Decizia civilă nr. 2979/2013. Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 2979/R/2013
Ședința publică din 10 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: L. D. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta P. A. -A. împotriva sentinței civile nr. 942 din 18 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._ *, privind și pe pârâtul intimat O. DE C. ȘI P.
I. S., și pe intervenienta accesorie - intimată O. S. C. ȘI P.
I. S., având ca obiect contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă mandatarul reclamantei recurente P. A. A., numitul P. V., reprezentanta pârâtului intimat O. de C. și P. I. S., consilier juridic O. Florian și reprezentantul intervenientei accesorie - intimată O. S. C. și P. I. S., președintele Știrb L. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 06 iunie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat O. de C. și
P. I. S. a depus la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se mandatarului reclamantei recurente.
Mandatarul reclamantei recurente depune la dosar procura specială și copia diplomei de licență în drept și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentanta pârâtului intimat O. de C. și P. I. S. depune la dosar delegație și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul intervenientei accesorii - intimată O. S. C. și
P. I. S. arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului. Mandatarul reclamantei recurente arată că elementul esențial al acestui litigiu este situația de discriminare a reclamantei sub aspectul încadrării salariale deoarece colegele reclamantei în cursul anului 2008 au fost încadrate pe studii superioare și au beneficiat de încadrarea salarială corespunzătoare. Susține că în anul 2009 când reclamanta a formulat cererea de promovare, nu i s-au acordat aceste drepturi, însă actele depuse la dosar relevă foarte clar că în situații identice au fost dispuse măsuri diferite, creându-se în mod voit și vădit o situație de discriminare. Menționează că prin actele depuse de către intervenienta accesorie s-a demonstrat fără dubii că argumentul că nu au existat fonduri nu
subzistă, întrucât au existat fonduri necesare realizării reîncadrării reclamantei, care au fost returnate de către ANCPI.
Susține că pârâta OCPI S. nu a solicitat în proiectele de bugete din anii următori resursele necesare, iar în anul 2012 au fost solicitate și obținute fonduri pentru promovarea în grad profesional al celor patru colege ale reclamantei recurente. Din motivarea sentinței instanței de fond reiese foarte clar starea de discriminare, întrucât la încadrarea în grad corespunzător studiilor superioare, colegele reclamantei recurente au beneficiat de creșterea salarială și au beneficiat de un salariu de 3121 de lei, pe când reclamanta recurentă a rămas la vechea încadrare de 2035 de lei. Menționează că din statele depuse la solicitarea Curții de A. reiese fără tăgadă că la funcții egale sunt salarii egale.
Mandatarul reclamantei recurente arată că s-a ignorat un document relevant din dosar, emis de către pârâtul intimat la solicitarea Curții de A. C. în care recunoaște că munca efectuată de către reclamanta recurentă este aceeași și la fel de complexă cu a colegelor sale, astfel că reiese foarte clar starea de discriminare în condițiile în care munca este aceeași, iar diferență de salarizare este de aproximativ 1000 de lei. Un alt aspect pe care îl susține este împrejurarea că prin sentința atacată instanța de fond și-a motivat soluția pe baza vechimii în muncă, în sensul că pentru colegele sale a luat în calcul și anii
lucrați anterior, respectiv la o colegă 20 de ani, la o altă colegă 15 ani, pe când la reclamanta recurentă 7 ani și precizează că O. de C. și P. I. S. a fost înființat în anul 2005 și în consecință toți au aceeași vechime de 7 - 8 ani. Menționează că în motivarea sentinței atacate instanța de fond a luat în calcul pentru colegele reclamantei perioada lucrată anterior, iar în cazul reclamantei recurente s-a raportat la anul de înființare al instituției.
Mandatarul reclamantei recurente precizează că toate aceste acte reprezintă un abuz, că se încalcă Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Codul muncii. Solicită obligarea pârâtului intimat la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocațial .
Reprezentanta pârâtului intimat O. de C. și P. I. S. solicită respingerea recursului și menținerea în tot a sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală, pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar.
