Acţiune în constatare. Decizia nr. 377/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 377/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 377/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 377
Ședința publică din data de 16 martie 2015
Președinte - V.-A. P.
Judecător - C. - P. B.
Grefier - M. F.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul Ș. C., cu domiciliul ales la Cabinet avocat N. R. din Ploiești, .. 33, .. 23, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2727/28.11.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta . SA, cu sediul în Ploiești, ., nr. 1, județul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-reclamant Ș. C., personal și asistat de avocat N. R., conform împuternicirii avocațiale ., nr._ din 16.01.2015, lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La solicitarea instanței, avocat N. R. având cuvântul pentru apelantul-reclamant, arată că nu mai are cereri de formulat solicitând cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de declarația acesteia și având în vedere actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată acordând cuvântul în dezbateri.
Avocat N. R., pentru apelantul-reclamant Șisman C., având cuvântul, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul admiterii acțiunii, pentru următoarele considerente: instanța a înlăturat concluziile raportului de expertiză, care arăta că activitatea reclamantului se încadrează în grupa a II- de muncă, în conformitate cu Ordinul nr.50/1990, pe motiv că munca efectiv prestată de reclamant nu l-a expus la factorii de risc pentru a justifica această încadrare. Dar, conform Buletinului de determinare privitor la personalul ce lucrează în cadrul Oficiului de Calcul, s-a constatat zgomot peste valorile admisibile și o suprasolicitare nervoasă, toate acestea în condiții de noxe. Pentru aceste motive solicită admiterea apelului. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul Ș. C. a chemat în judecată pe pârâta . SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate că pentru perioada 03.06._91, reclamantul beneficiază de încadrare în grupa a II - a de muncă, în procent de 100%, iar pe baza acestei constatări, pârâta să fie obligată să-i elibereze o adeverință în acest sens.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariat al pârâtei, iar începând cu data de 03.06.1978 și până la data de 01.08.1991 a îndeplinit funcția de analist.
A susținut reclamantul că activitatea sa a presupus pe lângă munca desfășurată la birou și urmărirea procesului de producție, sarcini care au presupus deplasarea în zonele, respectiv în secțiile cu grad de poluare ridicat, zgomot și depășiri ale nivelului admisibil al noxelor profesionale.S-a învederat că activitatea de producție se desfășura într-o singură hală, neexistând spații amenajate pentru sectoarele cu grad ridicat de poluare, zgomot, trepidații, vapori de lacuri și vopsele, iar hala nu era dotată cu instalații de ventilație și nici utilajele folosite pentru activitățile desfășurate nu erau dotate cu aspiratoare care să asigure aspirarea fumului, a gazelor, a vaporilor de lacuri și vopsele și nici a pulberilor metalice.
S-a mai învederat că hala gigant era construită înainte de 1980, din metal și sticlă, fără niciun fel de izolație, iarna fiind foarte frig, iar vara foarte cald.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Ordinului nr.50/1990 al Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Pârâta . SA a formulat întâmpinare, prin care a arătat că nu se opune admiterii acțiunii, învederând că grupele superioare de muncă I și a II-a se acordă numai pentru locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale stipulate expres în anexele 1 și 2 ale Ordinului nr.50/1990 și ale Ordinului nr. 125/1990.
S-a mai susținut că în aplicarea Ordinului nr.50/1990, societatea pârâtă, împreună cu Sindicatul reprezentativ la nivel de unitate, a încheiat procesul-verbal nr.3540 din 28.05.1990, în care au fost menționate, precizate și enumerate limitativ locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale ce se încadrează în grupa a II-a de muncă.
Pârâta a cerut și exonerarea acesteia de orice fel de cheltuieli de judecată.
Pe baza probelor administrate în cauză, cu înscrisuri și expertiză de specialitate mașini unelte și sisteme de producție, prin sentința civilă nr. 2727/28.11.2014, Tribunalul Prahova a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit mențiunilor înscrise în carnetul de muncă al reclamantului, depus în copie la dosar, reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul pârâtei . SA, în baza unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată, având următorul traseu profesional:în perioada 03.06._79 - analist programator Centrul de Calcul, iar în perioada 01.10._91 - analist programator Centrul de Calcul.
S-a mai reținut că prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat recunoașterea îndrituirii sale de a beneficia de încadrarea în grupa a II-a de muncă, pentru perioada 03.06._79 și 01.10._91, în condițiile în care angajatorul nu i-a acordat un asemenea beneficiu.
A arătat tribunalul că după cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză în specialitatea mașini unelte și sisteme de producție, întocmit de expert B. V. (filele 46-49), reclamantul și-a desfășurat activitatea ca analist programator în Centrul de Calcul.
Activitatea prestată de reclamant se desfășura în zgomot permanent produs de instalațiile electrice, temperatură constată ridicată, suprasolicitare nervoasă.
S-a reținut în continuare că potrivit art.3 din Ordinul nr. 50/1990, beneficiază de încadrare în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
De asemenea, potrivit art. 6 din același act normativ, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Art.7 al textului de lege invocat de reclamant că a fost încălcat, prevede că încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50 %, iar pentru grupa a II - a cel puțin 70% din programul de lucru. În aplicarea acestui text de lege, conducerea societății intimate, în urma negocierii cu sindicatul a clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, a stabilit locurile de muncă cu condiții deosebite de muncă încadrate în grupele I și II, menționându-le expres în înscrisurile privind structura locurilor de muncă pe grupă de muncă.
De principiu, a arătat prima instanță, în cazul conflictelor de muncă sarcina probei incumbă societății angajatoare, conform art.287 din Codul muncii, însă, în judecarea prezentei cauze, nu trebuie ignorat faptul că încadrarea locurilor de muncă din diferite unități în grupele I și II, trecerea de la o grupă la alta și scoaterea lor dintr-o anumită grupă, precum și nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupă de muncă au caracterul unor acte de organizare internă a unităților, putând fi făcute numai după procedura instituită de lege, respectiv Ordinul nr.50/1990-aplicabil în perioadele la care se raportează acțiunea reclamantului.
În esență, s-a apreciat că reclamantului în revine obligația de a administra orice mijloace în contraprobă, de natură să convingă instanța de justețea susținerilor sale, că mențiunile din carnetul de muncă contestate sunt eronate și au la bază „convenția abuzivă” dintre sindicat și patronatul societății prin care atât art.7 din Ordinul nr.50/1990, cât și precizările din adresa nr.43G/1017/1999 a MMPS să fi fost încălcate.
Tribunalul nu a luat în considerare concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, potrivit cărora reclamantul se încadrează în grupa a II-a de muncă pentru întreaga perioadă solicitată prin acțiune, pe motiv că munca efectiv prestată de acesta nu a implicat expunerea la factori de risc susceptibili a justifica încadrarea în grupa superioară de muncă indicată, probele administrate nefiind de natură a justifica incidența Ordinului nr.50/1990, actualizat, poziția 34,41 (ce vizează personalul de la locurile de muncă sau activitățile cu condiții de muncă nocive, grele sau periculoase, cu temperaturi scăzute sau ridicate, în mediu de …cu pulberi diverse, umiditate, zgomot, trepidații, gaze toxice, radiații, vapori de lacuri sau vopsele, în întreprinderile din industria materialelor de construcții, linii de sudură, șlefuirea și lustruirea pieselor din metale feroase și neferoase).
În realitate, s-a reținut că activitatea prestată de reclamant nu a avut nicio legătură cu procesul de producție, simpla expunere la condițiile „nefavorabile” de lucru, identificate de expert, constând în contactul permanent cu materiale posibil (!) infestate de factori patogeni, suprasolicitarea fizică și nervoasă, respectiv condiții nefavorabile de microclimat, iluminare, ventilație, neputând antrena recunoașterea încadrării activității sale în grupa a II-a de muncă.
Față de toate argumentele expuse, în baza art.266 și următoarele Cod muncii, tribunalul a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel reclamantul Șisman C., criticând sentința ca nelegală și netemeinică.
Arată apelantul că prin sentința atacată, instanța de fond i-a respins ca neîntemeiată acțiunea reținând că activitatea prestată de acesta nu a avut nicio legătura cu procesul de producție.
Pronunțând aceasta hotărâre, instanța a înlăturat și concluziile raportului de expertiza întocmit de expert B. V.,care a arătat că in conformitate cu art.3 din Ordinul nr.50/1990, beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate și anume:muncitori, ingineri, maiștri, subingineri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate și alte categorii de personal care lucrează efectiv in locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele I și II.
De asemenea, art.6 al Ordinului nr.50/1990 prevede că „nominalizarea persoanelor încadrate in grupa I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități....”
Se solicită a se avea în vedere că prin întâmpinare, pârâta nu s-a opus acordării grupei a II - a de muncă reclamantului.
În motivarea hotărârii, instanța de fond arată că nu poate lua în considerare concluziile raportului de expertiză întocmit în cauza, potrivit căruia reclamantul se încadrează în grupa a II-a de muncă, întrucât munca efectiv prestată de reclamant nu a împiedicat expunerea la factori de risc susceptibili a justifica încadrarea in grupa superioară de muncă.
În opinia apelantului, instanța de fond nu a avut în vedere Buletinul de determinare prin expertizare nr.2208/22.06.1993 emis de Inspectoratul de Poliție Sanitară și Medicină Preventivă Prahova, anexat în copie la raportul de expertiză, privitor la personalul care lucrează în cadrul Oficiului de Calcul.
Conform acestui Buletin, organele în drept au constatat determinări de zgomot, cu valori peste norma admisă, zgomot permanent produs de instalațiile energetice, sesizabil în încăperea Oficiului de Calcul.
De asemenea, s-a constatat o suprasolicitare nervoasă, privind responsabilitatea deosebită ce revine personalului din Oficiul de Calcul, în realizarea obligațiilor atât prin introducerea corectă a datelor, cât și în ceea ce privește rezultatele finale. Aceeași suprasolicitare exista și în ceea ce privește aparatul vizual, în urmărirea ecranelor video-terminalelor și calculatoarelor, care se manifesta prin senzații de dureri oculare, puncte luminoase în câmpul vizual, lacrimare.
Toate aceste condiții de muncă, caracterizate printr-un cumul de noxe, pot conduce la o stare de oboseală a organismului, care în timp se pot repercuta atât în ceea ce privește randamentul activității desfășurate, cât și prin instalarea stării de surmenaj.
Atâta timp cât societatea pârâtă nu s-a opus acordării grupei a II-a de muncă reclamantului, se conchide că pârâta cunoștea aceste condiții în care personalul Oficiului de Calcul își desfășoară activitatea.Se susține că nu se poate concluziona că dacă activitatea prestată de reclamant nu a avut legătură cu procesul de producție, nu există noxe care pot duce la îmbolnăviri, ce afectează procesul de producție.
În fond, arată apelantul, și personalul Oficiului de Calcul operează cu date care servesc procesului de producție, activitatea lor fiind necesară pentru o bună desfășurare a procesului de producție.
Se solicită a se avea în vedere și faptul că raportul de expertiza nu a fost contestat de niciuna din părți și până la anularea lui sau declararea lui în fals, este o probă ce trebuie avută în vedere de instanțe, întrucât de aceea se solicită părerea unui specialist.
A înlătura concluziile raportului de expertiză, susține apelantul, înseamnă a nu-i da reclamantului dreptul de a administra probe în situația în care într-o astfel de acțiune nu se încuviințează decât proba cu înscrisuri, care este copia cărții de muncă și proba cu expertiză, ale cărei concluzii sunt înlăturate.
