Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 794/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 794/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 794/2015

ROMÂNIA

C. DE A. PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 794

Ședința publică din data de 21 mai 2015

Președinte - C. P.

Judecător - V. D.

Grefier - C. O.

Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de reclamanții A. M., A. I. și H. A.-R., toți cu domiciliul ales la T. V., .. 1, județul V., și L. G., domiciliată în Râmnicu V., Calea lui T., nr. 88, ., . și de pârâtul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 2807 pronunțată la data de 4 decembrie 2014 de T. Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. DE A. PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, T. V., cu sediul în Râmnicu V., Scuarul Revoluției, nr. 1, județul V. și M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Apelurile scutite de plata taxei judiciare de timbru.

C., în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006, informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelurile sunt este motivate și declarate în termen, părțile solicitând judecarea cauzei în lipsă.

C., consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prinacțiuneaînregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, la data de 18.08.2014, reclamanții A. M., L. G., A. I. și H. A. R. au chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, C. de A. Pitești, T. V. și M. Finanțelor Publice, solicitând ca instanța, prin hotărârea ce va pronunța să dispună:

- obligarea pârâților M. Justiției, C. de A. Pitești și T. V., în solidar, la calcularea și plata dobânzilor legale aferente sumelor de bani pe care aceștia le datorează în baza sentinței civile nr.967/19.11.2007, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr.60/R-CM din 29 ianuarie 2008, pronunțată de C. de A. Pitești (sporul de 50%); a sentinței civile nr. 10/14.01.2008, pronunțată de T. V. în dosarul nr._ (indexare de 4, 5, 2 și 11%) și a sentinței civile nr. 327/7 aprilie 2008, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, respectiv, a sentinței civile nr.328/7 aprilie 2008, pronunțată de T. V. în dosarul nr._ (spor confidențialitate 15%), de la data introducerii cererilor de chemare în judecată în soluționarea cărora s-au pronunțat aceste hotărâri judecătorești și până la data de 13 februarie 2010;

- obligarea pârâtului M. Finanțelor Publice să aloce pârâților M. Justiției, C. de A. Pitești și T. V. fondurile necesare plății dobânzilor legale aferente sumelor de bani datorate prin titlurile executorii menționate.

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin sentințele civile: nr. 967/19.11.2007, pronunțată de T. V. în dosarul nr._ (modificată prin decizia civilă nr.60/R-CM din 29.01.2008, pronunțată de C. de A. pitești), nr. 10/14.01.2008, pronunțată de T. V. în dosarul nr._ și nr. 327/7.04.2008, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, respectiv, nr.328/7.04.2008, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, rămase irevocabile, pârâții M. Justiției, C. de A. Pitești și T. V. au fost obligați să plătească sporurile de 50%, de 15% și respectiv indexarea de 4, 5, 2 și 11%, sume actualizate cu indicele de inflație, iar pârâtul M. Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi.

Astfel, reclamanții au susținut că deși sunt în posesia unor titluri executorii încă din anul 2007-2008, nici până la această dată debitorii pârâți nu au înțeles să își execute obligația și să le achite în întregime sumele datorate.

Prin sentințele civile menționate au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atât timp cât obligația legală subzistă.

Reclamanții au mai precizat că, dreptul lor de a obține dobânzi le-a fost recunoscut, cu putere de lucru judecat, prin sentința civilă nr. 1310/22.10.2013, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, definitivă și devenită irevocabilă prin decizia civilă nr.389/2014 din 18 februarie 2014, pronunțată de C. de A. Pitești. Prin sentința menționată au fost obligați, în solidar, pârâții M. Justiției, C. de A. Pitești și T. V. să le plătească dobânzile legale, începând cu data de 14 februarie 2010 și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale (astfel cum au solicitat în cauza ce a format obiectul dosarului nr._ ), aferente sumelor datorate conform titlurilor executorii menționate.

Prin adoptarea Legii nr.113/2010 de aprobare a OUG 71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, s-a ajuns la o situație prejudiciabila, întrucât hotărârile judecătorești irevocabile vor fi puse în executare după mai mult de 8 ani, ceea ce depășește cu mult exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul Protocol adițional.

Imposibilitatea de a obține executarea acestor hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil constituie și o ingerință în dreptul de proprietate, iar prin neexecutarea creanțelor stabilite pe cale judiciară s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil care, potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg cuprinde și executarea hotărârii judecătorești, indiferent de instanța care o pronunța, deoarece, dacă ordinea juridică internă a unui stat nu permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu (cauzele: Ș. contra României, S. contra României).

Reclamanții au arătat că, principiul indivizibilității plății impune ca acela care face plata să plătească în întregime, iar debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, conform art. 1101 C. civ. aplicabil în materie.

În ceea ce privește data plății, reclamantele au susținut că aceasta se face atunci când datoria a ajuns la scadență, iar așa cum rezultă din hotărârile atașate sunt în prezența unei creanțe certe și exigibile.

In caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației. Potrivit art, 1073 din vechiul Cod civil,, creditorul are dreptul de a dobândi împlinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este posibil, el are dreptul Ia dezdăunare, care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare - daune interese. Executarea indirectă a obligației presupune dreptul creditorului de a pretinde și a obține de la debitor, echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării ori executării cu întârziere a obligației.

In cauză reclamanții au solicitat acordarea de daune interese moratorii, daune care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor prin executarea cu întârziere a obligației. Fiind vorba de o obligație de a da, având ca obiect o sumă de bani, executarea obligației în natură este totdeauna posibilă, iar daunele moratorii solicitate sub forma dobânzii reprezintă echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a executării cu întârziere, a obligației.

În privința condițiilor ce se cer a fi îndeplinite, au apreciat reclamanții că, în cauză sunt îndeplinite toate cerințele legii. Cât privește prejudiciul, fiind vorba de plata unei sume de bani, acesta nu trebuie probat, prin excepție, în asemenea situație, întinderea lui este fixată de lege la dobânda legală, legea considerând că lipsa de folosință a sumei datorate produce creditorului obligației un prejudiciu egal cu dobânda legală.

Astfel, au apreciat reclamanții că, atâta vreme cât sunt în fața unei evaluări legale, nu au obligația de a face dovada că, prin executarea cu întârziere a obligației, au suferit un prejudiciu.

Potrivit dispozițiilor art. 1082 C. civ., anterior, condiția vinovăției este îndeplinită indiferent dacă debitorul a acționat cu intenție sau din culpă, în sarcina acestuia, operând prezumția relativă de vinovăție pe care ar putea-o răsturna doar prin probarea unei cauze străine, neimputabile, iar conform art. 1088 din același cod: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.

Aceste daune-interese se cuvin, în aprecierea reclamanților, fără să fie ținut creditorul a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept."

Aceste dispoziții au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art. 1535 din Noul cod civil - „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită Ia scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor, ca urmare a întârzierii plății, ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit."

Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariate ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului."

Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce, fără echivoc, că, în speță, dreptul creditorului (al reclamantei) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial; o astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o alta cauză.

Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparații a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată, sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Așadar, au arătat reclamanții că dobânzile legale, accesorii ale creanței reclamanților, se cuvin acestora ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.

Ca atare, reclamantele au apreciat că sunt îndreptățite să primească daune moratorii datorate neexecutării la timp a obligației, iar aceste daune îmbracă forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Reclamanții au solicitat instanței să aibă în vedere că nivelul dobânzii legale a fost stabilit, de asemenea, prin lege (O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001).

OG nr. 13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar, întăresc această distincție, reglementând atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare.

De asemenea, au solicitat reclamanții, instanței, să aibă în vedere că interpretarea dispozițiilor legale menționate anterior, conduce la concluzia că dobânda legată (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamanților Ia plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți; în niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).

In contextul celor expuse anterior, reclamanții au solicitat să se constate că sunt, în mod evident, îndreptățiți la cuantumul dobânzii penalizatoare ce va fi calculată, după . OG nr. 13/2001, potrivit acestui act normativ, dobândă penalizatoare care este definită de art. l alin. 3 ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență. Până la data de 01 septembrie 2011, când a intrat în vigoare OG nr. 13/2011, dobânda legală urmează a fi calculată potrivit dispozițiilor OG nr. 9/2000.

