Despăgubire. Decizia nr. 1934/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 1934/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 1934/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA Nr. 1934

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2015

Președinte – C.-M. M.

Judecător - M. P.

Grefier - C. G.-A.

Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de reclamanții B. Nuța-C., B. I., B. M., C. V., C. N., C. C. M., C. T., D. D., M. L. (fostă D.), E. I.-D., E. M.-G., L. G., L. C. E., L. V., P. G., P. G., P. M., P. G.-G., P. M., R. S., S. M. și U. T., prin reprezentant ales B. M., cu domiciliul ales la P. de pe lângă Curtea de Apel G. cu sediul în G., ., jud. G., de reclamanta I. D., cu domiciliu ales la DNA- S. T. G. și de pârâții M. P. – P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE cu sediul în București, ., sector 5, P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE- DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, cu sediul în București, .. 79-81, sector 1, București, P. DE PE L. CURTEA DE APEL G., cu sediul în G., ., jud. G., P. DE PE L. TRIBUNALUL G., ., jud. G., împotriva sentinței civile nr. 765 din 23 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată după suspendare, apelurile sunt scutite de de plata taxei judiciare de timbru, cauza a fost repusă pe rol la cererea reprezentantului apelanților reclamanți, înregistrată la S. registratură la nr._/15.10.2015 și că prin motivele de apel s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Curtea constată că nu mai subzistă motivul suspendării și dispune repunerea cauzei pe rol.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere cererea de judecare a cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberâna asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, reclamanții B. Nuța-C., B. I., B. M., C. V., C. N., C. C. M., C. T., D. D., M. L. (fostă D.), E. I.-D., E. M.-G., L. G., L. C. E., L. V., P. G., P. G., P. M., P. G.-G., P. M., R. S., S. M. și U. T. au chemat în judecată pe pârâții pârâții P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, P. de pe lângă Curtea de Apel G. și P. de pe lângă Tribunalul G., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților în solidar, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditori, prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora, prin titluri executorii, de la data emiterii lor și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor pe care vi le datorează cu titlu de drepturi salariale, conform sentințelor și deciziilor pronunțate în favoarea noastră, respectiv titlurile executorii atașate prezentei cereri, menționate mai jos.

În motivarea cererii, reclamanții au susținut că sunt în posesia titlului executoriu sentința civilă nr.542/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr.603/R/25.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ ; sentința civila nr. 976/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1000/R/10.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ ; sentința civilă nr.320/05.03.2008 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 358/R/2.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Calați în dosarul nr._ ; decizia civilă nr.756/R/19.08.2009 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._, care a modificat în totalitate sentința civilă nr.273/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ ; sentința civilă nr. 124/28.02.2008 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr.l335/R/23.11.2009 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ ; sentința civilă nr.629/14.05.2008 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1010/R/19.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ ; sentința civilă nr.2/F/l4.10.2009 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr.439/R/29.03.2010 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._, reprezentând drepturi salariale ce urmau a fi acordate actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Prin sentințele civile menționate au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, iar pârâții s-au prevalat de dispozițiile OUG nr. 75/2008 si OUG nr. 71/2009, pentru a amâna plata acestor titluri executorii.

Ulterior, prin adoptarea Legii nr.113/2010 de aprobare a OUG 71/2009 s-a dispus reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, ajungându-se la o situație prejudiciabilă, întrucât hotărârile judecătorești irevocabile vor fi puse în executare după mai mult de 5 ani, ceea ce depășește garanțiile instituite prin art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul Protocol adițional.

Împrejurarea că prin dispozițiile art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, modificată și completată, s-a prevăzut actualizarea acestor sume cu indicele prețurilor de consum, comunicat de Institutul Național de S., nu reprezintă un impediment legal în acordarea dobânzii legale penalizatoare, cu titlu de daune-interese moratorii, deoarece prin neexecutarea integrală a obligației de plată la data la care sumele erau datorate, adică la momentul când creanțele au devenit certe, lichide și exigibile s-a produs în patrimoniul reclamanților un prejudiciu ce trebuie acoperit integral.

Actualizarea creanțelor nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii legale, pe care au solicitat-o prin prezenta acțiune.

Astfel, actualizarea creanței cu indicele de inflație reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la puterea lor de cumpărare.

Scopul actualizării este acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății, acesta acordându-se ca titlu compensatoriu.

În schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care l-ar fi obținut reclamanții din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat.

Așadar, acordarea dobânzii legale, până la data plății integrale a drepturilor salariale prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație, nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil anterior, respectiv art. 1531 din Noul Codul civil.

Prevederile OUG nr.71/2009 nu au produs efecte în privința exigibilității creanțelor, aceste creanțe fiind recunoscute în favoarea reclamanților, fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată fiind cu execuție imediată, chiar de la data pronunțărilor în primă instanță, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul Muncii, republicat (fost art. 289 din același act normativ, anterior republicării).

Aceasta înseamnă că plata trebuia efectuată la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen.

Mai mult, prin OUG nr. 71/2009, modificată și completată, nu s-a negat existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit ca modalitate de executare eșalonată o obligație de plată conținută în aceste titluri.

Principiul indivizibilității plății impune ca acela care face plata, să achite în întregime, debitorul neputând sili pe creditor a primi parte din datorie, conform dispozițiilor art. 1101 din Codul civil aplicabil în materie.

Prin urmare, debitorul nu se poate libera decât plătind tot ce datorează, deodată.

Este adevărat că de la acest principiu există câteva excepții care, însă, nu sunt aplicabile în speță.

În caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației.

Potrivit art. 1073 din Codul civil anterior, creditorul are dreptul de a dobândi împlinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este posibil, el are dreptul la dezdăunare, care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare.

În privința condițiilor ce se cer a fi îndeplinite, reclamanții au apreciat că în cauză sunt respectate toate cerințele legii.

Cât privește prejudiciul, fiind vorba de plata unei sume de bani, acesta nu trebuie probat, prin excepție în asemenea situație, întinderea lui este fixată de lege la dobânda legală, legea considerând că lipsa de folosință a sumei datorate produce creditorului obligației un prejudiciu egal cu acesta.

Deci, câtă vreme se află în fața unei evaluări legale, reclamanții au apreciat că nu au obligația de a face dovada că prin executarea cu întârziere a obligației au suferit un prejudiciu.

OG nr.13/2011 reglementează atât dobânda remuneratorie cât și dobânda penalizatoare, spre deosebire de OG nr.9/2000, care nu face această distincție și reglementează numai dobânda penalizatoare.

Raportat la cele prezentate, s-a apreciat că potrivit OUG nr.13/2011, sunt îndreptățiți a solicita acordarea dobânzii legale.

Potrivit dispozițiilor art. 1082 din Codul civil anterior, condiția vinovăției este îndeplinită indiferent dacă debitorul a acționat cu intenție sau din culpă, în sarcina acestuia operând prezumția relativă de vinovăție pe care ar putea-o răsturna doar prin probarea unei cauze străine, neimputabile, iar conform art. 1088 din același cod „la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca, creditorul să fie ținut a justifica vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.

Aceste dispoziții au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art. 1535 din noul cod civil care precizează că „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul cuvenit de părți sau în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit”.

Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale, ce alcătuiesc creanțe cuprinse în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii), potrivit cu care „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului”.

Din coroborarea acestor norme, cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamantului) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (demmum emergeos), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial.

Reclamanții au solicitat să se aibă în vedere că interpretarea dispozițiilor legale menționate anterior, conduce la concluzia că dobânda legală, circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii, se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență, independent de existența sau inexistența culpei creditorului și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale, cu atât mai mult cu cât condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia, s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prevăzută de dispozițiile legale menționate anterior.

În contextul celor expuse, au solicitat să se constate că acțiunea este, în mod evident, îndreptățită la cuantumul dobânzii penalizatoare ce va fi calculată, după . OG nr.13/2011. Potrivit acestui act normativ, dobânda penalizatoare, care este definită în art. 1 alin. 3, este dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea acesteia la scadență.

Până la data de 1.09.2011 când a intrat în vigoare OG nr.13/2011, dobânda legală urmează a fi calculată potrivit OG nr. 9/2000.

Reclamanții au mai precizat că debitorul - M. P. a efectuat plăți din conturi special alimentate, ceea ce denotă posibilitatea reală de plată din partea sa, situație care conduce la concluzia că se află în culpă cu privire la cauzarea prejudiciului, nefiind vorba de o situație care ar exonera pe debitor de răspundere.

În concluzie, consideră că prin amânarea plății sumelor de bani datorate, așa cum au fost stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, le este afectat dreptul de proprietate, motiv pentru care solicită obligarea pârâților la plata despăgubirilor legale, de la data emiterii titlurilor executorii menționate în prezenta acțiune până în prezent și pentru viitor, până la achitarea integrală a datoriei, aceasta reprezentând o reparare integrală a prejudiciului, în sensul dispozițiilor legale invocate anterior.

Potrivit art. 16 lit. a din Decretul nr. 16/1958 privitor la prescripția extinctivă, respectiv art. 2537 alin. 1 din noul Cod civil, s-a apreciat că prin OUG nr. 71/2009, modificată și completată, prin care se recunosc creanțele din titlurile executorii, a avut loc întreruperea termenului de prescripție.

Pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel G. nu a formulat întâmpinare, pârâții P. de pe lângă Tribunalul G., P. de pe lângă ÎCCJ – DNA și M. P. - P. de pe lângă ÎCCJ formulând întâmpinări.

Prin întâminare, Pârâtul P. de pe lângă Tribunalul G. a solicitat respingerea acțiunii, considerând că dezlegarea chestiunilor de drept care au legătură cu judecata acestei cauze nu poate fi făcută decât cu respectarea garanțiilor procesuale asigurate de normele legale cu caracter special emise de legiuitor în materia salarizării personalului din sistemul justiției și în concordanță cu măsurile financiare dispuse de legiuitor în domeniul bugetar, asigurându-se astfel o cercetare judecătorească prin aplicarea principiului legalității.

Pârâtul a mai relatat că în perioada anilor 2007 -2012 instanțele de judecată au admis acțiuni pentru tot personalul din sistemul judiciar acordându-se o . sporuri și prime, iar obligațiile stabilite pentru instituțiile publice din sistem au atins un cuantum care aducea atingere bugetului general.

Din perspectiva acestui efort financiar, pentru executarea titlurilor care au ca obiect drepturi salariale, legiuitorul a reglementat o procedură specială de executare, derogatorie de la dreptul comun, prevăzută de dispozițiile OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii; ale OUG nr. 75/2018) privind stabilirea de masuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, aprobata cu modificări și ale OUG nr. 71/2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

În realizarea calendarelor de plată eșalonată, stabilite de legiuitor potrivit normelor indicate supra, debitorul P. de pe lângă Tribunalul G. în calitate de ordonator terțiar de credite prin prim - procuror, respectă în mod categoric termenele speciale prin efectuarea plăților conform graficelor stabilite de legiuitor cronologic, astfel: în anul 2008, în temeiul prevederilor OUG nr. 75/2008 s-a achitat un procent de 30% din cuantumul total al creanței; în anul 2010, potrivit dispozițiilor Legii nr. 11/2010 privind bugetul de stat pe anul 2010, a fost adoptată HG nr. 422/2010, iar în trimestrul IV al anului 2010, a fost plătită o tranșă de 10% din cuantumul total al creanței; în anul 2012, în baza HG nr. 257 din 3 aprilie 2012, HG nr. 954 din 26 septembrie 2012 și HG nr. 1169 din 4 decembrie 2012, s-a achitat un procent de 5% din cuantumul total al creanței; în anul 2013, potrivit dispozițiilor Legii nr. 5/21.02.2013, privind bugetul de stat pe anul 2013, a fost stabilit modul eșalonat în tranșe trimestriale egale, pentru plata titlurilor executorii în anul 2013 (art.52); în anul 2014, potrivit dispozițiilor Legii nr. 356/2013 privind bugetul de stat pe anul 2014, a fost stabilit modul eșalonat în tranșe trimestriale egale, pentru plata titlurilor executorii în anul 2014, în cuantum de 25% din valoarea titlului executoriu; (art.46).

Procedura specială derogatorie de la dreptul comun în materia executării, stabilită prin următoarele acte normative - OG nr. 22/2002, OUG nr. 75/2008, OUG nr. 71/2009 - este un atribut exclusiv al legiuitorului, exercitat în scopul menținerii echilibrului bugetar și apărării interesului general al societății.

Exercitarea acestui atribut, în procedura emiterii actelor normative de eșalonare a plăților a fost supusă atât controlului constituțional intern prin Decizia nr. 1533 din 2S noiembrie 2011 a Curții Constituționale cât și controlului legal extern prin Decizia pronunțată de CEDO în cauza D. si alții contra României din 4 septembrie 2012.

În consecință, termenele de eșalonare prevăzute de actele normative confirmate la nivel național și european, reprezintă modul în care legiuitorul stabilește cerințele interesului public și menține astfel echilibrul între interesele reclamantei și interesul general al societății, iar pentru debitorul P. de pe lângă Tribunalul G. reprezintă singura pârghie legală de plată a sumelor stabilite prin titluri executorii.

În analiza cererii reclamanților de acordare de dobânzi legale pentru sumele aferente titlurilor executorii menționate supra, nu se poate ignora existența dispozițiilor de actualizare cuprinsa de acestea și cuantificată de debitori potrivit dispozițiilor OUG nr. 71/2009 art. 1 alin. (3) potrivit cărora: „Sumele prevăzute la alin. (1), plătite iu temeiul prezentei ordonanței se actualizează cu indicele preturilor de consum comunicat de INS.

Prin această reglementare legiuitorul acoperă neajunsul reprezentat de devalorizarea continuă a sumelor de bani și de lipsa de folosință a acestora până la data executării.

Actualizarea creanței are natură moratorie, deoarece prejudiciul ce urmează să fie acoperit astfel este cauzat numai prin întârziere, întrucât obligațiile bănești pot fi executate în natură întotdeauna, iar prin dispozițiile menționate supra, legiuitorul a realizat o protecție reală a deprecierii creanței reclamanților.

Doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant că actualizarea sumelor în raport cu indicii de inflație, de la data scadenței până la data plății efective, este o măsură prin care se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri.

Astfel, dacă actualizarea sumelor cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea realizării unei corelații între momentul la care debitorul datora sumele aferente sporurilor și momentul la care aceste sume ar intra efectiv în patrimoniul beneficiarului pentru atenuarea efectelor inflației, plata dobânzii legale ar însemna o dublă reparare a prejudiciului și o îmbogățire fără justă cauză.

Potrivit art. 1539 din noul Cod civil" Creditorul nu. poate cere atât executarea in natura a obligației principale, cât și plata penalității, afară de cazul in care penalitatea a fost stipulata pentru neexecutarea obligațiilor la timp sau în locul stabilit. În acest din urmă caz, creditorul poate cere atât executarea obligației principale, cât și a penalității, dacă nu renunță la acest drept sau dacă nu acceptă, fără rezerve, executarea obligației.,,

Raportând creanța reclamanților la cadrul legal existent în materia executării titlurilor care au ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, reiese cu certitudine faptul că debitorul P. de pe lângă Tribunalul G. a executat la timp obligația de plată fața de reclamanți.

În concluzie, pârâtul a apreciat că nu se poate reține ca întemeiată cererea reclamaților privind acordarea dobânzii legale, deoarece debitorii au achitat la timp sumele aferente tranșelor prevăzute de normele legale, iar actualizarea cu rata inflației, (prevăzută de norma legală) acoperă integral prejudiciul rezultat din întârzierea plații.

Văzând obiectul cererii reclamanților - acordarea de dobânzi legale – s-a apreciat că se impune o cercetare detaliată a raporturilor dintre părți prin prisma normelor legale incidente, al cărei rezultat să conducă la stabilirea exactă a datei scadenței obligațiilor de plată ale pârâților.

Atât noul Cod civil cât și noul Cod de procedură civilă cuprind prevederi legate de dreptul creditorului de a primi daune moratorii doar în situația în care creanța nu este plătită la scadența și cu respectarea dispozițiilor privind condiția și termenul creanței.

Astfel, prin dispozițiile art. 1516 din noul Cod civil sunt statuate drepturile creditorului „ (I) Creditorul are dreptul la "îndeplinirea integrala, exactă și la timp a obligației. (2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, ….1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său."

Potrivit prevederilor art. 1535 din noul Cod civil "Daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești, fu cazul iu care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, in cel prevăzut de lege,..."

Potrivit art. 1533 din noul Cod civil „Previzibilitatea prejudiciului. Debitorul răspunde numai pentru prejudiciile pe care le-a prevăzut sau pe care putea să le prevadă ca urmare a neexecutării la momentul încheierii contractului, afară de cazul în care neexecutarea este intențională ori se datorează culpei grave a acestuia. Chiar și în acest din urmă caz, daunele-interese nu cuprind decât ceea ce este consecința directă și necesară a neexecutării obligației."

Conform prevederilor art. 1411 din noul Cod civil „Obligația afectată de termen. (1) Obligația este afectată de termen atunci când executarea sau stingerea ei depinde de un eveniment viitor și sigur. (2) Termenul poate fi stabilit de părți sau de instanță ori prevăzut de lege." iar conform prevederilor art. 1414 din noul Cod civil „Efectul termenului suspensiv. Ceea ce este datorat cu termen nu se poate cere înainte de împlinirea acestuia, dar ceea ce s-a executat de bunăvoie și în cunoștință de cauză înainte de împlinirea termenului nu este supus restituirii."

Prin dispozițiile art. 1418 din noul Cod civil „Exigibilitatea anticipată. Renunțarea la termen sau decăderea din beneficiul termenului face ca obligația să devină de îndată exigibilă.,.

În aceeași măsură s-a apreciat neîmplinirea termenului de scadență și prin prisma cerințelor art. 662 din noul Cod de procedură civilă „Creanța certă, lichidă și exigibilă. (1) Executarea silită nu se poate face decât daca creanța este certă, lichidă și exigibila. (2) Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. (3) Creanța este lichida atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. (4) Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată. (5) Creanțele cu termen și cele condiționale nu pot fi puse in executare, insă ele pot participa, in condițiile legii, la distribuirea sumelor rezultate din urmărirea silită a bunurilor aparținând debitorului."

Pârâtul a apreciat că debitorul P. de pe lângă Tribunalul G., prin efectuarea plăților eșalonate, a respectat întocmai data scadenței sumelor.

Astfel, consideră că admiterea prezentei cereri și obligarea debitorilor la plata de dobânzi legale reclamanților, echivalează cu sancționarea acestora (instituții bugetare) pentru respectarea normelor legale privind plata sumelor aferente titlurilor executorii care au ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Potrivit dispozițiilor art.1 alin.(1) din OUG nr.71/2009 " Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură sal ari ala stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar..., se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) in anul 2013 se plătește 10"/» din valoarea titlului executoriu; c) in anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) in anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu. (2) în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept."

Data de 31 decembrie 2016 reprezintă, pentru reclamanți și pentru debitorul P. de pe lângă Tribunalul G., termenul legal la care urmează să se stingă creanța, iar pentru instanța de judecată din prezenta cauză elementul esențial de interpretare și cercetare judecătorească.

La rândul său, pârâtul M. P. - P. de pe lângă ÎCCJ a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune anterioară datei de 14.04.2011, solicitând admiterea acesteia și pe fond respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată (14.04.2014) și de natura pretențiilor deduse judecății, în temeiul art. 245 și următoarele din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

A apreciat că în mod greșit reclamanții au apreciat că excepția prescripției dreptului la acțiune nu poate fi invocată întrucât dobânda legală este un drept accesoriu.

Debitorul nu a negat niciodată drepturile creditorilor, însă executarea hotărârilor judecătorești reprezentând drepturi salariale ale personalului din justiție se circumscrie dispozițiilor imperative ale OUG nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

Având în vedere dispozițiile art. 2512 alin. (1) din noul Cod civil, în vigoare începând cu 1 octombrie 2011, coroborat cu art. 2517 din același act normativ, potrivit cu care termenul prescripției este de 3 ani dacă legea nu prevede altfel, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește plata dobânzilor legale solicitate prin prezenta cerere de chemare în judecată.

Potrivit art. 2503 alin. (1) din noul Cod civil: "Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge si dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel".

În principiu, textul nou redă vechea reglementare a art. 1 alin. (2) din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă.

În esență acest principiu este o aplicație a principiului de drept accesorium sequitur principale iar în jurisprudența s-a statuat faptul că dobânda, fiind un accesoriu al creanței principale, prescripția dreptului la acțiune în realizarea acestuia, atrage și prescripția dreptului la acțiune pentru plata dobânzilor, fiind de principiu ca accesoriul este supus acelorași consecințe ca și principalul.

Art. 2503 alin. (2) din noul Cod civil prevede: cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebita, chiar dacă debitorul continuă să execute una sau alta dintre prestațiile datorate".

Acest principiu este reluat din art. 12 al Decretului nr. 167/1958 și își găsește aplicația ori de câte ori debitorul este ținut față de creditor la prestații succesive indiferent de izvorul obligației, fiind vorba inclusiv despre dobânzi.

Termenul de prescripție pentru acțiunea privind plata dobânzii legale (ca drept accesoriu al drepturilor principale constituind prestații succesive) se va socoti deosebit pentru fiecare prestație.

Pârâtul consideră că dreptul material la acțiune este prescris pentru toate titlurile executorii, întrucât sunt pronunțate anterior datei de 14.04.2011.

Totodată, practica Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că rolul prescripției este, între altele, acela de a garanta securitatea juridică, prin stabilirea unui termen fix de introducere a acțiunilor și că modificarea unei situații care a devenit definitivă datorită expirării termenului de prescripție este incompatibilă cu principiul securității raporturilor juridice.

Instituirea unor termene de prescripție pentru sesizarea unei instanțe este admisibilă fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului substanțial dedus judecății și fără ca prin aceasta să se limiteze protecția socială instituită de art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la CEDO și a Libertăților Fundamentale.

S-a stabilit în acest sens că limitarea dreptului de acces la o instanță, prin instituirea unui termen de prescripție, trebuie să se facă în mod rezonabil, astfel încât persoanele vătămate să aibă un interval de timp suficient, in funcție de caracteristicile fiecărui tip de litigiu.

Pentru aceste considerente apreciază că excepția este întemeiată, solicitând admiterea acestei excepții și respingerea acțiunii ca prescrisă.

În ceea ce privește fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că prin decizia nr.2 pronunțată în ședința publică din data de 17 februarie 2014 de ICCJ a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ și în consecință s-a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil, respectiv art. 1531 alin.1, alin.2 teza 1 și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil pot fi acordate daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/201 1, cu modificările și completările ulterioare.

Se mai susțne că în mod greșit reclamanții consideră a fi refuz de executare a titlurilor executorii din partea debitorilor, având în vedere dispozițiile OUG nr. 71/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

Titlurile executorii invocate de reclamanți intră sub incidența dispozițiilor OG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, care reglementează o procedură derogatorie de la dreptul comun, în sensul că acordă un termen de 6 luni instituțiilor publice debitoare în vederea includerii în buget a sumelor necesare achitării sumelor stabilite prin titluri executorii. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.

La data de 20 iunie 2008 a fost emis un act normativ cu caracter derogator de la prevederile OG nr. 22/2002, respectiv OUG nr. 75 din 11 iunie 2008, prin care s-a statuat că plata sumelor stabilite prin titlurile executorii emise până la data intrării în vigoare a acestui act normativ se va realiza eșalonat în termen de 18 luni de la . ordonanței.

În aplicarea acestor dispoziții legale, prin Ordinul nr. 3774/C al Parchetului de pe lângă ICCJ s-a stabilit o modalitate de plată, în trei tranșe, în luna octombrie 2008 - 30%, în luna martie 2009 - 30% și în luna octombrie 2009 - 40%.

În prezent, după declararea ca neconstituționale a prevederilor OUG nr. 75/2008 a fost adoptată OUG nr.71/2009, modificată prin OUG nr.18/2010 și OUG nr. 45/2010 privind plata unor sume prevăzute in titluri executorii având ea obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar, act normativ ce stabilește plata eșalonată a drepturilor salariale obținute prin titluri executorii, suspendarea executării hotărârilor judecătorești devenite executorii și coordonatele unei proceduri coerente și unitare de executare a acestor hotărâri.

Concluzia care se desprinde este aceea că titlurile executorii invocate de reclamanți sunt supuse prevederilor cuprinse în actele normative menționate mai sus, respectiv OG nr. 22/2002 în ceea ce privește termenul de 6 luni prevăzut de art. 2, și OUG nr.71 din 17 iunie 2009, modificată prin OUG nr. 45/2010 în ceea ce privește eșalonarea executării obligațiilor cuprinse în titlurile executorii.

Fără a încerca obținerea unei întârzieri în îndeplinirea obligațiilor rezultate din hotărâri judecătorești, pârâtul a adoptat măsurile necesare pentru ca hotărârile pronunțate să fie executate.

Mențiunea este necesară deoarece există o multitudine de hotărâri judecătorești, prin care cu autoritate de lucru judecat s-au recunoscut drepturi salariale.

În îndeplinirea obligației pozitive de a adopta măsurile necesare pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, pârâtul P. de pe lângă ICCJ a întreprins demersuri pe lângă autoritățile publice pentru a obține sumele necesare (în acest sens adresele către M. Finanțelor Publice nr. 3733/C/2008 din 23.01.2009, nr. 1049/C/2009 din 26.05.2009, nr. 1049/C/2009 din 9.06.2009, nr. 519/C3 din 17.06.2008 și nr.545/C3 din 23.0h.2008, nr. 2106/C/2009 din 01.10.2009 și nr. 815/C/201O din 4.05.2010).

Așadar obligațiile de mijloace exoneratoare de răspundere conform legii - anume luarea măsurilor rezonabile pentru a putea executa hotărârile judecătorești - au fost îndeplinite.

În jurisprudența constantă a CEDO s-a statuat că hotărârile judecătorești trebuie corect executate. Sub aceste aspect, Curtea a conchis că „ art. 6 din Convenție se opune ideii ca o autoritate publică să nu execute pur și simplu o hotărâre judecătorească pronunțată împotriva sa ... ori să întârzie îndeplinirea obligațiilor care i-au fost atribuite ..." Pe de altă parte, Curtea Europeană a statuat că „... neexecutarea datorată unor dificultăți financiare poate justifica întârzierea în punerea în executare a hotărârii ....fără a se aduce atingere substanței dreptului la executare".

În acest sens, nu se poate reține că pârâtul refuză să execute integral o hotărâre judecătorească atât timp cât nu se dispune asupra existenței sau inexistenței dreptului reclamanților de a primi indexările solicitate, deoarece aceste drepturi salariale vor fi acordate în modalitatea și limitele stabilite de OG nr.71/2009. Pe această cale nu se aduce atingere vreunui drept al reclamanților, atâta vreme cât dreptul în sine nu este pus în discuție.

Tocmai de aceea pârâtul are obligația pozitivă de a adopta măsurile necesare pentru punerea efectivă în executare a hotărârilor judecătorești, măsuri ce se vor desfășura sub imperiul OUG nr.71/2009, modificată prin OUG nr. 45/2010 (aspect necontestat de niciuna dintre părți) în condițiile alocării fondurilor bănești necesare de către M. Finanțelor Publice.

Prin urmare, M. P. încadrează executarea acestor sentințe în prevederile legii, demersul său fiind compatibil cu executarea obligației de mijloace, pentru a proteja drepturile tuturor creditorilor.

În baza principiului mai sus-menționat Curtea precizează că „ .... nu este vorba de o obligație de rezultat - și cu atât mai puțin de o garanție - ci despre o obligație de mijloace - măsuri rezonabile" pentru executarea hotărârii judecătorești.

S-a mai precizat că M. P. - P. de pe lângă ICCJ este obligat prin sute de hotărâri judecătorești la plata unor sume cu titlu de drepturi salariale, cuantificate încă la sfârșitul anului 2009 la 657.029 mii lei, în favoarea personalului angajat.

Așa cum a statuat CEDO în cauza Berger împotriva Franței „nu se poate admite ca reclamanții să dispună de un drept nelimitat de alegere a tipului de executare dorit, prin care se urmărește executarea hotărârilor invocate, deoarece aceasta echivalează cu admiterea unor proceduri nelegale".

Dispozițiile OUG nr.71/2009 au fost declarate constituționale de către Curtea Constituțională prin decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 237 din 14 aprilie 2010, precum și prin decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 224 din 9 aprilie 2010, fiind respinse criticile de neconstituționalitate aduse.

Curtea Constituțională a reținut în esență: ,,Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă, a apreciat că stabilirea unui termen rezonabil pentru executare este o măsură ce intră in marja de apreciere a statului, respectând atât dreptul de acces la justiție, cât și dreptul la un proces echitabil (sub aspectul duratei procedurii)" În acest context, perioade de prelungire a fazei de executare de 8 luni, in luni, dar și de 2 ani si 7 luni au fost apreciate ca justificate în condițiile de excepție date (CEDO hotărârea Burdov împotriva Rusiei, precitată, paragraful 30; Hotărârea Societe de gestion du Port de Campoloro împotriva Franței, din 26 septembrie 2006, paragraful 62; Cererea nr. 36.575/02, V. Sergeyevich Kornilov împotriva Ucrainei, Decizia de admisibilități din 7 octombrie 2003; Cererea nr.6.493/03, Aleksey Fedorovich Mamon împotriva Ucrainei, decizia de admisibilitate din 9 mai 2005; Cererea nr. 60.858/00, Vasyl Petrovich Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002).

Mecanismul eșalonării plății, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătorești, poate fi considerat în concordanță cu principiile consacrate de jurisprudenței Curții Constituționale și CEDO dacă sunt respectate anumite condiții: tranșe de efectuare a plaților intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate. Executarea eșalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura și unica posibilă modalitate de executare pe care guvernul o poate aplica."

Stabilind că dispozițiile OUG nr.71/2009 sunt în concordanță atât cu normele constituționale, cât și cu legislația europeană și cu practici CEDO, Curtea Constituțională statuează că „Proporționalitatea măsurii de eșalonare este un concept cu conotații variabile, jurisprudența Curții Constituționale și a CEDO fiind evolutivă. Tendința acesteia este de limitare a marjei de apreciere a statului, fără însă ca prin aceasta să li nege dreptul de a-și acorda un termen rezonabil in care să identifice mecanismele de plată și sursele de finanțare necesare.

O altă dovadă a respectării de către M. P. a prevederilor OUG nr. 71/2009, modificată prin OUG nr.45/2010, învederăm instanței că prin Ordinul nr. 96 din 12 aprilie 2010 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă ICCJ s-au stabilit termenele și modalitățile de calcul ale sumelor de plată prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din cadrul Ministerului P..

Fondurile alocate Ministerului P. pentru plata drepturilor de personal sunt aprobate anual prin legea bugetului de stat, lege care nu cuprinde un capitol distinct pentru acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată, chiar reprezentând dobânda legală.

În conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, „nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".

Potrivit prevederilor art.29 alin.(3) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, „cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 „creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".

Angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate. întrucât M. P. este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. M. P. nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând dobânda legală putându-se face numai prin intervenția legiuitorului, iar obligarea de către instanță la plata acestora ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.

Potrivit art. 72 alin.l lit. a) din Legea finanțelor publice nr. 500/2002, constituie infracțiune nerespectarea dispozițiilor art.14 alin.3, care prevede că: „Nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare".

Față de aceste dispoziții legale, rezultă indubitabil că obligațiile financiare care incumbă Parchetului de pe lângă ICCJ și unităților subordonate, inclusiv plata drepturilor acordate de instanța de fond, vor fi onorate în intervalul de timp prevăzut de lege.

În cauză nu poate fi vorba nici de o ingerință din partea statului în dreptul de proprietate al creditorului în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, în condițiile în care, potrivit jurisprudenței constante a CEDO, privarea de un bun, prevăzută de art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, poate fi făcută pentru realizarea unor interese generale de ordin economico-social, ceea ce este de natură să confere statelor semnatare o anumită marjă de apreciere întotdeauna aflată sub controlul CEDO; totodată, privarea de un bun trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit.

In acest sens, s-a statuat că restrângerea dreptului este contrară Convenției numai dacă este discriminatorie și insuficient motivată (Cauza Beyeler împotriva Italiei, 2000), anume dacă încalcă principiul legalității.

Principiul legalității înseamnă existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, previzibile, precise și nediscriminatorii.

Or, OUG nr.71/2009, cu modificările ulterioare, răspunde exigențelor de previzibilitate, de precizie, accesibilitate și nediscriminare (întrucât se adresează tuturor creanțelor din sistemul bugetar) prevăzute de normele comunitare în materie, modalitatea de executare eșalonată fiind prevăzută de lege (care a fost edictată de organismul abilitat și a fost publicată în Monitorul Oficial al României) și adoptată pe o perioadă determinată și este justificată de incidența unei situații extraordinare, potrivit dispozițiilor art. 115 alin. 4 din Constituție, în sensul că există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă și independentă de voința autorităților statale care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economico-financiară a statului român.

In această ordine de idei, în Hotărârea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005, CEDO a apreciat că: "(...) este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare...." (par. 23).

Statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (VVieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989, Serios A nr. 169, par. 53).

Mecanismele stabilite prin OUG nr.71/2009 asigură așadar executarea integrală a titlului, fără a aduce atingere substanței drepturilor recunoscute, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume în contextul circumstanțelor excepționale, reprezentate de condițiile economice generale extrem de dificile, grav deficit bugetar actual, acută criză economică națională și internațională.

CEDO a statuat că în situații excepționale statele pot interveni în procedura de executare, cu condiția ca o asemenea intervenție să nu aibă drept consecință împiedicarea, invalidarea sau întârzierea de o manieră excesivă a executării, or, măsura preconizată reprezintă o amânare a executării pe o perioadă rezonabilă în sensul Constituției și Convenției și este adoptată în scopul unic al identificării, în condițiile actuale de severă criză economică, a soluțiilor pentru acoperirea acestor cheltuieli bugetare.

În acest sens s-a pronunțat prin decizia sa din data de 4 septembrie 2012, publicată la 18 septembrie, CEDO respingând ca vădit neîntemeiate cererile reclamanților din cauza "D. și alții împotriva României".

În cauza precizată, reclamanții invocau încălcarea articolului 6 din CEDO (dreptul la un proces echitabil), respectiv a articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție (dreptul de proprietate), prin aceea că autoritățile interne au refuzat să pună în executare hotărâri judecătorești definitive pronunțate de instanțele interne, hotărâri ce recunoșteau drepturi salariale restante.

În motivarea hotărârii sale, CEDO a apreciat că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neputându-se reproșa guvernului român că a refuzat să execute hotărârile interne ce recunoșteau reclamanților drepturi de natură patrimonială.

CEDO a apreciat că eșalonarea plăților de către guvern, în calitatea sa de debitor, printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților.

A mai argumentat că reclamanții au primit până în prezent o fracție semnificativă din sumele cuvenite și că nu există indicii cu privire la o eventuală intenție a Guvernului de a nu respecta calendarul plăților pentru viitor.

Prin sentințele judecătorești, de care se prevalează reclamanții, angajatorul a fost tras la răspundere pentru neîndeplinirea obligației de plată a salariului, fiind reparat prejudiciul produs reclamanților prin neplata drepturilor salariale prin obligarea pârâților la plata drepturilor salariale, actualizate cu indicele de inflație

Potrivit art. 1 alin. 2 din Codul muncii:,, Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau in majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative".In situația prevăzută de art. 161 alin. 4 din Codul muncii: „întârzierea ne justificat a plații salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului".

Sintagma „actualizarea cu indicele de inflație" trebuie înțeleasă, în sensul evaluării daunelor - interese în așa fel încât să nu se ajungă la a obliga pârâții la plata unei dobânzi la dobândă (cunoscută sub denumirea de anatocism).

Potrivit legislației în vigoare termenul de "dobânda" este definit în două moduri, ca dobândă remuneratorie sau ca dobândă penalizatoare, însă ambele au ca factor comun preexistenta unei convenții încheiate între părți.

Astfel, OG nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar dispune:

"Art. 1. Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.

Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie.

Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.

Dacă nu se precizează altfel, termenul de "dobândă" din prezenta ordonanță privește atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare.

Textul citat se aplică pe de o parte, întârzierii în executarea oricărei creanțe bănești (dobânda penalizatoare), iar pe de altă parte se aplică ori de câte ori o creanță bănească este producătoare de dobândă, oricare ar fi caracteristicile creanței sau motivul pentru care aceasta generează dobândă (dobânda remuneratorie).

Totodată, conform art.197 pct.11 și art.221 din Legea nr.71/2011, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (1 octombrie 2011) a fost introdus articolul 101 care prevede: "Dispozițiile art. 1.535 și 1.538 - 1.543 din Codul civil sunt aplicabile dobânzii penalizatoare".

Legea nr. 287/2009 privind Codul civil al României, republicată în Monitorul Oficial nr. 505 din data de 15 iulie 2011, intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, dispune: Potrivit art.1489 din Noul Cod civil: „dobânda este cea convenită între părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege".

Intre părți, însă, nu există un contract a cărui clauză să cuprindă acordarea dobânzii pentru neexecutarea obligației și nici legiuitorul nu prevede plata unei dobânzi pentru sumele de bani rezultate din hotărâri judecătorești (drepturile salariale nu sunt producătoare de dobânzi) astfel că dovada neexecutării obligației nu îl scutește pe creditor de proba prejudiciului produs prin întârziere( art.1537 din Noul Cod civil) .

Potrivit art. 1535 care reglementează daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești „(1) In cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, in lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urinare a întârzierii plății ar fi mai mic."

Din textele legale citate rezultă fără putință de tăgadă ca și condiție a acordării daunelor interese moratorii (dobânda legală) preexistenta unei convenții încheiată între părți.

În prezenta cauză nu există nicio convenție între reclamanți și pârâți cu privire la acordarea unor dobânzi, motiv pentru care dispozițiile privind dobânda legală nu își găsesc aplicabilitatea în speță.

Principiile care guvernează aplicarea dobânzii legale, ca daune - interese moratorii, fac neîntemeiată cererea privind acordarea unor sume( cu titlu de reparație a unui prejudiciu) la care să se adauge atât suma actualizată cu indicele de inflație cât și dobânda aplicată aceleiași sume.

Mai mult consideră că s-ar încălca autoritatea de lucru judecat (art.1201 din Codul civil întrucât asupra acordării drepturilor salariale și actualizării sumelor cu indicele de inflație( daune - interese echivalente cu dobânda) tribunalul s-a pronunțat prin hotărâri definitive și irevocabile, iar acordarea dobânzii printr-o altă hotărâre, nu ar face decât să indice existența triplei identități).

Potrivit art.161 din Legea nr.53/2003 republicată privind Codul muncii: „Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor", neîndeplinirea obligației stipulată în titlurile executorii nu este o întârziere nejustificată a plății, în sensul art.161 Codul muncii.

Art.166 alin.4 din Codul muncii prevede:,,întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului".

Plata sumelor acordate prin hotărâri judecătorești, având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului bugetar, așa cum sunt hotărârile de care se prevalează reclamanții, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011 se realizează după procedura de executare specială prevăzută de OUG nr.71/2009, aprobată prin Legea nr. 230/2011, deci nu poate fi vorba de întârziere nejustificată.

Nu se poate pune problema unei neexecutări a obligației și de acordare a unei dobânzi, întrucât obligația stabilită în sarcina debitorului prin hotărârile judecătorești nu este o obligație pură și simplă ci presupune împlinirea termenului impus prin lege (anul 2016).

Această modalitate a afectat obligația stabilită în sarcina debitorului care, în mod justificat, a întrerupt executarea obligației, iar creditorul nu este îndreptățit la realizarea dreptului (art. 1516 din Noul Cod civil).

Altfel spus, îndeplinirea obligației (în sensul art.1537 din Noul Cod civil) este afectată de termenul prevăzut de Legea nr.230 din 5 decembrie 2011 pentru aprobarea OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în sensul executării titlurilor executorii în mod eșalonai.

Textele legale invocate dovedesc faptul că întreruperea executării are justificare legitimă și obiectivă, simplele afirmații ale reclamanților (neînsoțite de înscrisuri, expertize etc. potrivit art. 1169 din Codul civil și art.1373, art. 1357, art. 1537 din Noul Cod civil) nu conduc automat la concluzia producerii unui prejudiciu și la angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului.

În cauza de față nu poate fi antrenată nici răspunderea civilă delictuală întrucât nu sunt întrunite condițiile legale și anume existența faptei prejudiciabile, existența prejudiciului, existența legăturii de cauzalitate între prejudiciu și faptă.

Prin urmare, pârâtul consideră că acordarea dobânzii legale echivalează cu o dublă reparare a prejudiciului sau cu o îmbogățire fără just temei a reclamanților.

Tot pe cale de întâmpinare, Pârâtul M. P. - P. de pe lângă ICCJ - DNA a solicitat respingerea acțiunii în principal ca fiind prescrisă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

În prealabil, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la dobânda solicitată, având în vedere faptul că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se supune termenului general de prescripție de 3 ani, aspect prevăzut și de dreptul comun în materie, respectiv art. 171 alin. 1 din Legea 53/2003 - Codul Muncii cât și în art. 2517 din Noul Cod Civil.

Pârâtul a apreciat că în situația în care de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârilor judecătorești ce recunosc creanțele reclamanților și până la introducerea prezentei acțiuni au trecut mai mult de trei ani, fiind prescris dreptul la acțiune.

Mai mult decât atât, dreptul solicitat este prescris și în raport de momentul în care a fost decisă eșalonarea plăților drepturilor salariale decurgând din hotărâri judecătorești, respectiv data publicării în Monitorul Oficial a OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar (publicată în Monitorul Oficial nr. 416 din 18 iunie 2009).

Astfel, termenul cel mai apropiat de data introducerii acțiunii care poate fi interpretat ca debut al termenului de prescripție este 18 iunie 2009, data publicării în Monitorul Oficial a OUG 71/2009, dată de la care reclamanții aveau cunoștința de modalitatea de efectuare a plăților, mai exact eșalonat, în tranșe.

În această ultimă interpretare, termenul de prescripție se consideră împlinit la data de 18 iunie 2012, cu mult înainte ca reclamanții de față să fi cerut în instanță dobânda aferentă drepturilor salariale respective.

Mai mult, dobânda legală este un drept accesoriu dreptului principal, respectiv drepturile salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești, iar aceasta trebuia solicitată și acordată împreună cu dreptul principal prin aceleași sentințe, or, reclamanții nu au solicitat acordarea dobânzii legale odată cu acțiunea principală. D. fiind faptul că deja instanțele s-au pronunțat asupra creanțelor principale, considerăm că asupra dobânzii poate opera autoritatea de lucru judecat.

De altfel, solicitarea în anul 2013 a unor dobânzi decurgând din drepturi acordate pentru perioada 2005-2007 vine în disonanță cu principiul securității raporturilor juridice, care, în cazul admiterii prezentei acțiuni ar fi grav încălcat.

Pârâtul apreciază că întreruperea termenului de prescripție nu este incidentă în speță, întrucât operează doar asupra dreptului principal, respectiv drepturile salariale de care reclamanții au fost privați, nu și asupra drepturilor accesorii.

În concluzie, având în vedere dispozițiile art. 2503 alin 1 din Noul Cod Civil, „(1) Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel" care este, în fapt, o ilustrare a principiului accesorium sequitur principale, știut fiind că dobânda fiind un drept accesoriu al creanței principale, a solicitat ca instanța să ia act de faptul că prescripția dreptului la acțiune în realizarea creanței atrage și prescripția dreptului la acțiune pentru plata dobânzilor, întrucât accesoriul este supus acelorași consecințe ca și dreptul principal.

Pe fond, pârâtul arată că atât timp cât există o sentință care recunoaște actualizarea creanțelor salariale cu indicele de inflație, nu este legală și aplicarea dobânzii legale asupra aceleiași sume, aplicate acelorași drepturi salariale ce le se cuvin reclamantei pentru perioada vizată în titlul executoriu.

Astfel, consideră că nu se justifică decât aplicarea uneia dintre măsurile reparatorii recunoscute de art. 1082 Cod Civil sau art. 161. alin 4 Codul Muncii.

Ambele operațiuni reprezintă o modalitate de compensare a lipsei de folosință a sumelor respective, iar aplicarea concomitentă a dobânzii legale, precum și actualizarea cu indicele de inflație a sumelor rezultate reprezintă, în accepțiunea dreptului civil, o îmbogățire fără just temei, așa încât este practic în afara legii soluționarea acestui capăt de cerere prin folosirea celor două modalități de actualizare a sumelor de bani, instanța putând dispune doar cu privire la una dintre acestea.

De altfel, practica instanțelor a fost net majoritară în a acorda doar o formă de compensare a drepturilor salariale, fie actualizarea cu indicele de inflație, fie dobânda legală, în niciun caz ambele.

În acest context s-a invocat că decizia luată la data de 17.02.2014 de Secțiile Unite ale ÎCCJ (nepublicată în Monitorul Oficial) în recursul în interesul legii cu privire la acordarea dobânzii, se referă în general la un drept salarial restant cu privire la care termenul de prescripție nu a fost stins și, de asemenea, nu face referire la situația în care în speță a fost acordată deja actualizarea sumelor cu rata inflației, ci se raportează la o circumstanță ideală în care, prin titlurile executorii au fost recunoscute doar drepturi salariale, fără acordarea vreunei compensări a lipsei de folosință a sumelor respective. În speță, au fost acordate actualizări cu rata inflației, ceea ce au recunoscut și reclamanții în cuprinsul acțiunii de față.

Prin sentința civilă nr. 765 din 23 septembrie 2014, Tribunalul B. a admis excepția prescripției extinctive invocată de M. P. - P. de pe lângă ICCJ și P. de pe lângă ÎCCJ - DNA și, în consecință, a respins cererea privind plata dobânzii legale pentru perioada 28.02._11, întrucât dreptul la acțiune este prescris.

A admis în parte acțiunea și a obligat pârâții la plata către reclamanți a daunelor interese moratorii, respectiv a dobânzii legale aferentă sumelor datorate în baza titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr.542/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr.603/R/25.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ ; sentința civila nr.976/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1000/R/10.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ ; sentința civilă nr.320/05.03.2008 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr.358/R/2.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Calați în dosarul nr._ ; decizia civilă nr.756/R/19.08.2009 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._, care a modificat în totalitate sentința civilă nr.273/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ ; sentința civilă nr.124/28.02.2008 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr.l335/R/23.11.2009 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ ; sentința civilă nr. 629/14.05.2008 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr.l010/R/19.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ ; sentința civilă nr.2/F/l4.10.2009 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 439/R/29.03.2010 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ începând cu data de 14.04.2011 și până la data plății efective.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut referitor la excepția prescripției drptului material la acțiune invocată de pârâții P. de pe lângă ÎCCJ – DNA și M. P. - P. de pe lângă ÎCCJ că este întemeiată, precum și cererea formulată ca fiind fondată în parte.

În conformitate cu art.248 Cod pr.civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți, pe care apreciat-o fondată, față de dispozițiile art.1 și 3 din Decretul 167/1958 și art.268 alin.1 lit.c Codul muncii, raportate la data formulării cererii.

Astfel, conform art.1 din Decretul 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, prin art.7 din același act normativ stabilindu-se că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.

Dispozițiile art.3 din Decretul 167/1958 prevede că termenul de prescripție este de 3 ani dacă nu există alte dispoziții derogatorii, iar prin art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii se prevede că cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi introduse în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă îl reprezintă plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.

Față de solicitările reclamanților, instanța a constatat că dobânda este o prestație succesivă, iar dreptul la acțiune privind fiecare prestație în cazul obligațiilor cu executare succesivă se stinge printr-o prestație distinctă, potrivit art.12 din Decret 167/1958.

Jurisprudența s-a pronunțat constant în sensul că dobânzile de întârziere fiind prestații succesive, în sensul art.12 din Decret, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prestație succesivă.

Mai mult, dobânda, în speță, nu a fost stabilită prin titlurile executorii și nu se poate susține de către reclamanți că s-a întrerupt în vreun fel prescripția dreptului de a solicita dobânda legală, întrucât debitorii pârâți nu au recunoscut că datorează aceste sume.

În acest context, raportat la data emiterii primului titlu executoriu, respectiv sentința civilă pronunțată la data de 28.02.2008 și data înaintării acțiunii la instanță, respectiv 14.04.2014, coroborate cu dispozițiile legale mai sus menționate, tribunalul a constatat că cererea este prescrisă pentru intervalul 28.02.2008– 14.04..2011, context în care excepția formulată de pârâți a fost admisă și s-a respins cererea pentru perioada mai sus menționată, întrucât dreptul la acțiune este prescris.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanții dețin titluri executorii reprezentate de sentința civilă nr.542/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr.603/R/25.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ ; sentința civila nr. 976/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1000/R/10.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ ; sentința civilă nr.320/05.03.2008 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 358/R/2.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Calați în dosarul nr._ ; decizia civilă nr.756/R/19.08.2009 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._, care a modificat în totalitate sentința civilă nr.273/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ ; sentința civilă nr. 124/28.02.2008 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr.l335/R/23.11.2009 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ ; sentința civilă nr.629/14.05.2008 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1010/R/19.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ ; sentința civilă nr.2/F/l4.10.2009 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr.439/R/29.03.2010 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._, reprezentând drepturi salariale ce urmau a fi acordate actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Față de titlurile executorii pronunțate și drepturile câștigate, tribunalul a reținut de la început că legea aplicabilă în speță, este reprezentată de dispozițiile vechiului Cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art.1073, prevedeau dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.

Totodată prin dispozițiile art.1082 Cod civil se prevedea obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile.

În conformitate cu dispozițiile art.1088 din același cod s-a reținut că: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”

Față de aceste reglementări sus menționate, instanța de fond a constatat că în speță fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.”

Din coroborarea acestor norme, rezultă dreptul creditorului, în cauză al reclamanților, la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, ce se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care este distinct de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial.

O astfel de actualizare atrage răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezultă din faptul că repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.

Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art. 1084 Cod civil daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație.

Dacă actualizarea cu rata de inflație are ca finalitate aducerea creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, în cazul daunelor interese moratorii, intervine o reparație a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

De altfel, natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației.

Astfel, dobânda reprezintă o sancțiune, respectiv daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată, în timp ce actualizarea obligației cu rata inflației reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății, respectiv daune compensatorii.

În ce privește efectul, instanța a constatat că prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă, în timp ce prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței până la plata efectivă a sumei datorate. Actualizarea se constituie în consecință într-o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor în timp ce dobânda urmărește acoperirea beneficiului nerealizat.

Totodată, a constatat faptul că executarea titlurilor executorii în cauză a fost eșalonată prin acte normative succesive, respectiv prin OUG 71/2009 și Legea nr. 230/2011.

Plata creanței reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu a fost eșalonată independent de voința reclamanților, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.

Sub acest aspect, apărările pârâților care, raportat la aceste acte normative au susținut netemeinicia pretențiilor formulate, nu sunt justificate, deoarece chiar și în condițiile în care în art.1 alin.3 din OUG nr. 71/2009 s-a prevăzut o actualizare a sumelor cu rata inflației, nu s-a prevăzut o interdicție de a cere, separat de actualizare, dobânzile legale, ca daune moratorii, întrucât cele două instituții nu se confundă.

Prin obligarea la plata dobânzii legale aferentă creanței neexecutate nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului, ci se asigură repararea integrală a prejudiciului.

Dobânda legală circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului. Astfel, existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației.

Prin adoptarea Legii nr.230/2010 de aprobare a OUG nr.71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016 este evident că s-a ajuns la o situație prejudiciabilă pentru reclamanți, întrucât hotărârile irevocabile vor fi puse în executare după mai mulți ani, ceea ce depășește exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art.6 din CEDO și art.1 din Primul Protocol adițional.

Mai mult, se constată că OG nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, stabilește nivelul dobânzii legale pentru aceste obligații, iar aceste dobânzi, accesorii ale creanțelor reclamanților se cuvin ca daune moratorii, ce au un alt temei decât al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate pretinde solicitând actualizarea creanței la inflație.

Practica CEDO invocată de pârâți, nu poate fi apreciată ca relevantă, atâta timp cât, în prezent, instanța superioară ÎCCJ, prin decizia nr.2/2014 pronunțată într-un recurs în interesul legii a dezlegat problema de drept dedusă judecății.

Astfel, ÎCCJ prin decizia nr.2/2014, care este obligatorie pentru instanță în conformitate cu art.517 alin.4 Cod procedură civilă, a statuat că în aplicarea dispozițiilor art.1028 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.1, alin.2 teza I-a și art.1535 alin.1 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și 2 din OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificării prin Legea nr.230/2011 cu modificările și completările ulterioare.

Sub ansamblul celor evocate, instanța a admis excepția prescripției extinctive invocată de pârâți și, în consecință, a respins cererea privind plata dobânzii legale pentru perioada 28.02.2008 – 14.04.2011, întrucât dreptul la acțiunea este prescris și, totodată, a admis în parte acțiunea, cu obligarea pârâților la plata către reclamanți a daunelor interese moratorii, respectiv a dobânzii legale aferentă sumelor datorate în baza titlurilor executorii menâionate expres în dispozitvul sentnței, începând cu data de 14.04.2011 și până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel reclamanții B. Nuța-C., B. loan, B. M., C. V., C. N., C. C. Măricel, C. T., D. D., M. L., E. D. I., E. M.-G., L. G., Lupani C. E., L. V., P. G., P. G., P. M., P. G.-G., P. M., R. S. și U. T.; reclamanta I. D. și pârâții M. P. – P. de pe lângă ICCJ, P. de pe lângă ICCJ – DNA, P. de pe lângă Curtea de Apel G. și P. de pe lângă Tribunalul G..

În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanții B. Nuța-C., B. loan, B. M., C. V., C. N., C. C. Măricel, C. T., D. D., M. L., E. D. I., E. M.-G., L. G., Lupani C. E., L. V., P. G., P. G., P. M., P. G.-G., P. M., R. S. și U. T. au făcut un amplu istoric al cauzei, arătând că prin sentința apelată s-a admis excepția prescripției extinctive pentru perioada 28.02._11, sens în care pretențiile lor au fost admise numai pentru perioada ulterioară datei de 14.04.2011, susținând că apelul vizează greșita admitere a excepției prescripției extinctive pentru perioada 28.02._11.

Consideră apelanții-reclamanți că instanța de fond în mod greșit a admis excepția pentru perioada 28.02._11, întrucât actualizarea creanțelor nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate de reclamanți. Astfel, actualizarea creanței cu indicele de inflație reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la puterea lor de cumpărare, scopul actualizării fiind acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu.

În schimb, dobânda legală penalizatoare reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă acesta ar fi fost plătit la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat.

Așadar, acordarea dobânzii legale, până la data plații integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu disp.art. 1084 Cod civil din 1864, respectiv art. 1531 Cod civil din 2009.

Consideră reclamanții că prevederile OUG nr.71/2009 nu au produs efecte în privința exigibilității creanțelor, în sensul amânării scadenței acestora.

Astfel, creanțele recunoscute în favoarea lor fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în primă instanță, potrivit disp.art. 274 Codul muncii, republicat (fost art. 289 din același act normativ, anterior republicării). Aceasta înseamnă că plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen.

Mai mult, prin OUG nr.71/2009, modificată și completată, nu s-a negat existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eșalonată a obligaților de plată conținute în aceste titluri.

Acest act normativ nu are semnificația exonerării debitorilor de plata daunelor interese moratorii, întrucât art. 1082 Cod civil din 1864, respectiv art. 1530 Cod civil din 2009, consacră principiul răspunderii debitorului pentru executarea cu întârziere, acesta putând fi obligat la despăgubiri, indiferent dacă a acționat cu intenție sau din culpă. Răspunderea sa civilă va fi atrasă ori de câte ori nu se dovedește existența unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, reprezentată fie de cazul fortuit, forța majoră, fapta creditorului însuși ori fapta unui terț pentru care debitorul nu este ținut a răspunde. In plus, pentru ca fapta unui terț să producă efectul exonerator este necesar ca aceasta să aibă caracteristicile forței majore sau ale cazului fortuit.

Ca atare, în interpretarea disp.art.1073, art.1082 și art.1088 Cod civil din 1864, respectiv art.1531 și art.1535 Cod civil din 2009, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea daunelor interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor rezultate din titlul executoriu.

In ceea ce privește temeinicia acordării dobânzilor, se arată că ICCJ s-a pronunțat prin decizia nr.2/2014 stabilind că pot fi acordate daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.l și art.2 din OUGnr.71/2009.

Referitor la prescripția dreptului material la acțiune, apelanții-reclamanți au arătat că a fost întreruptă, conform art.16 alin.1 lit.b din Decretul 167/1958, prin introducerea cererilor de chemare în judecată or, câtă vreme dreptul material la acțiune privind dreptul principal a fost întrerupt, a operat o întrerupere a dreptului material la acțiune și cu privire la dreptul accesoriu, respectiv dobânda legală.

Conform art.17 alin.1 din Decretul 167/1958 întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o. De la data introducerii cererii de chemare în judecată a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani, conform art. 17 alin 2 din același act normativ.

După pronunțarea sentințelor, termenul de prescripție a fost întrerupt succesiv și prin plățile periodice efectuate de debitori, după obținerea titlului executoriu, și prin actele normative care au eșalonat plata acestor drepturi salariale (OUG 75/2008, OUG 71/2009, Legea 230/2011), toate acestea constituind o recunoaștere a dreptului, conform art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul 167/1958. Acordarea dobânzii legale, de la data la care au fost datorate și până la data plății integrale stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1531 din Cod civil din anul 2009.

Se invocă, de asemenea, disp.art.1073 și art.1088 Cod civil din anul 1864, respectiv art.1535 Codul civil din anul 2009 care, alături de articolele invocate mai sus, reglementează faptul că sunt îndreptățiri la acordarea daunelor interese moratorii sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor rezultate din titlurile executorii.

Potrivi art.1079 alin.2 pct.3 Cod civil de la 1864, respectiv art.1521 Cod civil din 2009, prevede că debitorul poate fi pus în întârziere printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligației, fie prin cererea de chemare în judecată.

Conform alin.5 al art.1521 Cod civil, cererea de chemare în judecată formulată de creditor conferă debitorului dreptul de a executa obligația într-un termen rezonabil, calculat de la data când cererea i-a fost comunicată.

Având în vedere dispozițiile legale sus-menționate, apelanții-reclamanți consideră că daunele interese moratorii sub formă de dobânzi legale la care face referire decizia 2/2014 a ICCJ în recursul în interesul legii admis, urmează a fi acordate de la data introducerii acțiunilor judecătorești la care fac referire prin cererea de chemare în judecată.

In consecință, din interpretarea coroborată a art.1088 alin.2, art. 1079 alin.2 pct.3 Cod civil de la 1864, a art. 1521 alin.l și 5 din Codul civil din 2009 cu art. 166 Codul muncii, rezultă că dobânda legală în cazul drepturilor salariale restante se poate acorda de la data la care acele drepturi trebuiau achitate (data scadenței) iar nu de la data introducerii acțiunii sau în termenul de prescripție de 3 ani.

In susținerea apărărilor lor, apelanții-reclamanți invocă decizia nr. 2/2014 pronunțată de ICCJ: „Natura juridică a măsurilor dispuse prin OUG nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art.1 alin.(2) din ordonanță, potrivit căruia în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

Prin urmare, trebuie analizat în ce măsură suspendarea legală a executării silite este de natură a împiedica dreptul persoanelor vizate de a solicita repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese.

Se mai arată că fapta îmbracă forma ilicitului civil deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, nu se poate reține că OUG nr.71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului (care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituție, "creanțele asupra statului sunt garantate") și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.

Față de aceste motive, solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței și în rejudecare respingerea în tot a excepției prescripției extinctive invocată de Ministerului P. - P. de pe lângă ICCJ și P. de pe lângă ICCJ – DNA, în sensul admiterii acțiunii în totalitate.

La rândul său, reclamanta I. D., în dezvoltarea motivelor de apel, a invocat aceleași motive de apel ca și ceilalți reclamanți, cu precizarea că a fost complet omisă din dispozitivul hotărârii atacate.

Apelantul M. P. – P. de pe lângă ICCJ a făcut un scurt istoric al cauzei, după care a arătat că instanța de fond în mod greșit a admis parțial excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată (14.04.2014) și natura pretențiilor deduse judecății, astfel că, în temeiul art. 245 și următoarele din Legea nr.134/2010 privind codul de procedură civilă a reiterat excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Astfel, se susține că în mod greșit reclamanții au susținut faptul că excepția prescripției dreptului la acțiune nu poate fi invocată întrucât dobânda legală este un drept accesoriu.

Debitorul nu a negat niciodată drepturile creditorilor, însă executarea hotărârilor judecătorești reprezentând drepturi salariale ale personalului din justiție se circumscrie dispozițiilor imperative ale OUG nr.71/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

Învederează în continuare pârâtul-apelant că decizia nr.1/2014 pronunțată la 17 februarie 2014 și publicată în Monitorul Oficial nr. 283 din data de 17 aprilie 2014, ICCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ și în consecință a stabilit că „în interpretarea și aplicarea disp.art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art.6 alin. (4), art 2.532 și ari 2.533 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art.18 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011".

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art.1 alin. 1 din Decretul nr.167/1958 - privitor la prescripția extinctivă, coroborate cu dispozițiile art.3 alin.1 din același act normativ „dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, daca nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", respectiv în termen de 3 ani.

Totodată potrivit art. 1 alin. (2) din Decretul nr.167/1958: "Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii".

In esență, se susține că această prevedere este o aplicație a principiului de drept accesorium sequitur principale iar în jurisprudența s-a statuat faptul că dobânda, fiind un accesoriu al creanței principale, prescripția dreptului la acțiune în realizarea acestuia, atrage și prescripția dreptului la acțiune pentru plata dobânzilor, fiind de principiu ca accesoriul este supus acelorași consecințe ca și principalul.

Astfel, apelantul-pârât consideră că dreptul material la acțiune este prescris întrucât titlurile executorii sunt pronunțate anterior datei de 14.04.2011.

Totodată, practica CEDO a statuat că rolul prescripției este, între altele, acela de a garanta securitatea juridică, prin stabilirea unui termen fix de introducere a acțiunilor și că modificarea unei situații care a devenit definitivă datorită expirării termenului de prescripție este incompatibilă cu principiul securității raporturilor juridice.

Instituirea unor termene de prescripție pentru sesizarea unei instanțe este admisibilă fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului substanțial dedus judecății și fără ca prin aceasta să se limiteze protecția socială instituită de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la CEDO și a Libertăților Fundamentale.

S-a stabilit în acest sens că limitarea dreptului de acces la o instanță, prin instituirea unui termen de prescripție, trebuie să se facă în mod rezonabil, astfel încât persoanele vătămate să aibă un interval de timp suficient, în funcție de caracteristicile fiecărui tip de litigiu.

Așadar, apelantul apreciază că excepția invocată de M. P. - P. de pe lângă ICCJ este întemeiată, solicitând admiterea acesteia cu consecința respingerea acțiunii ca prescrisă.

Pe fond, susține că prin decizia nr.2 din 17 februarie 2014 ICCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ și în consecință a stabilit că în aplicarea disp.art.1082 și art.1088 Cod civil, respectiv art.1531 alin.1 și 2 teza I și art.1535 alin.(1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil pot fi acordate daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Sintagma "pot fi acordate" exclude din start imperativul categoric, nu exprimă obligația, ci lasă la aprecierea instanțelor latitudinea, posibilitatea de a aprecia dacă sunt întrunite toate condițiile legale privind acordarea dobânzilor.

În ceea ce privește posibilitatea cumulului dintre actualizarea creanței și daunele interese moratorii, se arată că deși de principiu nu este exclusă, pornindu-se de la principiul reparării integrale a prejudiciului dată fiind natura juridică a dobânzii (lucrum cessans) diferită de cea a actualizării obligației cu indicele de inflație (damnum emergens), în privința creanțelor ce intră sub incidența OUG nr.71/2009, în circumstanțele date cumulul nu poate fi admis întrucât, pe de o parte, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea daunelor-interese moratorii, iar, pe de altă parte, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile a debitorilor.

Totodată, apelantul-pârât învederează instanței că prin decizia nr.838/2009 publicată în Monitorul Oficial nr.631/03.07.2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de ICCJ pe de o parte și Parlamentul și Guvernul României pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art.146 lit.e din Constituție.

Astfel, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic între autoritatea judecătorească pe de o parte și Guvernul și Parlamentul României pe de altă parte, în sensul că „în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.3 din Constituție, ICCJ are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României. ICCJ nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora".

Decizia Curții Constituționale fundamentează dreptul judecătorilor de a analiza cauzele prin prisma elementelor de legalitate fără a atribui dispozițiilor legale o interpretare extinsă.

Prin decizia Curții Constituționale s-a statuat definitiv și obligatoriu că ICCJ a încălcat atribuțiile constituționale, modificând norme juridice cu putere de lege. Așa fiind, instanța are obligația să dispună soluționarea prezentei cauze în considerarea respectării dispozițiilor legale în materie.

In acest sens, în raport de starea de fapt și de drept incidență și pentru argumentele expuse se impune respingerea acțiunii ca nefondată.

Față de considerentele expuse și de normele legale incidente, se solicită admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii în totalitate a excepției prescripției dreptului material la acțiune cu consecința respingerii acțiunii ca prescrisă în principal și ca neîntemeiată în subsidiar.

La rândul său, pârâtul M. P. - P. de pe lângă ICCJ - Direcția Națională Anticorupție, în motivarea apelului a apreciat hotărârea pronunțată de instanța de fond ca vădit neîntemeiată și în ceea ce privește obligarea DNA la plata dobânzii legale, întrucât aceasta este un drept accesoriu dreptului principal respectiv drepturile salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești, iar aceasta trebuia solicitată și acordată împreună cu dreptul principal prin aceleași sentințe or, reclamanții nu au solicitat acordarea dobânzii legale odată cu acțiunea principală.

D. fiind faptul că deja instanțele s-au pronunțat asupra creanțelor principale,

consideră că asupra dobânzii poate opera autoritatea de lucru judecat

De altfel, solicitarea în anul 2013 a unor dobânzi decurgând din drepturi acordate pentru perioada 2007 - 2009 vine în distonanță cu principiul securității raporturilor juridice, care în cazul admiterii acțiunii ar fi grav încălcat.

Totodată apelantul-pârât apreciză că întreruperea termenului de prescripție nu este incidență în speță, întrucât operează doar asupra dreptului principal, respectiv drepturile salariale de care reclamanții au fost privați, nu și asupra drepturilor accesorii.

În concluzie, având în vedere disp.art.2503 alin.1NCC „(1) Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel" care este, în fapt, o ilustrare a principiului accesoriune sequitur principale, știut fiind că dobânda fiind un drept accesoriu al creanței principale, solicitând să se ia act de faptul că prescripția dreptului la acțiune în realizarea creanței atrage și prescripția dreptului la acțiune pentru plata dobânzilor, întrucât accesoriu este supus acelorași consecințe ca și dreptul principal.

Pe fond, se susține că, atât timp cât există o sentință care recunoaște actualizarea creanțelor salariale cu indicele de inflație nu este legală și aplicarea dobânzii legale asupra aceleiași sume aplicate acelorași drepturi salariale ce li se cuvin reclamanților pentru perioada vizată în titlurile executorii. Consideră că nu se justifică decât aplicarea uneia dintre măsurile reparatorii recunoscute de art.1082 Cod civil sau art.161 alin 4 Codul muncii.

Se apreciază că ambele operațiuni reprezintă o modalitate de compensare a lipsei de folosință a sumelor respective, iar aplicarea concomitentă a dobânzii legale, precum și actualizarea cu indicele de inflație a sumelor rezultate reprezintă, în accepțiunea dreptului civil, o îmbogățire fără just temei, așa încât este practic în afara legii soluționarea acestui capăt de cerere prin folosirea celor două modalități de actualizare a sumelor de bani, instanța putând dispune doar cu privire la una dintre acestea.

De altfel, practica instanțelor a fost net majoritară în a acorda doar o formă de compensare a drepturilor salariale, fie actualizarea cu indicele de inflație, fie dobânda legală, în niciun caz ambele.

În acest context, apelantul subliniază și împrejurarea că decizia luată la data de 17.02.2014 de secțiile unite ale ICCJ (nepublicată în Monitorul Oficial) în recursul în interesul legii cu privire la acordarea dobânzii se referă în general la un drept salarial restant cu privire la care termenul de prescripție nu a fost stins și, de asemenea, nu face referire la situația în care în speță a fost acordată deja actualizarea sumelor cu rata inflației, ci se raportează la o circumstanță ideală în care, prin titlurile executorii au fost recunoscute doar drepturi salariale, rară acordarea vreunei compensări a lipsei de folosință a sumelor respective. Or, în speță, au fost acordate actualizări cu rata inflației, ceea ce au recunoscut și reclamanții în cuprinsul acțiunii.

Pe cale de consecință, solicită admiterea apelului și respingerea acțiunii în principal ca prescrisă și în subsidiar ca neîntemeiată.

În fine, și pârâții M. P. - P. de pe lângă Curtea de Apel G. și P. de pe lângă Tribunalul G. au reluat integral motivele de apel formulate de M. P. P. de pe lângă ICCJ, solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii în totalitate a excepției prescripției dreptului material la acțiune cu consecința respingerii acțiunii ca prescrisă în principal și ca neîntemeiată în subsidiar.

Astfel, M. P. - P. de pe lângă Tribunalul G. a făcut de asemenea un amplu istoric al cauzei, după care a arătat că apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre criticabilă sub aspectul încălcării principiului legalității întrucât dezlegarea chestiunilor de drept care au legătură cu judecata prezentei cereri nu poate fi făcută decât cu respectarea garanțiilor procesuale asigurate de normele legale cu caracter special emise de legiuitor în materia salarizării personalului din sistemul justiției și în concordanță cu măsurile financiare dispuse de legiuitor în domeniul bugetar.

Se mai arată că în perioada anilor 2007 -2012 instanțele de judecată au admis acțiuni pentru tot personalul din sistemul judiciar, acordându-se o . sporuri și prime, iar obligațiile stabilite pentru instituțiile publice din sistem au atins un cuantum care aducea atingere bugetului general.

Din perspectiva acestui efort financiar, pentru executarea titlurilor care au ca obiect drepturi salariale, legiuitorul a reglementat o procedură specială de executare, derogatorie de la dreptul comun, prevăzută de dispozițiile OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii; ale OUG nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, aprobată cu modificări; și ale OUG nr. 71/2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Procedura specială derogatorie de la dreptul comun în materia executării, stabilită prin următoarele acte normative: OG nr. 22/2002, OUG nr. 75/2008, OUG nr.71/2009 este un atribut exclusiv al legiuitorului, exercitat în scopul menținerii echilibrului bugetar și apărării interesului general al societății.

Exercitarea acestui atribut, în procedura emiterii actelor normative de eșalonare a plăților a fost supusă atât controlului constituțional intern prin decizia nr.1533 din 28 noiembrie 2011 a Curții Constituționale cât și controlului legal extern prin decizia pronunțată de CEDO în cauza D. și alții contra României din 4 septembrie 2012.

În consecință, se susține că termenele de eșalonare prevăzute de actele normative confirmate la nivel național și european, reprezintă modul în care legiuitorul stabilește cerințele interesului public și menține astfel echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății, iar pentru debitori reprezintă singura pârghie legală de plată a sumelor stabilite prin titluri executorii.

Atât noul Cod civil cât și noul Cod de procedură civilă cuprind prevederi legate de dreptul creditorului de a primi daune moratorii doar în situația în care creanța nu este plătită la scadență și cu respectarea dispozițiilor privind condiția și termenul creanței.

Potrivit disp.art.1 alin.(1) din OUG nr.71/2009 "Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar ..., se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu. (2) în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept."

Prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 pronunțată de ICCJ a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ, în sensul că în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și ale art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv ale art.1.531 alin.(1) alin. (2) teza I și ale art.1.535 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

Prin sintagma „pot fi acordate" ICCJ lasă la latitudinea instanțelor de judecată posibilitatea de a aprecia dacă sunt întrunite toate condițiile legale privind acordarea de daune interese moratorii sub forma dobânzii legale.

In acest sens, instanța de judecată are obligația să dispună soluționarea prezentei cauze în considerarea respectării dispozițiilor legale în materie.

Se solicită admiterea apelului și modificarea sentinței, iar în rejudecare respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

M. P. – P. de pe lângă ICCJ a depus la dosar și întâmpinare la apelurile formulate de reclamanți, prin care a răspuns punctual motivelor invocate și a solicitat respingerea acestora ca nefondate.

Curtea, analizând cererea de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:

În ceea ce privește motivul de apel formulat de pârâții M. P. – P. de pe lângă ICCJ, M. P. - P. de pe lângă ICCJ - Direcția Națională Anticorupție, M. P. - P. de pe lângă Curtea de Apel G. și P. de pe lângă Tribunalul G. potrivit căruia pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate întrucât aceștia au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, chiar OUG 71/2009 prevăzând la art. II alin.(3) că sumele plătite în temeiul acesteia se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S., Curtea constată că acesta este nefondat.

Astfel, problema ce se cere a fi tranșată în cauza dedusă judecății se referă la existența prejudiciului și la natura acestuia, în funcție de interpretarea dată asupra legii aplicabile, prin urmare, la îndreptățirea reclamanților de a obține reparație sub forma daunelor interese moratorii și dacă acestea constau doar în actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, așa cum se susține apelantul, ori în dobânda legală, înțeleasă separat de actualizarea la inflație, așa cum susțin reclamanții.

În rezolvarea acestor chestiuni, se reține, mai întâi, că legea aplicabilă este dată de dispozițiile vechiului Cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art. 1073, prevede dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.

Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”

Aceste dispoziții au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art.1535 din Noul Cod civil – „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”

Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”

Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamanților) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial. O astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.

Referitor la motivul de apel potrivit-căruia în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifica și dobânda legala, se constată că prin neexecutarea integrală a creanțelor la data când erau datorate, adică atunci când au devenit certe lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral.

Acest prejudiciu constă, atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei reprezentând aceste creanțe prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese la care sunt îndreptățiți reclamanții pentru neexecutare integrala a creanțelor.

Prin acordarea creanței actualizate cu indicele de inflație, nu înseamnă că au fost obligați pârâții la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că, repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.

Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art. 1084 Cod civil daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație.

Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparației prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței reclamanților, se cuvin acestora ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.

În acest context, nimic nu susține apărarea pârâților în sensul că singura modalitate de daună moratorie cuvenită reclamanților și recunoscută (determinată) de lege ar fi actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, potrivit art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, căci o astfel de interpretare nu numai că nu este afirmată de legiuitor, dar ea are la bază un sofism judiciar, dat de extragerea unei concluzii, pornind de la o premisă ce a fost eronat restrânsă, ceea ce, în plan juridic, se exprimă prin excluderea greșită a ideii de daune interese din formularea textului art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, care nu afirmă nimic despre posibilitatea ori interdicția de a cere, separat de actualizare, dobânzile legale, ca daune moratorii, tocmai pentru că cele două instituții nu se confundă între ele.

În raport de argumentele expuse mai sus, Curtea constată că prin obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente creanței rămase neexecutate, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului ci se asigură repararea integrală a prejudiciului și acest motiv de recurs fiind nefondat.

Dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamantelor la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți.

În niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).

Rezultă din cele expuse anterior că reclamanții, în calitate de creditori, sunt beneficiarii acestor dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât, potrivit disp.art.371¹ Cod pr. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar ea datorită actelor normative menționate mai sus a fost împiedicată să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.

Soluția de obligare a pârâților la plata dobânzii se impune și din considerente de echitate, dat fiind că amânarea executării datoriei sau eșalonarea acesteia a fost dispusă prin ordonanță de urgență a guvernului, fără acordul reclamantelor creditori, iar termenul stabilit pentru executarea întregii sume depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, și nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.

În același sens e și decizia nr. 2/17.02.2015 pronunțată de ICCJ în recurs în interesul legii, obligatorie de la momentul publicării sale în Monitorul Oficial, conform art. 517(4) c.proc.civ., potrivit căreia în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

Și motivul de apel al pârâtului M. P. - P. de pe lângă ICCJ - Direcția Națională Anticorupție în sensul că nu s-a observat că în cauză opera autoritatea de lucru judecat, dat fiind faptul că deja instanțele s-au pronunțat asupra creanțelor principale iar dobânda legală trebuia solicitată și acordată împreună cu dreptul principal prin aceleași sentințe, numează a fi privit ca neîntemeiat.

Astfel, pentru a opera autoritatea de lucru judecat, potrivit art. 430(1) c.proc.civ., e necesar a exista tripla identitate de obiect, părți și cauză. Or, dat fiind că în litigiile soluționate prin titlurile executorii evocate s-a solicitat obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale, nu și a dobânzilor legale aferente lor, e evident că nu se poate vorbi de existența identității de obiect.

Motivul de apel al reclamanților, invocat inclusiv de reclamanta I. D., ce vizează greșita admitere de către prima instanță a excepției prescripției extinctive pentru perioada 28.02._11, precum și motivul de apel formulat de M. P. – P. de pe lângă ICCJ, M. P. - P. de pe lângă ICCJ - Direcția Națională Anticorupție, M. P. - P. de pe lângă Curtea de Apel G. și P. de pe lângă Tribunalul G. privind nelegala respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada ce excede 28.02._11, urmează a fi considerate ca neântemeiate, de vreme ce, raportat la decizia nr. 21/ 23 iunie 2015 pronunțată de ICCJ în Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 521(3) c.proc.civ., potrivit căreia în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 și art. 1523 alin. 2 lit. d din Codul civil raportat la art. 166 alin. 1 și 4 din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare (art. 161 alin. 1 și 4 din Codul Muncii în forma anterioară republicării) și art. 1088 Cod civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare și art. 1535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii, astfel că orice pretenție de acordare a dobânzilor legale apare ca fiind prescrisă pentru perioada anterioară celei de 3 ani calculată de la momentul introducerii acțiunii.

Va fi privit ca neântemeiat și motivul de apel formulat de reclamanta I. D., în susținerea căruia a arătat că a fost omisă din dispozitivul hotărârii atacate, de vreme ce, față de disp. art. 444(1) c.proc.civ., ce reglementează procedura specială a completării hotărârii pentru situația în care prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, aceasta putea invoca omisiunea nu direct în apel, ci pe calea unei cereri de completare a hotărârii, formulată în același termen în care se poate declara apel împotriva hotărârii.

În consecință, față de considerentele ce preced, în baza art. 480 c.proc.civ. Curtea va respinge ca nefondate apelurile declarate împotriva sentinței civile nr. 765 din 23 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B. de reclamanții B. Nuța-C., B. I., B. M., C. V., C. N., C. C. M., C. T., D. D., M. L. (fostă D.), E. I.-D., E. M.-G., L. G., L. C. E., L. V., P. G., P. G., P. M., P. G.-G., P. M., R. S., S. M. și U. T., prin reprezentant ales B. M. și de pârâții M. P. – P. de pe lângă ICCJ, M. P. - P. de pe lângă ICCJ - Direcția Națională Anticorupție, M. P. - P. de pe lângă Curtea de Apel G. și P. de pe lângă Tribunalul G..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelurile declarate de reclamanții B. Nuța-C., B. I., B. M., C. V., C. N., C. C. M., C. T., D. D., M. L. (fostă D.), E. I.-D., E. M.-G., L. G., L. C. E., L. V., P. G., P. G., P. M., P. G.-G., P. M., R. S., S. M. și U. T., prin reprezentant ales B. M., cu domiciliul ales la P. de pe lângă Curtea de Apel G. cu sediul în G., ., jud. G., de reclamanta I. D., cu domiciliu ales la DNA- S. T. G. și de pârâții M. P. – P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE cu sediul în București, ., sector 5, P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE- DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, cu sediul în București, .. 79-81, sector 1, București, P. DE PE L. CURTEA DE APEL G., cu sediul în G., ., jud. G., P. DE PE L. TRIBUNALUL G., ., jud. G., împotriva sentinței civile nr. 765 din 23 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B., ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 19 noiembrie 2015.

Președinte, Judecător,

C.-M. MoiceanuMarilena P.

Grefier,

C. G.-A.

Red. MP

8 ex./17.12.2015

d.f._ – Tribunalul B.

j.f. G. S.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr....		Obligaţie de a face. Decizia nr. 1926/2015. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1921/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 1948/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 1953/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1955/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 1926/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 1918/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1927/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Întoarcere executare. Decizia nr. 711/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI