Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1619/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Apel scutit de taxă de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că apelul este la primul termen de judecată și că prin cererea de apel s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, având în vedere că prin cererea de apel s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, dând eficiență dispozițiilor reglementate de art. 411 alin. 1 pct. 2 Teza a II-a Noul Cod proc. civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA ,

Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat semnatari ai tabelului anexat cererii de chemare în judecată, a solicitat în contradictoriu cu pârâții Școala G. Gura Suții și U. Administrativ Teritorială . pârâtei unitate școlară la calcularea și plata, iar pârâta U. Administrativ Teritorială la alocarea drepturilor salariale cuvenite dar neacordate, reprezentând diferența de salariu rezultată ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar începând cu 01.01.2013 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății efective către membrii de sindicat personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, semnatari ai tabelului anexat la cerere.

În motivarea cererii s-a arătat că ÎCCJ, prin decizia nr. 21/18.11.2013 în soluționarea unui recurs în interesul legii în dosarul nr.16.2013 a statuat că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind în concret numai modalitatea de acordare și anume eșalonat și succesiv în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/ soldei/indemnizației de bază.

S-a mai arătat că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art.25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011, că în acest sens, aceeași instanță a stipulat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/ solda/ indemnizația de bază este acordată și în continuare, că ÎCCJ, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzuta de art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009 și că o asemenea hotărâre, dată în cadrul unui recurs în interesul legii, are un efect limitat, acela de a determina o jurisprudență unitară cu privire la acele probleme de drept substanțial sau procedural care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești. Tocmai de aceea și jurisprudența a recunoscut caracterul de obligativitate al deciziilor pronunțate în interesul legii. Dezlegările date de ÎCCJ asupra problemelor de drept au caracter obligatoriu. Această obligativitate se raportează la toate instanțele ce ar fi chemate în viitor să soluționeze o cauză în care se ridică aceiași problemă de drept.

Interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a îndreptăți la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât ÎCCJ, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale personalului didactic și didactic auxiliar. Mai mult decât atât, în dispozitivul deciziei nr. 21/2013 nu se prevede imposibilitatea acordării acestui drept salariat, ci se stabilește că în interpretarea și aplicarea disp. art.8 din Legea nr. 285/2010, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

S-a mai arătat că dispozițiile menționate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial Nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.

Dreptul reclamanților de a beneficia de acest premiu este un drept câștigat, atâta vreme cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității. Prin intermediul dispozițiilor art. 1 din Codul civil legiuitorul consacră, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 13 alin. 2 din Constituție principiul neretroactivității legilor. Așadar, potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit. D. consecință, ori de cate ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp, trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor. Norma retroactivității, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.

Ori, în cazul reclamanților, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui întrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.

De asemenea, trebuie observat că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat „Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

Așadar, daca instanțele de judecata constata ca legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urma, sunt obligate să ignore aceste prevederi și sa facă aplicarea celor din reglementarea internațional mai favorabilă. Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

Lipsirea reclamanților de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea noastră de acest bun, în sensul celei de-a doua faze a primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1, astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor antemenționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu-premiul anual și nici majorarea salarială, iar prin decizia 21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.

De asemenea, reclamanții au invocat și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C - 310/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău, Secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO LI80 din 19.7.200 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului i2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței muncă.

În drept au fost invocate art. 192 și art. 194 Cod procedură civilă. Decizia nr. 21/ 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, art. 25 din Legea nr.330/2000, Legea nr.47/1992, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin. 2,20,41,44,124, din Constituția Romaniei, art. I din Primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr.2000/78/ CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.

UAT . formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

La termenul de judecată din 30.06.2015, instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții și asupra fondului cauzei.

După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 1051 din 30.06.2015 a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de instanță din oficiu și a respins ca prescrisă cererea pentru perioada anterioară datei de 21.04.2012. A respins cererea, ca neîntemeiată pentru restul perioadei.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Dâmbovița a reținut următoarele considerente:

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată raportat la prevederile art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii care stabilesc că cererile privind plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.

In speță, cererea a fost înregistrată la instanță la 21.04.2015, și s-a constat ca fiind prescrisă acțiunea pentru perioada anterioară datei de 21.04.2012.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, prin art. 25 alin.(1) din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, modificată și completată, s-a prevăzut că personalul salarizat potrivit acestui act normativ, beneficiază pentru activitatea desfășurată, de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol, plata acestui premiu anual se realiza începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul.

Începând cu data de 1 ianuarie 2011 au devenit aplicabile prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice prin care s-a instituit un nou sistem de salarizare, sistem care îi vizează și pe reclamanții în cauză.

Prin art. 1 alin. (2) din acest act normativ s-a stabilit că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. 1 sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute de această lege.

Prin art. 39 alin.(1) lit. w) din Legea nr. 284/2010, s-a prevăzut abrogarea Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice nr. 330/2009, inclusiv a prevederilor art. 25 din această lege.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, aplicarea acestui act normativ se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor, funcțiilor de bază, salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale de aplicare.

În acest scop, a fost adoptată Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri public, iar art. 8 din acest act normativ a prevăzut că: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.

Prin această reglementare s-a modificat modalitatea de plată a premiului anual, aferent anului 2010, aceasta fiind transformată, dintr-o executare uno ictu, într-o executare succesivă, iar sumele corespunzătoare dreptului s-au regăsit în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010.

Raportarea la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu este de natură prin ea însăși să conducă la o altă concluzie, întrucât măsura legislativă, de plată eșalonată a premiului aferent anului 2010, prin includerea sumelor corespunzătoare în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu afectează dreptul reclamantei în substanța sa, iar măsurile luate au fost destinate menținerii echilibrului între cheltuielile și veniturile publice, urmărind un scop de utilitate publică.

Tribunalul a mai reținut că premiile nu au, de regulă, un regim prestabilit, constant și obligatoriu, ci reprezintă bonusuri, gratificații, și sunt facultative, benevole și variabile, iar prin Decizia nr. 414/2005 Curtea Constituțională a stipulat că drepturile salariale suplimentare, cum sunt primele, sporurile și adaosurile, prevăzute în acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate în Constituție, care nu ar mai putea să fie modificate sau anulate.

Prin urmare, modificarea sau suprimarea, pentru viitor, a unui premiu nu afectează dreptul fundamental al salariatului de a primi contraprestația pentru munca depusă.

Ca atare, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi acordat pe cale judecătorească.

Pe de altă parte, în legătură cu modul de interpretare al textelor legale incidente în cauză, ÎCCJ s-a pronunțat prin Decizia 21/2013, prin care a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

Prin urmare, întrucât decizia menționată mai sus este una obligatorie, o astfel de analiză a includerii premiului pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în majorările salariale stabilite pentru anul 2011 și următorii ani, nu mai poate fi efectuată.

Pentru aceste considerente, tribunalul a respins ca prescrisă cererea pentru perioada anterioară datei de 21.04.2012 și ca neîntemeiată pentru restul perioadei.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, criticând-o pentru nelegalitate.

A arătat apelantul că, în fapt, prin sentința apelată, instanța de fond, respectiv Tribunalul Dâmbovița, în mod greșit, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu și a respins ca prescrisă acțiunea pentru perioada anterioară datei de 21.04.2012. Pe fond, a respins cererea introductivă, reținând, prin raportare la prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, că premiul pentru anul 2010 reglementat de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi acordat pe cale judecătorească.

De asemenea, instanța de fond a avut în vedere Decizia 21/2013 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii privind prima anuală aferentă anului 2010, stabilind că aceasta a fost inclusă în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, nemaiputând fi acordată sub forma vechii reglementări.

A arătat apelantul că, la termenul de judecată din data de 30.06.2015, deși instanța de fond a invocat, din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune, a rămas în deliberare, estimând că judecarea litigiului pendinte poate avea loc în acea zi de 30.06.2015. Practic, prin această măsură instanța de fond a încălcat dreptul la apărare al reclamantului negându-i practic posibilitatea de a formula apărări cu privire la excepția invocată din oficiu, încălcând totodată și principiul disponibilității.

Astfel, principiul disponibilității este strâns legat de principiul contradictorialității și constă în facultatea părților de a dispune de obiectul procesului - întotdeauna concretizat într-un drept subiectiv, material precum și de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept.

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în conformitate cu prevederile art. 22 din codul de procedură civilă (art. 129 alin. 4 din vechiul cod de procedură civilă), cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare. Sub acest aspect, rolul activ al judecătorului nu trebuie să afecteze dreptul de disponibilitate al părții, ci trebuie să se armonizeze cu inițiativa părților, în scopul stabilirii adevărului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 2049 din 23 mai 2013 pronunțată în recurs de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect rezoluțiune contract).

Referitor la speța pendinte, în ideea respingerii ca nefondată a excepției prescripției dreptului material la acțiune, apelanta a arătat următoarele;

Potrivit dispozițiilor art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii: „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:

c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. În situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator;".

Or, raportat la petitul speței pendinte, a arătat apelantul că a solicitat obligarea pârâtei unitate școlară la calcularea și plata, iar pârâta unitatea administrativ - teritorială la alocarea drepturilor salariate cuvenite dar neacordate, reprezentând diferența de salariu rezultată ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2013 până la zi, reactualizată în funcție de indicele inflației la data plății efective, către membrii de sindicat personal didactic auxiliar/nedidactic, semnatari ai tabelului anexat.

Pentru toate aceste considerente, apelantul a solicitat admiterea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 1051/30.06.2015, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în cauza ce formează obiectul dosarului nr._, casarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea punerii în discuția părților a excepției prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată din oficiu de către instanță.

În continuare, apelantul a arătat că textul de lege asupra căruia s-a înclinat prima instanță privește prima anuală aferentă anului 2010, ceea ce nu intră în sfera obiectului speței pendinte. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată spre soluționare pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._, s-a solicitat obligarea pârâților la calculul, respectiv plata diferențelor salariale reprezentând prima anuală aferentă anilor 2012 - 2014, cu precizarea că perioada pentru care a solicitat diferențele salariate este 01.01.2013 - prezent.

A precizat apelantul că, decizia pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, al cărui efect este binecunoscut și de necontestat, privește modalitatea de acordare a primei anuale aferente anului 2010, nicidecum Înalta Curte de Casație și Justiție nu statuează cu privire la acordarea/neacordarea, includerea/neincluderea primei anuale aferente anilor 2011 -2014 sub forma unei componente a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovat prezentul demers judiciar.

O altă critică adusă sentinței apelate vizează faptul că deși instanța de fond, analizând cererea de probe depusă la dosarul cauzei, a stabilit că „probele solicitate sunt admisibile potrivit legii și de natură să ducă la soluționarea procesului (a se vedea, în acest sens, pagina l, ultimul alineat, din sentința apelată), încuviințându-le în întregime, fără nicio obiecție, a respins emiterea unei adrese către intimata pârâta unitate de învățământ pentru a înainta la dosarul cauzei înscrisuri din cuprinsul cărora reiese că membrii de sindicat în numele cărora a fost promovată cererea de chemare în judecată nu au primit premiul anual, cunoscut și sub denumirea al 13-lea salariu aferent anilor 2011 - 2014, respectiv documente contabile - state de plată (înscrisuri deținute de către pârâte).

Solicitarea a fost întemeiată pe prevederile art. 272 din Codul Muncit potrivit cărora: „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare” dar și pe împrejurarea că reclamantul avea în vedere o probă deja încuviințată de către prima instanță.

Din atitudinea instanței de fond față de acest aspect apelanta a înțeles că proba este admisibilă și de natură să conducă la soluționarea procesului atâta timp cât a fost depusă la dosar de către reclamant. In schimb, dacă se pune problema aplicării textului de lege art. 272 din Codul Muncit, potrivit cărora sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, și, totodată acordarea unui singur termen de judecată în acest sens, pentru ca angajatorul să răspundă celor solicitate prin intermediul instanței de judecată, în această situație proba nu mai este nici admisibilă și nici nu mai este de natură să conducă la dezlegarea pricinii.

Mai mult, a subliniat apelanta faptul că soluția oferită de instanța de fond nu are ca sprijin piesele aflate la dosarul cauzei, în sensul că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu reiese că diferențele salariale solicitate, respectiv prima anuală aferentă anilor 2011 - 2014 ar reprezenta o componentă a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovată acțiunea introductivă.

Chiar și în aceste condiții, analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, se poate observa că acestea nu pot servi drept suport soluției oferite de către instanța de fond. Cu alte cuvinte, nu există la dosar dovezi că prima anuală aferentă anilor 2011 - 2014 ar fi fost inclusă în salariul de bază al membrilor de sindicat personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic.

Din contră, toate argumentele instanței de fond privesc exclusiv și nejustificat, în opinia apelantului, prima anuală aferentă anului 2010, ce nu face obiectul speței pendinte.

Pentru aceste considerente, apelantul a solicitat admiterea apelului formulat împotriva sentinței nr. 1051/30-06.2015, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în cauza ce formează obiectul dosarului nr._, casarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea punerii în discuția părților a excepției prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată din oficiu de către instanță, dar și pentru administrarea probei cu înscrisuri, astfel cum aceasta a fost solicitată de reclamant la termenul de judecată din data de 30.06.2015.

În subsidiar, a solicitat admiterea apelului formulat împotriva sentinței nr. 1051/30.06.2015, pronunțata de Tribunalul Dâmbovița în cauza ce formează obiectul dosarului nr._, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Intimata U. Administrativ Teritorială . formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:

Potrivit art. 25 alin.(1) din legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 762 din 9 noiembrie 2009, pentru activitatea desfasurata, personalul beneficiaza de un premiu anual egal cu media salariilor de baza sau a indemnizatiilor de incadrare, dupa caz, realizate in anul pentru care se face premierea.

Condițiile în care se acordă premiul anual sunt detaliate în aliniatele 2, 3 și 4 ale aceluiași articol care prevăd că, pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acorda proportional cu perioada in care a lucrat, luandu-se in calcul media salariilor de baza brute lunare realizate in perioada in care a desfasurat activitate, iar premiile anuale pot fi reduse sau nu se acorda in cazul persoanelor care in cursul anului au desfasurat activitati profesionale nesatisfacatoare ori au savarsit abateri pentru care au fost sanctionate disciplinar. Aceste drepturi nu se acorda in cazul persoanelor care au fost suspendate sau inlaturate din functie pentru fapte imputabile lor.

Potrivit art. 25 al. 4 din legea 330/2009, plata premiului anual se făcea pentru întregul personal salarizat potrivit acelei legi, începand cu luna ianuarie a anului urmator perioadei pentru care se acorda premiul.

Prin art. 39 alin.(1) lit. w) din Legea nr. 284/2010, s-a prevăzut abrogarea Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice nr. 330/2009, inclusiv a prevederilor art. 25 din această lege, devenind aplicabile prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice prin care s-a instituit un nou sistem de salarizare, sistem care îi vizează și pe reclamanții în cauză, așa cum în mod corect a reținut tribunalul.

Conform art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri public, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.

Prin această reglementare s-a modificat modalitatea de plată a premiului anual, aferent anului 2010, aceasta fiind transformată, dintr-o executare uno ictu, într-o executare succesivă, iar sumele corespunzătoare dreptului s-au regăsit în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010.

Prin Decizia nr. 21/18.11.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 37/16.01.2014 și deci obligatorie pentru instanțe, în temeiul art. 517 al. 4 Cod pr. civ., s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

La o atare dezlegare a problemei de drept s-a pornit de la analiza naturii juridice a premiului anual și raportat la aceasta a efectelor modificărilor legislative asupra modalității de acordare a acestui drept în raport de cele statuate prin Deciziile Curții Constituționale.

Astfel, potrivit considerentelor deciziei în interesul legii, conform art. 160 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.

În doctrină, s-a considerat că salariul este un element esențial al obiectului contractului individual de muncă, alături de prestarea muncii de către salariat, fiind definit ca remunerație în bani a muncii prestate, cuvenită cu titlu permanent salariatului pentru munca sa, neavând un caracter ocazional, precar sau cu titlu de recompensă.

Premiile nu au, de regulă, un regim prestabilit, constant și obligatoriu, ci reprezintă bonusuri (gratificații) și sunt facultative, benevole și variabile. Însă, potrivit doctrinei, criteriile de acordare trebuie să fie precise și verificabile, în cazul în care primele nu se acordă tuturor salariaților care desfășoară muncă egală sau de valoare egală, pentru a evita problema discriminării.

S-a mai reținut că, prin Decizia nr. 414 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 26 august 2005, Curtea Constituțională a stipulat că drepturile salariale suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile, prevăzute în acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate în Constituție, care nu ar mai putea fi modificate sau chiar anulate.

Prin urmare, modificarea sau suprimarea, pentru viitor, a unui premiu, nu afectează dreptul fundamental al salariatului de a primi contraprestație pentru munca depusă.

S-a învederat că, beneficiar al premiului anual este personalul plătit din fonduri publice, în cazul căruia funcționează principiul prestabilirii salariilor prin lege, al cărui nivel stipulat se află în legătura directă în încasările și cheltuielile din bugetul public național, dezechilibrarea acestuia putând avea consecințe în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor din acest buget.

Asupra interpretării dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, Curtea Constituțională s-a pronunțat atunci când a exercitat controlul de constituționalitate al acestui articol, prin prisma dispozițiilor referitoare la neretroactivitatea legii, garantarea dreptului la salariu, a dreptului de proprietate privată, incidența dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și ale dreptului Uniunii Europene.

Așa cum, în mod constant, a stipulat Curtea Constituțională, caracterul obligatoriu al deciziilor sale se extinde și asupra considerentelor, astfel încât acestea devin obligatorii pentru cei ce procedează la interpretarea și aplicarea respectivului articol de lege.

În acest context se impune interpretarea dată de Curte referitor la faptul că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.

Ori, raportat la această concluzie, se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011.

În acest sens, aceeași instanță a stipulat, în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.

Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009.

De altfel, prin Decizia nr. 658/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Curtea Constituțională a constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.

Din acest punct de vedere nu se poate analiza cererea reclamanților de verificare a includerii premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.

Este adevărat că toate aspectele enunțate mai sus vizează acordarea premiului anual aferent anului 2010, ce urma a se acorda în anul 2011, fiind stabilit deci că el nu se mai poate acorda în forma dată de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, întrucât a fost inclus în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, dar aceste considerente rămân pe deplin valabile și în prezenta speță ce are ca obiect includerea premiului anual în salariu cu acordarea diferenței de salariu rezultată ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar începând cu data de 01.01.2012 la zi.

Astfel, an de an legiuitorul a înțeles ca prin acte normative succesive, în fiecare an, să proroge aplicarea legii 284/2010, fiind menținute în plată salariul/ indemnizația ce se cuvenea personalului bugetar la nivelul anului 2011.

Dispozițiile normative care au menținut în plată cuantumul salariilor/indemnizațiilor avute de reclamanți în anul 2011 sunt: art. II din Legea nr. 283 din 14 decembrie 2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 1 din OUG nr. 84 din 12 decembrie 2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare cu raportare la art. 1 din OUG 19 din 16 mai 2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art. 1 din OUG 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice și art. 2 din OUG 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Astfel, potrivit art. II din Legea nr. 283 din 14 decembrie 2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, în ceea ce privește personalul didactic, în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, iar începând cu luna ianuarie 2012, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011.

În anul 2013 plata salariilor/indemnizațiilor s-a făcut la același nivel potrivit art. 1 din OUG nr. 84 din 12 decembrie 2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, conform căruia în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3 - 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.

OUG 103/2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte măsuri in domeniul cheltuielilor publice prevede la art. 1 al. 3 că în anul 2014, cuantumul brut al salariilor de incadrare, al sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant, stabilit in conformitate cu prevederileLegii nr. 63/2011 privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant, se mentine la acelasi nivel cu cel ce se acorda pentru luna decembrie 2013, in masura in care personalul isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii, iar în anul 2014, in ceea ce priveste salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant, se aplica prevederile Legii nr. 63/2011.

De menționat este că și potrivit art. 2 din OUG 83/2014, începând cu luna ianuarie 2015, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Trebuie menționat că, așa cum rezultă și din Decizia Curții Constituționale nr. 258/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 285/2010 reglementează, după cum indică însuși titlul său, salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, având deci aplicabilitate limitată la anul 2011, iar analiza de mai sus are relevanță în măsura în care reclamanții pretind că în realitate premiul aferent anului 2010 ar fi trebuit inclus în salariul lunar aferent anilor 2011, 2012, 2013,2014, etc și nu a fost acordat.

Pe de altă parte, singura dispoziție din legea 330/2009 care prevedea acordarea premiului anual a fost abrogată prin art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010, nefiiind înlocuită printr-un alt act normativ,atât legea nr. 284/2010 cât și legea 63/2011, cu modificările ulterioare neavând prevăzută acordarea premiului anual, astfel încât nu se poate aprecia că reclamanții pot pretinde un drept care nu mai este prevăzut de lege, respectiv acordarea premiului anual aferent anilor 2011, 2012, 2013, 2014, etc.

Nu sunt reale susținerile apelanților în sensul că tribunalul a analizat doar includerea premiului pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, întrucât din considerentele sentinței rezultă că nici în următorii ani, plata potrivit acestor dispoziții, nu mai poate fi efectuată.

Așa cum s-a arătat mai sus, raportarea la prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și la considerentele Deciziei nr. 21/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce priveau prima anuală aferentă anului 2010, sunt în continuare relevante și în cauza de față câtă vreme s-a stabilit că aceasta a fost inclusă în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, nemaiputând fi acordată sub forma vechii reglementări și, an de an, legiuitorul a înțeles să păstreze cuantumul salariilor aflate în plată la sfârșitul anului 2011.

Astfel, chiar dacă perioada pentru care se solicită diferențele salariale este din 01.01.2012 până în prezent, iar prin decizia pronunțată în cadrul recursului în interesul legii, s-a stabilit modalitatea de acordare a primei anuale aferente anului 2010, aceste considerente au incidență și în ceea ce privește acordarea/neacordarea, includerea/neincluderea primei anuale aferente anilor 2011 - 2014 sub forma unei componente a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovat prezentul demers judiciar.

Ori, raportat la aceste considerații, Curtea constată că, instanța de fond a dat o interpretare corectă normelor de drept aplicabile speței, inclusiv prin prisma jurisprudenței CEDO, criticile apelanților vizând modul de soluționare a petitului privitor la premiul anual aferent anilor 2012-2014 fiind nefondate.

În ceea ce privește motivul de apel potrivit căruia în mod greșit Tribunalul Dâmbovița, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu și a respins ca prescrisă acțiunea pentru perioada anterioară datei de 21.04.2012, Curtea de Apel constată că este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

La termenul de judecată din data de 30.06.2015, instanța de fond a invocat, din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune, a rămas în deliberare, estimând că judecarea litigiului pendinte poate avea loc în acea zi de 30.06.2015.

Nu se poate considera că, prin această măsură instanța de fond a încălcat dreptul la apărare al reclamantului negându-i posibilitatea de a formula apărări cu privire la excepția invocată din oficiu, așa cum susține apelanta, întrucât reclamantul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa, așa cum rezultă din cererea aflată la dosarul cauzei- fila 66- invocând prevederile art. 441 al. 1 C pr civ, iar instanța nu avea obligația procedurală de a acorda un termen în acest scop.

Ceea ce instanța de fond nu a observat este însă că faptul că acțiunea reclamantului nu viza perioada supusă prescripției, ci prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtei unitate școlară la calcularea și plata, iar pârâta U. Administrativ Teritorială la alocarea drepturilor salariale cuvenite dar neacordate, reprezentând diferența de salariu rezultată ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar începând cu 01.01.2013 până la zi.

Apreciind faptul că acțiunea vizează și perioada anterioară datei de 21.04.2012, instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, care, potrivit art. art. 9 cod pr. Civ., constă în facultatea părților de a dispune de obiectul procesului - întotdeauna concretizat într-un drept subiectiv, material precum și de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept.

Sunt corecte susținerile apelantului în sensul că, sub acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2049 din 23 mai 2013, a hotărât că, în conformitate cu prevederile art. 22 din Codul de Procedură Civilă (art. 129 alin. 4 din vechiul cod de procedură civilă), cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare.

Sub acest aspect, rolul activ al judecătorului nu trebuie să afecteze dreptul de disponibilitate al părții, ci trebuie să se armonizeze cu inițiativa părților, în scopul stabilirii adevărului.

Raportat la petitul speței pendinte, ce viza perioada începând cu 01.01.2013 până la zi, Curtea de Apel constată că în mod greșit a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, motiv pentru care, în baza art. 480 din Noul cod de procedură civilă, va admite apelul, va schimba în parte sentința în sensul că va înlătură mențiunea privind admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 21.04.2012 și va menține în rest dispozițiile sentinței cu privire la respingerea acțiunii pentru perioada începând cu data de 01.01.2013.

Chiar dacă apelantul a solicitat, casarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea punerii în discuția părților a excepției prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată din oficiu de către instanță, Curtea de Apel constată că această soluție nu se impune, nefiind incidente, așa cum s-a arătat mai sus, motivele prevăzute de art. 480 alin.2 și 3 din NCPC care impun această soluție doar în cazul în care judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată sau, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, . nr.62, județul Dâmbovița, în numele membrilor de sindicat, împotriva sentinței civile nr. 1051 pronunțată la 30 iunie 2015 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta U. Administrativ Teritorială .>, cu sediul în . Dâmbovița și cu pârâta Școala G. Gura Șuții, cu sediul în . Dâmbovița.