Recalculare pensie. Sentința nr. 1949/2013. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1949/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 12-07-2013 în dosarul nr. 1632/93/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr. 1949/2013
Ședința publică de la 12 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. C.
Asistent Judiciar M. M.
Asistent Judiciar R. L. P.
Grefier M. P.
Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe reclamant M. V. și pe pârât C. JUDEȚEANĂ DE PENSII ILFOV, având ca obiect recalculare pensie
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns parata prin cs.jr. Arsanu M. care depune delegatie, lipsa fiind reclamantul
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca este primul termen de judecata, actiune scutita de taxa timbru si timbru judiciar, s-a solicitat solutionarea cauzei in lipsa de catre reclamant, dupa care:
In temeiul art 131 alin 1 C.pr.civ raportat la art. 151-153 din Legea 263/2010 Tribunalul constata ca este competent general, material si teritorial sa solutioneze prezenta cauza.
In temeiul art. 238 C.pr.civ instanta pune in discutia partilor estimarea duratei procesului
Cs.jr. Arsanu pentru parata estimeaza durata cercetarii procesului la 2 saptamani
Tribunalul dupa deliberari, avand in vedere si pozitia partilor, estimeaza durata necesara pentru cercetarea procesului la 2 saptamani
Tribunalul pune in discutia partilor exceptia inadmisibilitatii actiunii invocate de parata prin intampinare
Cs jr. Arsanu pentru parata solicita admiterea exceptiei fata de imprejurarea ca dispozitiilor OUG 4/2005 au fost abrogate prin . Legii 263/2010
Tribunalul dupa deliberari, asupra exceptiei invocate, o apreciaza ca nefondata si o va respinge, avand in vedere ca reclamantul isi intemeiaza actiunea pe dispozitiile art. 107 din Legea 263/2010, in vigoare la data formularii actiunii.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile tribunbalul acorda partii prezente cuvantul la probe
Cs.jr. Arsanu pentru parata solicita incuviintarea probei cu inscrisuri, cele de la dosar
Tribunalul dupa deliberari, in temeiul art. 255 C.pr.civ incuviinteaza pentru ambele parti proba cu inscrisuri, cele de la dosar, constata proba administrate si, nemafiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, in temeiul art. 244 alin 1 C.pr.civ declara cercetarea procesului incheiata si acorda paratei cuvantul in dezbateri
Cs.jr. Arsanu pentru parata solicita respingerea actiunii,. Arata ca in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare la data deschiderii dreptului la pensie reclamantul a beneficiat de reducerea varstei standard d epensionare iar nu si a stagiului complet de cotizare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._ la 29.04.2013 reclamantul Motoaca V. a solicitat, in contradictoriu cu parata C. Judeteana de Pensii Ilfov pronuntarea unei hotarari prin care sa se dispuna revizuirea drepturilor sale de pensie cu valorificarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani
Arata ca este pensionat de la 1.05.2000 in conformitate cu dispozitiile art. 8 si 14 din Legea 3/1977, ordinul 59/1969, Ordinul 105/1976, Ordinul 210/1977 si Ordinul 50/1990, avand o vechime efectiva de 27 ani, 4 luni si 26 zile in grupa I de munca
Arata ca la primirea deciziei de recalculare in baza OUG 4/2005 a observat ca in mod gresit punctajul sau mediu anual este determinat prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 30 ani iar nu de 20 de ani insa chiar daca a solicitat paratei recalcularea pensiei in mod corect nu a primit nimic.
Arata ca in opinia sa s-a facut o greseala, fata de dispozitiile cuprinse in adresa CNPAS 5388/16.11.2004 cu privire la Normele Tehnice emise in aplicarea HG 1550/_ si conform cu care pensia sa ar fi trebuit recalculata prin raportare la stagiul de cotizare necesar pentru deschiderea dreptului la pensie in baza legislatiei sub care a fost pensionat
Arata ca determinarea pensiei sale prin raportare la un punctaj mediu anual de 30 ani constituie o discriminare fata de alte persoane care au lucrat in aceleasi conditii insa au beneficiat de determinarea drepturilor de pensie prin raportare la un stagiu de 20 ani
Invoca in sustinerea actiunii si Decizia 40/22.09.2008
In drept invoca dispozitiile Ordinului 50/1990, OUG 19/2007, OG 4/2005, legea 262/2008, HG 1550/2004, Legea 3/1977, Legea 19/2000, Decretul 68/1990
Anexeaza in copie tehnica decizia de pensie_/21.04.2000, decizia_/30.11.2005, buletin de calcul, cerere adresata casei de pensii, nedatata, copie CI, copie carnet de munca, practica judiciara, decizia_/1.06.2009 privind aplicarea OUG 100/2008, decizia_/12.05.2011, copie talon de pensie.
Legal citata cu aceasta mentiune parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii
A aratat parata ca fiind o pensie stabilita in baza legislatiei anterioare datei de 1.04.2001 - data intrarii in vigoare a Legii 19/2000, pensia reclamantului a intrat in procesul de recalculare prevazut de OUG 4/2005., proces de recalculare ce s-a intins pe o perioada de 10 ani
Ca OUG 4/2005 a fost abrogata totusi prin . Legii 263/2010 astfel ca pensia reclamantului nu mai poate fi recalculata asa cum se solicita dupa data de 1.04.2011
Deliberand asupra cererii de chemare in judecata formulate, prin prisma materialului probator administrat, tribunalul o apreciaza ca fondata si o va admite, pentru motivele ce succed:
Drepturile de pensie ale reclamantului s-au deschis sub imperiul legii 3/1977 la data de 1.05.2000, astfel dupa cum rezulta din decizia de pensie_/21.04.2000 (fila 7 dosar)
Fiind o pensie stabilita in baza legislatiei anterioare datei de 1.04.2001 pensia reclamantului a intrat in procesul de recalculare prevzut de OUG 4/2005
In consecinta prin Decizia_/30.11.2005 (fila 12 dosar) s-a stabilit in favoarea reclamantului un punctaj mediu anual de 1,_ puncte, la 1 decembrie 2005 si un cuantum al pensiei de 427 lei la aceeasi data
Conform deciziei_/1.06.2009 emisa in baza OUG 100/2008 a fost acordat reclamantului, incepand cu data de 1.06.2009, punctaj suplimentar aferent stagiului realizat in grupa I de munca in cuantum de 6._, rezultand o suplimentare a punctajului mediu anual cu 0,_ puncte (fila 33 dosar)
Incepand cu data de 1.01.2011 reclamantului i-a fost acordat, potrivit dispozitiilor art. 169 din Legea 263/2010 punctaj suplimentar aferent stagiului realizat in grupa I de munca de 18._ puncte, rezultand o majorare a punctajului mediu anual de 0._ puncte.
Avand in vedere majorarea acordata in baza OUG 100/2008 a rezultat o diferenta de punctaj mediu anual la 1.01.2011 de 0._ puncte (fila 36 dosar)
Asa fiind, tribunalul retine ca, la data formularii actiunii, 29.04.2013, reclamantul beneficia de o pensie in cuantum de 1545 lei, calculata in baza unui punctaj mediu anual de 2._ puncte (fila 38 dosar)
In masura in care pensia reclamantului ar fi calculata prin raportare la un stagiu de cotizare de 20 ani, astfel cum acesta solicita, dispozitiile OUG 100/2008 si ale art. 169 din Legea 263/2010 nu ar mai fi aplicabile acestuia, in temeiul art. 169 alin 3 din Legea 263/2010
Rezulta asadar ca prin raportare la un stagiu de 20 de ani reclamantul ar beneficia de o pensie calculata in baza unui punctaj mediu anual de 2,_ puncte
In speta, reclamantul a investit instanta cu o cerere de revizuire a pensiei sale, prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 20 ani
Revizuirea deciziei emise în baza OUG nr.4/2005 coroborată cu HG nr. 1.550/2004 urmează a se efectua în baza acelorași acte normative care vor continua să guverneze raporturile juridice născute în perioada în care au fost în vigoare, această situație reprezentând o aplicare a principiului tempus regit actum.
În cazul în care se identifică o eroare în efectuarea procedurii de recalculare, aceasta poate fi remediată prin intermediul procedurii revizuirii, iar efectele acesteia acoperă toată perioada cuprinsă între data stabilirii inițiale a drepturilor la pensie supuse revizuirii și data efectuării propriu zise a revizuirii solicitate. Drepturile bănești decurgând din această operațiune se cuvin pensionarului în limita termenului general de prescripție de trei ani calculat de la data cererii de chemare în judecată, conform art.1 alin.1 coroborat cu art.3 alin.1 din Decr. nr.167/1958.
Temeiul juridic al cererii de revizuire formulată după abrogarea OUG nr.4/2005 îl constituie prevederile art.107 alin.1 și 2 din Legea nr.263/2010
Asa fiind, din analiza inscriosurilor aflate la dispozitia sa, tribunalul retine ca reclamantul este îndreptățit ca drepturile sale de pensie recalculate in baza OUG nr.4/2005 și HG nr.1550/2004 sa fie calculate prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, având în vedere că potrivit art.2 alin.3 din H.G. nr.1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare in vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000, “pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977”.
Legea nr.3/1977 nu cuprindea noțiunea de „stagiu complet de cotizare”, care a fost introdusa abia începând cu Legea nr.19/2000.
În art.41 alin.4 din Legea nr.19/2000 se prevede ca „stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei și de 35 de ani pentru bărbați. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creșterea acestuia, pornindu-se de la 25 de ani pentru femei și de la 30 de ani pentru bărbați, conform eșalonării prevăzute în anexa nr.3.”
Art.8 din Legea nr.3/1977 prevedea ca “personalul muncitor care are o vechime în muncă de minimum 30 ani bărbații si 25 ani femeile are dreptul la pensie pentru munca depusa si limita de vârstă, la împlinirea vârstei de 62 ani bărbații si 57 ani femeile.”
Din coroborarea acestor dispoziții legale rezulta ca noțiunea de “stagiu complet de cotizare” prevăzută de Legea nr.19/2000 corespunde noțiunii de “vechime în muncă” prevăzuta de Legea nr.3/1977.
De altfel, și în art.2 alin.1 din HG nr.1550/2004 se arata ca “stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzuta de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare.”
Odată reținut acest aspect, se observa ca art.8 din Legea nr.3/1977 reprezenta norma generala în materie de vechime in munca necesara pentru deschiderea dreptului la pensie, dispoziții speciale fiind prevăzute pentru cei care își desfășurau activitatea în grupe superioare de munca.
Astfel, conform art. 14 din Legea nr. 3/1977, “persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani in locuri care, potrivit legii, se încadrează in grupa I de munca, sau cel puțin 25 ani în grupa II de munca, la stabilirea pensiei li se ia in calcul, pentru fiecare an lucrat in aceste grupe câte:
a) un an și șase luni pentru grupa I de munca( 6 luni x 20 ani= 120 luni = 10 ani; 10+20=30 ani);
b) un an si trei luni pentru grupa II de muncă.
(2) Pe aceasta baza persoanele care au lucrat în grupele I și II de munca au dreptul, la cerere, să fie pensionate, la împlinirea vârstei de:
a) 52 ani, pentru grupa I si 57 ani pentru grupa II, bărbații;
b) 50 ani pentru grupa I si 52 ani pentru grupa II, femeile.
(3) Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin.(1) sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cit și femeile din grupa I de muncă, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa II de muncă.”
Deși, aparent, textul este concentrat pe aspectele privitoare la reducerea vârstei standard de pensionare, nu se poate face abstracție de faptul că, în mod real, după 20 de ani de activitate în grupa I de muncă, asigurații se puteau înscrie la pensie pentru limita de vârstă, dacă îndeplineau și condiția privitoare la vârsta redusă. Prin urmare, aceasta era vechimea în munca cerută de lege pentru a putea solicita pensie pentru limita de vârstă, ceea ce înseamnă ca acesta era stagiul complet de cotizare, după terminologia folosită de Legea nr.19/2000.
Această interpretare este confirmată și de soluția adoptată în decizia în interesul legii nr.40/ 2008 a ICCJ care este în sensul că dispozițiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
În speță, reclamantul a desfășurat timp de peste 20 ani activități încadrate în grupa a I de muncă conform deciziei inițiale de pensionare de la fila 5 dosar, dar pârâta i-a luat in calcul un stagiu complet de cotizare de 30 ani după cum relevă buletinul de calcul de la fila 7 dosar.
Avand în vedere că obiectul cauzei îl reprezintă o cerere de revizuire pe baza unor acte existente la dosarul de pensie, iar nu de o cerere de recalculare pe baza unor acte noi, drepturile bănești decurgând din această operațiune se cuvin pensionarului în limita termenului general de prescripție de trei ani calculat de la data cererii de chemare în judecată, conform art.1 alin.1 coroborat cu art.3 alin.1 din Decr. nr.167/1958, raportat la art.107 alin.1 și 2 din Legea nr.263/2010
In temeiul art. 453 C.pr.civ va obliga parata la plata catre reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea formulata de reclamantul Motoaca V., domiciliat in Chitila, .. 2B, ., etj. 3, apt. 32, jud Ilfov, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la cab av. M. M. in Bucuresti, .. 2A, . etj. 2, apt. 9, sect. 6 in contradictoriu cu parata C. Judeteana de Pensii Ilfov cu sediul in Bucuresti, .. 17, sect. 2
Obliga parata sa revizuiasca pensia reclamantului, retroactiv incepand cu data de 29.04.2010, prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 20 ani
Obliga parata la plata catre reclamant a diferentelor rezultate intre pensia astfel revizuita si cea efectiv platita, retroactiv incepand cu data de 29.04.2010 si data revizuirii efective
In temeiul art. 453 C.pr.civ obliga parata la plata catre reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat
Executorie conform art. 448 alin 1 pct. 4 C.pr.civ
Cu apel in 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmand a fi depusa la Tribunalul Ilfov
Pronunțată în ședința publică de la 12 Iulie 2013
Președinte, A. M. C. | Asistent Judiciar, M. M. | Asistent Judiciar, R. L. P. |
Grefier, M. P. |
A.C. 17 Iulie 2013
| ← Recalculare pensie. Sentința nr. 522/2013. Tribunalul ILFOV | Recalculare pensie. Sentința nr. 521/2013. Tribunalul ILFOV → |
|---|








