Decizia civilă nr. 3248/2013. Contestație decizie sancționare salariat
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3248/R/2013
Ședința publică din data de 26 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S. -C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M. A. S. împotriva sentinței civile nr. 356 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._, privind și pe pârâtul intimat S. O. "PROF. Dr. I.
P. ";, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantei recurente, av. Ciupe Stelian și reprezentantul pârâtului intimat, consilier juridic Vigu M., lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 18 iunie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtului intimat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului.
Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantului reclamantei recurente, care depune la dosar împuternicire avocațială.
Reprezentantul pârâtului intimat depune la dosar delegație de reprezentare.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ., raportat la art. la dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011, cu opinie majoritară, invocă excepția tardivității recursului, opinia minoritară în sensul neinvocării acestei excepții aparținând d-nei judecător C. M. .
Reprezentantul reclamantei recurente arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției, precizând doar că s-a raportat la termenul indicat în hotărâre, acela de 15 zile și nu a luat în calcul termenul de 10 zile stabilit de Legea nr. 62/2011.
Reprezentantul pârâtului intimat solicită admiterea excepției tardivității, având în vedere că până la data de_, legea prevedea un termen de 10 zile de la comunicare pentru exercitarea căii de atac, după această dată intrând în vigoare noua lege care prevede un termen de 15 zile, recurenta neputând invoca necunoașterea legii.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 356 din 21 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._
s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta M.
A. S. în contradictoriu cu pârâtul S. | O. | "Prof. Dr. I. | P. | " privind |
constatarea nulității absolute a Deciziei 148/_ | . |
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta avea atribuții privind prelucrarea, elaborarea și stocarea datelor din laboratoarele și
farmacia unității și aceea referitoare la ținerea evidenței intrărilor și ieșirilor medicamentelor și materialelor sanitare cu raportare la C.A.S.S. Sălaj și D.S.P. Sălaj.
În raportul de activitate întocmit în data de_ de șeful de serviciu Statisticii și informaticii medicale - erau reamintite atribuțiile reclamantei printre care și acelea privind introducerea condicilor pentru pacienții spitalizați, centralizarea și raportarea datelor aferente.
Deși reclamanta avea atribuții privind culegerea condicilor de medicamente - încă din ianuarie 2012 - activitatea a fost desfășurată de personalul farmaciei.
Reclamanta a început efectiv să lucreze doar din luna august 2012.
Aceasta a fost nemulțumită de preluarea acestor sarcini și a înaintat mai multe sesizări conducerii spitalului.
Așa se face că în perioada_ -_ nu a ridicat și nu a prelucrat în sistem informatic - condicile de medicamente - încălcând astfel obligațiile prevăzute în fișa postului, în contractul individual de muncă și în regulamentul intern.
La sesizarea managerului unității sanitare - comisia de disciplină a S. ui
"prof. dr. I. P. "; Ș. -S. a efectuat o anchetă - asupra activității desfășurate de petentă.
Prin Decizia nr.148/10. oct 2012 - s-a aplicat sancțiunea disciplinară a avertismentului scris și care face obiectul prezentului litigiu.
Reclamanta a susținut tot timpul că nu a fost probată fapta ce i s-a imputat.
Ori, din cuprinsul referatului întocmit de șeful de serviciu - statistică și informatică medicală - a rezultat refuzul - reclamantei - de a prelua și prelucra aceste condici și date.
Ulterior acestor constatări - reclamanta a formulat diverse sesizări unității - argumentând că nu-și poate exercita atribuțiile de serviciu.
Prin urmare - și în perioada în care reclamanta a refuzat să prelucreze aceste date - operațiunea a fost efectuată de o altă persoană - pentru că în lipsa acestor date - activitatea spitalului poate fi grav afectată.
Aplicarea sancțiunii "Avertismentului scris"; a fost corespunzătoare gradului de vinovăție al reclamantei și a fost aplicată corect de către - unitatea pârâtă - mai ales că a fost la a doua sancțiune de același fel.
Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs reclamanta M. A. S.
solicitând admiterea acestuia și anularea avertismentului.
Pârâtul S. O. "PROF. DR. I. P. ";
a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Învestită cu soluționarea căii de atac, Curtea a invocat, la primul termen de judecată, excepția tardivității recursului declarat de reclamanta M. A. S., excepție care, constatându-se, cu opinie majoritară, a fi întemeiată, va fi admisă în baza următoarelor considerente:
Litigiul soluționat prin sentință este unul de muncă, reclamanta urmărind anularea unei sancțiuni disciplinarea ce i-a fost aplicată de către angajatorul pârât.
Potrivit dispozițiilor art. 215 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțate de instanța de fond, iar prevederile art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă sancționează cu decăderea neexercitarea căii de atac în termenul legal, cu excepția cazului în care partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
În cauza dedusă judecății, hotărârea primei instanțe a fost comunicată reclamantei la data de 8 martie 2013, astfel cum rezultă din dovada de predare- primire aflată la fila 68 din dosarul primei instanțe.
Or, deși ultima zi a termenului de recurs era 5 noiembrie 2012, recursul a fost declarat doar la data de 25 martie 2013 conform rezoluției de înregistrare a cererii, prin urmare, cu depășirea termenului legal de 10 zile prevăzut de art. 215 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.
Indicarea eronată de către tribunal a unui termen eronat de 15 zile în dispozitivul hotărârii recurate, nu poate conduce la înfrângerea principiului legalității cu privire la căile de atac, părțile având dreptul de a promova calea de atac doar în termenul indicat de lege.
Pentru considerentele expuse, Curtea cu opinie majoritară, în temeiul art. 312 C.proc.civ. va respinge recursul reclamantei ca fiind tardiv formulat, urmând a menține hotărârea primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, cu opinie majoritară, ca tardiv recursul declarat de reclamanta M.
S. împotriva sentinței civile nr. 356 din_ a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosarul nr._ 2, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 iunie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
I. -R. M. | C. | M. | S. | -C. B. |
Cu opinie separată, în sensul constatării introducerii recursului în termen și a judecării cererii de recurs prin prisma motivelor invocate.
GREFIER
G. C.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond: P. R. a M. lena
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Consider că în cauză, pentru respectarea dreptului recurentei la un proces echitabil, se impunea ca aceasta să nu fie sancționată, în temeiul art.103 alin.1 Cod.proc.civilă, cu decăderea din dreptul de a exercita calea de atac a recursului după împlinirea termenului special de recurs de 10 zile prevăzut pentru soluționarea conflictelor de muncă.
Astfel, deși dispozițiile art.215 din Legea nr.62/2011 prevăd pentru conflictele de muncă un termen pentru exercitarea dreptului de recurs de 10 zile de la data comunicării hotărârii, trebuie avut în vedere faptul că, aceeași lege specială prevede,
la art.216, că dispozițiile acestei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă.
Potrivit disp.art.261 alin.1 Cod.proc.civilă
, "ho tăr âre a judec ătore asc ă se dă înnumele legii";
și va cuprinde, printre celelalte elemente obligatorii prevăzute de legea procedurală, "pct.7. c ale a de atac ș i ter menul în c are se po ate exerc ita ";.
Conform disp.art.261 alin.3 din același Cod, hotărârea se va comunica părților,în copie, în cazul în care este necesar pentru curgerea termenului de exercitare a recursului.
În cauză, se constată că, prin sentința civilă nr.356 din_, fila nr.67 dosar de fond, d ată de către Tribunalul Sălaj-cu respectarea dispozițiilor precizate anterior-
"În numele legii, a fost cuprinsă mențiunea:"Cu recurs în 15 zile de la comunicare."; Astfel, deși este de principiu că nimeni nu poate invoca necunoașterea legii,
deci s-ar putea invoca faptul că și părțile prezentei cauze trebuiau să cunoască termenul special de recurs în materie de conflicte de muncă, de numai 10 zile, consider că nu trebuie pierdut din vedere faptul că partea a introdus prezentul recurs în termenul de 15 zile, tocmai respectând dispozițiile date, "În numele legii";, de către judecătorul cauzei sale.
De altfel, mai trebuie menționat că eroarea materială strecurată în sentința civilă recurată în ceea ce privește termenul de recurs putea fi îndreptată din oficiu de către judecător, la data redactării acesteia, în temeiul disp.art.281 Cod.proc.civilă, situație în care reclamanta nu ar fi suferit o vătămare a dreptului acesteia de a-i fi analizată de către instanța competentă și calea de atac prevăzută de lege.
Mai apreciez că trebuie avut în vedere și faptul că, dispozițiile art.129 Cod.proc.civilă,
prevăd că părț ile au înd ator ire a s ă îndepl ine asc ă ac tele de procedur ă
în cond iț iile, ordinea ș i ter menele s tab il ite de lege s au de ju dec ător , ori în cauză se constată că recurenta a îndeplinit actul de procedură în termenul stabilit de către judecător, prin dispoziția menționată în cuprinsul hotărârii recurate.
Același articol mai prevede, la alin.2, c ă judec ătorul v a pune în vedere p ărț il or
drep tur ile ș i obl ig aț iil e ce le rev in în c al itate a lor d in proces, astfel încât apreciez că nu se impunea în prezenta cauză sancționarea recurentei-reclamante tocmai pentru faptul că a respectat toate dispozițiile primei instanțe, inclusiv precizările acesteia cu privire la dreptul său de a declara calea de atac a recursului, în acest proces, în termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Consider că, pentru aceste motive, recursul declarat de către reclamanta M.
S., la data de_, în termenul de 15 zile menționat în sentința recurată, comunicată la data de_, trebuia să fie constatat ca fiind introdus în termen, pe de o parte, întrucât în cauză nu se poate constata că depășirea termenului de recurs special s-a datorat unei stări de pasivitate nejustificată a recurentei, care să necesite sancționarea de către instanță cu decăderea din dreptul de mai exercita singura cale de atac prevăzută de lege în cazul litigiului său, cea a recursului, iar, pe de altă parte, pentru că, în caz contrar, ar fi pusă sub semnul îndoielii chiar încrederea părților în justiție, în actul de justiție, neasigurându-se recurentei dreptul la un proces echitabil.
Mai apreciez că în speță, în aprecierea vătămării suferite de către recurentă, prin mențiunea eronată a termenului de recurs în hotărârea recurată, mai trebuie avut în vedere faptul că prezenta cauză are ca obiect contestația formulată de către reclamantă împotriva unei decizii de sancționare disciplinară, în timp ce în dosarul nr._, judecat în recurs doar cu o zi înainte de data pronunțării acestei decizii, respectiv la data de_, prin decizia civilă nr.3215/R/2013, a fost respins, cu majoritate de opinii, tot ca tardiv introdus, în aceleași condiții, și recursul formulat de către aceeași parte împotriva unei hotărâri prin care s-a soluționat o altă cauză având ca obiect anularea unei decizii de sancționare disciplinară.
Prin urmare, două decizii de sancționare disciplinară aplicate recurentei nu au fost cenzurate sub aspectul legalității și temeiniciei lor decât în primă instanță, aceasta fiind lipsită de dreptul de a-i fi cercetată cauza în instanțele de control judiciar, în condițiile în care, astfel cum este cunoscut din întreaga doctrină de dreptul de muncii și din jurisprudență de specialitate, angajatorul poate lua în considerare aceste sancțiuni disciplinare, pe viitor, pentru a justifica aplicarea unor sancțiuni mult mai grave, ce pot ajunge chiar la desfacerea contractului de muncă.
De altfel, conform art.250 din Codul muncii republicat, angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele:
împrejurările în care fapta a fost săvârșită;
gradul de vinovăție a salariatului;
consecințele abaterii disciplinare;
comportarea generală în serviciu a salariatului;
e) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Pentru toate aceste considerente, apreciez că, pentru a se asigura dreptul recurentei la un proces judecat în mod echitabil, drept garantat de art.6 din Convenția EDO, se impunea în cauză constatarea introducerii recursului în termen și judecarea cererii de recurs, analizându-se motivele de recurs invocate de către reclamantă.
Judecător,
C. M.
Red./Tehnored.:C.M.; 2 ex.-_ .
