Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 1333/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 1333/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 1333/2015

ROMÂNIA

C. DE A. PLOIEȘTI

-SECȚIA I CIVILĂ-

Dosar nr._

DECIZIA NR. 1333

Ședința publică din data de 29 septembrie 2015

Președinte - V. G.

Judecător - M. I. G.

Grefier - J. Părcălăbescu

Pe rol fiind soluționarea apelurilor formulate de reclamantele A. L. și P. C. V., ambele cu domiciliul procesual ales la J. S. 2 București, cu sediul în București, ., sector 3 și de pârâtul M. JUSTIȚIEI cu sediul în București, ., sector 5 împotriva sentinței civile nr. 1024 pronunțată la 14 aprilie 2015 de T. Prahova în contradictoriu cu pârâții T. BUCUREȘTI,cu sediul în București, ., sector 3 și C. DE A. BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 5, sector 4.

Apeluri scutite de taxă de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit apelantele-reclamante A. L. și P. C. V., apelantul-pârât M. Justiției, intimații-pârâți T. București și C. de A. București.

Procedură îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că apelantul M. Justiției a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Constatând că reclamantele A. L. și P. C. V. și-au intitulat calea de atac promovată ca fiind recurs, având în vedere data introducerii cererii -23.06.2014- obiectul acțiunii și dispozițiile art. 214 din Legea nr. 62/2011, republicată, care prevăd că hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului, C., ținând cont și de dispozițiile art. 152 NCPC conform cărora cererea pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită, va constata că, în speță, calea de atac este cea a apelului.

Analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere că M. Justiției a solicitat judecata cauzei în lipsă, C. va da eficiență dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 teza II NCPC și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Deliberând asupra apelurilor civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ , reclamantele A. L. și P. C. V. au chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, C. de A. București și T. București solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora, la plata dobânzi legale pentru sumele plătite cu întârziere datorate prin hotărâri judecătorești, sume reprezentând dobânda legală calculată până la data formulării cererii de chemare în judecată, conform Anexelor 1 și 2, pană la momentul plății efective — 16.01.2012, precum și a sumelor datorate și rămase neexecutate privind aplicarea indicelui de inflație din hotărârile judecătorești menționate, începând cu data când aceste hotărâri au devenit executorii și până la plata integrală a sumelor datorate.

În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că prin Decizia civila nr. 1865/26.05.2008 pronunțată în dosarul nr._/3/2007 de C. de A. București și prin Decizia civila nr. 1865/26.05.2008 pronunțată în dosarul nr._/3/2007 de C. de A. București, pârâții au fost obligați să plătească reclamanților sumele reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, începând cu data de 24.09.2004 si in continuare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și sumele reprezentând sporul de 15% pentru confidențialitate, calculat la indemnizația brută lunară, începând cu data de 17.09.2004 si în continuare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plații.

Precizează reclamantele faptul că, în cazul lor particular instanțele au încuviințat executarea silita, prin încheierile de ședință din data de 31.05.2011 pronunțată de J. Sectorului 4 București în dosarele nr._/4/2011 și_/4/2011, ulterior J. Sectorului 4 București a încuviințat validarea popririi în data de 22.11.2011.

Astfel, prin aceste hotărâri judecătorești irevocabile reclamanților li s-au recunoscut aceste drepturi salariale care nu le-au fost achitate, O.U.G. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute și titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar prin care s-a dispus că acordarea acestor drepturi de natură salariată se va realiza eșalonat în trei tranșe între anii 2010-2012, apoi la O.U.G nr.45/2010 de modificare a O.U.G.71/2009 prin care s-au prorogat termenele de plată ale celor trei tranșe, pentru anii 2012, 2013, 2014, apoi la Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea O.U.G. 71/2009 care a modificat termenele de plată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31.12.2011 și a prevăzut o procedură de executare în 5 tranșe stabilite pentru anii 2012-2016, precum și faptul că sumele urmează a fi actualizate cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..

Reclamantele arata ca, actele normative invocate se referă la modul de plată a sumelor prevăzute în titlurile executorii, ori în speță, reclamanții solicită plata dobânzii legale pentru toată perioada întârzierii la plată, a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești irevocabile, atât pentru sumele plătite cu întârziere, cât și pentru cele rămase neachitate privind aplicarea indicelui de inflație și până la data plății integrale a acestor sume cu titlu de reparare a prejudiciului produs.

Astfel, termenul de prescripție de 3 ani a fost întrerupt prin recunoașterea pe care pârâții au făcut-o prin plata în luna ianuarie 2012 a sumelor datorate.

Conform fostului art. 16 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil prescripțiilor extinctive începute și împlinite sub imperiul reglementării anterioare noului cod civil, precum și cele începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Legii nr.71/2011, de punere în aplicare a Noului Cod Civil, prescripția se întrerupe: ,,a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția...

c) printr-un act începător de executare, dispoziții care sunt incidente în cazul de față și care au fost preluate și de dispozițiile art.2537 N.C.C. și al cărui efect constă tocmai în ștergerea prescripției extinctive începute și începerea, după întrerupere a cursului unei noi prescripții extinctive".

Or, prin O.U.G nr.71/2009 și actele normative ulterioare care au reglementat modul de plată a sumelor restante din hotărâri judecătorești și efectuarea de către pârâți a unei plăți parțiale echivalează cu o recunoaștere a dreptului iar, când această recunoaștere intervine după împlinirea termenului de prescripție, aceasta valorează renunțare la prescripție.

Reclamantelor le-au fost plătite sumele provenite din drepturile salariale cuvenite conform titlurilor executorii arătate și de altfel și acestea au fost executate și cu întârziere de către pârâți, fără a se achita și sumele provenite din aplicarea indicelui de inflație, ca atare apreciaza reclamantele ca sunt îndreptățite la daune interese pentru repararea prejudiciului produs ca urmare a executării cu întârziere a obligațiilor ce incumbă pârâților, potrivit hotărârilor judecătorești susmenționate, precum și la sumele ce provin prin aplicare indicelui de inflație.

Arătă reclamantele că sumele prevăzute în titlurile executorii menționate, respectiv Decizia civila nr. 1865/26.05.2008 pronunțată în dosarul nr._/3/2007 de C. de A. București și prin Decizia civila nr. 1865/26.05.2008 pronunțată în dosarul nr._/3/2007 de C. de A. București au fost plătite integral ca urmare a executării silite, ce a încetat la data de 16.01.2012.

Pentru drepturile de natură salarială recunoscute prin aceste sentințe sunt aplicabile dispozițiile art. 161 alin.4 Codul Muncii, potrivit cărora întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului".

Dreptul reclamantelor la interese s-a născut sub incidența vechiului Cod Civil, art. 1082 prevăzând că debitorul este obligat la plata de daune interese ca o consecință a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare ale obligației.

In reglementarea art. 1082 C.civ. se disting două categorii de daune interese, daune interese ce se cuvin pentru neexecutarea obligației - care vizează neexecutarea definitivă a obligației - daune compensatorii, iar cele din urmă -daune moratorii - cele datorate pentru întârzierea în executare, exact ceea ce solicită reclamantele în cazul de față.

Daunele interese moratorii se cuvin creditorului pentru o amânare a executării, pentru o executare târzie a obligației, deci executarea obligației mai este posibilă, prezintă interes pentru creditor, a fost sau va fi executată dar nu și la momentul la care ar fi trebuit, daunele interese moratorii fiind cauzate tocmai de întârzierea în îndeplinirea obligației.

Rolul lor fiind de a acoperii prejudiciul cauzat prin întârzierea executării se pot cumula întotdeauna cu executarea în natură a obligației, inclusiv cu executarea parțială.

In cazul obligației bănești, existența daunelor - interese moratorii este prezumată de lege, lipsa de folosință a sumei de bani datorată de debitor provoacă creditorului un prejudiciu care este egal cu dobânda legală, exact ceea ce solicită și reclamantele.

Totodată, principiul reparării integrale a prejudiciului (cauzat prin neexecutare totală sau parțială, defectuoasă, ori cu întârziere) este preluat și în dispozițiile art. 1531 Noul cod civil alin.(2) al textului de lege arătat, reglementând expres că acest prejudiciu cuprinde pierderea efectivă suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit.

Dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești, asigură conservarea valorii creanței susceptibilă de a fi afectată de deprecierile monetare, creanță a căror executare este îndepărtată de nașterea lor.

Prin actele normative invocate s-a prevăzut faptul că sumele de bani plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S., întrucât ,dacă inițial s-a dispus ca plata drepturilor salariale prevăzute în titlul executoriu să se facă eșalonat până în 31.12.2009, ulterior termenele de plată s-au prelungit succesiv până în anul 2016, ca atare prin actualizarea sumelor de bani de la data când trebuia achitată, la data plății efective, creditorul primește suma inițială datorată și nu o valoare mai mare decât cea care trebuia achitată.

Actualizarea sumelor datorate în funcție de rata inflației nu reprezintă daune interese și nu acoperă integral prejudiciul suferit de reclamanți.

Or, în speță, reclamantele solicită repararea prejudiciului produs, dobânda legală, acoperind potrivit dispozițiilor legale arătate, întârzierea la plata (pentru aceeași perioadă), astfel încât nu există dublă reparație și nu echivalează cu o îmbogățire fără just temei.

Dreptul la dobânda legală chiar fără dovedirea unui prejudiciu, legea prezumându-l, este consacrat de dispozițiile art. 1088 vechiul Cod civil -care se aplică tuturor obligațiilor monetare indiferent de proveniența lor, nu numai la regimul dobânzii moratorii în cazul întârzierii în executarea unei obligații bănești contractuale - ca atare, și pentru cele cu titlul de daune -interese pentru întârziere în executare, reglementate de dispozițiile 1082 vechiul Cod civil.

Diferența dintre instituțiile juridice invocate este astfel evidentă, dobânda generată de neexecutarea la termen a obligației pecuniare reprezintă și fruct civil „chiria banilor", dacă creditorul și-ar fi executat la termen obligația de plată a sumei de bani, creditorul ar fi putut să fructifice acest capital într-un plasament.

Conform art.525 Cod civil dobânda se cuvine zi cu zi.

Prin hotărârile judecătorești, care sunt titluri executorii, reclamantelor li s-a recunoscut aceste drepturi salariale care nu le-au fost achitate, creanțele fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată fiind cu execuție imediată, ceea ce înseamnă că plata trebuie făcută la momentul nașterii raportului obligației, chiar la acel moment obligația a devenit exigibilă, la momentul când sentințele judecătorești au devenit executorii, obligația nefiind cu termen așa cum rezultă din hotărârile judecătorești pronunțate.

Totodată, chiar și în cazul obligațiilor cu termen, plata este exigibilă la momentul stabilit de ambele părți.

Or, reclamantele solicită obligarea la plata dobânzilor legale pentru plata sumelor datorate cu titlul de drepturi salariale stabilite prin hotărâri executorii și nu dobânzi la aceste dobânzi.

Hotărârile sunt definitive și executorii de la data pronunțării, conform art.274 Codul Muncii republicat (fostul art.289 Codul Muncii) și ca atare de la această dată sunt puși pârâții în întârziere pentru acoperirea integrală a prejudiciului rezultat prin neachitarea drepturilor salariale, care fac obiectul titlului executoriu.

Astfel, aceste dobânzi nu pot curge de la data cererii de chemare în judecată, dispozițiile art. 1088 alin.(2) din vechiul Cod civil potrivit căruia daunele interese nu sunt debite decât în ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept, sunt aplicabile numai în materia neexecutării unei obligații contractuale, când este necesară punerea în întârziere a debitorului prin notificare prin intermediul executorilor judecătorești (art. 1079 Cod civil) sau cererea de chemare în judecată a debitorului, nu și în materia titlurilor executorii.

Astfel, momentul nașterii dreptului la dobânzi al reclamantelor nu este cel al cererii de chemare în judecată, mai mult prin Hotărârea din 16.10.2007 în cauza Nadulișneac I. contra Moldovei (executare tardivă a hotărârii judecătorești, irevocabilă și executorie), C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat că unei persoane care a obținut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluționării litigiului în favoarea sa nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare pentru a obține executarea sa (Metaxas vs. Greece, 27 mai 2004), în opinia Curții prejudiciul material fiind cauzat din cauza imposibilității de a se folosi de banii săi.

Totodată, în temeiul art. 1082 Cod civil, debitorul va fi obligat la despăgubiri nu numai atunci când acționează cu intenția de a-1 prejudicia pe creditor ci ori de câte ori nu va dovedi existența unei cauze străine, deci ori de câte ori nu-și execută obligația din vina sa, indiferent că aceasta a constat în intenție sau simplă culpă.

Cauza străină în sensul art. 1082 Cod civil este intervenția cazului fortuit sau a cazului de forță majoră sau vina creditorului care îl exonerează de răspundere, or, apariția actelor normative menționate nu îmbracă forma acestor evenimente pe care partea nu le putea prevedea și ca atare nu a luat măsurile corespunzătoare pentru evitarea acestor neexecutări, titlurile executorii fiind din cursul anului 2007 și, chiar și fapta unui terț să aibă ca efect înlăturarea răspunderii debitorului, este necesar ca și aceasta să aibă caracteristicile forței majore sau cazului fortuit.

Totodată, în sprijinul teoriei mai susmenționate, invocă reclamantele și Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost admis Recursul în Interesul Legii formulate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție în sensul că în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin (1), alin (2) teza I și art.1535 alin. (1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru motivele arătate solicită reclamantele admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În raport de susținerile reclamantelor, pârâtul M. Justiției a formulat, în temeiul art.205 C.pr.civ., întâmpinare (f.48) prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune învederând instanței că prin Decizia nr. 1/2014, pronunțată în dosarul nr. 20/2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Complet RIL, publicată în Monitorul Oficial nr. 283/17 aprilie 2014, dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art.201 și art.223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil s-a stabilit că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

Potrivit dispozițiilor art. 517 alin.(4) din Codul de procedură civilă, decizia pronunțată este obligatorie.

Totodată, solicita paratul să constate că nu a avut loc întreruperea cursului prescripției întrucât, prin actele normative care au eșalonat plata sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar, s-a prevăzut o procedură specială de executare, statul asumându-și obligația de a plăti sumele prevăzute în titluri, actualizate cu indicele prețurilor de consum.

În al doilea rând, pârâtul a solicitat a se constata că acțiunea formulată de reclamante este neîntemeiată, motivat de faptul că reclamantele au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

Mai mult decât atât, arată că OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a prevăzut la art. II alin.(3) că: „Sumele prevăzute la alin.(1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.."

Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.

Potrivit art.1535 N.C.civ. stipulând că „(1)în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

(2)Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.

(3)Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit”.

Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 definește dobânda remuneratorie ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației de a da o suma de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației si dobânda penalizatoare drept dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență.

Precizează pârâta că reclamantele solicită acordarea dobânzii legale pentru toată perioada de întârziere, deci practic o dobândă penalizatoare. Or, în speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.

În ceea ce privește titlurile executorii, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010:

"(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:a) în anul 2012 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu;b) în anul 2013 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu;c)în anul 2014 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu.(2) în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept."

În același sens sunt și dispozițiile O.U.G nr. 45/2010 pentru modificarea art. II din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sistemul justiției.

La 12.12.2011 a intrat în vigoare Legea 230/2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar prin care se modifică art. 1 al ordonanței după cum urmează:

„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;c)în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;e)în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."

Prin urmare, pârâtul a menționat că atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, reclamantele nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare. Pe de altă parte, avea posibilitatea de a solicita exclusiv dobânda legală, din ziua cererii de chemare în judecată, o dată cu introducerea acțiunii respective, cale de care nu au uzat.

Totodată, pârâtul învederează instanței că la judecarea cauzei să aibă în vedere că potrivit art. 1 alin 3 din OUG 71/2009, sumele datorate se actualizează cu indicele prețurilor de consum la data plății, comunicat de Institutul Național de S..Llegiuitorul a prevăzut în mod expres modalitatea de reparare a prejudiciului determinat de executarea cu întârziere, aceasta fiind reprezentată de actualizarea creanței.

O astfel de actualizare are în vedere data la care hotărârea judecătorească a devenit executorie și data efectuării plății procentului stabilit prin ordonanță, astfel încât obligarea pârâților la plata dobânzii legale, alături de actualizarea creanței ar reprezenta o dublă reparație a aceluiași prejudiciu încercat de creditori, determinat de întârzierea în executarea integrală și devalorizarea continuă a sumelor de bani.

Eșalonarea plății sumelor a fost realizată pe calea unor dispoziții normative, parte din sumele datorate au fost plătite reclamanților creditori, iar pentru perioadele rămase, creanțele nu sunt exigibile, fiind afectate de termen suspensive, stabilite pe cale legală, în favoarea debitorilor.

Astfel, în principiu, o creanță constatată printr-o hotărâre judecătorească este exigibilă la momentul la care aceasta devine executorie, prin învestirea cu formulă executorie, fie prin recunoașterea acestui caracter ope legis. Din acest moment, creditorul poate cere debitorului executarea.

Însă, ca efect al termenelor legale suspensive stabilite în favoarea debitorilor prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, creditorii nu pot pretinde executarea obligațiilor înlăuntrul acestor termene, astfel încât, în aceste intervale de timp, nu curge nici dobânda penalizatoare, reprezentând daune interese moratorii.

S-a observat că instituțiile publice debitoare nu au refuzat executarea, ci au făcut aplicarea unui act normativ prin care s-a prevăzut plata eșalonată.

Această măsură legislativă, luată în contextul unui dezechilibru bugetar, reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și finalizarea procesului civil, iar această ingerință are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică si îndeplinește cerința unui raport rezonabil de proporționalitate cu scopul urmărit.

Caracterul proporțional al limitării dreptului creditorului de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că nu se neagă dreptul la executare, ci doar se stabilește modul în care creanța se va realiza, cu o întârziere apreciată ca fiind rezonabilă de C. Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunțată în cauza D. ș.a.vs. România.

În consecință, intervenția legiuitorului, printr-un act normativ, validat pe cale jurisprudențială de C. Constituțională și de instanța de contencios european, având ca efect eșalonarea plăților, constituie un caz fortuit ce exonerează debitorul de plata dobânzilor legale (a se vedea în acest sens decizia nr. 117/10 decembrie 2013 a Curții de A. Timișoara pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect solicitarea dobânzilor legale pentru sume de bani obținute prin hotărâri judecătorești, prin care a fost respins ca neîntemeiat apelul declarat de reclamante împotriva sentinței civile nr. 2768/12.08.2013 pronunțată de T. C. S. în dosarul nr._ ).

După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 1024 pronunțată la 14 aprilie 2015, T. Prahova a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul M. Justiție și respins acțiunea pentru perioada anterioară datei de 23.06.2011 ca fiind prescrisă; de asemenea, a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâții, în solidar, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditori prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titlul executoriu, de la data de 23.06.2011 și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor pe care le datorează cu titlu de drepturi salariale, conform Deciziei civile nr. 1865/R/26.05.2008 pronunțată de C. de A. București în dosarul nr._/3/2007, completată conform deciziei nr. 2857/R/07.07.2008 și decizia civilă nr. 5145/R26.08.2009 pronunțată de C. de A. București în dosarul nr._ .

Potrivit disp. art.248 alin.1 C.pr.civ. instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a pricinii.

Astfel, în ceea ce privește excepția prescripției în parte a dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul M. Justiției, tribunalul a reținut că, potrivit art.6 alin.4 din NCC și art. 201 din Legea nr. 71/ 2011, prescripțiile începute sub legea veche rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.

Dobânda penalizatoare pentru întârzierea în executarea unei obligații cu executare succesivă are natura juridică a unei prestații succesive, dreptul la acțiune privind fiecare prestație fiind supus unui termen de prescripție distinct (aspect statuat constant în literatura juridică și în jurisprudență – ex. Decizia nr. 1366/1981 a Secției Civile a Tribunalului Suprem).

Atât timp cât dobânzile moratorii solicitate prin prezentul demers judiciar nu au fost stabilite prin hotărârile judecătorești ce constituie titluri executorii, fără a opera vreo cauză de întrerupere a cursului prescripției, întrucât debitorii nu au recunoscut că datorează aceste sume, în temeiul art.248 alin.4 C.pr.civ., coroborat cu art.12 din Decretul nr.167/1958, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 15.04.2011, invocată de pârâtul M. Justiției și, pe cale de consecință, a respins această pretenție, ca fiind prescrisă.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar se reține că reclamantele, în calitate de grefier în cadrul Tribunalului București sunt în posesia unor titluri executorii încă din anul 2008, însă debitorii - pârâți au înțeles să execute obligația și să achite în întregime sumele datorate abia la data de 16.01.2012.

Prin Decizia civila nr. 1865/26.05.2008 pronunțată în dosarul nr._/3/2007 de C. de A. București și prin Decizia civila nr. 1865/26.05.2008 pronunțată în dosarul nr._/3/2007 de C. de A. București, pârâții au fost obligați să plătească reclamantelor sumele reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, începând cu data de 24.09.2004 si in continuare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și sumele reprezentând sporul de 15% pentru confidențialitate, calculat la indemnizația brută lunară, începând cu data de 17.09.2004 si în continuare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plații, fără dobânzi, însă, solicitarea acestor dobânzi, pe cale separată, nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă.

Conform hotărârii judecătorești menționate în precedent, pârâții au fost obligați la plata drepturilor salariale arătate anterior, doar o parte din aceste drepturi, fiind achitate benevol, pârâții prevalându-se de dispozițiile O.U.G. nr. 75/2008 și O.U.G. nr.71/2009, pentru a amâna sine die plata diferențelor.

Prin adoptarea Legii nr.113/2010 de aprobare a O.U.G. nr.71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, s-a ajuns la o situație prejudiciabilă pentru reclamanți, întrucât, hotărârile judecătorești irevocabile vor fi puse în executare după mai mult de 8 ani, ceea ce depășește cu mult exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art.6 din CEDO și art.1 din Primul Protocol adițional.

În primul rând, îndreptățirea reclamantelor de a primi și dobânda legală este prevăzută atât de legea generală (art.1088 C.civ. „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie comerț, de fidejusiune și societate.

Aceste daune - interese se cuvin fără ca, creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept ale cărui dispoziții au fost preluate în mod asemănător de art.1535 din Noul Cod civil.

În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, tară a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.

Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune - interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit”), cât și de legea specială aplicabilă în cauză, fiind vorba de drepturi salariale (art.166 alin.4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit căruia „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului”).

Nivelul dobânzii legale a fost stabilit, de asemenea, prin lege (O.G. nr.9/ 2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr.13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar).

Dobânda legală se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și de existența sau nu a culpei debitorului, indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți (chiar și dispozițiile art.1535 din Noul Cod civil fac referire numai la cuantumul stabilit de părți prin contract, fără ă fi necesară încheierea unei convenții nici măcar pentru determinarea acestuia).

În lipsa unei convenții cu privire la cuantum, acesta se determină potrivit dispozițiilor legale; în niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens), indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal; existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumata de dispozițiile legale menționate anterior).

În al doilea rând, actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală sunt două noțiuni distincte, care nu se suprapun, ele fiind menite să asigure despăgubiri pentru prejudicii total diferite.

Actualizarea cu indicele de inflație are rolul de a reîntregi valoarea reală a sumei datorate și de a repara prejudiciul suferit de creditor ca urmare a devalorizării monedei naționale.

În cazul răspunderii civile, indiferent dacă este contractuală, ca în prezenta cauză, sau delictuală, actualizarea cu indicele de inflație acoperă prejudiciul efectiv (damnum emergens).

Dobânda legală se acordă pentru a compensa foloasele nerealizate de creditor din cauza neexecutării la timp a obligației de către debitor (lucrum cessans),

De altfel, dispozițiile O.U.G. nr.13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar întăresc această distincție, reglementând atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare.

În prezenta cauză, reclamantele sunt îndreptățite, în mod evident, la cuantumul dobânzii penalizatoare calculată, după . O.G. nr. 13/2001, potrivit acestui act normativ, dobândă penalizatoare fiind definită de art.1 alin.3 ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență.

Până la data de 01 septembrie 2011, când a intrat în vigoare O.G. nr.13/ 2011, dobânda legală urmează a fi calculată potrivit dispozițiilor O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești care nu făcea această distincție și care reglementa numai dobânda penalizatoare, iar nu și pe cea remuneratorie.

T. a mai reținut că un alt argument care le îndreptățește pe reclamante la repararea prejudiciului suferit prin neexecutarea de bunăvoie a obligației de plată stabilită în sarcina debitorilor este acela că, existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului, cum este O.U.G. nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, nu poate înlătura îndreptățirea acesteia la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării de bunăvoie a obligației.

Un astfel de act normativ emis chiar de debitor nu poate schimba data scadenței obligațiilor stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, întrucât, pe de o parte, s-ar încălca principiul separației puterilor în stat, iar pe de altă parte, cele mai multe titluri executorii erau scadente anterior intrării în vigoare a acestuia, iar înlăturarea caracterului exigibil al creanței ar echivala cu aplicarea retroactivă a legii care este interzisă de dispozițiile art.15 alin.2 din Constituția României.

În realitate, așa cum se arată și în cuprinsul său, O.U.G. nr.71/2009 a avut ca efect numai amânarea plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ce obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, iar nu și amânarea sau anularea retroactivă a scadențe acestora.

Dispozițiile O.U.G. nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar nu se aplică numai plăților din tranzacțiile comerciale, ci tuturor obligațiilor bănești, chiar actul normativ menționat făcând distincția dintre modul stabilire a dobânzii legală penalizatoare în raporturile dintre profesioniști și între aceștia și autoritățile contractante și modul de stabilire a aceleiași dobânzi legale raporturile dintre alți subiecți de drept, ceea ce înseamnă că se aplică și altor obligații bănești, iar nu numai celor născute între profesioniști care, în cea mare parte, sunt foștii comercianți.

Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele - interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparații a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Chiar dacă, reeșalonarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii prin O.U.G. nr.71/2009 poate fi privită ca o formă de executare succesivă, în condițiile în care această măsura este dublată de suspendarea de drept a executării silite și depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, aceasta nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.

De altfel, în condițiile în care, debitorii nu au avut acordul reclamanților în calitate de creditori, la eșalonarea plății, această plată nu se putea efectua, eșalonat, prin ordonanțe succesive, în condițiile în care, debitorul M. Justiției a efectuat plăți din conturi special alimentate, ceea ce denotă posibilitatea reală de plată din partea sa, situație care conduce la concluzia că se află în culpă cu privire la cauzarea prejudiciului, nefiind vorba de o situație care ar exonera pe debitor de răspundere.

Mai mult decât atât, se apreciază că este posibilă, în cazul drepturilor salariale restante, obligarea angajatorului atât la plata actualizării cu inflația a sumei restante, cât și la plata dobânzii. Astfel, în materia răspunderii civile este incident principiul reparării integrale a prejudiciului suferit, ceea ce înseamnă atât acordarea prejudiciului efectiv, cât și a beneficiului nerealizat. Dobânda legală are natura juridică a beneficiului neacordat, aceasta fiind reglementată de lege ca o măsură de compensare a prejudiciului generat de plata cu întârziere a unei sume de bani.

