Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2024/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2024/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 2024/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 2024
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2015
Președinte – C. M. M.
Judecător – A. M. R.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul S. L. ÎNVĂȚĂMÂNT DÂMBOVIȚA, cu sediul în municipiul Târgoviște, ., nr. 62, județul Dâmbovița, C.U.I._, împotriva sentinței civile nr. 1014 din 25 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații pârâți U.A.T. ., cu sediul în . și ȘCOALA G. RĂSCĂIEȚI, cu sediul în ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, iar apelantul reclamant a solicitat, în cadrul cererii de apel, judecata cauzei și în lipsa acestuia.
Curtea, având în vedere că apelantul reclamant a solicitat, în cadrul cererii de apel, judecata cauzei și în lipsa acestuia, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, sub nr._ /05.01.2015 reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, a solicitat în contradictoriu cu pârâții U.A.T. . și Școala G. Răscăieți, obligarea pârâtei unități școlare la calcularea și plata, iar pârâta unitatea administrativ teritorială la alocarea drepturilor salariale cuvenite dar neacordate, reprezentând diferența de salariu rezultată ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plătii efective, către membrii de sindicat, personal didactic, didactic auxiliar/nedidactic, semnatari ai tabelului anexat cererii de chemare în judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că ÎCCJ, prin decizia nr. 21/18.11.2013 în soluționarea unui recurs in interesul legii în dosarul nr.16.2013 a statuat că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind în concret numai modalitatea de acordare și anume eșalonat și succesiv in cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/ soldei/indemnizației de bază.
S-a mai arătat că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art.25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011, că în acest sens, aceeași instanță a stipulat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/ solda/ indemnizația de bază este acordată și in continuare, iar Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzuta de art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009 și că o asemenea hotărâre, dată în cadrul unui recurs în interesul legii, are un efect limitat, acela de a determina o jurisprudență unitară cu privire la acele probleme de drept substanțial sau procedural care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești. Tocmai de aceea și jurisprudența a recunoscut caracterul de obligativitate al deciziilor pronunțate în interesul legii. Dezlegările date de ÎCCJ asupra problemelor de drept au caracter obligatoriu. Această obligativitate se raportează la toate instanțele ce ar fi chemate în viitor să soluționeze o cauză în care se ridică aceiași problemă de drept.
Interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație si Justiție este de natură a îndreptăți la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât ÎCCJ, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale personalului didactic și didactic auxiliar. Mai mult decât atât, în dispozitivul deciziei nr. 21/2013 nu se prevede imposibilitatea acordării acestui drept salariat, ci se stabilește că în interpretarea și aplicarea disp. art.8 din Legea nr. 285/2010, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
S-a mai arătat că dispozițiile menționate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial Nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.
Dreptul reclamanților de a beneficia de acest premiu este un drept câștigat, atâta vreme cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității. Prin intermediul dispozițiilor art. 1 din Codul civil legiuitorul consacră, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 13 alin. 2 din Constituție principiul neretroactivității legilor. Așadar, potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare si după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit. D. consecință, ori de cate ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor in timp, trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor. Norma retroactivității, înscrisă in art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.
Ori, în cazul reclamanților, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui întrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
De asemenea, trebuie observat că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat „Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.
Așadar, dacă instanțele de judecată constata că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urma, sunt obligate să ignore aceste prevederi si sa facă aplicarea celor din reglementarea internațional mai favorabilă. Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
Lipsirea reclamanților de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea noastră de acest bun, în sensul celei de-a doua faze a primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1, astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor ante-menționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu-premiul anual-și nici majorarea salarială, iar prin decizia 21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
De asemenea, reclamanții au invocat și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C - 310/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău, Secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO LI80 din 19.7.200 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței muncă.
În drept au fost invocate art. 25 din Legea nr.330/2000, Legea nr.47/1992, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin. 2,20,41,44,124, din Constituția României, art. I din Primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr.2000/78/ CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Pârâtele nu au formulat întâmpinare.
La data de 28 mai 2015 tribunalul a luat act că reclamantul a formulat cerere modificatoare în sensul că solicită acordarea diferențelor salariale începând cu data de 01.01.2012 până la zi, reactualizat cu indicele de inflație.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 1014 din 25 iunie 2015, a respins acțiunea formulată de reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții U.A.T. . și Școala G. Răscăieți, așa cum a fost modificată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Dâmbovița a reținut următoarele:
Reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele membrilor de sindicat personal didactic din Școala G. Răscăieți, a invocat ca temei al acordării de către pârâți a diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual aferent anului 2010, în creșterea salarială lunară stabilită începând cu data de 01.01.2012 (conform cererii modificatoare) împrejurarea că aceștia sunt angajați ai paratei Școala G. Răscăieți, iar temeiul de drept îl reprezintă dispozițiile art. 25 din Legea 330/2009 care, pentru anul 2010, au prevăzut dreptul reclamanților la acordarea premiului anual, premiu care nu ar fi fost inclus în creșterea acordată.
Prin art. 25 alin.(1) din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, modificată și completată, s-a prevăzut că personalul salarizat potrivit acestui act normativ, beneficiază pentru activitatea desfășurată, de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol, plata acestui premiu anual se realiza începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul.
Începând cu data de 1 ianuarie 2011 au devenit aplicabile prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice prin care s-a instituit un nou sistem de salarizare, sistem care îi vizează și pe reclamanții în cauză.
Prin art. 1 alin. (2) din acest act normativ s-a stabilit că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. 1 sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute de această lege.
Prin art. 39 alin.(1) lit. w) din Legea nr. 284/2010, s-a prevăzut abrogarea Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice nr. 330/2009, inclusiv a prevederilor art. 25 din această lege.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, aplicarea acestui act normativ se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor, funcțiilor de bază, salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale de aplicare.
În acest scop, a fost adoptată Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri public, iar art. 8 din acest act normativ a prevăzut că: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.
Prin această reglementare s-a modificat modalitatea de plată a premiului anual, aferent anului 2010, aceasta fiind transformată, dintr-o executare uno ictu, într-o executare succesivă, iar sumele corespunzătoare dreptului s-au regăsit în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010.
Raportarea la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu este de natură prin ea însăși să conducă la o altă concluzie, întrucât măsura legislativă, de plată eșalonată a premiului aferent anului 2010, prin includerea sumelor corespunzătoare în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu afectează dreptul reclamanților în substanța sa, iar măsurile luate au fost destinate menținerii echilibrului între cheltuielile și veniturile publice, urmărind un scop de utilitate publică.
Tribunalul a mai reținut că premiile nu au, de regulă, un regim prestabilit, constant și obligatoriu, ci reprezintă bonusuri, gratificații, și sunt facultative, benevole și variabile, iar prin Decizia nr. 414/2005 Curtea Constituțională a stipulat că drepturile salariale suplimentare, cum sunt primele, sporurile și adaosurile, prevăzute în acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate în Constituție, care nu ar mai putea să fie modificate sau anulate.
Prin urmare, modificarea sau suprimarea, pentru viitor, a unui premiu nu afectează dreptul fundamental al salariatului de a primi contraprestația pentru munca depusă.
Ca atare, tribunalul a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi acordat pe cale judecătorească.
Pe de altă parte, în legătură cu modul de interpretare al textelor legale incidente în cauză, ÎCCJ s-a pronunțat prin Decizia 21/2013, prin care a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că, întrucât decizia menționată mai sus este una obligatorie, o astfel de analiză a includerii premiului pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în majorările salariale stabilite pentru anul 2011 si următorii ani, nu mai poate fi efectuată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele membrilor de sindicat, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel reclamantul a arătat că, în fapt, prin sentința apelată, instanța de fond, respectiv Tribunalul Dâmbovița, în mod greșit, a respins cererea introductivă, reținând, prin raportare la prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, că premiul pentru anul 2010 reglementat de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi acordat pe cale judecătorească.
De asemenea, instanța de fond are în vedere Decizia 21/2013 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii privind prima anuală aferentă anului 2010, stabilind că aceasta a fost inclusă în majorările seriale stabilite pentru anul 2011, nemaiputând fi acordată sub forma vechii reglementări. Nimic mai eronat!!!!
În primul rând apelantul reclamant a solicitat a se avea în vedere împrejurarea că textul de lege asupra căruia se înclină prima instanță privește prima anuală aferentă anului 2010, ceea ce nu intră în sfera obiectului speței pendinte. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată spre soluționare pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._, s-a solicitat obligarea pârâților la calculul, respectiv plata diferențelor salariale reprezentând prima anuală aferentă anilor 2011 - 2014, cu precizarea că perioada pentru care se solicită diferențele salariale este 01.01.2012 - prezent.
În al doilea rând, decizia pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, al cărui efect este binecunoscut și de necontestat, privește modalitatea de acordare a primei anuale aferente anului 2010, nicidecum Înalta Curte de Casație și Justiție nu statuează cu privire la acordarea/neacordarea, includerea/neincluderea primei anuale aferente anilor 2011 - 2014 sub forma unei componente a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovat prezentul demers judiciar.
Mai mult, apelantul a subliniat faptul că soluția oferită de instanța de fond nu are ca sprijin piesele aflate la dosarul cauzei, în sensul că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu reiese că diferențele salariale solicitate, respectiv prima anuală aferentă anilor 2011 - 2014 ar reprezenta o componentă a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovată acțiunea introductivă.
Chiar și în aceste condiții, analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, urmează a se observa că acestea nu pot servi drept suport soluției oferite de către instanța de fond. Cu alte cuvinte, nu există ta dosar dovezi că prima anuală aferentă anilor 2011 - 2014 gr fi fost indusă în salariul de bază al membrilor de sindicat, personaj didactic, didactic auxiliar si nedidactic.
Din contră, toate argumentele instanței de fond privesc exclusiv și nejustificat, în opinia noastră, prima anuală aferentă anului 2010, ce nu face obiectul speței pendinte.
Pentru aceste considerente, apelantul reclamant a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
Curtea, analizând cererea de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:
Decizia pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, având la bază dispozițiile legale în materie, interpretările date textelor legale de către ICCJ în recurs în interesul legii și de către Curtea Constituțională, precum și întregul material probator.
Sub aspectul criticilor vizând modul de soluționare a chiar fondului raportului juridic litigios Curtea observă că, inițial tribunalul a fost investit cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtei, intimată în prezenta fază procesuală la acordarea în favoarea persoanelor în numele cărora a acționat reclamantul, apelant în litigiul pendinte pe rolul instanței de control judiciar a diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății, cu acordarea de daune interese moratorii aferente acelorași sume. Ulterior s-a modificat data de la care se solicită aceste drepturi, respectiv 01.01.2012.
În acest context, problematica modului de acordare a premiului anual reglementat de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, ulterior datei de 1 ianuarie 2011 (deci și în prezent), raportat la legislația incidentă începând cu acest moment a făcut obiect a numeroase Decizii ale Curții Constituționale și ale unui recurs în interesul legii, soluționat prin Decizia nr. 21/18.11.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 37 din 16 ianuarie 2014.
Potrivit acestei din urmă decizii, izvor de drept secundar și obligatorie de la data publicării sale în monitor, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Ceea ce este determinant însă pentru justa soluționare a cauzei sunt argumentațiile care au fundamentat o astfel de dezlegare a chestiunii de drept ce a făcut obiectul recursului în interesul legii.
Astfel, pornind de la jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut că s-a constatat de către instanța de contencios constituțional că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
La rândul său, Curtea Constituțională, printr-o decizie ulterioară celei în interesul legii și anume Decizia nr. 161 din 17.03.2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 352/21.05.2015, pornind tocmai de la Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013, a reținut că Înalta Curte a explicitat intenția legiuitorului exprimată prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, care prevedea că "sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi". Neclaritatea textului viza sintagma "fiind avute în vedere", Înalta Curte precizând că semnificația acesteia este că sumele în discuție au fost incluse în majorările salariale stabilite pentru anul 2011.
Ori, după cum se știe instanțele sunt ținute deopotrivă atât de cele statuate prin deciziile Curții Constituționale și prin deciziile în interesul legii, dar și de considerentele care au stat la baza unor astfel de statuări.
Pentru argumentația expusă Curtea apreciază ca nefondate criticile apelantului potrivit cărora instanța de fond nu a cercetat dacă prin modul concret de reglementare s-a realizat o compensare a acestor sume - compensarea având funcția de stingere a datoriei - in condițiile in care legiuitorul a specificat că aceste sume urmează a fi „avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."
Începând cu anul 2012 salariile nu au fost diminuate, ceea ce conduce în mod clar la concluzia că premiul anual a rămas inclus în drepturile salariale primite de membrii apelantului și în continuare.
Așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale în materia salarizării personalului bugetar sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. De asemenea, legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
Altfel spus, opțiunea legiuitorului privind modalitatea concretă de plată a premiului începând cu anul 2011 nu echivalează cu neacordarea sa, motivat de nerespectarea unor criterii, care erau însă specifice legislației anterioare.
Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia în mod greșit instanța de fond nu ar fi lăsat cauza la ultima strigare și nu ar fi acordat un nou termen de judecată.
Astfel, la data de 8.06.2015, potrivit cererii formulate de apărătorul reclamantului cauza a fost lăsată la ultima strigare. La ultima strigare, față de faptul că nu s-au depus nici un fel de dovezi care să ateste imposibilitatea prezentării niciunuia dintre avocații cabinetului angajat ca apărător, în mod corect tribunalul a respins cererea de acordare a unui nou termen de judecată.
Art.222 NCPC este foarte clar atunci când stabilește că amânarea judecății pentru lipsă de apărare se poate acorda numai în cazuri excepționale, pentru motive temeinice și neimputabile părții sau apărătorului ei.
Ori, simpla afirmație, neînsoțită de dovezi, că apărătorul nu se poate prezenta nu poate întruni cerințele art.222 NCPC, iar o depunere ulterioară a acestor dovezi excede limitelor stabilite de textul de lege menționat.
Curtea va avea în vedere și faptul că dreptul la apărare al reclamantului a fost pe deplin respectat prin faptul că tribunalul a dispus amânarea pronunțării pentru a da posibilitate apărătorului reclamantului să depună concluzii scrise, posibilitate care nu a fost însă valorificată de această parte.
Pentru toate motivele arătate Curtea apreciază ca nefondate toate criticile apelantului și, în baza art. 480 alin. 1 Cod pr. civ., urmează să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul S. L. ÎNVĂȚĂMÂNT DÂMBOVIȚA, cu sediul în municipiul Târgoviște, ., nr. 62, județul Dâmbovița, C.U.I._, împotriva sentinței civile nr. 1014 din 25 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații pârâți U.A.T. ., cu sediul în . și ȘCOALA G. RĂSCĂIEȚI, cu sediul în ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. M. R. C. M. M. GREFIER,
C. C.
Red.CMM
Tehnored. CC
5 ex./8.12.2015
d. fond_ Tribunalul Dâmbovița
J. fond R. M.
Operator date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1366/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
