Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 199/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 199/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 199/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA I CIVILĂ -

Dosar nr._

DECIZIA NR. 199

Ședința publică din data de 25 februarie 2015

Președinte - M. I. G.

Judecători - V. G.

- P. M. G.

Grefier - G. C.

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea . EUROPE SRL BUCUREȘTI, cu sediul în București, . – 15, Corp A2, parter, sector 1, împotriva deciziei civile nr.2059 din 2 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimatul B. A., cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură „S. I.”, cu sediul în Ploiești, Bulevardul Republicii, nr. 21, ., județul Prahova și cu intimata . EUROPE (fosta LLK L. ROMÂNIA SRL) – punct de lucru în Ploiești, .. 235, județul Prahova.

Cererea este scutită de taxă de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-intimată . Europe SRL București, reprezentată de avocat G. D., din Baroul București, potrivit împuternicirii avocațiale . nr._/ 2014, aflată la dosar și intimatul B. A. reprezentat de avocat S. I. din Baroul Prahova, conform împuternicirii avocațiale . nr._/25.02.2015, depusă la dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că cererea este la primul termen de judecată, după care:

La solicitarea instanței, reprezentantul contestatoarei precizează că a luat cunoștință de decizia nr. 2059/2 octombrie 2014, odată cu executarea silită. Fiind irevocabilă, această decizie nu s-a comunicat. Arată că s-a executat silit decizia în sensul reintegrării și plății salariilor indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data emiterii deciziei de concediere până la reintegrarea efectivă.

Avocat S. I., având cuvântul arată decizia contestată nu are caracter executoriu ci sentința Tribunalului este executorie de drept. Momentul la care trebuie să ne raportăm este momentul comunicării acestei sentințe.

Depune la dosar copia deciziei nr. 2351/5.11.2014 referitoare la o altă salariată și arată că în această decizie se face vorbire și despre decizia contestată în prezenta speță.

Avocat G. D., având cuvântul, arată că nici această decizie nu a fost comunicată contestatoarei.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 137 Cod pr. civilă, invocă excepția tardivității formulării contestației și o pune în discuția părților.

Avocat G. D., având cuvântul, arată că a formulat contestația în termenul legal de 15 zile, când i-a fost comunicată decizia odată cu punerea în executare a hotărârii. Solicită respingerea excepției tardivității formulării contestației.

Avocat S. I., având cuvântul arată că hotărârea instanței de fond este executorie și a fost comunicată la promovarea executării silite.

Solicită admiterea excepției și respingerea contestației ca tardiv formulată.

Dacă de va trece peste excepția tardivității formulării contestației, Curtea acordă cuvântul pe fondul cererii.

Avocat G. D., având cuvântul pentru contestatoare solicită admiterea contestației, anularea deciziei civile nr.2059 din 2 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și admiterea recursului.

Arată că instanța de recurs nu a cercetat cauza sub toate aspectele, având în vedere dispozițiile art. 304¹ Cod proc.civ.

Consideră că instanța de recurs nu a analizat hotărârea instanței de fond conform motivelor de recurs invocate, în sensul că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, soluția corectă trebuind să fie aceea de respingere a sentinței de fond, fiind evidente cauzele reale și serioase care au dus la desființarea postului contestatorului. Prin urmare, instanța de recurs trebuia să aibă în vedere toate actele din dosarul de fond, și să observe că s-au invocat mai multe motive asupra cărora instanța de fond nu s-a pronunțat.

În contextul crizei economice grave, a scăderii comenzilor și înregistrării unor pierderi financiare de ordinul milioanelor de lei, dar și datorită retehnologizării instalațiilor de producție, s-a decis reorganizarea structurii societății prin adoptarea unei noi organigrame.

În concret au fost eliminate 8 posturi din totalul de 99, dar au fost concediate doar cinci persoane, alte posturi fiind vacante la acea dată. Societatea a urmărit redistribuirea unor atribuții către alte sectoare sau funcții și îndreptarea atenției și eforturilor financiare cu costurile forței de muncă în sfera vânzărilor și dezvoltării de noi piețe, urmărindu-se în același timp eficientizarea activității societății, astfel au fost eliminate pozițiile de specialist resurse umane, poziții de specialiști în logistică, poziții în producție, dar și postul intimatului.

Arată că s-au respectat prevederile art. 65 alin 2 Codul Muncii, respectiv îndeplinirea condiției ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și serioasă.

În cazul de față desființarea locului de muncă a fost efectivă și a avut cauze reale și serioase.

Instanța de fond a reținut în mod greșit că argumentele din Raportul privind identificarea funcțiilor care au fost desființate în cadrul reorganizării sunt neîntemeiate, nereieșind care sunt posturile cu atribuții similare și care sunt posturile salvate. Angajatorul fiind în fata unei concedieri individuale și nu colective nu avea vreo obligație legală să facă o analiză atât de detaliată precum a pretins instanța de fond.

Pe de alta parte, instanța de fond nu a reținut un aspect important pentru analiza cauzei și anume faptul că societatea nu a făcut angajări pe postul contestatorului și nici pe posturi similare, ci doar pe posturile care erau vacante înaintea reorganizării sau au apărut după reorganizare.

În concluzie, avocat G. D. solicită admiterea contestației în anulare formulată împotriva deciziei nr. 2059 din 02.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în temeiul art.318 alin. l teza a doua Cod proc. civ., întrucât instanța a omis să cerceteze în totalitate motivele de modificare invocate prin cererea de recurs, anularea deciziei și rejudecarea recursului.

Avocat S. I., având cuvântul solicită respingerea contestației în anulare.

Arată că în motivele contestației, contestatoarea a reiterat motivele din cererea de recurs. A invocat dispozițiile art. 318 Cod pr. civilă dar nu contestatoarea a susținut motive de nelegalitate și nu de casare. Consideră contestația în anulare ca fiind inadmisibilă, cererea formulată apreciind-o ca recurs la recurs sau ca un recurs deghizat.

Solicită respingerea contestației în anulare; cu cheltuieli de judecată conform chitanței și a facturii pe care le depune la dosar.

CURTEA ,

Deliberând asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub număr de dosar_ 12, contestatorul B. A. a chemat-o în judecată pe intimata L. L. East Europe SRL (fostă LLK L. România S.R.L.), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de concediere, reintegrarea pe postul deținut anterior concedierii și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data emiterii deciziei de concediere până la reintegrarea sa efectivă.

La data de 17 martie 2014, Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 815 prin care a admis contestația și a anulat decizia nr. MW30/27 iulie 2013 emisă de intimată, dispunând repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei, în sensul reintegrării contestatorului în funcția deținută anterior concedierii. A fost obligată intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, calculate de la data emiterii deciziei de concediere și până la data reintegrării efective.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal reglementat de dispozițiilor art. 215 din Legea nr. 62/2011, intimata L. L. East Europe SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond, respingerea contestației ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr.2059 din 2 octombrie 2014, Curtea de Apel Ploiești a respins recursul ca nefondat.

Prin cererea formulată la data de 29 decembrie 2014 și înregistrată sub nr._, contestatoarea . EUROPE SRL BUCUREȘTI a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.2059 pronunțată la 2 octombrie 2014 de Curtea de Apel Ploiești, invocând dispozițiile art.318 alin. l teza a doua Cod proc. civ., întrucât instanța a omis să cerceteze în totalitate motivele de modificare invocate prin cererea de recurs.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin cererea de recurs au fost invocate în drept dispozițiile art. 304¹ și 304 pct. 9 Cod proc. civ., însă având în vedere soluția adoptată, este evident că nu s-au cercetat motivele invocate.

Instanța de recurs avea obligația de a examina cauza sub toate aspectele, având în vedere dispozițiile art. 304¹ Cod proc.civ., sentința recurată nefiind susceptibilă de calea de atac a apelului.

A considerat contestatoarea că instanța de recurs nu a analizat hotărârea instanței de fond conform motivelor de recurs invocate, în sensul că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, soluția corectă trebuind să fie aceea de respingere a sentinței de fond, fiind evidente cauzele reale și serioase care au dus la desființarea postului contestatorului. Prin urmare, instanța de recurs trebuia să aibă în vedere toate actele din dosarul de fond, și să observe că s-au invocat mai multe motive asupra cărora instanța de fond nu s-a pronunțat.

A precizat contestatoarea că, contestația în anulare este formulată în termen, decizia civilă fiind adusă la executare pe calea executării silite, iar somația de plată a fost comunicata pe data de 6 decembrie 2014.

În fapt, a arătat contestatoarea că, în contextul crizei economice grave, a scăderii comenzilor de lubrificanți, a înregistrării unor pierderi financiare de ordinul milioanelor de RON, Adunarea Generală a Asociaților societății a luat Hotărârea A. nr. 5 din 29.03.2012, prin care a decis reorganizarea, adoptând o nouă organigramă și un nou stat de funcțiuni. Administratorul societății a emis Decizia nr. MW17/02.04.2012 prin care a statuat . noii organigrame începând cu 02.04.2014, care în comparație cu vechea organigramă presupunea eliminarea unor posturi (8), inclusiv postul intimatului, concomitent cu dezvoltarea sectorului de vânzări și marketing, pe piața internă și pe piața externă. Scopul urmărit de asociați a fost reducerea pierderilor, realizarea cât mai eficientă a obiectului principal de activitate al societății - comerț cu ridicata al uleiurilor, în contextul scăderii cererii pe piață, astfel încât să se justifice investițiile efectuate în facilitățile de producție.

Administratorul a emis decizia de concediere nr. MW30 din 31.07.2012, cu plata a trei salarii compensatorii, deși conform CCM la nivelul unității (art. 58), contestatorul ar fi fost îndreptățit la un singur salariu compensatoriu.

A. Respectarea prevederilor art. 65 alin 2 Codul Muncii, respectiv îndeplinirea condiției ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și serioasă.

Desființarea locului de muncă a fost efectivă și a avut cauze reale și serioase, după cum s-a arătat în continuare:

A. l. Așa cum reiese și din probatoriul administrat în cauză, desființarea postului contestatorului a fost efectivă, noua organigramă adoptată statutar și legal, reflecta o clară modificare a structurii posturilor în comparație cu organigrama din 2010, postul de Șef-serviciu logistică și întregul departament Serviciu Logistică fiind eliminate, ne mai regăsindu-se în noua organigramă. Nu a fost vorba de o reînființare ulterioara a acestora sub alta denumire, atribuțiile specialiștilor în logistică conform C., dar și fiselor de post neavând nimic în comun cu postul de reprezentant vânzări.

Conform vechii organigrame exista Serviciul Logistică cu 5 posturi. În noua organigramă se poate vedea că nu există nici postul de Șef serviciu logistică ca atare și nici alte posturi similare, atribuțiile acestuia fiind preluate de mai multe posturi (Șeful Sectorului îmbuteliere, specialiștii export-import de la departamentul producție, operatorii de încărcare - descărcare, toate aceste posturi existând și înainte de reorganizare).

