Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Sentința nr. 2547/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2547/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 1501/2015
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 1501
Ședința publică din data de 15 octombrie 2015
Președinte – M. P.
Judecător - C. M. M.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâtul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sect. 5, împotriva sentinței civile nr. 2547 din data de 07 Noiembrie 2014, pronunțată de T. Prahova, în contradictoriu cuintimata reclamantă P. (fostă S.) E. R. și intimata intervenientă D. C., ambele cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Municipiul Râmnicu V., Scuarul Revoluției, nr.1. județul V., intimatele pârâte C. DE A. PITEȘTI, cu sediul în Municipiul Pitești, ., județul Argeș și T. V., cu sediul în Municipiul Rm. V., Scuarul Revoluției, nr.1. jud. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care a învederat instanței că dosarul este la primul termen de judecată după repunerea pe rol a cauzei, cererea de repunere pe rol a fost formulată de intimata reclamantă.
S-a mai învederat că apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, și că prin motivele de apel s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
C., constată că nu mai subzistă motivul suspendării și dispune repunerea cauzei pe rol și având în vedere cererea de judecare a cauzei și în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la nr. 3030/ 105/2014 la data de 09.04.2014, reclamata P. (fostă S.) E. R. și intervenienta D. C., au chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, C. de A. Pitești și T. V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună obligarea pârâților în solidar la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditori prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii de la data emiterii acestora și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor pe care i le datorează cu titlu de drepturi salariale, derivând din titlurile executorii constând în sentințele civile nr. 1004/03.12.2007 pronunțată de T. V., nr. 969/19.11.2007 pronunțată de T. V., revizuită prin sentința civilă nr. 301/04.04.2008 pronunțată de T. V., nr. 1046/07.12.2007 pronunțată de T. V. și nr. 966/24.11.2009 pronunțată de T. V..
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâții au fost obligați în baza hotărârilor judecătorești sus menționate, în solidar să le achite diferite drepturi salariale, obligații pe care aceștia nu și le-au îndeplinit cu rea credință, invocând diferite acte normative care au eșalonat nejustificat plata drepturilor salariale recunoscute în favoare lor, motiv pentru care au dreptul la dobânda legală reprezentând daune interese moratorii în condițiile în care pârâții au eșalonat plata sumelor de bani la care au fost obligați pe o perioadă foarte mare de timp, cauzându-le astfel un prejudiciu ce nu poate fi acoperit decât prin plata unei dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit în urma executării cu întârziere a obligațiilor,
La data de 04.07.2014, pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, arătând că pretențiile formulate sunt prescrise pentru perioada aferentă ultimilor 3 ani în raport de data introducerii acțiunii 09.04.2014, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată motivat de faptul că actele normative vizând plata eșalonată a drepturilor salariale au fost declarate constituționale, iar pârâții în calitate de debitori nu au refuzat îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina lor, ci pur și simplu au respectat actele normative privind plata eșalonată a drepturilor salariale stabilite în favoarea reclamantei.
La data de 30.09.2014 numita D. C. a formulat cerere de intervenție principală invocând aceleași pretenții ca și reclamanta, arătând că motivele care justifică admiterea cererii de intervenție și deci interesul introducerii acesteia sunt aceleași cu motivele invocate de reclamantă, respectiv sunt părți în titlurile executorii eșalonate prin aceleași ordonanțe fiind îndeplinite disp. art.61-67 cod pr. civilă.
La termenul de judecată din data de 07.11.2014, instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție principală formulată de numita D. C. apreciind că sunt întrunite disp. art. 61-67 cod pr. civilă.
În cauză s-a administrat proba cu acte.
Prin sentința civilă nr. 2547 din 7 noiembrie 2014, T. Prahova a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta M. Justiției.
A admis acțiunea formulată de reclamanta P. (fostă S.) E. R. și intervenienta D. C., în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI, C. DE A. PITEȘTI, și T. V..