De asemenea, reclamanții au învederat instanței că, în privința evaluării daunelor interese moratorii, aceasta se face prin lege, atunci când neexecutarea obligației are ca obiect o sumă de bani.

Chiar dacă reeșalonarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii prin OUG 71/2009, poate fi privită ca o formă de executare succesivă, în condițiile în care această măsura este dublată de suspendarea de drept a executării silite și depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, aceasta nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție. De altfel, în condițiile în care debitorul nu a avut acordul nostru în calitate de creditori, la eșalonarea plății, această plată nu se putea efectua eșalonat prin ordonanțe succesive.

In același timp, reclamanții au solicitat să se observe că titlurile executorii sunt din anul 2008, ceea ce ar însemna ca plata să se facă efectiv la peste 8 ani de la data emiterii lor. In plus, pentru mulți alți creditori, sumele cuvenite s-au achitat integral, deși titlurile lor - care intrau sub incidența aceleiași ordonanțe - erau mult mai recente.

In acest sens, au învederat reclamanții că debitorul - M. Justiției - a efectuat plăți din conturi special alimentate, ceea ce denotă posibilitatea reală de plată din partea sa, situație care conduce la concluzia că se află în culpă cu privire Ia cauzarea prejudiciului, nefiind vorba de o situație care ar exonera pe debitor de răspundere.

Au concluzionat reclamanții în sensul că, prin amânarea plății sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, le este afectat dreptul de proprietate, motiv pentru care au solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor pentru sumele datorate, de la data emiterii titlurilor executorii menționate in preambulul acțiunii, până în prezent și pentru viitor, până la achitarea integrală a datoriei, aceasta reprezentând o reparare integrală a prejudiciului în sensul dispozițiilor, conform celor arătate mai sus.

În drept, reclamanții au invocat disp. art. 1073 din vechiul Cod civil, art. 1082, 1088, 1101 C. civ. anterior, art. 1535 și 1536 din Noul Cod civil, art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii. O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G- nr. 13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru 6bligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

În dovedirea acțiunii, reclamantele au solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri și expertiza contabilă.

Pârâtul M. Justiției, în temeiul art. 205 și urm. Cod de Procedură Civilă, a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, solicitând instanței de judecată ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, iar, pe fond, să dispună respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Astfel, pârâtul M. Justiției a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, învederând instanței de judecată că, prin Decizia nr. 1/2014 pronunțată în dosarul nr. 20/2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Complet RIL, publicată în Monitorul Oficial nr. 283/17 aprilie 2014, dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art.201 și art.223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, s-a stabilit că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât, atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

Totodată, pârâtul M. Justiției a solicitat instanței să constate că nu a avut loc întreruperea cursului prescripției, întrucât, prin actele normative care au eșalonat plata sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, s-a prevăzut o procedură specială de executare, statul asumându-și obligația de a plăti sumele prevăzute în titluri, actualizate cu indicele prețurilor de consum.

Față de cele expuse, pârâtul M. Justiției a solicitat admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii.

Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, în cauză fiind incidente prevederile art. 1082 din Codul civil, potrivit cărora: „debitorul este osândit de ce cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din cauză străină, care nu-i poate fi imputată".

Pârâtul M. Justiției a solicitat instanței să aibă în vedere faptul că reclamanții au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de către instanța de judecată care a pronunțat hotărârile judecătorești pe care se întemeiază pretențiile acestora și de daune interese (daune compensatorii) constând în actualizarea sumelor, datorate de la data nașterii dreptului și până la data plătii efective.

Mai mult decât atât, în ceea ce privește titlurile executorii, neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, modificată și completată.

Prin Decizia nr. 190/02.03.2010, analizând prevederile OUG nr. 71/2009, C. Constituțională a statuat următoarele: "Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgentă prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume."

În plus, pârâtul a arătat că, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, nu se solicită daune - interese moratorii, sub forma unei sancțiuni pentru neexecutare.

De asemenea, pârâtul a solicitat să se observe că daunele moratorii se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.

Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și plata daunelor interese moratorii sub forma dobânzii legale, deoarece s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.

Pârâtul a învederat instanței de judecată și Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 304/04.02.2009, prin care se statuează în mod expres că, doar în materie comercială (astfel cum era reglementată la data pronunțării acestei soluții), este permis cumulul daunelor interese compensatorii și daune moratorii, astfel: „a respins ca nefondat apelul pârâtului cu motivarea în esență că în comercial prin excepție de la dreptul comun, se pot cere și acorda cumulativ daune interese compensatorii și daune interese moratorii....". per a contrario, în raporturile de drept civil, dreptul muncii, nu este permis cumulul.

Prin urmare, pârâtul a solicitat instanței să observe, în primul rând, faptul că cererea de chemare în judecată, prin care solicită plata de daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale, de la data pronunțării hotărârilor judecătorești pe care se întemeiază pretențiile si până ta data introducerii prezentei acțiuni, cât si ulterior, până la data achitării efective nu poate fi primită, văzând dispozițiile legale aplicabile în cauză. Astfel cum a arătat, daunele moratorii reprezintă sancțiuni pentru neexecutare și pot fi acordate exclusiv începând cu data la care obligația a ajuns la scadență. Or, în cauză, obligația nu este exigibilă, conform OUG nr. 71/2009. Daunele – interese compensatorii, constând în actualizarea sumelor, se cuvin deja reclamanților în temeiul titlurilor executorii învederate de aceștia și urmează a fi plătite conform OUG nr. 71/2009, modificată și completată.

În ceea ce privește aplicabilitatea NCC, pârâtul a apreciat că, problema dobânzii compensatorii s-ar pune doar de la . (octombrie 2011).

Referitor la dobânda moratorie, solicitată prin cererea de chemare în judecată, pârâtul a învederat disp. art. 1535 NCC, în speță obligația nefiind ajunsă la scadență, conform dispozițiilor legale speciale ale OUG nr. 71/2009, modificată și completată.

Pârâtul M. Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, în temeiul art. 205 și urm. Cod de Procedură Civilă, a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză, solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Astfel, pârâta a arătat că, în titlurile executorii in baza cărora reclamantele solicita dobânzile legale, M. Finanțelor Publice nu a fost obligat la plata drepturilor salariale către reclamantele din prezenta cauza, iar Statul R. nu trebuie confundat cu M. Finanțelor Publice si cu bugetul de stat

În speță, M. Finanțelor Publice este un terț ce nu are atribuții privind angajarea si salarizarea reclamantelor, neavând nici un fel de raporturi de munca cu acestea.

De asemenea, M. Finanțelor Publice nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care, la rândul lor, sunt ordonatori principali de credite si nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiind alocate conform destinațiilor bugetare in conformitate cu legea bugetului de stat, astfel încât nu poate fi obligat M. Finanțelor Publice sa facă efectiv o plata pentru salariații altor instituții.

Statul R., care poate avea numeroși reprezentanți - instituții publice, nu poate fi confundat cu M. Finanțelor Publice, pe de o parte, pentru ca sunt doua entități diferite, care nu se suplinesc una pe cealaltă, ci au drepturi si obligați distincte, iar pe de alta parte, având in vedere ca nu exista o reglementare expresa care sa identifice Statul R. cu M. Finanțelor Publice sau M. Finanțelor Publice cu Statul R., in litigiile privind drepturile salariale.

Faptul ca ordonatorul principal de credite nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamantelor, nu poate conduce la obligarea M. Finanțelor Publice la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de munca.

Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare si repartizarea ordonatorilor principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite in conformitate cu legea bugetara anuala, astfel încât este neîntemeiata aprecierea ca M. Finanțelor Publice trebuie sa fie parte in litigiu si sa fie obligat la alocarea fondurilor necesare pentru achitarea sumelor solicitate de reclamante.

Având in vedere cele prezentate, pârâta a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea cererii de chemare in judecata fata de M. Finanțelor Publice, ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 2807 pronunțată la data de 4 decembrie 2014, T. Prahova a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Finanțelor Publice, invocată de acesta prin întâmpinare.

A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 18.08.2011, invocată de pârâtul M. Justiției, prin întâmpinare.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI, C. DE A. PITEȘTI, T. V., și, în consecință:

A obligat pârâții M. Justiției, C. de A. Pitești și T. V. la plata, în solidar, a dobânzii legale pentru sumele datorate reclamanților în baza titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr.967/19.11.2007 a Tribunalului V. modificată prin decizia civilă nr. 60/R-CM din 29.01.2008 a Curții de A. Pitești, sentința civilă nr.10/14.01.2008 a Tribunalului V., sentința civilă nr.327/7.04.2008 a Tribunalului V. și sentința civilă nr.328/7.04.2008 a Tribunalului V., de la data scadenței fiecărei sume, dar nu mai devreme de 18.08.2011, și până la momentul achitării efective a debitelor.

A respins cererea promovată de reclamanți pentru dobânda aferentă celelalte drepturi salariale anterioare datei de 18.08.2011, ca fiind prescrisă, precum și cererea formulată împotriva pârâtului M. FINANȚELOR PUBLICE, pentru lipsa legitimării procesuale pasive.

A respins cererea reclamanților privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.

În ședința publică din data de 4.12.2014, tribunalul a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Finanțelor Publice, invocată prin întâmpinare de această parte, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul M. Justiției, prin întâmpinare, și, apreciind că pentru soluționarea lor este necesară administrarea și analiza acelorași dovezi ca și pentru soluționarea în fond a pricinii, în baza art. 248 alin 4 cod proc. civilă, le-a unit cu fondul cauzei.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtului M. Finanțelor Publice, tribunalul a observat, în primul rând, că M. Finanțelor Publice nu are calitatea de parte litigantă în hotărârile judecătorești enumerate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în legătură cu care reclamanții pretind acordarea de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului pe care l-au suferit prin executarea cu întârziere a obligațiilor de plată stabilite, irevocabil, prin respectivele titluri executorii.

În al doilea rând, așa cum corect a subliniat M. Finanțelor Publice în întâmpinarea depusă la dosar, nu se află în raporturi de serviciu/de muncă și nu are atribuții privind recrutarea/angajarea, respectiv salarizarea reclamanților, în privința cărora ordonator principal de credite este M. Justiției.

Față de toate aceste argumente, considerând că nu exista identitate între persoana chemată în judecată și aceea obligată în raportul dedus spre soluționare, tribunalul, în baza art.248 alin.4 cu aplicarea art.32 și art.37 Cod procedură civilă, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Finanțelor Publice, invocată de acesta prin întâmpinare, respingând acțiunea formulată împotriva sa, ca fiind exercitată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește excepția prescripției în parte a dreptului material la acțiune, invocată de același pârât, tribunalul a reținut că, potrivit art. 6 alin.4 din NCC și art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute sub legea veche rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.

Dobânda penalizatoare pentru întârzierea în executarea unei obligații cu executare succesivă are natura juridică a unei prestații succesive, dreptul la acțiune privind fiecare prestație fiind supus unui termen de prescripție distinct (aspect statuat constant în literatura juridică și în jurisprudență - de exemplu, Decizia nr.1366/1981 a Secției Civile a Tribunalului Suprem).

Atât timp cât dobânzile moratorii solicitate prin prezentul demers judiciar nu au fost stabilite prin hotărârile judecătorești ce constituie titluri executorii, fără a opera vreo cauză de întrerupere a cursului prescripției, întrucât debitorii nu au recunoscut că datorează aceste sume, în temeiul art.248 alin.4 Cod procedură civilă, coroborat cu art.12 din decretul nr. 167/1958, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 18.08.2011, invocată de pârâtul M. Justiției, și a respins această pretenție, ca fiind prescrisă.

Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanții A. M., L. G., A. I. și H. A. R., ce îndeplinesc funcția de judecător în cadrul Tribunalului V., dețin mai multe titluri executorii împotriva M. Justiției, C. de A. Pitești și T. V., după cum urmează:

 sentința civilă nr.967/19.11.2007, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr.60/R-CM din 29 ianuarie 2008, pronunțată de C. de A. Pitești, prin care li s-a acordat sporul de suprasolicitare neurophisică de 50%;

 sentința civilă nr.10/14.01.2008, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, prin care au beneficiat de indexarea de 4, 5, 2 și 11%;

 sentința civilă nr.327/7 aprilie 2008, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, respectiv a sentinței civile nr.328/7 aprilie 2008, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, prin care li s-a recunoscut sporul de confidențialitate de 15%.

Prezentul litigiu este guvernat de dispozițiile vechiului Cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art. 1073, prevede dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.

În plus, prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”

Normele legale enunțate în precedent au fost preluate în mod similar de art.1535 din Noul Cod civil, care statuează că „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”

În cauză, își găsesc aplicabilitate și dispozițiile art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit căroira „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului”, în condițiile în care cererea de chemare în judecată vizează accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanțele cuprinse în titlurile executorii.

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, s-a statuat ca plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, să se realizeze după o procedură de executare eșalonată pe o perioadă inițial cuprinsă între 2010-2012. Prin acte normative ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2010, Legea nr. 230/2011), au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și procentelor de plată, urmând ca executarea obligațiilor să fie finalizată în anul 2016.

Împrejurarea că, prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată, s-a prevăzut actualizarea acestor sume cu indicele prețurilor de consum, comunicat de Institutul Național de S., nu reprezintă un impediment legal în acordarea dobânzii legale penalizatoare, cu titlu de daune-interese moratorii, deoarece, prin neexecutarea integrală a obligației de plată la data la care sumele erau datorate, adică la momentul când creanțele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul creditorilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.

Actualizarea creanțelor cu rata inflației nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate de reclamanți.

Astfel, actualizarea creanței cu indicele de inflație reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la puterea lor de cumpărare. Scopul actualizării fiind acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu (damnum emergens).

În schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).

Așadar, acordarea dobânzii legale, până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație, nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil din anului 1864, respectiv art. 1531 din Codul civil din anul 2009.

T. a apreciat că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu au produs efecte în privința exigibilității creanțelor, în sensul amânării scadenței acestora.

Astfel, creanțele recunoscute în favoarea reclamanților, fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în primă instanță, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, republicat (fost art. 289 din același act normativ, anterior republicării). Aceasta înseamnă că plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen.

Mai mult, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată, nu s-a negat existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eșalonată a obligaților de plată conținute în aceste titluri.

Acest act normativ nu are semnificația exonerării debitorilor de plata daunelor-interese moratorii, întrucât art. 1082 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1530 din Codul civil din anul 2009, consacră principiul răspunderii debitorului pentru executarea cu întârziere, acesta putând fi obligat la despăgubiri, indiferent dacă a acționat cu intenție sau din culpă. Răspunderea sa civilă va fi atrasă ori de câte ori nu se dovedește existența unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, reprezentată fie de cazul fortuit, forța majoră, fapta creditorului însuși ori fapta unui terț pentru care debitorul nu este ținut a răspunde. În plus, pentru ca fapta unui terț să producă efectul exonerator, este necesar ca aceasta să aibă caracteristicile forței majore sau ale cazului fortuit.

Or, eșalonarea plății instituită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată nu este o cauză exoneratoare de răspundere, ci constituie un eveniment pe care debitorii, deși îl puteau prevedea, nu au luat măsuri corespunzătoare, pentru a evita neexecutarea.

Ca atare, în interpretarea dispozițiilor art.1073, art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 și art. 1535 din Codul civil din anul 2009, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor rezultate din titlurile executorii.

În soluționarea prezentei cauze, conform art.517 alin.4 Cod procedură civilă, tribunalul a dat eficiență deciziei nr.2/17.02.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție în dosarul nr.21/2013 prin care s-a admis recursul in interesul legii în sensul că, în aplicarea disp. art.1082 si 1088 C civil (de la 1864), respectiv art. 1531 al. 1, al. 2 teza 1 si art. 1535 al. 1 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar in condițiile art. 1 si art. 2 din OUG 71/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările si completările ulterioare.

În plus, nu poate fi ignorată nici jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului ce a statuat că unei persoane care a obținut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluționării unui litigiu în favoarea sa nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare, pentru a obține executarea, reclamantului, în calitate de creditor, fiindu-i cauzat un prejudiciu material constând în imposibilitatea de a se folosi de banii săi, deci o pierdere de profit cauzată de imposibilitatea punerii în executare, într-un termen rezonabil, a hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea sa.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. M., A. I., H. A.-R. și L. G. și pârâtul M. JUSTIȚIEI.

Apelantul pârât M. Justiției, în motivarea cererii de apel, a arătat că reclamanții au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la dată nașterii dreptului și până la data plății efective.

Mai mult decât atât, a solicitat a se observa că OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având, ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, a prevăzut la art. II alin.(3) că: „Sumele prevăzutele alin.(1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.."

Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.

Potrivit art. 1088 din Codul civil: „La obligațiile care au ca obiect o sumă de bani oarecare, daunele - interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.

Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept".

De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.

Solicită instanței să constate că, în speța dedusă judecății, obligarea și la plata dobânzii legale nu se impune, „având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutare obligației de plată)", astfel cum rezultă din Minuta Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale, din 10.03.2010.

Pe de altă parte, în cauză sunt incidente prevederile art. 1082 din Codul civil, potrivit cărora „debitorul este osândit de ce cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din cauză străină, care nu-i poate fi imputată".

Prin Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 304/04.02.2009, se statuează în mod expres, că, doar în materie comercială ( astfel cum era reglementată la data pronunțării acestei soluții ), este permis cumulul daunelor interese compensatorii și daune moratorii. Per a contrario, în raporturile de drept civil, în dreptul muncii, nu este permis cumulul.

În ceea ce privește titlurile executorii neachitate până în prezent, este urmată o procedură specială de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011, și de OUG nr. 74/2014 privind rectificarea bugetară pentru anul 2014.

Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, nu se poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.

Prin Decizia nr. 190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele: „Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.

Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgentă prevede că acestea se actualizează cu indicele preturilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume."

S-a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat și, pe cale de consecință, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți ca neîntemeiată.

În apelul formulat, reclamanții critică sentința ca fiind netemeinică și nelegală, soluția adoptată fiind străină de natura cauzei. Astfel, deși pretențiile din acțiune se referă la perioada cuprinsă între data introducerii cererilor de chemare în judecată în cea în care s-au pronunțat hotărârile judecătorești ce constituie titluri executorii și data de 13 februarie 2010, instanța a admis în parte acțiunea, obligând pârâții la plata sumelor solicitate, începând cu data de 18.08.2011 și până la momentul achitării efective a debitelor, acordând, astfel, altceva decât ceea ce s-a cerut.

În ceea ce privește perioada la care se referă pretențiile, hotărârea primei instanțe a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii. Sub acest aspect, cauza nu a fost soluționată pe fond, ci prin admiterea greșită a excepției prescripției dreptului material la acțiune, cu consecința respingerii acțiunii noastre ca fiind prescrisă.

Cum drepturile salariale câștigate în instanță erau scadente de la momentul la care angajatorul trebuia să le achite, dreptul nostru la acțiune în privința daunelor interese moratorii aferente acestora s-a născut odată cu introducerea cererilor de chemare în judecată care au condus la pronunțarea titlurilor executorii prin care s-a stabilit creanța noastră principală, după cum rezultă și din prevederile art. 166 alin. 4 din Legea nr. 53/2003.

Daunele interese moratorii (dobânzile penalizatoare) solicitate prin acțiune reprezintă accesorii ale drepturilor salariale reprezentând creanța principală stabilită în favoarea noastră prin titlurile executorii la care am făcut referire, astfel că, atâta timp cât nu s-a stins dreptul la acțiune privind dreptul principal, subzistă și dreptul la acțiune privind dreptul accesoriu, conform principiului de drept accesorium sequitur principale, consacrat și de art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 (interpretat per a contrario în cauza de față). Pe de altă parte, plățile voluntare făcute de pârâți în executarea obligației principale, precum și numeroasele adrese prin care ne aduceau la cunoștință condițiile efectuării acestor plăți, echivalează cu o recunoaște a dreptului nostru, care are drept efect întreruperea cursului prescripției, conform art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958.

Consideră că, în mod greșit, prima instanță a făcut aplicarea art. 12 din Decretul nr. 167/1958, câtă vreme în cauză nu este vorba despre obligații cu executare succesivă. Prin titlurile executorii menționate în acțiune, s-au stabilit în sarcina pârâților obligații de plată cu executare uno ictu, eșalonarea plății fiind dispusă ulterior fără acordul acestora, pentru o perioadă de timp care depășește orice limite rezonabile. Așadar, plățile parțiale făcute până în prezent în baza eșalonării stabilite prin diverse acte normative nu transformă creanța noastră (principală sau accesorie), într-un drept ce urmează a fi satisfăcut printr-o obligație cu executare succesivă. In consecință, pârâții datorează dobânzi penalizatoare pentru creanțele integrale, de la scadență și până la achitarea efectivă a acestora, astfel că se impune respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul M. Justiției și examinarea pe fond a acțiunii noastre.

Mai arată că, în mod nelegal, a fost soluționată și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Finanțelor Publice, întrucât fondurile necesare plății sumelor pretinse prin acțiune trebuie alocate de către M. Finanțelor Publice, iar acest pârât justifică legitimare procesuală în cauză și, prin urmare, excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia se impune a fi respinsă, cu consecința examinării pe fond a acțiunii și în raport de acest pârât.

Solicită admiterea apelului, anularea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

C., analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei, constată că motivele de apel nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile.

Dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”

Disp. art.1535 din Noul Cod civil, statuează că „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”

Potrivit dispozițiilor art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cărora „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului”.

Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se realizează după o procedură de executare eșalonată pe o perioadă inițial cuprinsă între 2010-2012, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2009. Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2010 și Legea nr. 230/2011, au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și procentelor de plată, urmând ca executarea obligațiilor să fie finalizată în anul 2016.

Împrejurarea că, prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată, s-a prevăzut actualizarea acestor sume cu indicele prețurilor de consum, comunicat de Institutul Național de S., nu reprezintă un impediment legal în acordarea dobânzii legale penalizatoare, cu titlu de daune-interese moratorii.

Este clar că, prin neexecutarea integrală a obligației de plată la data la care sumele erau datorate, adică la momentul când creanțele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul creditorilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.

Actualizarea creanțelor cu rata inflației nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate de reclamanți.

Actualizarea creanței cu indicele de inflație măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, scopul fiind acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății (damnum emergens).

În schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).

Într-adevăr, acordarea dobânzii legale, până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație, nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil din anului 1864, respectiv art. 1531 din Codul civil din anul 2009, mai ales că, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, nu au produs efecte în privința exigibilității creanțelor, în sensul amânării scadenței acestora.

În acest sens este și decizia nr. 2/17.02.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție în dosarul nr.21/2013, prin care s-a admis recursul in interesul legii în sensul că, în aplicarea disp. art.1082 si 1088 C civil (de la 1864), respectiv art. 1531 al. 1, al. 2 teza 1 si art. 1535 al. 1 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar in condițiile art. 1 si art. 2 din OUG 71/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările si completările ulterioare.

Așa fiind, văzând și disp. art. 480 Cod pr. civilă, C. va respinge ca nefondate apelurile formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamanții A. M., A. I. și H. A.-R., toți cu domiciliul ales la T. V., .. 1, județul V., și L. G., domiciliată în Râmnicu V., Calea lui T., nr. 88, ., . și de pârâtul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 2807 pronunțată la data de 4 decembrie 2014 de T. Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. DE A. PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, T. V., cu sediul în Râmnicu V., Scuarul Revoluției, nr. 1, județul V. și M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2015.

Președinte, Judecător,

C. P. V. D.

Grefier,

C. O.

operator de date cu caracter personal

notificare nr.3120/2006

Red. CP

Tehnored.CO

10 ex./09.06.2015

d.f._ Trib. Prahova

j.f. P. A. A.

← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 803/2015. Curtea...		Obligaţie de a face. Decizia nr. 560/2015. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 26-05-2015, Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 817/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 809/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 803/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 560/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 1950/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 1944/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 774/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI