Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 238/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 238/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 238/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 238
Ședința publică din data 24 februarie 2015
Președinte - V. G.
Judecător - E. M.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de contestatorul Coltoiaș I., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2082 din 23 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata în contestație . România SRL,cu sediul în Ploiești, .. 235, jud. Prahova.
Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns contestatorul Coltoiaș I. asistat de avocat N. G. din Baroul Prahova, intimata . România SRL reprezentată de consilier juridic D. A.-E..
Curtea, în temeiul disp. art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și îndrumă să se recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, solicită intimatei să precizeze, față de solicitările formulate prin întâmpinarea depusă la fila 14 dosar, dacă se referă la calitatea procesuală de reclamant sau de apelant.
Consilier juridic D. A.-E. pentru intimată precizează că la acest moment se referă la calitatea procesuală de apelant.
Curtea acordă cuvântul pe excepțiile invocate prin întâmpinare.
Consilier juridic D. A.-E. pentru intimată, arată că pe bază de reintegrare pentru lipsa calității procesuale, intimatul, la data de 03.10.2014 contest. a îndeplinit cumulativ condițiile de vârstă și vechime, astfel că în baza disp. art. 56 lit.c Codul Muncii la această dată contractul individual de muncă încetează de drept. Deci, dacă la 03.10.2014 intimatul ar fi fost salariat al societății, contractul ar fi încetat de drept. Or, intimatul, solicită reintegrare în cadrul societății, lucru care nu ar mai putea fi posibil pentru că îndeplinește cumulativ condițiile de pensie și vechime, ceea ce-i dă dreptul de a se pensiona și posibilitatea societății de a înceta contractul individual de muncă.
Arată, deci că s-a referit la posibilitatea de reintegrare – intimatul nu poate fi reintegrat pentru că nu mai are calitatea procesuală activă, dar are dreptul de a declara apel.
La o nouă solicitate a instanței sub aspectul precizării referitoare la calitatea procesuală de reclamant sau de apelant, reprezentanta intimatei precizează că, de fapt, se referă la calitatea procesuală de reclamant.
Curtea, consideră susținerea o apărare și nu ca pe o excepție de procedură în apel care ar trebui soluționată cu prioritate, urmând a acorda cuvântul odată cu celelalte motive de apel. Consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat N. G. având cuvântul pentru apelantul-contestator Coltoiaș I. solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii contestației.
Consideră că instanța de fond a apreciat greșit că desfacerea contractului individual de muncă a avut la bază o cauză reală și serioasă, fără a arăta care este aceasta. Încetarea contractului individual de muncă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului poate interveni atunci când societatea își reduce personalul, când întâmpină dificultăți economice, când datorită transformărilor tehnologice se impune luarea unei astfel de măsuri.
Or, conform organigramei depuse atât înainte cât și după concedierea contestatorului, societatea și-a mărit personalul, a fost înființat chiar și un departament, deci este evident că societatea nu se poate vorbi de o cauză reală și serioasă, cu atât mai mult cu cât departamentul contestatorului nu a fost desființat, ca de altfel nici nu poate fi desființat față de obiectul de activitate al societății.
De la data reintegrării – 25.01.2013, până la data comunicării unei noi fișe a postului - 15.05.2013, acesta nu a avut responsabilități, nu a avut sarcini de serviciu, nu a avut atribuții, sens în care s-a prezentat la locul de muncă fără a avea posibilitatea să-și desfășoare activitate.
Instanța fond a afirmat că apelantul nu s-a prezentat la examenul organizat de societate, deci a dat dovadă că nu mai dorește să colaboreze cu intimata – afirmație nesusținută pentru că intimata a fost cea care a căutat motive pentru a-l reconcedia pe contestator.
Referitor la celelalte capete de cerere, solicită a fi avute în vedere, precum și CCM la nivel de unitate referitoare la obligativitatea de a acorda dr. salariale. Cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinare s-a susținut că intimata a propus în schimbarea structurii organizatorice pentru 2013 cu implementarea unor sisteme de management. Or, acestea au fost implementate de la data intrării în vigoare a legislației, sens în care contestatorul și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile și s-a și perfecționat în acest sens.
Consilier juridic D. A.-E. având cuvântul pentru intimata . România SRL solicită respingerea apelului ca nefondat.
Referitor la cele trei capete de cerere: -pe partea de reintegrare, contestatorul îndeplinește condițiile de pensionare, deci reintegrarea este imposibilă; - referitor la obligarea intimatei la plata salariilor compensatorii, arată că la data de 09.10.2014 aceste plăți au fost făcute și s-au depus dovezi în acest sens; - pe partea de anulare a deciziei de concediere privind încetarea contractului individual de muncă, se poate observa că nu se pune problema extinderii numărului de persoane, dimpotrivă; apoi departamentul în care a lucrat apelantul a fost desființat, iar alte două departamente au fost restructurate, creându-se un numeric mai mic decât cel existent anterior. De altfel, departamentul și postul apelantului nu mai există în organigrama societății de la nivelul anului 2015.
Cu privire la implementarea standardelor la care a făcut referire apelantul, se prevede o implementare a unor standarde de mediu cu scopul îmbunătățirii activității, neexistând o prevedere legală care să ne oblige să implementăm aceste standarde. A fost implementat la nivelul anului 2013 conform cererilor auditorilor și a asociaților societății, iar implementările au dus la reorganizarea organigramei și la desființarea mai multor posturi.
Referitor la concurs, arată că s-au creat noi departamente și noi posturi, pentru care s-au dat concursuri, dar contestatorul, deși știa despre acestea, nu a făcut nici un demers pentru a participa la concursuri iar societatea nu i-ar fi împiedicat participarea.
Solicită respingerea apelului ca inadmisibil și ca nefondat potrivit susținerilor din întâmpinare, continuând să susțină excepția lipsei calității procesuale.
Avocat N. G. având cuvântul pentru apelantul-contestator, referitor la excepția lipsei calității procesuale, solicită a fi respinsă, considerând că a făcut dovada calității procesuale active a apelantului; este o deciziei de concediere și contestatorul are calitatea de a sta în cauză ca și contestator.
C u r t e a,
Asupra apelului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova nr._ / 2013, contestatorul Coltoiaș I. a chemat în judecată pe intimata S.C. L. E. & GAS Romania S.R.L. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de concediere nr.221/25.06.2013 privind încetarea contractului individual de muncă; reintegrarea în funcția și postul ocupat anterior emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă și obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul; obligarea intimatei la plata salariilor compensatorii în suma totală de 32.231 lei, conform pct.5 din decizia contestată și art.17 alin.1 din C.C.M. la nivel de unitate; obligarea intimatei la plata contravalorii indexării cu 2,7% a concediului de odihnă și a salariului acordat pe anul 2013 în sumă totală de 3.403 lei și obligarea intimatei la plata primei de vacanță pe anul 2013 în sumă de 876 lei.
