Sentința civilă nr. 13065/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă

Dosar nr. _

cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 13065/2013

Ședința publică de la 19 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE B. G. Z.

Asistent judiciar A. Ș. Asistent judiciar B. -A. C. Grefier C. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant SC B. S. și pe pârât B. N., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei avocat Albu Nina, lipsă fiind pârâta.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că pârâta nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a se prezenta în vederea luării interogatoriului.

Reprezentanta reclamantei, având în vedere că la termenul anterior s-a încuviințat interogatoriul pârâtei și față de lipsa acesteia la interogatoriu, solicită a se face aplicarea prevederilor art. 225 C.pr.civ.

Reprezentanta reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată pentru motivele expuse pe larg cererea introductivă. Apreciază că sunt întrunite condițiile patrimoniale ale salariatului.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta SC B. S. în contradictoriu cu pârâta B. N., a solicitat obligarea paratei, ca urmare a atragerii răspunderii patrimoniale rezultate in urma raporturilor contractuale de munca ce au operat intre parți, la plata sumei de 13638,85 lei, reprezentând parte din prejudiciul total in cuantum de 18984,85 lei produs societații, cu dobanda legală de la data introducerii acțiunii și pana la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că potrivit contractului individual de munca nr.29/_

, pârâta a fost angajata în cadrul societății începand cu data de_, in funcția de vanzatoare, la punctul de lucru situat in Cluj, loc. M. nr.21

A mai arătat reclamanta că în urma inventarierii efectuate la punctul de lucru situat in Cluj, loc.

M. nr.21, in data de_ s-a constatat diferenta dintre soldul scriptic si cel faptic in suma de 18984,85 lei.și ca la acest punct de lucru se desfașoară activitate cu obiect comercializare de produse alimentare si nealimentare, iar pârâta era singura angajata la acest punct de lucru, astfel incat era singura care detinea cheile de la magazin, fiind permanent deschis numai de catre si in prezenta sa, iar in indeplinirea sarcinilor de serviciu conform fisei postului, avea stabilite mai multe sarcini si responsabilitati.

Reclamanta a învederat că la data constatarii diferentei dintre soldul scriptic si cel faptic la inventarul din data de_, efectuat de catre comisia de inventariere in prezenta pârâtei, aceasta nu a reusit sa explice lipsurile identificate de catre comisia de inventariere, respectiv că a recunoscut prejudiciul in suma totala de 18984,85 lei creat societatii, iar prin Angajamentul de plata din data de_ semnat in prezenta comisiei de inventariere aceasta s-a angajat ca pana la data de_ sa achite întreaga paguba cauzata societatii.

1

De asemenea, a susținut că din aceasta suma pârâta a achitat suma de 5346 lei astfel: la data de_ suma de 2800 lei iar la data de_ suma de 2546 lei, ramanand un rest de plata de 13638,85 lei și că prejudiciul creat societatii s-a produs din vina și in legatura cu munca paratei iar in prezent este in cuantum de 13638,85 lei, societatea inregistrand la aceasta data in contabilitate un minus de 13638,85 lei cauzat de catre parata.

Reclamanta a menționat că la data de_ a incetat raportul de muncă dintre părți și s-a încercat de mai multe ori contactarea pârâtei, fiind notificată in vederea achitării si a sumei de 13638,85 lei pe care o inregistrează societatea in continuare ca lipsa in contabilitate, dar cu rea credinta se eschivează total de la plata acestei sume.

Avand in vedere toate aceste considerente, prevederile Codului muncii cu privire la raspunderea patrimoniala a salariaților, reclamanta a considerat intemeiata actiunea de recuperare a prejudiciului creat de catre pârâtă din vina si in legatura cu sarcinile de serviciu și a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Pârâta legal citată, nu a formulat întâmpinare.

La dosarul cauzei s-au depus în copie următoarele înscrisuri: proces verbal din data de _

,contractul individual de muncă încheiat între părți în data de_, fișa postului pârâtei, angajament de plată semnat de reclamantă,.liste de inventar, rapoarte de gestiune. Pârâta a fost citată cu mențiunea să se prezinte la interogatoriu.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Între părți s-a încheiat contractul individual de muncă depus la dosarul cauzei, în temeiul căruia pârâta a efectuat munca de vânzătoare în favoarea reclamantei.

Din angajamentul de plată semnat de pârâtă, depus la dosarul cauzei la fila 9 rezultă că aceasta s- a angajat să restituie reclamantei suma indicată prin prezenta acțiune, reprezentând minus în gestiune. Existența acestei obligații asumate de reclamantă prin înscris sub semnătură privată rezultă este susținută și celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei, respectiv procesul verbal din data de_, declarațiile de inventar și rapoartele de gestiune. Toate acestea se coroborează cu faptul că pârâta, deși a fost citată cu această mențiune, nu s-a prezentat la interogatoriu, aspect pe care instanța îl interpretează ca pe o recunoaștere a pretențiilor reclamantei, în temeiul art. 225 din Codul de procedură civilă.

În consecință, instanța va admite acțiunea reclamantei în temeiul art. 254 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de către reclamanta S.C. B. S.R.L, cu sediul în loc. V. nr.104, jud.Cluj. în contradictoriu cu pârâta B. N., domiciliată în Comuna Chinteni, sat M. nr.9, jud.Cluj.

Obligă pârâta la plata sumei de 13.638,85 lei reprezentând prejudiciu cauzat angajatorului din culpa sa, sumă ce va fi actualizată prin aplicarea dobânzii legale calculată de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.

Definitivă și executorie de drept.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.. Pronunțată în ședința publică din 19 Septembrie 2013.

Președinte,

B. G. Z.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Asistent judiciar,

B. -A. C.

Grefier,

C. S.

Red. BGZ/MG/CS, 4 ex/ _

2

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 13065/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă