Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 26-05-2015, Curtea de Apel PLOIEŞTI

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 814/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA nr.814

Ședința publică din data de 26 mai 2015

Președinte - E. M.

Judecător – V. G.

Grefier - A. F.

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de pârâtul C. Școlar de Educație Incluzivă Rm.Sărat, cu sediul în Rm.Sărat, ., județ B., împotriva sentinței civile nr.135 din 9.02.2015 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. Învățământului Preuniversitar PROF. I. N. B., cu sediul în B., ., județ B., în numele membrului de sindicat A. Marianna Vivien.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 12 mai 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea la datele de 19 mai 2015 și apoi la 26 mai 2015, dând următoarea decizie:

C u r t e a

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, reclamanta A. Marianna-Vivien reprezentată de S. Învățământului Preuniversitar „Prof. I. N.” B. a chemat în judecată pe pârâtul C. Școlar de Educație Incluzivă Râmnicu Sărat, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligat la calculul și plata drepturilor salariale neacordate, reprezentând diferența dintre salariul cuvenit, de profesor psihopedagog cu studii superioare de licență, și salariul încasat efectiv, de educatoare suplinitoare necalificată, pentru perioada 20 septembrie 2012 - 20 august 2013, drepturi actualizate în funcție de indicele de inflație până la data efectivă a plății.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamanta, începând cu data de 1.09.2009 și până în prezent, a funcționat la C. Școlar de Educație Incluzivă Râmnicu Sărat. În această perioadă a fost încadrată astfel: 1.09._12 și 16.09._14 în funcția didactică de profesor psihopedagog cu studii superioare de lungă durată, iar în perioada 20.09._13 ca educatoare suplinitoare necalificată, motivat de faptul că nu a prezentat diploma de licență.

În luna iulie 2009 a absolvit examenul de licență la Universitatea „S. Haret” București, Facultatea de Sociologie-Psihologie București, obținând titlul de licențiat în psihologie.

În perioada 1.09._11 a fost încadrată și salarizată ca profesor psihopedagog urmare a studiilor de licență absolvite, însă începând cu data de 20.09.2012 unitatea a procedat la modificarea încadrării din profesor psihopedagog în educatoare necalificată, motivat de faptul că nu a prezentat diploma de licență.

A apreciat că nelegal, pârâtul a procedat la modificarea încadrării începând cu data de 20.09.2012 întrucât reclamanta a depus toate diligențele necesare în vederea obținerii diplomei, acționând în instanță atât instituția de învățământ superior, cât și Ministerul Educației, obținând o hotărâre judecătorească favorabilă în urma cărei i-a fost eliberată diploma de licență.

Adeverința eliberată de către instituția de învățământ superior dovedea faptul că a susținut și promovat examenul pentru finalizarea studiilor de licență, era de notorietate conflictul existent între Universitatea „S. Haret” București și Ministerul Educației Naționale, faptul că aproape toți absolvenții acestei instituții de învățământ acționaseră în instanță cele două instituții pentru eliberarea diplomelor de licență, iar pârâta ar fi trebuit să aștepte finalizarea litigiului.

În luna iulie 2014, urmare a hotărârii judecătorești, i-a fost eliberată diploma de licență care dovedea faptul că în luna iulie 2009 reclamanta a dobândit titlul de licențiat în psihologie.

Având în vedere faptul că printr-o hotărâre judecătorească cele două instituții, Universitatea „S. Haret” București și Ministerul Educației Naționale, au fost obligate să-i elibereze diploma de licență, această decizie trebuie să-și producă efectele și nu se poate ignora situația juridică stabilită irevocabil.

S-a mai apreciat că în raport de dispozițiile Legii educației naționale nr.1/2011, art.247 lit.f, art.9 pct.15 din metodologia cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2012-2013, prevederile centralizatorului privind disciplinele de învățământ, domeniile, specializările și probele de concurs valabil pentru încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul 2012, absolvirea studiilor universitare de licență organizate de Universitatea „S. Haret” București Facultatea de Sociologie-Psihologie București, în anul 2009, îi conferă dreptul de a fi încadrată ca profesor psihopedagog. Ulterior, în vara anului 2013, a mai absolvit cu diplomă de licență o instituție de învățământ superior, obținând titlul de licențiată în științe ale educației, motiv pentru care începând cu luna septembrie 2013, unitatea a încadrat-o în funcția de profesor psihopedagog.

