Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Hotărâre din 29-10-2015, Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 1657/2015
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 1657
Ședința publică din data de 29 octombrie 2015
Președinte – M. P.
Judecător - A.-M. R.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâtul M. Justiției cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1190 din 4 mai 2015 pronunțată de T. Prahova, în contradictoriu cu pârâții C. de A. G. cu sediul în G., ., jud. G., T. V., cu sediul în Focșani, ., jud. V. și reclamanții D. E., domiciliată în Focșani, ..13, . și H. R. domiciliat în Focșani, ., ., jud. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și că prin motivele de apel s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
C., analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere cererea de judecare a cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, la data de 14.10.2014, reclamanții D. E. și H. R. au chemat în judecată M. Justiției, C. de A. G. si T. V. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestora, în solidar, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditor prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii, de a data de emiterii titlurilor executorii menționate și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor pe care parații le datorează cu titlu de drepturi salariale, conform sentințelor si deciziilor pronunțate in favoarea reclamanților.
În motivarea acțiunii, reclamanții au învederat că sunt in posesia următoarelor titluri executorii:
Pentru reclamanta D. E. - sentința civilă nr. 625/14.05.2008 pronunțata de T. G. în dosarul nr._, reprezentând spor de confidențialitate de 15% definitiva prin Decizia nr. 835/R/01.09.2009 a Curții de A. G., Sentința civilă nr. 636/09.07.2009 pronunțată de T. B. în dosarul nr._ reprezentând spor stres 50 % definitiva prin Decizia civila nr. 1275/2009.
Pentru reclamantul H. R. - sentința civilă nr. 451/17.06.2008 pronunțată de T. V. reprezentând despăgubiri, sentința civila nr.636/09.07.2009 pronunțata de T. B. definitiva prin decizia civila nr. 1275/2009, Decizia civila nr. 434/10.06.2008 pronunțata de T. V. in dosarul nr._ si Decizia nr.1188/R/28.10.2009 a Curții de A. G. pronunțată in dosarul nr._, spor de confidențialitate de 15%.
Astfel, reclamanții au susținut că, deși sunt în posesia unor titluri executorii încă din anul 2008, nici până la această dată debitorii pârâți nu au înțeles să își execute obligația și să achite în întregime sumele datorate.
Prin sentințele civile menționate au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă, solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă.
Conform hotărârilor judecătorești menționate, pârâții au fost obligați să plătească drepturile salariale menționate anterior, doar o parte din aceste drepturi au fost achitate benevol, pârâții prevalându-se de dispozițiile OUG nr. 75/2008 si OUG nr. 71/2009 pentru a amâna sine die plata diferențelor."
Prin adoptarea Legii 113/2010 de aprobare a OUG 71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, s-a ajuns la o situație prejudiciabila pentru reclamante întrucât hotărârile judecătorești irevocabile vor fi puse în executare după mai mult de 8 ani, ceea ce depășește cu mult exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul Protocol adițional.
Reclamanții au mai arătat că, imposibilitatea de a obține executarea acestor hotărâri judecătorești . constituie și o ingerință în dreptul sau de proprietate iar prin neexecutarea creanțelor stabilite pe cale judiciară s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil care, potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg cuprinde și executarea hotărârii judecătorești, indiferent de instanța care o pronunța, deoarece, dacă ordinea juridică internă a unui stat nu permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu (cauzele: Ș. contra României, S. contra României).
Principiul indivizibilității plății impune ca acela care face plata să plătească în întregime, iar debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, dispune 1101 C, civ. aplicabil în materie. Prin urmare, debitorul nu se poate libera decât plătind tot ce datorează deodată. Este adevărat că de la acest principiu există câteva excepții în care însă nu mă încadrez.
In ceea ce privește data plății, aceasta se face atunci când datoria a ajuns la scadență. Așa cum rezultă din hotărârile atașate sunt în prezența unei creanțe certe și exigibile.
În caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației. Potrivit art. 1073 din vechiul cod civil creditorul are dreptul de a dobândi împlinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este posibil, el are dreptul la dezdăunare, care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare - daune interese. Executarea indirectă a obligației presupune dreptul creditorului de a pretinde și a obține de la debitor, echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării ori executării cu întârziere a obligației.
În cauză, reclamanții solicită acordarea de daune interese moratorii, daune care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor prin executarea cu întârziere a obligației. Fiind vorba de o obligație de a da având ca obiect o sumă de bani, executarea obligației în natură este totdeauna posibilă, iar daunele moratorii solicitate sub forma dobânzii reprezintă echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației.
In privința condițiilor ce se cer a fi îndeplinite, reclamanții apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite toate cerințele legii. Cât privește prejudiciul, fiind vorba de plata unei sume de bani, acesta nu trebuie probat, prin excepție în asemenea situație întinderea lui este fixată de lege la dobânda legală, legea considerând că lipsa de folosință a sumei datorate produce creditorului obligației un prejudiciu egal cu dobânda legală.
Deci, câtă vreme sunt în fața unei evaluări legale, nu avem obligația de a face dovada că prin executarea cu întârziere a obligației am suferit un prejudiciu.
Potrivit dispozițiilor art. 1082 C. civ. anterior, condiția vinovăției este îndeplinită indiferent dacă debitorul a acționat cu intenție sau din culpă, în sarcina acestuia operând prezumția relativă de vinovăție pe care ar putea-o răsturna doar prin probarea unei cauze străine, neimputabile, iar conform art. 1088 din același cod: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept."
Aceste dispoziții au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art. 1535 din Noul Cod civil - „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit."
Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului."
Reclamanții au apreciat că, din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamanților) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial; o astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparații a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței reclamanților, se cuvin acesteia ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.
Ca atare, reclamanții au considerat că sunt îndreptățite să primească daune moratorii datorate neexecutării la timp a obligației, iar aceste daune îmbracă forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală, solicitând a se avea în vedere ca nivelul dobânzii legale a fost stabilit, de asemenea, prin lege (O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001).
OG nr.13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, întăresc această distincție, reglementând atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare.
De asemenea, reclamanții a considerat că interpretarea dispozițiilor legale menționate anterior conduce la concluzia că dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamantelor la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți; în niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).
In contextul celor expuse anterior, reclamanții au solicitat a se constata că sunt îndreptățite la cuantumul dobânzii penalizatoare ce va fi calculată, după . OG nr. 13/2001, potrivit acestui act normativ, dobândă penalizatoare care este definită de art.1 alin. 3 ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență. Până la data de 01 septembrie 2011, când a intrat în vigoare OG nr. 13/2011, dobânda legală urmează a fi calculată potrivit dispozițiilor OG nr. 9/2000.
Reclamanții au mai învederat că, în privința evaluării daunelor interese moratorii, aceasta se face prin lege, atunci când neexecutarea obligației are ca obiect o sumă de bani; chiar dacă reeșalonarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii prin OUG 71/2009, poate fi privită ca o formă de executare succesivă, în condițiile în care această măsura este dublată de suspendarea de drept a executării silite și depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, aceasta nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție. De altfel, în condițiile în care, debitorul nu a avut acordul meu în calitate de creditor, la eșalonarea plății, această plată nu se putea efectua eșalonat prin ordonanțe succesive.
In același timp, reclamanții au solicitat a se constata că titlurile executorii sunt din anul 2008 ceea ce ar însemna ca plata să se facă efectiv la peste 8 ani de la data emiterii lor! In plus, pentru mulți alți creditori sumele cuvenite s-au achitat integral deși titlurile lor - care intrau sub incidența aceleiași ordonanțe - erau mult mai recente.
In acest sens, debitorul M. Justiției a efectuat plăți din conturi special alimentate, ceea ce denotă posibilitatea reală de plată din partea sa, situație care conduce la concluzia că se află în culpă cu privire la cauzarea prejudiciului, nefiind vorba de o situație care ar exonera pe debitor de răspundere.
In opinia reclamanților, amânarea plății sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, îmi este afectat dreptul de proprietate, motiv pentru care solicit obligarea pârâților la plata dobânzilor pentru sumele datorate, de la data emiterii titlurilor executorii menționate in preambulul prezentei acțiuni până în prezent, și pentru viitor până la achitarea integrală a datoriei, aceasta reprezentând o reparare integrală a prejudiciului în sensul dispozițiilor conform celor arătate mai sus.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 1073 din vechiul Cod civil, art. 1082, 1088, 1101 C. civ. anterior, art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar; decizia nr.1 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 20/2013.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri.
Prin întâmpinările formulate, M. Justiției si C. de A. G. au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada de pana la 3 anterior formulării acțiunii in instanță, apreciind ca potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958 coroborat cu disp.art.268 alin.1 lit. c din codul Muncii, ținându-se cont de data introducerii acțiunii,acțiunea este prescrisa pana la aceasta data.
Pârâtul M. Justiției a învederat că, așa cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 954/20.03.2014 pronunțată în Dosarul nr._, prin care a fost soluționat conflictul negativ de competență ivit între T. A. și Judecătoria Oradea într-o cauză în care s-a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente unor titluri executorii, acțiunea vizează în mod evident tot un drept de natură salariată, un accesoriu celui principal, adică dobânda legală aplicată unor drepturi salariale.
Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că dobânzile pretinse reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească și au o legătură directă cu stabilirea drepturilor salariale, aceste sume nefiind daune produse datorită imposibilității executării unei hotărâri judecătorești.
Prin urmare, pârâtul a apreciat că, în cauza de față, solicitarea reclamantelor are un caracter accesoriu dreptului principal, fiind supusă acelorași dispoziții legale privitoare la termenul de prescripție ca și în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește, fiind incidente astfel "prevederile art. 1 alin. 2 din decretul 167/1958 potrivit cărora "odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii".
Conform art.3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă „termenul prescripției este de 3 ani" dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art. 268 alin. 1 lit. c din Legea 53/2003 cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat", astfel încât pretențiile afirmate pot fi examinate numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului general de prescripție, anterioară momentului introducerii acțiunii.
Totodată, potrivit art. 171 alin. 1 din Codul muncii, „(1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție, pârâtul M. Justiției învederează aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
Având în vedere că prin acțiunea de față reclamantele solicită dobânda legală care nu a fost solicitată în termenul legal de prescripție, pârâtul solicită a se constata că acțiunea este prescrisă.
Atât literatura de specialitate cât și practica judecătorească sunt unanime în a considera că recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, pentru a produce efecte întreruptive, trebuie să fie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția extinctivă si să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce si să se refere la pretențiile afirmate. în speță dobânda legală.
Or, prin actele normative care au stabilit mai multe tranșe pentru plata unor drepturi bănești prevăzute în titluri executorii, personalului din sectorul bugetar, Guvernul s-a angajat să plătească eșalonat aceste drepturi, din motive economice, prevăzându-se, astfel o procedură specială de executare.
O.U.G. nr.71/2009 nu recunoaște drepturile pe care reclamantele le-a solicitat și cu privire la care instanțele judecătorești s-au pronunțat prin admiterea acțiunilor, ci statuează o modalitate de executare a unor sume care urmează a se plăti din bugetul de stat. Ca practică judiciară, pârâtul M. Justiției arată că prin Sentința civilă nr.1992/9.10.2013 T. A. a respins ca prescrisă acțiunea care a format obiectul Dosarului nr._, aceeași soluție fiind pronunțată și de T. M. în Dosarul nr._, prin Sentința civilă nr. 2357/29.11.2013.
În consecință, pârâtul a cerut admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că daunele-interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării, întrucât debitorul nu este de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor-interese.
De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
Art. 1535 C. civ. prevede că „(1)în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
(2)Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.
(3)Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit".
Pârâtul arată că drepturile câștigate prin hotărârile judecătorești menționate de către reclamante au fost și vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății defective a fiecărei tranșe.
Totodată, pârâtul solicită a se constata că, în speța dedusă judecății, obligarea și la plata dobânzii legale, nu se impune „având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune, (daune moratorii pentru neexecutare obligației de plată) ", astfel cum rezultă din Minuta Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale, din 10.03.2010.
În ceea ce privește titlurile executorii, neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011, astfel:
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a)în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b)în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c)în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d)în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e)în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
Prin urmare, pârâtul a apreciat că, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, reclamantele nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Prin Decizia nr.190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele: „Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză.
Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.
Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume."
În aceste împrejurări, pârâtul a arătat că plata sumelor datorate de M. Justiției conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în O.U.G nr. 71/2009, în acest sens adoptându-se HG 422/2010, HG 257/2012, HG 598/2012, HG 954/2012, HG 1169/2012, HG 149/2013, HG Î355/2013, HG 697/2013, HG 977/2013 și HG 248/2014.
În speță, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență; în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței; obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea i ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
Pârâtul a solicitat a se constata că dispozițiile OG nr.13/2011, invocate de reclamantă, nu sunt incidente în cauza de față, nefiind vorba de acordarea unei dobânzi penalizatoare, întrucât, conform art. 1 alin. 3 din OG 13/2011, dobânda penalizatoare este dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență.
Așadar, singura situație în care s-ar pune problema acordării de dobânzi este aceea în care debitorul (instituția publică) nu ar executa creanța în cuantumul și la termenul stabilit de OUG 71/2009.
Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat în Decizia nr. 954/20.03.2014 că dobânzile pretinse reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească, aceste sume nefiind daune produse datorită imposibilității executării unei hotărâri judecătorești.
În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1190 din 4 mai 2015, T. Prahova a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 09.10.2011, invocată de pârâtul M. Justiției prin întâmpinare, și a respins acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă.
A admis în parte acțiunea având ca obiect „drepturi salariale ale personalului din justiție”, formulată de D. E., și H. R., în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI, C. DE A. G., și T. V..
A obligat în solidar pârâții M. Justiției, C. de A. G. și T. V. să plătească fiecărui reclamant daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de reclamanți prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită în sarcina acestora prin titlurile executorii reprezentate de sentința civilă nr. 625/14.05.2008 pronunțată de T. G., sentința civilă nr. 636/09.07.2009 a Tribunalului B., sentința civilă nr. 451/17.06.2008 pronunțată de T. V. și decizia nr.1188/R/28.10.2009 pronunțată de C. de A. G., astfel cum au rămas definitive în căile de atac, de la data de 09.10.2011 și în continuare pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale menționate în cuprinsul respectivelor hotărâri judecătorești.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de M. Justiției si C. de A. G., tribunalul a reținut că, potrivit art. 6 alin.4 din NCC și art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute sub legea veche rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
Dobânda penalizatoare pentru întârzierea în executarea unei obligații cu executare succesivă are natura juridică a unei prestații succesive, dreptul la acțiune privind fiecare prestație fiind supus unui termen de prescripție distinct cu durata termenului general de prescripție de trei ani (aspect statuat constant în literatura juridică și în jurisprudență - de exemplu, Decizia nr.1366/1981 a Secției Civile a Tribunalului Suprem).
Atât timp cât dobânzile moratorii solicitate prin prezentul demers judiciar nu au fost stabilite prin hotărârile judecătorești ce constituie titluri executorii, fără a opera vreo cauză de întrerupere a cursului prescripției întrucât debitorii nu au recunoscut că datorează aceste sume, în temeiul art.248 alin.4 Cod procedură civilă, coroborat cu art.12 din decretul nr. 167/1958.
Astfel, instanța fata de toate aceste considerente a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 09.10.2011, invocată de pârâți prin întâmpinare, urmând a respinge această pretenție, ca fiind prescrisă.
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții își desfășoară activitatea in funcția de judecător în cadrul Tribunalului V., fiind in posesia titluri executorii menționate in petitul cererii.
Prezentul litigiu este guvernat de prevederile fostului cod civil unde la art.1072 se menționează dreptul creditorului la dezdăunări in situația in care debitorul nu își îndeplinește obligația de plata stabilita prin titlul executoriu.
În plus, prin dispozițiile art.1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
Normele legale enunțate în precedent au fost preluate în mod similar de art.1535 din Noul Cod civil care statuează că „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
În cauză, își găsesc aplicabilitate și dispozițiile art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cărora „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului”, în condițiile în care cererea de chemare în judecată vizează accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanțele cuprinse în titlurile executorii.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 s-a statuat ca plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, să se realizeze după o procedură de executare eșalonată pe o perioadă inițial cuprinsă între 2010-2012.
Prin acte normative ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2010, Legea nr. 230/2011) au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și procentelor de plată, urmând ca executarea obligațiilor să fie finalizată în anul 2016.
Împrejurarea că prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată s-a prevăzut actualizarea acestor sume cu indicele prețurilor de consum, comunicat de Institutul Național de S. nu reprezintă un impediment legal în acordarea dobânzii legale penalizatoare, cu titlu de daune-interese moratorii, deoarece prin neexecutarea integrală a obligației de plată la data la care sumele erau datorate, adică la momentul când creanțele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul creditorilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
În mod cert, actualizarea creanțelor cu rata inflației nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate de reclamantă.
Astfel, actualizarea creanței cu indicele de inflație reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la puterea lor de cumpărare.
Scopul actualizării fiind acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu (damnum emergens).
În schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
Așadar, acordarea dobânzii legale pana la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dubla realizare a prejudiciului, ci asigura o reparație integrala a acestuia, in acord cu disp.art.1084 din codul Civil de la 1864, respectiv art.1531 din codul civil din anul 2009..
T. a apreciat că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu au produs efecte în privința exigibilității creanțelor, în sensul amânării scadenței acestora.
Astfel, creanțele recunoscute în favoarea reclamantelor, fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în primă instanță, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, republicat (fost art. 289 din același act normativ, anterior republicării). Aceasta înseamnă că plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen.
Mai mult, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată nu s-a negat existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eșalonată a obligaților de plată conținute în aceste titluri.
Acest act normativ nu are semnificația exonerării debitorilor de plata daunelor-interese moratorii, întrucât art. 1082 din Codul civil din anul 1864, respectiv 14din anul 2009, consacră principiul răspunderii debitorului pentru executarea cu întârziere, acesta putând fi obligat la despăgubiri, indiferent dacă a acționat cu intenție sau din culpă.
Răspunderea sa civilă va fi atrasă ori de câte ori nu se dovedește existența unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, reprezentată fie de cazul fortuit, forța majoră, fapta creditorului însuși ori fapta unui terț pentru care debitorul nu este ținut a răspunde. În plus, pentru ca fapta unui terț să producă efectul exonerator, este necesar ca aceasta să aibă caracteristicile forței majore sau ale cazului fortuit.
Or, eșalonarea plății instituită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată nu este o cauză exoneratoare de răspundere, ci constituie un eveniment pe care debitorii, deși îl puteau prevedea, nu au luat măsuri corespunzătoare, pentru a evita neexecutarea.
Ca atare, în interpretarea dispozițiilor art.1073, art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 și art. 1535 din Codul civil din anul 2009, reclamanta este îndreptățită la acordarea daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor rezultate din titlurile executorii.
În soluționarea prezentei cauze, conform art.517 alin.4 Cod procedură civilă, tribunalul a dat eficiență Deciziei nr.2/17.02.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție în dosarul nr.21/2013 prin care s-a admis recursul in interesul legii în sensul că, în aplicarea disp. art.1082 si 1088 C civil (de la 1864), respectiv art. 1531 al. 1, al. 2 teza 1 si art. 1535 al. 1 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar in condițiile art. 1 si art. 2 din OUG 71/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările si completările ulterioare.
În plus, a avut în vedere jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului ce a statuat că unei persoane care a obținut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluționării unui litigiu în favoarea sa nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare, pentru a obține executarea, reclamantelor, în calitate de creditor, fiindu-le cauzat un prejudiciu material constând în imposibilitatea de a se folosi de banii săi, deci o pierdere de profit cauzată de imposibilitatea punerii în executare, într-un termen rezonabil, a hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea sa.
Față de toate argumentele expuse, în baza textelor legale enumerate anterior, tribunalul a admis în parte acțiunea promovată de reclamanți și a obligat pârâții M. Justiției, C. de A. G. și T. V. la plata, în solidar, a dobânzii legale pentru sumele datorate reclamanților (de la data scadentei fiecărei sume, dar nu mai devreme de 09.10.2011si pana la momentul achitării efective a debitelor în temeiul titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 625/14.05.2008 pronunțată de T. G., sentința civilă nr. 636/09.07.2009 a Tribunalului B., sentința civilă nr. 451/17.06.2008 pronunțată de T. V. și decizia nr.1188/R/28.10.2009 pronunțată de C. de A. G., astfel cum au rămas definitive în căile de atac, de la data de 09.10.2011 și în continuare pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale menționate în cuprinsul respectivelor hotărâri judecătorești.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul M. Justiției, care a arătat că apreciază că sentința primei instanțe a fost pronunțata cu încălcarea dispozițiilor legale și pe cale de consecință, a solicitat admiterea apelului.
A arătat în continuare că daunele-interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării, întrucât debitorul nu este de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor-interese, însă, singura situație în care s-ar pune problema acordării de dobânzi este aceea în care debitorul (instituția publică) nu ar executa creanța în cuantumul și la termenul stabilit de OUG 71/2009.
Astfel, a arătat că în speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. În cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
Mai mult, a arătat apelantul că instanța trebuia să rețină, în ceea ce privește titlurile executorii, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, respectiv prin Legea nr. 230/2012:
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
- în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.”
