Pretentii. Decizia nr. 540/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că, prin însăși cererea de apel, pârâta a solicitat judecata în lipsă. Totodată, se menționează că, în cadrul etapei scrise a procesului, intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare, înregistrată sub nr.3281/17.02.2015, în finalul căreia a solicitat judecata în lipsă, iar apelanta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, înregistrat sub nr. 4970/11.03.2015.

Curtea, constatând că atât prin cererea de apel, cât și prin întâmpinarea depusă la dosar, s-a solicitat în mod expres judecata în lipsă, dând eficiență dispozițiilor legale imperative reglementate de art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a din noul Cod de procedură civilă, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului, iar după deliberare decide următoarea soluție

CURTEA,

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ din data de 28.07.2014, reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat din tabelul anexă, în contradictoriu cu pârâții U. A. Teritorială . primar și Școala G. Gura Ocniței, a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr. 2299/15.11.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ *, a încheierii din data de 05.12.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în aceeași cauză, a sentinței civile nr. 461/04.03.2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ și a sentinței civile nr. 524/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._/120/2012.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentințele civile mai sus arătate pârâții din prezenta cauză au fost obligați la calculul, respectiv plata diferențelor de drepturi salariale neacordate membrilor de sindicat, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 în perioada 1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2009 și, respectiv, din neaplicarea dispozițiilor în materia salarizării prevăzute de Legea - cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite pentru perioada 01.01._11 (sau perioada pentru care s-au acordat diferențele salariale), actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății.

A precizat reclamantul că, deși litigiile menționate au fost soluționate irevocabil în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, membrii de sindicat nu au beneficiat de plata drepturilor salariale câștigate pe cale judecătorească, motiv pentru care este evident că s-a produs un prejudiciu de necontestat membrilor de sindicat, prin faptul că aceștia au fost lipsiți de folosul sumelor de bani acordate de instanța de judecată în plus față de prejudiciul creat inițial în patrimoniul acestora prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 și, respectiv Legea nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

A învederat reclamantul în motivarea cererii că potrivit art. 166 alin. (4) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare: „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului", iar conform art. 161 din cadrul aceluiași act normativ: „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor", că potrivit dispozițiilor art. 278 alin. (1) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare prevede următoarele: dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”, apreciind că pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv cele ale Codului civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, cu modificările și completările respectiv:

În conformitate cu dispozițiile art. 1530 din Codul civil, creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației iar potrivit art. 1531 (1), creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit . La stabilirea întinderii prejudiciului se ține seama și de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

De asemenea reclamantul a invocat și dispozițiile art. 1535 din Codul civil în conformitate cu care, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.

Totodată, a învederat reclamantul incidența în speță a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.G. nr. Ordonanța nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, potrivit căruia „Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea Ia plata unei obligații bănești.." coroborate cu cele ale art. 2 din același act normativ conform căruia: „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.""

De asemenea, a precizat reclamantul, din prevederile legale mai sus invocate rezultă că daunele - interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă. În acest sens s-a pronunțat deja Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, care, prin sentința nr. 1946/03.05.2012 (dosar nr._, a constatat că „dobânda este datorată începând cu data scadenței pentru fiecare dintre salariile lunare, pârâții fiind de drept în întârziere conform art. 1079 (1523 NCC) cod civil și 161 Codul muncii, astfel că se justifică acordarea dobânzii legale aferente de la data nașterii dreptului până la data plății efective”, că pentru drepturile salariale restante pot fi acordate dobânzi legale și actualizarea cu rata indicelui de inflație, deoarece natura lor juridică este diferită, că acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, creditorul fiind privat de folosirea sumei de bani cuprinsă între data scadenței și data plății efective, în timp ce actualizarea cu indicele inflației are ca finalitate păstrarea valorii reale a sumei de bani.

Reclamantul a solicitat a se avea în vedere și faptul că reactualizarea sumelor datorate potrivit indicelui de inflație, concomitent cu acordarea dobânzii legale, nu conduce la o dublă acoperire a prejudiciului cauzat prin neplata la timp a drepturilor salariale datorate de pârâți, deoarece fiecare din cele două modalități de acoperire a prejudiciului are o finalitate distinctă - daunele interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, în timp ce reactualizarea cu indicele de inflație nu urmărește dobândirea unor sume în plus, ci aceeași valoare, calculată la momentul plății efective, menită să acopere scăderea puterii de cumpărare a salariatului.

A arătat faptul că definiția daunelor interese nu este precizată în dispozițiile Codul Muncii, ceea ce îndreptățește coroborarea prevederilor art. 166 alin. (4) din Codul Muncii cu textele legale civile care lămuresc sau conturează sfera noțiunii de daune-interese, respectiv, art. 1530 -1535 Cod Civil.

În motivarea cererii a solicitat a se avea în vedere și Decizia nr.2/2014 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, decizie publicată în Monitorul Oficial al României - Partea I nr. 411/03.06.2014, în dosarul nr.21/2013.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 coroborate cu cele ale art. 148 alin. (1) teza a II-a și art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, art. 161, art. 166, din Codul muncii, art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 13/2011 și art. 1530 – 1535 din Codul civil, Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, în dosarul nr. 21/2013.

S-au anexat în copie următoarele înscrisuri: tabel cu membrii de sindicat care au mandatat reclamantul în promovarea cererii de chemare în judecată; copii ale cărților de identitate ale membrilor de sindicat semnatari ai tabelului; copie Adeverința nr. 596/07.05.2014 eliberată de pârâta unitate de învățământ, respectiv Școala G. Gura Ocniței din care rezultă unitățile de învățământ aflate în structura acesteia; Decizia nr. 2/2014 pronunțată în recursul în interesul legii care a format obiectul dosarului nr.21/2013 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

La data de 09.09.2014, reclamantul a formulat o cerere modificatoare a acțiunii, prin care a solicitat obligarea pârâților și la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr. 1079/22.05.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._

La data de 30.09.2014, reclamantul a completat cererea de chemare în judecată depunând listă și documente și pentru membrul de sindicat T. T..

La data de 09.10.2014, U. A. Teritorială Gura Ocniței a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, susținând că din cererea de chemare în judecată nu rezultă un temei de drept al acțiunii și, deși este posibil un cumul al dobânzii legale cu reactualizarea sumelor datorate, dată fiind natura juridică a dobânzii, diferită în privința creanțelor ce intră sub incidența OUG 71/2009, în circumstanțele date cumulul nu poate fi admis, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru acordarea daunelor interese moratorii și nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile a debitorilor.

La data de 13 octombrie 2014, pârâta Școala G. Gura Ocniței, a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii, membrii de sindicat fiind îndreptățiți a obține dobânda legală datorită plății cu întârziere a sumelor obținute prin titluri executorii.

La primul termen de judecată, reclamantul a completat din nou cererea de chemare în judecată și pentru membrul de sindicat Noragiu E., pentru care a depus toate documentele necesare.

Prin sentința civilă nr. 1515/8 decembrie 2014, Tribunalul Dâmbovița a admis cererea formulată de reclamant, în numele și pentru membrii de sindicat semnatari ai tabelului anexat precum și pentru membrii de sindicat Noragiu E. și T. T.,în contradictoriu cu pârâții U. A. Teritorială . primar, cu sediul în comuna Gura Ocniței, ., județul Dâmbovița și Școala G. Gura Ocniței cu sediul în ., județul Dâmbovița, astfel cum a fost precizată, modificată și completată.

Au fost obligați pârâții la calculul și la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de aceștia în baza titlurilor executorii reprezentate de; sentința civilă nr. 2299/15.11.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ * astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 05.12.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în aceeași cauză, sentința civilă nr. 461/04.03.2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._, sentința civilă nr. 524/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._/120/2012 și sentința civilă nr. 1079/22.05.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ conform O.G. nr. 9/2000 pentru perioada 28.07.2011 – 31.08.2011 și conform O.G. nr. 13/2011 începând cu data de 01.09.2011 până la plata efectivă a sumelor datorate.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat din tabelul anexă, în contradictoriu cu pârâții U. A. Teritorială . primar și Școala G. Gura Ocniței, a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr. 2299/15.11.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ *, a încheierii din data de 05.12.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în aceeași cauză, a sentinței civile nr. 461/04.03.2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ și a sentinței civile nr. 524/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._/120/2012.

Acțiunea inițială a fost precizată în sensul că reclamantul a arătat că înțelege să solicite obligarea pârâților la plata dobânzii legale cu trei ani anterior cererii de chemare în judecată. De asemenea acțiunea a fost completată prin adăugarea a încă un titlu executoriu și modificată prin adăugarea a încă doi membri de sindicat la tabelul inițial, respectiv Noragiu E. și T. T..

De asemenea tribunalul a reținut că membrii de sindicat pentru care reclamantul a formulat acțiunea sunt personal didactic și auxiliar care au obținut în instanță drepturi de natură salarială pentru care, prin O.U.G. nr. 71/2009 s-a dispus plata eșalonată a sumelor datorate.

Pe fondul cauzei deduse judecății, tribunalul a reținut că membrii de sindicat nu și-au satisfăcut în întregime pretențiile ce le erau datorate prin sentințe judecătorești, situația economică dificilă impunând din partea statului o eșalonare a acestor sume începând cu anul 2010 până în anul 2016, prin reglementarea unor termene suspensive de executare, ceea ce înseamnă o prejudiciere a acestora în condițiile în care indicele de inflație determină doar stabilitatea obligației, nu și acoperirea prejudiciului cauzat prin neexecutarea acesteia în termenul stabilit de dispozițiile speciale din Codul muncii.

În conformitate cu Decizia nr.2 din 17 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr.21/2013 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și s-a statuat că: "În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin.(l), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (I) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobândii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. l și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea fir.230/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere conținutul acestei decizii precum și dispozițiile art. 517 alin. 4 din Noul cod de procedură civilă în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, tribunalul a admis în parte cererea reclamanților.

Cu privire la nivelul dobânzii datorate și la modul de calcul a acesteia, tribunalul a apreciat că actele normative aplicabile sunt O.G. nr. 9/2000 până la data de 31.08.2011 și O.G. 13/2011 după această dată.

În prezent, Ordonanța nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar prevede în art. 1 că: „(1) Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. (2) Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie. (3) Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.”

Se face distincție între „prețul capitalului” sau împrumutul cu dobândă și daunele moratorii sau de întârziere în executarea obligației bănești. Rata dobânzii legale remuneratorii se raportează la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României. Aceasta este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României. Cea penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.

Prin alin. (3) al art. 3 din O.G nr. 13/2011 se specifică faptul că „în raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.” Profesioniștii sunt prin natura activității lor obligați să respecte cu mai multă rigoare termenele de plată asumate. Nu se precizează dacă autoritățile sau instituțiile publice care contractează bunuri și servicii sunt expuse plății de daune moratorii conform alin. 2 sau potrivit alin. 3 ale articolului de lege menționat.

Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L48 din 23 februarie 2011 își propune ca scop stabilirea prin legislația statelor membre a unor mecanisme suficient de persuasive pentru ca autoritățile publice să execute în termen cât mai scurt obligația de plată a prețului bunurilor/prestațiilor.

Directiva menționată stabilește în principal: un termen de plată maximal pentru autoritățile publice de 30 de zile de la data primirii facturii, de la data recepționării bunurilor/serviciilor sau de la data finalizării procedurii de verificare/acceptare a bunurilor/serviciilor; termenul poate fi prelungit, prin contract, până la maxim 60 de zile, cu condiția să fie temeinic justificat; o dobândă legală penalizatoare mai mare (rata de referință a Băncii Naționale plus 8 puncte procentuale); principiul potrivit căruia dobânda curge fără punerea în întârziere a instituției publice debitoare. D. entitățile din domeniul sănătății pot beneficia potrivit Directivei de un termen legal derogatoriu de 60 de zile.

De asemenea, directiva impune în art. 6 statelor membre să se asigure că, atunci când dobânda pentru efectuarea cu întârziere a plăților în tranzacțiile comerciale devine exigibilă (fără a fi necesară o notificare – punere în întârziere), creditorul are dreptul de a obține de la debitor o sumă fixă de 40 EUR, în calitate de despăgubire minimă.

Posibilitatea cumulării dobânzii legale cu actualizarea creanței potrivit inflației a fost recunoscută în practica judiciară, deoarece actualizarea are caracter compensatoriu. Caracterul compensatoriu al actualizării rezidă în faptul că, prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală, în timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.

Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune, (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată) iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății, (daune compensatorii), conduce la concluzia că este admisibil cumulul acestora și deci nu se ajunge la o dublă reparație, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a creditorului, așa cum a susținut pârâta U.A.T prin întâmpinare, a arătat tribunalul.

Față de considerentele expuse, instanța a constatat că cererea formulată de reclamant în numele și pentru membrii de sindicat este admisibilă în raport cu pârâții, astfel că a fost admisă astfel cum a fost precizată și completată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta UAT . primar – Consiliul Local al comunei Gura Ocniței, criticând-o ca nelegală.

Apelanta a precizat că prin întâmpinare a arătat că din conținutul cererii de chemare în judecata nu rezultă temeiul de drept în baza căruia trebuia să calculeze și dobânda legala în afara coeficientului de inflație dispus prin hotărârile judecătorești, însă instanța de fond nu a analizat acest aspect, fapt pentru care se impune, o analiza asupra legilor care guvernează actualizarea sumelor de bani stabilite a fi achitate prin hotărâri judecătorești, în speța cazul de fata.

La pronunțarea soluției atacate, a apreciat apelanta, instanța de fond trebuia să aiba în vedere dispozițiile prevăzute de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, asupra dobânzii legale penalizatoare; efectele acestei ordonanțe de urgenta asupra obligațiilor stabilite prin hotărâri judecătorești; îndeplinirea condițiilor legale, pentru angajarea răspunderii civile a debitorilor, determinata de executarea obligațiilor potrivit procedurii speciale prevăzute de acest act normative.

In acest sens, posibilitatea calculului cumulului dintre actualizarea creanței și daunele-interese moratorii, desi de principiu, nu este exclusa, pornindu-se de la principiul reparării integrale a prejudiciului, data fiind natura juridica a dobânzii (lucrum cessans) diferita de cea a actualizării obligației cu indicele de inflație (damnum emergens), în privința creanțelor ce intra sub incidența Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, în circumstanțele date, cumulul nu poate fi admis, întrucât, pe de o parte, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea daunelor-interese moratorii, iar pe de alta parte, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile a debitorilor.

Astfel, din interpretarea dispozițiilor art. 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.535 din Codul civil din 2009, rezultă că acordarea daunelor-interese moratorii impune, drept condiții premisă necesare și obligatorii, existența unei obligații ajunse la scadenta, precum și fapta ilicita și prejudiciabila a debitorului constând în executarea cu întârziere a acestei obligații exigibile. Sub aspectul condiției că obligația să fie ajunsa la scadenta, aceasta nu este indeplinita intrucat, prin stabilirea, pe cale legislativa, a unor termene pentru executare, măsura dublata de suspendarea executării potrivit dispozițiilor dreptului comun, obligațiile pecuniare care formează obiectul acestei reglementari speciale nu mai sunt pure și simple, ci au fost afectate de termene legale suspensive. Pe calea acestei reglementari s-a instituit un moratoriu legal, ce constă în suspendarea exigibilității creanțelor, având ca efect amânarea executării acestor obligații, dincolo de momentul la care acestea ar fi trebuit să fie executate, măsura legislativa cu caracter temporar fiind motivata de împrejurări obiective, speciale. De esența termenului suspensiv legal este faptul că acesta este întotdeauna stabilit în favoarea debitorului, concluzie care se desprinde și din interpretarea dispozițiilor art. 1024 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.413 alin. (1) din Codul civil din 2009.

Principalul efect al moratoriului legal instituit prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, potrivit dispozițiilor art. 1023 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.414 din Codul civil din 2009, consta în amânarea exigibilității obligației. Astfel, pendente termine, debitorul nu poate fi considerat în intarziere, intrucat datoria sa, desi exista, nu este ajunsa la scadenta. Așadar, în condițiile în care obligațiile de plata ce formează obiect al reglementarii instituite prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 nu sunt ajunse la scadenta decât pe o parte, în limita transelor anuale care de altfel au și fost achitate în condițiile art. 1 și 2 din acest act normativ, iar, pentru viitor, acestea nu sunt ajunse la scadenta, pretențiile creditorilor, de acordare a daunelor-interese moratorii, cu titlu de acoperire a prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată conform reglementarii speciale, nu au o baza legala suficienta în dreptul pozitiv.

Aceste considerente demonstrează ca, pe de o parte, nu sunt indeplinite condițiile legale pentru nașterea dreptului creditorilor la daune-interese moratorii, iar, pe de alta parte, în problema de drept analizata nu sunt indeplinite nici condițiile generale, de angajare a răspunderii civile a debitorilor, atat timp cat condițiile pentru nașterea dreptului la daune-interese lato sensu se subsumează condițiilor generale ale răspunderii civile, sfera primei noțiuni fiind mai cuprinzătoare decât a celei de-a doua. În principiu, indiferent de izvorul originar al creanței, răspunderea debitorului pentru pasivitatea manifestata în executarea unei hotărâri judecătorești de obligare la plata unei sume de bani este o răspundere delictuala, dispozițiile art. 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.535 din Codul civil din 2009, ce reprezintă norme generale referitoare la efectele obligațiilor, fiind aplicabile doar în privința prejudiciului, ca element al răspunderii civile. Ori, pentru atragerea răspunderii civile, nu este indeplinita condiția referitoare la existența unui fapt ilicit, deoarece indeplinirea unei activități impuse de lege reprezintă o cauza justificativă care inlatura caracterul ilicit al faptei, atat în materie delictuala, cât și contractuala, iar Codul civil din 2009, desi prin art. 1.364 a valorificat ideile consacrate în doctrina și practica judiciara în aceasta privință le-a dat o fizionomie proprie, adăugând și elementul volitiv-intelectiv care insa vizează condițiile culpei civile. Se observa că prejudiciul invocat de creditori, pretins a fi reparat prin obligarea debitorilor la plata daunelor-interese moratorii, este determinat de acțiunea de a fi făcut plata prin aplicarea stricta a prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, act normativ a cărui conformitate cu principiile constituționale și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului a fost constatata de Curtea Constituționala și de Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

