Obligaţie de a face. Decizia nr. 1926/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1926/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 1926/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 1926
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2015
Președinte – C.-M. M.
Judecător - A.-M. R.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta A. E. domiciliată în Ploiești, la avocat P. E., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1502 din 27 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta Agenția D. Statului cu sediul în București, sector 1, .. 43.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, că prin motivele de apel s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
S-a mai învederat că prin intermediul Serviciului registratură s-a depus la dosar de apelanta reclamantă o cerere de renunțare la judecată, înregistrată la nr._/06.10.2015.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere cererea de judecare a cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea de chemare în judecată nr._, înregistrată la data de 23.12.2014, reclamanta A. E. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA D. STATULUI a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata diferenței drepturilor compensatorii acordate reclamantei prin sentința nr.4083/2012, salarii compensatorii calculate la nivelul salariului mediu net pe instituție în luna decembrie 2010, având în vedere anularea Ordinului nr.2291/2010, sumă ce va fi actualizată în funcție de rata inflației, calculată de la data pronunțării sentinței susmenționate și până la data plății efective.
Totodată s-a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și obligarea la plat cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii se arată faptul că în data de 1.02.2011 a fost concediată potrivit Decizie nr.8/2011 iar în urma contestării deciziei menționate la data de 22.06.2012Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr.4083/2012, rămasă irevocabilă prin Decizia nr.277/06.02.2013, a obligat pârâta la acordarea celor 24 de salarii compensatorii ca urmare a demarării executării silite.
Pârâta a achita suma de 41.766 lei, potrivit nivelului de 1860 lei, salariu pe care instituția l-a considerat ca fiind salariul mediu la nivel de ADS.
Prin ordinul nr.2291/28.10.2010 au fost stabilite salariile ADS, în mod nelegal, astfel că acest Ordin a fost suspendat de către Curtea de Apel București încă de la dat de 14.12.2010, apoi anulat prin sentința nr.4739/15.07.2011 rămasă irevocabilă prin decizia nr.5732/14.06.2013 a ICCJ:
În luna decembrie 2010, data stabilită în programul de restructurare ca referință pentru calculul salariilor compensatorii, salariile ADS au fost cele din CIM și nu cele din Ordinul nr.2291/2010, având în vedere că executarea Ordinului nr.2291 a fost suspendată de către instanță, apoi Ordinul 2291/2010 a fost anulat, efectele fiind retroactive.
În mod nelegal, la data punerii în aplicare a sentinței civile nr.4083/2012, respectiv la data de 29.11.2013 pârâta a achitat suma de 41.766 lei, nivelul unui salariu mediu pe instituție de 1848 lei, deși la acel moment sentința 4739 rămăsese irevocabilă, iar la acest moment instituția a și efectuat plat diferențelor de salarii, nu însă și diferența de drepturi compensatorii la nivelul mediu net pe instituție.
Reclamantă susține faptul că datorită faptul că este un angajat suspus concedierii colective trebuie să se bucure de protecția oferită de contractul colectiv de muncă în ce privește acordarea drepturilor compensatorii, pârâta ADS în calitate de angajatoare a diminuat fără nicio justificare legală cuantumul acestora, fără a da eficiență juridică acestor drepturi să dispună acordarea în totalitate a acestora.
Mai arată că, potrivit disp,C.E.D.O neplata salarială încalcă art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție și contravine jurisprudenței C.E.D.O în materia respectării articolelor 6 din convenție și a articolului nr.1 al Protocolului adițional nr.1 al convenției.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe disp.art.969 C.Civ, Codul muncii, art.44 din constituția României, art.6 din convenția Europeană.
În dovedirea acțiunii s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (filele 11-38).
Pârâta deși, legal citată nu a depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 1502 din 27 mai 2015, Tribunalul Prahova a respins acțiunea precizată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Sentința nr.4083/2012 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, pârâta A.D.S a fost obligată să achite reclamantei 24 salarii nete, reprezentând plăți compensatorii.
Petitul cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă îl reprezintă cuantumul nelegal pe care pârâta a înțeles să i le achite ca urmare a executării silite din data de 29.11.2013.
La data de 14.06.2013 a fost pronunțată Decizia nr.5732 în dosarul nr._/3/2010 a ICCJ care a anulat Ordinul nr.2291/28.10.2010 emis de Ministerul agriculturii și dezvoltării Rurale care reglementa nivelul minim de salarii în diferite domenii din sfera acestui minister.
Reclamanta susține faptul că deși i s-au acordat plățile compensatorii, suma nu este cea legală, atâta vreme cât prin anularea Ordinului nr.2291/2010, salariile nete au cuantum mai avantajos.
Tribunalul față de aceste susțineri a constatat faptul că, deși Ordinul nr.2291/2010 a fost anulat, Ordonanța nr.17/2012 prevede la art.14 că „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, plata neefectuată a sumelor stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2012, se va realiza în aceleași condiții cu cele prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011 ale cărei dispoziții se aplică corespunzător..
Totodată, tribunalul a reținut faptul că pârâta a pus în executare sentința nr.4083/2012 însă în cuantumul prevăzut la momentul executării.
Din adresa nr._/11.03.2013 înaintată avocatului reclamatei, pârâta menționează faptul că salariul net în luna decembrie 2010 a fost în cuantum de 1848 lei iar în anul 2012 s-a plătit 5% respectiv 2640 lei brut aferent unui net de 2217 lei.
Pârâta susține faptul că alocarea fondurilor pentru achitarea acestor sume se face eșalonat, trimestrial de către ordonatorul principal de credite .
Potrivit disp. art.6 alin.2 C.civ actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori a producerii lui.
Față de petitul cererii de chemare în judecată, tribunalul a apreciat faptul că reclamanta solicită obținerea unor drepturi ce nu erau în ființă și nu puteau face obiectul unei executări, anularea ordinului nr. 2291/2010, făcându-se ulterior obținerii drepturilor compensatorii.
În temeiul prevederilor art.266 Codul Muncii, tribunalul a respins acțiunea precizată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarant apel reclamanta A. E., criticând-o pentru motive de nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de apel, a arătat că prin sentința pronunțata, instanța de fond nu a făcut o corecta aplicare a prevederilor legale la care a făcut referire in cererea de chemare in judecata, instanța intelegand greșit temeiul solicitării sale.
A arătat că la data de 1.02.2011 a fost concediata potrivit deciziei nr.8/2011, iar la data de 22.06.2012 Tribunalul Prahova prin sentința nr.4083/2012, rămasa irevocabila prin decizia nr.277 din data de 06.02.2013, a obligat parata la acordarea celor 24 de salarii compensatorii nete la nivel de AOS, salarii prevăzute si in CIM al reclamantei.
După pronunțarea sentinței nr.4083/2012, a întreprins mai multe demersuri in vederea efectuării plații, insa intimata parata a achitat in anul 2012 doar 5% din suma totala datorata, de 2217 lei net. Ulterior, in urma demarării executării silite, Agenția D. Statului i-a achitat diferența de 41.766 lei, potrivit extrasului de cont aflat la dosar.
A precizat ca suma a fost achitata de către ADS de buna voie si integral in luna noiembrie 2013, iar anterior, impotriva executării silite, ADS a formulat contestație la executare si cerere de suspendare, ambele respinse de către Judecătoria sectorului 3 (Dosarul nr._/301/2013). In contestația la executare formulată, ADS a formulat apărări si in ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor OG nr.71/2009 si ale Legii nr.230/2011, însă instanța le-a considerat neîntemeiate, astfel ca la acest moment acest aspect are putere de lucru judecat si nu mai poate fi invocat de nici o alta instanța.
A solicitat a se respinge motivarea instanței de fond cu privire la aplicabilitatea prevederilor legale referitoare la eșalonare, pentru motivele arătate.
Cu privire la motivația instanței a faptului ca ADS a pus in executare sentința nr.4083/2012 in cuantumul prevăzut ta momentul executării, susține ca aceasta a fost greșit înțeleasa de către instanța fondului, întrucât la data concedierii (1.02.2011), efectele Ordinului nr.2291/2010 fuseseră suspendate inca din luna decembrie 2010, conform sentinței nr.5120/14.12.2010 de către Curtea de Apel București, iar la data plații, respectiv la data de 29.11.2013 ordinul fusese anulat in mod irevocabil, inca din data de 14.06.2013. Față de această situație, apreciază că in nici un caz cuantumul salariului mediu net pe instituție nu a fost cel achitat de ADS, respectiv de 1848 lei, intrucat la data disponibilizării, efectele Ordinului 2291/2010 erau suspendate, iar salariile aplicabile au fost cele din contractele individuale de munca.
A învederat că, parata a recunoscut ceea ce se susține, iar la sfârșitul anului 2014 a dispus efectuarea plații către toți salariații a diferențelor de drepturi bănești aferente lunilor octombrie 2010-februarie 2011, aspect dovedit cu înscrisuri.
Astfel, a arătat în continuare, la data punerii in aplicare a sentinței civile nr.4083/2012, respectiv la data de 29 noiembrie 2013, parata a achitat suma de 41.766 lei, la nivelul unui salariu mediu pe instituție de 1848 lei, desi salariul mediu net pe instituție a fost de 2757 lei, astfel cum i s-a comunicat de către intimata la data de 09.04.2015, diferența de drepturi compensatorii neincasate fiind de 21.816 lei.
A mai arătat că instanța de fond, in mod neintemeiat a respins acțiunea, arătând in mod greșit ca drepturile solicitate prin cerere nu erau in ființa la data disponibilizării, deși rezulta din cele precizate in cerere, precum si din înscrisurile depuse, ca la data disponibilizării efectele Ordinului 2291/2010 la care se raportează cuantumul de 1848 lei deja achitat, erau suspendate, ceea ce înseamna ca la acea data se aplicau prevederile contractelor individuale de munca ale salariaților, iar nivelul mediu net pe instituție a fost de 2757 lei, astfel cum se precizează in adresa ADS nr._/09.04.2015.
A solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței și admiterea acțiunii.
În drept, apelul a fost întemeiat pe disp. art. 466-482 Cod proc civ., art.969 Cod civ.,Codul Muncii.
Intimata pârâtă Agenția D. Statului, legal citată, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefundat.
La data de 6 octombrie 2015, prin intermediul Serviciului registratură al instanței, apelanta reclamantă A. E., a depus la dosar o cerere de renunțare la judecată, înregistrată la nr._/2015.
Curtea, având în vedere cererea apelantei reclamante prin care arată că renunță la judecarea cauzei, în conformitate cu disp. art.406 NCPC, reține următoarele:
Potrivit disp. art.406 alin.1 NCPC, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte.
A..5 al aceluiași articol stabilește că în situația în care renunțarea la judecată se face în apel,instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea hotărârii pronunțate în cauză.
Curtea va constata că în prezenta cauză își găsesc aplicarea dispozițiile legale enunțate mai sus, astfel că, față de declarația expresă a apelantei reclamante prin care aceasta înțelege să renunțe la judecarea acțiunii sale, urmează a lua act de renunțarea reclamantei la judecata cererii de chemare în judecată și a anula sentința nr. 1502/27.05.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Ia act de renunțarea reclamantei la judecata cererii de chemare în judecată.
Anulează sentința nr. 1502/27.05.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I civilă.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Ploiești.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător,
C.-M. M. A.-M. R.
Grefier,
C. G.-A.
Red. CMM/CGA
4 ex./7.12.2015
d.f._ – Tribunalul Prahova
j.f. M. C.-A.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Despăgubire. Decizia nr. 1934/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1918/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
