Decizia civilă nr. 185/2013. Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 185/R/2013

Ședința publică din 21 ianuarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G.

G.: C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. DE A.

S. ȘI P. C. M. împotriva sentinței civile nr. 1437 din 26 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe reclamanta intimată B. P., având ca obiect contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâta recurentă D. G. de A. S. și P. C. M. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1437 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, a fost respinsă excepția tardivității invocată de pârâta D. G. de A. S. și protecția C. M. .

A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta B. PĂLĂGUȚA, în contradictoriu cu pârâta D. G. de A. S. și protecția C. M. și, în consecință, a fost anulată în parte dispoziția nr. 277/_, respectiv art. 2 din această dispoziție, emisă de pârâtă; au fost anulate cele două acte adiționale fără număr și dată, comunicate reclamantei la data de_, emise de pârâtă; a fost anulată dispoziția nr. 125/_ emisă de pârâtă; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei diferența drepturilor salariale începând cu_, datorate conform funcției de instructor cu educația M gradația 5, clasa de salarizare 29 și cele efectiv achitate; a fost obligată pârâta la 300 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta este angajată, cu contract individual de muncă, la pârâta D.G.A.S.P.C. M., în funcția de

instructor cu educația CRCR Ș. cel M. Sighetu Marmației. Prin dispoziția nr. 782 din_ emisă de Direcția G. de A. S. și P. C. M., începând din data de_ reclamanta a fost sancționată cu retrogradare în funcție pe o durată de 60 zile, urmând a ocupa funcția de infirmier la CRRPH

Bilașcu din Sighetu Marmației și a beneficiat de drepturile salariale funcției de infirmier. Dispoziția de sancționare a fost contestată, iar prin sentința pronunțată în dosarul nr._ având ca obiect această contestația, s-a decis respingerea contestației.

După expirarea perioadei de 60 de zile, durata de aplicare a sancțiunii, re- clamanta nu a fost repusă în drepturi, respectiv a rămas mai departe pe postul de infirmier fiind salarizată potrivit acestei funcții și nici nu s-a dispus revenirea acesteia la CRCR Ș. cel M. Sighetu Marmației, prestând în continuare ac- tivitate la CRRPH Bilașcu din Sighetu Marmației.

Prin dispoziția 277/_ emisă de pârâtă, privind "reîncadrarea d-nei B.

P. în funcția de instructor cu educația - M, gradația 5, clasa de salarizare 29, la CTF Ș. cel M. ";, se dispune calcularea și plata drepturilor salariale către reclamantă pentru perioada_ -_ cu următoarea mențiune:

"reîncadrată în funcția de instructor cu educația - M, gradația 5, clasa de salarizare 29, la Ș. cel M., sumele reprezentând drepturi salariale aferente acestei funcții";.

La art. 2 din aceeași dispoziție se precizează că începând cu data de _

, reclamanta își va desfășura activitatea la CRRPH Bilașcu.

Pârâta mai emite două acte adiționale la contractul individual de muncă al reclamantei, fără dată, fără număr de înregistrare, semnate de reclamantă doar pentru luare la cunoștință, cu data de_ .

Prin actul adițional depus la fila 4 din dosar, se menționează că începând cu data de_, reclamantei i se modifică funcția în instructor cu educația M gradația 5, clasa de salarizare 29 la CTF Ș. cel M. precum și drepturile salariale, respectiv 900 lei salariu de bază și spor de condiții deosebite 72 lei, total brut 072 lei, iar începând cu data de_ se modifică și locul muncii de CTF Ș. cel M. la CRRPH Bilașcu.

În celălalt act adițional, cel depus la fila 5 din dosar, se precizează că, în- cepând cu data de_, reclamanta va beneficia de un salariu de bază de 700 lei și un spor de condiții deosebite de 81 de lei, total brut fiind de 781 lei, men- ționându-se că celelalte clauze ale contractului rămân neschimbate.

Ulterior prin dispoziția nr. 125/_, comunicată reclamantei la data de_, pârâta dispune ca începând cu data de_, reclamanta, angajată în funcția de infirmieră gradația 5 clasa de salarizare 23 la CRRPH Bilașcu, va avea un salariu de 781 lei brut.

În ce privește prescrierea dreptului la acțiune privind contestarea acestei dispoziții, invocată de pârâtă, instanța reține că excepția este neîntemeiată. Astfel cum se face mențiune pe dispoziție și cum de altfel recunoaște și pârâta, dis- poziția a fost comunicată reclamantei la data de_ . Potrivit prevederilor art. 268 alin. 1 lit. a Codul muncii, dispoziția poate fi atacată în instanță în termen de

30 de zile de la comunicare. Completarea de acțiune prin care reclamanta înțelege să formuleze contestație și împotriva acestei dispoziții este depusă prin registratura instanței la data de_, deci în cadrul termenului de 30 de zile de la comunicare, data de_ la care face referire pârâta fiind termenul de judecată fixat în prezentul dosar.

Față de considerentele de fapt reținute, sub aspectul fondului cauzei, s-a considerat incidența unei modificări unilaterale de contract individual de muncă. Contractul de muncă al reclamantei privește încadrarea acesteia în func-

ția de instructor cu educația la CTF Ș. cel M. Sighetu Marmației, cu salariul corespunzător acestei funcții. Retrogradarea reclamantei în funcția de infirmier și schimbarea locului de muncă la CRRPH Bilașcu, a fost dispusă ca sancțiune disciplinară, pentru o perioadă determinată de 60 de zile, iar la expirarea acestei perioade reclamanta trebuia repusă în situația anterioară atât sub aspectul

funcției cât și sub aspectul locului de muncă, acestea fiind elemente esențiale ale contractului individual de muncă, în acest sens fiind dispozițiile art. 41 alin. 3 Codul muncii, iar aceste elemente nu pot fi modificate decât cu acordul părților, în acest sens dispozițiile art. 41 alin. 1 Codul muncii fiind imperative. Cum în cauză nu s-a făcut dovada că modificările aduse contractului individual de muncă al reclamantei, după expirarea perioadei de sancționare disciplinară, s-au făcut cu acordul reclamantei, acestea au fost anulate și în consecință acțiunea a fost admisă conform dispozitivului.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată la suporta- rea cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantei, în sumă de 300 lei, repre- zentând onorariu de avocat dovedit cu chitanța nr. 48/_ depusă la dosar.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta D. G. de A. S. și P. C.

M. a formulat recurs

prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, iar în subsidiar casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În motivarea recursului s-a prezentat starea de fapt ce a generat prezentul litigiu, arătându-se că prin decizia nr.277/_ reclamantei i s-au acordat retroactiv diferențele salariale rezultate prin prelungirea perioadei în care reclamanta a fost retrogradată în funcție, ca măsură disciplinară și i s-a recunoscut funcția de instructor și salariul corespunzător.

Locul de desfășurare a activității CR RPH Bilașcu - a fost stabilit în baza dispozițiilor art.96 din Legea nr.272/2004, în raport de obligația legală a angajatorului de a îndepărta de copil persoana care a săvârșit abuzuri asupra copilului pe care îl are în îngrijire, faptă de care este acuzată reclamanta, fiind și cercetată penal.

Se arată că nici în prezent acordul reclamantei exprimat în data de_ în vederea schimbării funcției și locului de desfășurare a activității nu a fost revocat, precum și că reclamantei i-au fost plătite toate diferențele salariale, astfel încât sub acest aspect acțiunea reclamantei și dispoziția primei instanțe nu are obiect.

Se contestă dispoziția de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Sunt invocate motivele prevăzute de art.304 pct.6, 7, 8 și 9 C.pr.civ.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate Curtea de apel va admite recursul pentru următoarele considerente

:

Dispoziția nr.277/_ emisă de pârâtă se referă în art.2 la stabilirea locului de desfășurare a activității reclamantei la CRRPH Bilașcu.

Această măsură nu reprezintă, contrar considerentelor hotărârii atacate, o modificare unilaterală a contractului de muncă.

În acest sens, Curtea de Apel reține că art.41 Codul muncii reglementează posibilitatea modificării contractului individual de muncă numai prin acordul părților, iar cu titlu de excepție este recunoscută posibilitatea modificării individuală în cazurile și condițiile stabilite în mod expres prin lege.

O primă observație în acest context este că reclamanta și-a exprimat acordul la schimbarea locului de muncă, conform declarației scrise personal la data de_ (fila 74 din dosarul nr._ al T. ui M. ). O atare manifestare de voință dă expresie principiului consensualismului (art.8 din Codul muncii), rezultând că schimbarea locului de desfășurare a activității a fost dispusă în baza consimțământului salariatei și prin urmare, nu reprezintă o măsură unilaterală a angajatorului.

Art.2 al dispoziției nr.277/2012 reflectă în consecință acordul salariatei la schimbarea locului de muncă, ceea ce se încadrează în exigențele legale enunțate de art.41 alin.1 Codul muncii.

În egală măsură, Curtea de Apel reține și că în măsura în care s-ar considera că dispoziția nr.277/2012 are caracter unilateral, după cum susține reclamanta, emiterea sa se încadrează în situația de excepție reglementată de art.41 alin.2 Codul muncii.

Astfel, după cum s-a precizat anterior, modificarea unilaterală este posibilă în cazurile și condițiile legii. Or, art.96 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, prevede că:

"În cazul în care abuzul sau neglijarea a fost săvârșită de către persoane care, în baza unui raport juridic de muncă sau de altă natură, asigurau protecția, creșterea, îngrijirea sau educația copilului, angajatorii au obligația să sesizeze de îndată organele de urmărire penală și să dispună înd epărta rea persoanei

respective de copiii aflați în grija sa

.";

Această normă legală, consacrând obligația angajatorului de a acționa în vederea îndepărtării salariatului de copii de care a abuzat, reprezintă în sine un caz de modificare unilaterală a contractului individual de muncă, permisă de lege, având ca rațiune asigurarea respectării interesului superior al copilului care este prioritar față de normele de protecția a salariatului.

În consecință, Curtea de Apel constată că dispoziția nr.277/2012 este legală, iar soluția contrară dată de instanța de fond urmează a fi modificată.

În privința dispoziției nr.125/2012 (fila 10 fond) prin care reclamanta a fost încadrată ca infirmieră cu elementele salariale corespunzătoare, Curtea reține că a fost revocată prin dispoziția nr.277/_ prin care reclamanta a fost reîncadrată ca instructor cu educația, gradația 5 și clasa de salarizare 29, fiindu-i acordate diferențele salariale rezultate din încadrarea sa ca infirmieră.

Prin urmare, dispoziția nr.125/_ nu mai produce efecte juridice, fiind revocată de către angajator și acceptată de către reclamantă, care și-a primit drepturile salariale și își desfășoară activitatea ca instructor cu educația (fila 4 fond).

Primul act adițional consemnează aceleași măsuri cu cele din dispoziția nr.277/2012, astfel încât nu se impune anularea sa, fiind aplicabile aceleași dezlegări în drept.

Al doilea act adițional (fila 5 fond) are ca obiect încadrarea salarială a reclamantei începând cu_ în urma intrării în vigoare a HG nr.1225/2011 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară, garantat în plată, care nu reprezintă așadar un motiv de nelegalitate a actului adițional.

De altfel, acest act nu mai produce efecte juridice, fiind revocat prin dispoziția nr.277/2012 prin care reclamanta a beneficiat de o reîncadrare salarială superioară.

În fine, dispoziția primei instanțe de acordare a drepturilor salariale, nemotivată de altfel și neprecizată temporar va fi înlăturată, deoarece s-a dovedit de către angajator că s-au plătit diferențele salariale decurgând din încadrarea reclamantei ca infirmieră.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ. va admite recursul în sensul celor ce urmează.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

C.

Admite recursul declarat de pârâta D. G. DE A.

M. împotriva sentinței civile nr. 1437 din _

a T.

S.

ȘI P.

ui M.

pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte și, în consecință,

respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta B. contradictoriu cu pârâta D. G. DE A. S. ȘI P.

C.

P.

M.

în

.

Menține dispoziția de respingere a excepției tardivității. Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

L. D.

S.

D.

D.

G.

G.

C. M.

Red.S.D./S.M.D.

2 ex./_ Jud.fond.C. V.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 185/2013. Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă