Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 911/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 911/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 2408/105/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA nr.911
Ședința publică din data de 9 iunie 2015
Președinte – V. G.
Judecător –V. S.
Grefier - A. F.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanții C. C., M. M. și S. I., toți cu domiciliul ales la cabinet avocatură M. D. – B., ..13, județ B., împotriva sentinței civile nr. 2258 din 9.10.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă SA, cu sediul în București, ..38, sector 1.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 2 iunie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea la data de 9 iunie 2015, dând următoarea decizie:
C u r t e a
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamanții C. C., M. M., S. I., G. N., R. M., G. A., R. G. și Peiculescu I. au chemat în judecată pe pârâta S. Naționala de Transport Feroviar de Marfa"CFR Marfa" SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate încălcarea de către partea adversă a prevederilor Contractelor colective de muncă pe anii 2011-2012 și 2012-2014 încheiate la nivel de unitate și obligarea pârâtei să recalculeze valoarea salariului individual și să plătească fiecărui reclamant pentru perioada martie 2011 - decembrie 2013 diferențele lunare dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinși în Anexa 1 la CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.03.2011 și în Anexa 1 la CCM pe anii 2012-2014 înregistrat sub nr.108/20.04.2012 încheiate Ia nivelul pârâtei, în raport de valoarea salariului de bază minim brut de 700 lei prevăzut la clasa 1 de salarizare și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă.
În subsidiar, reclamanții au solicitat să se constate încălcarea de către pârâtă a prevederilor art.1 din HG nr.1193/24 noiembrie 2010 și obligarea pârâtei să recalculeze valoarea salariului individual și să plătească fiecărui reclamant pentru perioada 1.03._11 diferențele lunare dintre drepturile salariate rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinși în Anexa nr.1 la Actul adițional nr.1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010 și din Anexa 1 la CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.03.2011, încheiate la nivelul pârâtei, în raport de valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plata de 670 lei conform art.1 din HG.1193/24 noiembrie 2010 și drepturile salariate efectiv plătite în perioada respectivă, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data fiecărei scadente și dobânda legală.
Totodată, reclamanții au solicitat să se constate încălcarea de către pârâtă a prevederilor art.1 din HG nr.1225/14.12.2011 și obligarea pârâtei sa recalculeze valoarea salariului individual și să plătească fiecărui reclamant pentru perioada 1.01._13 în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre aceștia diferențele lunare dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare cuprinși în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă pe anii 2011-2012 și 2012-2014 încheiate la nivelul pârâtei, în raport de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plata de 700 lei conform art.1 din HG nr.1225/14.12.2011 și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă.
Au mai solicitat reclamanții să se constate și încălcarea de către pârâtă a prevederilor art.1 din HG nr.23/2013 și obligarea acesteia să recalculeze valoarea salariului individual și să plătească fiecărui reclamant pentru perioada 1.02._13 diferențele lunare dintre drepturile salariate rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare cuprinși în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă pe anii 2011-2012 și 2012-2014 încheiate la nivelul pârâtei, în raport de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plata de 750 lei conform art.1(1) din HG nr.23/2013 și drepturile salariate efectiv plătite în perioada respectivă.
Totodată, reclamanții au solicitat să se constate încălcarea de către pârâtă a prevederilor art.1 alin.2 din HG nr.23/2013 și obligarea pârâtei să recalculeze valoarea salariului individual și să plătească fiecărui reclamant pentru perioada 1.07._13 diferențele lunare dintre drepturile salariate rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare cuprinși în Anexa nr.l la Contractele colective de munca pe anii 2011-2012 și 2012-2014 încheiate la nivelul pârâtei, în raport de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plata de 800 lei conform art.1 (2) din HG nr.23/2013 și drepturile salariate efectiv plătite în perioada respectivă; obligarea pârâtei la plata de daune interese constând în actualizarea sumei pe care o datorează cu rata inflației și la care se adaugă dobânda legala.
De asemenea, reclamanții au cerut să se constate nulitatea Anexei 1 la CCM pe anii 2012-2014 încheiat la nivelul pârâtei și înregistrat sub nr. 108 din 20.04.2012, deoarece pârâta a negociat drepturile salariate sub nivelul minim de 700 lei stabilit prin art.1 din HG nr.1225/2011, de 750 lei stabilit prin art.1 alin.1 din HG nr.23/2013, respectiv 800 lei stabilit art.1 alin.2 din HG nr.23/2013, nivelul minim salariat fiind stabilit sub nivelul salarial minim brut pe țară și să oblige pârâta să recalculeze valoarea salariului individual și să plătească reclamantei diferențele lunare dintre drepturile salariate cuvenite luând ca referința pentru clasa 1 de salarizare salariul de bază minim brut pe țară garantat în plata de 700 lei pentru perioada 24 aprilie 2012 - 31 ianuarie 2013 conform art.1 din HG nr.1225/2011, respectiv salariul de bază minim brut pe țară garantat în plata de 750 lei stabilit prin art.1 din HG nr. 23/2013 pentru perioada 1 februarie 2013 - 30 iunie 2013 și 800 lei pentru perioada 1 iulie 2013 - 31 decembrie 2013, cu aplicarea coeficienților de ierarhizare din Anexa 1 la CCM corespunzător clasei de salarizare avute de fiecare reclamant și drepturile salariate efectiv plătite și sporurile aferente, toate drepturile actualizate cu rata inflației și dobânda legala pana Ia data plații efective.
În motivarea acțiunii, reclamanții au învederat că sunt salariați ai pârâtei, iar în perioada martie 2011 - decembrie 2013 au beneficiat de un salariu de încadrare corespunzător clasei de salarizare avute, calculat prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut în Anexa nr.1 din Actul adițional nr. 1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul pârâtei.
Totodată, au precizat că în perioada 1.03._13 drepturile acestora au fost stabilite prin Anexa 1 la Actul adițional nr. 1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010, prin Anexa 1 la Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.02.2011 și prin Anexa 1 la CCM pe anii 2012-2014 înregistrat sub nr.108/21.04.2012.
Cu privire la valabilitatea Contractelor colective de muncă la nivel de unitate, reclamanții au arătat că Actul adițional nr.1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010 s-a aplicat de la data înregistrării 21.04.2010 până la data de 31.01.2011, mențiune ce se regăsește în cuprinsul art.2 alin. 2 din Actul adițional.
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2011-2012 a fost înregistrat sub nr.15/16.02.2011 și potrivit art.144 din Legea nr.62/2011 s-a aplicat de la data înregistrării 16.02.2011, mențiune ce se regăsește și în cuprinsul art.2 alin. 1 din contract, până la data de 16.02.2012.
Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate pe anii 2012-2014 a fost înregistrat sub nr.108/20.04.2012 și potrivit art.144 din Legea nr.62/2011 s-a aplicat de la data înregistrării 20.04.2012, mențiune ce se regăsește și în cuprinsul art.2 alin. 1 din contract, contract care este valabil 2 ani de la data înregistrării, mențiune ce se regăsește și în cuprinsul art.2 alin. 2 din contract.
Pentru perioada 16.02._12 nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit prin Anexa 1 la CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.02.2011 în mod formal la 700 lei, însă fără aplicarea coeficienților de ierarhizare prevăzuți în grila de salarizare.
Pentru perioada 20.04._13 nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit în mod formal la 700 lei prin Anexa 1 la CCM pe anii 2012-2014 înregistrat sub nr.108/20.04.2012, însă fără aplicarea coeficienților de ierarhizare prevăzuți în grila de salarizare.
În realitate, arată reclamanții, salariile acestora au fost calculate prin luarea în considerare a unei valori de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare și nu 700 lei așa cum rezulta din formula de calcul S=clasa 1 x K.
Reclamanții au susținut că, din analiza comparativă a salariilor corespunzătoare claselor de salarizare stabilite conform Anexei nr. l din Actul adițional nr. 1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul pârâtei cu salariile corespunzătoare claselor de salarizare stabilite conform Anexei 1 la CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2014, rezultă că pârâta a pus în mod formal nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 la 700 lei, la clasa 2 de salarizare 701 lei, iar de la clasa 3 la clasa 46 salariile corespunzătoare claselor de salarizare sunt identice cu cele din 2010.
În opinia reclamanților, dacă pârâta lua ca bază de calcul salariul de bază brut de 700 lei, corespunzător clasei 1 de salarizare, înmulțit cu coeficientul de ierarhizare 2,609 corespunzător clasei de salarizare 33 pe care reclamantul a avut-o în perioada 2010-2011 prin aplicarea formulei de calcul din anexa 1 la CCM, pârâta trebuia să le plătească un salariu de bază brut de 1826 lei/lună, la care se adaugă sporurile corespunzătoare de care a beneficiat fiecare în perioada respectivă (spor vechime 25% și spor muncă feroviară 7%, etc.). Aplicând formula de calcul S clasa 1=700 lei x K= 2,609 -1826 lei salariu de bază lunar brut.
De asemenea, au mai învederat că modul de calcul al salariului este identic pentru toți reclamanții astfel cum rezultă din formula de calcul, salariul de bază minim este un element în stabilirea salariilor de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare, obținut ca produs între coeficientul de ierarhizare convenit pentru fiecare clasă și valoarea salariului de bază minim pentru clasa 1 de salarizare.
Prin urmare, pârâta a încălcat prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2012 prevederile art.40 alin.2 lit.c din Codul Muncii, potrivit cărora "angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă".
În subsidiar, reclamanții au arătat că în perioada 1.01._11 prin HG 1193/2010 valoarea salariului minim brut pe țară a fost stabilită la 670 lei, iar salariul de încadrare al reclamanților a fost calculat prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut în Anexa nr.1 Ia CCM pe anii 2011-2012 încheiat la nivelul pârâtei.
Art.1 din HG nr.1193/2010 stipulează că "începând cu data de 1 ianuarie 2011 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plata se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie pe luna în anul 2011, reprezentând 3,94 lei/oră.
În perioada 1.01._11 pârâta avea obligația să calculeze reclamanților salariul de bază corespunzător clasei de salarizare prin luarea în considerare pentru clasa 1 de salarizare salariul de bază minim brut pe țară garantat în plata de 670 lei conform art.1 din HG 1193/2010 și nu la valoarea de 600 lei pentru clasa 1 de salarizare, respectând formula de calcul prevăzuta în Anexa nr.1 din CCM la nivel de unitate.
În perioada 1.01._13 prin HG 1225/12.12.2011 valoarea salariului minim brut pe țară a fost stabilită la 700 lei, iar salariul de încadrare al reclamanților a fost realizat prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 600 lei, corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut în Anexa nr.1 la CCM pe anii 2011-2012 încheiat la nivelul pârâtei.
Potrivit art.8(l) din CCM 2011 și 2012 - 2014 "Indexarea salariilor se face conform prevederilor legale".
Potrivit art.229 alin.4 din Codul muncii"contractul colectiv de munca încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea pârtilor", iar angajatorul are obligația sa acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil și din contractul individual de munca, potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii.
Potrivit art.3 alin.1 din HG 1193/24.11.2010, HG 1225/14.12.2011, "stabilirea salariilor pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de munca, de salarii de bază sub nivelul celui prevăzut la art.1 și 2(670 lei, 700 lei, respectiv 750 lei și 800 lei) constituie contravenție.
Reclamanții au susținut că pârâta nu a respectat aceste obligații legale și contractuale și nu a preluat în cadrul contractelor colective de munca încheiate Ia nivel de unitate, clauza minimala de 670 lei stabilita prin HG 1193/2010 pentru perioada 01 ianuarie 2011-31 ianuarie 2012, clauza minimala de 700 lei stabilita prin art.1 din HG nr. 1225/2011 pentru perioada 20 aprilie 2012 - 31 decembrie 2012, respectiv clauza minimala de 750 lei stabilita prin art.1(1) din HG nr. 23/2013 pentru perioada 1.02._13 și de 800 lei stabilita prin art.1 (2) din HG nr. 23/2013 pentru perioada 1.07._13 pentru salariul de bază minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare, la care sa aplice coeficienții de ierarhizare din Anexa 1 Ia CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2014, rezultând salarii diminuate forțat și nelegal pentru reclamanți. Nivelul salarial cu care reclamanții au fost retribuiți în aceasta perioada nu reprezintă un rezultat al negocierii, acesta fiind impus prin clauzele contractelor colective de munca, salariul fiind fix și prevăzut în anexa nr.1 a fiecăruia dintre contractele colective de muncă intervenite în aceasta perioada.