Se solicită, pentru aceste motive, admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii acțiunii.
Intimata-pârâtă . SA nu a depus la dosar întâmpinare cu privire la apelul declarat în cauză.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în apel, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că apelul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
În conformitate cu dispozițiile pct.3 din Ordinul nr.50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite, care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, beneficiază de încadrarea în grupa I și II de muncă fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal ce lucrează efectiv în locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2.
Potrivit disp pct.6 din Ordinul nr.50/1990, nominalizarea personalului care se încadrează în grupa I și a II-a de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere, ținând seama de condițiile deosebite de muncă, concrete, în care își desfășoară activitatea persoana respectivă (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică și nervoasă, risc deosebit de explozii, iradiere sau infectare etc.).
De asemenea, conform disp.pct.7 din Ordinul sus-menționat, încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa a II-a, cel puțin 70% din programul de lucru.
În ipoteza în care o asemenea nominalizare a persoanei care se încadrează în grupa I sau a II-a de muncă nu se realizează de conducerea unității sau nominalizarea realizată este contestată, nimic nu împiedică partea interesată să se adreseze instanței pentru a se stabili, în raport de dispozițiile legale incidente, probele administrate și condițiile concrete ale cauzei, dacă activitatea desfășurată de aceasta se încadrează într-o anumită grupă de muncă și respectiv, în ce procent.
Ordinul nr. 50/1990 reglementează acordarea grupelor de muncă prin prisma criteriilor constând în activitatea desfășurată, condițiile de muncă, categoriile de personal care prestează activitatea și timpul de muncă.
De menționat, că referitor la perioada lucrată după 1 martie 1990, încadrarea în grupe de muncă se face potrivit Ordinului nr.125/1990, pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după martie 1990.
În baza Legii nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială și în conformitate cu prevederile art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii au emis Ordinul sus-menționat, prin care se precizează locurile de muncă, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condițiile deosebite, ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, stipulându-se la punctul 1 că în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1 și la punctul 2 că în grupa II de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.
Potrivit punctului 4 din Ordinul nr.125/1990, metodologia pe baza căreia unitățile efectuează încadrarea în grupele I și II de muncă, este cea prevăzută în Ordinul nr. 50/1990 al Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătății și Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii cu completările făcute prin Ordinul nr. 100/1990 și care se aplică în continuare.
Pentru justa soluționare a cauzei, prima instanță a încuviințat, la solicitarea reclamantului proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică, de specialitate mașini unelte și sisteme de producție, expertiză ale cărei obiective au fost stabilite prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 03.10.2014, dispunându-se ca expertul să precizeze dacă reclamantul beneficiază sau nu, după caz, de grupa a II-a de muncă, în procent de 100% sau mai mic, în funcție de atribuțiile avute, munca efectiv îndeplinită la locul de muncă, condițiile de lucru pentru perioada 03.05._91, urmând ca expertul să aibă în vedere actele de la dosar și înscrisurile aflate în evidența pârâtei.
Chiar dacă în cauză s-a efectuat o expertiză de specialitate, ale cărei concluzii au fost favorabile apelantului-reclamant, instanța nu este legată de concluziile expertizei, ele constituind numai elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului, ca toate celelalte probe, iar tribunalul a arătat în considerentele sentinței pentru care motive nu și-a însușit concluziile raportului de expertiză B. V. întocmit în cauză, respingând ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.
În cuprinsul raportului de expertiză întocmit la prima instanță, expertul B. V. a arătat că în perioadele 03.06._79 și 01.10._91, reclamantul și-a desfășurat activitatea ca analist programator la Centrul de Calcul, indicând care erau responsabilitățile și sarcinile acestuia, precum și condițiile de lucru, la care a făcut referire și apelantul în motivele de apel formulate, ce presupuneau zgomot permanent produs de instalațiile electrice și mașinile de calcul;temperatura constant ridicată ;suprasolicitare nervoasă;suprasolicitare a aparatului vizual în urmărirea ecranelor video-terminale;stare de oboseală și senzații de dureri oculare, puncte luminoase în câmpul vizual, lacrimare.
