Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 1953/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1953/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 1953/2015
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1953
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2015
Președinte - C. - P. B.
Judecător - E.-S. L.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâtul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, . sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1889/3 iulie 2015 pronunțată de T. Prahova, în contradictoriu cu reclamanta P. A., cu domiciliul în București, ., . și pârâții C. DE A. BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 5, sector 4 și T. BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 3.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și că prin cererea de apel s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 411 alin.1 pct.2 Cod pr. civilă.
C., față de împrejurarea că prin cererea de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, dând eficiență dispozițiilor imperative reglementate de art. 411 alin. 1 pct.2 teza finală și alin.2 Cod pr.civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului, iar după deliberare decide următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, C. constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 8574/ 105/2014, reclamanta P. A. a chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, C. de A. București și T. București, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferentă sumelor ce rezultă din titlul executoriu, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată în dosarul nr._/3/2009, respectiv data de 28.04.2009 și până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâții au fost obligați, prin sentința civilă nr. 1146/10.02.2010, să-i plătească un spor de 15%, cu titlu de drept salarial, obligație pe care aceștia nu au îndeplinit-o cu rea credință, invocând diferite acte normative, care au eșalonat nejustificat plata drepturilor salariale recunoscute în favoare sa. În aceste condiții, are dreptul la dobânda legală, reprezentând daune interese moratorii, pentru prejudiciului suferit în urma executării cu întârziere a obligațiilor.
A precizat reclamanta că, în ceea ce privește termenul de prescripție, se află în interiorul acestuia, cât timp termenul general de trei ani, prevăzut de art. 2517 Cod civil, se întrerupe printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea de către debitor, în orice mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, în speță, prin plățile parțiale efectuate.
Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, raportat la dispozițiile art.1 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani. În speță, dreptul material la acțiune este prescris, întrucât titlurile executorii sunt pronunțate anterior datei de 20.11.2011, în acest sens fiind și dispozițiile deciziei nr.1/2013 pronunțată de ICCJ.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând, în esență, că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, pe de o parte, pentru acordarea daunelor interese moratorii, iar pe de altă parte, pentru angajarea răspunderii civile a debitorilor.
În baza probelor administrate, prin sentința civilă nr. 1889/3.07.2015, T. Prahova a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune (invocată de pârâtul M. Justiției) și a respins acțiunea pentru perioada anterioară datei de 5.12.2011, ca fiind prescrisă. A admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâți să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumelor stabilite irevocabil în sarcina pârâților prin sentința civilă nr. 1446/10.02.2010, astfel cum a fost modificată în parte, irevocabil, prin decizia nr.1990/R/03.05.2010, începând cu data de 06.12.2011 și în continuare, până la achitarea efectivă a sumelor datorate în baza titlului executoriu.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că:
Prin sentința civila nr.1146/10.02.2010, pronunțată în dosarul nr. 17._ al Tribunalului București, astfel cum a fost modificată, în mod irevocabil, prin decizia nr. 1990/R/03.05.2010 a Curții de A. București, Secția a VII-a Civilă, pârâții au fost obligați să plătească reclamantei drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, începând cu luna decembrie 2004 și până la data de 12.11.2009, sume actualizate la data plății efective.
Conform OUG nr. 71/2009, modificată prin OUG nr.18/2010, OUG nr. 45/2010, Legii nr. 230/2011, s-a stabilit că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31.12.2011, va avea loc eșalonat în perioada 2012-2016, în diferite procente de la 5% până la 35% din valoarea titlurilor executorii. Actele normative menționate au caracter constituțional, stabilit în temeiul unor decizii ale Curții Constituționale, care au decis că statul are dreptul să eșaloneze executarea unor hotărâri judecătorești.
Potrivit disp.art.1535 Cod civil, modificat, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de către părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără să se dovedească existența unui prejudiciu.
De asemenea, în baza deciziei nr.2/17.02.2014 a ICCJ, s-a stabilit că în aplicarea disp.art.1082,1088 din vechiul cod civil (în prezent disp.art.1531 alin. 1, 2 teza I, 1535 alin.1 din noul Cod civil) pot fi acordate daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale ale personalului din sectorul bugetar, în condițiile art.1, 2 din OUG nr.71/2009.
Ca atare, atât timp cât, în temeiul hotărârilor judecătorești menționate, rămase irevocabile, s-a stabilit în sarcina pârâților obligația de a achita diferite sume de bani, cu titlu de drepturi salariale, pentru diferite perioade de timp, reprezentând spor de confidențialitate, iar pârâții au achitat eșalonat, în perioada 2010 – 2014, diferite procente din sumele de bani ce se cuveneau reclamantei, aceasta a suferit un prejudiciu, constând în imposibilitatea de a beneficia la timp de cuantumul integral al sumelor de bani constituind drepturi salariale, mai ales că eșalonarea a implicat un interval de timp de 6 ani.
Faptul că în baza hotărârilor judecătorești menționate s-a stabilit achitarea sumelor de bani, reprezentând drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, nu înseamnă, în mod automat, că reclamanta nu suportă un prejudiciu, constând în imposibilitatea de a beneficia, la scadență, de sumele de bani respective, deoarece, în realitate, actualizarea are ca efect doar plata la valoarea reală a sumelor de bani cuvenite în urma devalorizării monedei naționale și nicidecum a c/valorii prejudiciului suferit de reclamantă în urma neexecutării, la scadență, a obligației de plată, constând în beneficiul nerealizat, ca urmare a neîncasării acestor drepturi, beneficiu raportat exclusiv la dobânda legală aplicabilă în raporturile juridice civile.
Față de aceste considerente și ținând seama de disp. art.1082, 1088 din vechiul Cod civil (în prezent disp.art.1531 alin1, 2 teza I, 1535 alin.1 din noul Cod civil) decizia nr. 2/17.02.2014 a ICCJ, tribunalul a concluzionat că se impune obligarea pârâților la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente sumelor stabilite irevocabil în sarcina lor prin sentința civilă nr. 1446/10.02.2010, astfel cum a fost modificată în parte, irevocabil, prin decizia nr.1990/R/03.05.2010, începând cu data de 06.12.2011 și în continuare, până la achitarea efectivă a sumelor datorate.
Totodată, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul M. Justiției și a respins acțiunea pentru perioada anterioară datei de 05.12.2011, ca fiind prescrisă, având în vedere decizia nr. 7/27.04.2015 a ICCJ, care statuează, cu caracter obligatoriu pentru instanța de judecată, faptul că plățile voluntare eșalonate în temeiul OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titlurile executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobate cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu, nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daune interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul M. Justiției, susținând, în esență, că prima instanță trebuia să rețină că, în ceea ce privește titlurile executorii, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art.I din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin O.U.G. nr. 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011.
A precizat apelantul că, în aceste condiții, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență nu se pot acorda dobânzi pentru neexecutare.
De asemenea, daunele se acordă atunci când sunt întrunite elementele răspunderii civile, situație ce nu se regăsește în cazul în speță.
Apelantul M. Justiției a invocat, implicit și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că între el și reclamantă nu există raporturi de muncă, astfel că nu poate fi obligat la plata dobânzii legale pentru sumele de bani cuprinse în titlurile executorii.
Pe de altă parte, a precizat apelantul, în calitatea de ordonator de credite, M. Justiției are doar rolul de a asigura fondurile necesare instanțelor, virarea efectivă a fondurilor deschise efectuându-se direct în conturile instanțelor judecătorești, deschise la trezoreriile locale, care au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, C. reține următoarele:
În conformitate cu art. 224 și art. 248 alin.1 Cod pr.civilă, C. se va pronunța mai întâi asupra motivului de apel ce vizează excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Procesul civil presupune existența unei persoane care este chemată în judecată, întrucât se pretinde că ar fi încălcat sau contestat dreptul afirmat ori față de care se dorește realizarea unui interes ocrotit de lege.
Or, în cazul în speță, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiției este justificată.
Astfel, conform art.6 alin.VII pct.3 din H.G. nr. 652/2009 (privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției) M. Justiției asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiilor publice din sistemul justiției (pentru care are calitatea de ordonator principal de credite) repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite și urmărește modul de utilizare a acestora.
Raportat la dispozițiile legale menționate în paragraful precedent, C. constată că pârâtul M. Justiției are calitate procesuală pasivă chiar în absența unor raporturi juridice directe de muncă cu reclamanta.
Referitor la criticile ce vizează fondul cauzei, C. reține următoarele:
Problema litigioasă se referă la existența prejudiciului și la natura acestuia, în funcție de interpretarea dată asupra legii aplicabile, prin urmare, la îndreptățirea reclamantei de a obține reparația sub forma daunelor interese și dacă acestea constau doar în actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial sau și în aplicarea dobânzii legale, înțeleasă separat de actualizarea cu indicele de inflație.
Sub acest aspect, se impune a se preciza că legea aplicabilă este dată de dispozițiile vechiului Cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art. 1073, prevede dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.
Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea-credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
De altfel, dispozițiile menționate în precedent au fost preluate de art. 1535 din Noul Cod civil – „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
Din coroborarea normelor citate cu incidență în cauză, se deduce, fără echivoc, că, în speță, dreptul creditoarei (al reclamantei) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens) care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial. O astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
În ceea ce privește critica potrivit căreia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, se impun următoarele precizări:
Pentru creanțele inițiale, reprezentând drepturi salariale stabilite prin hotărâre judecătorească, reclamanta are titluri executorii, iar executarea a fost eșalonată prin acte normative succesive, respectiv, OUG nr. 71/2009 și Legea nr.230/2011. Plata creanței, reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu, a fost eșalonată independent de voința reclamantei, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.
În aceste condiții, nu sunt aplicabile normele de drept la care face referire apelantul-pârât, deoarece creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești, definitive și executorii (potrivit art. 289 Codul muncii) ceea ce conduce la concluzia că, de la data pronunțării, au devenit certe, lichide și exigibile. A fost eșalonată doar punerea în executare a hotărârilor judecătorești, iar întârzierea în executare, prin acordarea unor termene lungi, succesive, cu atât mai mult o îndreptățește pe reclamantă să solicite dezdăunarea constând în beneficiul nerealizat.
Este de menționat și faptul că, prin neexecutarea integrală a creanțelor la data când erau datorate, adică atunci când au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu, care trebuie acoperit integral. Acest prejudiciu constă, atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei, reprezentând
aceste creanțe, prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese moratorii la care este îndreptățită reclamanta pentru neexecutarea integrală a creanțelor.
Prin acordarea creanței actualizate cu indicele de inflație, nu înseamnă că au fost obligați pârâții la plata unei sume de bani mai mare decât cea datorată, ci este vorba de aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că repară partea din beneficiul nerealizat, care nu este acoperit de dobândă.
Pe de altă parte, dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art. 1084 Cod civil, daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație.
În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, în procedura recursului în interesul legii, prin decizia civilă nr. 2/17.02.2014, al cărei caracter obligatoriu, în ceea ce privește dezlegarea problemelor de drept judecate, este consacrat în mod expres de dispozițiile art. 517 alin.4 Cod pr.civilă.
În considerarea argumentelor expuse, C., constatând temeinicia și legalitatea sentinței, în baza art. 480 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, . sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1889/3 iulie 2015 pronunțată de T. Prahova, în contradictoriu cu reclamanta P. A., cu domiciliul în București, ., . și pârâții C. DE A. BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 5, sector 4 și T. BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 3.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 23 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător,
C.-P. B. E.-S. L.
Grefier,
N. M.
Red.CPB/Tehnored.NM
6 ex./7.12.2015
d.f._ T. Prahova
j.f. C. R.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1948/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