În ceea ce privește actualizarea cu inflația, tribunalul a reținut că aceasta nu poate fi considerată o instituție echivalentă, ca natură juridică, cu dobânda legală ori permisă de legiuitor ca o măsură de compensare a prejudiciului generat de plata cu întârziere a unei sume de bani.

Actualizarea cu inflația presupune aducerea la aceeași valoare economică (putere de cumpărare) a unei sume de bani, în condițiile în care în piață se manifestă, fie un fenomen inflaționist care are ca efect deprecierea monedei de referință, fie un fenomen de deflație ce are ca efect aprecierea monedei de referință. Așadar, actualizarea cu inflația depinde exclusiv de fenomene ce țin de puterea de cumpărare a monedei de referință la intervale de timp diferite.

În funcția de evoluția acestor fenomene economice, cantitatea de produse și servicii ce pot fi cumpărate/plătite cu o anumită sumă de bani la un moment dat, poate fi cumpărată/plătită la un moment ulterior, fie cu aceeași sumă de bani (în condiții de stabilitate economică), fie cu o sumă de bani mai mică (în caz de deflație), fie cu o sumă de bani mai mare (în caz de inflație).Așadar, actualizarea cu inflația nu presupune, în mod necesar, o sumă de bani mai mare și, în niciun caz, nu are ca efect producerea unui avantaj economic pentru vreuna dintre părți, în condițiile în care, rolul său este acela de a determina cantitatea de monedă ce are aceeași putere economică cu o altă cantitate de monedă la un moment anterior.

Prin urmare, teoretic, aplicând mecanismul actualizării cu inflația, pentru o anumită sumă de bani ce trebuia plătită de un debitor în urmă cu o perioadă de timp, se poate ajunge la situația posibilă de a se plăti aceeași sumă, deși la nivelul percepției generale, comune, actualizarea cu inflația este considerată a avea drept efect acordarea unei cantități mai mari de monedă (deoarece, în România s-a manifestat aproape mereu un fenomen inflaționist), în realitate, acest efect nu se produce întotdeauna.

În raport de considerentele arătate, instanța apreciază că mecanismul de actualizare cu inflația a unei sume de bani nu poate fi considerat decât ca o operațiune care are drept rezultat determinarea prejudiciului efectiv, iar nu a beneficiului nerealizat.

T. a mai avut în vedere și Decizia nr.2 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.21/2013 prin care s-a admis recursul în interesul legii în sensul că, în aplicarea disp. art.1082 și art. 1088 C.civ. 1864, respectiv art.1531 alin.1, alin.2 Teza 1 și art.1535 alin. 1 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în condițiile art.1 și art.2 din O.U.G. nr.71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/ 2011, cu modificările si completările ulterioare.

Pentru considerentele expuse în precedent, tribunalul, în baza art.1073, art.1082, art.1088 ți art.1101 C.civ. de la 1846, art.1535 și art.1536 din Noul Cod civil, art.166 alin.4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr.13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar, a admis în parte acțiunea precizată, în sensul obligării pârâților în solidar la plata către reclamante a daunelor interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditori prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titlul executoriu, de la data de 23.06.2011 și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor pe care le datorează cu titlu de drepturi salariale, conform Deciziei civile nr. 1865/R/26.05.2008 pronunțată de C. de A. București în dosarul nr._/3/2007, completată conform deciziei nr. 2857/R/07.07.2008 și decizia civilă nr. 5145/R26.08.2009 pronunțată de C. de A. București în dosarul nr._ .

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantele A. L. și P. C. V. și pârâtul M. Justiției.

Pârâtul M. Justiției a solicitat admiterea excepției prescripției integrale a acțiunii, având în vedere Decizia nr. 1/2014, pronunțată în dosarul nr. 20/2013 de înalta Curte de Casație și Justiție - Complet RIL, publicată în Monitorul Oficial nr. 283/17 aprilie 2014, dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art.201 și art.223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, dată fiind împrejurarea că acțiunea a fost introdusă în anul 2014, intimații-reclamanți obținând deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

Mai mult decât atât, OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a prevăzut la art. II alin.(3) că: „Sumele prevăzute la alin.(1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul Național de S.."

Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.

În același timp, potrivit art.1489 alin. 1 Cod civil, „Dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege."

De asemenea, la art. 1535 se prevede că „(1)în cazul în care o sumă de bani nu este plătită (a scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit."

Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 definește dobânda remuneratorie ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației de a da o suma de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației si dobânda penalizatoare drept dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență.

Apreciază apelantul că în mod greșit prima instanță a acordat reclamantei dobânda legală solicitată pentru toată perioada de întârziere, deci practic o dobândă penalizatoare.

În speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.

Așadar, în ceea ce privește titlurile executorii neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010 și prin Legea nr. 230/2011, după cum urmează:„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."

În aceste împrejurări, plata sumelor datorate de M. Justiției conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în O.U.G nr. 71/2009, în acest sens adoptându-se HG 422/2010, HG 257/2012, HG 598/2012, HG 954/2012, HG 1169/2012, HG 149/2013, HG 355/2013, HG 697/2013, HG 977/2013, HG 248/2014, HG 551/2014, HG 870/2014.

De asemenea, în decembrie 2014, prin O.U.G 74/2014 a fost plătit procentul de 25% din valoarea titlurilor executorii, iar prin Hotărârea nr. 195 s-a dispus achitarea primelor două tranșe.

Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadentă, reclamanta nu poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare

În acest sens, susține apelantul, este și Decizia CEDO nr._/08/4.09.2012 pronunțată în cauza D. ș. a contra României, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 709 din data de 17 octombrie 2012, prin care C. a respins cererea reclamanților, prin care aceștia invocau încălcarea articolul 6 din Convenția Europeană a Dreptului Omului (dreptul la un proces echitabil) și art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție (protecția dreptului de proprietatea), în sensul că autoritățile interne ( M. Justiției și M. Finanțelor Publice) au refuzat să pună de îndată în executare hotărâri judecătorești definitive pronunțate de instanțele interne, hotărâri ce recunoșteau drepturi salariale restante.

Astfel, deși mecanismul de plată instituit a suferit modificări, autoritățile statului au respectat hotărârile judecătorești mai sus menționate. Așadar conform prevederilor legale, totalul sumelor vărsate a fost de fiecare dată indexat cu indicele de inflație la data plății.

În concluzie, văzând ansamblul elementelor prezentate și contextul particular al cauzei, C. consideră că planificarea instituită pentru plata creanțelor datorate reclamanților nu poate fi considerată ca nerezonabilă

Față de temeiul invocat de reclamantă, apelanta consideră că, pe de o parte, aceste texte nu sunt incidente întrucât creanțele nu sunt ajunse la scadență, iar pe de altă parte, în temeiul acestor dispoziții aceștia aveau posibilitatea de a solicita exclusiv dobânda legală, din ziua cererii de chemare în judecată, o dată cu introducerea acțiunilor respective, cale de care nu au uzat.

În ceea ce privește obligarea în solidar a Ministerului Justiției, alături de ceilalți pârâți ai cauzei la plata dobânzilor legale solicitate, apelanta a învederat că între M. Justiției și instanțele judecătorești nu există raporturi de subordonare, deoarece acestea aparțin unor puteri diferite ale statului, nici între angajații instituțiilor menționate și M. Justiției nu există niciun raport juridic.

În susținerea acestei idei s-au invocat prevederile art. 21 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, referitoare la rolul ordonatorilor de credite în care se precizează:"(4) Ordonatorii principali de credite vor repartiza, potrivit alin. (1), creditele bugetare, după reținerea a 10% din prevederile aprobate acestora, pentru asigurarea unei execuții bugetare prudente, cu excepția cheltuielilor de personal și a celor care decurg din obligații internaționale, care vor fi repartizate integral..."

Pe de altă parte, rolul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, în calitate de ordonator principal de credite, este acela de a centraliza proiectele de buget transmise de curțile de apel și le înaintează Ministerului Finanțelor Publice.

Astfel, conform dispozițiilor art. 132 din Legea 304/2004: „(1) Curțile de apel și parchetele de pe lângă curțile de apel elaborează proiectele de buget anual pentru instanțele sau, după caz, parchetele din circumscripțiile lor.(2) Proiectele de buget elaborate potrivit alin. (1) se transmit Ministerului Justițieisau, după caz, Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție...(4) Proiectele de bugete elaborate potrivit alin. (1) și (3) se supun avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii”.

De asemenea, susține apelantul, în susținerea faptului că elaborarea proiectului de buget al instanțelor se face de către curțile de apel este și prevederea art. 127 lit. d) care statuează că una dintre atribuțiile principale ale managerului economic de la instanțe este și aceea de organizare, elaborare, fundamentare și prezentare la organele abilitate a proiectelor de buget anuale, la termenele și în condițiile prevăzute de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare".

Potrivit art.36 alin.(1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, tribunalele sunt instanțe cu personalitate juridică, iar potrivit art.44 alin.(1) din același act normativ, președinții curții de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar președintele tribunalelor are calitatea de ordonator terțiar de credite.

M. Justiției are numai rolul de a administra bugetul instanțelor și de a asigura fondurile necesare, virarea banilor făcându-se in conturile instanțelor, deschise la trezoreriile locale, urmând ca instanțele să-i utilizeze in mod direct, potrivit destinațiilor legale. Tribunalele și curțile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale intimatelor reclamante sunt stabilite cu T. care are și calitatea de angajator, drepturile fiind datorate și plătite direct de către acesta.

În ceea ce privește raporturile dintre debitori, art. 1383 C.Civ prevede că "între cei care răspund solidar, sarcina reparației se împarte proporțional în măsura în care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului ori potrivit cu intenția sau cu gravitatea culpei fiecăruia, dacă această participare nu poate fi stabilită. în cazul în care nici nu se poate împărți sarcina reparației, fiecare va contribui în mod egal la repararea prejudiciului".

Având în vedere aspectele evidențiate mai sus, apelantul apreciază că în speță nu sunt întrunite condiții legale pentru această răspundere și solicită admiterea apelului, schimbarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

Reclamantele A. L. și P. C. V. care au arătat că dreptul de a solicita acordarea daunelor moratorii a început să curgă de la data emiterii deciziei nr. 2/17.02.2014 a ICCJ, care are un caracter obligatoriu și care instituie în favoarea creditorilor dreptul de solicita plata dobânzilor legale reprezentând daune interese moratorii în urma prejudiciului suferit ca urmare a achitării eșalonate a sumelor de bani datorate de către pârâți, deoarece numai de la data emiterii acestei decizii s-a clarificat modalitatea de aplicare și interpretare a dispozițiilor vechiului Cod civil, noului Cod civil, privind acordarea daunelor interese moratorii în cazul întârzierii nejustificate privind plata drepturilor salariale pentru personalul din sectorul bugetar, modalitatea de aplicare în continuare a OUG nr. 71/2009 privind dreptul statului de a eșalona pe o perioadă de 7 ani plata unor asemenea drepturi, consecințele unei asemenea eșalonări.

În opinia apelantelor, este inechitabil, injust ca Statul Român prin intermediul Ministerului Justiției să-și invoce propria culpă constând în eșalonarea achitării drepturilor salariale cuvenite reclamantelor pe o perioadă foarte mare de timp pentru a fi exonerat de plata prejudiciului suportat de către creditori în urma eșalonării sumelor de bani cuvenite.

De altfel, chiar în motivarea sentinței atacate se menționează faptul că, în condițiile în care, debitorii nu au avut acordul reclamanților în calitate de creditori, la eșalonarea plății, această plată nu se putea efectua, eșalonat, prin ordonanțe succesive, în condițiile în care, debitorul M. Justiției a efectuat plăți din conturi special alimentate, ceea ce denotă posibilitatea reală de plata din partea sa, situație care conduce la concluzia că se află în culpă cu privire la cauzarea prejudiciului, nefiind vorba de o situație care ar exonera pe debitor de răspundere.

Actul normativ privind eșalonarea plăților, emis chiar de debitor nu poate schimba data scadenței obligațiilor stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, întrucât, pe de o parte, s-ar încălca principiul separației puterilor în stat, iar pe de altă parte, cele mai multe titluri executorii erau scadente anterior intrării în vigoare a acestuia, iar înlăturarea caracterului exigibil ai creanței ar echivala cu aplicarea retroactivă a legii care este interzisă de dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția României.

Consideră apelantele că susținerile pârâtului M. Justiției, constând în prescrierea dreptului la acțiune pentru sumele de bani solicitate după expirarea termenului de prescripție de 3 ani în raport de decizia civilă nr. 1865/R/26.05.2008, completată conform decizie civile nr. 2857/R/07.07.2008, invocându-se disp. art. 3 din Decretul 167/1958, art. 268 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, art. 171 alin. 1 Codul Muncii, nu au relevanță în cauză, întrucât emiterea actelor normative în temeiul cărora s-a dispus plata eșalonată a sumelor de bani datorate cui titluri de drepturi salariale a avut ca efect întreruperea cursului prescripției care a început să curgă începând cu anul 2008, data emiterii titlului executoriu în condițiile în care plata unor părți din sumele datorate a avut ca efect nu numai recunoașterea dreptului de către pârâți ci și îndeplinirea parțială a unor obligații, fiind îndoielnică data stingerii obligației, mai ales că nu se poate stabili în ce proporție au fost executate obligațiile, ce sume de bani au fost achitate în raport de fiecare titlu executoriu, cu atât mai mult cu cât în ianuarie 2012 au fost achitate de către pârâtul M. Justiției diferențele rezultate după achitarea tranșelor.