Reprezentantul intervenientei accesorii solicită admiterea recursului și pe cale de consecință să se constate că decizia este nelegală, contravine Contractului Colectiv de Muncă în vigoare la data emiterii acesteia și legislației în vigoare la acel moment. Menționează că art. 55 din Contractul Colectiv de Muncă în vigoare la acea dată prevede la că o dată cu transformarea postului la nivelul studiilor absolvite este obligatoriu și renegocierea corespunzătoare salariului, însă pentru reclamanta recurentă nu s-a efectuat o renegociere a salariului.
Menționează că este incorectă hotărârea instanței de fond, având în vedere că art. 96 din Contractul Colectiv de Muncă se prevede că salarizarea se face în funcție de grad, gradație, treaptă profesională, volum de muncă, importanța muncii, calitatea muncii, iar toate cele patru colege ale reclamantei recurente prestează aceeași muncă, întrucât munca este repartizată aleatoriu de calculator, dar au un salariu mai mare până la 1000 - 1100 lei.
Fiind întrebat de către instanță care este temeiul pe care se întemeiază discriminarea și de ce ar primi reclamanta un salariu mai mic, reprezentantul intervenientei accesorii - intimate arată că la muncă egală salarizarea trebuie să fie egală, astfel că discriminarea s-a făcut probabil din motive personale.
Reprezentantul intervenientei accesorii - intimate arată că din probele depuse la dosar reiese că instituția a avut fonduri foarte mari pentru cheltuieli de personal, dar ca urmare a reorganizării s-au restituit la bugetul de stat, astfel că suma restituită este de 2.886.000 de lei noi, iar necesarul de fonduri pentru
salariile respective, la persoanele respective era de 529, 530 lei, astfel că din fondurile care erau la dispoziție puteau fi salarizați și se puteau face creșteri salariale la un număr mare de persoane. În urma unor modificări salariale, a unor aplicări de procente la salarii, este o diferență între salariați similari de 1100 lei și solicită îndreptarea acestei nereguli.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.942 din_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._ *, a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei P. A.
A. pentru constatarea nulității absolute a art.1, pct.1.2 din actul adițional la contractul individual de muncă nr.122 din 1 octombrie 2009 și obligarea la plata diferențelor salariale, cu dobânda legală.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția tardivității nu este întemeiată deoarece în cauză sunt contestate două acte bilaterale și în consecință sunt aplicabile prevederile art.268, alin.(2) din Codul muncii, acțiunea fiind introdusă în termen.
Între reclamantă și pârât a fost încheiat contractul individual de muncă nr.38/_, în baza căruia, începând cu data de_, reclamanta ocupa funcția de referent II în cadrul serviciului cadastru, cu un salariu de bază lunar de 5.500.000 lei ROL la care se adaugă un spor de vechime de 20% și un spor de dispozitiv de 25%.
Începând cu data de 11 aprilie 2005, prin încheierea unui act adițional la contractul individual de muncă a fost trecută în funcția de asistent registrator III. Ca urmare a cererii reclamantei înregistrată cu nr.5989/_ privind solicitarea pentru transformarea postului conform Adeverinței de absolvire a Facultății de Drept și Administrație P. ă, specialitatea Drept nr.9602/_, a fost emisă Decizia nr.112/_ prin care începând cu data de_ reclamanta a fost reîncadrată în funcția de registrator IV- principal cu un salariu
de încadrare de 2035 lei lunar și sporurile deținute anterior.
Urmare a acestui fapt, la data de_, între reclamantă și pârât a fost încheiat actul adițional la contractul individual de muncă nr.122 prin care reclamanta a fost numită în funcția de asistent registrator IV - principal, cu un salariu de încadrare de 2035 lei.
La acea dată în privința salarizării erau aplicabile prevederile art.10 alin.(3) din HG nr.1210/2004 conform cărora";Salarizarea personalului din structura Agenției Naționale și a instituțiilor subordonate se face în conformitate cu reglementările în vigoare aplicabile personalului din instituțiile publice finanțate integral din venituri publice";.
Alin.(3) al aceluiași articol prevedea faptul că "Anual sau ori de câte ori se impune, în funcție de volumul de activitate, performanțele profesionale evaluate și de bugetul de venituri și cheltuieli aprobat se renegociază salariile și se stabilește numărul de posturi, pentru fiecare instituție subordonată, în limita posturilor vacante existente";.
Această negociere a drepturilor salariale a fost prevăzută și la art.40,41 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Agenției Naționale de C. și P.
I. pentru anii 2009 - 2010.
Negocierea salariilor reprezintă o consecință a principiului constituțional potrivit căruia dreptul la negocieri colective în raporturile de muncă este garantat (art.41 alin.(5).
Codul muncii concretizând acest drept, prevede că stabilirea salariilor se face prin negocieri individuale sau/și colective între angajator și salariați sau reprezentanții lor (art.162, alin.(1) și (2), iar prin contractul colectiv de muncă se
"stabilesc"; clauzele privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă (art.229 alin(1).
În speță, în Anexa nr.1 la Contractul colectiv de muncă sunt precizate limitele minime și maxime de salarizare în vederea negocierii drepturilor salariale pentru fiecare funcție.
Obiectul negocierii colective îl reprezintă reglementarea de principiu a salarizării angajaților cărora le sunt aplicabile contractele colective, iar obiectul negocierilor individuale purtate cu prilejul încheierii sau modificării contractului individual de muncă este stabilirea concretă a salariului.
Pe baza reglementărilor legale, a prevederilor contractelor colective de muncă, se desfășoară negocierea individuală pentru stabilirea salariului fiecărui angajat în parte.
Art.159 alin.(3) din Codul muncii prevede faptul că "La stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală";.
Principiul egalității de tratament este proclamat de numeroase reglementări internaționale.
Curtea de Justiție Europeană a reținut că mențiunile "aceeași muncă";,
"același post de muncă"; și "muncă de valoare egală";, vizate de Tratamentul privind funcționarea Uniunii Europene "îmbracă un caracter pur calitativ";, ele se referă la "natura prestațiilor de muncă în mod efectiv îndeplinite de cei interesați";. Pentru a stabili dacă acei lucrători "exercită aceeași muncă sau, o muncă căreia i se poate atribui o valoare egală se impune să se stabilească dacă acei lucrători, ținând cont de un ansamblu de factori cum sunt natura muncii, condițiile de formare, și condițiile de muncă pot fi considerați ca găsindu-se într-o situație comparabilă"; (Hot. din_ în cauza C-381/99, Susanna Brunhofer, în Recueil de jurisprudence de la Cour de Justice 2001).
Principiul "la muncă egală salariu egal"; nu-l împiedică pe angajator să stabilească diferențiat salariile între cei ce prestează aceeași muncă sau una de valoare egală, dacă diferențierea este justificată de elemente obiective și pertinente care pot fi dovedite de exemplu, prin calitatea și cantitatea muncii, conștiinciozitatea angajatului, acumularea unor cunoștințe și a unei experiențe vaste ca urmare a vechimii avute în funcția respectivă, nivelul studiilor, vechimea în muncă, importanța și complexitatea muncii, etc.
Salariul de bază pentru fiecare salariat se stabilește în raport de calificarea, pregătirea și competența profesională.
Această diferențiere este prevăzută și în Contractul colectiv de muncă nr.1731/_ care la art.96 prevede că "Salariul de încadrare se stabilește pentru fiecare salariat în raport de calificarea, importanța, complexitatea și volumul lucrărilor, ce revin postului în care este încadrat, cu pregătirea și competența profesională. În baza acestor elemente și a sistemului de salarizare adoptat, prin contractul individual de muncă se stabilesc valorile individuale.
Semnarea actului adițional contestat de reclamantă dovedește faptul că a fost informată despre valoarea individuală a salariului stabilit cu ocazia schimbării funcției (art.17, alin.1 din Legea nr.53/2003 la data semnării actului adițional) și în consecință că a fost de acord cu evaluarea activității sale de către angajator.
O persoană nu poate să-și dea acordul de voință (neviciat) pentru a fi discriminată.
Totuși reclamanta se consideră discriminată din punct de vedere al încadrării salariale prin raportare la încadrarea salarială a numitelor Orian C. ia G. și Faur E. .
