Asigurări sociale. Decizia nr. 939/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 939/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 3312/120/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 939
Ședința publică din data de 10 iunie 2015
Președinte - A.-C. B.
Judecător - E. S.
Grefier - D. V.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de reclamanta S. N., domiciliată în Târgoviște, ., ., ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1575/15 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, .. 1A, județul Dâmbovița.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform dispozițiilor art. 29 lit. a din O.U.G. nr. 80/2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit apelanta-reclamantă S. N. și intimata-pârâtă C. Județeană de Pensii Dâmbovița.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul se află la primul termen de judecată, este motivat și a fost declarat în termenul legal procedural.
De asemenea, se învederează că intimata-pârâtă C. Județeană de Pensii Dâmbovița a depus la dosar întâmpinare, prin intermediul Compartimentului Registratură, înregistrată sub nr. 5084/13 martie 2015, prin care solicită respingerea apelului ca nefondat și judecarea cauzei în lipsă (fila 13 dosar).
La rândul său, apelanta-reclamantă S. N. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin intermediul Compartimentului Registratură, înregistrată sub nr. 7038/31 martie 2015.
Curtea, având în vedere că intimata-pârâtă C. Județeană de Pensii Dâmbovița a solicitat în mod expres judecarea cauzei în lipsă, în cuprinsul întâmpinării depusă la dosar prin intermediul Compartimentului Registratură, dând eficiență normelor imperative reglementate de dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a din noul Cod de procedură civilă, act normativ incident speței în raport de data inițierii litigiului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /16.07.2014, reclamanta S. N. a chemat în judecată pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița, solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să oblige pârâta să recalculeze pensia sa în concordanță cu veniturile brute lunare realizate în perioada anilor 1972 - 1992, pentru care s-au achitat contribuțiile legale la bugetul asigurărilor sociale de stat.
În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că a depus la sediul pârâtei cerere prin care a solicitat recalcularea pensiei conform Certificatului nr. C/636/15.05.2013 eliberat de Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale, cu salariile brute realizate în perioada decembrie 1972 – august 1992, venituri la care se precizează că s-au achitat contribuțiile legale.
A precizat reclamanta că Certificatul C/291/ 26.08.2013 a fost comunicat la C. Județeană de Pensii Dâmbovița, iar pârâta prin adresele nr._/22.11.2013 și nr. 8173/05.06.2014 i-a comunicat că la stabilirea pensiei au fost valorificate salariile în conformitate cu înscrierile din carnetul de muncă, iar acordul global nu se valorifică.
În perioada menționată, a aratat reclamanta, a fost angajată cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată la . a lucrat suplimentar peste orele de program dar și în zilele de sâmbăta și duminica pentru realizarea planului în special a celui de export, iar întreprinderea a achitat CAS-ul corespunzător la stat. Prin Decizia nr. 19 din 17.10.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. (1) din legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii. Neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor drepturi de pensie calculate conform contribuției de asigurări sociale și crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, OUG nr. 4/2005 fiind emisă în considerarea atingerii scopului fundamental al înlăturării inechităților dintre persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, în raport cu cele pensionate sub imperiul legii noi, Legea nr. 19/2000 în ceea ce privește cuantumul acestor despăgubiri.
A susținut reclamanta că, potrivit art. 53 din Constituția României, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Arată reclamantul că restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
S-au invocat de către reclamantă principiile imprescriptibilității și incesibilității, potrivit cărora dreptul la pensie nu se prescrie și nu poate fi cedat nici în tot și nici în parte. Acesta a precizat că a lucrat în condiții grele de muncă, în praf de fontă și noxe otrăvitoare și că ar fi nu numai nelegal dar și imoral ca, după ce sănătatea i-a fost afectată să i se răpească și dreptul de a primi pensia în cuantumul cuvenit.
În dovedirea cererii de chemare în judecată s-a solicitat proba cu înscrisuri.
În drept au fost invocate: art. 30, 192,194 Cod procedură civilă, art. 166 și art. 107 din Legea nr. 263/2010, Decretul 389/1972, Legea nr. 2/1950.
Pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița a formulat la data de 25.09.2014 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, având în vedere că susținerile acesteia sunt nefondate deoarece în conformitate cu prevederile art. 165 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor anuale, până la . prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, că acordul global nu reprezintă un spor ci o formă de remunerare în funcție de realizarea indicatorilor, că această diferențiere rezultă clar din dispozițiile Legii nr. 57/1974 care definesc retribuția tarifară și enumeră totodată indemnizațiile, majorările și sporurile ce pot fi acordate pe lângă retribuția tarifară.
Această diferențiere a justificat aplicarea de către legiuitor a unui tratament juridic special, legiuitor care a înțeles să excludă din baza de calcul a pensiilor, anumite categorii de venituri și sporuri, cum ar fi acordul global.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că, potrivit principiilor fundamentale ale imprescriptibilității și incesibilității, dreptul la pensie nu se prescrie și nu poate fi cedat nici integral și nici în parte iar dreptul de a primi diferența de pensie trebuie respectat integral de la data pensionării. Dacă instanța apreciază că dreptul la pensie este prescriptibil, atunci pârâta urmează a fi obligată la plata pensiei pe ultimii trei ani de la data constatării prin hotărâre judecătorească a grupei de muncă.
A mai arătat reclamanta că pârâta nu recunoaște forma de salarizare în acord global ce a fost reglementată de Legea nr. 57/1974, iar susținerea că salariile realizate nu sunt înscrise în carnetul de muncă nu înseamnă că acestea ar fi fictive și ilegale. Salariul înscris în carnetul de muncă în cazul salarizării în acord nu este un salariu real obținut ci unul teoretic, ipotetic, care în majoritatea cazurilor era mult mai mic decât cel realizat și la care se raportau toate reținerile, impozitele, cotizațiile, inclusiv CAS-ul.
Mai mult, pârâta nu ia în considerare decizia nr. 19/17.10.2011 a ICCJ, încălcând astfel principiul contributivității, încălcând astfel art. 14 din Convenție pentru interzicerea discriminării și art. 1 din Protocolul nr. 1 referitor la protecția proprietății, în sensul că noțiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul al pensie și evident dreptul la salariu sunt asimilate dreptului de proprietate, iar Protocolul nr. 1 la Convenția CEDO, apără dreptul de proprietate.
La termenul de judecată din data de 8 decembrie 2014 pârâta a depus la dosarul cauzei buletinul de calcul al pensiei reclamantei.
Prin sentința civilă nr. 1575/15 decembrie 2014, Tribunalul Dâmbovița a respins acțiunea precizată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta S. N. a solicitat recalcularea pensiei sale în concordanță cu veniturile brute lunare realizate în perioada decembrie 1972 – august 1992 cuprinse în Certificatul nr. C/636 din 15.05.2013 emis de către Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale, cerere precizată prin răspunsul la întâmpinare în sensul că a solicitat valorificarea certificatului pe o perioadă de trei ani anterior formulării cererii de chemare în judecată.
Tribunalul a reținut că prin decizia nr._/10.04.2008, reclamantei i-a fost recalculată pensia pentru limită de vârstă. Certificatul nr. C/636 din 15.05.2013 emis de către Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale conține salariile brute obținute de reclamantă în perioada decembrie 1972 –august 1992, astfel cum acestea s-au regăsit în statele de plată originale, fără ca ele să fie defalcate și evidențiate pe rubrici și coloane. Deținătorul de arhivă a menționat în adeverință că angajatorul a reținut și virat contribuția de asigurări sociale și contribuția pentru pensia suplimentară conform legilor în vigoare.
Principala apărare formulată de instituția pârâtă prin întâmpinare și prin adresele de respingere a recalculării pensiei se raportează la prevederile cuprinse în art. 165 din Legea nr. 263/2010, în art. VI din anexa 15 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 și în art. 129 alin. 5 din H.G. nr. 257/2011.
În conformitate cu dispozițiile 165 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, la determinarea punctajelor anuale, până la . prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. De asemenea, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă. La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
În conformitate cu prevederile art. VI din anexa 15 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale. Aceste dispoziții legale preiau dispozițiile cuprinse în Ordonanța de Urgențã a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public.
Pornind de la premisa corectă că veniturile care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor potrivit legislației anterioare nu pot participa la evaluarea punctajului mediu anual în condițiile Legii nr. 263/2010 (întrucât nu au fost făcute virări din aceste câștiguri la bugetul asigurărilor sociale), instanța a reținut că această ipoteză nu se aplică în mod abstract și cu caracter general, urmând a se statua, în fiecare caz în parte, dacă veniturile asiguratului au beneficiat de deducerea cotei de contribuție la acest buget.
