Decizia civilă nr. 1218/2013. Contestație decizie suspendare contract de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1218/R/2013
Ședința publică din data de 19 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. A T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta
S.C. C. S. Z. împotriva sentinței civile nr. 5311 din_ pronunțate de Tribunalul Sălaj în dosar nr._ *, privind și pe intimatul reclamant F. I.
, având ca obiect contestație împotriva deciziei de suspendare a contractului de muncă.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 5 martie 2013, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 12 martie 2013, apoi pentru data de astăzi,
încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial sub nr._ pe rolul Tribunalului Sălaj reclamantul F. I. a chemat în judecată pârâta SC C. S. solicitând instanței să constate nulitatea deciziilor nr. 63/_ și 60/_, să oblige pârâta să-l repună în situația anterioară emiterii deciziei de suspendare și în consecință să-i plătească o despăgubire egală cu contravaloarea salariului și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat din data de_ și până la data reluării activității și daune morale echivalente valoric cu suma salariilor de la
data suspendării și până la data reluării activității. De asemenea s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 6446/_ pronunțată de Tribunalui Sălaj în acest dosar a fost respinsă ca tardivă acțiunea formulată de reclamant, iar prin Decizia Civila nr. 1269/R/2012 pronunțată de Curtea de A. C. s-a admis recursul declarat de reclamantul F. I., a fost casata în tot sentința civilă nr. 6446/_ și trimisa cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
În rejudecare, reclamantul a solicitat admiterea contestației și pe cale de consecință să se constate netemeinicia măsurii suspendării contractului de muncă, aceasta fiind abuzivă, în condițiile în care pe perioada suspendării nu s- a făcut cercetarea disciplinară și ca și consecință decizia de suspendare nr.
63/_ este nelegală, netemeinică și abuzivă și de asemenea și măsura numirii Comisiei de disciplină prin Decizia nr. 60/_ este nelegală și netemeinică. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii deciziei de suspendare, în condiții identice celor existente la data emiterii deciziei de suspendare, obligarea pârâtei la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu contravaloarea salariului și celorlalte drepturi, de care ar fi beneficiat reclamantul, în calitate de salariat al societății, pe perioada cuprinsă între data de_ și până la data reluării activității și obligarea pârâtei la plata de daune morale, echivalente valoric cu suma salariilor de la data suspendării și până la data reluării activității, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a solicitat respingerea contestației ca nefondată, arătând că totul a pornit de la calitatea reclamantului de acționar al societății când între asociați a intervenit o neînțelegere, iar în momentul în care în cadrul societății s-a făcut o analiză contabilă s-a constatat că există elemente de fraudă comise de reclamant alături de alte persoane din cadrul societății. De asemenea, a susținut că comisia de disciplină a fost formată din persoane care nu erau angajații societății deoarece nimeni din această societate nu putea face parte din această comisie.
Prin sentința civilă nr. 5311 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr._
*, a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul F. I. și în consecință s-a constatat nelegalitatea măsurii de suspendare a contractului individual de muncă, s-a anulat decizia nr. 63/_ emisă de pârâta S.C. C. S.R.L. Z. și a fost obligată pârâta la repunerea în situația anterioară pentru perioada_ -_ și la plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat în această perioadă.
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata de daune morale.
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamantului privind anularea deciziei nr.60/_ emisă de pârâtă.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 6.600 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Prin acțiunea sa precizată, reclamantul F. I. a solicitat in contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L. constatarea nelegalității măsurii suspendării contractului individual de munca, anularea Deciziei nr. 63/_ emisa de parata, obligarea paratei la repunerea în situația anterioară a reclamantului pentru perioada_ -_, și la plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat in aceasta perioada, precum și obligarea paratei la plata de daune morale, anularea Deciziei nr. 60/_ emisa de parata., și obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 6.600 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
Prin contractul individual de muncă nr. 25/_ a fost încadrat al pârâtei în funcția de director de producție, cu un salariu de 5.000 lei lunar, având totodată și calitatea de asociat la societatea pârâtă.
Prin decizia nr. 63/_ pârâta a decis suspendarea contractului individual de muncă încheiat cu reclamantul pe durata efectuării cercetării disciplinare prealabile.
Prin decizia nr. 60/_ emisă de pârâtă a fost constituită de către angajator comisia de cercetare disciplinară.
Instanța a reținut că pentru procedura cercetării disciplinare prealabile pârâta a numit o comisie de cercetare disciplinară și a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului.
Constituirea unei comisii disciplinare nu este un motiv de suspendare de drept a contractului individual de muncă (art.50 Codul muncii), această măsură fiind o opțiune a angajatorului deoarece art.52 alin.(2) din Codul muncii prevede faptul că, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare prealabile.
După cum se poate observa din cuprinsul Deciziei nr. 63/_, începând cu aceeași dată s-a decis suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului în temeiul art. 52, alin. 1 lit. a din Legea nr. 53/2003.
Această decizie a fost semnată de către reclamant "de luare la cunoștință"; la aceeași dată, respectiv_ .
Măsura suspendării contractului de muncă în baza disp. art. 52 din codul muncii, este condiționată sine-qua-non de îndeplinirea de către angajator a obligației prevăzute la lit. a) a aceluiași articol, respectiv aceea de efectuare a cercetării disciplinare a salariatului.
Rezultă în mod cert că măsura suspendării contractului individual de muncă al reclamantului a fost luată cu titlu de sancțiune împotriva angajatului, constituind un abuz de drept sancționat de lege și nu o măsură asiguratorie luată de către angajator în vederea protejării intereselor sale.
Instanța a reținut că cercetarea disciplinară a salariatului nu a avut loc și se impune admiterea contestației și constatarea nulității deciziei nr. 63/_, aceasta fiind netemeinica și în contradicție cu prevederile legale în vigoare.
Ca o consecință a constatării nulității deciziei nr. 63/_, se impune aplicabilitatea disp. art. 52 alin. 2 codul muncii, și anume obligarea paratei la repunerea în situația anterioară a reclamantului pentru perioada_ -_ (data emiterii deciziei nr. 2133 de suspendare a contractului individual de munca al reclamantului) și la plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat in aceasta perioada.
S-a susținut că prin atitudinea culpabilă a pârâtei reclamantul a suferit moral datorită diminuării veniturilor, aspecte care însă nu au fost dovedite.
Astfel nu s-a făcut dovada lezării imaginii reclamantului, nefiind dovedit un prejudiciu real și concret suferit de reclamant, dincolo de aprecierile personale cu privire la sine și la familie, constatându-se ca fiind nefondată cererea acestuia privind obligarea societății pârâte la plata daunelor morale.
În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 60/_ emisă de pârâtă, prin care a fost constituită de către angajator comisia de cercetare disciplinară, instanța l-a respins, constatând că aceasta nu poate fi calificată ca fiind o decizie unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, suspendarea, modificarea sau încetarea contractului individual de muncă, pentru a fi aplicabil în cauză termenul de 30 de zile prevăzut de art.268 alin.1 lit.a) din Codul muncii republicat, sau cel de 45 de zile prevăzut de art.211 alin.1 lit.a din Legea dialogului social nr. 62/2011, această decizie putând fi cenzurată de către instanța de jurisdicție a muncii doar odată cu verificarea legalității și temeiniciei unei eventuale decizii de sancționare disciplinară aplicate angajatului.
Cheltuieli de judecată au fost acordate reclamantului în temeiul art. 274
C. pr. civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea în tot a hotărârii și, rejudecând, să se dispună respingerea contestației ca nefondată, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat, în esență, că motivarea instanței este lacunară și superficială, necuprinzând analiza susținerilor pârâtei, exprimate pe larg în concluziile scrise, punând astfel instanța de control în imposibilitate de a
verifica temeiurile avute în vedere de instanța fondului în vederea înlăturării apărărilor recurentei.
Prin apărările formulate pe parcursul procesului și prin concluziile scrise, a arătat motivele pentru care angajatorul a fost în imposibilitate obiectivă de a efectua cercetarea disciplinară.
Invocă principiul "penalul trebuie să țină locul disciplinarului, în același mod în care ține în loc și civilul";. Măsura sancționării disciplinare nu ar putea fi dispusă înainte de stabilirea vinovăției salariatului prin hotărârea judecătorească definitivă.
O dată declanșată răspunderea penală, nu este posibil cumulul de răspunderi simultan, ci doar subsecvent, angajatorul având posibilitatea de a-l suspenda din funcție pe angajat, pe parcursul procesului penal.
În literatura de specialitate s-a apreciat că între cele doua forme de răspundere juridică exista o relație de intercondiționare, subsecventa și derivata, astfel ca răspunderea penala odată declanșata, produce o sistare a disciplinarului, angajatorul neputând desfășura cercetarea disciplinara prealabila și nici emiterea decizie de sancționare disciplinara, aspect datorat deosebirii graduale dintre cele doua sub aspectul periculozității lor sociale. Ca o consecința a suspendării procedurii disciplinare, are loc suspendarea sau întreruperea curgerii prescripției cu privire la termenul de 30 de zile și de 6 luni prevăzute de art. 268 alin. 1 din Codul Muncii, înlăuntrul cărora decizia de sancționare trebuie emisa.
Angajatorul a fost în imposibilitatea obiectiva a emiterii unei sancțiuni cu caracter administrativ, având în vedere constatarea privind posibile fapte cu caracter penal săvârșite de reclamant, așa cum rezulta din plângerea penala
formulata și din raportul de expertiza contabila întocmit de expert Cacaina V.
, nefiind în competențele comisiei de disciplina a aplica vreo sancțiune, de orice fel, pentru săvârșirea unor fapte cu caracter penal.
În momentul în care recurenta a formulat plângerea penala la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, singurul organ competent a se pronunța asupra existentei sau inexistentei vreunei fapte în legătura cu atribuțiile de serviciu, cu caracter penal este organul de cercetare penala.
Plângerea penala formulata este direct legata de încălcarea obligațiilor de serviciu ale reclamantului, motiv pentru care s-a și dispus de către angajator suspendarea contractului de munca al acestuia pe motivul prevăzut la art. 52 lit. b - existentei unei plângeri penala împotriva angajatului pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținuta, până la rămânerea definitiva și irevocabila a hotărârii judecătorești - prin decizia nr. 2133/_, începând cu data de _
.
Reclamantul a contestat decizia din_, iar litigiul a făcut obiectul dosarului nr._ soluționat definitiv și irevocabil de către Curtea de A. C.
.
Cât timp cercetarea disciplinara nu este finalizata, nu se poate susține existența unui abuz din partea angajatorului, care a realizat un amplu raport de expertiza contabila depus la dosarul cauzei, ce are ca obiective tocmai analiza activității reclamantului, alături de celelalte persoane cu funcții de conducere. Concluziile acestui raport sunt în sensul constatării unor grave abateri ale reclamantului, care a creat grave prejudicii societății.
Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la cheltuieli de judecată.
În motivare se invocă, în primul rând, excepția nulității recursului raportat la dispozițiile art. 306 alin. (1) coroborate cu art. 3021lit. c) C.pr.civ., având în vedere că recursul nu este motivat în drept, în condițiile în care
recursul este o cale extraordinară de atac, strict limitată la motivele expres prevăzute de art. 304 C.pr.civ.
Cât privește invocarea principiului că penalul tine în loc disciplinarul, arată că raportat la dispozițiile art. 316 coroborat cu art. 294 C.pr.civ., nu se pot face apărări noi în calea de atac.
În fapt, reclamantului intimat i s-a suspendat contractul individual de muncă la data de_ prin decizia administratorului nr. 63, în temeiul art. 52 lit. a) codul muncii, respectiv pe perioada cercetării disciplinare prealabile.
Totodată, angajatorul, în baza deciziei nr. 60/_, a dispus numirea unei comisii de cercetare disciplinară a angajatului.
La data de_ angajatorul a emis a doua decizie de suspendare a angajatului, înregistrată sub nr. 2133, prin care a dispus suspendarea CIM al angajatului în temeiul art. 52 lit. b) codul muncii.
De la data primei suspendări,_, și până la data celei de a doua suspendări,_, angajatorul nu a efectuat nici un act de cercetare disciplinară, fapt recunoscut de către angajator prin înscrisul depus la ultimul termen de judecată.
Criticile recurentei ce vizează faptul că nu s-a finalizat activitatea de cercetare disciplinară de către comisie întrucât s-a formulat o plângere penală nu pot fi luate în considerare, întrucât plângerea penală nu are legătură cu prezenta cauză, în care se judecă un raport de muncă, iar pe de altă parte, plângerea penală a fost formulată ulterior, în luna octombrie 2011, cu mult peste termenul de 60 zile în care comisia de efectuare a cercetării disciplinare trebuia să-și încheie activitatea. Această plângere penală s-a formulat după ce a contestat în instanța decizia de suspendare.
Comisia nu numai că nu a finalizat cercetarea, dar nici măcar nu a început cercetarea disciplinară și nu a efectuat nici un act de cercetare disciplinară împotriva intimatului, chiar dacă recurenta a hotărât prin decizia de numire a Comisiei de efectuare a cercetării disciplinare durata maximă de 60 de zile în care trebuia efectuată cercetarea (art. 4 alin. (3) din decizia de constituire a comisiei de cercetare disciplinară), deci până la_, nu a convocat în scris salariatul pentru a se prezenta la data și ora indicată, punându-i-se în vedere eventualele abateri de care s-ar face vinovat, nu a fost ascultat salariatului și verificate susținerile sale.
Raportul de expertiză efectuat nu poate fi luat în considerare, întrucât a fost întocmit strict pro cauza, mult ulterior termenului în care trebuia efectuată cercetarea disciplinară: din preambulul său rezultă că a fost efectuat în baza contractului nr. 1/2012 și s-a desfășurat în perioada_ -_ . De altfel acest raport este extrajudiciar, reclamantul nefiind invitat la efectuarea sa.
Potrivit art. 272 C. Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună toate dovezile în apărarea sa, iar în prezenta cauză, pârâta nu a făcut dovada contrară a celor susținute de acesta, dimpotrivă la cuvântul pe fond apărătorul acesteia a recunoscut că cercetarea disciplinară nu s-a efectuat.
În aceste condiții este evident că măsura suspendării contractului de muncă pe perioada cercetării disciplinare prealabile și menținerea acestei suspendări sine die este netemeinică, nelegală și abuzivă în condițiile în care această cercetare nu s-a efectuat în termenul de 60 zile stabilit, nefiind efectuată nici în prezent.
Este evident că măsura suspendării contractului individual de muncă al reclamantului a fost luată cu titlu de sancțiune împotriva sa, prin lipsirea acestuia de toate drepturile rezultate din contractul individual de muncă.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
În primul rând, Curtea constată că este legal sesizată cu un recurs valabil, în sensul că acesta este motivat, nefiind așadar întemeiată excepția nulității recursului sub acest aspect.
Într-adevăr, art. 3021alin. (1) lit. c) Cod procedură civilă prevede că cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, însă Curtea notează că în cauză sunt incidente și prevederile art. 3041cod procedură civilă potrivit cărora recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Totodată, Curtea reține că prin memoriul de recurs recurenta a formulat critici atât sub aspectul nelegalității, cât și sub aspectul netemeiniciei sentinței, motivele formulate fiind în legătură cu hotărârea atacată, iar neindicarea de către recurent a temeiurilor de drept pe care își întemeiază recursul nu este de natură a atrage nulitatea recursului, câtă vreme dezvoltarea lor face posibilă încadrarea din oficiu a acestora într-unul dintre motivele de recurs.
Pe de altă parte, referitor la aspectul invocat de reclamantul intimat prin întâmpinare, în sensul că, raportat la dispozițiile art. 316 coroborat cu art. 294 C.pr.civ., nu se pot face apărări noi în calea de atac, Curtea notează că această susținere nu poate fi reținută, în condițiile în care, dimpotrivă, art. 294 alin. 1 C.proc.civ. statuează că, față de regula că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot face alte cereri noi, se acceptă excepția de a se putea invoca excepții de procedură și alte asemenea mijloace de apărare, care nu sunt considerate cereri noi. Prin urmare, formularea de noi apărări este acceptată în căile de atac (apel, respectiv, recurs, căruia îi sunt aplicabile regulile de judecată de la apel), neopunându-se principiului menținerii conturului acțiunii astfel cum a fost stabilit în fața primei instanțe. Apărările noi se pot propune, întrucât în acest mod se protejează principiul primordial în judecata civilă, cel al aflării adevărului.
Analizând pe fond recursul formulat Curtea reține că primul motiv de recurs invocat, vizând caracterul lacunar al motivării sentinței și omisiunea primei instanțe de a cerceta apărările formulate de pârâta recurentă la fond este nefondat.
Faptul că tribunalul a soluționat cauza din prisma dispozițiilor imperative ale legii, pe care temei s-a dovedit superfluu a fi cercetate chestiunile consecutive, nu poate fi privit ca o omisiune de cercetare a cauzei sub toate aspectele. În mod evident, instanța va parcurge toate aspectele de interpretare a legii și a probelor invocate doar în măsura în care acest lucru este necesar și dezlegarea cauzei nu poate fi făcută în raport de una dintre aceste chestiuni, sau în măsura în care aspectul hotărâtor trebuie, din motive procedurale, să fie analizat ulterior altor chestiuni premergătoare, sau, după caz, ultimul. Nu acesta a fost cazul în speță, unde dezlegarea s-a făcut corect, prin aplicarea dispozițiilor legale care au făcut de prisos analizarea celorlalte aspecte invocate.
Cât privește motivele de recurs formulate sub aspectul temeiniciei soluției, Curtea constată că prima instanță, pentru admiterea în parte a contestației, a reținut neefectuarea cercetării disciplinare, cu consecința nelegalității măsurii suspendării contractului individual de muncă dispusă pentru acest scop.
Or, considerentele, ca și dispozitivul pe care îl susțin, sunt legale și temeinice.
Astfel, se constată că potrivit dispozițiilor art. 52 lit. a) Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condițiile legii.
Ca urmare, așa cum corect a reținut instanța de fond, o condiție sine qua non pentru dispunerea acestei măsuri o constituie existența unei cercetări disciplinare, derularea unei atari cercetări. Folosind sintagma "pe durata cercetării disciplinare";, legiuitorul indică în clar efectivitatea cercetării, ca o condiție a suspendării contractului individual de muncă.
Potrivit prevederilor art. 251 alin. 2, 3 și 4 Codul muncii, "în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii. Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. 2 fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispune sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile. În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei
împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este";.
Interpretarea acestor dispoziții legale conduce la concluzia că prin cercetarea disciplinară prealabilă nu se înțelege un ansamblu de acte ale angajatorului pe care acesta să le întreprindă clandestin (în ascuns), o verificare făcută de angajator, pentru sine, sub aspectul corectitudinii activității profesionale a angajatului vizat, ci specific, acea procedură derulată cu participarea salariatului cercetat, în care acesta este avizat despre fapta care i se impută sub aspect disciplinar și în cadrul căreia, angajatul își va formula apărările și va susține probele solicitate de el.
Ca urmare, corelând dispozițiile art. 52 lit. a) cu cele ale art. 251 alin. 2, 3 și 4 Codul muncii, concluzionăm în sensul că suspendarea pentru motivul avut în vedere prin decizia anulată se poate dispune doar "pe durata cercetării disciplinare";, deci pentru intervalul dintre momentul începerii cercetării disciplinare și cel al finalizării acesteia.
În cauză, cercetarea disciplinară nu doar că nu s-a finalizat, dar nici nu a început, nefiind emisă convocarea scrisă indicată de textul citat mai sus ca premergător începerii cercetării disciplinare.
Ca atare, nici decizia anulată prin sentință nu este legală, nefiind emisă cu respectarea dispozițiilor legale incidente, ci dispunându-se suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului fără a fi întrunite condițiile legale, respectiv fără a se fi început cercetarea disciplinară prealabilă.
În mod evident, nu se poate dispune suspendarea contractului individual de muncă în temeiul art. 52 alin. a) Codul muncii la modul preventiv, adică pentru eventualitatea derulării unei cercetări disciplinare prealabile, ci în mod strict, doar pe durata unei atari cercetări, deci când se derulează efectiv o cercetare de acest fel.
Raportul de muncă este protejat de legiuitor și nu poate înceta din voința angajatorului, după cum nu poate fi suspendat de către acesta, decât în situații strict prevăzute de lege. Și este rațional să fie așa, având în vedere consecințele importante pe care aceste măsuri luate de angajator le au asupra situației angajatului, mai cu seamă din punct de vedere financiar.
Ca urmare, având în vedere și specificul situației la care trimite art. 52 alin. 1 lit. a) Codul muncii, dat de existența, uneori, a interesului angajatorului de a nu mai primi la muncă un salariat supus cercetării disciplinare, tocmai pentru a nu influența în vreun fel probele ce vor fi fiind administrate și ca o
expresie a neîncrederii în calitatea muncii unui angajat care ipotetic, a încălcat disciplina muncii, se constată că acest interes se naște doar când cercetarea disciplinară se declanșează, anunțată, ca o măsură prealabilă, de emiterea convocării.
În cauză, angajatorul nu a putut face dovada începerii cercetării disciplinare prealabile, recunoscând de altfel că singurul act emis în contextul unei abordări din punct de vedere disciplinar a situației interne create a fost decizia de constituire a comisiei de cercetare disciplinară prealabilă.
Or, această măsură nu se încadrează în ansamblul de acte ce compun cercetarea disciplinară prealabilă, ci este o măsură anterioară care nu justifică, raportat la interpretarea restrictivă ce se impune a se face dispozițiilor art. 52 lit. a) Codul muncii pentru considerentele ce preced, suspendarea contractului individual de muncă.
Trebuie observat că, de bună credință, reclamantul intimat, așa cum acesta a arătat chiar prin acțiune, a așteptat până la expirarea celor 60 de zile (indicate în decizia de constituire a comisiei de cercetare disciplinară ca termen de desfășurare a activității acesteia) pentru a promova litigiul, situație față de care:
prin decizia civilă nr. 1269/2012 a Curții de A. C., în primul ciclu procesual, s-a constatat că acțiunea nu este tardivă;
nu se poate reține că acest aspect ar impieta asupra constatării nelegalității măsurii suspendării contractului individual de muncă încă de la momentul emiterii deciziei contestate, câtă vreme reclamantul tocmai această situație o invocă, anume, neefectuarea nici unui act de cercetare care să confirme temeiul suspendării.
Susținerile recurentei că s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a efectua cercetarea disciplinară în raport de principiul "penalul ține în loc disciplinarul";, față de formularea unei plângeri penale împotriva reclamantului intimat în legătură cu atribuțiile de serviciu, nu pot conduce la admiterea recursului, în condițiile în care, în raport de aceste susțineri, recurenta invocă, expressis verbis, "sistarea disciplinarului";, or, față de considerentele ce preced, cercetarea disciplinară nici nu a început, pentru a se putea constata suspendarea sau sistarea acesteia.
Cu alte cuvinte, pentru a se fi putut aplica principiul pe care se întemeiază recurenta, era necesar a se fi început cercetarea disciplinară, ceea ce nu este cazul.
Față de aceste concluzii, este superfluu a se cerceta celelalte motive de recurs și apărările aferente.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
În baza dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., și făcând aplicarea criteriilor prevăzute de art. 274 alin. 3 cod proc. civ., respectiv ținând seama de valoarea obiectului pricinii și munca îndeplinită de avocat, recurenta, ca parte căzută în pretenții, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată aferente recursului, parțial, în cuantum de 2000 de lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 5311 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr._ *, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului F. I. suma de 2000 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G. -L. T. I. A T.
GREFIER
N. N.
Red.GLT/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: R.M.P.