După cum reiese din comunicarea făcută Curții de A. C. la data de 29 mai 2012 reclamanta are o vechime neîntreruptă, în cadrul serviciului de publicitate imobiliară de 7 ani, numita Orian C. ia G. de aproximativ 20 de ani iar numita Faur E. de aproximativ 15 ani.
Din scriptele de la filele 13-15 de la dosar reiese faptul că la data emiterii actului contestat reclamanta ocupa funcția de asistent registrator principal gradul IV - studii superioare, iar celelalte două colege ocupau funcția de asistent registrator principal gradul II - studii superioare.
Apare în mod evident faptul că nu ne găsim într-o situație de diferențiere a stabilirii drepturilor salariale pe criteriile vechimii în muncă și a funcției ocupate ca urmare a acumulării unor cunoștințe și a experienței dobândite în timp.
Aceste criterii justifică salarizarea diferită a reclamantei față de colegele ei la momentul emiterii actului contestat.
Prin Legea nr.329/_ privind reorganizarea unor autorități și instituții publice ANCPI a trecut de la finanțarea din venituri proprii la finanțarea de la bugetul de stat prin Ministerul Administrației și Internelor.
Urmare a acestui fapt au fost emise mai multe ordine de către Ministerul Administrației și Internelor prin care personalul ANCPI a fost reîncadrat pe funcții, în grade și trepte profesionale conform prevederilor Legii nr.330/2009.
În consecință începând cu data de 11 aprilie 2010 reclamanta a fost încadrată în funcția de asistent registrator principal II, echivalentă din punct de vedere al salarizării cu funcția de expert, conform Anexei nr. I/4, poz.7 din Ordinul M. ui Administrației și Internelor nr. S/119/_, beneficiind de un salariu de bază în cuantum de 2826 lei conform Deciziei nr.241/_ .
De la această dată salariul reclamantei a fost stabilit în baza legilor unice de salarizare a personalului din sectorul bugetar.
Având în vedere aceste considerente instanța a respins cererea reclamantei și a intervenientului în interesul acesteia ca nefondate.
Nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.274 Cod procedură civilă instanța a respins și cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta P. A. A. a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii sale.
În motivarea recursului s-a invocat că reclamanta este discriminată în raport de colegele sale Orian C. ia G. și Faur E., care beneficiază de un salariu mai mare decât al reclamantei, fără ca vechimea în muncă să constituie un criteriu, deoarece cele două colege primesc un salariu egal (3121 lei), deși au o vechime diferită (20 de ani, respectiv 15 ani).
Se susține uniformitatea salariilor pentru funcții identice, arătându-se că doar reclamanta are salariu mai mic față de colegii săi.
Se critică soluția primei instanțe în raport de omisiunea de a se sprijini pe probe concrete din care să rezulte diferența de tratament salarial, ceea ce în opinia recurentei îi încalcă dreptul la un salariu egal pentru aceeași muncă.
Prin decizia contestată și prin actul adițional angajatorul stabilește în mod unilateral salariul, reclamanta fiind constrânsă astfel să renunțe la dreptul de a fi salarizată potrivit muncii depuse.
Prin omisiunea de renegociere a salariului de bază odată cu transformarea postului în funcție de nivelul studiilor superioare absolvite, s-a ajuns la o
diferență mare de salariu între colegi care au aceleași studii, același grad profesional, efectuează muncă de același nivel, complexitate și importanță pentru instituție.
Prin decizia și actul adițional se aduc atingeri grave principiului constituțional al egalității în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. 1 din Constituție:"Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
De asemenea se încalcă prevederile OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare care prevede în art. 1 alin.2 lit. e "Principiul egalității între cetățeni, excluderea privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi:....la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare".
Potrivit dispozițiilor art.6 alin.2 din Codul muncii se prevede ca tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plata egală pentru munca egală, principiu instituit și de Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și cultural, care în art. 7 consacră dreptul la "un salariu echitabil și la o remunerație egală pentru o muncă de valoare egală, fără nicio distincție", precum și de art. 23 pct.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului "toți oamenii fără nicio discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală".
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referitor la art. 14 din Convenție, a arătat că, diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Conform art.20 din Constituția României dispozițiile constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor trebuie interpretate si aplicate in concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte tratate la care România este parte.
Aceste încălcări survin în contextul în care reclamanta, după absolvirea studiilor superioare necesare pentru a fi încadrată într-o funcție superioară, a fost încadrată pe funcția de asistent registrator IV - principal, angajatorul i-a stabilit același salariu, respectiv 2035 lei, pe care îl avea și când era încadrată pe funcția de asistent registrator I, cu toate că atribuțiile și sarcinile de serviciu sunt de o complexitate sporită. Astfel, s-a ajuns ca reclamanta să aibă un salariu cu mult inferior colegilor săi, care au aceleași studii, același grad profesional și efectuează muncă de același nivel, complexitate și importanță pentru instituție. Această diferență salarială rezultă din compararea statelor de plată ale reclamantei și ale altor două colege încadrate pe aceeași funcție. Din această comparație rezultă în mod evident discriminarea pe care reclamanta o suferă. Cu alte cuvinte reclamanta se află într-o situație discriminatorie comparativ cu
ceilalți colegi ai săi, deoarece prestează aceeași muncă pe un salariu diferit.
Pârâta Oficiu de C. și P. I. S. (în continuare OCPI S. ) a depus întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând în esență că actele contestate nu au caracter unilateral, că reclamanta a fost informată cu privire la clauzele modificate ale actului adițional, exprimându- și liberul consimțământ, că acceptarea unui salariu nediminuat față de cel avut anterior nu încalcă prevederile art.38 Codul muncii, precum și că pârâta trebuie să se încadreze în suma alocată cheltuielilor de personal din bugetul aprobat pentru anul 2009.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate Curtea de A. va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Prin actul adițional nr.122/_, încheiat ca urmare a absolvirii studiilor superioare de către reclamantă, aceasta a fost reîncadrată în funcția de asistent
registrator IV - principal cu un salariu de încadrare lunar de 2035 lei, neschimbat față de funcția deținută anterior de asistent registrator I.
Cu privire la acest act adițional, încheiat ca urmare a cererii reclamantei nr.5898/_, se invocă nulitatea sa datorită neacordării către reclamantă a unei majorări salariale de 20%, obligatorie în opinia sa conform art.55 din CCM nr.1731/2009, art.8 din OG nr.10/2008, art.49 alin.4 din Regulamentul intern al OCPI S. și a punctului 4 din procesul verbal din_ al Comisiei de aplicare și monitorizare a CCM nr.1731/2009.
Reclamanta a considerat că încadrarea salarială este afectată de nulitate absolută pentru încălcarea art.39 alin.1 lit. a Codul muncii care stabilește dreptul salariatului pentru munca depusă, sens în care a invocat normele care asigură cadrul juridic al salarizării sale.
Curtea de A. reține însă că dreptul la salarizare pentru munca depusă nu impune angajatorului să-i acorde reclamantei salariul maxim prevăzut în grila de salarizare aplicabilă, fiind obligat să se încadreze între limitele minime și maxime cuvenite.
În cadrul acestor limite, are loc stabilirea salariului în baza negocierii și cu respectarea încadrării în suma alocată cheltuielilor de personal din bugetul aprobat.
Astfel, art.37 din Codul muncii prevede că " drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere în cadrul …..contractelor individuale de muncă";.
De asemenea art.8 din Codul muncii enunță că "relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei credințe.
În fine art.17 din Codul muncii prevede că:
"(1) Anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligația de a informa persoana selectată în vederea angajării ori, după caz, salariatul, cu privire la clauzele esențiale pe care intenționează să le înscrie în contract sau să le modifice.
(2) Obligația de informare a persoanei selectate în vederea angajării sau a salariatului se consideră îndeplinită de către angajator la momentul semnării contractului individual de muncă sau a actului adițional, după caz.";
Prin urmare, în raport de toate aceste cerințe legale, Curtea de A. reține că încheierea actului adițional nr.122/_ dă expresie principiului negocierii și al consensualismului prin manifestarea de către reclamantă a acordului său la stabilirea salariului său de încadrare în cuantum de 2035 lei lunar, situat între limita minimă și maximă din grila de salarizare.
Reclamanta nu își poate revoca manifestarea de voință, deoarece actul adițional are caracter bilateral și nu poate obține renegocierea judiciară a încadrării salariale care respectă limitele din grila de salarizare, prin stabilirea de către instanța de judecată a altui cuantum salarial decât cel liber negociat de către părți.
Cu privire la starea de discriminare invocată de reclamantă, aceasta se raportează la situația colegelor sale, Orian C. ia G. și Faur E. care au obținut încadrarea salarială superioară în anul 2008, pentru care a fost aprobat un alt buget de venituri și cheltuieli, după cum rezultă din comunicarea de la fila 30 al dosarului nr._ al Curții de A. C. . Acest element al stării de fapt reprezintă un temei de diferențiere suficient în opinia instanței de recurs pentru a considera că nu există o inegalitate de tratament.
În același sens, Curtea de A. observă și că reclamanta a ocupat din octombrie 2009 funcția de asistent registrator gradul IV, spre deosebire de Faur
E., desemnată asistent registrator gradul II (filele 13-15 fond 2), ceea ce denotă absența premisei stării de discriminare ca urmare a gradației diferite.
De altfel, în cadrul analizei specifice discriminării, este esențial pentru aplicarea principiului nediscriminării, conform art.5 din Codul muncii, ca discriminarea directă sau indirectă, ori că actele de excludere, deosebire, restricție sau preferință să se bazeze pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârsta, apartenența națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență sau activitate sindicală.
În speță, angajatorul a dovedit că diferența de salarizare între reclamantă și colegele sale decurg din acceptarea încheierii actului adițional (principiul negocierii) și din constrângerile de natura bugetară, astfel încât reclamanta avea obligația să contraprobeze și că pretinsa inegalitate de salarizare are la bază unul din criteriile enunțate anterior, ceea ce însă nu a făcut, înlăturând incidența art.16 din Constituție, OUG nr. 137/2000, art. 6 alin. 2 Codul Muncii, art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice sociale și culturale, art.23 pct.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.14 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Nu constituie obiect al controlului judiciar diferența de tratament între Faur E. și Orian C. ia G., pretins a fi salarizate egal în ciuda unei vechimi diferite, deoarece instanța examinează doar tratamentul salarial aplicat reclamantei în comparație cu colegele sale.
Raportat la unele susțineri ale recurentei și ale intervenientului accesoriu, Curtea de A. consideră necesar, în mod adiacent motivelor de recurs, să facă și următoarele precizări:
Contrar apărărilor reclamantei, Decizia nr. 112/_ privind încadrarea în funcția corespunzătoare studiilor absolvite a reclamantei, emisă de pârâtă nu reprezintă o decizie unilaterală a acesteia. Fiind în esență o decizie prin care s-a modificat funcția recurentei, este un act bilateral, chiar în cuprinsul ei menționându-se cererea prin care recurenta a solicitat încadrarea în funcția corespunzătoare absolvirii studiilor universitare.
Caracterul său bilateral este împrumutat de la actul adițional nr. 122/_ prin care, cu acordul ambelor părți s-a modificat contractul individual de muncă al recurentei, modificându-i-se funcția. Încheierea acestui act adițional este încă o dovadă că Decizia nr. 113/_ nu reprezintă o modificare unilaterală a contractului individual de muncă al recurentei.
Apoi, deși intervenientul a susținut că pârâtul la sfârșitul anului 2009 dispunea de fonduri care să asigure majorarea salariului reclamantei, se observă că proiectul de buget de la fila 10 fond nu a fost aprobat, fiind reduse cheltuielile salariale în bani de la 4.002 mii lei la 3.046,80 mii lei, cu consecințe directe asupra posibilității acordării creșterii salariale de 20% reclamantei.
În acest context, Curtea observă că legiuitorul a impus o dublă limitare privind stabilirea drepturilor salariale, reglementând condiția negocierii în condițiile legii, care se reflectă în speță prin necesitatea încadrării în suma alocată cheltuielilor de personal din bugetul aprobat pe anul 2009.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A. în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P. A. A. împotriva sentinței civile nr. 942 din_ a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr._ *, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din _ | . | |
S. | PREȘEDINTE D. C. M. L. D. | JUDECĂTORI |
GREFIER
C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./_