În motivarea acțiunii, contestatorul a arătat că, la data de 28.05.2013, i-a fost comunicată Notificarea nr. 1125 - SR prin care i s-a adus la cunoștință că, în termen de 20 de zile, contractul individual de muncă îi va înceta, sens în care, a fost emisă decizia de concediere nr.221/25.06.2013 în cuprinsul căreia se menționa că, începând cu data de 26.06.2013, încetează contractual individual de muncă nr._/20.09.2007, din inițiativa angajatorului, pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
A mai precizat contestatorul că, prin decizia contestată, i s-a adus la cunoștință faptul că postul de Inspector SSM-SU s-a desființat ca urmare a modificărilor intervenite în structura organizatorică a societății, prin introducerea unor noi responsabilități specifice sistemului de management SSM.
La data de 27.06.2011, a fost emisă decizia de concediere nr.692 pentru motive care nu țin de persoana salariatului, iar prin sentința civilă nr.4330/ 25.07.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, definitivă și irevocabilă prin decizia Curții de Apel Ploiești nr.997/10.04.2013, a fost admisă contestația formulată împotriva acestei decizii, contestatorul fiind reintegrat în funcția și postul avute anterior emiterii deciziei.
De la data concedierii inițiale și până în prezent, societatea intimată a angajat, în funcția ocupată anterior de contestator, o alta persoană, cu contract individual de muncă, pe perioada determinată care, în prezent, deține aceeași funcție, însă, cu o altă denumire, respectiv aceea de manager al sănătății și securității în muncă.
A menționat contestatorul că, după ce a solicitat reintegrarea în postul și funcția avute anterior emiterii deciziei de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului și până la data emiterii prezentei decizii de concediere, intimata nu i-a atribuit nicio responsabilitate, nicio sarcină de serviciu și abia la data de 17.05.2013 i-a comunicat fișa postului prin care i-au fost stabilite sarcinile și responsabilitățile funcției deținute, cu 10 zile înainte de emiterea notificării de înștiințare a desființării postului ocupat.
Cu privire la mențiunea făcută de intimată în cuprinsul decizii contestate în sensul că (pct.4) i s-a fost propus contestatorului să participe la concursurile de ocupare a posturilor vacante existente, contestatorul a susținut că, potrivit recursului în interesul legii soluționat prin decizia nr.6/09.05.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, s-a stabilit că dispozițiile art. 74 alin.1 lit. d) C. Muncii nu se aplică în situația în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în temeiul art.65 C. muncii, astfel că, față de aceste prevederi, demersurile intimatei sunt, în opinia contestatorului, total inutile și exced cadrului procedural raportat și la faptul că, aceasta a intenționat de la data reintegrării să găsească motive pentru concedierea sa, fără a avea în vedere pregătirea profesională în domeniu, certificatele de absolvire emise de Universitatea Politehnică București în specializarea „Evaluarea riscurilor - Introducerea în sistemul de management”, certificatul de abilitare a serviciului extern de prevenire și protecție emis de Ministerul Muncii, certificatul de absolvire pentru ocupația de inspector protecția muncii emis de Ministerul Educației, certificatul de absolvire pentru coordonator în materie de securitate și sănătate în muncă emis de Ministerul Educației, certificatul de absolvire pentru cadru tehnic cu atribuții în domeniul pregătirii și stingerii incendiilor.
Mai mult decât atât, contestatorul a arătat că, în speță, concedierea sa nu a fost una efectivă și nu a avut o cauză reală și serioasă, astfel cum prevede art.65 C. Muncii, deoarece postul nu a fost desființat, ci doar modificată denumirea acestuia din inspector SSM - SU în manager al sănătății și securității.
Cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea salariilor compensatorii, contestatorul a menționat că, potrivit art.17 alin.1 din C.C.M. la nivel de unitate, acestea se acordă la concedierea salariatului, indiferent dacă angajatul contestă ori nu decizia de concediere.
În prezenta cauză intimata a menționat, cu vădită rea-credință, că va acorda contestatorului salariile compensatorii în termen de maximum 35 de zile de la data comunicării deciziei, fără a arata și temeiul de drept pentru termenul de 35 de zile menționat tocmai pentru a se asigura acordarea acestor drepturi după expirarea termenului de contestare, doar în situația în care nu va contesta decizia de concediere, aceste susțineri fiind dovedite prin tocmai neplata, până momentul formulării prezentei contestații, a drepturilor salariale cuvenite.
Cu privire la obligarea intimatei la plata contravalorii indexării cu 2,7% a concediului de odihnă și a salariului acordat pe anul 2013 în sumă totală de 3.403 lei, potrivit calculului efectuat de contestator, s-a menționat faptul că intimata avea obligația de a indexa drepturile salariale cuvenite, potrivit prevederilor Actului adițional nr.439/05.03.2011 care prevede că structura salariului se modifică prin indexarea acestuia care, în anul 2011, a fost de 5,2%, iar în anul 2013 de 2,7%, iar eferitor la capătul de cerere privind acordarea primei de vacanță pentru perioada lucrată în sumă de 876 lei, s-a precizat că angajatorul era obligat să acorde, integral, la concediere, toate drepturile cuvenite la zi, însă, cu vădită rea - credință nu a acordat și contravaloarea primei de vacanță pentru perioada efectiv lucrată, potrivit calculului efectuat.
În drept, contestatorul o invocat art.80 C. muncii, iar în dovedirea acțiunii, contestatorul a depus la dosarul cauzei, în copii, înscrisuri.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă și nefondată, arătând că, în urma implementării standardelor de mediu ISO_:2004 și OHSAS_:2007 privind siguranța sănătății în muncă și boli profesionale, au apărut noi activități impuse de asigurarea activității și, în baza cerințelor formulate în cele două standarde enumerate, în urma controalelor de audit intern și extern (Bureau Veritas), Șef Serviciu SI SSM PMI, s-a constatat necesitatea desființării posturilor actuale de Inspector SSM și Responsabil Mediu, posturi care, la momentul respectiv nu mai acopereau necesitățile activităților societății, fapt care a condus la reorganizarea Departamentului SSM - SU.
Astfel, Serviciul Siguranță în Muncă, Securitate și Situații de Urgentă care a funcționat în anul 2012 cuprindea următoarele posturi: inspector securitate, sănătate în muncă și situații de urgentă - cod C._; inspector securitate și siguranță în exploatare - cod C._.
În urma structurii organizaționale pentru anul 2013, aprobată conform Hotărârii Asociaților nr.51 din data de 18.02.2013, noul departament constituit este Serviciul Siguranță în Industrie, Protecția Muncii și Protecția Mediului, având următoarea componență: șef serviciu în industrie, protecția muncii și protecția mediului; manager al sistemului de management securitate și sănătate în muncă și manager al sistemului de management de mediu.
Contrar afirmațiilor contestatarului, reorganizarea nu a vizat postul pe care îl ocupa acesta, ci întreg departamentul în care își desfășura activitatea și, ținând cont de obligativitatea societății de documentare, implementare și îmbunătățire, în mod continuu, a sistemelor de management, anual s-au întocmit grafice de auditare internă, activitate care necesita specialiști cu studii și diplome care să ateste capacitatea profesională de participare în comisiile formate.
S-a mai arătat de intimată că, la data de 18.02.2013 asociații intimatei au decis aprobarea structurii organizatorice pentru anul 2013, fiind vizate două schimbări majore pentru acel anul, respectiv înființarea unui Serviciu Comercial și modificarea Serviciului siguranță în muncă, securitate și situații de urgentă în conformitate cu Sistemele de Management de Mediului ISO_:2004 și Sănătății și Securității Ocupaționale OHSAS_:2007.
Structura organizatorică și grila de salarizare pentru anul 2013 au fost aprobate și de Sindicatul L. E. & Gas Romania S.R.L., prin acceptul scris al liderului de sindicat, context în care, la data de 28.05.2013, contestatarul a fost anunțat, prin Notificarea nr. 1125 – SR, cu privire desființarea postului de Inspector SSM – SU, făcându-se și precizarea referitoare la existența altor locuri vacante în societate, pentru care contestatarul susține că ar avea abilitățile profesionale necesare, dar, deși s-a făcut precizarea că trebuie să depună și cerere de participare, acesta a refuzat această oportunitate.
Pentru posturile vacante existente în societate, la momentul respectiv, s-a organizat concurs de recrutare, astfel că, pentru postul de manager al sistemului de management SSM, prin decizia nr.194/29.05.2013 s-a numit comisia de recrutare, fiind stabilite și etapele de parcurs, iar la momentul concursului pentru ocuparea postului de arătat, contestatarul era în preaviz, iar persoana care ocupase cel de al doilea post de Inspector SSM avea contractul individual de muncă încetat din luna mai a anului 2013.
S-a mai arătat că, în data de 12.06.2013 s-a desfășurat concursul privind ocuparea postului vacant de Manager al sistemului de management SSM, ocazie cu care a fost selectată persoana care a întrunit cerințele și care a obținut avizul comisiei și, deși cunoștea existenta postului vacant și a concursului, contestatorul a refuzat să participe din motive pe care doar el le cunoaște, cu precizarea că, în speță, concursul a vizat mai multe etape, precum analiza dosarului depus, completarea testului Talent Q, examen oral și scris susținut în fata Comisiei.
Condiția de legalitate impusă de art.65 alin.2 C. muncii este ca desființarea postului să fie efectiva și să aibă o cauză reală și serioasă, desființarea fiind efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, adică atunci când nu se mai regăsește în organigrama acestuia ori în statul de funcții, măsură care se întemeiază pe o situație concretă și care a fost dovedită. Deci, pentru a se constata dacă desființarea a avut loc în mod efectiv, se observă din analiza organigramei angajatorului și/sau grila de funcții, rezultând așadar, că exista o cauză reală și serioasă în situația în care angajatorul, prin această măsură, urmărea eficientizarea propriei activități în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare, fiind atributul său exclusiv de a hotărî asupra modalității în care își organizează activitatea, instanțele de judecată apreciind că, prin reorganizarea societății, se înțelege inclusiv orice modificare a structurii interne a angajatorului, precum și orice măsură de ordin organizatoric vizând creșterea performantelor în activitate, singurul îndreptățit să decidă în acest sens fiind angajatorul care este liber să gestioneze politica de personal în direcțiile pe care le consideră oportune pentru rentabilizarea activității, interesul legitim al angajatorului pentru concedierea salariatului fiind dictat tocmai de nevoia eficientizării activității sale.
Intimata a mai susținut că, în condițiile în care obligația oferirii unui post similar în cadrul societății nu este prevăzută în mod expres de Codul Muncii pentru acest caz de concediere, pentru a arăta bunele intenții fată de angajatul ce urmează a fi concediat, angajatorul a optat pentru a încerca să ofere un post vacant angajatului vizat de concediere, dar acesta a refuzat.
Cu privire la anularea deciziei de concediere nr.221/25.06.2013 și reintegrarea în funcția și postul ocupate anterior emiterii deciziei, precum și plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate intimata a precizat că, la data de 25.06.2013 contractul individual de muncă al contestatarului a încetat, la inițiativa angajatorului, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului prin decizia nr.221/25.06.2013, dar distinct de acest aspect, la data de 28.01.2013 (în baza sentinței și la cererea contestatarului) s-a dispus reintegrarea pe postul anterior avut, în baza contractului individual de muncă avut și cu fișa de post aferenta, astfel cum și contestatarul a afirmat în cererea de chemare în judecată.
S-a susținut de intimată că eronat contestatorul a prezentat o legătură între cele două decizii, respectiv între decizia contestata și decizia din anul 2011, afirmând că, de la data reintegrării și până la data concedierii, nu a avut sarcini și obligațiuni, deși la momentul reintegrării s-a dispus repunerea în situația precedentă, respectiv reactivarea contractului individual de muncă și a fișei de post aferente.
Pe toată durata reintegrării, contestatarul a primit drepturi salariale (la care solicită indexări, prime, etc.), deși afirmă că nu a avut responsabilități și sarcini de serviciu, în litigiile numeroase pe care acesta le-a avut cu societatea, negând constant existenta fisei de post (semnată de el), precum și a obligațiilor pe care le-a avut față de societate, lucru care se poate observa cu ușurința și în cererea actuală.
Fișa de post emisă în data de 17.05.2013, este o fișă de post actualizată și completată, conform cu Instrucțiunea internă a societății privind întocmirea, circulația, controlul și lucrul cu documentația normativă și pe care contestatorul și-a însușit-o prin semnare, iar prin comparație cu fisa veche a postului, s-a mai arătat că nu sunt modificări de conținut, fisa actualizată ca format neinfluențând cu nimic emiterea deciziei nr.221/25.06.2013.
Cu privire la recursul în interesul legii nr.6/09.05.2011 invocat în cererea de chemare în judecată, intimata a arătat că opinia Colegiului de Conducere a Curții de Apel București prevede că, în cazul în care există o omisiune referitoare la concursurile pentru posturile vacante, acest lucru nu duce la concluzia nelegalității deciziei și, deci, nu atrage prin ea însăși nulitatea acesteia.
Introducerea în decizia nr.221/25.06.2013 a mențiunii privind locurile vacante, demonstrează fără echivoc dorința societății intimate de a face toate demersurile în încercarea de a-l integra pe contestator într-un post vacant, pentru care acesta afirmă că avea pregătirea profesională necesară, dar pentru care, deși știa de existenta concursului, a refuzat participarea.
Cu referire la salariile compensatorii, intimata a arătat că acestea sunt acordate ca o măsura de protecție a persoanei concediate și, ținând cont de valoarea mare a salariilor compensatorii (aproximativ 31.530 lei - sumă netă) și faptul că, contestatarul a cerut anularea deciziei, societatea a decis suspendarea plății acestora până la momentul deciziei finale a instanței.
Având în vedere valoarea considerabilă a salariilor, cât și demararea litigiului, pentru evitarea riscurilor, societatea a decis să nu se facă plata sumelor compensatorii atâta timp cât contestatarul consideră nulă decizia și până la pronunțarea unei decizii din partea instanței competente de drept.
Intimata a susținut că, este extrem de greu de înțeles din cererea de chemare în judecată, în primul rând, dacă contestatorul solicită anularea deciziei nr.221/25.06.2013, deoarece, în același timp, solicită drepturile ce rezultă din aplicarea deciziei, în al doilea rând, cere drepturi bănești în urma anularii deciziei, dar și, în al treilea rând, o . alte beneficii bănești care nu fac obiectul deciziei.
Indexarea de 2,7% a salariului pentru anul 2013, potrivit unui calcul pe care contestatorul l-a depus la dosar fără a preciza sursa acelui document, nu face obiectul deciziei contestate, însă, pentru a răspunde la solicitarea sa, deși acest aspect nu are legătura cu decizia contestată, intimata a arătat că, în cadrul societății intimate, indexarea cu 2,7% a salariilor s-a realizat începând cu luna martie 2013 pentru salariați, conform grilei de salarizare aferente anului 2013, grila fiind întocmită în conformitate cu organigrama aprobată pentru anul 2013 și, având în vedere că postul ocupat de contestatar nu mai apare în noua organigramă și, implicit, nici în grila de salarizare indexată pentru anul 2013, este evident că acesta nu putea beneficia de prevederile grilei, deoarece postul respectiv nu se regăsește în acest document.
Cu privire la prima de vacanță solicitată, s-a menționat că aceasta este reglementată în CCM la nivel de L. E. & Gas Romania SRL și are în vedere acordarea primei de vacantă în baza unei solicitări scrise și se acordă integral o singură dată pentru un an calendaristic lucrat integral, neexistând posibilitatea acordării parțiale pentru timpul efectiv lucrat.
Art.42. alin.7 prevede că „La solicitarea scrisă a salariatului se poate opta pentru acordarea primei de vacantă în cuantum de 1.800 lei net sau compensarea în procent de 50%, dar nu mai mult de 2.400 lei net a biletelor de odihnă și tratament, conform art.70. (8). Prevederile art.42 alin.7 se acordă integral o singură dată într-un an calendaristic efectiv lucrat”.
Pe cale de consecință, intimata a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, întrucât concedierea a fost făcută cu respectarea normelor Codului muncii, fiind vorba de desființare efectivă, reală și serioasă a mai multor posturi, desființarea este reală, deoarece posturile respective au fost eliminate din organigrama societății, nemairegăsindu-se în organigrama societății după finalizarea procedurii de restructurare, iar pentru a produce efecte juridice, noua organigramă a fost aprobată de organele statutare competente, conform Actului Constitutiv.
Desființarea are o cauza efectivă și serioasă, având în vedere necesitatea de eficientizare a societății, prin implementarea obligatorie la nivel de grup L. a Sistemelor de Management atât pentru activitatea de mediu, cât și pentru sănătate, siguranța și protecția muncii, existenta unor posturi, ai căror titulari urmau sa desfășoare și activități în sensul documentarii, audității și îmbunătățirii constante a standardelor menționate în societate, a fost principalul scop (real, serios și efectiv) al reorganizării activității.
Prin răspunsul la întâmpinare, contestatorul a solicitat a se avea în vedere faptul că decizia de concediere emisă pe numele său nu are la bază o cauză reală și serioasă, astfel cum prevăd dispozițiile legale în materie.
A arătat contestatorul că intimata a precizat în întâmpinarea depusă, faptul că, în urma cerințelor formulate de standardele de mediu, în urma controalelor de audit intern și extern, s-a constatat necesitatea desființării posturilor actuale de inspector SSM și Responsabil mediu, însă, a omis să precizeze că legislația referitoare la sănătatea și securitatea în muncă exista încă din anul 2006.
Astfel, Legea nr.319/2006 a securității și sănătății în muncă, actualizată, care transpune Directiva Consiliului nr.89/391/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunității Europene nr. L183/1989 dispune, la art.8 alin.1 că „Fără a aduce atingere obligațiilor prevăzute la art.6 și 7, angajatorul desemnează unul sau mai mulți lucrători pentru a se ocupa de activitățile de protecție și de activitățile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere/unitate, denumiți în continuare lucrători desemnați”.
Societatea angajatoare a creat, în urma intrării în vigoare a acestor dispoziții legale, posturi de Inspector SSM, întrucât denumirea de lucrător comercial nu era prevăzuta în codul C., ocupat de o persoană - inspector, lucrător desemnat ori manager - care să răspundă cerințelor legislative de protecția muncii, cu implementarea celor două standarde, situație dovedită prin numeroasele diplome atașate contestației formulate, precum și prin activitatea îndelung desfășurată în acest domeniu, respectiv peste 25 de ani.
Contestatorul a învederat că înțelege să insiste a afirma faptul că reorganizarea activității a vizat, în mod cert, desființarea locului și funcției ocupate de acesta raportat și la momentul în care s-a decis în cadrul societății intimate aprobarea schimbării organizatorice pentru anul 2013, respectiv la data de 18.02.2013, adică la doar câteva zile de la momentul la care a solicitat societății reintegrarea sa în funcția și postul avute anterior emiterii deciziei de concediere emisă în anul 2011.
La data de 28.01.2013, contestatorul a solicitat intimatei reintegrarea în urma admiterii în fond a contestație formulată împotriva deciziei de concediere nr.692/2011 și pronunțarea sentinței civile nr.4330/25.07.2012, definitivă și executorie, la data de 18.02.2013 intimata decizând, în mod surprinzător, restructurarea postului ocupat de acesta, fără a mai aștepta și soluția Curții de Apel Ploiești (recurs declarat de intimată) pronunțata la data de 10.04.2013 și pe care, probabil, intimata a preconizat-o.
De asemenea, a arătat contestatorul că intimata o omis să precizeze, cu vădită rea-credință, faptul că, la data emiterii deciziei de concediere nr.692/2011, contestatorul avea funcția de Sef Serviciu Protecția Muncii și situații de urgentă, iar ulterior reintegrării sale, începând cu data de 28.01.2013, a îndeplinit funcția de Inspector SSM, întrucât intimata a angajat pe postul său o altă persoană.
Or, fiind reintegrat pe o altă funcție decât cea avută la data concedierii, era de notorietate că trebuia emisă o altă fișă de post care să evidențieze atribuțiile contestatorului în noua funcție, cu atât mai mult cu cât, la data reintegrării, încă o persoană avea funcția de Inspector SSM, iar cele două posturi trebuiau deosebite prin atribuții distincte, dar intimata, pentru a crea o aparență de legalitate în concedierea contestatorului, în susținerea cauzei reale și serioase de care se face vorbire în cuprinsul întâmpinării, a emis fișa de post pentru funcția de Inspector SSM, iar la data de 25.06.2013, a emis decizia de concediere contestată.
Analizând prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză ansamblul materialului probator administrat, Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 2082/2 septembrie 2014 prin care,admițând în parte contestația formulată de contestator, în consecință a obligat intimata să plătească contestatorului o compensație în cuantum de 10 salarii de bază, conform deciziei nr.221/25.06.2013. A respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate. A admis în parte cererea contestatorului privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată astfel că a obligat intimata să plătească contestatorului suma de 600 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța fondului a reținut că, potrivit contractului individual de muncă încheiat și înregistrat la I.T.M. Prahova sub nr._/20.09.2007, contestatorul Coltoiaș I. a fost angajat în cadrul intimatei pe durată nedeterminată, începând cu data de 01.09.2007, în funcția de inspector protecția muncii, prin actul adițional nr.439/05.03.2011, părțile convenind asupra modificării clauzei contractuale privind salarizarea (f.25).
Prin sentința civilă nr.4330/25.07.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă în cauza ce a format obiectul dosarului nr.6833/ 105/2012, irevocabilă (f.140), a fost admisă contestația formulată de contestatorul Coltoiaș I. în contradictoriu cu intimata S.C. L. E. & GAS Romania S.R.L., dispunându-se anularea deciziei nr.692/27.06.2011 emisă în urma producerii unui accident de muncă cauzat de nerespectarea normelor de siguranță, fapt care a condus la decesul unui angajat; reintegrarea în postul avut anterior și obligarea intimatei la plata tuturor drepturilor salariale actualizate de la data concedierii și până la data reintegrării efective în muncă.
Prin decizia nr.24/25.01.2013, intimata S.C. L. E. & GAS Romania S.R.L. a dispus, în baza sentinței civile sus - menționate că, începând cu data de 28.01.2013, se anulează decizia nr.629/27.06.2011 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă nr._/20.09.2007 al contestatorului Coltoiaș I., având funcția de inspector securitate, sănătate în muncă și situații de urgență, urmând a fi reintegrat în aceeași funcție (f.34).
La data de 14.12.2012, a fost aprobată de către intimata S.C. L. E. & GAS Romania S.R.L., Nota de fundamentare referitoare la înființarea posturilor de Manager al sistemului de management SSM și Manager al sistemului de management mediu în cadrul societății, arătându-se că, odată cu implementarea în societate a standardului de mediu ISO_:2004 și a standardului OHSAS_:2007 privind siguranța sănătății în muncă și boli profesionale, au apărut noi activități impuse de acestea, astfel încât, în conformitate cu cerința 4.1, cele două standarde prevăd ca organizația S.C. L. E. & GAS Romania S.R.L. să stabilească, să documenteze, să implementeze, să mențină și să îmbunătățească continuu sistemele de management OHSAS și de Mediu.
În vederea asigurării îndeplinirii acestor cerințe, cele două standarde, s-a stabilit, prin cerința 4.4.1 – „Resurse, funcții, responsabilități, răspundere și autoritate”, ca intimata S.C. L. E. & GAS Romania S.R.L., prin managementul de la cel mai înalt nivel, trebuie să desemneze un membru din cadrul organizației, cu responsabilități specifice pentru sistemul de management de mediu și un membru din cadrul organizației, cu responsabilități specifice sistemului de management SSM care, indiferent de alte responsabilități deținute, urma să aibă autoritate și funcții bine definite pentru activitățile expres menționate.
Astfel, în baza cerințelor formulate de cele două standarde, Seful Serviciului SI SSM PMI a fundamentat necesitatea creării posturilor de Manager al sistemului de management de mediu și Manager al sistemului SSM în cadrul Serviciului SI SSM PMI și desființarea posturilor de Inspector SSM - SU și Responsabil de mediu care, în condițiile nou create, nu mai pot acoperi necesitățile specifice ale societății.
La data de 18.03.2013, intimata S.C. L. E. & GAS Romania S.R.L. a emis decizia nr.118 cu privire la punerea în aplicare a Structurii organizatorico – funcționale a Societății pentru anul 2013 potrivit căreia, începând cu data de 01.04.2013, intră în vigoare noua Structură organizatorico – funcționale a Societății pentru anul 2013 în cadrul S.C. L. E. & GAS Romania S.R.L., urmând ca Serviciul Resurse Umane și Probleme Generale să întocmească până la data de 20.03.2013, un plan de măsuri pentru îndeplinirea formalităților aplicării noii organigrame (f.112).
Astfel, conform Anunțului de angajare – Oportunități de carieră - S.C. L. E. & GAS Romania S.R.L., Serviciul personal și probleme a informat actualii și foștii angajați ai societății cu privire la faptul că, în data de 31.05.2013, orele 10,00, se organizează concursul în vederea ocupării postului vacant de Manager al sistemului de management securitate și sănătate în muncă (f.14), iar prin decizia nr.194/29.05.2013, intimata S.C. L. E. & GAS Romania S.R.L. a numit, în scopul selecției candidatului potrivit pentru ocuparea postului de Manager al sistemului de management SSM, comisia de recrutare, concursul constând în trei etape: analiza dosarului depus de candidat pentru verificarea cerințelor de studii și experiența precizată în anunțul de angajare; completarea chestionarului Talent Q în scopul stabilirii profilului comportamental al candidatului și interviul cu reprezentanții comisiei de recrutare (f.103).
Prin Notificarea nr.1125 – SR/28.05.2013, intimata S.C. L. E. & GAS Romania S.R.L. l-a informat pe contestatorul Coltoiaș I., în baza Hotărârii A.G.A. nr.51/18.02.2013 prin care s-a aprobat structura organizatorică a societății pentru anul 2013 și a Deciziei nr.118/18.03.2013 cu privire la punerea în aplicare a structurii organizatorice a societății că postul de Inspector SSM - SU pe care acesta îl ocupa în cadrul unității intimate a fost desființat, conform art.65 alin.1 C. muncii și, urmare a acestui fapt, contractul individual de muncă încheiat cu societatea, pentru acest post, va înceta în termen de 20 de zile lucrătoare de la data comunicării notificării, scop în care se va emite decizia de concediere.
În continuare, în cuprinsul notificării se arată că, în condițiile în care contestatorul are pregătirea profesională și experiența necesară posturilor vacante din cadrul societății, este așteptat la biroul resurse umane pentru analizarea ofertelor existente, lista posturilor vacante, cerințele posturilor și detaliile legate de participarea la concurs putând fi găsite la avizierul societății, lipsa unei cereri de participare la concursurile pentru locurile vacante, în termen de 3 zile de la data notificării, reprezentând un refuz tacit privind ocuparea acestora (f.12).
Aceasta este situația premisă care a determinat emiterea deciziei nr. 221/25.06.2013 prin care intimata a dispus, în temeiul art.65 alin.1 C. muncii, începând cu data de 26.06.2013, desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului, având funcția de Inspector SSM – SU, din inițiativa angajatorului, pentru motive care nu țin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii individuale a acestuia generată de desființarea efectivă a postului ocupat dintr-o cauză reală și serioasă (f.9).
În motivarea deciziei s-a menționat, la pct.2, că postul de Inspector SSM - SU s-a desființat ca urmare a modificărilor intervenite în structura organizatorică a societății datorată implementării Sistemelor de Management de Mediu ISO_:2004 și Management al sănătății și securității ocupaționale OHSAS_:2007 și, odată cu implementarea în societate a celor două standarde de mediu ISO_:2004 și OHSAS_:2007, au apărut noi activități impuse de acestea, cu precizarea că, în baza cerințelor formulate de cele două standarde, s-a decis desființarea posturilor de Inspector SSM - SU și Responsabil de mediu, întrucât, nu mai pot acoperi necesitățile specifice societății și crearea a două noi posturi, respectiv de Manager al sistemului de management SSM și Manager al sistemului de management mediu.
Potrivit art.65 alin.1 Codul Muncii „concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia”, alin.2 al aceluiași text de lege stipulând că „desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă”.
Actuala redactare a textului, în afară de formularea ușor tautologică (se repetă sintagma „pentru motive care nu țin de persoana…”), nefiind circumscrisă unor cauze precise, este menită să creeze unele confuzii, lăsând să se înțeleagă că încetarea contractului poate interveni oricând, fiind lăsată la latitudinea angajatorului, permițând și subiectivismul acestuia.
Referitor la textul de lege în discuție, Curtea Constituționala a reținut, prin Decizia nr.417/2007, că acesta „nu este mai puțin precis decât cel anterior, întrucât nici existența unor dificultăți economice nu constituie determinarea exactă a motivelor ce justifică încetarea contractului individual de muncă”.
Ținând seama, însă, de alin.2 al art.65 C. Muncii care prevede că „desființarea locului de muncă trebuie să fie efectiva și să aibă o cauză reală și serioasă”, textul respectiv „nu permite încetarea contractului individual de muncă prin voința unilaterală a angajatorului pentru motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, astfel încât, prin asemenea masuri să poată fi îngrădit exercițiul dreptului la muncă.
Așa fiind, motivul concedierii nu este inerent persoanei salariatului, ci exterior acesteia, nefiind vorba de abateri disciplinare, de inaptitudine fizică sau psihică etc., ci de un fapt exterior lui, respectiv desființarea locului de muncă care, evident, nu poate fi imputabil, în niciun mod, salariatului afectat.
Literatura de specialitate a statuat că desființarea locului de muncă nu ar fi imputat nici angajatorului, ci, este determinat de cauze obiective, consecință a organizării unității care impune desființarea unui (unor) loc (locuri) de muncă, cu consecința restructurării personalului.
Astfel, poate fi vorba de dificultăți economice și diminuarea sau încetarea activității, dar și de transformări tehnologice, modernizarea, automatizarea proceselor de producție, etc., în toate cazurile impunându-se renunțarea la serviciile unor salariați.
Așadar, prin reorganizarea unității sau a unor departamente, cum este în cazul de față, în baza art.65 Codul Muncii se înțelege inclusiv modificarea structurii sale interne și orice măsură de ordin organizatoric care vizează creșterea performantelor în activitate, singurul în măsură să decidă în acest sens fiind angajatorul al cărui interes legitim pentru concediere este dictat de nevoia eficientizări activității.
Desființarea este efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acestuia, ori în statul de funcții, măsură care se întemeiază pe o situație concretă care trebuie dovedită.
Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau de transformări tehnologice independente de buna sau reaua - credință a angajatorului și este serioasă când se impune, din necesități evidente, privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
În speță, a constatat tribunalul că este evident că societatea intimată a efectuat, datorită necesității asigurării îndeplinirii cerințelor impuse de cele două standarde aprobate prin Hotărârea A.G.A. nr.51/18.02.2013 prin care s-a aprobat structura organizatorică a societății pentru anul 2013 și Decizia nr.118/18.03. 2013 cu privire la punerea în aplicare a structurii organizatorice a societății, anumite restructurări ale activității, existând o desființare efectivă a unor locuri de muncă, astfel cum rezultă din organigramele aflate la dosar (f.113 –anul 2013 și f.122 – anul 2012), iar în ceea ce privește cauza care a determinat concedierea contestatorului, aceasta este reală și serioasă, în sensul art.65 alin.2 C. Muncii, fiind impusă de implementarea Sistemelor de Management de Mediu ISO_:2004 și Management al sănătății și securității ocupaționale OHSAS_:2007.
Dată fiind situația de fapt, astfel cum a fost reținută și prezentată în precedent, prin prisma probelor administrate în cauză, dar față și a normelor juridice incidente în soluționarea pricinii, a constatat tribunalul că se află în prezența unei situații în care locul de muncă al contestatorului a fost efectiv desființat, această măsură fiind determinată de modificările intervenite în structura organizatorică a intimatei datorată implementării Sistemelor de Management de Mediu ISO_:2004 și Management al sănătății și securității ocupaționale OHSAS_:2007 și, odată cu implementarea în societate a celor două standarde de mediu, au apărut noi activități impuse de acestea, cu precizarea că, în baza cerințelor formulate de cele două standarde, s-a decis desființarea posturilor de Inspector SSM - SU și Responsabil de mediu, întrucât, nu mai pot acoperi necesitățile specifice societății și crearea a două noi posturi, respectiv de Manager al sistemului de management SSM și Manager al sistemului de management mediu, atribuțiile, sarcinile de serviciu si obligațiile salariaților, astfel cum acestea sunt specificate în fișele posturilor desființate și, respectiv nou create fiind, cu puterea evidentei, diferite, după cum diferite sunt si grilele de salarizare pentru respectivele posturi.
Nu în ultimul rând, s-a reținut și faptul că, deși prin Notificarea nr.1125 – SR/28.05.2013, intimata l-a informat pe contestator că, în situația în care, are pregătirea profesională și experiența necesară posturilor vacante din cadrul societății, este așteptat la biroul resurse umane pentru analizarea ofertelor existente, lista posturilor vacante, cerințele posturilor și detaliile legate de participarea la concurs putând fi găsite la avizierul societății, lipsa unei cereri de participare la concursurile pentru locurile vacante, în termen de 3 zile de la data notificării, reprezentând un refuz tacit privind ocuparea acestora, contestatorul nu a dat curs acestei invitații, fapt care poate fi interpretat în sensul că acesta nu era interesat de eventualele oportunități oferite de societate.
Cu toate că sunt de necontestat atât pregătirea profesională, cât și experiența în domeniu a contestatorului, împrejurări probate prin multitudinea certificatelor de absolvire obținute de acesta, tribunalul a constatat însă că, în situația desființării postului său muncă din motive care nu țin de persoana salariatului, măsura fiind impusă de necesitatea implementării Sistemelor de Management de Mediu ISO_:2004 și Management al sănătății și securității ocupaționale OHSAS_:2007 și, odată cu implementarea celor două standarde de mediu, au apărut și noi activități impuse de acestea, însă, prin neparticiparea la concursurile organizate de societate, este evidentă intenția acestuia de a nu mai colabora cu intimata.
Pentru considerentele expuse anterior și, reținând că desființarea locului de muncă al contestatorului a fost efectivă, cauza care a determinat luarea cestei măsuri fiind una reală și serioasă, tribunalul a respins ca neîntemeiate capetele de cerere vizând anularea deciziei de concediere nr.221/25.06.2013 privind încetarea contractului individual de muncă; reintegrarea în funcția și postul ocupate anterior emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă și obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul; obligarea intimatei la plata contravalorii indexării cu 2,7% a concediului de odihnă și a salariului acordat pe anul 2013 în sumă totală de 3.403 lei, precum și obligarea intimatei la plata primei de vacanță pe anul 2013 în sumă de 876 lei.
Totuși, tribunalul a apreciat întemeiat capătul de cerere prind obligarea intimatei la plata către contestator a salariilor compensatorii, având în vedere că, potrivit pct.5 din decizia contestată, „ca urmare a desfacerii contractului individual de muncă, salariatului i se acordă o compensație în cuantum de 10 (zece) salarii de bază, conform art.17 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de societate, plătibile în termen de maxim 35 zile calendaristice de la data comunicării prezentei decizii”.
De altfel, prin chiar conținutul întâmpinării, intimata a recunoscut faptul că acordarea acestor salarii compensatorii apare ca o măsură de protecție a persoanei concediate, numai că, valoarea mare a acestor salarii și promovarea prezentului demers judiciar vizând, în principal, anularea deciziei nr.221/25. 06.2013, au determinat societatea să suspende plata salariilor până la soluționarea litigiului.
Pe cale de consecință, tribunalul a admis în parte contestația și, în baza art.17 din C.C.M. la nivel de societate coroborat cu pct.5 din decizia nr.221/25.06.2013, a dispus obligarea intimatei să plătească contestatorului o compensație în cuantum de 10 salarii de bază.
În ceea ce privește cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul a admis-o în parte conform art. 453 alin.1 C.pr.civ. rap. la art.451 alin.2 C.pr.civ., având în vedere că onorariul perceput în cauză, respectiv 1.200 lei, potrivit chitanței nr.59/01.09.2014 este disproporționat de mare în raport cu activitatea desfășurată de avocat (redactarea acțiunii, a răspunsului la întâmpinarea formulată de intimată, a interogatoriului și a concluziilor scrise), cu numărul termenelor acordate (7 dintre care 2 termene acordate pentru ca părțile să poată lua cunoștință, reciproc, de înscrisurile depuse și un termen acordat datorită imposibilității reprezentantului intimatei de a se prezenta în instanță, din motive medicale) și, nu în ultimul rând, de admiterea în parte a contestației, mai exact a unui singur capăt de cerere.
De asemenea, prin Decizia nr.401/14.07.2005, Curtea Constituțională a reținut ca prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuielile de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.
Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț, în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărui efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
În sensul celor arătate, instanța de fond a apreciat că este și jurisprudența CEDO care, investită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuielile necesare care au fost, în mod real, făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat apel în termen legal contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că în mod greșit instanța de fond a apreciat că desfacerea contractului său de muncă a avut la bază o cauză reală și serioasă, fără a da o motivare în acest sens; că încetarea CIM pentru motive ce nu țin de persoana salariatului poate interveni atunci când societat4ea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de angajat ca urmare a dificultăților economice, transformărilor tehnologice sau al reorganizării activității; că în mod contrar din organigrama depusă de intimată la dosar pentru perioada ulterioară desfacerii contractului său de muncă rezultă că societatea a înființat un nou serviciu, respectiv serviciul comercial în structura căruia figurează o persoană, iar departamentul denumit P. Director General Adjunct – inginer șef figura în organigrama anterioară deciziei de concediere cu 105 angajați și ulterior același departament și-a majorat personalul la 108 persoană, în speță desființarea postului nu este una efectivă.
A mai arătat apelantul că nu s-a avut în vedere faptul că de la data reintegrării sale anterioare – 25 ianuarie 2013 până la momentul comunicării fișei postului de inspector SSM SU – 15 mai 2013 nu a avut sarcini de serviciu, societatea premeditând această situație și anticipând faptul că instanța de recurs învestită cu soluționarea recursului formulat chiar de aceasta împotriva sentinței nr.4330/2012 va dispune respingerea acestuia.
S-a mai susținut că în mod nelegal instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii că prin participarea la concursurile organizate de societate este evidentă intenția contestatorului de a nu mai colabora cu intimata, când în fapt demersurile intimatei de a-i oferi posibilitatea participării la aceste concursuri să-i fie utile și exced cadrului procesual.
Cu privire la capetele de cerere referitoare la obligarea pârâtei la plata c/val indexării cu 2,7% a concediului de odihnă și a salariului acordat pe anul 2013 în sumă de 3403 lei, de obligare a pârâtei la plata primei de vacanță pe anul 2013 în sumă de 877 lei, instanța nu a motivat respingerea acestora și că în mod legal a redus cuantumul cheltuielilor de judecată efectuate, în sumă de 600 lei, deși activitate depusă de avocatul ales justifica onorariul achitat acestuia în sumă de 1200 lei.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a invocat faptul că reclamantul nu este titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății și pe fond a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Curtea, verificând, în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, constată următoarele:
Sub un prim aspect, urmează a se reține că excepția lipsei calității procesuale active la care intimata a făcut referire prin întâmpinarea depusă la dosar, aceasta a fost invocată de intimată ca o apărare de fond și nu ca și excepție care să impună analizarea ei cu prioritate, precizări pe care le-a făcut chiar în ședința publică de azi.
Pe fondul apelului urmează a se reține că apelantul-contestator a fost angajatul societății-intimate în baza unui contract de muncă pe o durată nedeterminată, începând din data de 1 septembrie 2007, îndeplinind funcția de inspector protecția muncii, iar prin sentința civilă nr.4330 pronunțată de Tribunalul Prahova, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.997/10 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, a fost admisă contestația formulată de acesta în contradictoriu cu intimata, dispunându-se anularea deciziei nr.692/27 iunie 2011 emisă în urma producerii unui accident de muncă cauzat de nerespectarea normelor de siguranță, care a avut drept consecință decesul unui angajat, reintegrarea în postul avut anterior, cu obligarea intimatei la plata drepturilor salariale actualizate de la data concedierii și până la data reintegrării efective.
Ulterior pronunțării acestei hotărâri, prin decizia nr.24/25 ianuarie 2013 intimata a dispus reintegrarea contestatorului începând cu data de 28 ianuarie 2013 pe funcția de inspector securitate-sănătate în muncă și situații de urgență și la 14 decembrie 2013 s-a aprobat de intimată nota de fundamenre referitoare la înființarea posturilor de manager al sistemului de management SSM și manager al sistemului de management mediu în cadrul societății, aceeași intimată emițând ulterior decizia nr.118 pentru punerea în aplicare a structurii organizatorico-funcționale a societății pe anul 2013, în conformitate cu care începând cu 1 aprilie 2013 intră în vigoare noua structură organizatorico-funcțională a societății pentru anul 2013, urmând ca serviciul resurse umane și probleme generale să întocmească până la 20 martie 2013 planul de măsuri pentru îndeplinirea formalităților aplicării noii organigrame.
În acest context, au fost informați angajații societății cu privire la organizarea concursului din 31 mai 2013 în vederea ocupării postului vacant de manager al sistemului de management securitate și sănătate în muncă, prin notificarea nr.1125 – SR/28 mai 2013 apelantul fiind informat că postul de inspector SSM - SU pe care-l ocupa în cadrul societății a fost desființat conform art.65 alin.1 Codul muncii și, drept urmare, va înceta contractul de muncă în termen de 20 de zile lucrătoare de la data comunicării notificării, scop în care se va emite decizia de concediere.
Prin aceeași notificare i s-a adus la cunoștință că dacă îndeplinește cerințele legale este așteptat la biroul resurse umane pentru analizarea ofertelor a posturilor vacante, a cerințelor posturilor, lipsa unei cereri de participare la concursurile pentru locurile vacante în termen de 3 zile de la data notificării fiind considerată refuz tacit privind ocuparea posturilor.
Astfel, s-a emis decizia nr.221/25 iunie 2013, prin care s-a dispus în temeiul art.65 alin.1 Codul muncii că începând cu data de 6 iunie 2013 se desface contractul individual de muncă al apelantului din inițiativa angajatorului pentru motive ce nu țin de persoana acestuia.
Susține contestatorul prin motivele de apel că această desființare a postului nu a fost una efectivă, reală, serioasă, susținere care însă nu poate fi avută în vedere deoarece decizia a fost emisă cu respectarea art.65 alin.2 Codul muncii.
Sub acest aspect, instanța de fond a reținut corect că desființarea postului a fost efectivă, reală, serioasă, fiind efectuată datorită necesității asigurării îndeplinirii cerințelor impuse de cele două standarde aprobate prin hotărârea nr.51/18.02.2013 a A., prin care s-a aprobat structura organizatorică a societății pentru anul 2013 și decizia nr.118/18 martie 2013 cu privire la punerea în aplicare a structurii organizatorice a societății, existând o desființare efectivă a locurilor de muncă, așa cum rezultă din organigramele aflate la dosar, iar în ce privește cauza care a determinat concedierea apelantului aceasta este reală și serioasă pentru că a fost impusă de implementarea sistemelor de management de mediu ISO_:2004 și management al sănătății și securității ocazionale OHSAS_:2007.
Intimata a decis desființarea posturilor de inspector SSM – SU și responsabil de mediu pentru că nu mai putea acoperi necesitățile specifice societății și crearea a două noi posturi respectiv de manager al sistemului de management SSM și manager al sistemului de management mediu, atribuțiile, sarcinile de serviciu și obligațiile salariaților, astfel cum acestea sunt specificate în fișele posturilor desființate și respectiv nou create fiind diferite, tot așa cum diferite sunt și grilele de salarizare pentru respectivele posturi.
Apelul este neîntemeiat sub aceste aspecte întrucât instanța de fond a reținut corect că desfacerea contractului de muncă al contestatorului s-a făcut în condiții de legalitate, desființarea postului acestuia fiind una efectivă, reală și serioasă.
Neîntemeiată este și susținerea apelantului în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra capetelor de cerere privind prima de vacanță, a c/val indexării cu 2,7% a concediului de odihnă și a salariului acordat pe anul 2013 în sumă totală de 3403 lei, deoarece instanța s-a pronunțat asupra acestora, respingându-le și aceasta ca o consecință a soluției adoptate pentru capătul principal al acțiunii, respectiv acela de anulare a deciziei de concediere nr.221/25 iunie 2013.
Ultima critică privind greșita reducere a cuantumului cheltuielilor de judecată urmează a se reține că este neîntemeiată, instanța având posibilitatea în conformitate cu prev.art.453 alin.1 rap. la art.451 alin.2 NCPC să reducă cuantumul onorariului pentru apărător când constată că acesta este disproporțional de mare în raport cu activitatea desfășurată de avocat.
De altfel, instanța de fond a și motivat măsura diminuării cheltuielilor de judecată, aceasta încadrându-se în dispozițiile legale, motiv pentru care pentru toate considerentele arătate apelul de față este nefondat, urmând ca în conformitate cu disp.art. 480 NCPC să-l respingă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de contestatorul Coltoiaș I., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2082 din 23 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata în contestație . România SRL,cu sediul în Ploiești, .. 235, jud. Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2015.
Președinte, Judecător,
V. G. E. M.
Grefier,
V. M.
red. E.M./tehnored. FA
4 ex./ 2015-02-25
d.f._ Tribunalul Prahova
j.f. A.-G. H.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 247/2015.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 199/2015. Curtea... → |
|---|