A obligat pârâții în solidar la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzii legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite prin titluri executorii de la emiterea acestora si în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor datorate conform sentinței civile nr. 1004/03.12.2007 pronunțată de T. V., sentința civilă nr. 969/19.11.2007 pronunțată de T. V., revizuită prin sentința civilă nr. 301/04.04.2008 pronunțată de T. V., sentința civilă nr. 1046/07.12.2007 pronunțată de T. V. și sentința civilă nr. 966/24.11.2009 pronunțată de T. V. privind pe reclamantă și sentința civilă nr. 1004/ 03.12.2007 pronunțată de T. V., sentinței civile nr. 1046/17.12.2007 pronunțată de T. V., sentinței civile nr. 969/19.11.2007 pronunțată de T. V., sentinței civile nr. 301/04.04.2008 pronunțată de T. V. și sentinței civile nr. 1310/22.10.2013 pronunțată de T. V. privind pe intervenientă în interes propriu.
Pentru a pronunța ceastă soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Prin titlurile executorii reprezentate de sentințele civile nr. 1004/ 03.12.2007 pronunțată de T. V., nr. 969/19.11.2007 pronunțată de T. V., revizuită prin sentința civilă nr. 301/ 04.04.2008 pronunțată de T. V., nr. 1046/07.12.2007 pronunțată de T. V. și nr. 966/24.11.2009 pronunțată de T. V. au fost obligați pârâții să plătească reclamantei și intervenientei drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară pe perioada 11.09._07 și pe viitor, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, precum și sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu data de 11.09.2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și respectiv începând cu data de_ și în continuare până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau înlăturare, actualizat cu coeficientul de inflație.
Conform OUG nr.71/2009, modificată prin OUG nr.18/2010, OUG nr.45/2010, Legea nr.230/2011 s-a stabilit că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31.12.2011, va avea loc eșalonat în perioada 2012-2016 în diferite procente de la 5% până la 35% din valoarea titlurilor executorii, acte normative având un caracter constituțional stabilit în temeiul unor decizii ale Curții Constituționale care au decis că statul are dreptul să eșaloneze executarea unor hotărâri judecătorești.
Potrivit disp.art.1535 c.civ. modificat, în cazul în care o sumă de bană nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii de la scadență până în momentul plății în cuantumul convenit de către părți sau în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără să se dovedească existența unui prejudiciu.
De asemenea, în baza deciziei nr.2/17.02.2014 a ICCJ, s-a stabilit că în aplicarea disp.art.1082,1088 din vechiul cod civil în prezent disp.art.1531 alin1, 2 Teza I, 1535 alin.1 din noul cod civil, pot fi acordate daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale ale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1, 2 din OUG nr.71/2009, referitoare la plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, modificată prin Legea nr.230/2011, decizie cu caracter obligatoriu.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, tribunalul a reținut că în baza sentințelor civile nr. 1004/ 03.12.2007 pronunțată de T. V., nr. 969/19.11.2007 pronunțată de T. V., revizuită prin sentința civilă nr.301/04.04.2008 pronunțată de T. V., nr.1046/ 07.12.2007 pronunțată de T. V. și nr. 966/24.11.2009 pronunțată de T. V. au fost obligați pârâții să plătească reclamantei și interveniente drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară pe perioada 11.09._07 și pe viitor, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, precum și sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu data de 11.09.2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și respectiv începând cu data de_ și în continuare până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau înlăturare, actualizat cu coeficientul de inflație.
Ca atare, atât timp cât în temeiul hotărârilor judecătorești sus menționate, irevocabile, s-a stabilit în sarcina pârâților obligația de a achita diferite sume de bani cu titlu de drepturi salariale, pentru diferite perioade de timp reprezentând sporuri, indemnizații de bază, iar pârâții au achitat eșalonat în perioada 2010 – 2014 diferite procente din sumele de bani ce se cuveneau reclamantei, invocându-se diferite acte normative care au stabilit plata eșalonată a acestor drepturi, înseamnă că în realitate reclamanta și intervenienta au suferit un prejudiciu constând în imposibilitatea de a beneficia la timp de cuantumul integral al sumelor de bani constituind drepturi salariale, mai ales că perioada privind plata eșalonată a acestor sume de bani a fost foarte mare, implicând un interval de timp de 6 ani, interval în cadrul căruia reclamanta și intervenienta se află în imposibilitate de a beneficia de sumele de bani recunoscute în favoarea sa.
Faptul că în baza hotărârilor judecătorești sus menționate s-a stabilit achitarea sumelor de bani reprezentând drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, nu înseamnă în mod automat că reclamanta și intervenienta nu suportă un prejudiciu constând în imposibilitatea de a beneficia la timp, respectiv la scadență de sumele de bani respective, deoarece în realitate actualizarea are ca efect doar plata la valoarea reală a sumelor de bani cuvenite reclamantei și intervenientei în urma devalorizării monedei naționale și nicidecum a c/valorii prejudiciului suferit de către reclamantă în urma neexecutării la scadență a obligației de plată stabilită în sarcina pârâților, prejudiciu care reprezintă în realitate paguba suportată efectiv de către creditoare prin imposibilitatea de a încasa la scadență sumele de bani la care are dreptul constând în beneficiul nerealizat ca urmare a neîncasării acestor drepturi, beneficiu raportat exclusiv la dobânda legală aplicabilă în raporturile juridice civile în cazul neexecutării sau executării cu întârziere a unei obligații de plată.
Apărările pârâților conform cărora au fost obligați să respecte actele normative care au stabilit în sarcina lor modalitatea de plată în mod eșalonat a sumelor de bani pe care le datorau reclamantei și intervenientei stabilindu-se caracterul constituțional al acestor acte normative și că în baza deciziei nr.954/20.03.2014 a ICCJ s-a stabilit că dobânzile în cazul drepturilor salariale instituite prin hotărâri judecătorești nu reprezintă daune produse în urma imposibilității executării unei hotărâri, neexistând refuzul nejustificat privind plata sumelor de bani datorate, nu pot fi avute în vedere întrucât în realitate indiferent de caracterul constituțional al actelor normative invocate de către pârâți, de existența deciziei sus menționate, de imposibilitatea achitării integrale a sumelor de bani datorate, pârâții au obligația să achite reclamantei și intervenientei sumele de bani aferente drepturilor salariale ce se cuvin acesteia cu titlu de dobândă legală pentru prejudiciul suportat de către acestea în urma achitării eșalonate a debitelor în baza deciziei nr.2/17.02.2014 a ICCJ care a stabilit clar acordarea unor daune interese moratorii sub forma dobânzii legale în cazul plății eșalonate a sumelor prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, decizie cu caracter obligatoriu pe care pârâții au obligația să o respecte, fiind imposibilă exonerarea acestora de la plata daunelor moratorii.
Prin urmare, instanța, având în vedere aceste considerente și ținându-se seama de disp. art. disp.art.1082, 1088 din vechiul cod civil în prezent disp.art.1531 alin1, 2 Teza I, 1535 alin.1 din noul cod civil, decizia nr.2/17.02.2014 a ICCJ, a admis acțiunea și a obligat pârâții în solidar la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzii legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite prin titluri executorii de la emiterea acestora si în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor datorate conform sentinței civile nr. 1004/ 03.12.2007 pronunțată de T. V., sentința civilă nr. 969/ 19.11.2007 pronunțată de T. V., revizuită prin sentința civilă nr. 301/04.04.2008 pronunțată de T. V., sentința civilă nr.1046/07.12.2007 pronunțată de T. V. și sentința civilă nr. 966/24.11.2009 pronunțată de T. V. privind pe reclamantă și sentința civilă nr. 1004/ 03.12.2007 pronunțată de T. V., sentinței civile nr. 1046/17.12.2007 pronunțată de T. V., sentinței civile nr. 969/19.11.2007 pronunțată de T. V., sentinței civile nr.301/04.04.2008 pronunțată de T. V. și sentinței civile nr.1310/22.10.2013 pronunțată de T. V. privind pe intervenientă în interes propriu.
