Decizia civilă nr. 1108/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1108/R/2013
Ședința publică din 11 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTORI: D. G.
: L. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. M. împotriva sentinței civile nr. 4838 din 01 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamanta intimată SC A. I. E. S., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei recurente C. M., avocat M. T. și reprezentanta reclamantei intimate SC A. I. E. S. ; avocat L. -Ana T., lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 05 martie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantului pârâtei recurente.
Atât reprezentantul pârâtei recurente cât și reprezentanta reclamantei intimate arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea cererii de repunere în termenul de recurs, având în vedere că procedura de comunicare a hotărârii a fost viciată, deoarece hotărârea recurată nu i-a fost comunicată pârâtei recurente la domiciliul procesual ales indicat prin întâmpinarea formulată și având în vedere faptul că prin întâmpinarea depusă la dosar nici reclamanta intimată nu s-a opus la cererea de repunere în termenul de recurs.
Reprezentanta reclamantei intimate arată că nu se opune la cererea de repunere în termen, având în vedere că procedura de comunicare a hotărârii nu a fost legal îndeplinită, fiind nesocotite prevederile art. 93 C.pr.civ., precum și faptul că s-au respectat prevederile art. 103 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea consideră recursul declarat și motivat în termenul legal, având în vedere că sentința atacată nu a fost comunicată la domiciliul procesual ales al pârâtei, astfel încât termenul de recurs nu poate fi considerat ca împlinit.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, să se constate faptul că sentința recurată este nelegală și netemeinică, și pe cale de consecință să se dispună modificarea ei în sensul respingerii acțiunii introductive de instanță pentru motivele expuse pe larg în memoriul de recurs și pe care le susține și verbal. În esență arată că judecătorul fondului la
pronunțarea și motivarea hotărârii nu și-a argumentat soluția pe probele aflate la dosarul cauzei, ci s-a limitat la a cita din actele normative care reglementează procedura efectuării inventarului și a modului de evidență a gestiunii.
Reprezentantul pârâtei recurente arată că la pagina 3 alin.2 din sentința recurată judecătorul fondului face vorbire de acel proces verbal prin care s-a constat acel minus în gestiune, însă în acel proces verbal se face vorbire și de un plus în gestiune, despre care instanța de fond nu face referire în sentința pronunțată. De asemenea, precizează că a arătat în concluziile scrise depuse la fondul cauzei că în scriptul intitulat "Balanța de verificare"; aflat la fila 615, în contul nr. 461 se menționează suma de 725,54 lei, însă acel cont conform Ordinului M. ui Finanțelor trebuia să conțină valoarea pagubei imputate pârâtei.
Reprezentantul pârâtei recurente arată că la acel moment clienta sa era un terț față de societate iar suma solicitată putea fi numai suma menționată în contul 461 nicidecum suma menționată în acțiunea introductivă de instanță și precizarea de acțiune.
Reprezentantul pârâtei recurente arată că această sumă trebuia să se regăsească la venituri și trebuia impozată. De asemenea, precizează că a arătat prin întâmpinare și concluziile scrise că există o neconcordanță între balanța contabilă făcută și inventar. De asemenea, arată că în procesul verbal și în declarația martorei propusă de reclamantă se arată că bunurile găsite în minus nu au avut mișcări de mult timp în gestiunea societății, iar în ceea ce privește piesele găsite lipsă, acestea ar fi putut să încapă în două camioane.
Reprezentantul pârâtei recurente arată că toate piesele care intrau în gestiunea reclamantei primeau un cod, în baza căruia se ținea evidența intrărilor și ieșirilor acestor piese și se întocmeau inventarele și că acest cod primit era aferent unui anumit tip de piesă și unei anumite mărci de autoturisme, fiind tipărit pe niște autocolante care ulterior se aplicau pe aceste piese, însă din păcate de-a lungul timpului aproape toate piesele aflate în magazia reclamantei au primit două coduri.
Reprezentantul pârâtei recurente susține că sentința recurată este nelegală așa cum a arătat și în recursul formulat, întrucât instanța de fond se limitează a strict a citi prevederile și nu face vorbire de contul cu cantitatea de piese în plus și că prin procesul verbal de inventariere s-a făcut diferențele. Solicită obligarea reclamantei intimate la plata cheltuielilor de judecată pentru fond, conform chitanței aflată la fila 613 din dosarul tribunalului.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea întru totul a hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, arătând în esență că hotărârea instanței de fond este temeinic motivată și se poate întâmpla ca datorită volumului mare de muncă să se redacteze motive mai puțin detaliate, însă în cazul de față este exclus.
Reprezentanta reclamantei intimate arată că în cuprinsul considerentelor există 15 referiri la probele din dosar și că nu se face referire doar la procesele verbale aflate la dosar, ci și la declarația martorului. De asemenea, arată că din declarația martorei audiată în cauză a arătat că: " Nu pot să spun dacă piesele existente în magazie provin doar de la producătorul Fiat, întrucât piesele sunt de 10 ani în magazie";, astfel că pârâta recurentă a denaturat declarația martorei, iar în ceea ce privește cele două coduri martora și-a exprimat poziția.
Reprezentanta reclamantei intimate arată că prin recursul formulat pârâta recurentă face referire la Ordinul M. ui Finanțelor P. e nr. 3055/2009 și precizează că în codul 461 se înscrie valoarea bunurilor imputate terților, dar nu a existat o decizie de imputare din anul 2003, iar de aceea a fost promovată această acțiune.
Reprezentanta reclamantei intimate arată că pârâta recurentă recunoaște că la încheierea programului de lucru, a lăsat neasigurat geamul de la magazia de piese auto pe care o avea în gestiune și a plecat în aceste condiții de la locul de muncă, această probă coroborându-se cu celelalte probe. De asemenea, arată că pârâta recurentă a dat dovadă de nesinceritate în răspunsurile la interogatoriu.
Reprezentanta reclamantei intimate consideră că instanța de fond a expus motivele de fapt și de drept, astfel că hotărârea este legală și temeinică. Solicită obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată, conform dovezilor care atestă plata acestora pe care le depune în copie la dosar.
În replică, reprezentantul pârâtei recurente arată că reprezentanta reclamantei intimate consideră că valoarea bunurilor imputate terților se înscriu în codul 461, însă chiar acțiunea formulată este o formă de imputare indirectă pentru că se solicită sume care trebuiau să fie înregistrate în contabilitate, dacă există prejudiciu se menționează în contabilitate iar dacă nu există prejudiciu nu se menționează în contabilitate. De asemenea, arată că pârâta recurentă a recunoscut că a lăsat geamul deschis.
În replică, în ceea ce privește susținerile reprezentantului pârâtei recurente care face referire în mod constant la tinerea contabilității, reprezentanta reclamantei intimate arată că suma solicitată pârâtei recurente este înscrisă în contabilitate.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4838 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată și precizată de reclamanta
S.C. A. I. E. S.R.L în contradictoriu cu pârâta C. M. și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 39.325,27 lei reprezentând prejudiciul patrimonial cauzat de aceasta prin lipsuri în gestiune, sumă actualizată cu dobânda legală aferentă începând cu data introducerii acțiunii și până la momentul plății efective.
Totodată a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin acțiunea precizată, înregistrată la Tribunalul Cluj în data de_, reclamanta S.C. A. I. -E.
S.R.L. a chemat în judecată pe parata C. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să o oblige pe aceasta din urmă să plătească reclamantei suma de 39.325, 27 lei reprezentând prejudiciul patrimonial cauzat de aceasta prin lipsuri în gestiune, sumă actualizată cu dobânda legală aferentă începând cu data introducerii acțiunii și până la momentul plății efective.
În motivarea acțiunii sale reclamanta arată că pârâta a fost angajata societății în calitate de gestionară începând cu data de_ și până la data de_ când raporturile de muncă au încetat prin demisia pârâtei.
Mai arată că la data demisiei, la încheierea programului de muncă, pârâta a lăsat neasigurat geamul de la magazia pe care o avea în gestiune.
Prin Decizia nr. 44/_ conducerea societății a decis constituirea unei comisii de inventariere, inventar care s-a efectuat în perioada 09.10. -_, inventarul scriptic fiind întocmit în data de_ și semnat și de pârâtă. În urma inventarierii magaziei la care era gestionar pârâta a rezultat un prejudiciu patrimonial în valoare de 39.325,27 lei.
Se arată că pârâtei i s-a oferit posibilitatea de a da explicații cu privire la minusurile în gestiune, dar în afara unei singure piese la care s-a referit pârâta și care s-au infirmat după o nouă verificare, acesta un a putut motiva lipsurile.
Reclamanta arată că la data de_ pârâta a preluat gestiunea în urma unui proces verbal de inventariere, rezultând un minus de 80,48 lei, care a fost acoperit de vechiul gestionar. Reclamanta a fost invitată la data de_ la sediul societății pentru a semna un angajament de plată, dar acesta nu a răspuns solicitării.
Acțiunea este motivată în drept pe prevederile art. 25 alin. 1 din Legea nr. 22/1969, art. 281 și urm. din Codul muncii și art. 1 alin. 2 din Legea nr. 168/1999.
Pârâta a depus întâmpinare (f.151-155) prin care solicită respingerea acțiunii ca netemeinică, nelegală și nedovedită.
Pârâta arată că a avut relații de muncă cu pârâta în perioada_ -_ și susține că piesele din magazie aveau aplicate autocolante pe care era marcat un cod și pe baza respectivelor coduri se ținea evidența intrărilor și ieșirilor pieselor și se întocmeau inventarele. De-a lungul timpului aproape toate piesele aflate în magazie au 2 sau 3 coduri.
Pârâta arată că la momentul predării de către acesta a gestiunii, s-a constituit o comisie de inventariere care la finalul inventarului s-a constatat un minus de 39326,13 lei și plus în inventar de 36.876,97 lei, în procesul verbal
întocmit nereținându-se în sarcina sa nici un minus de imputat. Se susține că în timpul efectuării inventarului din magazie unității s-au eliberat piese care au fost puse în operă, piese care la inventar apar ca lipsă în gestiune.
Mai arată că la data de_ s-a întocmit Nota de constatare prin care s- au efectuat compensări cu privire la situația inventarului, compensări care au fost efectuate de alte persoane decât cele numite în comisia de inventariere, iar toate piesele pe care se presupune că au fost compensate nu se regăsesc în tabelul cu plus ci în cel cu minus.
Pârâta susține că o mare parte din piesele care se regăsesc pe listele cu minus și în special pe cele cu plus nu au fost achiziționate de către reclamantă în calitatea sa de gestionar, acestea intrând în gestiune cu mult timp înainte de angajarea pârâtei.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța a reținut în fapt următoarele:
Pârâta a fost angajata societății în calitate de gestionară începând cu data de_, având încheiat contractul individual de muncă înregistrat la ITM C. sub nr. 42017/_ (f.95-98). La data de_ pârâta a preluat gestiunea în urma unui proces verbal de inventariere, rezultând un minus de 80,48 lei, care a fost acoperit de vechiul gestionar.
La data de_ raporturile de muncă au încetat prin demisia pârâtei și având în vedere că la data demisiei, la încheierea programului de muncă, pârâta a lăsat neasigurat geamul de la magazia pe care o avea în gestiune, prin Decizia nr. 44/_ conducerea societății a decis constituirea unei comisii de inventariere compusă din 11 angajați, printre care și pârâta, inventar care s-a efectuat în perioada 09.10. -_, inventarul scriptic fiind întocmit în data de_ și semnat și de pârâtă(f.5,8).
Instanța a reținut că lipsurile la inventar au fost constatate conform Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii aprobate prin Ordinul M. ui Finanțelor P. e nr. 2861/_, care prevede o procedură strictă de urmat atunci când urmează să se facă o astfel de activitate.
Astfel inventarierea unor gestiuni pe parcursul anului se efectuează, potrivit pct. 6 alin.1 din acest ordin de către comisii de inventariere numite prin decizii scrise emise de administrator, ordonatorul de credite sau altă persoană care are obligația gestionării entității. In această decizie se menționează în mod obligatoriu componența comisiei (numele președintelui si a membrilor), modul de efectuare a inventarierii, metoda de inventariere utilizată, data de începere si data de terminare a operațiunilor. Reclamanta, prin Decizia nr. 44/_ (f.8) a decis constituirea unei comisii de inventariere compusă din 11 angajați, printre care și pârâta
Toate bunurile ce se inventariază se înscriu în listele de inventariere, care trebuie să se întocmească pe locuri de depozitare, pe gestiuni si pe categorii de bunuri. Pe ultima filă a listei de inventariere, gestionarul trebuie să menționeze dacă toate bunurile și valorile bănești din gestiune au fost inventariate si consemnate în listele de inventariere în prezența sa și dacă are obiecții cu privire la modul de efectuare a inventarierii.
Listele de inventariere se semnează pe fiecare filă de către președintele si membrii comisiei de inventariere, de către gestionar precum și de specialiștii solicitați de președinte pentru a participa la identificarea bunurilor . În cazul predării-primirii gestiunii acestea se semnează atât de către gestionarul predător cât și de gestionarul primitor (f.17-72).
Fiind audiată în calitate de martor, gestionarul primitor arată că inventarul de predare-primire s-a efectuat de comisie prin luarea produsului de pe raft și citirea codului acesteia de către o persoană și iar o altă persoană înregistra în calculator, la final găsindu-se minusuri și plusuri.
Din analiza procesului verbal din data de_ (f.84,85), proces verbal care conține semnătura pârâtei, în urma inventarierii tuturor pieselor de schimb și a materialelor auxiliare necesare întreținerii și reparațiilor auto, au rezultat minusuri în gestiune în cuantum de 39.326,13 lei.
Analiza actelor de inventariere depuse la dosar instanța a reținut că lipsurile la inventar au fost constatate conform Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii aprobate prin Ordinul M. ui Finanțelor P. e nr. 2861/_ .
Este cunoscut că ori de câte ori un salariat produce o pagubă în patrimoniul angajatorului, din vina sa, prin neîndeplinirea obligațiilor de serviciu ori îndeplinirea defectuoasă a acestora, este obligat a o repara.
Răspunderea patrimonială este de regulă o răspundere personală sau individuală. Pentru a interveni această formă a răspunderii se cer întrunite cumulativ, conform art. 271 alin.1 din Codul Muncii, următoarele condiții: calitatea de salariat al angajatorului păgubit a celui ce a produs paguba, fapta ilicită și personală a salariatului săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat în patrimoniul angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția (culpa) salariatului.
Sarcina dovedirii vinovăției revine angajatorului în marea majoritate a cazurilor, de la această regulă existând câteva excepții cărora li se aplică prezumția de vinovăție.
Stabilirea vinovăției implică o comparație cu modul în care persoana în cauză trebuie să acționeze pentru a răspunde cerințelor legii și a celor derivând din contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă sau Regulamentul de ordine interioară. Ea trebuie stabilită în mod concret de la caz la caz, cu luarea în considerare a tuturor împrejurărilor în care s-a produs faptul dăunător.
Din întreg materialul probator existent la dosarul cauzei rezultă că pârâta avea calitatea de gestionar, fapt menționat expres în contractul individual de
muncă înregistrat la ITM C. sub nr. 42017/_, că aceasta a preluat gestiunea fără nereguli în urma unui proces verbal de inventariere, iar pe perioada derulării raportului de muncă, prin neglijență (manifestată chiar și în ziua demisiei când la încheierea programului de muncă, aceasta a lăsat neasigurat geamul de la magazia pe care o avea în gestiune) a cauzat reclamantei prejudiciul patrimonial solicitat a fi recuperat(f.95-98).
Față de cele ce preced, având în vedere că reclamanta a probat prejudiciul solicitat de la pârâtă, instanța a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta S.C. A. I. E. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta C. M., a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 39.325, 27 lei reprezentând prejudiciul patrimonial cauzat de aceasta prin lipsuri în gestiune, sumă actualizată cu dobânda legală aferentă începând cu data introducerii acțiunii și până la momentul plății efective.
Fiind în culpă procesuală, potrivit prevederilor art. 274 C. proc. civ., instanța a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta C. M. a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii
.
În prealabil, pârâta a solicitat repunerea în termenul de recurs arătând că hotărârea nu i-a fost comunicată la domiciliul procesual ales.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct. 8 și 9 C.pr.civ. pârâta a contestat existența prejudiciului și vinovăția sa.
În acest sens se arată că din probatoriul administrat rezultă că toate piesele auto identificate în gestiunea pârâtei sunt piese de origine, pe care era aplicat un cod pentru identificare astfel încât piesele găsite în plus nu puteau proveni decât din comenzile efectuate de reprezentanții reclamantei.
S-a constatat de către comisia de inventariere că piesele lipsă nu au avut mișcări (intrări/ieșiri) pe durata cât a fost gestionară pârâta.
Documentele contabile ale reclamantei reflectă înregistrarea în contul 461
- debitori diverși - a sumei de 725,51 lei, deși prejudiciul imputat pârâtei trebuia evidențiat în acest cont conform O.M.F. nr.3055/2009.
Se susține că pretinsa lipsă în gestiune este determinată, de fapt, de procedura eronată de evidențiere a pieselor în patrimoniul reclamantei, constând în aplicarea mai multor coduri diferite pe fiecare piesă din depozit.
Se contestă legalitatea compensării datorită efectuării sale de către persoane care nu au făcut parte din comisia de inventariere și se critică omisiunea reclamantei de a evidenția piesele plus în gestiune în tabelul cu piesele plus în gestiune.
Se mai arată că în tabelul cu piesele plus în gestiune figurează 111 poziții ca fiind stoc în contabilitate 0.
Reclamanta S.C. A. I. E. S. a depus întâmpinare prin care nu s-a opus cererii de repunere în termen,
solicitând însă respingerea recursului. Se arată în acest sens că unicele critici dezvoltate de pârâtă prin recurs se referă la nerespectarea legislației incidentă în speță de către sentința atacată, care nu s-a întemeiat pe probele administrate în cauză și la neîntrunirea condițiilor răspunderii patrimoniale. Or, sub acest ultim aspect existența prejudiciului rezultă din procesul-verbal din_ și din listele de inventar, ambele fiind semnate de pârâtă. Fapta ilicită constă în neîndeplinirea corectă a atribuțiilor specifice de serviciu înscrise în fișa postului (f. 6-7 din dosarul de fond), potrivit căreia gestionara avea obligația să asigure conservarea corespunzătoare a valorilor din gestiune. Între cele două există un raport de cauzalitate, minusurile în gestiune fiind constatate la inventarul efectuat ulterior demisiei pârâtei, care
la angajare a preluat o gestiune fără nereguli. Vinovăția există în forma neglijenței, recunoscută de pârâtă în cuprinsul înscrisului intitulat "Demisie";.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel constată următoarele:
În cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile de angajare a răspunderii patrimoniale a pârâților.
Astfel, elementul esențial pentru antrenarea răspunderii salariatului, în concordanță cu dispozițiile art. 270 din codul Muncii, în forma în vigoare la data promovării acțiunii, constă în existența unui prejudiciu cauzat patrimoniului angajatorului, astfel încât, în absența acestui prejudiciu este înlăturată această răspundere.
Or, în cauza dedusă judecății, probațiunea administrată nu confirmă existența unui prejudiciu cert, imputabil pârâtei.
Caracterul de certitudine al prejudiciului implică stabilirea existenței sale și, în raport de aceasta, determinarea întinderii lui,
printr-o evaluare pecuniară precisă. Dovada certitudinii prejudiciului cade în sarcina angajatorului, fiind necesar ca din actele de constatare a pagubei sau din alte probe să rezulte neîndoielnic existența unei pagube, respectiv, în speță, absența unor bunuri din magazinul în care își desfășura pârâta activitatea de gestionar.
Raportat la aspectele menționate, Curtea constată că societatea reclamantă a solicitat prin acțiunea sa precizată obligarea pârâtei la plata sumei de 39.325,17 lei, reprezentând diferența negativă constatată la inventar între stocul scriptic și cel faptic de piese auto.
În acest context, Curtea reține că reclamanta a efectuat inventarierea, indicând nominal bunurile a căror lipsă a constatat-o și valoarea lor contabilă în listele de registru inventar (filele 17-23 fond), a căror valoare cumulată este de 39326,13 lei (fila 23 fond).
De asemenea, reclamanta, cu aceeași ocazie, a constatat printr-o listă distinctă de inventar (filele 24-28 fond) existența unui plus în gestiune în valoare de 36876,97 de lei, constând în piese auto aflate în gestiune, fără documente justificative.
Curtea de Apel observă însă că reclamanta, titulară a sarcinii probei, conform art. 272 Codul muncii, nu putut prezenta baza probatorie justificativă a stocului scriptic la care s-a raportat inventarul stocului faptic.
În acest sens, prejudiciul imputat gestionarului trebuie să reprezinte diferența dintre stocul scriptic, ce atestă intrarea mărfii în gestiune, conform documentelor justificative de achiziție, supuse înregistrării în contabilitate, și stocul faptic constatat în urma inventarului efectuat, fiind unica modalitate de stabilire a existenței și întinderii prejudiciului. Este lipsită de relevanță probatorie semnarea de către pârâtă a procesului-verbal din_ (fila 84 fond), deoarece nu are semnificația unui mijloc de probă în sensul recunoașterii și achiesării la pretențiile reclamantului, având în vedere pe de o parte că art. 38 Codul muncii enunță interdicția salariatului de a renunța la drepturile recunoscute în favoarea sa, între care este și cel de a răspunde patrimonial în condițiile art. 254 Codul muncii pentru prejudiciul cert suferit de angajator, iar pe de altă parte că prin răspunsul la întrebarea nr. 5 din interogatoriul pârâtei (fila 268 fond) aceasta a declarat că nu știe dacă sunt corect calculate sumele.
În speță, deși pârâta a evidențiat în listele de inventar atât piesele lipsă din gestiune, cât și cele considerate ca plus în gestiune, nu a fost în măsură să justifice și să probeze existențe documentelor proprii în raport de care a constatat diferențe cantitative între stocul scriptic și cel faptic. Prin urmare, se naște în mod firesc îndoiala asupra temeiniciei constatării unor lipsuri în
gestiune care nu se raportează la o bază justificativă contabilă de intrare în gestiune a pieselor auto.
În acest context, Curtea consideră că bilanțul prescurtat al pârâtei din _
, balanța de verificare sintetică pe perioada_ -_, registrul jurnal condensat, respectiv detaliat pe aceleași perioade nu reprezintă documentele justificative de achiziție a pieselor care să dea dimensiunea stocului scriptic, atât datorită caracterului lor general destinat scopului de a oferi informații asupra cifrei de afaceri și nu despre fiecare operațiune în parte având ca obiect bunuri determinate, cât și datorită faptului că nu reprezintă un mijloc de probă împotriva salariatului, conform art. 50 - 52 din Codul Comercial (în vigoare la momentul respectiv).
Această împrejurare se coroborează cu constatarea de către reclamantă unui plus în gestiunea pârâtei de o valoare aproape la fel de mare cu pretinsei lipse în gestiune, Curtea de Apel apreciind că o atare situație accentuează îndoială legată de acuratețea evidențierii în contabilitate și etichetării pieselor achiziționate (conform declarației de la fila 599 fond a martorei Bidian S. ,
noua gestionară, fiind piese auto cu mai multe coduri de identificare), cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a dat explicații pertinente asupra plusului în gestiune (conform și răspunsului la întrebarea nr. 9 din interogatoriul reclamantei - fila 180 fond) și există o imposibilitatea materială ca pârâta să introducă pe ascuns în gestiune o asemenea cantitate de piese auto.
Cum, în esență, pretinsa probă a prejudiciului suferit de angajator o reprezintă lipsa unor piese auto, a căror achiziționare nu a fost dovedită, Curtea consideră că nu s-a făcut dovada unui prejudiciu cert sub aspectul existenței și
întinderii sale, deoarece stabilirea întinderii prejudiciului nu poate fi disociată de determinarea semnificației pagubei, prin compararea situației pieselor auto imputate pârâtei ca lipsă în gestiune cu documentele justificative de achiziție.
Această dezlegare a inexistenței prejudiciului ca element al răspunderii patrimoniale stă la baza soluționării recursului formulat, fără a mai fi utilă examinarea celorlalte critici și apărări, deoarece se confirmă neîntrunirea condiției esențiale pentru antrenarea răspunderii patrimoniale.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea urmează în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă să admită recursul pârâtei, să modifice în întregime hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
În baza art. 274 C.pr.civ., reclamanta va fi obligată să plătească pârâtei suma de 1860 de lei, cheltuieli de judecată la fondul cauzei, reprezentând onorariu de avocat (fila 613 fond).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta C. M. împotriva sentinței civile nr. 4838 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în întregime în sensul că respinge ca nefondată acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC A. I. E. S. în contradictoriu cu pârâta C.
M. .
Obligă reclamanta să plătească pârâtei suma de 1860 lei, cheltuieli de judecată la fondul cauzei.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
S. | D. | D. | G. | L. D. |
GREFIER
C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond.E. B.