Tribunalul a considerat că la aceasta concluzie s-a raportat si soluția pronunțată de Curtea Constituțională în analiza excepției de neconstituționalitate a mențiunii de la pct. IV din anexa O.U.G. nr. 4/2005, reținându-se în esență prin decizia nr. 736/24.10.2006 ( publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 4/04.01.2007 ) că aceste dispoziții nu modifică, cu caracter retroactiv, legislația anterioară și că ,,verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului mediu anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor, constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete’’.
Prin Decizia nr. 19/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de Urgențã a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, s-a stabilit că: formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii dupã cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plãtit contribuția de asigurãri sociale la sistemul public de pensii.
În considerentele deciziei s-a reținut că prin Decizia nr. 736 din 24 decembrie 2006 a Curții Constituționale, instanțelor judecãtorești, în exercitarea deplinei jurisdicții în fapt și în drept, le incumbã atributul exclusiv al verificãrii împrejurãrilor dacã, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții de asigurãri sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacã aceste venituri au fãcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor, acestea constituind probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, iar nu o problemã de interpretare a legii.
Făcând aplicarea în cauză a tuturor acestor dispoziții legale precum și a dispozițiilor cuprinse în art. VI din Anexa 15 la Normele metodologice de aplicare a legii pensiilor tribunalul a reținut că pentru a putea fi valorificată, adeverința prin care se dovedesc sporurile trebuie să cuprindă: datele de identificare a persoanei, denumirea unității, perioada în care s-a lucrat cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă, funcția, meseria sau specialitatea exercitată, denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată, perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat urmând ca adeverințele să poarte număr, data eliberării, ștampila unității precum și semnătura celui care angajează unitatea sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unității.
Analizând certificatul nr. C/636/15.05.2013 depusă de către reclamantă (fila 11) tribunalul a constatat că aceasta nu cuprinde denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată, perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat sporul. Adeverința cuprinde doar sumele totale brute fără a conține rubrici pentru sporuri. Reclamanta a susținut că ar fi lucrat în acord global, dar acest aspect nu rezultă din adeverință. D. urmare, nici pârâta, nici tribunalul nu pot face verificări cu privire la acordarea vreunor sume pentru munca în acord global, neputând fi valorificată o adeverință incompletă și care nu este conformă dispozițiilor legale în vigoare. Reclamanta are însă posibilitatea ca, după obținerea unei adeverințe complete, să revină cu cerere de recalculare a pensiei la pârâtă, cu respectarea dispozițiilor art. 107 alin.5 și a celorlalte dispoziții legale cuprinse în Legea nr. 263/2010, a motivat instanța de fond.
Cu privire la practica judiciară depusă de către reclamantă, respectiv sentința civilă nr. 699/21.05.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._, tribunalul a reținut că această sentință a fost schimbată în tot prin decizia Curții de Apel Ploiești, acțiunea reclamantului din acea cauză fiind în final respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S. N., criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Apelanta a susținut că hotărârea este nelegală și s-au încălcat principiile de bază ale sistemului național de pensii precizate în art.2 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv principiile: contributivității, egalității, imprescriptibilității și incesibilității precum și principiile fundamentale vizând respectarea drepturilor omului, anume respectiv dreptul la proprietate, interzicerea discriminării prevăzute de art.1, 14, 17din CEDO; art.1 din Protocolul 1; art.1 din Protocolul 12 la CEDO- dispoziții ce au prioritate față de reglementările naționale conform art.148 alin. 2 din Constituție și art.3, 4, 13 alin.1, 7, 8, 14 și 15 din Codul de procedură civilă.
S-a arătat că în ziua de 15.12.2014 în temeiul disp.art.13 alin.1 (dreptul la apărare este garantat) și alin.2 Cod proc. civilă; art.6 pct.3 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului dreptul persoanei să fie reprezentată de un apărător ales de ea), a mandat conform legii ca apărător pe fostul coleg de muncă Jurist T. Gh., ulterior și consilier juridic la fostul angajator . în domeniul tehnic și juridic.
Instanța de fond l-a oprit în susținerea cauzei, interzicându-i astfel dreptul la
apărare și dreptul de acces efectiv la justiție pe motiv că trebuie să fie apărat numai de un avocat, deși în art. 13 alin.2, teza finală Cod pr.civilă arată foarte clar ca acest fapt este impus numai în recurs. Mai mult, apărătorul jrs. T. Gh.a arătat că instanța superioară - Curtea de Apel Ploiești prin Deciziile nr.965/1.10.2014 și 1035/9.10.2014 în cauzele unor colegi de muncă i-a permis acestuia să îi reprezinte și să îi apere, însă Tribunalul Dâmbovița nu a admis acest fapt, fără a motiva de ce nu respectă principiile fundamentale ale procesului civil (art.13) obligatorii pentru judecători și asistenții judiciari și disp.art.6 ale Convenției Europene ale Drepturilor Omului, interzicându-i dreptul la apărare statuat de art.24 din Constituție și 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum și accesul efectiv la justiție prevăzut de art.21 din Constituție și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pârâtei CJP Dâmbovița i s-a permis să-și prezinte susținerile, în timp ce reclamantei nu i s-a permis, încălcându-i-se atât dreptul la apărare și acces efectiv la justiție dar și principiile fundamentale: legalitatea, egalitatea, oralitatea și contradictorialitatea impuse instanței de judecată de art.7,8,14 și 15 Cod procedură civilă.
Apelanta a menționat că acțiunea privește obligarea intimatei la recalcularea pensiei în concordanță cu salariile brute lunare realizate, pentru care s-au achitat contribuțiile legale la bugetul asigurărilor sociale de stat, nefiind vorba despre o adeverință, ci despre un certificat cu salariile brute realizate și pentru care s-a achitat CAS legal.
A apreciat apelanta că este posibil ca instanța să fi fost în eroare, pentru că a făcut referire la o adeverință și sporuri care nu fac însă obiectul acțiunii sale, referindu-se din eroare la vreo altă acțiune .
S-a susținut de către apelantă că Legea nr. 263/2010 prevede că sistemul de pensii publice se organizează și funcționează pe principii de bază, pe care instanța de fond le-a ignorat, anume: principiul unicității, potrivit căruia statul organizează si garantează sistemul public de pensii bazat pe aceleași norme de drept, pentru toți participanții la sistem; principiul contributivitatii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice si juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite; principiul egalității, prin care se asigură tuturor participanților la sistemul public de pensii, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu, între persoane aflate în aceeași situație juridica, în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege; principiul imprescriptibilității, potrivit căruia dreptul la pensie nu se prescrie principiul incesibilității, potrivit căruia dreptul la pensie nu poate fi cedat total sau parțial.
Apelanta a învederat că instanța de fond nu a respectat aceste principii de bază, nu a aplicat decizia nr. 19/2011 a ÎCCJ, obligatorie pentru instanțele de judecată și instituțiile publice.
S-a mai susținut că instanța de fond nu recunoaște forma de salarizare în acord global ce a fost reglementată de Legea nr. 57/1974 privind salarizarea după cantitatea și calitatea muncii.
Între salariul realizat și cel înscris în carnetul de muncă, întotdeauna ar trebui să se ia în considerare salariul realizat și nu salariul tarifar înscris în carnetul de muncă, care raportat la cel real realizat conform principiul contributivității este pur teoretic.
Calcul pensiei, luând în considerare salariul tarifar, ignorând în cazul salarizării în acord salariul realizat, constituie o încălcare a principiului contributivității, principiu de bază conform Legii nr. 263/2010 ce pune în centru contribuțiile la sistemul de pensii, un sistem în concordanță cu economia de piață, cu Constituția.
Apelanta a menționat că ÎCCJ prin decizia nr.19 din 17 octombrie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii a stabilit că formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii .
În considerentele deciziei se precizează ca neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivitatii, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor- drepturi de pensie calculate conform contribuției de asigurări sociale- crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, ordonanța de urgență a guvernului nr. 4/2005 fiind emisă în considerarea atingerii scopului fundamental al înlăturării inechităților dintre persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, în raport cu cele pensionate sub imperiul legii noi, Legea nr. 19/2000, în ceea ce privește cuantumul acestor drepturi. Astfel, în condițiile în care se constată de către instanțele investite cu cereri de recalculare a pensiilor că pentru sumele salariate, reprezentând venituri suplimentare pentru munca în acord, angajatorul a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii, că aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul de baza brut, că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuția de asigurări sociale plătită de către angajator, aferentă veniturilor salariale suplimentare obținute de către salariați, este necesar ca o parte din această contribuție să revină foștilor salariați, în prezent pensionari, și să fie avută în vedere la recalcularea drepturilor de pensie.
S-a arătat de către apelant că intimata nu a luat în considerare această hotărâre a ÎCCJ, încălcând principiul contributivității.
S-a mai susținut de apelantă că tribunalul a încălcat în mod clar principiile contributivitatii și egalității - precizate expres în Legea nr. 263/2010 conform cărora drepturile de asigurări sociale se cuvin în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite și că se asigură tuturor participanților la sistemul public de pensii, contribuabili si beneficiari, un tratament nediscriminatoriu, intre persoane aflate în aceeași situație juridică, în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege.
A precizat apelanta că și CJUE în Cauza Buchen vs Cehia (2006) a decis că limitarea nejustificată a unui drept recunoscut fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă constituie o privare de proprietate în sensul articolului 1, din Protocolul 1 al CEDO, dar și o discriminare în sensul articolului 1 din Protocolul 12. De asemenea s-a arătat că în conformitate cu articolul 14 și articolul 1 din Protocolul 1 referitor la protecția proprietății, noțiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la pensie și evident dreptul la salariu sunt asimilate dreptului de proprietate, iar protocolul nr.1 la CEDO apără dreptul de proprietate.
În Cauza Ggaygusuz vs Austria (1996) CJUE a decis că pensia constituie un drept patrimonial în sensul articolului 1 din Protocolul 1 al convenției pentru drepturile omului și se constată o discriminare în sensul articolului 14, dacă lipsește o justificare obiectivă rezonabilă pentru diminuarea patrimoniului reclamantului. În Cauza Stubbings ș.a. vs Marea Britanie s-a decis că există discriminare în sensul articolului 14 al CEDO atunci când persoane aflate în situații identice sau comparabile se bucură de un tratament preferențial unele față de altele.
Din această perspectivă, a susținut apelanta, apare evident că pensia așa cum este în prezent reglementată constituie un drept de proprietate în sensul convenției și a protocoalelor adiționale, iar reducerea pensiei prin neluarea în considerare a salariului brut realizat pentru care s-a achitat contribuțiile legale la bugetul asigurărilor sociale de stat echivalează cu o expropriere.
Art. 44 din Constituție prevede că dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate, iar proprietatea privată este garantată și ocrotită de lege, indiferent de titular. Pensia, atât ca drept în sine, cât și ca element al proprietății private, reprezintă o creanță asupra statului pe care acesta este obligat să o plătească și să o ocrotească. Practic, prin neluarea în considerare a salariilor brute realizate se micșorează cuantumului pensiilor, iar astfel proprietatea este apărată numai iluzoriu, a menționat apelanta.
S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.
Intimata C. Județeană de Pensii Dâmbovița a depus la data de 13.03.2015 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, iar apelanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat, în esență, apărările prezentate prin cererea de apel.
Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate, în raport de actele și lucrările dosarului, reține următoarele :
In ce priveste prima critica formulata de catre apelantă, potrivit careia instanța de fond l-a oprit pe mandatarul acesteia în susținerea cauzei, pe motiv că trebuie să fie apărat numai de un avocat, încălcându-i-se, astfel, atât dreptul la apărare și acces efectiv la justiție, dar și principiile fundamentale: legalitatea, egalitatea, oralitatea și contradictorialitatea impuse instanței de judecată de art.7,8,14 și 15 Cod procedură civilă, Curtea o va inlatura, ca neintemeiata.
In acest sens, Curtea retine ca, in fata primei instante, reclamantul l-a mandatat pe dnul T. G., licentiat in drept potrivit diplomei aflata la dosarul de fond, sa-l reprezinte in cauza de fata.
Raportat, insa, la dispozitiile art. 83 al. 1 teza I NCPC, Curtea retine ca, nefiind avocat, mandatarul reclamantului nu putea pune concluzii asupra exceptiilor procesuale si asupra fondului, dupa cum nici dispozitiile alineatului 2 al aceluiasi articol invocat, ni-i permiteau acestuia sa puna concluzii, întrucat nu era soț sau rudă până la gradul doi inclusiv cu partea pe care dorea s-o reprezinte.
Prin urmare, față de dispozitiile exprese mentionate în paragrafele anterioare, Curtea constata ca apelantei nu i-au fost incalcate dreptul la aparare și acces la justitie, instanța de fond constatand doar ca mandatarul nu are dreptul să formuleze concluzii pe fondul cauzei.
Deși apelanta susține că sentința este nelegală, neconstituțională, încălcă principiile de bază ale sistemului național de pensii precizate în art.2 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv principiile: contributivității, egalității, imprescriptibilității și incesibilității precum și principiile
fundamentale vizând respectarea drepturilor omului, anume respectiv dreptul la proprietate, interzicerea discriminării prevăzute de art.1, 14, 17din CEDO; art.1 din Protocolul 1; art.1 din Protocolul 12 la CEDO- dispoziții ce au prioritate față de reglementările naționale conform art.148 alin. 2 din Constituție și art.3 și 4 din Codul de procedură civilă, din analiza adeverinței sus menționate, Curtea reține următoarele:
Certificatul nr. C/636/15.05.2013 eliberat de Ministerul Afacerilor Interne- Arhivele Naționale- Serviciul Județean Dâmbovița cuprinde, începând cu anul 1972 și până în august 1992, defalcat pe luni, salariul brut, sporul de vechime, sporul de noapte, fără să se facă vreo referire la o activitate în acord global.
De observat este că toate aceste sporuri au fost avute în vedere la stabilirea pensiei reclamantei.
Apelanta a susținut că instanța de fond nu a respectat principiile de bază din Legea nr. 263/2010 și nu a aplicat decizia nr. 19/2011 a ÎCCJ, obligatorie pentru instanțele de judecată și instituțiile publice,însă Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 19/2011 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, s-a stabilit că neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform contribuției de asigurări sociale) și crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 fiind emisă în considerarea atingerii scopului fundamental al înlăturării inechităților dintre persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, în raport cu cele pensionate sub imperiul legii noi, Legea nr. 19/2000, în ceea ce privește cuantumul acestor drepturi.
Astfel, în condițiile în care se constată de către instanțele învestite cu cereri de recalculare a pensiilor că pentru sumele salariale, reprezentând venituri suplimentare pentru munca în acord, angajatorul a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii, că aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul de bază brut, că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuția de asigurări sociale plătită de către angajator, aferentă veniturilor salariale suplimentare obținute de către salariați, este firesc ca o parte din această contribuție să revină foștilor salariați, în prezent pensionați, și să fie avută în vedere la recalcularea drepturilor de pensie, conform Legii nr. 19/2000 și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005.
În adeverința menționată de către apelantă nu se precizează că aceasta a obținut venituri suplimentare pentru munca în acord, pentru care angajatorul ar fi plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii, că aceste drepturi salariale suplimentare ar fi fost incluse în salariul de bază brut și că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuția de asigurări sociale plătită de către angajator, aferentă veniturilor salariale suplimentare.
Nu se poate reține apărarea apelantei că intimata nu a luat în considerare această hotărâre a ÎCCJ și a încălcat principiul contributivității și egalității - precizate expres în Legea nr.263/2010 ,deoarece din adeverința menționată anterior nu rezultă că ar fi realizat venituri suplimentare pentru munca în acord, pentru care angajatorul ar fi plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii, că aceste drepturi salariale suplimentare ar fi fost incluse în salariul de bază brut și că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuția de asigurări sociale plătită de către angajator, aferentă veniturilor salariale suplimentare.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, Curtea va dispune apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta S. N., domiciliată în Târgoviște, ., ., ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1575/15 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, .. 1A, județul Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 iunie 2015.
Președinte, Judecător,
A.-C. B. E. S.
Grefier,
D. V.
Red. ES
Tehnored.CC
4 ex./11.06.2015
d.f. nr._ – Tribunalul Dâmbovița
j.f. M. M.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
| ← Actiune in constatare. Decizia nr. 1/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 81/2015. Curtea... → |
|---|