Totodată, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune atât timp cât dreptul de a solicita acordarea daunelor moratorii a început să curgă de la data emiterii deciziei nr.2/17.02.2014 a ICCJ, care are un caracter obligatoriu și care instituie în favoarea creditoarei dreptul de a solicita plata dobânzii legale reprezentând daune interese moratorii în urma prejudiciului suferit în urma achitării eșalonate a sumelor de bani datorate de către pârâți, deoarece numai de la data emiterii acestei decizii s-a clarificat modalitatea de aplicare și interpretare a dispozițiilor vechiului cod civil, noului cod civil, privind acordarea daunelor interese moratorii în cazul întârzierii nejustificate privind plata drepturilor salariale pentru personalul din sectorul bugetar, modalitatea de aplicare în continuare a OUG nr.71/2009 privind dreptul Statului de a eșalona pe o perioadă de 6 ani plata unor asemenea drepturi, consecințele unei asemenea eșalonări.
A apreciat instanța că este inechitabil, injust ca Statul Român, prin intermediul Ministerului Justiției, să-și invoce propria culpă constând în eșalonarea pe o perioadă foarte mare de timp a achitării drepturilor salariale cuvenite reclamantelor și intervenientei pentru a fi exonerat de plata prejudiciului suportat de către reclamante și intervenientă în urma eșalonării sumelor de bani respective.
Susținerile pârâtului M. Justiției, constând în prescrierea dreptului la acțiune al reclamantelor și intervenientei pentru sumele de bani solicitate după expirarea termenului de prescripție de 3 ani în raport de titlurile executorii datând din anul 2007, invocându-se disp.art.3 din Decretul nr.167/1958, art.268 alin.1 lit. c din Codul Muncii, art.171 alin.1 C. Muncii, nu au relevanță în cauză, întrucât emiterea actelor normative în temeiul cărora s-a dispus plata eșalonată a sumelor de bani datorate reclamantei cu titluri de drepturi salariale a avut ca efect întreruperea cursului prescripției care a început să curgă începând cu anul 2007, data emiterii primului titlu executoriu în condițiile în care plata unor părți din sumele datorate nu a avut ca efect recunoașterea dreptului în sine al reclamantelor și intervenientei de către pârâți, ci, pur și simplu, îndeplinirea parțială a unor obligații, fiind îndoielnică data stingerii obligației, mai ales că nu se poate stabili în ce proporție au fost executate obligațiile, ce sume de bani au fost achitate în raport de fiecare titlu executoriu, existând riscul ca pârâții să se prevaleze de plata eșalonată a debitelor și să invoce oricând stingerea obligațiilor fără însă să facă dovada efectivă a cuantumului sumelor de bani achitate în perioada eșalonării plății acestora.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul M. Justiției, criticând-o pentru motive de nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de apel, a arătat că în fapt, prin cererea formulată în contradictoriu cu M. Justiției, T. V. și C. de A. Pitești, reclamanta P. (fostă S.) Efena R. și intervenienta D. C. au solicitat obligarea pârâților la achitarea dobânzii legale pentru sumele stabilite prin titlurile executorii precizate, începând cu data emiterii titlurilor respective și până la plata integrală a sumelor respective.
Prin sentința civilă nr. 2547/2014 T. Prahova a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și a admis acțiunea, obligând pârâții la plata dobânzii legale începând cu data emiterii titlurilor respective și până la data plății efective.
Consideră că sentința primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale și pe cale de consecință, solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței civile nr. 2547/2014, pentru următoarele considerente:
Într-un prim aspect, a arătat apelantul că pentru a respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune și a obliga la plata dobânzilor de la data emiterii titlurilor executorii, instanța de fond a reținut în mod absolut nefondat că plata parțială de bunăvoie în temeiul actelor normative care au eșalonată plata sumelor de bani datorate a avut efect întreruptiv de prescripție. Mai reține instanța de fond în mod neîntemeiat că data stingerii obligației este îndoielnică, neputându-se stabili nici în ce proporție au fost executate obligațiile.