In concluzie, fapta debitorilor de a se conforma prevederilor legii și de a efectua plățile eșalonate cu respectarea regulilor generale privind efectuarea cheltuielilor bugetare, instituite prin art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, nu are un caracter ilicit și ca atare, nu poate atrage răspunderea civila a acestora pentru pretinsul prejudiciu invocat de creditori.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea apelului si pe fond respingerea acțiunii ca neintemeiată.

La data de 17.02.2015, intimatul-reclamant S. L. Învățământ Dâmbovița a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea soluției pronunțată de tribunal ca fiind legală și temeinică.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în apel, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:

Criticile invocate vizeaza, in esenta, încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009 și a dispozițiilor art. 1535 NCC, norme juridice care, in parte, au relevanță și incidență în speța dedusă judecății.

Curtea reamintește că, prin Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea OUG nr. 79/2009 s-a instituit o procedură specială de executare a sumelor menționate în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar (ipoteză aplicabilă intimatelor persoane fizice din cauză), conform căreia, plata acestor sume se va face în cinci tranșe, după cum urmează: în anul 2012 – 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 – 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 – 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 – 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 – 35% din valoarea titlului executoriu.

Această procedură specială de executare a fost contestată în fața CEDO, instanța europeană statuând, prin hotărârea pronunțată în Cauza D. ș.a. contra României, că cererile formulate sunt neîntemeiate, întrucât eșalonarea plăților de către Guvernul României, în calitatea sa de debitor, realizată printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților.

Curtea remarca, in primul rand, că legea aplicabilă in speta este dată de dispozițiile vechiului Cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art. 1073, prevede dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.

Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”

Aceste dispoziții au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art.1535 din Noul Cod civil – „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”

Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”

Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamantei) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial. O astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.

Cu privire la motivul de apel potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadenta, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, Curtea retine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Pentru creanțele inițiale reprezentând drepturi salariale stabilite prin hotărâre judecătorească reclamanta are un titlu executoriu, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive, respectiv prin OUG 71/2009 și L.230/2011. Plata creanței reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu a fost eșalonată independent de voința reclamantei, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.

Aceasta nu înseamnă că respectivele creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, așa cum susțin apelanții cu motivarea că în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, iar executarea ei se poate cere numai după împlinirea lui.

În cauză nu este vorba de o astfel de creanța la care fac referire apelanții, deoarece creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești, iar aceste hotărâri pronunțate în materia conflictelor de muncă sunt definitive și executorii potrivit art. 289 Codul muncii, ceea ce conduce la concluzia că ele de la data pronunțării au devenit certe, lichide și irevocabile. Creanțele reclamantei constatate prin hotărâri judecătorești își păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonată doar punerea în executarea a hotărârilor judecătorești.

În raport de argumentele expuse mai sus, Curtea constată că, prin obligarea pârâților, la plata dobânzii legale aferente creanței rămase neexecutate, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului, ci se asigură repararea integrală a prejudiciului și acest motiv de apel fiind nefondat.

Dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamantei la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți.

În niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).

Rezultă din cele expuse anterior că reclamanta, în calitate de creditoare, este beneficiara acestor dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât, potrivit disp.art.371 ¹Cod pr. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar ea datorită actelor normative menționate mai sus a fost împiedicată să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.

In raport cu aceste consideratii, Curtea nu va mai analiza criticile formulate in temeiul dispozitiilor Noului Cod Civil, atat timp cat, asa cum am retinut in paragrafele anterioare, legea aplicabila in speta este cea sub imperiul careia s-a nascut dreptul la actiune, respectiv Vechiul Cod Civil.

Nu in ultimul rand, Curtea retine ca, in mod judicios, prima instanta a dat eficienta Deciziei nr.2/2014 pronunțată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că: "În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin.(l), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (I) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobândii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. l și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea fir.230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.

F. de toate aceste considerente, Curtea constata ca ambele apeluri sunt nefondate, motiv pentru care, in temeiul disp. Art. art. 480 NCPC, le va respinge, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta U. A. Teritorială .>, prin primar, cu sediul în comuna Gura Ocniței, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1515/8 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 62, județul Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat semnatari ai tabelului anexatacțiunii și pârâta Școala G. Gura Ocniței, cu sediul în comuna Gura Ocniței, ., județul Dâmbovița.