Pârâtul C. Școlar de Educație Incluzivă Râmnicu Sărat a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată..

A arătat că în perioada 20.09._13 reclamanta a fost încadrată ca educatoare suplinitoare necalificată, conform Metodologiei mișcării personalului didactic, art.9 alin.2 și conform Centralizatorului privind învățământul special preșcolar. Reclamanta nu a prezentat la dosarul de înscriere acte de studii din care să reiasă că ar fi calificată pentru specializarea de educator conform centralizatorului. Nu a ocupat postul de psihopedagog, încadrarea fiind pentru un post de educatoare, conform studiilor și testărilor la care a participat.

Tribunalul B., prin sentința civilă nr. 135 din 9 februarie 2015, a admis acțiunea și a obligat pârâtul la calculul și plata către reclamantă a drepturilor salariale neacordate reprezentând diferența dintre salariul cuvenit, de profesor psihopedagog cu studii superioare de licență, și salariul încasat efectiv, de educatoare, pentru perioada 20 septembrie 2012 - 20 august 2013, drepturi actualizate cu indicele de inflație până la data efectivă a plății.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, conform adeverinței nr. 4825/24.10.2014 emisă de pârât, că reclamanta A. Marianna-Vivien a fost încadrată la C. Școlar de Educație Incluzivă Râmnicu Sărat în perioadele 1.09._12 și 16.09._14 în funcția didactică de profesor cu studii superioare de lungă durată, iar în perioada 20.09._13 ca educatoare suplinitoare necalificată, menționându-se, pentru perioada până la data de 16.09.2013, la rubrica studii/specializare/forma de învățământ/an absolvire Universitatea „S. Haret” București Facultatea de Sociologie-Psihologie București, specializarea psihologie ID 2009 (specializare neacreditată).

Conform actelor de studii depuse în copii la dosar, reclamanta în luna iulie 2009 a absolvit ciclul I de studii universitare de licență, specializarea psihologie, potrivit diplomei de licență emisă de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului – Universitatea „S. Haret” București, cu nr._/25.07.2014.

Diploma i-a fost eliberată, reclamantei, potrivit sentinței civile nr. 6118 din 6.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a de C. administrativ și fiscal în dosarul nr._/3/2012, modificată în parte prin decizia nr. 5165/19.06.2014 a Curții de Apel București Secția a VIII a C. administrativ și fiscal, prin care a fost admisă în parte acțiunea formulată de mai mulți reclamanți, între care și reclamanta A. Marianna-Vivien, fiind obligată pârâta Universitatea „S. Haret” București să le elibereze diploma de licență și suplimentul de diplomă, iar pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a fost obligat să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamanți.

Astfel, instanța de fond a reținut faptul că reclamanta, pentru perioada ce face obiectul cererii, respectiv 20.09._13 îndeplinea cerințele legale de încadrare și salarizare ca profesor cu studii superioare de licență, neeliberarea diplomei de licență datorându-se instituției de învățământ superior, așa cum rezultă din cuprinsul sentinței menționată mai sus.

Art.248 din Legea nr.1/2011 - legea educației naționale prevede că pentru ocuparea funcțiilor didactice prevăzute la art.247 este necesară trebuie îndeplinite condițiile minime de studii, iar în cazul funcțiilor de profesor absolvirea cu diplomă de licență a specializării „Pedagogia învățământului primar și preșcolar” sau absolvirea cu diplomă a liceului pedagogic cu specializările „educatoare” și „educatoare/învățător” ori a colegiului universitar de institutori sau a altor școli echivalente și absolvirea unei instituții de învățământ superior cu diplomă de licență;

De asemenea, în alin.4 al articolului se prevede că „absolvenților liceelor pedagogice, ai școlilor postliceale pedagogice, ai colegiilor universitare de institutori sau ai altor școli echivalente, încadrați în învățământul preșcolar și primar, care, până la . prezentei legi, au absolvit ciclul de licență, li se consideră îndeplinită condiția pentru ocuparea funcțiilor didactice de profesor pentru învățământul preșcolar, respectiv profesor pentru învățământul primar.”

Legea nr.1/2011 a fost publicată în Monitorul Oficial nr.18/10.01.2011 și a intrat în vigoare, conform art.361, la 30 zile de la publicare, respectiv la data de 9.02.2011.

Astfel, așa cum rezultă din textul legal menționat condiția pentru de ocupare a funcțiilor didactice de profesor pentru învățământul preșcolar, respectiv profesor pentru învățământul primar era ca până la data intrării în vigoare a legii, respectiv 9.02.2011, să fi absolvit ciclul de licență.

În cauză, la data intrării în vigoare a Legii nr.1/2011, respectiv 9.02.2011, reclamanta absolvise ciclul de licență, rezultând din diploma de licență emisă de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului–Universitatea „S. Haret” București, cu nr._/25.07.2014 că a absolvit în sesiune iulie 2009.

Faptul că specializarea psihologie din cadrul Universității „S. Haret”București nu era acreditată pentru forma de învățământ la distanță ID, ci numai de zi, așa cum a susținut pârâta prin completarea întâmpinării, depusă la data de 6.02.2015, nu înlătură dreptul reclamantei la încadrarea corespunzătore studiilor absolvite, în condițiile în care litigiul în legătură cu această instituție de învățământ superior, ce a făcut obiectul dosarului nr._/3/2012 al Curții de Apel București, Secția a VIII a C. administrativ și fiscal a fost soluționat irevocabil, fiind obligată universitatea la emiterea diplomei de licență.

Astfel, în situația în care reclamanta îndeplinea condițiile de studii prevăzute de textul de lege, coroborat cu prevederile din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2012-2013, anexă la Ordinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5560/7.10.2011, încadrarea corespunzătoare în perioada ce face obiectul cererii, era aceea de profesor psihopedagog cu studii superioare de licență, iar nu ca educatoare.

Ca urmare, instanța de fond a reținut că acțiunea este întemeiată și în consecință a admis-o.

Totodată, a fost obligat pârâtul la calculul și plata către reclamantă a drepturilor salariale neacordate reprezentând diferența dintre salariul cuvenit de profesor psihopedagog cu studii superioare de licență și salariul încasat efectiv de educatoare pentru perioada 20 septembrie 2012 - 20 august 2013, drepturi actualizate cu indicele de inflație până la data efectivă a plății.

Împotriva acestei sentințe pârâtul C. Școlar de Educație Incluzivă Rm.Sărat a declarat apel, considerând-o netemeinică și nelegală, criticând reținerile instanței de fond în ceea ce privește admiterea acțiunii cu obligarea la calculul și plata drepturilor salariale pentru perioada 20 septembrie 2012 - 20 august 2013.

Susține apelanta că, așa cum rezultă și din actele de la dosar intimata-reclamantă a fost încadrată în perioada 20.09.2012 - 20.08.2013 ca educatoare necalificată conform Metodologiei Mișcării personalului didactic publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 758 bis/27.X.2011, art. 9 alin.(2): „ Posturile didactice din învățământul preșcolar pot fi ocupate de absolvenți cu diploma ai ciclului I de studii universitare de licență cu specializarea pedagogia învățământului primar și preșcolar încadrați în funcția didactică de profesor pentru învățământul preșcolar" și conform cu Centralizatorul privind învățământul special preșcolar aferent acestei metodologii, condiție care nu este îndeplinită de intimată.

Se mai susține că intimata-reclamantă a participat la testarea personalului fără studii corespunzătoare postului pentru ocuparea funcției de educatoare din data de 19.09.2012, conform metodologiei de organizare și desfășurare a concursului de ocupare a posturilor vacantate pe parcursul anului școlar 2012-2013, anexă la Ordinul ministrului educației cercetării tineretului și sportului nr. 5624/31.08.2012 și a ocupat postul de educatoare pentru care a optat la depunerea dosarului.

Menționează apelantul că intimata-reclamantă nu a prezentat la dosarul de înscriere acte de studii din care să reiasă că ar fi calificată pentru specializarea de educator conform centralizatorului și metodologiei anexate.

De asemenea, arată că intimata fiind absolventă a Facultății de Sociologie Psihologie București, urmare a analizării diplomei acesteia, încadrarea s-a făcut ținând cont de dispozițiile art.IV coroborate cu art.VI din OUG nr.92 din 18 decembrie 2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării, precum și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2013 unde se precizează în mod expres că: "Absolvenților liceelor pedagogice, filiera vocațională, profilul pedagogic, specializarea învățător-educatoare ai școlilor postliceale pedagogice, ai colegiilor universitare de institutori sau ai altor școli echivalente, încadrați în învățământul preșcolar și primar, li se recunoaște îndeplinită condiția pentru ocuparea funcțiilor didactice de profesor pentru învățământul preșcolar, respectiv profesor pentru învățământul primar, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pe baza diplomei de licență. Educatorii și învățătorii încadrați în sistemul național de învățământ au dreptul să își continue activitatea în funcțiile didactice din învățământul preșcolar, respectiv învățământul primar pe care le ocupă, cu condiția absolvirii studiilor universitare de licență, în profilul postului, în cel mult 6 ani de la . prezentei ordonanțe de urgență.

Intimata-reclamantă este absolventă a Facultății de Psihologie Sociologie - specializarea sociologie-psihologie, forma de învățământ ID, atât forma de învățământ cât și specializarea nu apar în HG nr.410/2002, HG nr.944/2002 pentru modificarea și completarea HH nr.410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior și nici în HG nr.940/2004 pentru modificarea și completarea HG nr.410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior

Este evident că intimata-reclamantă nu poate fi încadrată în funcția de profesor pentru învățământ preșcolar (educatoare) având titlul de licențiat al facultății de psihologie.

Solicită admiterea apelul așa cum a fost formulat și modificarea sentinței în sensul respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru perioada 20 septembrie 2012-20 august 2013.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a arătat că apelul este neîntemeiat.

Astfel, apelantul în motivele de apel, a susținut că petenta nu ar fi îndeplinit condițiile de studii prevăzute de Metodologia - cadru privind mobilitatea personalului didactic în vigoare pentru perioada ce face obiectul prezentei cauze. Așa cum a arătat și la instanța de fond, intimata îndeplinea condițiile de studii prevăzute de art.9 alin.2 lit.a din Metodologie coroborate cu cele ale art.9 alin.15, singurul motiv pentru care a fost încadrată și salarizată ca educatoare necalificată a fost acela al nerecunoașterii de către unitatea școlară a studiilor absolvite..

În dovedirea acestei susțineri face referire la adeverința nr. 4825 din 24.10.2014 eliberată chiar de pârât, din care rezultă faptul că în perioada 1.09._12 aceasta a funcționat ca profesor I suplinitor îndeplinind astfel condițiile de studii cerute atât de către Metodologie cât și de Centralizatorul privind disciplinele de învățământ, domeniile și specializările, precum și probele de concurs valabil pentru încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar.

De asemenea, se susține că în luna septembrie 2012 intimata-reclamantă era în litigiu pentru obținerea diplomei de licență, litigiu ce s-a finalizat în luna iunie 2014.

Apelantul în susținerea motivelor de apel invocă dispozițiile OUG nr. 92/18.12.2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 864 din 19 decembrie 2012, potrivit cărora " IV. Absolvenților liceelor pedagogice, filieră vocațională, profilul pedagogic, specializarea învățător-educatoare, ai școlilor poslliceale pedagogice, ai colegiilor universitare de institutori sau ai altor școli echivalente, încadrați în învățământul preșcolar și primar, li se recunoaște îndeplinită condiția pentru ocuparea funcțiilor didactice de profesor pentru învățământul preșcolar, respectiv profesor pentru învățământul primar, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pe baza diplomei de licență".

Potrivit art. 12 (2) din Legea nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "Ordonanțele de urgență ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiția depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară", prin urmare dispozițiile OUG nr. 92/2012 nu se pot aplica retroactiv.

Totodată, arată faptul că prin petitul acțiunii s-a solicitat încadrarea petentei în funcția de profesor psihopedagog în temeiul dispozițiilor Legii educației naționale nr.1/2011 - art.247 lit.f), art.9 pct.15 din Metodologia - cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2012 - 2013, precum și a prevederilor Centralizatorului privind disciplinele de învățământ, domeniile și specializările, precum și probele de concurs valabil pentru încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul 2012. Absolvirea de către petentă a studiilor universitare de licență organizate de Universitatea „S. Haret" București, Facultatea de Sociologie - Psihologie București în anul 2009, îi conferea acesteia dreptul de a fi încadrată în funcția de profesor psihopedagog, prin urmare nu sunt aplicabile dispozițiile art. ÎV coroborate cu cele ale art. VI din OUG nr. 92/2012, dispoziții ce fac referire la condițiile necesare pentru ocuparea funcțiilor de profesor pentru învățământul preșcolar și respectiv profesor pentru învățământul primar.

În fața instanței de fond s-a arătat faptul că petenta a depus toate diligentele necesare în vederea obținerii diplomei, acționând în instanță atât instituția de învățământ superior cât și Ministerul Educației, obținând o hotărâre judecătorească favorabilă în urma căreia i-a fost eliberată diploma de licență.

Adeverința eliberată de către instituția de învățământ superior dovedea în mod clar faptul că petenta a susținut și promovat examenul de finalizare a studiilor de licență și nicio autoritate administrativă sau jurisdicțională nu se pronunțase în sensul revocarii sau constatării nulității sau anulării actelor de finalizare a studiilor.

Era de notorietate conflictul existent între Universitatea „S. Haret" București și Ministerul Educației Naționale, cât și faptul că aproape toți absolvenții acestei instituții de învățământ superior acționaseră în instanță cele două instituții pentru a le fi eliberate diplomele de licență, prin urmare, în prezenta speță, unitatea școlară pârâtă ar fi trebuit să aștepte finalizarea litigiului și apoi să modifice, dacă era cazul, încadrarea petentei.

Solicită respingerea apelul și să mențineți sentința instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Intimata-reclamantă A. Marianna Vivien este absolventă a Universității S. Haret București, Facultatea de Sociologie-Psihologie București, sesiunea iulie 2009, specializarea Psihologie. Urmare a promovării examenului de licență, universitatea a eliberat reclamantei Adeverința de absolvire a studiilor nr. 3072/23.07.2009.

În baza acestei adeverințe de studii, apelantul C. Școlar de Educație Incluzivă Râmnicu Sărat a încadrat reclamanta, în perioada 01.09.2011 – 21.08.2012, ca profesor în învățământul preșcolar, stabilindu-i-se și drepturile salariale corespunzătoare noii încadrări.

Prin decizia nr. 374 din 01.09.2011, emisă de Școala de Arte și Meserii Rm Sărat, reclamanta a fost repartizată pentru suplinire fără studii corespunzătoare, în urma rezultatelor obținute la concursul din 3 august 2011, pe catedra de educatoare la grădiniță în anul școlar 2011-2012.

Începând cu data de 20.09.2012, astfel cum rezultă din adeverința nr. 4825/24.10.2014, reclamanta a fost încadrată pe funcția de educatoare suplinitoare necalificată. Această încadrare a fost menținută până la data de 16.09.2013, când reclamanta a fost încadrată ca profesor suplinitor debutant.

În legătură cu încadrarea din 20.09.2012, Curtea reține că reclamanta a participat la Testarea personalului fără studii corespunzătoare postului pentru ocuparea funcției de educatoare, ocupând acest post de educatoare, potrivit susținerilor apelantei, în baza opțiunii exprimate la depunerea dosarului de înscriere la testare.

Curtea reține și faptul că ultima încadrare de profesor s-a realizat ca urmare a absolvirii, cu diplomă de licență, de către reclamantă a Facultății de Psihologie și Pedagogie B., specializarea Pedagogie din cadrul Universității S. Haret București, și nu a absolvirii Facultății de Sociologie-Psihologie București, specializarea Psihologie.

Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente funcției de profesor psihopedagog cu studii superioare de licență pe perioada 20 septembrie 2012 – 20 august 2013.

Potrivit dispozițiilor art. 38 din Ordinul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează Adeverință de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni.

În aplicarea acestui text de lege, în urma cererii reclamantei, apelantul a încadrat-o pe funcția de profesor în învățământul preșcolar.

Ulterior expirării valabilității Adeverinței de absolvire a studiilor și ca urmare a neprezentării de către reclamantă a diplomei de licență prevăzute de lege, dar și având în vedere înscrierea reclamantei la Testarea personalului fără studii corespunzătoare postului pentru ocuparea funcției de educatoare, la data de 20.09.2012, apelantul- pârât a a reîncadrat-o pe funcția de educator.

Se reține și faptul că, ulterior auditului efectuat de Biroul audit Public și Control Financiar Intern din cadrul Consiliului Județean B., prin nota de constatare întocmită s-a stabilit că încadrarea reclamantei pe postul de profesor a fost eronată, dispunându-se recuperarea sumei de 7104 lei încasată de reclamantă necuvenit.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin.4 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, absolvenților liceelor pedagogice, ai școlilor postliceale pedagogice ai colegiilor universitare de institutori sau ai altor școli echivalente, încadrați în învățământul preșcolar și primar, care, până la . prezentei legi, au absolvit ciclul de licență, li se recunoaște îndeplinită condiția pentru ocuparea funcțiilor didactice de profesor pentru învățământ preșcolar, respectiv profesor pentru învățământul primar.

Ulterior a intrat în vigoare OUG nr. 92/2012, care, la art. IV prevede că absolvenților liceelor pedagogice, filiera vocațională, profilul pedagogic, specializarea învățător-educatoare, ai școlilor postliceale pedagogice, ai colegiilor universitare de institutori sau ai altor școli echivalente, încadrați în învățământul preșcolar și primar, li se recunoaște îndeplinită condiția pentru ocuparea funcțiilor didactice de profesor pentru învățământul preșcolar, respectiv profesor pentru învățământul primar, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pe baza diplomei de licență.

Prin urmare, dacă Legea 1/2011 vorbește despre absolvirea ciclului de licență, OUG 92/2012 precizează necesitatea prezentării diplomei de licență pentru a beneficia de încadrarea respectivă.

În cauză, Curtea constată că, la momentul reîncadrării reclamantei în funcția de educator – 20.09.2012, aceasta nu a mai putut face dovada absolvirii ciclului de licență (condiție prevăzută de Legea 1/2011), întrucât valabilitatea Adeverinței de absolvire a studiilor încetase, iar reclamanta nu a putut prezenta diploma de licență.

De altfel, Curtea reține și incidența prevederilor art. 34 din Legea nr 330/2009, potrivit cărora: (1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite. (2) Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite. (3) Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile. (4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin.1, persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației.

Sub acest aspect, Curtea reține că reclamanta nu a urmat această procedură legală pentru a contesta reîncadrarea sa și drepturile salariale aferente acestei reîncadrări, cu atât mai mult cu cât această încadrare s-a realizat în urma opțiunii reclamantei.

În ceea ce privește cererea privind plata drepturilor salariale aferente funcției de profesor, Curtea reține că, decizia de reîncadrare în funcția de educator nefiind anulată, nu există un temei legal pentru a obliga unitatea școlară angajatoare la plata drepturilor salariale aferente încadrării pe funcția de profesor în învățământul preșcolar.

În consecință, Curtea constată că, în cauză, nu se poate reține o culpă a angajatorului cu privire la reîncadrarea reclamantei în funcția de educator pe perioada în care s-a purtat litigiul dintre aceasta și Universitatea S. Haret pentru eliberarea diplomei de licență, eventualele pretenții ale reclamantei putând face obiectul analizei în cadrul raportului juridic cu această instituție de învățământ superior, și nu cu angajatorul.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite apelul, va schimba în tot sentința, în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Admite apelul declarat de pârâtul C. Școlar de Educație Incluzivă Rm.Sărat, cu sediul în Rm.Sărat, ., județ B., împotriva sentinței civile nr.135 din 9.02.2015 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. Învățământului Preuniversitar PROF. I. N. B., cu sediul în B., ., județ B., în numele membrului de sindicat A. Marianna Vivien și în consecință:

Schimbă în tot sentința, în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 26 mai 2015.

PreședinteJudecător

E. M. V. G.

Grefier

A. F.

Operator de date cu caracter personal

nr.notificare 3120/2006

2015-05-28

VG/FA

4 ex.

d.f. Trib. B. nr._

j.f. A.-M. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 26-05-2015, Curtea de Apel PLOIEŞTI