A solicitat a se observa că potrivit raționamentului instanței de fond, se poate concluziona că pe toată perioada de eșalonare pe care OUG 71/2009 a prevăzut-o pentru plata drepturilor bănești stabilite prin hotărâri judecătorești, toți cei care au stat în pasivitate pot promova în continuare acțiuni având ca obiect plata unor drepturi salariale de natura celor pentru care s-au pronunțat aceste hotărâri judecătorești, fără a se ține cont că finalitatea instituției prescripției extinctive este tocmai sancționarea acestei inactivități.
A arătat că atât literatura de specialitate cât și practica judecătorească sunt unanime în a considera că recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, pentru a produce efecte întreruptive, trebuie să fie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția extinctivă si să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce si să se refere la pretențiile afirmate. în speță dobânda legală.
Or, prin actele normative care au stabilit mai multe tranșe pentru plata unor drepturi bănești prevăzute în titluri executorii, personalului din sectorul bugetar, Guvernul s-â angajat să plătească eșalonat aceste drepturi, din motive economice, prevăzându-se, astfel o procedură specială de executare.
Consideră apelantul că raționamentul greșit al instanței pornește de la confuzia pe care o face prin a considera dreptul material la acțiune cu privire la însuși dreptul pretins ca fiind echivalent al executării sumelor de bani datorate în temeiul hotărârilor judecătorești prin care s-au soluționat acele acțiuni.
În aceste condiții, a solicitat a se observa că dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul 167/1958 referitoare la întreruperea prescripției prin recunoașterea dreptului, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția nu pot fi reținute, întrucât OUG 71/2009 nu recunoaște drepturile pe care reclamanții le-au solicitat și cu privire la care instanțele judecătorești s-au pronunțat prin admiterea acțiunilor, ci statuează o modalitate de executare a unor sume care urmează a se plăti din bugetul de stat.
Așadar, în opinia apelantului, instanța de fond a lipsit de sens dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea
Totodată, conform art. 171 alin. 1 din Codul muncii, „(1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privindplata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
Având în vedere că prin acțiunea de față intimatul-reclamant a solicitat noi pretenții, referitoare la dobânda care nu a fost solicitată în termenul legal de prescripție, în mod nefondat instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Totodată, a solicitat a se constata că opinia instanței de fond este în contradicție cu reținerile din Decizia nr. 304/04.02.2009 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială, potrivit cărora "...termenul de prescripție pentru acțiunea privind plata dobânzii legale se va socoti pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii,
În al doilea punct al motivelor de apel, a arătat că daunele-interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării, întrucât debitorul nu este de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor-interese, însă, singura situație în care s-ar pune problema acordării de dobânzi este aceea în care debitorul (Instituția publică) nu ar executa creanța în cuantumul si la termenul stabilit de OUG 71/2009,
În speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadentă. În cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
Așadar, în ceea ce privește titlurile executorii neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011, după cum urmează:
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până ia data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadentă, nu se pot acorda dobânzi pentru neexecutare.
De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
A învederat în continuare că prin Decizia nr. 190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele: „Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.
Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume."
A arătat că, în aceste împrejurări, plata sumelor datorate de M. Justiției conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în O.U.G nr. 71/2009, în acest sens adoptându-se HG 422/2010, HG 257/2012, HG 598/2012, HG 954/2012, HG 1169/2012, HG 149/2013, HG 355/2013, HG 697/2013, HG 977/2013, HG 248/2014, HG 551/2014 și 870/2014.
Ca practică judiciară, a invocat Decizia nr. 117/10.12.2013 pronunțată de C. de A. Timișoara în Dosarul nr._, prin care, C. a reținut că prin efectul termenelor legale suspensive stabilite în favoarea debitorilor prin OUG 71/2009, „creditorii nu pot pretinde executarea obligațiilor înlăuntrul acestor termene, astfel încât, în aceste intervale de timp nu curge nicio dobândă penalizatoare, reprezentând daune-interese moratorii.
