Recalculare pensie. Sentința nr. 1292/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1292/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 1754/118/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1292
Ședința publică din 15 iunie 2015
PREȘEDINTE – C. B.
ASISTENȚI JUDICIARI
A. B.
L. N.
GREFIER – I. D.
Pe rol, soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta I. M. domiciliată în Medgidia, ., județul C. în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul în C., . C, având ca obiect recalculare pensie.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 08.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 15.06.2015, pentru când a pronunțat următoarea hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față constată:
Prin cererea formulată de reclamanta I. M. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C., înregistrată sub nr._, se solicita obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de pensie prin care să se recalculeze pensia pentru limită de vârstă deoarece nu i s-au luat în considerare veniturile atestate de adeverința nr. 1214/15.05.2014 eliberată de . pe motiv că drepturile de salarii primite suplimentar nu intra în categoria sporurilor cu caracter permanent și nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor.
Reclamanta consideră că motivația de mai sus nu este fondată deoarece conform prevederilor art. 2 lit. c din Legea nr. 263/2010, drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, iar veniturile la care se face referire în cuprinsul adeverinței nr. 1214/15.05.2014 au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.
Pârâta C. Județeană de Pensii C. a solicitat, prin întâmpinare depusă la dosar, respingerea acțiunii, deoarece veniturile nu constituie sporuri cu caracter permanent.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține:
Prin decizia nr._/27.01.2015 emisă de pârâta C. Județeană de Pensii C. a fost admisă cererea reclamantei și i s-a stabilit acestuia o pensie anticipată parțială având în vedere următoarele elemente de calcul: stagiu total de cotizare de 33 de ani, 7 zile, din care 31 de ani și 2 luni în condiții normale, punctaj mediu anual 0._ puncte și valoarea punctului de pensie 790.7 lei.
Referitor la fructificarea adeverinței, instanța reține:
Prin adeverința nr. 1214/15.05.2014 se atestă faptul că reclamantul a fost salariat la ., precizându-se totodată drepturile de salarii majorate, cuvenite pentru depășirea cantitativă și calitativă a producției, precum și faptul că pentru aceste venituri a fost achitat CAS.
Refuzul pârâtei de a valorifica această adeverință este nejustificat atât timp cât în adeverința nr. 1214/15.05.2014 se stipulează expres că pentru venitul brut realizat s-a plătit contribuția de asigurări sociale și pensie suplimentară .
Legea nr.263/2010 ca de altfel și Legea nr.19/2000 are ca principiu fundamental principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, conform art.2 alin.1 lit.c.
Instanța reține că potrivit Deciziei nr. 736 din 24 octombrie 2006, a Curții Constituționale nu se exclude "de plano" posibilitatea valorificării veniturilor enumerate în mod exhaustiv în OUG nr.4/2005, ci prevede că aplicabilitatea la cazul concret a acestor prevederi legale se stabilește de instanță, în funcție de includerea sau nu a acestor venituri în baza de calcul al contribuțiilor de asigurări sociale. Astfel, în opinia Curții Constituționale, problema dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor și dacă s-au încasat sau nu contribuții de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la punctajul anual constituie probleme de fapt și de aplicare a legii a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanțelor judecătorești.
La pct. I-V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 sunt enumerate sporurile, indemnizațiile și orice alte venituri suplimentare care trebuie avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual, însă, prin dispozițiile pct. VI se stipulează în mod expres că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.
Astfel fiind, în acord cu Decizia nr. 736 din 24 decembrie 2006 a Curții Constituționale, instanțelor judecătorești, în exercitarea deplinei jurisdicții în fapt și în drept, le incumbă atributul exclusiv al verificării împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor, acestea constituind probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, iar nu o problemă de interpretare a legii.
Dezlegarea dată de Curtea Constituțională se aplică și în cazul Legii nr.263/2010 atât timp cât aceasta în Anexa 15 cuprinde următoarea Mențiune: Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001:
- formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale;
- participarea la beneficii a oamenilor muncii din unitățile economice;
- premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite;
- recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate;
- diurnele de deplasare și de delegare, indemnizațiile de delegare, detașare și transfer;
- drepturile de autor;
- drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă;
- al treisprezecelea salariu;
- formele de retribuire definite sub sintagma "plata cu ora", acordate cadrelor didactice și specialiștilor din producție sau din alte domenii de activitate pentru activitatea didactică de predare, seminare, lucrări practice, desfășurate în afara obligațiilor de muncă de la funcția de bază, pentru acoperirea unor posturi vacante sau ai căror titulari lipseau temporar, precum și pentru îndeplinirea unor activități didactice pentru care nu se justifică înființarea unor posturi;
- formele de retribuire pentru "orele suplimentare" realizate peste programul normal de lucru;
- sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică și care asigură perfecționarea de specialitate a învățătorilor și educatorilor;
- indemnizațiile de muncă nenormată;
- compensațiile acordate conform decretelor nr. 46/1982 și nr. 240/1982;
- alte sporuri care nu au avut caracter permanent., mențiune care reia aceeași mențiune din OUG nr.4/2005.
Astfel fiind, în acord cu Decizia nr. 736 din 24 decembrie 2006 a Curții Constituționale, instanțelor judecătorești, în exercitarea deplinei jurisdicții în fapt și în drept, le incumbă atributul exclusiv al verificării împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor, cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii nr.19/2011.
Din motivarea instanței supreme, instanța reține cu aplicabilitate la cazul de față și dezlegarea potrivit căreia „neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform contribuției de asigurări sociale) și crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior „.
Nu se poate accepta ca o perioadă în care un asigurat a fost retribuit în acord global să nu fie avută în nici un mod în vedere la stabilirea stagiului de cotizare și implicit a punctajului mediu anual pe baza căruia se determină pensia, întrucât o astfel de concluzie ar contraveni principiului contributivității consacrat de art.2 lit. e din Legea nr. 19/2000 potrivit cu care fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite. Acest principiu este recunoscut expres și prin dispozițiile art.2 lit.c din legea nr.263/2010.
Constatând aplicarea principiului contributivității, instanța de judecată aplică o normă juridică existentă, cu valoare de principiu, unor situații particulare, în care este lipsit de relevanță juridică caracterul temporar și variabil al unor venituri, câtă vreme, pentru acestea, au fost reținute sume reprezentând contribuții la fondul de pensii.
În aplicarea acestui principiu, la stabilirea drepturilor de pensie trebuie avute în vedere toate veniturile asupra cărora s-a calculat contribuția asigurărilor sociale, înregistrate în carnetul de munca sau evidențiate în adeverințe eliberate de unitățile la care asiguratul si-a desfășurat activitatea.
Având în vedere că adeverința reprezintă acte oficiale ce emana de la unitatea angajatoare, pârâta nu are competenta de a cenzura acordarea drepturilor salariale realizate de către reclamant, unitatea răspunzând pentru realitatea datelor înscrise în actele pe care le emite.
Astfel, tribunalul apreciază că atât timp cât adeverința nr. 1214/15.05.2014 poartă mențiunea reținerii contribuției de asigurări sociale, în respectarea și aplicarea principiului contributivității, pârâta trebuie să fructifice această adeverință.
Pentru aceste considerente, instanța va anula decizia nr._/27.01.2015 și va obliga pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. să emită reclamantei o decizie de acordare a pensiei anticipate parțiale, începând de la data de 21.11.2014, cu luarea în considerare a adeverinței nr. 1214/15.05.2014 emisă de ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I. M. domiciliată în Medgidia, ., județul C. în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul în C., . C.
Anulează decizia nr._/27.01.2015 emisă de către pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C..
Obligă pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. să emită reclamantei o decizie de acordare a pensiei anticipate parțiale, începând de la data de 21.11.2014, cu luarea în considerare a adeverinței nr. 1214/15.05.2014 emisă de ..
Executorie, în condițiile art. 637 C. proc. civ.
Cu apel, care se depune la Tribunalul C., în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2015.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
C. B. A. B.
Pt. L. N.
Cf.disp.art.426 al.4 C.
Semnează Președinte Complet,
C. B.
Pt. GREFIER
I. D.
Cf.disp.art.426 al.4 C.
Semnează Grefier Șef,
M. J.
Tehnored.jud.C.B./ 10.08.2015
emis 2 comunicări/ 11.08.2015
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 908/2015.... | Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 1715/2015.... → |
|---|








