Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 315/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 315/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 6621/118/2014

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 315

Ședința publică din 12 februarie 2015

PREȘEDINTE – C. S. A.

ASISTENȚI JUDICIARI

L. N.

G. C.

GREFIER – S. M. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul N. I., domiciliat în C., ., ., ., județ C. în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., . C, județul C., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 29.01.2015, zi în care părțile prezente au pus concluzii, ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, pronunțarea cauzei amânându-se pentru data de 12.02.2015, dată la care s-a pronunțat sentința

TRIBUNALUL

Prin cerere înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 15-09-2014 sub nr._, reclamantul N. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., obligarea paratei la emiterea unei decizii de pensionare, respectiv recalcularea drepturilor de pensie potrivit sporurilor de care a beneficiat, acestea nefiind valorificate la stabilirea corecta a punctajului mediu anual, obligarea paratei laq plata diferentelor dintre pensia incasata si pensia cuvenita de la data de 28-08-2014, suma actualizata cu indicele inflatiei la data efectuarii platii efective a diferentelor. A solicitat reclamantul si cheltuieli de judecata.

În considerentele de fapt, reclamantul a arătat că a depus cerere de recalculare la sediul paratei, solicitand valorificarea adeverintelor nr. TP1/1501/14-04-2014, TP1/1502/14-04-2014, TP1/1503/14-04-2014, TP1/1504/14-04-2014, TP1/1505/14-04-2014, TP1/1506/14-04-2014 emise de SNTFM CFR MARFA si nr. 7/322/22-07-2014 emisa de ., insa C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. nu a emis nici un raspuns. Precizeaza reclamantul ca a fost pensionat prin decizia nr._/2009.

În drept, au fost invocate dispozițiile din Legea nr. 19/2000, Legea nr. 263/2010.

În dovedirea susținerilor, au fost anexate cererii formulate înscrisuri în copie.

Pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. nu a formulat întâmpinare. Parata a depus dosarul administrativ.

Pentru dovedirea pretențiilor și a apărărilor formulate, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar adeverințele menționate și dosarul administrativ al reclamantului.

Analizând cererea formulată prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei și a dispozițiilor normative incidente, instanța apreciază că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Drepturile de pensie ale reclamantului N. I. au fost stabilite începând cu data de 01-04-2009, prin decizia nr._/15-07-2009 (fila 20 dosar).

Prin cererea înregistrată sub nr._/28.07.2014 (fila 12 dosar), reclamantul N. I. a solicitat recalcularea acestor drepturi cu valorificarea datelor menționate în adeverintele nr. TP1/1501/14-04-2014, TP1/1502/14-04-2014, TP1/1503/14-04-2014, TP1/1504/14-04-2014, TP1/1505/14-04-2014, TP1/1506/14-04-2014 emise de SNTFM CFR MARFA si nr. 7/322/22-07-2014 emisa de . (filele 13 - 19 dosar).

In cursul judecatii, prin decizia nr._/_ (fila 149 dosar), pârâta a solutionat cererea de recalculare nr._/28-07-2014, insa fara a valorifica sporurile cuprinse in adeverintele nr. TP1/1501/14-04-2014, TP1/1502/14-04-2014, TP1/1503/14-04-2014, TP1/1504/14-04-2014, TP1/1505/14-04-2014, TP1/1506/14-04-2014 emise de SNTFM CFR MARFA si nr. 7/322/22-07-2014 emisa de ..

Analizand adeverintele nr. TP1/1501/14-04-2014, TP1/1502/14-04-2014, TP1/1503/14-04-2014, TP1/1504/14-04-2014, TP1/1505/14-04-2014, TP1/1506/14-04-2014 emise de SNTFM CFR MARFA si nr. 7/322/22-07-2014 emisa de . (filele 13 - 19 dosar) se constata ca acestea cuprind sporurile de care a beneficiat reclamantul, respectiv spor pentru orele de munca prestate in zilelel de sambata, duminica si sarbatori legale, spor pentru orele de dormitor, formele de retribuire in acord global, sporul pentru orele suplimentare, spor de conducere simplificata a locomotivei, spor pentru ore scoala personal, mentionandu-se ca unitatea a retinut si virat lunar contributiile individuale la fondul public de pensii sau unitatea adatorat si virat CAS la total fond salarii.

Potrivit art. 107 al. 3 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia. Conform art.96 alin.2 din Legea nr.263/2010, punctajul lunar se calculează prin raportarea câștigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de S..

Potrivit art. 165 alin. 1 și 2 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizeaza salariile brute sau nete, dupa caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de munca, astfel: a) salariile brute, pâna la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 pâna la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. La determinarea punctajelor lunare, pe lânga salariile prevazute la alin. 1 se au în vedere si sporurile cu caracter permanent care, dupa data de 1 aprilie 1992, au facut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare si care sunt înscrise în carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverinte eliberate de unitati, conform legislatiei în vigoare.

În conformitate cu prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010 sistemul public de pensii se organizează și funcționează având ca principiu de bază principiul contributivității conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor sociale plătite. Potrivit art. 19, constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asigurații datorează și/sau plătesc contribuții de asigurări sociale în sistemul public de pensii.

Se reține de asemenea și Decizia nr. 19/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin care s-a stabilit că principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile și alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat.

În cauză, se constată că, în cuprinsul adeverințelor, este menționat expres că unitatea a reținut și a virat cota de asigurări sociale la bugetul asigurărilor sociale de stat, prin urmare se impune valorificarea acesteia în procesul de stabilire a drepturilor de pensie.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în mod constant în jurisprudența sa că drepturile de asigurări sociale cuvenite în baza contribuțiilor de asigurări sociale plătite constituie un bun patrimonial în sensul art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Pentru considerentele arătate, apreciind cererea fondata, instanța va admite cererea, va obliga parata sa emita reclamantului o decizie de recalculare a pensiei cu luarea in considerare a adeverintelor nr. TP1/1501/14-04-2014, TP1/1502/14-04-2014, TP1/1503/14-04-2014, TP1/1504/14-04-2014, TP1/1505/14-04-2014, TP1/1506/14-04-2014 emise de SNTFM CFR MARFA si nr. 7/322/22-07-2014 emisa de ., incepand cu data de 01-09-2014, va obliga parata sa plateasca reclamantului diferentelor ce rezulta intre pensia incasata si pensia cuvenita, conform deciziei de recalculare, incepand cu data de 01-09-2014.

In temeiul art. 453 alin. 1 NCPC, instanta va obliga parata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata de 500 lei, reprezentand onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea formulata de reclamantul N. I., domiciliat în C., ., ., ., județ C. în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., . C, județul C..

Obliga parata sa emita reclamantului o decizie de recalculare a pensiei cu luarea in considerare a adeverintelor nr. TP1/1501/14-04-2014, TP1/1502/14-04-2014, TP1/1503/14-04-2014, TP1/1504/14-04-2014, TP1/1505/14-04-2014, TP1/1506/14-04-2014 emise de SNTFM CFR MARFA si nr. 7/322/22-07-2014 emisa de ., incepand cu data de 01-09-2014.

Obliga parata sa plateasca reclamantului diferentelor ce rezulta intre pensia incasata si pensia cuvenita, conform deciziei de recalculare, incepand cu data de 01-09-2014.

Obliga parata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata de 500 lei, reprezentand onorariu avocat.

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Tribunalul Constanta.

Pronuntata in sedinta publica din 12-02-2015.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,

C. S. A. Pt. G. C. aflată în

concediu medical, cf.art.426 al.4, teza I

semnează președinte complet

C. S. A.

L. N.

GREFIER

S. M. S.

Tehnored.jud.C.S.A.

4 ex./05.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 315/2015. Tribunalul CONSTANŢA