În finalul lucrării, expertul B. V. a conchis că activitatea reclamantului se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100% din timpul de muncă, pentru perioadele 03.06._79 și 01.10._91, indicând ca temei legal Ordinul nr. 50/1990, anexa 2 actualizată, pozițiile 34 și 41, coroborat cu prevederile art.3.
Activitățile de la poziția 34 din anexa 2 a Ordinului nr.50/1990, expres indicate și de expertul B. V., se referă însă la polizarea, șlefuirea și lustruirea pieselor din metale feroase și neferoase, iar cele de la poziția 41, indicate de expert, vizează remedierea prin sudură a pieselor turnate din fontă - operație executată pe piese încălzite în prealabil în vederea sudării;operațiunile de sudură continuă în mediu protector de dioxid de carbon și argon;sudarea sapelor de foraj, în boxe, la Întreprinderea 1 M. Ploiești.Toate aceste activități nu au însă nicio legătură cu activitatea efectiv prestată de reclamant, ca analist programator în cadrul Centrului de calcul, astfel cum a fost arătată chiar de către expert și nici condițiile de lucru menționate de către expert în cuprinsul lucrării, după cum nici buletinul de determinare prin expertizare nr.2208 din 22.06.1993 întocmit de Inspectoratul de Poliție Sanitară și Medicină Preventivă Prahova, anexat raportului de expertiză, nu pot constitui un argument suficient pentru a conchide că activitatea reclamantului s-ar încadra pentru perioadele indicate de expert în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%.
Nu există la dosar probe pe baza cărora să se poată concluziona că reclamantul ar fi desfășurat, în realitate, în mod efectiv, activități cel puțin 75% din programul de lucru la locuri de muncă care să se încadreze în grupa a II-a de muncă, conform pozițiilor 34 și 41 anexa nr.2 actualizată a Ordinului nr.50/1990, așa cum impun în mod imperativ dispozițiile pct.7 din Ordinul nr.50/1990, mai sus menționate, corroborate cu cele ale pct.3 din același Ordin.
Faptul că prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, pârâta a arătat că nu se opune admiterii acțiunii nu poate justifica, prin el însuși, admiterea apelului în sensul cerut de apelantul-reclamant.
Prin întâmpinarea formulată la prima instanță, pârâta a arătat, de altfel, că grupele superioare de muncă I și a II-a se acordă numai pentru locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale stipulate expres în anexele 1 și 2 ale Ordinului nr.50/1990 și ale Ordinului nr. 125/1990.De asemenea, a susținut pârâta că în aplicarea Ordinului nr.50/1990, societatea, împreună cu Sindicatul reprezentativ la nivel de unitate, a încheiat procesul-verbal nr.3540 din 28.05.1990, în care au fost menționate, precizate și enumerate limitativ locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale ce se încadrează în grupa a II-a de muncă.
În consecință, având în vedere considerentele mai sus arătate, în mod just prima instanță nu și-a însușit, practic, concluziile raportului de expertiză B. V. efectuat în cauză, respingând ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.
Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea privește apelul ca nefondat, astfel încât, în temeiul art.480 alin.1 Cod pr. civilă îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate în cauză și aplicare a dispozițiilor legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul Ș. C., cu domiciliul ales la Cabinet avocat N. R. din Ploiești, .. 33, .. 23, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2727/28.11.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta . SA, cu sediul în Ploiești, ., nr. 1, județul Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 martie 2015.
Președinte, Judecător,
V.-A. P. C.-P. B.
Grefier,
M. F.
Red. VAP
Tehnored.MF
4 ex./14.04.2015
d.f._ -Tribunalul Prahova
j.f. E. C. D.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 391/2015.... | Pretentii. Decizia nr. 540/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