În plus, pentru antrenarea răspunderii contractuale a debitorilor sub forma obligării acestora la plata daunelor-interese moratorii, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile, adică trebuie făcută dovada existenței prejudiciului, a faptei ilicite, a vinovăției și a raportului de cauzalitate...
S-a observat că instituțiile publice debitoare nu au refuzat executarea, ci au făcut aplicarea unui act normativ prin care s-a prevăzut plata eșalonată...".
De asemenea, prin Decizia nr._/7.12.2012 pronunțată de C. de A. C. în Dosarul nr._ s-a admis recursul formulat de M. Justiției împotriva Sentinței civile nr. 2474/13.09.2012 pronunțată de T. M..
C. de A. C. a reținut că „o creanță constatată printr-o hotărâre judecătorească devine exigibilă numai în momentul în care hotărârea devine executorie fie prin învestirea cu formulă executorie, fie prin recunoașterea caracterului executoriu prin lege, exigibilitatea fiind astfel confirmată prin conferirea caracterului executoriu hotărârii judecătorești...instituția debitoare nu a refuzat executarea creanței, ci a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat.. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim., și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit... Intervenția legiuitorului printr-un act normativ validat de C. Constituțională și de C. Europeană a Drepturilor Omului care a avut ca efect suspendarea executării obligației de plată și plata eșalonată constituie caz fortuit care exonerează pe debitori de plata dobânzilor.
În temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 din codul de procedură civilă a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a Sentinței civile nr. 2547/2014 pronunțată de T. Prahova în dosarul nr._, în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
C., analizând cererea de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:
Prin decizia nr. 2/17.02.2015 pronunțată de ICCJ în recurs în interesul legii, obligatorie de la momentul publicării sale în Monitorul Oficial, conform art. 517(4) c.proc.civ., potrivit căreia în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Raportat la decizia nr. 21/ 23 iunie 2015 pronunțată de ICCJ în Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 521(3) c.proc.civ., potrivit căreia în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 și art. 1523 alin. 2 lit. d din Codul civil raportat la art. 166 alin. 1 și 4 din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare (art. 161 alin. 1 și 4 din Codul Muncii în forma anterioară republicării) și art. 1088 Cod civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare și art. 1535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii, orice pretenție de acordare a dobânzilor legale apare ca fiind prescrisă pentru perioada anterioară celei de 3 ani calculată de la momentul introducerii acțiunii, astfel că motivul de apel în susținerea căruia apelantul-pârât a învederat că în mod nelegal a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune apare ca întemeiat.
În consecință, în baza art. 480 c.proc.civ. C. va admite apelul declarat de pârâtul M. Justiției împotriva sentinței civile nr. 2547 din data de 07 noiembrie 2014, pronunțată de T. Prahova și o va schimba în parte, în sensul că va admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 9.04.2011 și va respinge ca prescrisă acțiunea pentru aceste pretenții.
Va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâtul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sect. 5, împotriva sentinței civile nr. 2547 din data de 07 noiembrie 2014, pronunțată de T. Prahova, în contradictoriu cuintimata reclamantă P. (fostă S.) E. R. și intimata intervenientă D. C., ambele cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Municipiul Râmnicu V., Scuarul Revoluției, nr.1. județul V., intimatele pârâte C. DE A. PITEȘTI, cu sediul în Municipiul Pitești, ., județul Argeș și T. V., cu sediul în Municipiul Rm. V., Scuarul Revoluției, nr.1. jud. V..
Schimbă în parte sentința în sensul că admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 9.04.2011 și respinge acțiunea pentru pretențiile anterioare acestei date.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 15 octombrie 2015 .
Președinte, Judecător,
M. P. C.-M. M.
Grefier,
C. G.-A.
Red. MP
7 ex./18.11.2015
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
d.f._ – T. Prahova
J fond C. R.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 520/2015. Curtea... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1508/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
