Recalculare pensie. Sentința nr. 1956/2013. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1956/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 12-07-2013 în dosarul nr. 1907/93/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr. 1956/2013
Ședința publică de la 12 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. C.
Asistent Judiciar M. M.
Asistent Judiciar R. L. P.
Grefier M. P.
Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe reclamant P. I.
și pe pârât C. JUDEȚEANĂ DE PENSII ILFOV, având ca obiect recalculare pensie
La apelul nominal făcut în ședința publică au raspuns reclamantul personal, neasistat, parata prin cs.jr. Arsanu M. cu delegatie la dosar
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca este primul termen de judecata, actiune scutita de taxa timbru si timbru judiciar, dupa care:
In temeiul art 131 alin 1 C.pr.civ raportat la art. 151-153 din Legea 263/2010 Tribunalul constata ca este competent general, material si teritorial sa solutioneze prezenta cauza.
In temeiul art. 238 C.pr.civ instanta pune in discutia partilor estimarea duratei procesului
Reclamantul personal apreciaza ca poate fi solutionata cauza in doua saptamani
Cs.jr. Arsanu pentru parata estimeaza durata cercetarii procesului la 2 saptamani
Tribunalul dupa deliberari, avand in vedere si pozitia partilor, estimeaza durata necesara pentru cercetarea procesului la 2 saptamani
Cs. Arsanu pentru parata invoca exceptia lipsei de obiect a actiunii. Arata in sustinerea acesteia ca raportul procesual nu se poate lega in lipsa unei pretentii concrete formulate ori actiunea reclamantului nu cuprinde o astfel de pretentie.
Reclamantul personal, avand cuvantul, arata ca solicita recalcularea pensiei cu valorificarea stagiilor in grupele de munca si a adeverintelor depuse la dosar, cum a solicitat si paratei.
F. de precizarea facuta de reclamant, cs.jr. Arsanu pentru parata arata ca nu intelege sa mai sustina exceptia invocata
Nemaifiind alte chestiuni prealabile tribunalul acorda partilor cuvantul la probe
Reclamantul personal arata ca in afara de actele de la dosar alte probe nu mai are
Cs.jr. Arsanu pentru parata solicita incuviintarea probei cu inscrisuri, cele de la dosar
Instanta dupa deliberari, in temeiul art. 255 C.pr.civ incuviinteaza pentru ambele parti proba cu inscrisuri, cele de la dosar si, nemafiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constata cercetarea procesului incheiata si acorda cuvantul in dezbateri
Reclamantul personal solicita admiterea actiunii si recalcularea pensiei
Parata prin consilier juridic pune concluzii de respingere a actiunii, depune note de sedinta
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._ la 23.05.2013 reclamantul P. I. a solicitat, in contradictoriu cu parata C. Judeteana de Pensii Ilfov pronuntarea unei hotarari prin care sa se dispuna recalcularea pensiei sale cu valorificarea si a veniturilor cuprinse in adeverinta 976/22.04.2013 eliberata de TMUCB SA
Arata ca adeverinta in discutie cuprinde toate veniturile realizate de el in perioada de cotizare precum si dovada stagiului efectuat in grupe superioare de munca.
Anexeaza copie carnet de munca, copie CI, decizia_/20.02.2009, copie talon de pensie adeverinta 976/22.04.2013, adresa catre parata, procura judiciara,
Legal citata cu aceasta mentiune parata nu a formulat intampinare
Deliberand asupra cererii de chemare in judecata formulate, prin prisma materialului probator administrat, tribunalul retine urmatoarea situatie de fapt:
Drepturile de pensie ale reclamantului s-au deschis sub imperiul legii 19/2000, la data de 1.01.2002, astfel dupa cum rezulta din decizia de pensie_/20.02.2009 anexata in copie la fila 21 dosar.
Din analiza deciziei mentionate tribunalul retine ca, la determinarea punctajului mediu anual in baza caruia a fost calculata pensia reclamantului a fost valorificat un stagiu de cotizare de 25 ani, 10 luni si 6 zile in grupa a II a de munca si un stagiu de 2 ani, 6 luni si 9 zile in grupa I de munca astfel incat actiunea formulata se dovedeste ca nefondata sub acest aspect si va fi respinsa.
In ce priveste cererea de valorificare a adeverintei 976/22.04.2013 (fila 24 dosar) tribunalul retine ca reclamantul s-a adresat paratei in acest scop la 20.05.2013 insa fara ca pana la data solutionarii prezentei cauze cererea sa sa fi fost solutionata, desi termenul de 45 zile prevazut de Legea 263/2010 in acest scop a fost depasit.
Analizand adeverinta in discutie (fila 24 dosar) tribunalul retine ca aceasta cuprinde veniturile brute realizate de reclamant in perioada 5.01.1971-februarie 1991, cu mentiunea ca in venitul brut mentionat de aceasta adeverinta sunt incluse toate sporurile de care reclamantul a beneficiat in perioada de cotizare.
Tribunalul retine de asemenea dispozitiile art. 164 alin 1 din Legea 19/2000 conform cu care: „La determinarea punctajelor anuale, până la . prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, astfel:
a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;
b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;
c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
Dispozitiile sunt reluate integral de textul art. 165 alin 1 din Legea 263/2010
Justificarea consta in aceea ca potrivit art. 1 din Decretul 389/1972 incepand cu data de 1 ianuarie 1973 cota de contributie de 15% la bugetul asigurarilor sociale de stat se calcula asupra venitului brut
Odata cu . Legii 1/1977, la 1 iulie 1977, impozitul pe salariu a fost desfiintat (impozitul pe retributie - asa cum a fost definit de lege) astfel incat sintagma de „venit brut” a devenit caduca, incepand cu luna iulie 1977, potrivit art. 3 din actul normativ mentionat: „Retribuția tarifară, precum și orice alte venituri care se cuvin, potrivit legii, persoanelor care muncesc în unitățile socialiste de stat sînt efective și nu sînt supuse impozitării”
In consecinta, cota de contributie la asigurarile sociale de stat nu a mai fost calculata asupra „venitului brut” (caci nu mai exista un astfel de venit) ci asupra fondului total de retribuire calculat potrivit art. 28 din Legea 1/1977, care modifica implicit dispozitiile Decretului 389/1972.
Legea 1/1977 a fost abrogata expres prin dispozitiile art. 31 din HG 52/1991 incepand cu luna ianuarie 1991 astfel ca dupa aceasta data s-a revenit la calcularea cotei de contributie la fondul asigurarilor sociale de stat asupra venitului brut
In aceste conditii este evident ca pentru perioada 1 iulie 1977 – 1 ianuarie 1991 veniturile brute cuprinse in adeverintele mentionate nu pot fi valorificate, avand in vedere ca pentru aceasta perioada legea prevede valorificarea veniturilor nete si nu se poate pretinde paratei sa aprecieze asupra cuantumului net al veniturilor realizate de reclamant in aceasta perioada (caci sintagma „venit brut’ nici nu isi poate gasi aplicarea in aceasta perioada)
In ce priveste perioada ianuarie 1971-1 iulie 1977 si ianuarie - februarie 1991 insa tribunalul apreciaza ca parata trebuia sa valorifice la determinarea drepturilor de pensie ale reclamantullui veniturile brute cuprinse in adeverinta 976/22.04.2013 eliberata de TMUCB SA
La valorificarea acestor venituri insa parata va avea in vedere imprejurarea ca in veniturile brute mentionate in adeverintele in discutie sunt incluse toate sporurile de care a beneficiat reclamantul in perioada in discutie, respectiv inclusiv sporul de vechime, care nu vor mai fi, de aceea, valorificate in mod separat
Tribunalul va avea în vedere drept data de referință data de 1.06.2013, față de art. 107 alin 3 si 5 din Legea 263/2010 conform cu care „Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia” sumele rezultate acordandu-se începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.”
Cum cererea de recalculare a fost depusa de reclamant la C. de Pensii la 20.05.2013 (fila 25 dosar), si pentru considerentele mai sus expuse, Tribunalul, art. 107 alin 3 si 153 lit. g din Legea 263/2010 va admite in parte actiunea si va obliga parata sa recalculeze pensia reclamantului, retroactiv incepand cu data de 1.06.2013, cu valorificarea veniturilor cuprinse in adeverinta 976/22.04.2013 eliberata de TMUCB SA pentru perioada ianuarie 1971 - 1 iulie 1977 si 1 ianuarie 1991 - 1 martie 1991
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte actiunea formulata de reclamantul P. I., domiciliat in com. Glina, ., jud. Ilfov in contradictoriu cu parata C. Judeteana de Pensii Ilfov cu sediul in Bucuresti, .. 17, sect. 2
Obliga parata sa recalculeze pensia reclamantului, retroactiv incepand cu data de 1.06.2013, cu valorificarea veniturilor cuprinse in adeverinta 976/22.04.2013 eliberata de TMUCB SA pentru perioada ianuarie 1971 - 1 iulie 1977 si 1 ianuarie 1991 - 1 martie 1991
Respinge actiunea pentru rest.
Executorie potrivit art. 448 alin 1 pct. 4 C.pr.civ
Cu apel in 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmand a fi depusa la Tribunalul Ilfov
Pronunțată în ședința publică de la 12 Iulie 2013
Președinte, A. M. C. | Asistent Judiciar, M. M. | Asistent Judiciar, R. L. P. |
Grefier, M. P. |
A.C. 16 Iulie 2013
| ← Recalculare pensie. Sentința nr. 1329/2013. Tribunalul ILFOV | Contestaţie calcul CAS. Sentința nr. 483/2013. Tribunalul ILFOV → |
|---|








