Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 1715/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1715/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 05-08-2015 în dosarul nr. 242/118/2015*
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1715
Ședința publică din data de 5 august 2015
PREȘEDINTE – D. I. F.
ASISTENȚI JUDICIARI
A. B.
R. G.
GREFIER – R. B.
Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile formulate de reclamanta S. S., cu domiciliul în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul în C., . C, județul C., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 28 iulie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 5 august 2015, când a pronunțat următoarea sentință:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față constată:
La 16.01.2015, pe rolul Tribunalului C. – Secția contencios administrativ și fiscal a fost înregistrată sub nr._, cererea prin care reclamanta S. S. a chemat în judecată C. Județeană de Pensii C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea Deciziei nr._/3.12.2014.
Demersul judiciar este motivat prin prisma nemulțumirii reclamantei față de măsurile dispuse de instituția pârâtă prin decizia menționată, aceasta susținând că s-a dispus nelegal recuperarea sumelor pretins a fost încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale, fără a fi avute cele stabilite printr-o hotărâre judecătorească anterioară prin care i s-a dat câștig de cauză.
Pârâta și-a precizat poziția procesuală prin întâmpinare, invocând excepția necompetenței funcționale a instanței de contencios administrativ și fiscal.
Prin încheierea din 7 aprilie 2014 Secția de C. administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale a completului specializat contencios administrativ, a constatat natura civilă a cauzei și a înaintat dosarul Secției a I – a civilă a Tribunalului C..
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului C. Secția I Civilă.
A fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin decizia nr._/03.12.2014 anexată cererii de chemare în judecată pârâta C. Județeană de Pensii C. a dispus constituirea în sarcina reclamantei de debitului în sumă totală de 2920 lei reprezentând drepturi încasate necuvenit pe perioada 01.05._14, plata necuvenită a drepturilor fiind generată de incompatibilitatea privind cumulul veniturilor de natură salarială cu categoria de prestații de asigurări sociale conform art.114 alin.1 lit.h din legea nr.263/2010.
Reclamanta este pensionară pentru limită de vârstă însă urmare a decesului soțului acesteia a optat pentru pensia de urmaș conform art.92 din legea nr.263/2010 .
Totodată conform art.114 alin. 1 lit. H din legea nr.263/2010 „În sistemul public de pensii, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze:
http://10.16.60.51/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp4589608/_.HTML - #h)soțul supraviețuitor, beneficiar al unei pensii de urmaș, realizează venituri brute lunare pentru care, potrivit legii, asigurarea este obligatorie, dacă acestea sunt mai mari de 35% din câștigul salarial mediu brut prevăzut la art. 33 alin. (5);”
Reclamanta nu contestă realizarea veniturilor dovedită și de adeverința nr._/15.11.2014 ci susține că aceasta trebuia să privească doar diferența între pensia pentru limită de vârstă și pensia de urmaș.
Instanța constată că odată făcută opțiunea în baza art.92 din legea nr.263/2010 pensia pentru limită de vârstă a fost suspendată, reluarea plății pensiei pentru limită de vârstă urmând a fi făcută conform art.115 la cerere și nu din oficiu odată cu constatarea situației de incompatibilitate.
Odată exprimat dreptul de opțiune reclamanta și-a asumat toate drepturile dar și toate interdicțiile la care era supusă ca urmare a manifestării de voință exprimate.
Susținerea reclamantei referitoare la plata diferenței dintre pensia de urmaș și pensia pentru limită de vârstă nu poate fi primită de instanță atât timp cât dacă reclamanta s-ar fi aflat în plată cu pensia pentru limită de vârstă nu ar mai fi fost în stare de incompatibilitate, iar decizia ar fi fost anulată integral.
De altfel, ulterior, așa cum rezultă din documentele aflate la dosar, ca urmare a deciziei de suspendare a plății pensiei de urmaș reclamanta a formulat cerere de reluare a pensiei pentru limită de vârstă (filele 20-25).
Pentru aceste considerente, instanța urmează a respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta S. S., cu domiciliul în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul în C., . C, județul C., ca nefondată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 5 august 2015.
PREȘEDINTE, ASISTENTI JUDICIARI,
D. I. F. A. B.
R. G.
GREFIER,
R. B.
Tehnored.jud.D.I.F./06.08.2015
2com/06.08.2015
| ← Recalculare pensie. Sentința nr. 1292/2015. Tribunalul CONSTANŢA | Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 431/2015.... → |
|---|








