa în grupa a II-a de muncă.

Pentru toate considerentele arătate, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, iar pe fond a se admite acțiunea așa cum a fost formulată.

În temeiul art. 308 alin.2 Cod procedură civilă la data de 21 noiembrie 2012, intimata pârâtă . a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și la textele legale incidente, Curtea reține următoarele:

Prin calea de atac promovată recurentul și-a exprimat nemulțumirea considerând că hotărârea instanței de fond prin care a fost respinsă solicitarea privind obligarea pârâtei la emiterea unei adeverințe privind încadrarea sa în grupa a II-a de muncă este nelegală întrucât cuprinde motive contradictorii și s-a dat cu aplicarea greșită a legii.

Din actele depuse la dosar a rezultat că reclamantul P. I. C. a fost salariatul pârâtei S.C. A. S.A., lucrând în funcția de muncitor zootehnist până la data de 01.07.1996 și, după aceea, în funcția de gestionar materii prime până la data de 16.12.2004, când a încetat activitatea în baza art. 65 alin. 1 din Codul Muncii.

Art. 1 din Decretul nr. 92/1976 prevede următoarele: ”carnetul de munca este actul oficial prin care se dovedește vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta”.

Deși reclamantul s-a adresat fostului angajator solicitând eliberarea unei adeverințe din care să reiasă încadrarea în grupa a II-a de muncă, pentru perioada 01.07._01, în care a deținut funcția de gestionar materii prime, unitatea a respins această solicitare motivat de faptul că din înscrisurile deținute de unitate nu rezultă că a lucrat în grupa a II-a de muncă în perioada menționată întrucât nu figurează în lista nominală atașată deciziei societății nr. 58/30.01.1998 (privind încadrarea locurilor de muncă și salariaților în grupa a II-a de muncă) nici numele reclamantului, nici poziția de gestionar materii prime, situație care a generat promovarea prezentei acțiuni.

Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de încadrare în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.

De asemenea, conform art. 6 din același act normativ nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unității împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Art. 7 al textului de lege prevede că încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50 %, iar pentru grupa a II - a cel puțin 70% din programul de lucru.

În aplicarea acestor texte de lege, conducerea societății intimate, ținând cont de Ordinul nr. 50/1990, Ordinul nr. 125/1990, Scrisoarea Ministerului Agriculturii și Alimentației nr. 5527/22.05.1991 și Adresa nr.152/08.07.1995, a emis decizia nr.58/30.01.1998 prin care a stabilit că “se încadrează în grupa a II-a de muncă salariații societății care îndeplinesc condițiile legale pentru a beneficia de această încadrare “și care erau cuprinși în tabelul anexă la această decizie, tabel care viza atât muncitori(având diverse specializări), cât și ingineri care lucrau la FNC la data de 01.01.1998 (fila 26 dosar fond), dar unde nu era menționat și reclamantul.

Cert este că în scrisoarea emisă de Ministerului Agriculturii și Alimentației nr. 5527/22.05.1991 care a stat la baza emiterii deciziei în discuție se menționa că această instituție este de acord cu încadrarea în grupa a II-a de muncă, printre alte categorii de salariați a personalului muncitor și de specialitate din fermele și complexele zootehnice, a muncitorilor care lucrează permanent la producerea de nutrețuri combinate, mori de furaje, precum și activități de manipulare în vrac a materiilor prime oleaginoase, în silozuri, magazii și vagoane închise ( filele 27-28 dosar fond).

În speță se reține că deși în carnetul de muncă al reclamantului s-a menționat încadrarea acestuia în grupa a II-a de muncă pentru intervalul 1996-2001 expertul contabil desemnat în cauză, prin lucrarea întocmită a stabilit că pentru perioadele iunie 1996-aprilie 1998, ianuarie 2000-martie 2001 intimata a calculat contribuția de asigurări sociale de stat pentru reclamant corespunzătoare grupei a II-a de muncă, iar pentru intervalul mai 1998-decembrie 1998 a calculat contribuția de asigurări sociale de stat corespunzătoare grupei a III-a de muncă ( fila 75 dosar fond). În cuprinsul aceleiași lucrări s-a menționat că este incomplet conținutul înscrisului aflat la poziția 58 din carnetul de muncă întrucât nu s-a precizat articolul, respectiv punctul din actul normativ care reglementează acordarea grupei a II-a de muncă.

Totodată se impune a se face precizarea că în anexa 1 la CCM încheiat la nivelul intimatei la poziția nr. 13 se menționa încadrarea la locuri de muncă cu condiții deosebite a activității desfășurate în cadrul FNC.

Legislația în materie, respectiv OG nr.50/1990, reglementează expres criteriile pe baza cărora se stabilesc locurile de muncă ce se încadrează în grupa I și II de muncă, organele competente care fac aceste încadrări, metodologia pe baza căreia unitățile efectuează încadrarea în grupele I și II de muncă.

În ipoteza în care apar litigii cu privire la încadrarea unei persoane într-o anumită grupă de muncă (așa cum este de față) rezolvarea raportului juridic dedus judecății se realizează de către instanță pe baza interpretării dispozițiilor legale aplicabile, a analizării probelor administrate de părți, urmând ca atunci când este cazul să se apeleze la ajutorul unui expert de specialitate pentru lămurirea unor aspecte care vizează specificul activității desfășurate într-un anumit domeniu.

În virtutea rolului activ reglementat de art. 129 Cod procedură civilă judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, iar dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va pune în discuția părților, chiar din oficiu, necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.

În condițiile în care în carnetul de muncă al reclamatului pentru perioada în litigiu se consemnase grupa a II-a de muncă, deși nu figura în lista nominală atașată deciziei societății nr. 58/30.01.1998 (privind încadrarea locurilor de muncă și salariaților în grupa a II-a de muncă), nici numele reclamantului, nici poziția de gestionar materii prime, pornind de la obiectul litigiului de față și specificul activității desfășurate în cadrul societății pârâte, era necesar ca instanța de fond cu ocazia judecării pricinii, să pună în discuție efectuarea unei expertize de specialitate, care să stabilească având în vedere actele aflate în arhiva societății și la dosarul cauzei, natura și condițiile concrete specifice locului de muncă al reclamantului, atribuțiile acestuia conform fișei postului și repartizării lor, nivelul noxelor existente, condițiile de microclimat, suprasolicitarea fizică sau nervoasă și eventualele riscuri dacă munca sa în intervalul în litigiu, ar fi de natură să justifice sau nu încadrarea activității acestuia în grupa II de muncă.

Având în vedere aceste împrejurări instanța consideră că pentru soluționarea corectă a cauzei potrivit cererii de chemare în judecată este necesară efectuarea unei expertize cu obiectivele mai sus-menționate. Întrucât în faza procesuală a recursului nu este posibilă decât administrarea probei cu acte, în scopul administrării probei cu expertiză instanța apreciază că se impune, în baza art. 312 alin.3 Cod procedură civilă admiterea recursului reclamantului și trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca după efectuarea expertizei tribunalul să pronunțe o hotărâre legală și temeinică, pe baza interpretării coroborate a tuturor probelor administrate și cu respectarea principiilor care guvernează desfășurarea procesului civil. Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de încadrare în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.

De asemenea, potrivit art. 6 din același act normativ nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

În aplicarea acestui text de lege, conducerea societății intimate, în urma negocierii cu sindicatul a clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, a stabilit locurile de muncă cu condiții deosebite de muncă încadrate în grupele I și II, menționându-le expres în înscrisurile privind structura locurilor de muncă pe grupă de muncă depuse la dosar, anexe la contractul colectiv de muncă.

În speță, recurentul, angajat al societății intimate în perioada 05.05._04, pe postul de paznic la serviciul administrativ, respectiv pompier la administrativ - formația PSI, nu beneficiază de sporurile acordate în temeiul Legii nr. 226/2006, acest loc de muncă și această ocupație neregăsindu-se în lista locurilor de muncă din cadrul unității care se încadrează în grupe de muncă.

Proba testimonială administrată în cauză nu este relevantă sub acest aspect, deoarece actele normative incidente (Ordinele nr. 50/1990 -art. 15 și O. nr. 125/1990) prevăd expres ca mijloc de probă a perioadei de activitate desfășurată în locurile de muncă și a activităților ce se încadrează în grupele I și II, carnetul de muncă.

În același sens, art. 1 din Decretul nr. 92/1976 prevede următoarele: ”carnetul de munca este actul oficial prin care se dovedește vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta, ceea ce face inadmisibilă proba cu martori potrivit art. 1173 cod civil peste cele menționate în acest înscris oficial.

În fine, referirea recurentului la alți salariații care beneficiază de grupa de muncă nu are relevanță juridică în cauză, întrucât legislația în materie sus enunțată reglementează expres criteriile pe baza cărora se stabilesc locurile de muncă ce se încadrează în grupa I și II de muncă, organele competente care fac aceste încadrări, metodologia pe baza căreia unitățile efectuează încadrarea în grupele I și II de muncă.

Toate aceste prevederi legale învederează că încadrarea locurilor de muncă din diferite unități în grupele I și II, trecerea de la o grupă la alta, scoaterea lor dintr-o anumită grupă, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa de muncă au caracterul unor acte de organizare internă a unităților, instanța nefiind competentă să facă ea încadrarea unui loc de muncă în grupele I și II de muncă (în același sens este Decizia de îndrumare nr. 4/1976 al fostului Tribunal Suprem).

În același sens, art. 1 din Decretul nr. 92/1976 prevede următoarele: ”carnetul de munca este actul oficial prin care se dovedește vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta, ceea ce face inadmisibilă proba cu martori potrivit art. 1173 Cod civil peste cele menționate în acest înscris oficial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de reclamantul P. I. C., domiciliat în Municipiul B., ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 1160 din 10.09.2012, pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu unitatea pârâtă S.C. A. S.A. B., cu sediul în Municipiul B., . B Km. 9 - 270, județul B..

Casează sentința sus menționată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul B..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 ianuarie 2013.

Președinte, Judecători,

V. G. A. P. I. M. G.

Grefier,

C. C.

Red.VG

Tehnored. CC

2 ex./08.02.2013

d. fond._ Tribunalul B.

j. fond. I. M.

Operator date cu caracter personal

Notificare nr.3120

← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1217/2013....		Obligaţie de a face. Decizia nr. 3199/2013. Curtea de Apel... →

Obligaţie de a face. Decizia nr. 173/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 173/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI