Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 672/2013. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 672/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 583/40/2013
Dosar nr._ asigurări sociale
R O M Â NI A
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 22 aprilie 2013
Instanța constituită din :
Președinte – N. T.
Asistent judiciar - D. C.
Asistent judiciar – E. P.
Grefier – C. B.
Sentința civilă nr. 672
La ordine judecarea litigiului de asigurări sociale dintre contestatoarea I. G. și intimatele C. Județeană de Pensii B. și C. Națională de Pensii Publice – Comisia centrală de contestații.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatoarea și consilier juridic D. C. V. pentru intimate.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile și obiectul pricinii arătând că, prin serviciul registratură, contestatoarea a depus precizări, însoțite de înscrisuri – practică judiciară, iar intimata CNPP – prin CJP B. a depus întâmpinare. Un exemplar se înmânează contestatoarei, care arată că nu dorește termen pentru studiul întâmpinării.
Întrebată fiind, contestatoarea arată că dorește doar anularea înscrisurilor emise de intimate și diferența de pensie ,astfel cum a arătat în precizările la contestație depuse la dosar.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă părților prezente cuvântul la dezbateri asupra fondului pricinii.
Contestatoarea I. G. solicită admiterea contestației și admiterea cererii de recalculare, cu plata diferenței de pensie.
Consilier juridic D. C., pentru intimate, solicită respingerea contestației pentru motivele arătate prin întâmpinări.
Sporurile invocate în acțiune, respectiv sporul privind acordul și primele, cuprinse în adeverința 352/ mai 2012 eliberată de ., nu constituie sporuri cu caracter permanent conform Anexei 15 la Normele metodologice privind aplicarea Legii 263/2003.
TRIBUNALUL,
Asupra contestației de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ și precizată ulterior( f.21 și 40), contestatoarea I. G. a formulat, în contradictoriu cu intimatele C. Județeană de Pensii B. și C. Națională de Pensii Publice – Comisia centrală de contestații, contestație împotriva deciziei nr.R169208/02.11.2012 emisă de intimata C. Județeană de Pensii B. și a Hotărârii nr. 4368/01.04.2013 emisă de intimata C. Națională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații, solicitând anularea acestora și admiterea cererii sale de recalculare a pensiei pe baza veniturilor înscrise în adeverința nr.352/15.05.2012 eliberată de . B..
În fapt, contestatoarea a arătat că, luând cunoștință de Decizia nr. 19/2011 a ICCJ, publicată în M.O. nr. 824 din 22 nov.2011, a obținut de la fostul angajator adeverința nr.352 din 15.05.2012, pe care a înaintat-o Casei teritoriale de pensii B., însoțită de cerere pentru recalcularea drepturilor de pensie ,cerere înregistrată cu nr._ din 22.05.2012.
C. Județeană de Pensii B. i-a comunicat prin poștă noua decizie, cu nr.R._ din 02.11.2012, pe care a contestat-o conform cererii nr._ din 19.11.2012 la C. Județeană de Pensii B., în vederea transmiterii la Comisia centrală de soluționare a contestațiilor din cadrul Casei Naționale de Pensii București - pe cale procedural legală.
Contestatoarea a solicitat înlăturarea motivării din înscrisurile contestate referitoare la neluarea în calcul a sporului de acord, motivat de faptul că prin Decizia nr. 19/17.10.2011, dată în recurs în interesul legii, interpretând dispozițiile art.2, lit.e, art.78 și art.164, alin.(1) și (2) din Legea nr. 19/2000, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că:,,formele de retribuire obținute în acord global,prevăzute de art.12, alin.1,lit.a din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 54/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și pentru aceasta s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii”.
În dovedire, contestatoarea a depus înscrisuri.
Intimata CJP B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată.
În apărare, intimata a arătat că pensionara a solicitat prin intermediul cererii nr.3757/23.05.2012 recalcularea drepturilor de pensie anticipată parțială prin valorificarea adeverinței nr.352/15.05.2012 eliberată de . .
În conformitate cu dispozițiile art. 107 alin3 din Legea nr.263/2010,CJP B. a verificat documentele anexate la cererea de recalculare și a emis decizia nr._/02.11.2012 ,prin care a respins cererea de valorificare a adeverinței nr.352/15.05.2012.
În temeiul art. 149 din legea nr.263/2010 ,contestatoarea a depus la CJP B. contestația împotriva deciziei de pensie ,înregistrată sub nr._/06.12.2012, care a fost înaintată împreună cu dosarul de pensie la Comisia centrală de Contestații din cadrul CNPP București.
Intimata a menționat că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 127 și ale anexei nr. 15 din HG nr.257/ 2011, potrivit cărora nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001.
Trimiterile pe care le face contestatoarea la Decizia nr. 19/2011 a ICCJ au fost apreciate ca nefondate in cauză, întrucât instanța supremă a admis recursul în interesul legii în interpretarea dispozițiilor art.2,lit.e,art.78 și 164 din legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art.l și 2 din OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.
Or, Legea 19/2000 a fost abrogata prin art. 196 din Legea 263/2010,iar dispozițiile Legii nr. 263/2010 și ale HG 257/2011 au fost declarate constituționale ,neexistând până la această dată un recurs in interesul legii promovat si admis de către ICCJ cu trimitere la modificarea dispozițiilor anexei 15 la Normele metodologice de aplicare a noii legi a pensiilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.263/2010,HG nr.257/2011 și Codul de procedură civilă.
Și intimata CNPP, prin CJP B. a depus întâmpinare la contestația formulată de pensionară împotriva Hotărârii nr. 4368/01.04.2013 emisă de intimata C. Națională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații,solicitând respingerea acesteia în considerarea acelorași dispoziții ale Anexei nr.15 din Normele de aplicare ale Legii 263/2010, aprobate prin HG 257/2011.
Analizând probele administrate în cauză precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța reține următoarele:
Contestatoarea I. G. a formulat, în contradictoriu cu intimatele C. Județeană de Pensii B. și C. Națională de Pensii Publice – Comisia centrală de contestații, contestație împotriva deciziei nr.R169208/02.11.2012 emisă de intimata C. Județeană de Pensii B. și a Hotărârii nr. 4368/01.04.2013 emisă de intimata C. Națională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații, solicitând anularea acestora și admiterea cererii sale de recalculare a pensiei pe baza veniturilor înscrise în adeverința nr.352/15.05.2012 eliberată de . B..
Pentru soluționarea contestației, se va avea în vedere că:
- prin decizia nr. R169208/02.11.2012,intimata CJP B. a respins cererea de recalculare a pensiei anticipate parțiale formulată de contestatoare la data de 23.05.2012,întrucât veniturile realizate prin munca în acord global,, nu reprezintă sporuri cu caracter permanent prevăzute în anexa 15 din Normele de aplicare a prevederilor Legii 263/2010,aprobate prin HG 257/2011’’;
- prin hotărârea nr. 4368/01.04.2013 emisă de intimata C. Națională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de pensionară împotriva deciziei nr. R169208/02.11.2012, reținându-se aplicabilitatea acelorași dispoziții normative.
De asemenea că, în cuprinsul adeverinței nr. 352/15.05.2012 eliberată de . B. – pe baza căreia contestatoarea a solicitat recalcularea pensiei, prin valorificarea sumelor în acord și a premiilor încasate în perioada ianuarie 1977 - martie 2001 - fostul angajator a menționat în mod explicit că ,,… pentru aceste venituri care reprezentau componente ale venitului brut unitatea a virat CAS,respectând legislația în vigoare în perioada ianuarie 1977 – 31 martie 2001”.
Prin urmare,în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit.c din Legea 263/2010 ce reglementează, ca unul din principiile de bază ale organizării și funcționării sistemului public de pensii, principiul contributivității - potrivit căruia ,, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite’’.
Așadar, dispozițiile art.127 din Normele metodologice de aplicare a Legii 263/2010 aprobate prin HG 257/2011 precum și ale Anexei nr.15 din aceleași Norme trebuie interpretate și aplicate în conformitate cu dispozițiile legii – întrucât potrivit art.108 alin.2 din Constituția României, hotărârile adoptate de Guvern ,, se emit pentru organizarea executării legilor ’’,iar conform art.4 alin.3 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative ,, actele normative date în executarea legilor …se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.’’
În consecință,în condițiile în care prin adeverința nr. 352/15.05.2012, contestatoarea a dovedit că sumele acordate cu titlu de spor acord și premii au fost incluse în venitul brut pentru care s-a plătit CAS,intimatele erau obligate să facă aplicarea prioritară a dispozițiilor Legii 263/2010 și să procedeze la valorificarea acestor sume pentru recalcularea pensiei în conformitate cu dispozițiile art.107 alin.3 din Legea 263/2010.
Aceasta cu atât mai mult cu cât potrivit art.12 alin.1 lit. a din Legea nr. 57/1974, printre formele de retribuire prevăzute de legiuitor era și cea în acord global, iar în cuprinsul art. 120 alin.1 din aceeași lege s-a prevăzut în mod expres că ,, În activitatea de proiectare se va utiliza cu precădere forma de retribuire în acord global’’.
Așadar, în cazul contestatoarei sumele încasate în acord global au avut un caracter permanent, forma de retribuire în acord era prevăzută de lege, iar virarea C.A.S.ului s-a făcut la total venit brut realizat,întrucât conform art.1 din Decretul nr. 389/1972, angajatorii erau obligați ,,să vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat”.
Iar dispoziția legală mai sus citată a fot menținută prin Legea nr. 49/1992,modificându-se numai procentul C.A.S.ului datorat de angajator.
În plus, chiar pct .IV din Anexa 15 a Normelor aprobate prin HG 257/2011 a indicat utilizarea la determinarea punctajului mediu anual pentru ,, Alte sporuri acordate de către ministerele de resort, conform prevederilor actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidențiate împreună cu salariile aferente în statele de plată și pentru care s-a datorat și s-a virat contribuția de asigurări sociale.’’
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea dispozițiilor art.2 lit.e art.78 și art.164(1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art.1 și 2 din OUG nr. 4/2005 vizând recalcularea pensiilor din sistemul public,provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilind prin Decizia nr. 19/17.10.2011 că: ,, Formele de retribuire obținute în acord global,prevăzute de art.12alin.1 litera a din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 54/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii”.
Este adevărat că această decizie impune interpretarea unitară a altor dispoziții legale,însă este de observat că acestea sunt similare dispozițiilor normative aplicabile în prezenta cauză și că pun în discuție același principiu al contributivității ce reglementează funcționarea sistemului public de pensii și a cărui nerespectare ar determina obținerea de către contestatoare a unei prestații de asigurări sociale care nu ar fi proporțională cu prețul plătit pentru riscul asigurat.
Prin urmare, față de ansamblul celor ce preced, tribunalul va admite prezenta contestație astfel cum a fost precizată,contestație formulată de contestatoarea I. G. împotriva Hotărârii nr. 4368 din 01.04.2013 emisă de C. Națională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații cu privire la Decizia R nr._/02.11.2012 emisă de C. Județeană de Pensii B..
De asemenea, va anula Hotărârea nr. 4368/01.04.2013 cu privire la Decizia nr._/02.11.2012 și va obliga intimata C. Județeană de Pensii B. să emită pentru contestatoare o nouă decizie de recalculare a pensiei cu luarea în calcul și a sumelor din adeverința nr. 352/15.05.2012 emisă de S.C.NORD PROIECT SA B. și să-i plătească contestatoarei drepturile de pensie astfel recalculate începând cu data de 1.06.2012.
Plata drepturilor de pensie recalculate s-a dispus a fi realizată începând cu data de 1.06.2012, întrucât contestatoarea a depus cererea de recalculare la data de 23.05.2012, iar potrivit art.107alin.5 din Legea nr. 263/2010, drepturile de pensie recalculate,,se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea”.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A Ș T E
Admite contestația precizată, formulată de contestatoarea I. G. împotriva Hotărârii nr. 4368 din 01.04.2013 emisă de C. Națională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații cu privire la Decizia R nr._/02.11.2012 emisă de C. Județeană de Pensii B..
Anulează Hotărârea nr. 4368 din 01.04.2013 emisă de C. Națională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații și Decizia Casei Județene de Pensii B. R nr._/02.11.2012 privind pe contestatoare.
Obligă intimata C. Județeană de Pensii B. să emită contestatoarei decizie de recalculare a pensiei cu luarea în calcul și a sumelor din Adeverința nr. 352/15.05.2012 emisă de S.C.,,NORD PROIECT” S.A. B., drepturile de pensie astfel recalculate urmând a fi plătite contestatoarei începând cu data de 1.06.2012.
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2013.
Președinte, Asistenți Judiciari, Grefier,
N. T. D. C. E. P. C. B.
Cu opinie în același sens
Redt.TN
Tehnored. BC
5 ex/19.06.2013 v
← Contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale.... | Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 927/2013.... → |
---|