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, nu se pot acorda dobânzi pentru neexecutare.
A arătat în continuare, că daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
Astfel, a învederat că prin Decizia nr. 190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele: „Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.
Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume."
A arătat în continuare apelantul că plata sumelor datorate de pârâtul M. Justiției conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în O.U.G. nr. 71/2009, în acest mod adoptându-se H.G. nr. 422/2010, H.G. nr. 257/2012, H.G. nr. 598/2012, H.G. nr. 954/2012, H.G. nr. 1169/2012, H.G. nr. 149/2013, H.G. nr. 355/2013, H.G. nr. 697/2013, H.G. nr. 977/2013, H.G. nr. 248/2014, H.G. nr. 551/2014, și H.G. nr. 870/15.10.2014 HG nr.1105/2014, HG nr.195/2015.
În al doilea punct al motivelor de apel, a arătat că instanța de fond în mod greșit a admis solicitarea reclamanților privind obligarea pârâților în solidar, față de care a arătat că potrivit art.1382 din Codul civil, "cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat".
Însă, ceea ce privește raporturile dintre debitori, art.1383 C.Civ prevede că "între cei care răspund solidar, sarcina reparației se împarte proporțional în măsura în care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului ori potrivit cu intenția sau cu gravitatea culpei fiecăruia, dacă această participare nu poate fi stabilită. În cazul în care nici nu se poate împărți sarcina reparației, fiecare va contribui în mod egal la repararea prejudiciului".
Așadar, a arătat apelantul, potrivit HG. nr.652/27.05.2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, art.6 din pct.VII-(3) în domeniul gestionării resurselor, „ asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care M. Justiției are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului; repartizează creditele bugetate ordonatorilor secundari de credite și urmărește modul de utilizare a acestora. De asemenea, potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, „Conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz”.
În susținerea acestei idei a invocat și prevederile art.21 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, referitoare la rolul ordonatorilor de credite în care se precizează:
"(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament și credite bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
(2) Ordonatorii principali de credite transmit bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în termen de 15 zile de la . legii bugetare anuale."
A mai arătat în continuare, că potrivit art. 44 alin. 1 din legea nr. 304/2004, „președintele curții de apel are calitate de ordonator secundar de credite, iar președintele tribunalului are calitatea de ordonator terțiar de credite”.
Față de aceste prevederi, în opinia sa, M. Justiției nu are obligația de a plăti dobânda legală pentru sumele stabilite prin titlurile executorii deoarece, așa cum a arătat, acesta doar alocă sumele de bani solicitatze de reclamanți.
A solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, admiterea apelului și schimbarea în tot a Sentinței pronunțată de T. Prahova, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
C., analizând cererea de apel formulată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:
În ceea ce privește critica ce face referire în esență la lipsa calității procesuale pasive a apelantului-pârât M. Justiției, C. constată că aceasta este neîntemeiată, de vreme ce acest pârât a figurat ca parte în litigiile soluționate prin hotărârile judecătorești evocate, fiind debitor în temeiul acestui titlu executoriu.
Referitor la motivul de apel în susținerea căruia apelantul-pârât a învederat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea demersului judiciar al reclamantei, C. reține că legalitatea și temeinicia sentinței apelate este confirmată prin chiar decizia nr. 2/17.02.2015 pronunțată de ICCJ în recurs în interesul legii, obligatorie de la momentul publicării sale în Monitorul Oficial, conform art. 517(4) c.proc.civ., potrivit căreia în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011. Prin urmare, și acest motiv de apel urmează a fi reținut ca neîntemeiat.
În consecință, în baza art. 480 c.proc.civ. C. va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul M. Justiției împotriva sentinței civile nr. 1190 din 4 mai 2015 pronunțată de T. Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul declarat de pârâtul M. Justiției cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1190 din 4 mai 2015 pronunțată de T. Prahova, în contradictoriu cu pârâții C. de A. G. cu sediul în G., ., jud. G., T. V., cu sediul în Focșani, ., jud. V. și reclamanții D. E., domiciliată în Focșani, ..13, . și H. R. domiciliat în Focșani, ., ., jud. V., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 29 octombrie 2015.
Președinte, Judecător,
M. P. A.-M. R.
Grefier,
C. G.-A.
Red. MP
7 ex./26.11.2015
d.f._ – T. Prahova
j.f. G. M.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 1685/2015.... | Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 1665/2015.... → |
|---|