De asemenea, pârâții s-au prevalat de plata eșalonată a debitelor și pot invoca oricând stingerea obligațiilor fără însă să facă dovada efectivă a cuantumului sumei de bani achitate în perioada eșalonării plății.

Învederează apelantele că, prin admiterea excepției, sunt prejudiciate având în vedere că pârâtul M. Justiției urmează să plătească drepturile bănești reprezentând dobânda legală numai pentru o perioadă de 6 luni (perioada 23.06._12, deși plata drepturilor salariale a fost eșalonată pe o perioadă de 8 ani) și nu de la data la care deciziile civile nr. 1865/2008 și 2857/2008 au devenit executorii și până la data plății efective, pârâtul fiind exonerat de plata prejudiciului pentru această perioadă. De altfel, practica instanțelor judecătorești este neunitară în ceea ce privește data de la care începe să curgă prescripția dreptului la acțiune - plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, acest fapt generând o inechitate între personale care fac part din aceeași categorie ocupațională.

Astfel, în materia răspunderii civile este incident principiul reparării integrale a prejudiciului suferit, ceea ce înseamnă atât acordarea prejudiciului efectiv, cât și a beneficiului nerealizat.

Dobânda legală are natura juridică a beneficiului neacordat, aceasta fiind reglementată de lege ca o măsură de compensare a prejudiciului generat de plata cu întârziere a unei sume de bani.

În ceea ce privește actualizarea cu inflația, apelantele au susținut că aceasta nu poate fi considerată o instituție echivalentă, ca natură juridică, cu dobânda legală ori permisă de legiuitor ca o măsură de compensare a prejudiciului generat de plata cu întârziere a unei sume de bani.

În raport de motivele invocate, se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate prin respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 26.05.2008, respectiv 07.07.2008 (data ta care deciziile au devenit executorii) - 23.06.2011 și obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale pentru sumele de bani plătite cu întârziere în baza deciziei civile nr. 1865/R/26.05.2008 a Curții de A. București, completată conform deciziei civile nr.2857/R/07.07.2008 a Curții de A. București de la data la care acestea au devenit executorii și până la data plații efective.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, C. constată următoarele:

În ceea ce privește apelul declarat de reclamanți instanța reține că nemulțumirea exprimată de aceștia prin calea de atac promovată vizează împrejurarea că, prin plățile efectuate de pârâți a operat o întrerupere a cursului prescripției și, în atare context, nu opera excepția prescripției dreptului la acțiune reținută de instanța de fond, ei fiind îndreptățiți la plata dobânzilor solicitate de la momentul pronunțării sentințelor ce constituie titluri executorii.

Pe de altă parte, M. Justiției a invocat în cadrul apelului pe care l-a declarat faptul că dobânzile solicitate de reclamanți erau prescrise în totalitate și, în atare context nu se justifica obligarea la plata acestora.

Având în vedere faptul că ambele apeluri conțin critici sub aspectul modului în care instanța de fond a rezolvat problema de drept a excepției prescripției dreptului la acțiune vizând solicitarea dobânzilor, instanța va proceda la analizarea lor concomitentă, urmând să le răspundă pe baza unor considerente comune:

În analiza acestei probleme se va stabili mai întâi legea de drept substanțial aplicabilă în cauză și în acest context C. reamintește că, potrivit art. 6 alin. 4 Cod civil și art. 201 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-a instituit.

La rândul său, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014 pronunțată cu ocazia soluționării unui recurs în interesul legii (decizie obligatorie pentru instanțe), a statuat, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. 4, art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

În speța pendinte, raportat la momentul rămânerii irevocabile a hotărârilor prin care au fost acordate drepturile pentru a căror neachitare a fost formulată cererea de acordarea a dobânzilor C. reține că legea aplicabilă prescripției extinctive este Decretul nr. 167/1958, iar art. 3 alin. 1 din actul normativ invocat reglementează cu caracter general un termen de prescripție de 3 ani.

Prin art.1 alin.2 și art.12 din Decretul nr. 167/1958 legiuitorul român a consacrat două principii – cel al prescripției dreptului la acțiune privind un drept accesoriu odată cu dreptul principal, respectiv, cel conform căruia se stinge printr-o prescripție distinctă dreptul la acțiune pentru fiecare prestație, în situația obligațiilor cu executare succesivă.

Practica judecătorească și literatura de specialitate au statuat, în mod constant, că dobânzile de întârziere fiind prestații succesive în sensul art.12 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.

În acest context, nu se poate da eficiență juridică susținerii apelanților-reclamanți, în sensul că a operat o întrerupere a cursului prescripției, atâta timp cât prin O.U.G. nr. 71/2009 și Legea nr. 230/2011 s-a reglementat doar procedura de plată eșalonată a drepturilor salariale acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile, ceea ce nu poate fi asimilat recunoașterii a însăși dreptului ce se prescrie.

Se impune a se face precizarea, că sub acest aspect, instanța supremă a fost sesizată cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie civilă în legătură cu modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 16 lit. a și b și art. 17 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958, raportat la dispozițiile OUG nr. 71/2009 . Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 7/27 aprilie 2015 pronunțată în dosarul nr._ /HP/C, a admis sesizarea formulată de C. de A. Pitești – Secția I civilă, prin încheierea din 6 noiembrie 2014, pronunțată în dosarul nr._, și a stabilit că „ Plățile voluntare eșalonate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu,nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare”.

Pe de altă parte C. nu poate avea în vedere nici susținerile apelantului pârât în sensul că dreptul la acțiune era în totalitate prescris tocmai fiind caracterul succesiv al prestațiilor, fiecare din acestea stingându-se printr-o prescripție separată.

Raportând aceste considerații generale la speța pendinte C. apreciază că dreptul la acțiune nu este prescris pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii cererii, așa cum în mod corect a apreciat și tribunalul atunci când a admis excepția de prescripție doar pentru intervalul anterior datei de 23.06.2011.

Având în vedere argumentele expuse în precedent, precum și decizia mai sus menționată, care este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 521 alin.3 din N.C.P.C. instanța apreciază ca fiind nefondate, criticile formulate de apelanți cu privire la rezolvarea excepției prescripției dreptului la acțiune de către T. Dâmbovița.

Ținând cont de faptul că celelalte nemulțumiri exprimate de M. Justiției prin apelul declarat vizează aspecte privind condițiile acordării dobânzii legale pentru sumele cuprinse în titluri executorii față de dispozițiile OUG nr. 71/2009 și ale Legii nr. 230/2011, faptul că acestea nu puteau fi acordate în condițiile în care se dispusese reactualizarea sumelor datorate, precum și împrejurarea că aceste creanțe nu erau exigibile ele vor fi analizate în continuare:

Problema ce se cere a fi tranșată în cauza dedusă judecății se referă la existența prejudiciului și la natura acestuia, respectiv la îndreptățirea reclamantului de a obține reparație sub forma daunelor interese moratorii și dacă acestea constau doar în actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, așa cum se susțin apelanții, ori în dobânda legală, înțeleasă separat de actualizarea la inflație, așa cum susține reclamantul.

Potrivit art.1535 din Noul Cod civil – „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”

Fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”

Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamantului) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial. O astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.

Cu privire la motivul de apel potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadenta, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, C. retine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Pentru creanțele inițiale reprezentând drepturi salariale stabilite prin hotărâre judecătorească reclamanții au un titlu executoriu, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive. Plata creanței reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu a fost eșalonată independent de voința reclamanților, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.

Aceasta nu înseamnă că respectivele creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, așa cum susține apelantul cu motivarea că în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, iar executarea ei se poate cere numai după împlinirea lui.

În cauză nu este vorba de o astfel de creanța la care face referire apelantul, deoarece creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești, iar aceste hotărâri pronunțate în materia conflictelor de muncă sunt definitive și executorii potrivit art. 289 Codul muncii, ceea ce conduce la concluzia că ele de la data pronunțării au devenit certe, lichide și exigibile. Creanțele reclamantului constatate prin hotărâri judecătorești își păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonată doar punerea în executarea a hotărârilor judecătorești.

Referitor la motivul de apel potrivit-căruia în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifica și dobânda legala, se constată că prin neexecutarea integrală a creanțelor la data când erau datorate, adică atunci când au devenit certe lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral.

Acest prejudiciu constă, atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei reprezentând aceste creanțe prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese la care este îndreptățit reclamantul pentru neexecutarea integrala a creanțelor.

Prin acordarea creanței actualizate cu indicele de inflație, nu înseamnă că au fost obligați pârâții la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că, repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.

Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație. Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul reparației prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței reclamanților, se cuvin acestora ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.

În acest context, nimic nu susține apărarea pârâtului, în sensul că singura modalitate de daună moratorie cuvenită reclamanților și recunoscută de lege ar fi actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, potrivit art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, căci o astfel de interpretare nu numai că nu este afirmată de legiuitor, dar ea are la bază un sofism judiciar, dat de extragerea unei concluzii, pornind de la o premisă ce a fost eronat restrânsă, ceea ce, în plan juridic, se exprimă prin excluderea greșită a ideii de daune interese din formularea textului art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, care nu afirmă nimic despre posibilitatea ori interdicția de a cere, separat de actualizare, dobânzile legale, ca daune moratorii, tocmai pentru că cele două instituții nu se confundă între ele.

În raport de argumentele expuse mai sus, C. constată că, prin obligarea pârâților, la plata dobânzii legale aferente creanței rămase neexecutate, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului ci se asigură repararea integrală a prejudiciului și acest motiv de apel fiind nefondat.

Dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamantului la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți.

În niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).

De altfel, se impune a se face precizarea că prin decizia civilă nr. 2/17 februarie 2014, pronunțată cu ocazia soluționării recursului în interesului legii în ceea ce privește acordarea de dobânzi în spețele de acest gen s-a stabilit de Î.C.C.J. că în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual sau delictual al obligației, daunele interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

Prin urmare, reclamanții, în calitate de creditori sunt beneficiarii acestor dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar ei datorită actelor normative menționate în precedent au fost împiedicați să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.

Soluția de obligare a apelantului la plata dobânzii se impune având în vedere și faptul că amânarea executării datoriei sau eșalonarea acesteia a fost dispusă prin ordonanță de urgență a guvernului, fără acordul reclamanților creditori, iar termenul stabilit pentru executarea întregii sume depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, și nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.

În ceea ce privește obligarea în solidar a Ministerului Justiției, alături de ceilalți pârâți ai cauzei la plata dobânzilor legale solicitate, se constată că în analiza modului în care s-a dispus obligarea apelantului la plata daunelor interese moratorii nu sunt incidente dispozițiile art. 21 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, referitoare la rolul ordonatorilor de credite, art. 132, art. 127 lit. d) sau art.36 alin.(1) din Legea 304/2004 ce prevăd că M. Justiției are numai rolul de a administra bugetul instanțelor și de a asigura fondurile necesare, iar Tribunalele și Curțile de apel au personalitate juridică, drepturile fiind datorate și plătite direct de către acesta.

Plecând de la împrejurarea că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului care rezultă din raportul de drept material dedus judecății, conținutul calității procesuale se raportează la acele împrejurări de fapt și de drept, care conferă unei persoane dreptul de a participa la activitatea judiciară.

Altfel spus, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este obligat în raportul juridic dedus judecății.

În condițiile în care prin titlurile executorii de care se prevalează reclamantele toți pârâții din prezenta cauză au fost obligați la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate acestora, este cert că apelantul are calitate procesual pasivă într-o acțiune ce tinde la acordarea dobânzii legale aferentă sumelor constatate prin aceste hotărâri judecătorești.

În ceea ce privește aplicarea greșită a art. 1383 C.Civ ce prevede că "între cei care răspund solidar, sarcina reparației se împarte proporțional în măsura în care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului ori potrivit cu intenția sau cu gravitatea culpei fiecăruia, dacă această participare nu poate fi stabilită. în cazul în care nici nu se poate împărți sarcina reparației, fiecare va contribui în mod egal la repararea prejudiciului" trebuie remarcat că acest text privește o altă fază a procesului civil, ulterioară stabilirii prejudiciului pentru răspunderea civilă delictuală, în cazul în care creditorul solicită executarea obligației solidare, pentru reglarea datoriilor aflate în sarcina fiecărui debitor obligat solidar.

Un argument suplimentar în acest sens este că textul care reglementează acordarea despăgubirilor în cazul în care intervine răspunderea civilă delictuală este art. 1.382 cod civil, potrivit căruia, cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat.

În raport de toate aceste considerente, C. apreciază că nu pot fi primite criticile apelanților, motiv pentru care în temeiul art. 480 alin. 2 NCPC, va respinge apelurile ca nefondate, menținând ca legală sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de reclamantele A. L. și P. C. V., ambele cu domiciliul procesual ales la J. S. 2 București, cu sediul în București, ., sector 3 și de pârâtul M. JUSTIȚIEI cu sediul în București, ., sector 5 împotriva sentinței civile nr. 1024 pronunțată la 14 aprilie 2015 de T. Prahova în contradictoriu cu pârâții T. BUCUREȘTIcu sediul în București, ., sector 3 și C. DE A. BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 5, sector 4.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2015.

Președinte, Judecător,

V. G. M. I. G.

Grefier,

J. Părcălăbescu

Red. GMI

Tehonred. PJ

7 ex / 28.10.2015

j.f. A. G. H.

d.f._ T. Prahova

operator de date cu caracter personal,

nr. notificare 3120

← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1392/2015. Curtea de Apel...		Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 1685/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 1390/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Despăgubire. Decizia nr. 1327/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 557/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 1392/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 1685/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Hotărâre din 29-10-2015, Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 1665/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 1686/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI