Obligaţie de a face. Decizia nr. 560/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 560/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 560/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 560
Ședința publică din data de 23 aprilie 2015
Președinte – A.-M. R.
Judecător - M. P.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul C. M. domiciliat în B., Cartier D. nr. 2, ., . împotriva Sentinței civile nr. 1338 din 15 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția I Civilă în contradictoriu cu pârâtele ., cu sediul în B., ., jud. B. și ., cu sediul în B., ., jud. B. prin administrator judiciar RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL cu sediul în București, ., ., sector 3.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit apelantul reclamant C. M., intimatele pârâte ., . B., . prin administrator judiciar RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și că prin motivele de apel s-a solicitat de către apelantul reclamant judecarea cauzei și în lipsă și de asemenea și de către intimata . întâmpinare.
Curtea, ia act că atât apelantul prin motivele de apel cât și intimata . întâmpinarea depusă la dosar au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, împrejurare față de care rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B., sub nr._ din data de 29.07.2014, reclamantul C. M. a chemat în judecată pe pârâții „D.” S.A. și „D. S.” S.A., pentru a se constata că, în perioadele 25.02._99 și 01.07._01, a lucrat în grupa I de muncă, în procent de 100%.
În motivare, reclamantul a arătat că a fost încadrat la societatea pârâtă, în activități care se încadrau în grupa I de muncă, respectiv strungar laminor, în condiții foarte grele, în mediu toxic, la o temperatură ridicată.
S-a învederat instanței că a fost încadrat în grupa a II-a, dar că activitatea desfășurată se încadra în grupa I.
În termenul legal stabilit de art. 201 alin. 5, rap. la alin. 1 din Codul de procedură civilă, pârâta „D.” S.A. B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, în temeiul art. 283 alin. 2, art. 248 alin. 3, art. 249 și art. 284 din Codul muncii. Obligația de a face, astfel cum a fost calificată acțiunea, presupune o îndatorire a unui subiect pasiv de a executa o lucrare, de a presta un serviciu sau de a preda un lucru.
Dreptul la acțiune a luat naștere la 01.07.1999, data încetării contractului individual de muncă, motiv pentru care s-a considerat că introducerea acțiunii în anul 2014 este peste termenul de 3 ani prevăzut de Codul muncii.
Pe fondul cererii, a susținut că normele invocate pentru încadrarea în grupa I de muncă nu sunt aplicabile reclamantului, apreciind astfel că acțiunea nu are temei legal.
În termenul legal stabilit de art. 201 alin. 5, rap. la alin. 1 din Codul de procedură civilă, pârâta „D. S.” S.A. a formulat întâmpinare. În principal, a solicitat citarea lichidatorului „RVA Insolvency Specialists” S.P.R.L., față de împrejurarea că s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței prin încheierea din 13.03.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B..
A solicitat să se constate suspendarea de drept a judecății, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, normă imperativă, care privește toate acțiunile judiciare și extrajudiciare, fără nicio excepție în materia litigiilor de muncă.
Pârâta a susținut că nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere că reclamantul a devenit salariatul său la 01.07.1999, motiv pentru care, până la această dată, societatea nu poate fi pârâtă.
În termenul legal stabilit de art. 201 alin. 2 din Codul de procedură civilă, reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor.
Cu privire la suspendare, a considerat că acțiunea nu este patrimonială și nu sunt aplicabile prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Referitor la excepția prescripției, a arătat că acțiunea nu are caracter patrimonial, ci are ca obiect obligația de a face, obligație care este imprescriptibilă, respectiv de a se constata dreptul reclamantului de a beneficia de grupa I de muncă, și care nu este supusă termenului de prescripție prevăzut de art. 1 din Decretul nr. 167/1958.
A solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, întrucât reclamantul a avut calitatea de salariat și al acestei pârâte, „D. S.” S.A., astfel încât are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Pârâta „D. S.” S.A. B., societate în insolvență, conform hotărârii pronunțate de Tribunalul B., Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._, la data de 13.03.2013, a susținut că acțiunea promovată este suspendată de drept, ca efect al art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Instanța a respins cererea de suspendare a judecății, întemeiată pe dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, întrucât obiectul principal este constatarea grupei de muncă, neevaluabil în bani, motiv pentru care nu sunt îndeplinite cerințele legale. Art. 36 din Legea nr. 85/2006 are în vedere acțiunile patrimoniale, prin care se realizează creanțele asupra debitorului sau bunurilor sale.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a respins-o, apreciind că obiectul acțiunii este constatarea unui drept, conform art. 35 din Codul de procedură civilă. Acțiunea nu a fost considerată patrimonială, fiind imprescriptibilă în baza art. 2502 alin. 2 pct. 1 și 2 din Noul cod civil (art. 1 din Decretul nr. 167/1958).
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către „D. S.” S.A. B., instanța a reținut că din carnetul de muncă . nr._ (filele 9-25), rezultă că reclamantul C. M. a fost angajat la fosta Întreprindere de S. și Produse de S. B., începând cu 25.02.1978, în funcția de strungar laminor, iar din 01.04.1983 a fost frezor laminor. La data de 20.10.1987, funcția ocupată a fost de strungar laminor.
La poziția nr. 57, s-a menționat că locul de muncă a fost încadrat în grupa a II-a de muncă, potrivit pct. 2, anexa II la Ordinul nr. 50/1990, în perioada 01.04._99. Activitatea la acest angajator a încetat la 01.07.1999, ca urmare a transferului la „D. S.” S.A. B..
Obiectul litigiului îl reprezintă cererea de constatare a grupei I de muncă, pentru perioadele 25.02._99, 01.07._01, astfel că a fost respinsă excepția, întrucât reclamantul a pretins recunoașterea grupei de muncă și pentru perioada în care a lucrat la „D. S.” S.A.
Prin Sentința civilă nr. 1338 din 15 decembrie 2014 Tribunalul B. – Secția I Civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că reclamantul C. M. a fost angajat la fosta Întreprindere de S. și Produse de S. B., începând cu 25.02.1978, în funcția de strungar laminor, din 01.04.1983 a fost frezor laminor, iar de la data de 20.10.1987, funcția ocupată a fost de strungar laminor.
La poziția nr. 57, s-a menționat că locul de muncă a fost încadrat în grupa a II-a de muncă, potrivit pct. 2, anexa II la Ordinul nr. 50/1990, în perioada 01.04._99. Activitatea la acest angajator a încetat la 01.07.1999, ca urmare a transferului la „D. S.” S.A. B..
Conform adeverinței nr. 941/16.07.2014 (fila 6), eliberată de „D.” S.A., în perioadele 25.02._81 și 01.04._99, reclamantul a lucrat în grupa a II-a de muncă (fiind exclusă perioada în care a fost militar). Nominalizarea reclamantului a fost efectuată prin procesul-verbal nr. 2420/1990, iar temeiul încadrării a fost pct. 2 din Anexa II din H.G. nr. 481/1990.
Prin procesul-verbal nr. 2420/28.12.1990 (filele 43-44), s-au stabilit locurile de muncă și activitățile/funcțiile care se încadrează în grupele I și II de muncă, în vederea pensionării. Funcția de strungar este încadrată în grupa a II-a de muncă pentru secția laminorul de sârmă.
Tribunalul a observat că rațiunea solicitării adeverinței privind încadrarea în grupă de muncă (în speță grupa I) constă în necesitatea dovedirii de către fostul salariat la casa de pensii a vechimii în muncă realizate, iar potrivit art. 158 din Legea nr. 263/2010, în vigoare de la 01.01.2011, privind sistemul unitar de pensii publice „(1) Perioadele de vechime în muncă realizate în grupele I și a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare, cu excepția celor realizate în activitățile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1), sunt încadrate în condiții speciale.
(2) Adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate, numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.”
A învederat prima instanță că, în cauză, reclamantul, fost salariat al pârâtelor, nu a făcut prin niciun mijloc de probă dovezi asupra situației de fapt pretinse și care ar fi determinat, contrar documentelor deținute de către pârâte și mențiunilor din carnetul de muncă, încadrarea activității depuse în grupa I de muncă.
Tribunalul a concluzionat că funcția ocupată a fost încadrată în grupa a doua de muncă, astfel cum s-a menționat la situația de fapt, înscrierile au avut la bază documente verificabile, motiv pentru care acțiunea este neîntemeiată, cât timp reclamantul nu a desfășurat activități specifice funcțiilor încadrate în grupa I de muncă - de producere a sârmei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul C. M., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel apelantul a arătat că instanța ce a judecat fondul nu i-a permis să își probeze acțiunea, în sensul că a solicitat ca probatorii efectuarea în cauză a unei expertize de specialitate în specialitatea protecția mediului muncii pentru a determina exact ceea ce se apreciază de tribunal ca nu a probat, si anume timpul efectiv lucrat si mai ales condițiile de lucru.
A mai precizat apelantul că în mod greșit instanța a respins cererea sa deși apreciază că meseria avuta de acesta la cele doua societăți se încadrează în prevederile Ordinului nr. 50/1990 anexă, pct. 21, respectiv întreaga activitate desfășurata a fost si este in secția laminare.
Apelantul a mai precizat că se află în cadrul unui conflict de muncă în care, potrivit prevederilor Codului muncii și a Legii nr. 62/2011 a dialogului social, sarcina probei este de partea celor doua unități.
Astfel că, pe cheltuiala sa, a solicitat un expert desemnat de instanță pentru a studia deciziile, buletinele de noxe, statele de funcții, documente ce pot forma baza pentru convingerea intimă a instanței în sensul că ;cererea sa este întemeiată.
Pe de altă parte urmează a se observa că instanța nu a administrat nicio probă cu acte care ar fi putut fi depuse de pârâtă la dosar și a respins cererea de efectuare a unei expertize care în raport de actele existente la dosar și cele puse la dispoziție de acesta, de constatările personale ale expertului să precizeze dacă poate beneficia de acordarea grupei I de muncă, așa cum a solicitat.
În considerarea acestor susțineri, a arătat apelantul că instanța de fond a respins acest probatoriu considerând că nu este util cauzei ,,că actele depuse la dosar sunt suficiente, încălcând astfel rolul activ în conformitate cu care judecătorul trebuie să stăruie prin orice mijloace pentru aflarea adevărului.
A mai precizat apelantul că, în alte cauze similare Curtea a apreciat, că expertiza era o probă utilă și pertinentă cauzei pentru că numai un expert putea să formuleze concluzii în raport de actele dosarului și cele constatate personal, cererea de efectuare a expertizei fiind astfel justificată.
Apelantul a citat două paragrafe din hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ .
Apelantul a învederat că prin respingerea acțiunii se încalcă art.16 alin. l din Constituție și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu art. l din Protocolul nr. l, Ordinul nr.50/1990 fiind dat pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului și reglementarea pensiilor de asigurări sociale de stat, scopul urmărit fiind înlăturarea inechității produse prin neacordarea grupei I de muncă de către angajatori.
Pe de altă parte, alți colegi ai săi ce lucrau în aceleași condiții, au obținut recunoașterea grupei de muncă prin intermediul unor hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate în contradictoriu cu aceleași pârâte, astfel că se impune și aplicarea jurisprudenței CEDO, care în cauza B. a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unei diferențieri de tratament, care nu se bazează pe nicio justificare obiectivă și rezonabilă, jurisprudență ce se coroborează și cu cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 87/1.06.1999, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Decretului-lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, ce a stabilit faptul: că în măsura în care mai multe persoane se află într-o situație identică trebuie să se bucure de același tratament identic, fiind neconstituțional ca recunoașterea unor drepturi să se facă doar în favoarea unor categorii de cetățeni și nu în favoarea altora care, realmente, se află în aceeași situație.
Față de cele susținute apelantul a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea expertizei de specialitate.
In drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 466 si urm. Cod procedură civilă.
Intimatele pârâte . . societate în reorganizare au depus la dosar întâmpinări, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul B., ca legală și temeinică.
Curtea, analizând cererea de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Prin acțiunea cu care a fost investit inițial Tribunalul B. – Secția I Civilă reclamantul C. M., apelant în prezenta fază procesuală a solicitat în contradictoriu cu pârâtele . ., intimate în litigiul pendinte pe rolul Curții, acordarea grupei I de muncă pentru perioadele 25.02._99 și 01.07._01, cu obligarea celor două societăți la eliberare de adeverințe în acest sens.
Procedând la soluționarea cauzei prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată.
La fundamentarea unei atare soluții au stat reținerile tribunalului potrivit cărora în cauză, reclamantul, fost salariat al pârâtelor, nu a făcut prin niciun mijloc de probă dovezi asupra situației de fapt pretinse și care ar fi determinat, contrar documentelor deținute de către pârâte și mențiunilor din carnetul de muncă, încadrarea activității depuse în grupa I de muncă, așa cum reiese din considerentele hotărârii ce face obiectul prezentei căi de atac.
Pe de altă parte, din practicaua aceleiași sentințe se reține că reclamantul a solicitat în dovedirea pretențiilor sale încuviințarea unei probe cu expertiză specialitate organizarea muncii care să constate dacă, în raport de condițiile de muncă, activitatea acestuia în Secția Laminor se încadrează în grupa I de muncă, potrivit Anexei nr. 1 a ordinului nr. 50/1990.
O atare solicitare a fost respinsă motivat de faptul că proba solicitată nu este concludentă, întrucât cele două societăți există, au arhivă, nu s-a făcut dovada că nu mai există înscrisuri conform cărora angajatorul a dispus încadrarea în grupele de muncă, motiv pentru care nu este necesar ca un expert să stabilească aceste împrejurări de fapt, ci instanța le va stabili pe baza înscrisurilor depuse și a Ordinului nr. 50/1990.
Așadar, pe de o parte tribunalul a respins demersul judiciar al reclamantului motivat de faptul că acesta nu a probat o situație contrară celei ce reiese din înscrisuri, care, în speța pedinte pe lângă carnetul de muncă al acestuia sunt reprezentate de acte emanând de la pârâte, iar pe de altă parte nu a încuviințat o probă care putea conduce tocmai la stabilirea unei alte situați de fapt decât cea rezultată din respectivele documente.
Așa fiind sunt fondate criticile apelantului potrivit cărora, tribunalul nu i-a permis să își probeze acțiunea, în sensul că a solicitat ca probatorii efectuarea în cauză a unei expertize de specialitate în specialitatea protecția mediului muncii pentru a determina exact ceea ce se apreciază de tribunal ca nu a dovedit, si anume timpul efectiv lucrat si mai ales condițiile de lucru.
Procedând în acest mod, deși tribunalul a menționat în considerentele și dispozitivul hotărârii că acțiunea este neîntemeiată, practic nu a realizat o evocare a fondului, în sensul dispozițiilor care guvernează procesul civil.
Într-o atare situație, singurul remediu procesual, având în vedere și solicitarea expresă a apelantului din cuprinsul cererii de apel este cel al admiterii căii de atac, iar în temeiul art. 480 alin. 3 teza I Cod pr. civ. anularea hotărârii de primă instanță, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la același tribunal.
Instanța de trimitere cu ocazia rejudecării va dispune efectuarea în cauză a unei expertize de specialitate care să lămurească pe deplin situația de fapt.
Față de soluția adoptată de Curte nu vor mai face obiect de analiză de către instanța de control judiciar criticile vizând îndrituirea sau nu a apelantului reclamant de a beneficia de grupa superioară de muncă.
Curtea nu poate avea în vedere susținerile intimatei . din cuprinsul întâmpinării în sensul că prin cererea de apel apelantul a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată, ceea ce echivalează cu încălcarea limitelor efectului devolutiv al căii de atac reglementate de art. 478 Cod pr. civ.
În realitate, așa cum s-a arătat în precedentul prezentelor considerente obiectul acțiunii cu care a fost investită prima instanță a constat în acordarea grupei I de muncă pentru perioadele 25.02._99 și 01.07._01, cu obligarea celor două societăți pârâte la eliberare de adeverințe în acest sens, iar nu numai eliberarea de adeverințe așa cum susține în mod eronat intimata ..
Criticile aduse prin cererea de apel se raportează de asemenea la cererea de chemare în judecată și care așa cum s-a menționat în paragraful anterior a avut două petite.
Pentru considerentele expuse finele de inadmisibilitate invocat de respectiva intimată nu poate fi primit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelul declarat de reclamantul C. M. domiciliat în B., Cartier D. nr. 2, ., . împotriva Sentinței civile nr. 1338 din 15 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția I Civilă în contradictoriu cu pârâtele ., cu sediul în B., ., jud. B. și ., cu sediul în B., ., jud. B. prin administrator judiciar RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL cu sediul în București, ., ., sector 3.
Anulează Sentința civilă nr. 1338 din 15 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția I Civilă și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 23 aprilie 2015.
Președinte, Judecător,
A.-M. R. M. P.
Grefier,
C. G.-A.
Red. RAM
5 ex./27.04.2015
d.f. nr._ – Tribunalul B.
j.f. N. M.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1950/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