A.2. Sub aspectul numărului de posturi din noua organigrama, argumentul instanței de fond, care a afirmat că numărul total de posturi a rămas același, acest fapt neputând fi interpretat decât în sensul că măsura concedierii nu era justificată, este complet greșit. A considerat contestatoarea că, așa cum rezultă și din practică, în urma unei reorganizări nu este obligatoriu ca numărul total de posturi să fie mai mic, acesta putând fi egal sau chiar mai mare în noua organigramă, prin crearea altor structuri/direcții care să răspundă noilor nevoi/viziuni de organizare a afacerii angajatorului. Prin compararea celor doua organigrame depuse la dosar, se poate constata ușor inexistență în noua organigrama atât a postului de șef serviciu logistică cât și a Serviciului Logistică, posturile eliminate fiind înlocuite cu posturi de reprezentanți comerciali (vânzători), având menirea de a asigura găsirea de noi clienți și realizarea de profit și nu pregătirea livrărilor, a actelor de încărcare/descărcare materii prime/produse finite.

A.3. Cât privește referirea instanței de fond la faptul că ar fi fost aprobată la nivelul societății, prin Decizia administratorului nr. REI15/11.03.2011 o alta organigramă la nivelul anului 2011, anterior angajării contestatorului pe postul de șef serviciu Logistică, organigramă care nu prevedea expres un asemenea post, a precizat contestatoarea că Decizia REI 15/11.03.2011 a fost dată cu depășirea limitelor administratorului, nefiind vreodată ratificată de către asociații companiei și prin urmare este nulă, ne producând vreun efect. A fost anexată la cererea de recurs un extras din Actul constitutiv al societății actualizat la data de 07.02.2011 (în vigoare la data emiterii deciziei REI15/11.03.2011) („Anexa nr.1"), unde la art. 11 lit. f se stipulează că: „Adunarea Generala a Asociaților are următoarele atribuții:

(...) f) să aprobe și să modifice strategia și bugetul de venituri și cheltuieli al Societății, precum și organigrama de personal și numărul personalului;", prin urmare Administratorul și-a depășit limitele emițând o astfel de decizie. În aceste condiții organigrama din 2011, invocată de prima instanță, nu poate fi luata în considerare.

A.4. Pe de alta parte, instanța de fond nu a reținut un aspect important pentru analiza cauzei și anume faptul că, așa cum a constatat și expertul, intimata nu a făcut angajări pe postul contestatorului, și nici pe posturi similare, ci doar pe posturile care erau vacante înaintea reorganizării sau au apărut după reorganizare (reprezentanți vânzări), mai mult decât atât, primele angajări (pe alte posturi) au fost făcute abia în 2013, la câteva luni de la concedierea contestatorului. Iar în privința angajării înainte de reorganizare a unei persoane pe postul de director de vânzări, acest lucru era absolut necesar, societatea neavând la acea data ocupat postul de director vânzări, ori fără astfel de post nici nu putea fi vorba de o aplicare a planului de reorganizare.

A.5. Hotărârea asociaților a fost fundamentată pe aspecte de natură economică și organizatorică, vizând mai multe direcții, reducerea pierderilor, eliminarea unor posturi prin comasarea sarcinilor, reducerea costurilor cu forța de muncă, desființarea unor posturi de conducere și salvarea mai multor posturi cu salarii mici. Contrar celor reținute greșit de către instanța de fond că intimata ar fi înregistrat o pierdere de doar 11.524 de lei și că invocarea dificultăților financiare nu poate fi reținută datorită lipsei unei analize anterioare, a cerut instanței de recurs să constate că pierderea consemnată în documentele contabile, precum și în raportul expertului era de 11.524.668 RON - o pierdere de natură să pericliteze continuarea întregii activități, fiind irelevant faptul că această pierdere nu a fost generată exclusiv de costurile cu postul contestatorului. Nu era necesar să fi intervenit o stare de insolvabilitate, pentru a se recurge la o reorganizare. A apreciat că o pierdere financiară de o asemenea valoare poate justifica o reorganizare. Instanța de fond a apreciat greșit că angajatorul nu trebuia să-l concedieze pe contestator, ci să-i reducă salariul. Modificarea salariului se face cu acordul salariatului or salariatul în cauza nu ar fi acceptat o asemenea propunere. Nu ne aflăm în ipoteza unei concedieri pentru motive de necorespundere profesională sau incapacitate fizică, când se justifică oferirea unui alt post.

A.6. A mai arătat că în mod greșit a susținut prima instanță că în cazul lipsei unei analize anterioare concedierii, nu se pot reține ca și motive de concediere dificultățile economice. Documentele depuse de recurenta-intimată la dosarul cauzei (cauzele care au stat la baza reorganizării și Raportul privind identificarea funcțiilor) au fost întocmite în scris, ulterior concedierii, de către Administratorul austriac, mai exact la solicitarea contestatorului. Cu toate acestea, toate cauzele menționate în aceste documente au preexistat în fapt, au fost discutate și luate în considerare de către conducerea Societății la momentul efectuării reorganizării, chiar dacă nu le-a pus pe hârtie la acea data. A considerat contestatoarea că, chiar dacă aceste documente au fost întocmite ulterior, acest aspect nu modifică situația de fapt: aceste documente constată o situație faptică precedentă, dovedită cu probe concludente, depuse la dosar, privind cauzele reale și serioase ale reorganizării (ex: situația economică dificilă, scăderea cifrei de afaceri și trecerea de la profit la pierdere de 11.524.868 lei, pierderea clienților, retehnologizarea etc.). Conform legislației în vigoare, cerința pregătirii unui raport scris privind motivele concedierii, criteriile avute în vedere, măsurile pentru atenuarea consecințelor concedierii etc., este prevăzuta de Codul Muncii la art. 69 alin.2, exclusiv în cazul concedierii colective, or în cazul de față este vorba de o concediere individuală.

