Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1955/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1955/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 1955/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1955
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2015
Președinte - C. - P. B.
Judecător - E.-S. L.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr.62, județul Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat, precum și de D. C., V. C. M., C. L. C., G. M., O. D., S. D., O. F., N. A., M. E., P. E., C. E., D. S., S. E. și P. M., toți cu domiciliul procesual ales la sediul SCA S. și Asociații, din Târgoviște, ., nr.7A, ., împotriva sentinței civile nr. 897/17 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtele U. A. Teritorială . în . și L. T. U. B., cu sediul în . și intervenienta A. M. L., domiciliată în ., ., județul Dâmbovița, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat P. V., cu sediul în Târgoviște, ..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și că prin cererea de apel s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 411 alin.1 pct.2 Cod pr. civilă.
Curtea, față de împrejurarea că prin cererea de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, dând eficiență dispozițiilor imperative reglementate de art. 411 alin. 1 pct.2 teza finală și alin.2 Cod pr.civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului, iar după deliberare decide următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._, reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat din tabelul anexă cererii de chemare în judecată, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții UAT . T. U. B., obligarea pârâtei unități școlare la calcularea și plata, iar a pârâtei unitatea administrativ teritorială la alocarea drepturilor salariale cuvenite, dar neacordate, reprezentând diferența de salariu rezultată ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plătii efective.
În motivarea cererii, s-a arătat că ÎCCJ, prin decizia nr. 21/18.11.2013 în soluționarea unui recurs in interesul legii în dosarul nr.16.2013, a statuat că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind în concret numai modalitatea de acordare și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/ soldei/indemnizației de bază.
S-a mai arătat că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art.25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011.
În acest sens, aceeași instanță a stipulat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/ solda/ indemnizația de bază este acordată și in continuare.
De asemenea, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, Curtea Constituțională a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzuta de art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009.
Interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație si Justiție este de natură a îndreptăți la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât ÎCCJ, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale personalului didactic și didactic auxiliar. Mai mult decât atât, în dispozitivul deciziei nr. 21/2013 nu se prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci se stabilește că în interpretarea și aplicarea disp. art.8 din Legea nr. 285/2010, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
S-a mai arătat că dispozițiile menționate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial Nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.
Dreptul de a beneficia de acest premiu este un drept câștigat, atâta vreme cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității. Prin intermediul dispozițiilor art. 1 din Codul civil, legiuitorul consacră, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 13 alin. 2 din Constituție, principiul neretroactivității legilor. Așadar, potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare si după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit. D. consecință, ori de cate ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor in timp, trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor. Norma retroactivității, înscrisă in art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.
Or, în cazul membrilor de sindicat, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile menționate, ce au abrogat posibilitatea acordării lui, au intrat în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
De asemenea, trebuie observat că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat „Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.
Așadar, dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațional mai favorabilă. Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
Lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea de acest bun, în sensul celei de-a doua faze a primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1, astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor anterior menționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu-premiul anual-și nici majorarea salarială, iar prin decizia 21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
De asemenea, s-a invocat și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C - 310/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău, Secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO LI80 din 19.7.200 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului i2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței muncă.
În drept au fost invocate art. 25 din Legea nr. 330/2009, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin. 2, 20, 41, 44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a ICCJ.
Pârâții nu au depus întâmpinări.
În ședința publică din data de 6 mai 2015, reclamantul a depus la dosar o cerere modificatoare, prin care a solicitat acordarea diferențelor salariale începând cu data de 01.01.2012 până la zi, reactualizate cu indicele de inflație și lărgirea cadrului procesual, în sensul că a solicitat ca alături de Sindicat, în cauză să fie conceptați ca reclamanți și numiții D. C., V. C. M., C. L. C., G. M., O. D., S. D., O. F., N. A., M. E., P. E., C. E., D. S., S. E. și P. M..
Tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri în favoarea reclamantului și lărgirea cadrului procesual prin conceptarea acelor reclamanți.
Prin sentința civilă nr. 897/17.06.2015, Tribunalul Dâmbovița a respins acțiunea, astfel cum a fost precizată și modificată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că:
Reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele membrilor de sindicat, personal didactic din L. T. U. B., a invocat ca temei al acordării de către pârâte a diferenței de salariu, reprezentând includerea premiului anual aferent anului 2010, în creșterea salarială lunară stabilită începând cu data de 01.01.2011, împrejurarea că aceștia sunt angajați ai pârâtei unitate școlară, iar temeiul de drept îl reprezintă dispozițiile art. 25 din Legea 330/2009, care, pentru anul 2010, au prevăzut dreptul reclamanților la acordarea premiului anual, premiu care nu ar fi fost inclus în creșterea acordată.
Prin art. 25 alin.(1) din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, modificată și completată, s-a prevăzut că personalul salarizat potrivit acestui act normativ, beneficiază pentru activitatea desfășurată, de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol, plata acestui premiu anual se realiza începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul.
Începând cu data de 1 ianuarie 2011, au devenit aplicabile prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, prin care s-a instituit un nou sistem de salarizare, sistem care îi vizează și pe reclamanții în cauză.
Prin art. 1 alin. (2) din acest act normativ, s-a stabilit că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. 1 sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute de această lege.
Prin art. 39 alin.(1) lit. w) din Legea nr. 284/2010, s-a prevăzut abrogarea Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice nr. 330/2009, inclusiv a prevederilor art. 25 din această lege.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, aplicarea acestui act normativ se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor, funcțiilor de bază, salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale de aplicare.
În acest scop, a fost adoptată Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri public, iar art. 8 din acest act normativ a prevăzut că: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.
Prin această reglementare s-a modificat modalitatea de plată a premiului anual, aferent anului 2010, aceasta fiind transformată, dintr-o executare uno ictu, într-o executare succesivă, iar sumele corespunzătoare dreptului s-au regăsit în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010.
Raportarea la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu este de natură prin ea însăși să conducă la o altă concluzie, întrucât măsura legislativă, de plată eșalonată a premiului aferent anului 2010, prin includerea sumelor corespunzătoare în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu afectează dreptul reclamanților în substanța sa, iar măsurile luate au fost destinate menținerii echilibrului între cheltuielile și veniturile publice, urmărind un scop de utilitate publică.
Tribunalul a mai reținut că premiile nu au, de regulă, un regim prestabilit, constant și obligatoriu, ci reprezintă bonusuri, gratificații și sunt facultative, benevole și variabile, iar prin decizia nr. 414/2005, Curtea Constituțională a stipulat că drepturile salariale suplimentare, cum sunt primele, sporurile și adaosurile, prevăzute în acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate în Constituție, care nu ar mai putea să fie modificate sau anulate.
Prin urmare, modificarea sau suprimarea, pentru viitor, a unui premiu nu afectează dreptul fundamental al salariatului de a primi contraprestația pentru munca depusă.
Ca atare, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi acordat pe cale judecătorească.
Pe de altă parte, în legătură cu modul de interpretare al textelor legale incidente în cauză, ÎCCJ s-a pronunțat prin decizia 21/2013, prin care a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Prin urmare, întrucât decizia menționată este una obligatorie, o astfel de analiză a includerii premiului pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în majorările salariale stabilite pentru anul 2011 și următorii ani, nu mai poate fi efectuată.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, susținând, în esență, că, în mod greșit, prima instanță le-a respins acțiunea, având în vedere un text de lege care se referă la prima anuală aferentă anului 2010 (art.8 din Legea nr. 285/2010) ce nu intră în sfera obiectului speței pendinte, atâta timp cât ei au solicitat obligarea pârâților la calculul, respectiv plata diferențelor salariale reprezentând prima anuală aferentă anilor 2011-2014, cu precizarea că perioada pentru care pretind diferențele salariale este 01.01.2012 – prezent.
Or, decizia pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, al cărui efect este binecunoscut și de necontestat, privește modalitatea de acordare a primei anuale aferente anului 2010, nicidecum Înalta Curte de Casație și Justiție nu statuează cu privire la acordarea/neacordarea, includerea/neincluderea primei anuale aferente anilor 2011-2014, sub forma unei componente a salariului de bază al membrilor de sindicat, în numele cărora a fost promovat prezentul demers judiciar.
Mai mult decât atât, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, nu reiese că diferențele salariale solicitate, respectiv prima anuală aferentă anilor 2011 – 2014 ar reprezenta o componentă a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovată acțiunea.
S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Curtea reamintește că, prin deciziile nr. 115/2012 și 257/2012, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra interpretării art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011, prin prisma dispozițiilor referitoare la neretroactivitatea legii, garantarea dreptului la salariu, a dreptului de proprietate privată, incidența dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și ale dreptului Uniunii Europene, statuând că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011, prin includerea sa în salariul/solda/ indemnizația de bază, efect al majorării salariale din anul 2011.
De altfel, în acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 21/2013, în procedura recursului în interesul legii, stabilind că premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, a fost inclus în majorările salariale din anul 2011.
În acest context, față de dispozițiile art. 517 alin. 4 Cod pr.civilă și ale art. 99 litera ș din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ce consacră, în mod expres, caracterul obligatoriu al deciziilor date în interesul legii, respectiv ale Curții Constituționale, Curtea constată legalitatea sentinței.
Se impune a se preciza că, din moment ce în intervalul 2011-2014 nu a intervenit o nouă dispoziție legală de natură să reglementeze acordarea premiului anual, iar acțiunea a fost motivată pe modul de interpretare a art.8 din Legea nr. 285/2010, este cert că în cauza pendinte judecății își găsește aplicabilitatea raționamentul expus în precedent, avut în vedere și de judecătorul fondului, astfel că nu i se poate da eficiență juridică susținerii apelanților, în sensul că textul de lege analizat în considerentele sentinței „nu intră în sfera obiectului speței”.
În considerarea argumentelor expuse, Curtea, în temeiul art. 480 alin.1 Cod pr.ciilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr.62, județul Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat, precum și de D. C., V. C. M., C. L. C., G. M., O. D., S. D., O. F., N. A., M. E., P. E., C. E., D. S., S. E. și P. M., toți cu domiciliul procesual ales la sediul SCA S. și Asociații, din Târgoviște, ., nr.7A, ., împotriva sentinței civile nr. 897/17 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtele U. A. Teritorială . în . și L. T. U. B., cu sediul în . și intervenienta A. M. L., domiciliată în ., ., județul Dâmbovița, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat P. V., cu sediul în Târgoviște, ..9, ., județul Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 23 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător,
C.-P. B. E.-S. L.
Grefier,
N. M.
Red.CPB
Tehnored.NM
7 ex./7.12.2015
d.f._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. L. B.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr.... | Despăgubire. Decizia nr. 1934/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
