Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 247/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 247/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 247/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 247
Ședința publică din data de 24 februarie 2015
Președinte - V. G.
Judecător - V. S.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâtaS. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA – Sucursala de Transport Feroviar de Călători București, cu sediul în București, . Nord, nr. 1-3, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1169 din 2 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul D. F., domiciliat în ., nr. 165, jud. Dâmbovița.
Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței că, prin întâmpinarea depusă de intimatul-reclamant s-a solicitat și judecata în lipsă.
Curtea, constată că prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul-reclamant a invocat tardivitatea apelului, excepție pe care, în conformitate cu art. 185 Cod pr.civilă, o califică ca fiind excepția nulității apelului depus peste termen și rămâne în pronunțare pe excepție.
C u r t e a:
Asupra apelului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1169/02.10.2014, Tribunalul Dâmbovița a admis în parte excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.02.2009-04.06._ și a respins ca prescrisă acțiunea pentru această perioadă.
Prin aceiași sentință a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta la achitarea sporului pentru condiții speciale de 25% din salariul de bază minim brut, conform art. 42 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi, sumă ce va fi actualizată cu indicele inflației până la data plății efective și a respins capătul de cerere privind mențiunile corespunzătoare din carnetul de muncă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța fondului a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ reclamantul D. F. a chemat in judecata pe parata . SA, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea societății la achitarea sporului pentru condiții speciale de 25% din salariu minim de bază brut conform art.42, lit. a) din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi pentru perioada 01.07.2009 – 19.07.2011, sumă actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective, menționarea în carnetul de muncă a sporului pentru condiții speciale de muncă pentru perioada 01.07.2009 – 19.07.2011.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost angajatul societății până la data de 19.07.2011 când a fost concediat în urma restructurării societății.
S-a mai arătat de reclamant că începând cu 01.04.2001 locul de muncă al reclamantului a fost încadrat în condiții speciale, prin CCM Unic la Nivel de R. Transporturi a fost prevăzută acordarea unui spor pentru condiții speciale de muncă în cuantum de 25% din salariul de bază minim brut al reclamantului, dar pârâta nu a acordat și nu a plătit acest spor, încălcând contractul colectiv de muncă și producând reclamantului un prejudiciu material constând în contravaloarea sporului.
În drept, s-au invocat dispozițiile Codului Muncii, Legii nr. 62/2011, CCM la nivel de ramură.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii întemeiată pe faptul că sporul pentru condiții speciale nu este prevăzut în contractul colectiv de muncă. A mai invocat pârâta excepția prescripției dreptului la acțiune pentru că izvorul drepturilor solicitate de reclamant este contractul colectiv de muncă, conform art.283, alin.1, lit. e) din Codul Muncii termenul de prescripție pentru aceste acțiuni, fiind de 6 luni.
Referitor la obligarea pârâtei de a face mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă, pârâta a arătat că începând cu data de 01.01.2011 s-au abrogat dispozițiile Decretului nr. 92/1976, deci această obligație este caducă.
În drept, pârâta a invocat art.205- 208 Cod pr. civilă.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că drepturile solicitate prin acțiune se întemeiază pe art.268, alin. (1), lit. c) și alin. (2) Codul Muncii, termenul de prescripție fiind de 3 ani. Legiuitorul a stabilit în art.166 Codul Muncii că dreptul la acțiune cu privire la daune rezultate din neexecutarea obligațiilor privind plata salariilor, se prescrie în termen de 3 ani.
Locurile de muncă considerate ca fiind desfășurate în condiții speciale și după apariția Legii nr. 263/2010, anexa 2, poziția 7, respectiv funcțiile de mecanic locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor, conform HG 1025/2003 se numără și pârâta.
Prin avizul nr.11/30.11.2004 s-a stabilit că activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației care îndeplinesc funcția de mecanic locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor, se încadrează în categoria locuri de muncă în condiții speciale.
În motivarea sentinței pronunțate, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, tribunalul a constatat că prezenta cauză are ca obiect un conflict de muncă, în sensul definit de art.266 Codul Muncii, adică un conflict în ceea ce privește exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații ce decurg dintr-un contract colectiv de muncă.
Din punct de vedere al prescripției extinctive sunt aplicabile dispozițiile art.268, alin. (1), lit.c) și nu lit.e) așa cum susține pârâta, termenul de prescripție al dreptului la acțiune fiind de 3 ani deoarece obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi bănești și implicit în obligarea la executarea contractului colectiv de muncă.
Faptul că respectivele drepturi bănești sunt reglementate în cuprinsul contractului colectiv de muncă, a apreciat Tribunalul că, înseamnă că litigiul se referă în fapt la un conflict de interese care să atragă aplicarea art.268, alin.1, lit.e) Codul Muncii, reclamantul urmărind obținerea drepturilor bănești reglementate de contractul colectiv de muncă și nu stabilirea condițiilor de muncă cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă.
În speță, Tribunalul a constatat că termenul de prescripție a început să curgă la momentul împlinirii termenului, adică la data scadenței fiecărui drept bănesc, când obligația a devenit exigibilă și s-a împlinit cel mai târziu, in luna iunie 2011, cererea de chemare în judecată fiind introdusă la data de 04.06.2014.
Prin decizia nr.1Mn/137/15.07.2011 întocmită de pârâtă, s-a stabilit ca începând cu 19.07.2011 să înceteze contractul de muncă al reclamantului, angajat în funcția de mecanic ajutor locomotivă – automotor, ca urmare a concedierii colective.
Conform art.42, alin.1, lit.a) din CCM la nivel de ramură transporturi, sporurile minime ce se acordă în baza acestui contract, sunt sporul pentru condiții speciale – 25%, în anexa nr.5 la contractul colectiv de muncă, printre societățile cărora li se aplică dispozițiile acestui contract, fiind enumerată și societate pârâtă. Potrivit art.4, alin.(2) în cazul în care nici una dintre părți nu denunță contractul acesta se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv încă un an calendaristic.
După cum rezultă din decizia de concediere, reclamantul a avut funcția de mecanic ajutor locomotivă – automotor, desfășurând activitate ce se încadrează în condiții speciale potrivit art.1 din Legea nr. 226/2006, cu referire la pct.7 din anexa 1 din același act normativ. Locul de muncă a fost considerat ca fiind desfășurat în condiții speciale și după apariția legii 263/2010, anexa nr.2, poziția 7 ce prevede că se încadrează în condiții speciale activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației, care îndeplinește funcția de mecanic locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor.
La dosarul cauzei nu a fost depus contractul colectiv de muncă la nivelul unității, însă clauzele acestui contract, atâta timp cât nu sunt mai favorabile decât cele prevăzute în contractul colectiv încheiat la nivel superior, sunt lipsite de relevanță. În aceste condiții și apărarea pârâtei în sensul că sporul pentru condiții speciale nu este prevăzut în CCM la nivelul unității și ca atare acțiunea este inadmisibilă, este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Un contract colectiv de muncă poate fi izvor de drepturi și obligații numai dacă se înscrie în limitele legii, însă în cauza de față nu s-a constata nici o încălcare a vreunei dispoziții legale, prin inserarea în contractul colectiv de muncă de la nivel de ramură a unor drepturi bănești în favoarea angajaților din unitățile ce aparțin respectivei ramuri.
În conformitate cu art. 238 din Codul Muncii în vigoare la data încheierii contractului colectiv de muncă, se prevedea că contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. De asemenea, contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă, la încheierea contractului colectiv de muncă prevederile acestuia referitoare la drepturile salariaților, având caracter minimal.
Având caracter obligatoriu, rezultă că drepturile salariaților sunt cele stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, în cauză la nivel de ramură, în cazul în care la nivel de unitate, respectiv grup de unități au fost stabilite drepturi la un nivel inferior, iar salariații nu pot renunța la cele care în temeiul legii, au fost statuate prin negocieri colective.
Art.40, alin.2, lit.c) Codul Muncii arată că angajatorului în revin, în principal, următoarele obligații: să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Tribunalul a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului, având în vedere că Decretul nr.92/1976 care reglementa această posibilitate a fost abrogat la data de 01.01.2011, astfel că în prezent nu mai există temei legal pentru o astfel de solicitare.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis în parte excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru perioada anterioară datei de 04.06.2011 și a admis în parte acțiunea.
Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat apel în termen legal pârâta, invocând excepția inadmisibilitătii fată de solicitarea reclamantului in ce privește acordarea sporului pentru condiții speciale.
Potrivit Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate valabil pe anii 2009- 2011, sistemul de sporuri cuprins in anexa nr.5 conține următoarele sporuri: Spor de vechime in muncă; Spor pentru condiții grele de muncă feroviară; Spor pentru condiții de muncă feroviară; Spor pentru condiții vătămatoare( nocive); Spor pentru condiții periculoase; Spor pentru timpul lucrat in cursul nopții; Spor pentru ore suplimentare; Spor pentru lucru sistematic peste programul normal; Spor pentru conducerea formației de lucru; Spor pentru conducere simplificată; Spor pentru activitatea de pază a valorilor bănești; Spor pentru salariații autorizați pentru controlul ultrasonic. În Contractul Colectiv de Muncă aplicabil raporturilor juridice deduse judecății nu se regăsește sporul pentru condiții speciale.
De asemenea art.8 din Legea nr. 13 0/1996 privind Contractul Colectiv de Muncă prevede principiul in baza căruia clauzele Contractului Colectiv de Muncă pot fi stabilite in limitele si in condițiile prevăzute de lege. Prevederile art.3 din același act normativ reglementează (aplicabil raportului juridic dedus judecății), că negocierea colectivă este obligatorie la nivel de unitate si are ca obiect salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru si condițiile de muncă.
În raport de argumentele de mai sus, nu se regăsește in Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivel de unitate sporul pentru condiții speciale solicitate de reclamanți.
De asemenea art.ll din Legea nr. 130/1996, stabilește că, clauzele Contractul Colectiv de Muncă produce efecte pentru toti salariații din unitate, in cazul contractelor colective de muncă incheiate la acest nivel iar Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură din transporturi invocat de reclamant, nu produce efecte atat timp cat la nivel de unitate este incheiat in mod valabil Contract Colectiv de Muncă.
De altfel, este de subliniat faptul că, pentru perioada solicitată de către reclamanți de a 1-i se acorda sporul pentru condiții speciale de muncă in cuantum de 25% din salariul de bază minim brut, la nivelul C.F.R. Călători S.A. exista contract colectiv de muncă la nivel incheiat la nivel de unitate care nu conține prevederi privind acordarea acestui tip de spor. Mai mult, raportat la prevederile art. 247 din Codul Muncii, obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de munca încheiat la nivel superior incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există incheiat contract colectiv de muncă.
Sporul pentru condiții speciale este solicitat de intimatul- reclamant pentru perioada 01.07._11.
Invocă apelanta și excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește acordarea sporului de condiții speciale.
In speța, termenul de prescripție a început sa curgă la momentul implinirii termenului, adică la data scadentei fiecărui drept bănesc, cand obligația a devenit exigibila si s-a implinit cel mai târziu, in luna iunie 2011, cererea de chemare in judecata fiind introdusa la data de 04.06.2014.
Prin decizia nr. lMn/137/15.07.2011 s-a stabilit ca incepand cu data de 19.07.2011 încetează contractul de munca al intimatului- reclamant fiind angajat in funcția de mecanic ajutor locomotiva urmare a concedierilor colective.
Instanța de fond a interpretat in mod corect înscrisurile de la dosarul cauzei sens in care a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.02._11.
Față de prevederile mai susmenționate, solicitările intimatului- reclamant își au izvorul în contractul colectiv de muncă, nefiind un drept prevăzut în contractul individual de muncă al acestora. Deși contractul colectiv de muncă nu folosește noțiunea de spor pentru condiții speciale, în mod evident acest drept nu poate fi asimilat salariului atâta timp cat nu reprezintă prețul muncii si nu are caracter permanent.
Având în vedere natura juridică diferită a drepturilor salariale pe de o parte, solicită apelanta să se constate că obiectul acțiunii nu constă în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea subscrisei la respectarea unei clauze din Contractul Colectiv de Muncă, pe cale de consecință suntem în prezența unui conflict de drepturi, caz în care sunt aplicabile prevederile art.268 alin.(l) lit. E) din Codul Muncii, conform cărora: ""cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".
Sporul pentru condiții speciale de munca nu se regăsește in sistemul de sporuri prevăzut in Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivel de unitate si ca atare prevederea la care face referire reclamanta cuprinsă in art. 42 alin. 1 lit a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de R. Transporturi nu e de natură să producă efecte juridice.
Pe fondul cauzei, contractul valabil incheiat este legea părților contractante - art.236 alin.4 Codul Muncii (in vigoare in anii 2009 - 2011), art.7 alin.2 din Legea nr. 130/1996. Părțile s-au inteles de comun acord ca, pentru anii 2009 si 2011, să stabilească un alt salariu minim la nivelul societății precum si alti coeficienți de ierarhizare, decât cei prevăzuți in C.C.M. Unic la Nivel de R. Transporturi si prin urmare, instanța de judecată este ținută să analizeze cererea reclamantului prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor care reprezintă un motiv de ordine publică. Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009 - 2011 a fost incheiat cu respectarea contractului de muncă incheiat la nivel superior, respectiv C.C.M. Unic la Nivel de G. de Unități Feroviare, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional pană în anul 2010, astfel încât prevederile din C.C.M.Unic la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile, în speță fiind incidente cele la nivel de unitate si grup de unități feroviare.
Pentru anii 2009-2011, prin actul adițional nr.370/20.06.2008 la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare 2008 - 2010 la art.4 se prevede prelungirea valabilității acestui contract pe o perioadă de 48 de luni, stabilindu-se salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare valabile de la 01.07._12.
Salariile de bază lunare stabilite prin contractul individual de muncă al reclamantului se încadrează atat în prevederile Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate cat si în prevederile Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de G. de Unități Feroviare.
Prin C.C.M. la nivel de SNTFC CFR Călători S.A. și C.C.M. Unic la Nivel de G. de Unități Feroviare, sunt prevăzute clase si coeficienți de ierarhizare specifici activității feroviare si mai mult, clasa 1 de salarizare nu poate fi asimilată cu salariul minim de 700 lei prevăzut de Contractul Colectiv de Muncă pe ramura transporturi, deoarece în acest contract colectiv nu sunt prevăzute clase de salarizare, ci numai coeficienți de ierarhizare pentru diverse categorii profesionale.
Prin urmare cererea reclamantului de plată a acestor drepturi bănești prin raportare la art.42 (1) litera a din CCM Unic la nivel de R. Transporturi nu are temei legal.
Clauzele contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior care conțin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin C.C.M. încheiate la nivel superior sunt lovite de nulitate, însă nulitatea va fi constatată de instanța competentă la cererea părții interesate - art.24 alin.l, alin.2, alin.3, alin.4, coroborat cu art.8 alin.2 si alin.3 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, aplicabil în perioada 2009 - 2011 de valabilitate a C.C.M. la nivel de unitate .
În perioada de valabilitate a Contractului Colectiv de Muncă la nivel de SNTFC "CFR Călători" S.A. si C.C.M. Unic la Nivel de G. de Unități Feroviare reclamantul singur sau prin intermediul organizațiilor sindicale avea posibilitatea legală să solicite instanței competente constatarea nulității acestor clauze, în condițiile în care constatau că, clauzele prevăzute în art.7 sî anexa 1 din CCM la nivel de SNTFC "CFR Călători" SA, conțin drepturi la nivel inferior fată de drepturile prevăzute in C.C.M. la nivel de ramură transporturi. In acest context si în condițiile in care instanța de judecată astfel sesizată, constată nulitatea acestor clauze, clauzele respective puteau fi renegociate, iar pană la renegocierea acestora, acestea puteau fi Înlocuite cu clauzele mai favorabile existente in contractele colective de muncă incheiate la nivel superior.
Cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă se pot formula pe toată durata existentei contractului colectiv de muncă - art.268 alin.l pct.d Codul Muncii. Dispozițiile Contractului Colectiv de muncă valabil pe anii 2007 - 2008, încheiat la nivelul C.F.R. Călători S.A., a cărui valabilitate a fost prelungită pană la data de 28 februarie 2009, prin două acte adiționale inregistrate sub nr. 1753 din 26.03.2008, respectiv 437 din 30.01.2009, nu conțin reglementari privitoare la acordarea salariaților de "spor pentru condiții speciale de muncă in cuantum de 25% pe lună din salariul de bază".
În dispozițiile Contractului Colectiv de muncă valabil pe anii 2009 - 2010 si aplicabil de la 04. 06. 2009, (întrucât în perioada 01.03.2009 si 03.06.2009 nu a existat contract colectiv de muncă incheiat la nivelul C.F.R. Călători S.A.) nu este reglementată acordarea salariaților de "spor pentru condiții speciale de muncă in cuantum de 25% pe lună din salariul de bază".
Astfel, in conformitate cu prevederile art 20 alin. (1) din cele două contracte colective de muncă încheiate la nivelul C.F.R. Călători S.A mai sus menționate: "personalul din SNTFC beneficiază, in afara salariului de bază, de sporurile prevăzute in Anexa nr. 5 ".
Insă, conform prevederilor legale în vigoare la data existentei contractelor colective de munca, înlocuirea unor clauze ale acestora cu clauze mai favorabile existente în contractul de muncă incheiat la nivel superior se poate face numai în urma sesizării instanței de judecată cu o cerere in constatarea nulității clauzelor respective.
Fată de cele mai sus arătate, solicită apelanta ca instanța de judecată să tină cont la pronunțarea soluției în prezenta cauză de următoarele aspecte: -instanța de judecată nu a fost investită cu o cerere de constatare a nulității unor clauze ale contractului colectiv de muncă la nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R.Călători" S.A.; chiar dacă instanța de judecată ar califica cererea reclamanților ca fiind o cerere de constatare a nulității unor clauze ale C.C.M la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R.Călători" S.A., o astfel de cerere ar fi tardiv introdusă prin raportare la prevederile art. 268 alin. 1 pct.d din Codul Muncii, motivat de faptul că, atat C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. "CFR Călători" S.A. cat si C.C.M Unic la Nivel de G. de Unități Feroviare au expirat la data de 31.12.2010, iar cererea reclamantului a fost introdusă la 19.05.2014, după expirarea acestor contracte colective de muncă.
Cu privire la obligarea societății apelante de a efectua mențiuni in carnetul de munca al intimatului-reclamant arătam ca Decretul nr.92/1976 care reglemanta aceasta posibilitate a fost abrogat la data de 01.01.2011, in prezent nu mai exista temei legal pentru o astfel de solicitare.
Solicită apelanta admiterea apelului, modificarea in parte a sentinței atacate in sensul respingerii acțiunii.
La data de 5 ianuarie 2015, intimatul-reclamant D. F. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității introducerii cererii de apel, apelanta declarând apelul cu depășirea termenului legal de 10 zile.
În ceea ce privește excepția tardivității apelului, invocată de către intimatul-reclamant, Curtea va proceda la corecta calificare a acestei excepții raportat la prevederile art. 185 alin.1 din Codul de procedură civilă, sancțiunea pentru îndeplinirea unui act de procedură peste termen fiind nulitatea și nu tardivitatea acelui act.
Analizând actele și lucrările dosarului, față de excepția nulității apelului invocată, Curtea constată următoarele:
Potrivit disp.art.248 (1) NCPC „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.
Art.215 din Legea dialogului social nr.62/2011 prevede că în cazul soluționării conflictelor individuale de muncă termenul de apel împotriva hotărârilor pronunțate de prima instanță este de 10 zile și curge de la data comunicării hotărârii.
În speța dată, astfel cum rezultă din dovada aflată la fila 95 dosar fond hotărârea pronunțată de tribunal a fost comunicată apelantei-pârâte la data de 31.10.2014, iar ștampila de pe plicul cu care a fost depusă, prin poștă, cererea de apel poartă data de 12.11.2014 (fila 10 dosar apel).
Potrivit dispozițiilor art. 185 alin.1 din Codul de procedură civilă,
cand un drept procesual trebuie exercitat ., nerespectarea acestuia atrage decaderea din exercitarea dreptului, in afara de cazul in care legea dispune altfel. Actul de procedura facut peste termen este lovit de nulitate.
Raportând la textele legale incidente situația de fapt potrivit căreia cererea de apel a fost depusă după expirarea termenului legal de apel, (ultima zi în care se putea declara apel fiind 11.11.2014), în temeiul disp. art.480 (1) din codul de procedură civilă raportat la art. 185 alin.1 din Codul de procedură civilă și art.215 din Legea dialogului social nr.62/2011, Curtea va admite excepția nulității apelului și va constata nulitatea apelului formulat peste termenul legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția nulității apelului, invocată de intimat.
Constată nulitatea apelului declarat de pârâtaS. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA – Sucursala de Transport Feroviar de Călători București, cu sediul în București, . Nord, nr. 1-3, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1169 din 2 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul D. F., domiciliat în ., nr. 165, jud. Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2015.
Președinte, Judecător,
V. G. V. S.
Grefier,
V. M.
red. VG
tehnored. VG/VM
4 ex./03.03.2015
d.f._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. G. C.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Pretentii. Decizia nr. 540/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 238/2015. Curtea... → |
|---|