Cauzele reale și serioase, dovedite cu înscrisuri, constate și în raportul de expertiza (la care instanța de fond nu a făcut referire în motivarea hotărârii), cauze care au dus la luarea deciziei de modificare a organigramei prin desființarea unor posturi:

Reducerea cifrei de afaceri de la 32.644 mii USD, la 26.930 mii USD (variație de -17,5%) așa cum reiese din Contul de Profit și Pierderi;

Trecerea de la un profit de 2.434 mii USD în anul 2010, la o pierdere de -1.883 mii USD în 2011, conform Contului de Profit și Pierderi;

Transformările tehnologice, introducerea de tehnologii noi (investiții de 2,5 mii. USD într-o instalație foarte modernă de amestec uleiuri finite, automatizată);

Preocuparea de a salva unele posturi cu salarii mici din departamentul producție, prin eliminarea sau comasarea unor posturi cu salarii mari; externalizarea unor servicii și/sau preluarea anumitor sarcini de către alte departamente sau posturi (în cazul posturilor de șef serviciu logistic și de specialist resurse umane);

Viitoarea pierdere sigură a unui client major (care achiziționa peste 13% din volumul total de uleiuri produse), toate aceste fiind de natura a îndreptați decizia angajatorului de a reorganiza structura societății.

A.7. A apreciat contestatoarea că instanța în mod greșit a considerat că strategia viza doar diminuarea cheltuielilor de producție nu și a celor din sectorul vânzări, unde activa contestatorul. În primul rând instanța a conchis în mod greșit că strategia companiei ar reieși doar din procesul verbal întocmit la Moscova la 13.02.2012. Acel proces verbal se referea la punerea în funcțiune a platformei de producție din Volgograd și necesitatea subsecventă de a reduce cheltuielile de producție în România.

Dar instanța de fond ignora faptul că în același timp, rămân pierderile de milioane de RON înregistrate de societatea din România, scăderea constantă a cererii pe piața internă, creșterile cu cheltuielile cu forța de muncă în contextul semnării de către vechea administrație a unor acte adiționale la CCM păgubitoare pentru bugetul companiei, acte care pot fi anulate doar cu acordul salariaților reprezentați prin Sindicat, or o asemenea posibilitate era exclusă.

Instanța de fond s-a grăbit să tragă concluzii dintr-un singur document (protocolul din 13.02.2012), fără a lua în considerare toate celelalte cauze menționate și dovedite. Chiar dacă anterior contestatorul conducea un sector în cadrul Departamentului vânzări, instanța nu a ținut cont că acest sector care se ocupa de logistică (depozitare marfă, încărcare/descărcare materii prime și produse finite, pregătirea documentelor însoțitoare etc.) a fost desființat.

În urma reorganizării, în Departamentul vânzări au fost cuprinse doar pozițiile direct implicate în procesul de vânzare, respectiv posturi având ca atribuții: contactarea clienților; negocierea cu acestea; răspunderea pentru corecta executare a contractelor și acordurilor încheiate cu clienții din portofoliu; urmărirea atragerii permanente de noi clienți; urmărirea realizării planului de vânzări lunar și anual stabilit; întocmirea periodică a materialelor de sinteza (rapoarte, statistici) și de prezentare (bugete estimative); acordarea de asistență tehnică și comercială clienților și potențialilor clienți etc.

Atribuțiile contestatorului au fost preluate de pozițiile existente în cadrul departamentului de producție, având în vedere că livrările se fac de la fabrica de producție din Ploiești, iar suplimentarea atribuțiilor curente ale unor salariați de genul specialist export-import sau operator încărcare-descărcare, era posibilă și recomandabilă.

A.8. A considerat contestatoarea că instanța de fond a reținut în mod greșit că argumentele intimatei din Raportul privind identificarea funcțiilor care au fost desființate în cadrul reorganizării sunt neîntemeiate, nereieșind care sunt posturile cu atribuții similare și care sunt posturile salvate. Angajatorul fiind în fata unei concedieri individuale și nu colective, nu avea vreo obligație legală să facă o analiză atât de detaliată precum a pretins instanța de fond și anume, să indice concret care sunt posturile cu atribuții similare celor stabilite pentru contestator și care sunt posturile pretins salvate sau, de ce nu ar putea ocupa contestatorul postul de specialist în probleme de logistica din noua organigramă.

Contestând argumentația instanței de fond, care a declarat fără temei că decizia de concediere a fost ilegală, bazându-se pe niște aprecieri absolut subiective, a solicitat contestatoarea să se ia în considerare faptul că posturile cu atribuții similare (care au preluat atribuții ale contestatorului) sunt: (i) șef serviciu îmbuteliere care în fișa postului are trecute atribuția de organizare și răspundere de utilizarea spațiului de depozitare a produselor, furnizarea tuturor documentelor primare necesare întocmirii formalităților de livrare; răspunderea de gestionarea materiilor prime etc.; (ii) specialist pe probleme de import-export, care se ocupa de întocmirea documentelor necesare exportului-importului; (iii) operator descărcare-încărcare; (iv) specialist pe probleme de logistică, ocupat de d-nul N. M. C., care a fost subordonatul contestatorului.

În privința posturilor salvate, este vorba de posturile operatorilor de la Secția Amestec uleiuri de mare tonaj, care în condițiile finalizării investițiilor de peste 2,5 milioane de USD și preluării unei mari părți din activitate de către noua Secție de amestec uleiuri cu performanțe ridicate, nu prea se mai justificau, rămânând fără o mare parte din obiectul muncii. Salvarea acestora, din păcate nu a durat la nesfârșit, la 01.01.2014 fiind făcută o noua reorganizare, cu consecința desființării Secției Amestec uleiuri de mare tonaj, cu preluarea unor persoane în singura Secție de amestec rămasă. În acest sens a arătat contestatoarea că a anexat la cererea de recurs organigrama valabilă de la 01.01.2014.

A.9. Față de răspunsurile la interogatoriul formulat de contestator, reținute greșit de instanța de fond, ca fiind probe împotriva existentei unor cauze reale a concedierii, contestatoarea a adus următoarele precizări:

- în privința recunoașterii existenței unor sarcini suplimentare pentru contestator, acest fapt nu are nicio relevanță, fișa postului nu poate fi exhaustivă astfel încât angajatorul, conform codului muncii, are dreptul să stabilească atribuții suplimentare corespunzătoare postului și să dea dispoziții cu caracter obligatoriu;

- în privința faptului că organigrama nu a fost adusă la cunoștință contestatorului sau că a fost adusă la cunoștința sindicatului cu întârziere de o săptămână, iarăși nu are relevanță, aceasta fost comunicată Sindicatului (al cărui membru intimatul era) înainte de luarea vreunei decizii de concediere (prima decizie de concediere a fost luata abia în mai 2012, iar în cazul intimatului concedierea a avut loc la 31.07.2012).

Chiar daca nu se poate dovedi că acesta a luat cunoștință de noua organigramă, existau prezumții solide că acesta avea cunoștința de ea. Cu toate acestea, interesele sale nu au fost afectate în vreun fel, nefiind refuzată vreo solicitare a acestuia, în sensul punerii la dispoziție a noii organigrame.

- în privința angajărilor efectuate după concediere, instanța nu a ținut cont de probele administrate în dosar, inclusiv de raportul expertului. Așa cum a constatat și expertul, în perioada concedierii (18 mai-31 iulie 2012), intimata nu a făcut angajări.

Cele 3 angajări făcute în afara perioadei concedierii, s-au făcut pe alte posturi decât postul contestatorului și anume, pe postul de Director de Producție - Balandin Alexander, post rămas vacant începând cu 01.01.2012 prin demisia dlui Duyg A.; postul de Director de vânzări (Dezvoltarea Afacerilor) ocupat de Siekanski Piotr, era un post nou înființat începând cu 02.04.2012, iar dl V. Stelu, a fost angajat pe postul de operator mase-plastice, rămas vacant în urma demisiei dlui C. N. din 01.10.2012. Prin urmare, niciuna din angajări nu s-a referit la postul contestatorului și nici angajările ulterioare nu au fost pe posturile desființate, ci pe posturile care erau vacante înainte sau au apărut după reorganizare și anume noile posturi din departamentul vânzări, urmărindu-se exact strategia stabilita de angajator, în sensul creșterii forței de vânzări a companiei.

- în privința reținerii de către instanța de fond a unor „răspunsuri evazive" la întrebările 21-23, nu a fost nicio rea-credință din partea intimatei, răspunsurile fiind clare, făcând referire la răspunsul dat de intimată la întrebarea 20. Astfel intimata a răspuns că nu avea relevanță faptul dacă contestatorul ar fi făcut parte sau nu din categoria salariaților care cumulează pensia cu salariul, care îndeplinesc condițiile de pensionare, precum și cei cu abateri disciplinare, având în vedere că postul desființat (șef serviciu logistică) era unul singur, astfel încât era obiectiv imposibilă aplicarea criteriilor sociale, în cauza fiind un singur post de același fel, ocupat de o persoană.

A.10. A considerat contestatoarea că instanța de fond în mod greșit a susținut că politica de bonificare și concluziile expertului ar fi infirmat situația financiară dificilă drept motiv de concediere. Instanța de fond nu a luat în considerare probele administrate în cauză și în mod greșit a reținut Deciziile MW11/20.02.2012, MW10/20.02.2012 și MW09/20.02.2012 ca fiind acte în sensul demonstrării inexistenței unor cauze reale pentru reorganizare. În ce privește aceste Decizii invocate de către intimat, din analiza atentă și completă a acestora, rezultă că nu pot fi considerate argumente reale împotriva aprecierii existenței unor cauze reale și serioase ale reorganizării, pentru motivele și explicațiile de mai jos:

În privința Deciziilor MWH și MW 10 din 20.02.2012, prin care s-ar fi stabilit bonusuri majorate, aceste afirmații nu corespund realității, ele având ca obiect, așa cum rezulta din art. 1 din Decizia MW10, stabilirea noilor bonusuri, nu majorarea acestora, acestea în multe cazuri fiind mult reduse față de cele plătite până la acea data. Pentru a explica sensul acestor decizii trebuie mers în timp, până în anul 2007, când a fost înființată unitatea intimată. Aceasta a fost creată prin preluarea a două categorii de salariați: (1) Salariați din cadrul Rafinăriei Petrotel SA, care pe lângă salariu beneficiau regulat de un bonus, care varia de la salariat la altul, în valoare de la 10-30%, plătit lunar, în mod automat, fără vreo condiție de realizare a unor performante; (2) Salariați preluați din cadrul L. România SRL, care nu primeau bonus lunar, ci doar 3 prime anuale, fiecare în valoarea unui salariu de bază (astfel încât dacă valoarea cumulată anuală a acestora ar fi fost împărțită la 12 luni, ar reprezenta lunar aproximativ 25% din salariul de bază).

În condițiile situației financiare dificile, dorind în același timp eficientizarea activității, noul administrator numit începând cu 3 ianuarie 2012, a decis abolirea vechiului sistem de bonusare, absolut ineficient, aplicat fără vreo condiție de atingere a unor obiective de performanță, introducând în schimb un sistem de bonusare bazat exclusiv pe analiza performanțelor. Acest sistem a anulat vechile bonusuri (lunare/anuale), prin stabilirea unui bonus lunar în cuantum de până la 15% din salariul de bază, care urma să fie acordat exclusiv pe baza unei analize detaliate a performanțelor și contribuției fiecărui angajat la realizarea obiectivelor societății și nu automat ca până atunci.

În concluzie nu este vorba de vreo majorare a bonusurilor, ci de instituirea unui bonus unitar în valoare de până la 15%, care nu mai era acordat în mod automat cum s-a întâmplat până la acea data, ci doar în funcție de performantele realizate de salariați.

Mai mult, aceste decizii au determinat, cel puțin în cazul salariaților care au fost preluați de la L. România SRL sau cei angajați după înființarea societății, o scădere a venitului lunar cu aproximativ 10% (reducându-se bonusul lunar de la 25% la 15%), chiar dacă erau performanți.

Pentru susținerea celor de mai sus, a arătat contestatoarea că a depus la dosarul cauzei Statul nominal de plăți pe decembrie 2011 (anterior datei adoptării noilor decizii), unde se poate vedea acordarea diferențiata a bonusurilor. Astfel la unele persoane (foști angajați L. România SRL) valoarea bonusului era de un salariu de bază, iar la alții (cei preluați de la Petrotel) bonusul era între 10 și 30% din salariul de bază. Prin aceste decizii s-a stabilit ca de la 01.01.2012, în funcție de performanțele realizate, bonusul sa fie de pana la 15% din salariul de Încadrare (deci o reducere a valorii bonusurilor existente).

Cât privește Decizia MWH, care se refera la bonusuri pentru sarcini multiple, acordate salariaților care exercitau funcții suplimentare pe lângă funcția de bază, aceasta decizie nu demonstrează vreo situație economică favorabilă, ci este urmarea Actului adițional nr. 3 (depus la dosar) la Contractul Colectiv de Muncă la nivelul unității, încheiat la 30.12.2011, de către vechiul administrator, chiar înainte să fi fost schimbat. Noul administrator, care a intrat în funcție la scurt timp (3 ianuarie 2012), era ținut de acest act adițional, fiind obligat să-1 implementeze, așa cum acesta a fost semnat de către vechiul administrator (act adițional defavorabil, acesta fiind și unul din motivele, pe lângă trecerea de la profit la pierdere, pentru care a și fost revocat).

În privința Deciziei MW09/20.02.2012 prin care s-ar fi majorat salariile de încadrare începând cu 01.01.20J2, în realitate situația este următoarea: așa cum se prevede la art. 2 din Decizia MW09, la baza creșterii salariilor brute de încadrare a stat dezastruosul Act adițional nr. 3/30.12.2013 la Contractul Colectiv de Muncă, semnat de către administratorul precedent. Marea diferență a unor salarii rezulta din faptul că potrivit art. 1 din Actul Adițional nr. 3, salariul de baza minim în cadrul S.C. LLK L. ROMÂNIA SRL a fost majorat de la 460 lei brut, la 1.140 lei brut. Or, având în vedere că salariile în societate se stabilesc în funcție de o anumita grilă (coeficienți de ierarhizare, conform Anexei la CCM), noul administrator, respectând Actul adițional la CCM, a fost obligat să majoreze salariile persoanelor ale căror salarii erau legate de salariul minim pe societate.

În niciun caz, prin aceste decizii nu se poate vorbi de o majorare de salarii pentru că ar fi existat fonduri, ci este doar rezultatul unui act adițional la contractul colectiv semnat de vechiul administrator, care nu a ținut cont de rezultatele societății, motiv pentru care a și fost schimbat.

Prin urmare, nici unul din aceste documente nu răstoarnă situația și motivele care au reprezentat cauze serioase și reale pentru efectuarea reorganizării, respectiv desființarea anumitor posturi, inclusiv postul contestatorului.

A.11 A mai arătat contestatoarea că instanța de fond a reținut greșit că s-ar fi convenit cu Sindicatul desființarea de posturi doar în departamentul producție. Interpretarea în sensul că acordul Sindicatului privind reducerea de personal ar fi vizat numai departamentul producție, nu și sectorul vânzări, este greșită, tendențioasă și părtinitoare.

În primul rând, instanța de fond a reținut în mod greșit eroarea menționată în adresa Sindicatului nr. 4439/18.04.201 privind dezacordul asupra desființării a 8 posturi din domeniul producție. Posturile propuse a fi desființate, așa cum rezultă din cele doua organigrame, erau în sectorul producție, în logistica și specialist resurse uniune. În orice caz reținerea acestei adrese în procesul de argumentație al instanței de fond nu are sens, atâta vreme cât s-a depus la dosar dovada acordului Sindicatului pentru necesitatea efectuării restructurării conform noii organigrame.

În afară de acest acord, în protocolul încheiat pe 20.04.2012 între Sindicat și Angajator, s-a mai convenit crearea unei comisii pentru stabilirea pozițiilor care vor fi desființate la nivelul departamentului producție. Aceasta referire la departamentul producție se justifica prin faptul că doar în cadrul acestui departament erau mai multe posturi identice supuse desființării astfel încât era necesară evaluarea criteriilor sociale pentru a se putea stabili care vor fi persoanele concediate. Nu s-a discutat asupra celorlalte posturi pentru motivul că era vorba de postul de șef Serviciu - singurul de acest tip, la fel și postul de specialist resurse umane - singurul de acel fel. Mai mult, la acea data postul de Director Vânzări era vacant, așa încât, prin urmare nici nu avea cine să participe (în afară de Administrator) și nici nu erau motive pentru a participa la o astfel de comisie o persoană din departamentul vânzări. Prin urmare analiza criteriilor sociale putea viza în mod obiectiv doar posturile din departamentul producție, acest fapt neputând fi interpretat în sensul că doar la departamentul producție s-ar fi impus o modificare a structurii.

A.12 Cât privește argumentația instanței de fond, în privința nedemonstrării de către angajator a unei bune-credințe, prin neangajarea contestatorului pe un post din vânzări, deși acesta ar fi putut ocupa un astfel de post, a susținut contestatoarea că nu se poate pune problema bunei sau relei credințe în decizia de a nu angaja pe cineva care nu este considerat potrivit pentru acel post. Acțiunile angajatorului nu trebuie analizate în afara sferei obligațiilor legale pe care le are.

Criteriile considerate necesare pentru ocuparea posturilor din vânzări scoase la concurs sunt experiența în domeniul vânzărilor de ulei, deținerea unui portofoliu de clienți, pregătire de specialitate, recomandări din domeniu etc., or în cazul contesta torului, nu erau întrunite asemenea criterii.

Instanța de fond a făcut referire la concluziile expertului, care plecând de la fișa postului pentru șef Serviciu Logistică, fără a lua în considerare fișa postului de reprezentant vânzări, a afirmat că, contestatorul ar fi putut ocupa un post din vânzări, fără a aduce argumente solide. Fișa postului de reprezentant vânzări are cerințe diferite și anume: contactarea clienților, negocierea cu aceștia, răspunderea pentru corecta executare a contractelor și acordurilor încheiate cu clienții din portofoliu; urmărește atragerea permanentă de noi clienți; urmărește realizarea planului de vânzări lunar și anual stabilit; stabilește și dezvoltă o relație profesională cu clienții organizației; întocmește periodic materiale de sinteză (rapoarte, statistici) și de prezentare (bugete estimative); acordă asistenta tehnică și comercială clienților și potențialilor clienți etc.

Contrar celor reținute de către instanța de fond, intimata a făcut o ordine de priorități și anume: protejarea salariaților cu salarii mici, desființarea cu prioritate a posturilor vacante, căutarea de noi piețe de desfacere și concentrarea resurselor pe personalul implicat direct în vânzări. Faptul că intimatul a deținut postul de economist și apoi șef serviciu logistică, având în atribuții supervizarea și coordonarea procesului de livrări, fără vreo experiență în vânzări de uleiuri ca atare, nu puteau justifica acordarea unui asemenea post (reprezentant vânzări) intimatului.

Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că postul ocupat de intimat a fost suprimat din structura angajatorului, astfel încât, sub aspectul caracterului efectiv al desființării, decizia de concediere este legală. În ceea ce privește caracterul real și serios al cauzei care a determinat concedierea, s-a demonstrat situația financiară dificilă și nevoia de reorganizare în care s-a aflat societatea, angajatorul urmărind să eficientizeze activitatea prin utilizarea raționala a resurselor umane și financiare.

În concluzie, pentru toate aceste considerente contestatoarea L. L. EAST EUROPE S.R.L., a solicitat admiterea contestației în anulare formulată împotriva deciziei nr. 2059 din 02.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, anularea deciziei și rejudecarea recursului.

Intimatul B. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată.

La termenul din data de 25.02.2015 Curtea, din oficiu, în temeiul art. 137 Cod pr. civilă, a invocat excepția tardivității formulării contestației în anulare, rămânând în pronunțare asupra acesteia.

Examinând decizia atacată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, instanța, având în vedere prevederile art. 137 Cod pr. civilă, se va pronunța cu prioritate asupra excepției tardivității recursului, invocată din oficiu.

Curtea de Apel constată că prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod de procedură civilă și nu ale celui adoptat prin legea 134/2010, având în vedere dispozițiile art. 3 din legea 76/2012 potrivit cărora dispozitiile Codului de procedura civilă( nou- s.n) se aplica numai proceselor si executarilor silite incepute dupa ..

Cum cererea inițială de chemare în judecată a fost înregistrată anterior datei de 15 februarie 2013, iar cea de față reprezintă o cale extraordinară de atac într-un litigiu început anterior intrării în vigoare a noului cod de procedură civilă, rezultă că este supusă regulilor codului de procedură civilă promulgat prin Decretul din 9 septembrie 1865.

Potrivit disp. art.319 alin.2 Cod de procedura civilă, „Contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art.401 alin.1 lit. b sau c. Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data la care hotărârea a rămas irevocabilă”.

În speța de față, hotărârea împotriva căreia s-a formulat contestație în anulare este decizia civilă nr.2059 din 2 octombrie 2014, prin care Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 815/2014 pronunțată în dosarul nr._ 12 al Tribunalului Prahova.

Curtea constată că potrivit art. 372 și urm. din Cod procedură civilă, titlul executoriu este actul întocmit conform legii, care servește la pornirea executării silite și la realizarea, pe această cale, a drepturilor recunoscute prin actul respectiv.

Pentru pornirea executării, creditorul trebuie să fie în posesia unui titlu executoriu, act în baza căruia poate trece la aplicarea măsurilor de constrângere, pe calea unei proceduri de executare silită prevăzută de lege, pentru realizarea efectivă a drepturilor sale.

În practica judiciară s-a arătat că titlul executoriu confirmă doar existența creanței și faptul că aceasta îndeplinește condițiile necesare punerii în mișcare a procedurii executării silite și nu trebuie confundat cu forța executorie a hotărârii judecătorești.

Este adevărat că hotărârile judecătorești pronunțate în pricinile civile pot constitui titluri executorii, dar, există unele hotărâri nesusceptibile de executare silită.

Hotărârea împotriva căreia s-a formulat contestație în anulare în speța de față este de acest gen, întrucât nu există în mod concret determinată vreo obligație susceptibilă de a fi pusă în executare silită, în sensul dispozițiilor Codului de procedură civilă ( cum ar fi spre exemplu obligația de restituire, de plata, de a face, etc.)

Câtă vreme prin decizia irevocabilă contestată nu s-a instituit nicio obligație în sarcina părților, rezultă că aceasta nu este susceptibilă de executare, o asemenea operațiune fiind compatibilă eventual cu sentința civilă nr. 815/2014 a Tribunalului Prahova, care însă nu face obiectul contestației în anulare.

În aceste condiții sunt pe deplin aplicabile dispozițiile tezei ultime din art. 319 al. 2 c.pr.civ., potrivit căreia împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data la care hotărârea a rămas irevocabilă”.

Din actele aflate la dosarul cauzei, respectiv decizia nr. 2351 din data de 5 noiembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești rezultă că într-o cauză asemănătoare ce a făcut obiectul dosarului nr._, în care parte în proces era și contestatoarea din prezenta cauză, a fost depusă chiar decizia nr. 2059/2014, contestată în prezent.

Aceasta rezultă chiar din cuprinsul Deciziei nr. 2351 /2014 a Curții de Apel Ploiești în care se consemnează următoarele: ”De altfel, într-o cauză similară referitoare la un alt post dintre cele 8 desființate de către societate cu ocazia acestei pretinse reorganizări, Curtea de Apel Ploiești, prin Decizia nr. 2059/2.10.2014, cu putere de lucru judecat, a stabilit că intimata nu a dovedit că desființarea locului de muncă a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă, conform dispozițiilor art. 65 alin. 2 Codul muncii, toate argumentele reținute și în prezenta cauză fiind în măsură să pună sub semnul întrebării caracterul real al reorganizării, fiind în contradicție cu scopul declarat al reorganizării, de rentabilizare a societății prin reducerea cheltuielilor, inclusiv a celor de personal”.

Ca atare, data la care contestatoarea a luat cunoștință de decizia atacată prin prezenta cerere este anterioară pronunțării deciziei 2531 din 5 noiembrie 2014, hotărârea fiind depusă la acel dosar și supusă dezbaterii contradictorii a părților, astfel cum rezultă din încheierea din data de 29.10.2014, ședința în cadrul căreia au avut loc dezbaterile.

Cum cererea de față a fost depusă la poștă la data de 20.12.2014 și înregistrată de către Serviciul Registratură la data de 29.12.2014, rezultă că termenul de 15 zile prevăzut de art. 319 al. 2 c.pr.civ., a fost cu mult depășit.

Pentru aceste considerente, Curtea, în baza disp. art. 137 c. pr.civ. raportat la 319 și 320 C.pr.civ. urmează să admită excepția tardivității contestației în anulare invocată din oficiu și să respingă contestația în anulare ca tardiv formulată.

În baza disp. art. 274 C.pr.civ. Curtea urmează să oblige contestatoarea la 3000 lei cheltuieli de judecată către intimat reprezentând onorariu avocat, conform facturii fiscale nr. 254 din data 25.05.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității invocată din oficiu de instanță.

Respinge ca tardiv formulată contestația în anulare a deciziei civile nr.2059 din 2 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de contestatoarea . EUROPE SRL BUCUREȘTI, cu sediul în București, . – 15, Corp A2, parter, sector 1, în contradictoriu cu intimatul B. A., cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură „S. I.”, cu sediul în Ploiești, Bulevardul Republicii, nr. 21, ., județul Prahova și cu intimata . EUROPE (fosta LLK L. ROMÂNIA SRL) – punct de lucru în Ploiești, .. 235, județul Prahova.

Obligă contestatoarea să plătească intimatului suma de 3000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25 februarie 2015.

Președinte, Judecători,

M. I. G. V. G. P. M. G.

Grefier,

G. C.

Red.IMG

Tehnored.GC

2 ex./17.03.2015

operator de date cu caracter personal,

nr. notificare 3120

← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 238/2015. Curtea...		Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 816/2015. Curtea... →

Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 199/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 199/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI