Decizia civilă nr. 1319/2013. Contestație act. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1319/R/2013
Ședința publică din data de 26 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. | C. | G. |
JUDECĂTOR: G. | -L. | T. |
GREFIER: N. | N. |
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta
B. C. U. "L. B. "; C. N. împotriva sentinței civile nr. 256 din_ pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe intimații reclamanți B. M., B. A. -C. și alții și pe intimatul pârât
M. E., C., T. ȘI S. B., având ca obiect contestație act.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 19 martie 2013, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 256 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtul M. E., C. ,T. și S. .
S-au respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și a tardivității invocate de către pârâta B. C. U. "L. B. ";.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții B. M. ș.a. împotriva pârâților B. C. U. "L. B. "; și M. E., C., T. ȘI S. .
Au fost anulate actele adiționale nr. 1/2011 aferente contractelor individuale de muncă ale reclamanților.
Pârâta de rândul 1a fost obligată la reîncadrarea reclamanților începând cu data de_ conform dispozițiilor Legii nr. 285/2010, respectiv majorarea salariului cu 15% față de cuantumul brut al salariului din luna octombrie 2010.
Pârâta de rândul 1 a fost obligată să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea dispozițiilor art. 1, alin. 1 și 5 din Legea nr. 285/2010, pe perioada cuprinsă între_ și până la reîncadrarea conform legii, actualizată în raport de rata inflației.
Pârâta de rândul 1 a fost obligată să efectueze mențiunile corespunzătoare în evidențele salariale ale reclamanților.
Pârâtul de rândul 2 a fost obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanții sunt angajați ai pârâtei de rd. 1 pe posturile de bibliotecar SSD, S, M, respectiv director general adjunct, sef birou, șef serviciu, administrator financiar și instalator iar prin actul adițional nr. 1/2011 la contractele lor individuale de muncă, s-a stabilit reîncadrarea sa conform Legii nr. 284/2010, a Legii nr. 285/2010, a Ordinului nr.
42/2011 și a adresei M.E.C.T.S. nr. 169/2011, începând cu data de_, stabilindu-li-se un salariu brut inferior salariului din luna octombrie 2010.
Or, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 285/2010, "Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%."; Așadar, potrivit acestor dispoziții legale, începând cu data de_ salariul din luna octombrie 2010 trebuia majorat cu 15%, neputând fi inferior acestuia.
În mod nelegal pârâta de rândul 1, calculând salariul cuvenit reclamanților începând cu data de_, nu s-a raportat la salariul din luna octombrie 2010, ci l-a diminuat, scăzând compensațiile tranzitorii care intrau în componența acestuia.
Conform dispozițiilor art. 1 al. 5 din Legea nr. 285/2010, în baza de calcul trebuie incluse și compensațiile tranzitorii acordate potrivit OUG nr. 1/2010, fiind prevăzut că "în salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege";.
În consecință, instanța a constatat că pârâta de rd. 1 a calculat salariul cuvenit reclamanților de la data de_ cu încălcarea art. 1 din Legea nr. 285/2010, astfel că se impune, potrivit art. 40 din Codul muncii, a se proceda la reîncadrarea reclamanților și la despăgubirea acestora pentru paguba produsă prin neplata în întregime a drepturilor sale salariale prevăzute de lege, sume actualizate cu rata inflației. Totodată s-a procedat la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în evidențele salariale.
Potrivit art. 38 din Codul muncii, "Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate."; Prin urmare, actul adițional nr. 1/2011 la contractele individuale de muncă al reclamanților, fiind încheiat cu încălcarea art. 1 din Legea nr. 285/2010, sunt lovite de nulitate absolută.
În temeiul art. 18 lit. a din Legea nr. 334/2002, pârâtul de rd. 2, M. E.
C., T. și S., a fost obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale stabilite conform legii.
Pentru aceste considerente, în baza art. 40 din Codul muncii, art. 1 din Legea nr. 285/2010, art. 18 lit. a din Legea nr. 334/2002, instanța a admis acțiunea potrivit dispozitivului hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta B. C. U. "L.
"; C. N. solicitând
în temeiul art. 312 Cod pr. civilă admiterea recursului,
modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii excepțiile invocate și în consecință respingerea acțiunii.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că în fapt, prin sentința civilă nr. 256/2013, Tribunalul Cluj a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MECTS, a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția tardivității invocate de recurentă, și a admis acțiunea reclamanților.
C. U. a invocat în fața primei instanțe și susține în fața instanței de recurs:
•Excepția tardivității acțiunii, raportat la prevederile art. 19 din Codul muncii.
În ce privește obligația pentru angajator de a informa salariatul anterior modificării contractului individual de muncă prin act adițional, potrivit art. 17 alin. (2) din Codul muncii obligația de informare a persoanei selectate în vederea angajării sau a salariatului se consideră îndeplinită de către angajator la momentul semnării contractului individual de muncă sau a actului adițional, după caz. Așadar pentru reclamanții care au semnat actul adițional, obligația se consideră îndeplinită.
Potrivit art. 19 din Codul muncii, în situația în care angajatorul nu își execută obligația de informare prevăzută la art. 17 și 18, persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, are dreptul să sesizeze, în termen de 30 de zile de la data neîndeplinirii acestei obligații, instanța judecătorească competentă și să solicite despăgubiri corespunzătoare prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutării de către angajator a obligației de informare. Reclamanții au luat cunoștință de salariul ce le-a fost stabilit începând cu 1 ianuarie 2011, dar nu au sesizat instanța în termenul legal de 30 de zile.
În aceste condiții cererea de chemare în judecată a fost înregistrată cu tardivitate.
•Excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa contestației prealabile.
Conform art. 7 din Legea nr. 285/2009, (1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare și a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.
Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.
Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile.
Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanții arată: "Menționăm că o parte dintre reclamanți au semnat actul adițional nefiind informați despre ce este vorba, iar o altă parte nu l-au semnat, aceștia fiind mai bine informați".
Așadar reclamanților li s-au comunicat actele adiționale a căror anulare o solicită, drepturile salariale fiindu-le plătite în conformitate cu acestea, după 1 ianuarie 2011, însă nu au formulat contestație administrativă în legătură cu stabilirea salariilor.
Reclamanții puteau învesti instanța de judecată doar cu acțiune împotriva măsurilor dispuse de ordonatorul de credite ca răspuns la contestație, motiv pentru care cererea de chemare în judecată pe care au formulat-o fără parcurgerea procedurii prealabile administrative, este inadmisibilă.
Tribunalul a respins cele două excepții pe care le-a invocat, dar sentința nu cuprinde motivele care au determinat instanța să pronunțe această soluție.
Conform art. 304 pct. 7 Cod pr. civilă, modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
În drept, art. 304 pct. 7, art. 3041, art. 312 Cod pr . civilă.
Intimații reclamanți au formulat întâmpinare
prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate ca fiind legală.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
1.Cu privire la excepția tardivității,
Curtea constată că acesta a fost invocată de recurentul pârât prin raportare la prevederile art. 19 Codul muncii.
Este adevărat că acest articol prevede un termen de 30 de zile pentru sesizarea instanței de judecată, însă acest text legal are în vedere o altă ipoteză decât cea care face obiectul judecății.
Astfel, potrivit acestui text legal, în situația în care angajatorul nu își execută obligația de informare prevăzută la art. 17 și 18, persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, are dreptul să sesizeze, în termen de 30 de zile de la data neîndeplinirii acestei obligații, instanța judecătorească competentă și să solicite despăgubiri corespunzătoare prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutării de către angajator a obligației de informare.
Or, deși reclamanții intimați au invocat încălcarea dreptului lor la informare, aceștia nu au investit instanța cu o acțiune în repararea prejudiciului cauzat prin aceasta, ci acest fapt a fost adus ca și argument în sprijinul cererii lor în constatarea nulității absolute a actelor adiționale litigioase.
Ca atare, solicitarea plății de despăgubiri are ca temei repararea prejudiciului cauzat de încheierea unor acte nule și nu prin nerespectarea obligației de informare, acest aspect fiind, așa cum s-a arătat mai sus, doar un argument subsecvent tezei susținute de reclamanți.
În consecință, în condițiile în care reclamanții sunt cei care stabilesc obiectul și limitele judecății, Curtea constată că dispozițiile art. 19 din Codul muncii nu sunt aplicabile în cauza de față, motiv pentru care în mod corect excepția tardivității a fost respinsă de instanța de fond.
2. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la prevederile art. 7 din Legea 285/2009, Curtea reține că această dispoziție este una de excepție, aplicabilă strict la situația reglementată de lege și anume plângere împotriva modului de soluționare a contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare și a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază stabilite prin această lege.
Or, obiectul cauzei deduse judecății privește anularea unor acte adiționale la contractele individuale de muncă ale reclamanților situație în care devin aplicabile prevederile 283 lit.d din Codul muncii.
Potrivit acestor prevederi legale, cererea în vederea soluționării unui conflict de muncă poate fi făcută pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În consecință, față de cele de mai sus, Curtea reține că în mod corect și această excepție a fost respinsă de tribunal, criticile aduse de recurent apărând așadar ca neîntemeiate și sub acest aspect.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea reține că soluția primei instanțe reflectă o aplicare și interpretare corectă a legii, hotărârea fiind legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. C. U.
"L. B. "; C. N. împotriva sentinței civile nr. 256 din_ a Tribunalului
pronunțată în dosar nr._, pe care o menține. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 martie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
I. T. | D. C. | G. | G. | -L. T. |
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_ Jud.fond: E. B.