Având în vedere neplata acestor drepturi salariale, în temeiul dispozițiilor art.161 alin. 1 Codul Muncii și ale art.998, art.1084 și art.1088 Cod civil, reclamanții apreciază că se justifică obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și a indicelui de devalorizare al monedei, aferente sumelor datorate de la data scadentei acestora pana la data plații efective.
Având în vedere prevederile art.40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, potrivit cărora „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil și din contractul individual de muncă", reclamanții au solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtei la plata către fiecare reclamant, a diferențelor de drepturi salariale pentru perioada 17.03._13 cu sporurile aferente și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectiva, actualizate în raport cu rata inflației și dobânda legală până Ia data plații efective.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat pe cale de excepție nulitatea cererii de chemare în judecată, motivat de faptul că semnăturile reclamanților nu sunt prezente pe cererea de chemare în judecată, dar și că mandatul de reprezentare și semnare a cererii de către avocat nu este anexat.
Prin aceeași întâmpinare, pârâta a invocat și excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului Prahova privind pe reclamanții: G. N., G. A., Peiculescu I., R. G. și R. M. în conformitate cu prevederile art.210 din Legea 62/2011.
Astfel, pârâta a învederat că reclamantul G. N. domiciliază în orașul B., competent fiind Tribunalul Ilfov, reclamantul G. A. domiciliază în ., competent fiind Tribunalul Dâmbovița, Peiculescu I. domiciliază în Județul Teleorman competent fiind Tribunalul Teleorman, R. G. domiciliază în județul Dâmbovița, competent fiind Tribunalul Dâmbovița, iar R. M. domiciliază în oraș B. competent fiind Tribunalul Ilfov.
În temeiul art.430 și urm. C.pr.civilă, pârâta a invocat și excepția autorității de lucru judecat pentru capătul de cerere privind diferențele salariale pentru perioada martie 2011- decembrie 2011 pentru reclamații: G. N.. M. M., R. M. și S. I..
Astfel, pe rolul Tribunalului Ilfov a fost înregistrat dosarul nr._ având ca reclamanții pe R. G. și R. M.. în cauza s-a pronunțat sentința civilă nr. 3383/13.11.2013 prin care a fost respinsa cererea reclamanților, hotărâre atacată cu apel de societate și de reclamanți.
Pe rolul Tribunalului Prahova a fost înregistrat dosarul nr._ având ca reclamanții pe M. M. și S. I.. În cauza s-a pronunțat sentința civilă nr.2357/2.10.2013 prin care a fost respinsă cererea reclamanților, hotărâre atacată cu apel de reclamanți.
Totodată, pârâta a invocat și excepția prescripției de 6 luni a dreptului la acțiune pentru drepturile bănești solicitate în temeiul art.268 alin. 1 lit. e) din Codul Muncii, deoarece reclamanții solicită acordarea retroactivă a unor drepturi ce izvorăsc din contractul colectiv de muncă, iar potrivit art.268 alin.1 lit. e din Codul Muncii republicat, „cererile privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune."
Având în vedere că prin cererea formulată de reclamanți și înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 19.03.2014 se solicită obligarea societății la executarea unor clauze din CCM pe anul 2011,2012-2013, prin prisma prevederilor art.268 alin.1 lit. e din Codul Muncii, pârâta consideră că dreptul la acțiune al reclamanților este prescris.
Mai mult, este necesar să se facă o deosebire între contractul colectiv de muncă și cel individual sub aspectul caracterelor distincte ale acestora.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de acordare a diferențelor salariale pentru perioada martie 2011 - decembrie 2013, susținând în motivare că, respectând întocmai legislația în vigoare în anul 2011 s-a încheiat CCM al SNTFM CFR Marfa SA înregistrat sub nr. 8776/16.02.2011 ia Ministerul Muncii, Familiei și Protecție Sociale, singurul contract colectiv de numea în vigoare pentru salariații SNTFM CFR Marfa SA. Menționam ca tonte contractele colective de munca încheiate anterior la nivel de societate, la nivel de grup de unități sau la nivel de ramura, așa cum menționează și reclamanții din prezenta cerere de chemare în judecata, au expirat.
Contractul colectiv de muncă al SNTFM CFR Marfa SA cuprinde clauze referitoare la contractul individual de muncă, angajarea, condițiile de muncă și salarizare ale personalului, timpul de muncă și odihnă, drepturile și obligațiile reciproce ale părților în promovarea unor relații de muncă echitabile, de natură să asigure protecția socială a salariaților, se aplică tuturor salariaților din SNTFM, semnatari ai contractului individual de muncă, încadrați în funcțiile și meseriile din Anexa nr. 2.
Părțile au obligația de a respecta prevederile cuprinse în prezentul contract colectiv de muncă.
În conformitate cu prevederile menționate, părțile contractante au stabilit salariile corespunzătoare fiecărei clase de salarizare.
Pârâta a apreciat că susținerile reclamanților privitoare la formula de calcul pentru obținerea salariului de bază minim brut s-a aplicat doar pe perioada de valabilitate a CCM CFR MARFA S.A 2009/2010, aceasta devenind inaplicabila de la data intrării în vigoare a CCM CFR Marfa pe anul 2011. Conform CCM 2011 salariul de bază brut nu se mai obține prin înmulțirea salariului de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare cu coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare, având în vedere ca art.106 alin. (8) prevede: dariile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze următoarele prevederi.
Cu privire la coeficienții de ierarhizare ai claselor de ierarhizare, pârâta a arătat că salariul plătit și încasat de către reclamanți, conform CCM, este cel prevăzut în grila de salarizare în dreptul clasei de salarizare corespunzătoare acestuia, iar la data de 20.04.2012 Ministerul Muncii, Familiei și Protecție Sociale a înregistrat sub nr. 2650 CCM pe anii 2012-2014 al SNTFM CFR Marfa SA.
Salariul plătit și încasat de către reclamanți, conform CCM, este cel prevăzut în grila de salarizare în dreptul clasei de salarizare corespunzătoare acestuia.
Nu poate fi reținută susținerea reclamanților privitoare la HG 1193/2010 și HG 1225/12.12.2011 având în vedere că acestea stabilesc salariile minime de bază brute garantate în plată corespunzătoare programului normal de lucru, angajatorul fiind obligat să garanteze în plată un salariu brut cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară însă nu este obligat să aplice coeficienții de salarizare daca obligația nu a fost stabilită prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de societate.
Respectând întocmai prevederile legislației în vigoare SNTFM CFR Marfa SA a negociat și acordat salariaților săi, salarii de bază brute mai mari decât salariul de bază minim brut stabilit prin hotărârile de guvern invocate de reclamanți, iar la negocierea și semnarea contractelor colective de muncă, părțile semnatare, de comun acord, au stabilit grila de salarizare, precum și faptul că, salariul de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare nu se mai obține prin înmulțirea coeficientului de ierarhizare a claselor de salarizare cu salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare.
Având în vedere cele menționate în precedent, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Pârâta a mai susținut că este neîntemeiată și solicitarea reclamantului C. C. referitoare la diferențele salariale pentru perioada 8.07.201l - decembrie 2013 având în vedere ca raporturile de muncă dintre reclamant și SNTFM CFR Marfa SA au încetat la data de 8.07.2011 în conformitate cu Decizia CI 2.1/2796/07.06.2011 anexata cererii de chemare în judecată.
Prin aceeași întâmpinare, pe cale de excepție, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului material ia acțiune în ceea ce privește capătul de cerere privind nulitatea Anexei 1 la CCM pe anul 2011 în conformitate cu prevederile art.267 alin. 1 lit. d din Codul Muncii.
Pârâta a solicitat să se constate că prin încheierea contractului colectiv de muncă pe anul 2011 și, respectiv, a contractului colectiv de muncă pentru anii 2012-2014, părțile, de comun acord, au stabilit valoarea salariului de bază brut pentru fiecare clasă de salarizare și să nu mai aplice formula de calcul folosita în Anexa 1 la Contractul Colectiv de Munca pentru anii 2009-2010.
De asemenea, pârâta a învederat că reclamanții din prezenta cauză au beneficiat pentru perioada martie 2011-decembrie 2013 de un salariu de bază brut superior salariului minim stabilit prin HG 1193/2010, HG 1225/2011, HG 23/2013.
În subsidiar, pârâta a solicitat a se avea în vedere prevederile art.57 alin. 2 din Legea 53/2003 constatarea nulității contractelor de munca produce efecte numai pentru viitor nu și retroactiv.
Cu privire la capătul de cerere privind dobânda legală, pârâta a solicitat respingerea acestuia, având în vedere dispozițiile contractelor colective de munca aplicabile care nu prevăd obligația angajatorului de a plați dobânzi.
La termenul de judecată din data de 26 august 2014, cu prilejul verificării competenței generale, materiale și teritoriale, potrivit art.131 coroborat cu art.95 Cod procedură civilă, tribunalul a pus în discuție, cu prioritate, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova, în soluționarea acțiunii promovate de reclamanții G. N., G. A., Peiculescu I., R. G. și R. M., invocată prin întâmpinarea depusă de pârâtă, dar și necesitatea disjungerii respectivelor pretenții.
Astfel, în vederea formării unor dosare distincte care să fie susceptibile de înaintare instanței competente să judece acțiunile formulate de reclamanții G. N., G. A., Peiculescu I., R. G. și R. M., au fost formate dosare distincte, în prezenta cauză continuând judecata doar pentru reclamanții C. C., M. M. și S. I., ce au domiciliile pe raza județului Prahova.
În ședința publică din data de 9.10.2014, tribunalul a pus în discuția părților, în ordine, excepția nulității cererii de chemare în judecată, excepția autorității de lucru judecat cu privire la reclamanții M. M. și S. I., precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune, toate invocate prin întâmpinare de către pârâtă.
Astfel, analizând excepția nulității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă prin întâmpinare, tribunalul a apreciat că acțiunea îndeplinește condițiile prevăzute de art.194 cod proc. civilă, inclusiv sub aspectul determinării obiectului pretențiilor, dar și al dovezii calității de reprezentant al apărătorului reclamanților, astfel că în bază art.248 alin 1 cod proc. civilă, motiv pentru care a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat vizând pe reclamanții M. M. și S. I., tribunalul a reținut că dosarul nr._ al Tribunalului Prahova, în raport de care a fost invocată excepția respectivă, nu a fost soluționat în fond, în condițiile în care prin decizia nr. 880/18.09.2014 a Curții de Apel Ploiești a fost dată o soluție cu trimitere spre rejudecare a cauzei prin anularea sentinței inițiale, fiind, astfel, respinsă și această excepție.
Analizând excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a constatat că, potrivit disp. art.268 alin 1 lit. c din codul muncii, nu a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, în condițiile în care termenul de prescripție aplicabil drepturilor pretinse de reclamanți este de 3 ani, iar nu de 6 luni, atât timp cât natura acelor drepturi este una salarială, chiar dacă acestea derivă din contractul colectiv de muncă.
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 2258 din 9.10.2014, a respins acțiunea ca neîntemeiată și a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții M. M. și S. I. sunt salariații pârâtei S. Națională de Transport Feroviar Marfă „CFR Marfă” SA, iar reclamantul C. C. a fost angajatul aceleiași societăți până la data de 8.07.2001, beneficiind de drepturile salariale cuvenite, potrivit prevederilor anexei nr.1 la Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2011-2012, înregistrat sub nr.8776/16.02.2011, respectiv anexei nr.1 la Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2012-2014, înregistrat sub nr.2650/20.04.2012.
Potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractual colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Totodată, conform art.229 alin.4 Codul muncii, contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Analizând capătul principal al acțiunii introductive, tribunalul a reținut că în art.4 alin.1 din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi 2008-2010 (aplicabil și pârâtei), se prevedea că acest contract se aplica începând de la 1 ianuarie 2006 până la 31 decembrie 2010, inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale. În cuprinsul contractului se prevedea, la alin.2 al aceluiași articol, posibilitatea prelungirii tacite a aplicabilității prevederilor CCM cu încă 12 luni peste termenul la care a fost încheiat - 31.12.2010, dacă niciuna dintre părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.
Așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudență, devenind un fapt de notorietate, Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi înregistrat la MMFPS sub nr. 722/24.01.2008 a expirat la data de 31.12.2010, ca urmare a faptului că a fost denunțat de Confederația Națională a Patronatului Român la data de 17.11.2010.
Prin urmare, salariul datorat de pârâtă reclamanților s-a calculat, prin înmulțirea coeficientului de ierarhizare a claselor de salarizare cu salariul minim brut de 700 lei, prevăzut la art.41 pct.3 lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă pe R. Transporturi pe anii 2008-2010, până la data de 31.12.2010, când a fost denunțat CCMRT.
Ulterior acestei date, nu a mai fost adoptat niciun contract colectiv de muncă la nivel superior în raport de care să se poată aprecia acordarea unor drepturi minimale prevăzute de acesta.
Deci, după data de 1 ianuarie 2011, în raporturile de muncă dintre părțile litigante sunt aplicabile numai prevederile Contractelor Colective de Muncă la nivel de unitate SNTFC „CFR Marfă” SA încheiate pentru perioada 2011-2014, care prevedeau un algoritm diferit de calcul al salariului, ce nu se mai rezulta din înmulțirea salariului de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare cu coeficientul de ierarhizare, întemeiat pe clasa de salarizare în care au fost încadrați, potrivit grilei de salarizare negociate între părțile contractelor colective de muncă identificate anterior, fără a se mai acorda coeficienți de ierarhizare.
În condițiile în care pârâta a respectat prevederile art.106 alin.8 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru perioada 2011, precum și dispozițiile art.98 alin.6 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru anii 2012-2014, nu au putut fi primite solicitările reclamanților care invocă aplicabilitatea coeficienților de ierarhizare făcând abstracție de convenția părților, prin raportare la un salariu de bază minim de 700 lei, prevăzut prin contractul colectiv încheiat la nivel superior, respectiv CCMR pe anii 2008-2010, atât timp cât acel contract și-a încetat valabilitatea la 31.12.2010.
Întrucât, la nivelul pârâtei, partenerii sociali au convenit în sensul încheierii contractului colectiv de muncă, acesta a devenit legea părților, conform principiului obligativității contractelor, producând pe deplin efecte asupra tuturor angajaților din unitate, în virtutea art.133 alin.1 lit.a din Legea nr.62/2011 a dialogului social.
Tribunalul a considerat că este nejustificată și pretenția reclamanților de obligare a pârâtei la plata diferențelor salariale cuvenite, luând ca punct de pornire salariul minim brut pe țară, așa cum a fost stabilit prin HG nr.1193/2010, pentru anul 2011, prin HG nr.1225/2011, pentru anul 2012, respectiv prin HG nr.23/2013, pentru anul 2013.
Astfel, salariul minim brut a fost definit de Organizația Internațională a Muncii ca fiind „nivelul de remunerație sub care nu se va putea coborî nici în drept, nici în fapt, indiferent care ar fi modul său de calcul, este salariul care în fiecare țară are forța legii și care este aplicabil sub pedeapsa sancțiunilor penale sau a altor sancțiuni specifice. Salariul minim este salariul considerat ca suficient pentru satisfacerea necesităților vitale de alimente, îmbrăcăminte, educație ale salariaților, ținând cont de dezvoltarea economic și culturală a fiecărei țări.”
Este de necontestat că prin HG nr.1193/2010 salariul minim pe economie pentru anul 2011 a fost stabilit la nivelul sumei de 670 lei, prin HG nr. 1225/2011, la nivelul sumei de 700 lei, pentru perioada 1.01._13, iar prin HG nr.23/2013, la nivelul sumei de 750 lei pentru perioada 1.02._13, respectiv la suma de 800 lei, pentru perioada 1.07._13.
Adoptarea acestor acte normative nu poate avea semnificația obligativității negocierii sau stabilirii prin lege a salariilor diferitelor categorii sociale pornind de la acest salariu minim brut garantat, ci doar aceea că angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară și nicidecum să folosească cuantumul acestuia ca punct de plecare în raport de care se calculează clasele de salarizare.
Sistemul de salarizare specific sectorului privat (așa cum este cazul în speță) este grevat de un singur principiu, acela al negocierii colective și individuale.
Acest principiu reprezintă o consecință a principiului constituțional potrivit căruia dreptul la negocieri colective este garantat (art.44 al.5). Codul muncii, concretizând acest drept, prevede că stabilirea salariilor se face prin negocieri colective sau/și individuale între angajator și salariați sau reprezentanții lor (art.162 alin.1 și 2), iar prin contractul de muncă „se stabilesc clauzele privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă (art. 229 alin.1).
Așa cum s-a statuat în literatura de specialitate, salariile de bază în sectorul privat sunt rezultatul negocierii colective sau individuale, contractul colectiv de muncă stabilește, de regulă, coeficienții minimi de ierarhizare, care sunt avuți în vedere la negocierea individuală, iar salariile astfel stabilite nu se pot situa sub cel rezultat din Contractul colectiv de muncă aplicabil.
În speță, în condițiile în care, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, salariile primite de reclamanți au fost peste salariul de bază minim garantat pe țară prin HG nr.1193/2010, HG 1225/2011, respectiv HG nr.23/2013, tribunalul a apreciat nefondate pretențiile reclamanților și cu privire la acest aspect.
Referitor la efectele deciziei civile nr.2015/M/25.10.2012 a Curții de Apel B., tribunalul a reținut că într-adevăr prin această hotărâre irevocabilă s-a constatat nulitatea anexei nr.1 la CCM pe anii 2009-2010, încheiat la nivelul pârâtei, fără însă ca o atare soluție să aibă relevanță asupra hotărârii ce va fi dată în prezenta cauză, atât timp cât vizează un contract colectiv de muncă încheiat în perioada în care era în vigoare (cu nesocotirea) CCM Unic la Nivel de R. Transporturi 2008-2010.
În plus, în mod indubitabil, anexa nr.1 la CCM, încheiat pentru anii 2012-2014, la nivelul societății pârâte nu este afectată de nicio cauză de nulitate absolută, fiind încheiat între partenerii sociali, cu respectarea prevederilor art.229-230 din Codul muncii și ale art.127-132 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.
Față de toate argumentele expuse, în bază art.39 alin.1 și art.229 alin.4 din Codul muncii, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții C. C., M. M. și S. I..
În bază art.453 Cod procedură civilă, cum partea care pierde procesul poate fi obligată la pata cheltuielilor de judecată numai la cererea părții adverse, prima instanță a luat act că nu s-au solicitat asemenea cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel C. C., M. M. și S. I., considerând-o netemeinică și nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, prima instanța nu a înțeles că pârâta a încălcat prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2012 prevederile art.40 alin.2 lit.c din Codul Muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Prin art.41 alin.3 litera a din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 s-a prevăzut că „Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună este de 700 lei, adică 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri sau indemnizații incluse în acesta".
Se mai susține că pârâta a ignorat prevederile art.41 alin.3 litera a din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de R. Transporturi nr.722 pe anii 2008-2011 prin care s-a prevăzut că „Salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună este de 709 lei și prin Anexa nr.1 din CCM pe anii 2009-2010 și 2010-2011 a stabilit cuantumul clasei 1 de salarizare la 600 lei, pârâta refuzând să pună în executare decizia civilă nr.201S/M/2S. 10.2012 a Curții de Apel B. sau să renegocieze salariile angajaților prin luarea în considerare pentru clasa 1 de salarizare salariul minim brut de 700 lei prevăzut de Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010.
Deci, până la data de 31.12.2010 salariul de baza brut corespunzător clasei 1 de salarizare a fost stabilit prin hotărâre judecătoreasca în mod irevocabil la 700 lei, iar clasele de salarizare și coeficienții de ierarhizare ale reclamanților sunt deja obținute și înscrise în carnetele de muncă și este cert ca salariul fiecăruia dintre aceștia trebuie să fie plătit așa cum a fost stabilit în mod irevocabil, păstrându-se salariul minim de 700 lei aferent clasei 1 de salarizare la care se aplică coeficientul clasei al fiecărui reclamant, neexistând niciun motiv pentru care să fie obligați să renunțe la un drept câștigat, fiind un bun deja dobândit.
Pentru perioada 1.01._11 nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit prin Anexa 1 la Actul adițional nr. 1713 din 21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010, iar pentru perioada 16.02._12 nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit prin Anexa 1 la CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.02.2011, în mod formal la 700 lei, însă fără aplicarea coeficienților de ierarhizare prevăzuți în grila de salarizare la salariul minim de 700 lei, ci la o valoare de 600 lei.
Pentru perioada 20.04._13 nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit în mod formal la 700 lei prin Anexa 1 la CCM pe anii 2012-2014 înregistrat sub nr.108/20.04.2012, însă fără aplicarea coeficienților de ierarhizare prevăzuți în grila de salarizare la salariul minim de 700 lei, ci la o valoare de 600 lei.
Faptul că pentru anumite perioade nu sunt stabiliți coeficienți de ierarhizare nici nu are relevanță, deoarece reclamanții nu solicită acordarea altor coeficienți de ierarhizare, aceștia au fost dobândiți deja, iar faptul că art.106 (8) din CCM pe anii 2011-2012 și art.98 (6) din CCM pe anii 2012-2014 precizează că se vor negocia coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare nu poate presupune ca CCM pe anii 2011-2012 și CCM pe anii 2012-2014 produc efecte retroactive și, cert, nu au puterea de a anula ceea ce reclamanții au dobândit în baza unor prevederi legale si a unor hotărâri judecătorești irevocabile.
Se mai arată că negocierile la care fac referire 106 (8) din CCM pe anii 2011-2012 și art.98 (6) din CCM pe anii 2012-2014, comportă asupra unei noi grile de coeficienți, asupra unor fapte viitoare și incerte și nu au nicio putere asupra aplicării coeficienților care au fost negociați și dobândiți anterior CCM pe anii 2011-2012 și CCM pe anii 2012-2014
Reclamanții au criticat cuantumul salariului cuvenit potrivit clasei de salarizare stabilita prin Anexa 1 la CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2014 cu neluarea în considerare a pragului minim de 700 lei stabilit prin decizia civila nr. 2015 din 5.12.2012 a Curții de Apel B. și prin Anexa 1 la Contractele colective de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2011-2012 și 2012-2014 și nu faptul că ar avea un salariu sub acest prag.
În subsidiar, referitor la capetele de cerere prin care au invocat aplicarea prevederilor art.1 din HG nr.1193/2010 și HG 1225/2011 care stabilesc salariul de baza minim brut pe țară garantat în plata de 670 lei/700 lei, apelanții arată că trebuia avut în vedere la calcularea drepturilor salariate ale reclamanților în perioada respectiva.
Odată cu ieșirea din vigoare a Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi art.722 pe anii 2008-2011 a dispărut temeiul convențional mai favorabil, iar prevederile CCM la nivel de unitate, în lipsa unui CCM la nivel superior, nu au respectat dispozițiile hotărârilor de guvern, dispoziții care nu au făcut decât să ridice pragul minim al salarizării pentru toți salariații din țară.
Din cele prezentate, rezultă în mod clar că prevederile Contractelor colective de muncă pe anii 2012-2014 încalcă flagrant dispozițiile imperative privind salariul minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin art.1 din cete trei HG-uri, pentru anii 2011, 2012 și 2013.
De asemenea, se susține că în mod greșit prima instanță a respins cererea de constatate a nulității Anexei 1 la CCM pe anii 2012-2014 încheiat la nivelul pârâtei și înregistrat sub nr.108/20.04.2012, deoarece pârâta a negociat drepturile salariale sub nivelul minim de 700 lei stabilit prin art.1 din HG nr.1225/2011 de 750 lei stabilit prin art.1 alin.1 din HG nr.23/2013 respectiv 800 lei stabilit art.1 alin.2 din HG nr.23/2013, nivelul minim salarial fiind stabilit sub nivelul salarial minim brut pe țară și să oblige pârâta să recalculeze valoarea salariului individual și să plătească fiecărui reclamant diferențele lunare dintre drepturile salariale cuvenite luând ca referință pentru clasa 1 de salarizare salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 700 lei pentru perioada 24 aprilie 2012 - 31 ianuarie 2013 conform art.1 din HG nr.1225/2011
Se solicită admiterea apelului, rejudecarea cauzei, anularea hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la plata diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare stabilit prin Anexa 1 la Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2011-2012 și 2012-2014, precum și sumele efectiv primite în perioada 1.01._12, toate drepturile actualizate în raport cu rata inflației și dobânda legală până la data plații efective.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul ( în numele membrilor de sindicat menționați în tabelele anexate acțiunii) a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige pârâta să recalculeze valoarea salariului individual și să plătească fiecărui membru de sindicat pentru perioada martie 2011-decembrie 2013 diferențele lunare dintre drepturile salariate rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinși în Anexa 1 la CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.03.2011 și în Anexa 1 la CCM pe anii 2012-2014 înregistrat sub nr.108/20.04.2012 încheiate la nivelul paratei, în raport de valoarea salariului de baza minim brut de 700 lei prevăzut la clasa 1 de salarizare și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectiva.
În subsidiar, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să recalculeze valoarea salariului individual și să plătească fiecărui reclamant pentru perioada 01.03._11 diferențele lunare dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinși în Anexa nr.l la Actul adițional nr.1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010 și din Anexa 1 la CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.03.2011, încheiate la nivelul paratei, în raport de valoarea salariului de baza minim brut pe țară garantat în plata de 670 lei conform art. l din HG.1193/24 noiembrie 2010 și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data fiecărei scadente și dobânda legală;
- obligarea pârâtei să recalculeze valoarea salariului individual și să plătească fiecărui membru de sindicat pentru perioada 01.01._13 în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre aceștia, diferențele lunare dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare cuprinși în Anexa nr. l la Contractele colective de muncă pe anii 2011-2012 și 2012-2014, încheiate la nivelul pârâtei, în raport de salariul de baza minim brut pe țară garantat în plata de 700 lei conform art.1 din. H.G . nr.1225/14.12.2011 și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă;
- obligarea pârâtei să recalculeze valoarea salariului individual și să plătească fiecărui membru de sindicat pentru perioada 01.02._13 diferențele lunare dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare cuprinși în Anexa nr. l la Contractele colective de muncă pe anii 2011-2012 și 2012-2014, încheiate la nivelul pârâtei, în raport de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 750 lei conform art. l (l) din H.G. nr.23/2013 și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă;
- obligarea pârâtei să recalculeze valoarea salariului individual și să plătească fiecărui membru de sindicat pentru perioada 01.07._13 diferențele lunare dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare cuprinși în Anexa nr. l la Contractele colective de muncă pe anii 2011-2012 și 2012-2014, încheiate la nivelul paratei, în raport de salariul de baza minim brut pe țară garantat în plata de 800 Iei conform art. l(2) din H.G. nr.23/2013 și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă;
- să se constate nulitatea Anexei 1 la CCM pe anii 2012-2014 încheiat la nivelul pârâtei și înregistrat sub nr.l08/20.04.2012, deoarece pârâta a negociat drepturile salariale sub nivelul minim de 700 lei stabilit prin art. l din HG nr.1225/2011, de 750 lei stabilit prin art. l alin. l din HG nr.23/2013, respectiv 800 lei stabilit art. l alin.2 din HG nr.23/2013, nivelul minim salarial fiind stabilit sub nivelul salarial minim brut pe țară și să oblige parata sa recalculeze valoarea salariului individual și sa plătească membrilor de sindicat diferențele lunare dintre drepturile salariale cuvenite luând ca referința pentru clasa 1 de salarizare salariul de baza minim brut pe țară garantat în plata de 700 lei pentru perioada 24 aprilie 2012 - 31 ianuarie 2013 conform art. l din HG nr.1225/2011, respectiv salariul de baza minim brut pe țară garantat în plata de 750 lei stabilit prin art. l din HG nr. 23/2013 pentru perioada 01 februarie 2013 - 30 iunie 2013, și 800 lei pentru perioada 01 iulie 2013 - 31 decembrie 2013, cu aplicarea coeficienților de ierarhizare din Anexa 1 la CCM corespunzător clasei de salarizare avute de fiecare reclamant și drepturile salariale efectiv plătite și sporurile aferente, toate drepturile actualizate cu rata inflației și dobânda legala pana la data plații efective;
- obligarea pârâtei la plata de daune interese constând în actualizarea sumei pe care o datorează cu rata inflației și la care se adaugă dobânda legală, inclusiv la plata cheltuielilor de judecată.
În speța de față, pentru rezolvarea raportului juridic dedus judecății trebuie avute în vedere prevederile contractelor colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe perioada dedusă judecății.
Conform art.142 alin.1 din Legea nr.62/2011, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă care sunt negociate cu încălcarea prevederilor art. 132 sunt lovite de nulitate, iar alin.2 al art.132 din Legea nr.62/2011 prevede că la încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile angajaților au un caracter minimal.
De asemenea, potrivit art.132 alin.4 din Legea nr.62/2011, contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile. În conformitate cu prevederile art.229 alin.4 din Codul muncii„contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților” și se aplică întocmai..
Potrivit art. 229 alin. 1 din Codul muncii „contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.”
Așa cum s-a statuat în literatura de specialitate, contractul colectiv de muncă este, prin natura lui, un contract regulamentar, iar instanța de judecată trebuie să considere că normele cuprinse în acesta au calitatea de reguli de drept aplicabile cu același titlu și cu aceleași efecte ca și normele cuprinse în actele normative.
Prioritatea de care se bucură în legislația muncii contractul colectiv de muncă în reglementarea relațiilor de muncă în raport cu celelalte izvoare specifice ale dreptului muncii se află în deplină concordanță cu normele internaționale în materie, el urmând să își producă efectele față de toți salariații și angajatorii la care se referă.
Salariul minim brut a fost definit de Organizația Internațională a Muncii ca fiind nivelul de remunerație sub care nu se va putea coborî nici în drept, nici în fapt, indiferent care ar fi modul său de calcul. El este salariul care în fiecare țară are forța legii și care este aplicabil sub pedeapsa sancțiunilor penale sau a altor sancțiuni specifice. Salariul minim este salariul considerat ca suficient pentru satisfacerea necesităților vitale de alimente, îmbrăcăminte, educație ale salariaților, ținând cont de dezvoltarea economică și culturală a fiecărei țări.
Conform art. 1 din HG 1193/2010 începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră.
Potrivit art. 1 din HG 1225/2011, începând cu data de 1 ianuarie 2012, salariul de baza minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program de lucru de 169,333 ore în medie pe luna în anul 2012 reprezentând 4,13 lei/oră.
Ulterior, conform art. l (alin. 1) din HG 23/2013, începând cu 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program de lucru de 168,667 ore în medie pe luna în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră, iar potrivit (alin. 2) începând cu 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe tara garantat în plata se stabilește Ia 800 lei lunar, pentru un program e lucru de 168,667 ore în medie pe luna în anul 2013, reprezentând 4,74 lei/oră.
Existența acestor acte normative nu înseamnă că negocierea sau stabilirea salariilor diferitelor categorii sociale trebuie să aibă ca bază de pornire acest salariu de bază minim brut garantat în plată, astfel cum pretinde reclamantul. Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, astfel cum statuează art.164 alin.3 Codul muncii și nicidecum să folosească cuantumul acestuia ca punct de plecare în raport de care se calculează clasele de salarizare.
În cadrul societății intimate,sistemul de salarizare al propriilor angajați este grevat de principiul negocierii colective și individuale, iar acest principiu reprezintă o consecință a principiului constituțional potrivit căruia dreptul la negocieri colective este garantat (art. 44 alin.5).
Codul muncii, concretizând acest drept, prevede la art.162 alin.1 că nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile, iar la art.162 alin.2 se stipulează că salariul individual se stabilește prin negocieri individuale între angajator și salariat, după cum prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauzele privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă (art. 229 alin.1).
În cauză rezultă că potrivit Anexei 1 la contractul colectiv de muncă la nivelul societății nr. 15/16.02.2011, pe anul 2011 salariul de bază minim brut a fost de 700 lei (filele 28-31 dosar fond), iar în contractul colectiv de muncă nr. 108/20.04.2012 pe anul 2012 - 2014 salariul de bază minim brut a fost de 700 lei.
În anul 2013, după data intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern nr. 23/2013, CFR Marfa a luat masurile necesare pentru modificarea tuturor contractelor individuale de muncă, pentru salariații încadrați cu un salariu sub salariul minim prevăzut de HG nr. 23/2013 și, în scopul respectării dispozițiilor legale în vigoare, pârâta prin actele J 2.2.1/368 din 26.02.2013, J 2.2.1/1149 din 26.06.2013 și J 2.2.1/2249 din 23.12.2013, a solicitat sucursalelor și centrelor zonale de marfă, luarea măsurilor de modificare a tuturor contractelor individuale de muncă ce nu respectă prevederile legale referitoare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sensul stabilirii salariului de bază brut la 750 lei, 800 și respectiv 850 lei și întocmirea de acte adiționale pentru salariații încadrați la clasele de salarizare ce nu respectă prevederile mai sus menționate ( filele 63,64,65 dosar fond).
În speță, în condițiile în care, din probele administrate în cauză, nu rezultă că vreunul dintre reclamanți ar fi primit un salariu mai mic decât salariul de bază minim garantat pe țară prin HG nr.1193/2010, HG nr.1225/2011, respectiv HG nr.23/2013 instanța, având în vedere considerentele expuse anterior, apreciază ca fiind fondate criticile apelantei cu privire la acest aspect situație în care nu se justifica anularea anexei 1 la CCM pe anii 2012-2014 încheiat la nivelul unității și nici acordarea diferenței de drepturi salariale pentru perioada în litigiu.
De asemenea, nu pot fi primite susținerile reclamantului vizând greșita calculare a salariului prin raportare la coeficienții de ierarhizare deoarece potrivit art. 106 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2011, părțile au stabilit că la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare. Prin urmare, coeficienții de ierarhizare enumerați nu erau stabiliți și nu puteau sta la baza calculării salariului reclamanților, alin 8 (în acest sens a anexat extras CCM 2011).
Similar, la art. 98 alin 6 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2012-2014 s-a prevăzut că părțile stabilesc ca la următoarele negocieri privind încheierea unui nou CCM să se negocieze acordarea următoarelor drepturi care, pe durata valabilității prezentului CCM, nu se acorda, printre acestea fiind și coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare, alin 6 (în acest sens a anexat extras CCM 2012/2014).
În raport de cele expuse, Curtea reține că legalitatea sentinței atacate nu este afectată, motiv pentru care în baza disp.art.480(1) NCPC va respinge apelul ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții C. C., M. M. și S. I., toți cu domiciliul ales la cabinet avocatură M. D. – B., ..13, județ B., împotriva sentinței civile nr. 2258 din 9.10.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă SA, cu sediul în București, ..38, sector 1.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 9 iunie 2015.
PreședinteJudecător
V. GheorgheVioleta S.
fiind în concediu de odihnă
a semnat președintele instanței
Grefier
A. F.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
2015-07-1
6 ex.
VS/FA
d.f. Trib. Prahova nr._
j.f. P.-A. A.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 464/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie act. Sentința nr. 151/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
