Recalculare pensie. Sentința nr. 711/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 711/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 627/118/2015
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.711
Ședința publică din data de 8 aprilie 2015
PREȘEDINTE – D. I. F.
ASISTENȚI JUDICIARI
G. C.
L. N.
GREFIER – R. B.
Pe rol judecarea cauzei civile, privind pe reclamantul P. M., cu domiciliul în C., ., ..B, .,, în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul în C., . C, județul C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință răspunde pentru pârâta C. județeană de Pensii C., consilier juridic A. E., în baza delegației depusă la dosar, lipsind reclamantul P. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 157 și următoarele Cod de procedură civilă.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 157 din Legea nr. 263/2010.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului și mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, după care:
Tribunalul, verificându-și din oficiu competența de soluționare a prezentei cereri, în conformitate cu dispozițiile art. 95 alin.1 Cod de procedură civilă, se constată competent în soluționarea prezentului litigiu .
La solicitarea instanței, pârâta prin reprezentant convențional, învederează că nu are cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat instanța pune în discuțieprobatoriul cauzei.
Pârâta, prin reprezentant convențional solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, pe care o constată administrată.
La solicitarea instanței, pârâta prin reprezentant solicită a se lua act că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus, apreciind dosarul în stare de judecată.
Instanța, reținând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de propus, potrivit art.392 Cod procedură civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul.
Pârâta,prin reprezentant convențional, solicită respingerea acțiunii pentru considerentele arătate pe larg în cuprinsul notelor scrise pe care le depune la dosar.
Instanța, în considerarea art.394 Cod procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare atât asupra excepției prescrierii dreptului material la acțiune cât și asupra fondului cauzei.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul P. M. a chemat în judecată pe parata C. Județeană de Pensii C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată parata să emită o decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, conform dispozițiilor OUG nr. 4/2005, în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 25 de ani cu plata diferențelor ce vor rezulta in urma acestei recalculări, pe ultimii trei ani înaintea introducerii acțiunii (termenul general de prescripție). Și indexarea acestei sume cu indicele de inflație la data plății.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat ca la data pensionarii sale prin decizia_/05.03.1998 a avut o vechime in grupa II de 28 ani, 6 zile si 13 zile. Arata reclamantul ca pârâta, cu ocazia recalculării pensiei, a ignorat vechimea în munca în grupa II muncă și faptul ca în conformitate cu art. 2 din HG 1550/2004 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctului de pensie va fi cel reglementat de legea 3/1977.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 14 din Legea nr.3/1997, HG.1550/2004, OUG nr.4/2005, Legea nr. 19/2000 cu modificările și completările ulterioare.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și s-au anexat copii certificate ale deciziei invocate în motivarea acțiunii, carnetul sau de muncă . copia ale cărții de identitate.
Prin note scrise, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată considerând că odată abrogata OUG 4/2005 prin Legea 263/2010, cererea reclamantului nu mai are temei.
Mai mult decât atât, reclamantul, pentru stagiul prestat în grupa superioară de muncă a beneficiat de majorarea punctajului mediu anual conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 și pe cale de consecință a cuantumului pensiei prin acordarea unui număr suplimentar de puncte.
Din analiza materialului probator administrat la dosarul cauzei - înscrisuri depuse de părți - instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin decizia nr._/05.03.1998 a fost admisă cererea petentului și, în baza Legii nr. 3/1977, s-a acordat acestuia - începând cu 01.10.1997 - o pensie pentru limită de vârstă și munca depusă, calculată avându-se în vedere o vechime totala în muncă întregita la 45 ani din care în grupa II de muncă 28 ani, 6 zile si 13 zile.
Drepturile i-au fost recalculate ulterior, în baza OUG. 4/2005 și HG.1550/2004 prin deciziile aflate la dosar, pârâta luând în considerare un stagiu complet de cotizare de 30 ani, stagiu ce a fost contestat de către reclamant.
În această privința, instanța reține ca stagiul complet de cotizare care ar fi trebuit sa fie utilizat de pârâtă, la recalcularea pensiei reclamantului este de 20 ani si nu 30 ani, cum eronat a stabilit pârâta.
Astfel, drepturile de pensie ale reclamantului s-au născut in baza Legii nr. 3/1977, decizia inițială de stabilire a drepturilor de pensie fiind din data de 05.03.1998. Prin urmare, acesta este actul normativ care trebuie avut in vedere pentru a verifica daca parata a aplicat corect dispozițiile legale privind stagiul complet de cotizare.
Instanța retine că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. 1 si alin. 3 din Normele Metodologice cuprinse in Anexa la HG nr. 1550/2005 si ale art. 14 alin. 1 si 3 din Legea nr. 3/1977.
Din coroborarea prevederilor alin. 1 cu cele ale alineatului 3 ale art. 2 din Normele metodologice cuprinse in Anexa la HG nr. 1550/2005, rezulta ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului este echivalent cu vechimea in munca necesara, potrivit art. 14 alin. 3 raportat la art. 14 alin. 1 din Legea nr. 3/1977, pentru deschiderea dreptului sau la pensie.
Din economia dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, rezultă că legiuitorul nu a urmărit doar reducerea vârstei de pensionare a salariaților care au prestata activității în grupele I și II de muncă, în condițiile expuse în acest text legal, ci si reducerea vechimii totale în muncă necesare pentru pensionare, deci a stagiului complet de cotizare.
Astfel, potrivit art. 4 alin. 1 din OUG nr. 4/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, se face cu respectarea prevederilor HG nr. 1550/2004 si ale art. 2 alin. 3 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1550/2004, potrivit căruia pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in perioada 01 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
În aceasta situație, având în vedere dispozițiile art. 8 alin. 1 si art. 14 alin. 2 din Legea nr. 3/1977, această lege stabilește trei stagii complete de cotizare în funcție de grupa de muncă în care cel în cauză a lucrat, stagii care trebuie avute în vedere așa cum prevede art. 2 alin. 3 din Normele metodologice, respectiv: 30 ani pentru munci obișnuite, 25 ani pentru grupa a II-a de munca si 20 ani pentru grupa I de muncă.
Daca legiuitorul ar fi înțeles ca și cu ocazia recalculării pensiei să facă trimitere doar la stagiul complet de cotizare de 30 ani la bărbați și 25 ani la femei, atunci ar fi prevăzut expres aceasta situație în conținutul prevederilor art. 2 alin. 3 din Normele metodologice, așa cum a făcut cu dispozițiile art. 2 alin. 2 din aceleași norme.
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1, 3 si 4 din HG nr. 1550/2004 „stagiul complet de cotizare utilizat în determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie de care persoana beneficiază la data începerii operațiunilor de evaluare” care „pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001…va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977”, iar „ pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite în condițiile prevăzute de acte normative cu caracter special este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzuta de aceste acte normative”.
Nu exista nicio rațiune pentru a consideră că reclamantul nu se află într-o situație identică cu persoanele care au beneficiat de dispozițiile HG nr. 478/1990 sau alte asemenea acte normative speciale, care deroga de la dispozițiile Legii nr. 3/1977 sub aspectul stagiului complet de cotizare, câtă vreme a realizat stagiul complet de cotizare de 25 ani în grupa a I-a de muncă, impus de Legea nr. 3/1977.
Este adevărat că stagiul complet de cotizare de 30 ani era consacrat cu caracter de principiu, de Legea nr. 3/1977, însă aceasta lege a instituit și o . situații speciale, când stagiul complet de cotizare era mai mic. Astfel, stagiul complet de cotizare era de 20 ani în cazul persoanelor care lucrau in grupa I de munca si de 25 ani pentru cei care lucrau în grupa a II-a de munca sau care lucrau ca personal navigant, în cazul nevazatorilor stagiul complet de cotizare fiind de 15 ani la barbati și 10 ani la femei.
Prin prisma considerațiilor de mai sus, se constată că dispozițiile unor acte normative speciale, cum este HG nr. 478/1990, nu reprezintă decât aplicații particulare ale normei speciale cuprinse în art. 14 din Legea nr. 3/1977, potrivit căreia persoanelor care lucrau efectiv cel puțin 25 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrau în grupa a II-a de munca, se puteau pensiona, la cerere, la vârsta de 50 ani, stagiul complet de cotizare fiind în cazul lor tot de 25 ani.
Ca urmare, fiind vorba de un stagiu complet de cotizare consacrat de o norma specială (art. 14 alin. 1 si 2 din Legea nr. 3/1977), determinarea punctajului mediu anual trebuie să se facă în procedura de recalculare a drepturilor în temeiul OUG nr. 4/2005, pe baza unui stagiu complet de cotizare de 25 ani.
Aceasta concluzie se impune cu atât mai mult cu cat dispozițiile HG nr. 1550/2004 nu fac trimitere la stagiul complet de 30 ani, ci la stagiul complet de cotizare prevăzut de Legea nr. 3/1977, care era diferit după cum persoana a lucrat in grupe de munca, fiind lipsita de relevanta juridica analiza comparativa pe care o face parata cu privire la reglementarea conceptului de „grupa superioara de munca”, in cadrul Legii nr. 3/1977, respectiv de „condiții speciale de munca” in cadrul Legii nr. 19/2000.
De altfel si prin decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, s-a stabilit ca dispozițiile art. 77 alin. 2 raportat la art. 43 alin. 1 si alin. 2 din Legea nr. 19/2000, se interpretează in sensul ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 si care si-au desfășurat activitatea in grupe speciale de munca este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977.
F. de aceste considerente și având în vedere că reclamantul a desfășurat activitate în grupa II de muncă o perioadă de 28 ani, 6 luni și 13 zile, perioada recunoscută și de pârâtă, rezultă că acesta este îndreptățit la recalcularea pensiei prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 25 ani.
În consecința, acțiunea fiind întemeiata urmează a fi admisă și a obliga pârâta la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei pentru limita de vârsta, conform dispozițiilor OUG nr. 4/2005, in care, la determinarea punctajului mediu anual sa se utilizeze un stagiu complet de cotizare de 25 ani.
Întrucât prin nevalorificarea stagiului complet de cotizare de 25 ani, pârâta a calculat și plătit reclamantului drepturi de pensie mai mici decât cele care i s-ar fi cuvenit, producând in patrimoniul acestuia un prejudiciu care se impune a fi reparat, instanța apreciază întemeiat si capătul de cerere referitor la plata diferențelor dintre pensia cuvenita si cea efectiv achitata reclamantului, pe perioada termenului general de prescripție, de 3 ani dinaintea introducerii acțiunii, urmând a fi admis ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul P. M., cu domiciliul în C., ., ..B, .,, în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul în C., . C, județul C..
Obligă pârâta să emită reclamantului o nouă decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, conform dispozițiilor OUG nr.4/2005, în care, la stabilirea punctajului mediu anual, să se aibă în vedere un stagiu complet de cotizare de 25 de ani.
Obligă pârâta să plătească reclamantei diferența de drepturi de pensie dintre pensia cuvenită și cea încasată începând cu data de 05.02.2012, actualizată cu rata inflației, în considerarea deciziei de recalculare.
Executorie de drept.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul C. .
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2015.
PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI
D. I. F. G. C.
L. N.
GREFIER
R. B.
Tehnored.jud.D.I.F./20.04.2015
Emis 2 comunicări/20.04.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 359/2015. Tribunalul... | Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 1132/2015.... → |
|---|








