Decizia civilă nr. 3415/2013. Contestație decizie sancționare salariat
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3415/R/2013
Ședința publică din 09 septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. V. împotriva sentinței civile nr. 8630 din 20 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată C. NAȚI. ALĂ DE CĂI F. "C. " SA - S. "C. CF"C., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente C. V., avocat Lupu Ana, lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 16 iulie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată C. Națională de Căi F. "C. SA București - S. C.R.E.I.R CF C. a depus la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantei reclamantei recurente.
Reprezentanta reclamantei recurente arată că nu solicită lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea studierii întâmpinării și nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente susține recursul așa cum a fost formulat, pentru motivele detaliate prin memoriul depus la dosar, sens în care, solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii contestației, anulării Deciziei nr. 41/B/_ ca nelegală și netemeinică, restituirea sumelor reținute cu titlu de sancțiune - constând în reducerea salariului de bază și a indemnizației de conducere cu 10% pe o perioadă de 3 luni începând cu data de_ și obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs, constând în onorariu avocațial, conform chitanțelor depuse la dosar.
În esență, consideră că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, aceasta fiind rezultatul unei interpretări eronate a probațiunii și a dispozițiilor legale.
Decizia contestată este nulă pentru neefectuarea cercetării disciplinare potrivit prevederilor art. 251 din Codul muncii, respectiv a cap. X din Regulamentul Intern.
Susține că toate probele care au fost administrate în cauză, începând cu procesul verbal de control, delegația de numire a echipei de control nr. 4/1/227
din_, convocatorul, nota explicativă sau nota de relații luată reclamantei recurente cu ocazia controlului confirmă că în cazul în speță pârâta intimată nu a efectuat o cercetare disciplinară, ci a efectuat un control. Arată că la data de 08 mai 2012, Revizoratul General de Siguranța Circulației prin serviciul de control financiar de control a numit echipa de control pe care a mandatat-o să efectueze un control, iar nu o cercetare disciplinară a reclamantei recurente. De altfel, la acea dată faptele săvârșite de reclamantă nu au fost constatate și nu au fost sesizate angajatorului pentru ca acesta să demareze cercetarea disciplinară .
Nota nr. 4/1/285 din_, cu privire la care se susține de către societatea pârâtă că face dovada mandatului acordat comisiei în vederea efectuării cercetării disciplinare, este emisă de Revizoratul General de Siguranța Circulației, deși atributul numirii unei astfel de comisii aparținea Consiliului de Administrație.
Rezultatele controlului efectuat de această comisie au fost consemnate în procesul verbal de control înregistrat sub nr. 41/2282/_ ce constituie actul de sesizare al societății angajatoare.
Nota de relații dată de către reclamanta recurentă la data de 11 iunie 2012 a fost dată în cadrul controlului, conform pct. 17 din normele metodologice și ea nu poate fi asimilată notei explicative pe care o dă salariatul în fața comisiei de cercetare, deoarece în cazul în speță cercetarea nu putea avea loc.
Convocatorul încalcă art. 251 din Codul muncii, întrucât nu indică obiectul întrevederii.
În decizia de sancționare se menționează că aceasta a fost emisă având în vedere dosarul de cercetare nr. 4/_, dar acest dosar de cercetare nu există, întrucât sub acest număr este o notă pe care a întocmit-o Serviciul CFG din cadrul Revizoratul General de Siguranța Circulației, în conformitate cu prevederile pct. 18 din Normele Metodologice 63943/1991 aprobate prin HG 720/1991.
Simpla sesizare a angajatorului neurmată de procedura prevăzută de Codul muncii și de Regulamentul intern echivalează cu neefectuarea cercetării disciplinare, deoarece pe baza unei sesizări nu poate fi emisă o decizie de sancționare.
Reprezentanta reclamantei recurente mai arată că în fața instanței de fond a invocat nulitatea absolută, deoarece în cuprinsul deciziei de sancționare, raportat la art. 252 alin. 2 din Codul muncii nu se regăsesc acele elemente care trebuie menționate obligatoriu și a căror lipsă duce la nulitatea absolută a deciziei.
Arată că instanța de fond a constatat că decizia de sancționare nu cuprinde acele elemente obligatorii, dar a apreciat în mod eronat că această împrejurare nu atrage nulitatea deciziei.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că
prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_, reclamanta C. V. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 41/B/523/2012 emisă de pârâta C. Națională de Căi F.
C. SA București - S. "C. R. de E., Întreținere și Reparații CF și i- a solicitat instanței să anuleze decizia nr. 41/B/523/2012 și să dispună restituirea sumelor reținute cu titlu de sancțiune - constând în reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni începând cu data de 0_ .
Prin sentința civilă nr. 8630/_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._
, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea, reținându-se următoarele considerente:
Reclamanta este angajată a pârâtei ca și șef serviciu I, în cadrul Serviciului Buget, analize, indicatori (f 22).
În perioada_ -_ la societatea pârâtă s-a desfășurat un control financiar de gestiune de către Revizoratul General de Siguranța Circulației și Control Serviciul Control Financiar de Gestiune (f 38).
În data de_ s-a numit o comisie de cercetare în vederea deficiențelor constatate cu ocazia acestui control (f 82).
Prin convocatorul din data de_ reclamanta a fost chemată să dea relații cu privire la "acordare viza CFP facturi lucrări";. În cuprinsul convocatorului s-au menționat prevederile art. 251 alin. 3 și ale art. 251 alin 4 din Codul muncii (f 16).
Ca urmare a acestei convocări reclamanta a dat o notă de relații în data de_ (f 17-19).
În data de_ s-a formulat o notă privind propunerile de sancționare disciplinară a salariaților răspunzători de deficiențele constatate în procesul verbal de control financiar de gestiune încheiat în data de_ la societatea pârâtă (f 26-30), printre care și reclamanta (f 29).
În data de_ s-a emis decizia atacată prin acțiunea care face obiectul prezentei cauze (f 21).
Raportat la această stare de fapt instanța a constatat următoarele:
Susținerea reclamantei că nu ar fi fost convocată în vederea efectuării cercetării este neîntemeiată.
Astfel convocatorul din data de_, semnat de către reclamantă (f 16), conține solicitarea adresată acesteia de a da relații cu privire la fapta pentru care a fost ulterior sancționată și citează articole din Codul muncii referitoare la cercetarea disciplinară, respectiv art. 251 alin. 3 și ale art. 251 alin 4. În aceste condiții, instanța apreciază că este evident că acest convocator a fost întocmit în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile. Având în vedere că în cuprinsul deciziei de sancționare s-a precizat expres că, potrivit art. 251 alin. 3 din Codul muncii neprezentarea salariatului (…) dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile, tribunalul apreciază că și pentru reclamantă trebuia să fie clar că, în speță, s-a procedat la convocarea sa în vederea cercetării disciplinare prealabile.
În consecință, în speță, angajatorul și-a îndeplinit obligația de a o convoca pe reclamantă în vederea cercetării sale prealabile. Instanța reține de asemenea, că decizia de sancționare s-a emis ca urmare a cercetărilor efectuate cu ocazia controlului din perioada_ -_ și după ce reclamanta a dat o notă scrisă de relații în urma convocării sale. În aceste condiții instanța constată că există toate elementele unei cercetări disciplinare prealabile, și va reține că decizia de sancționare a fost emisă după efectuarea acestei cercetări.
Cu privire la conținutul deciziei de sancționare instanța a constatat că luată individual această decizie nu conține toate elementele prevăzute de art. 251 din Codul muncii, respectiv după cum arată și reclamanta, aceasta nu arată care sunt prevederile din statutul personal, contractul individual de muncă, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă au fost încălcate și nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei.
Însă, că nu se impune anularea deciziei de sancționare pentru faptul că aceasta nu arată care sunt prevederile din statutul personal, contractul individual de muncă, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă au fost încălcate. Aceasta deoarece în cuprinsul notei de constatare la care notei
conținând propunerea de sancționare sunt cuprinse punctual atribuțiile din fișa postului pe care aceasta și le-a încălcat, respectiv pct. 5 și 7 dintre sarcinile sale.
Cu privire la cerința expunerii motivelor pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei instanța a observat că într-adevăr formula cuprinsă în decizia de sancționare, adică "nu se verifică apărările formulate de dumneavoastră"; este atât de generală încât echivalează cu o lipsă a expunerii acestor motive.
De asemenea că nici în cuprinsul notei privind propunerile de sancționare nu este cuprinsă propriu-zis o expunere a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei.
Cu toate acestea, după cum rezultă din cuprinsul notei de relații formulate de reclamantă cu ocazia audierii sale, reclamanta a arătat doar care este motivul care a dus la includerea greșită a comisionului ITM pe facturi și cui îi aparținea sarcina elaborării devizului. În aceste condiții instanța a apreciat că reclamanta nu a formulat apărări propriu-zise cu privire la fapta reținută în sarcina sa recunoscând practic faptul că a acordat viză CFP pe facturi având anexate situații de lucrări în care era inclus comisionul ITM în procent de 0,75% executate după_ . În plus din cuprinsul deciziei și al propunerii de sancționare oricum rezultă cu claritate care sunt motivele pentru care a fost reclamanta sancționată. Nu în ultimul rând, reclamanta nu a formulat apărări propriu-zise cu privire la fapta care a fost reținută în sarcina sa ca abatere disciplinară nici prin acțiunea formulată în fața instanței de judecată.
Pentru motivele expuse anterior tribunalul a apreciat că nu se impune anularea deciziei de sancționare pentru lipsa expunerii motivelor de înlăturare a apărărilor reclamantei. Rezumând aceste motive sunt următoarele: reclamanta nu a formulat apărări concrete referitoare la fapta reținută în sarcina sa cu ocazia efectuării cercetării disciplinare; din cuprinsul deciziei și al propunerii de sancționare se înțelege clar care sunt motivele pentru care a fost sancționată reclamanta; aceasta nu a contestat nici în fața instanței de judecată fapta reținută în sarcina sa.
Din punctul de vedere al individualizării sancțiunii, aplicarea față de reclamantă a unei sancțiuni de reducere a salariului cu 10% pe o perioadă de 3 luni este întrutotul adecvată, ținând cont de criteriile prevăzute de art. 250 din Codul muncii. O sancțiune mai puțin severă cum ar fi avertismentul sau o reducere mai mică a salariului nu s-ar justifica având în vedere că o conduită cum este cea a reclamantei conduce la plata nejustificată a unor sume de bani de către societatea pârâtă, ceea ce poate conduce la pierderi patrimoniale importante pentru angajator. Este prin urmare important ca, fără a fi excesivă, sancțiunea aplicată să fie suficient de severă pentru a determina nerepetarea pe viitor de către reclamantă a faptei pentru care a fost sancționată.
În consecință, niciunul dintre motivele invocate de reclamantă în cuprinsul acțiunii sale nu sunt de natură să atragă anularea deciziei de sancționare, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată în cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C. V. ,
solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond in sensul admiterii contestației, așa cum aceasta a fost formulată.
Consideră reclamanta că decizia de sancționare este nelegală și temeinică pentru următoarele argumente:
Cercetarea disciplinară nu a avut loc în mod efectiv. Scopul echipei de control ai cărei membri au fost numiți prin delegația nr. 4/_, a fost acela de a efectua un control de fond asupra gestionării și gospodăririi mijloacelor materiale și bănești, precum și modul de organizare și exercitare a controlului
financiar preventiv la S. CREIR CF. C. și, nicidecum, acela de a efectua cercetarea disciplinară a reclamantei.
Echipa de control a fost numită de către revizoratul General de Siguranță a Circulației și Control, Serviciul CFG prin nota nr. 4/1/285/_, deși atributul numirii unei comisii de cercetare disciplinară a salariaților aparține Consiliului de Administrație. O astfel de comisie a fost numită doar prin Hotărârea nr. 8/_
.
La data întocmirii notei nr. 4/1/285/_, nu putea să intre în discuție o eventuală cercetare disciplinară, întrucât faptele pretins săvârșite de către reclamantă nu erau constatate de către echipa de control, nefiind sesizat angajatorul în acest sens.
Actul de sesizare a societății pârâte cu privire la rezultatele controlului efectuat îl constituie nota nr. 4/1/209/_ . Prin urmare, nota de relații din_ a fost dată de către reclamantă în cadrul operațiunii de control, referitor la faptele constatate cu ocazia efectuării acestuia, această notă neavând valoarea unei note explicative date în cursul cercetării disciplinare, nefiind convocată anterior în acest sens.
Convocatorul nu respectă dispozițiile art. 252 al. 2 din Codul Muncii, întrucât nu indică obiectul întrevederii.
Nulitatea absolută a deciziei este determinată de încălcarea prevederilor art. 252 al. 2 lit. a, b și c din Codul muncii coroborate cu cele ale cap. X art. 9.10; 9.11 din Regulamentul Intern pentru aparatul propriu. Aceasta nu cuprinde nici o mențiune privitoare la prevederile din statutul de personal, contractul individual de muncă, regulamentul intern sau CCM care au fost încălcate de către reclamantă.
Din perspectiva art. 250 din Codul Muncii se arată că societatea recurentă nu a indicat criteriile care au fost avute în vedere la aplicarea sancțiunii disciplinare, aceasta cu atât mai mult cu cât la individualizarea acesteia trebuia să se aibă în vedere că reclamanta își desfășoară activitatea în cadrul societății de peste 20 ani, interval în care conduita acesteia a fost una ireproșabilă. De asemenea, aceasta este la prima abatere.
Prin întâmpinarea formulata, pârâta C. Naționala de C. F. "C. " SA București - S. C. CF C.
s-a opus admiterii recursului (f. 11).
După o expunere a stării de fapt, susține pârâta că au existat etape distincte de cercetare: inițial, cea financiar-contabila care a declanșat ulterior cercetarea disciplinara asupra personalului salariat care, prezentând deficiente de activitate la controlul financiar, si-a încălcat, in fapt, obligațiile de serviciu.
Numirea comisiei de cercetare disciplinară nu este atributul Consiliului de administrație, ci aparține directorului general, conform art. 20 al. 1 lit. b, al. 2 din Statutul companiei.
Reclamanta a fost cercetată disciplinar în mod efectiv, prilej cu care aceasta a dat o notă de relații, a formulat apărări, care însă au fost înlăturate ca neîntemeiate.
Decizia contestată respectă prevederile art. 251 și art. 252 din Codul Muncii.
Nu au fost administrate probe.
Recursul este fondat pentru cele ce succed:
Potrivit dispozițiilor art. 252 al. 2 din Codul Muncii " Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării
disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată; f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.";
Prevederile evocate constituie dispoziții cu caracter imperativ referitoare la necesitatea respectării cerințelor obligatorii de conținut pe care trebuie să le îndeplinească decizia de sancționare și vizează protejarea angajatului față de eventuale măsuri abuzive sau nejustificate ale angajatorului.
Mențiunile și precizările obligatorii trebuie au, de asemenea, rolul de a-l informa concret și complet pe salariat cu privire la faptele, motivele și temeiurile de drept pentru care i se aplică sancțiunea, inclusiv cu privire la căile de atac și termenele în care are dreptul să constate temeinicia și legalitatea măsurilor dispuse din voința unilaterală a angajatorului.
Cerințele impuse de legiuitor trebuie să fie îndeplinite cumulativ, lipsa oricăreia din acestea determinând, prin urmare, nulitatea absolută a deciziei de sancționare.
De altfel, prin decizia nr. 1243/2011, Curtea Constituțională a reținut că prevederile art. 252 al. 2 lit. b din Codul muncii au ca scop asigurarea stabilității raporturilor de muncă, a desfășurării acestora în condiții de legalitate și a respectării drepturilor și îndatoririlor ambelor părți ale raportului juridic de muncă. În același timp, este menită să asigure apărarea drepturilor și intereselor legitime ale salariatului, având în vedere poziția obiectiv dominantă a angajatorului în desfășurarea raportului de muncă.
Aplicarea sancțiunilor disciplinare și, în mod special, încetarea raportului de muncă din voința unilaterală a angajatorului sunt permise cu respectarea unor condiții de fond și de formă riguros reglementate de legislația muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului.";
Analizând sub aspect formal decizia contestată (f. 7 fond), Curtea reține că aceasta contravine dispozițiilor art. 252 al. 2 lit. b din Codul Muncii, întrucât în nu indică expres care sunt prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de reclamantă.
Astfel, observă că în cuprinsul decizie societatea pârâtă a făcut trimiteri la dosarul de cercetare nr.4/1/309/_, la sancțiunea și temeiul legal al sancțiunii aplicate, precizând că aplicarea sancțiunii a fost determinată de
"nerespectarea sarcinilor prevăzute în fișa postului";. Această mențiune are însă un caracter generic, nefiind suficientă pentru a răspunde exigențelor stabilite de legiuitor, câtă vreme nu permite o determinare concretă a normelor efectiv încălcate și care atrag calificarea ca abatere disciplinară gravă a faptei reclamantei.
Curtea nu împărtășește punctul de vedere al primei instanțe potrivit căruia nulitatea absolută a deciziei este asanată prin indicarea punctuală în nota de constatare, ce conține propunerea de sancționare, a atribuțiilor din fișa postului încălcate de către reclamantă, respectiv pct. 5 și 7(f. 29).
Pe de o parte, în cuprinsul deciziei contestate nu se regăsește nicio trimitere la această notă, iar pe de altă parte, chiar admițând că decizia poate face corp comun cu un act anexă, probațiunea administrată nu confirmă că această notă a fost comunicată reclamantei anterior sau concomitent cu decizia de concediere.
Mai mult, nota amintită indică doar sarcinile de serviciu încălcate - pct. 5 și 7 din fișa postului, fără a preciza care sunt prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă încălcate. Împrejurarea că aceste mențiuni ar avea un caracter
determinabil, în sensul că ar permite identificarea concretă chiar și de către instanță a normelor din regulament, statut, contract individual de muncă sau, după caz, contract colectiv de muncă, nu poate fi acceptată.
O atare ipoteză ar permite substituirea în prerogativele angajatorului, deși acesta din urmă este singurul în măsură să stabilească în cadrul cercetării disciplinare care sunt dispozițiile încălcate de către salariat.
Concluzionând că decizia de sancționare a reclamantei este lovită nulitate absolută ca urmare a încălcării prevederile art. 252 al. 2 lit. b din Codul Muncii, Curtea apreciază că nu se mai impune o analiză a celorlalte motive de recurs.
Pentru toate acestea, în baza art. 312 al. 1, 3 Cod de procedură civilă curtea va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va admite acțiunea reclamantei C. V. formulată în contradictoriu cu pârâta C. NAȚI. ALĂ DE CĂI F. "C. " SA - BUCUREȘTI - S. "C. CF" C. și, în
consecință, în temeiul art. 80 al. 1 și 2 va anula Decizia nr. 41/B/_ emisă de pârâtă și o va obliga pe aceasta să restituie reclamantei sumele reținute în aplicarea deciziei de sancționare menționată anterior.
Ca parte căzută în pretenții, potrivit art. 274 Cod de procedură civilă pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 2500 de lei cheltuieli de judecată la fond, respectiv 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanțelor depuse la dosar(f. 19 recurs, f. 93 fond).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta C. V. împotriva sentinței civile nr. 8630 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în tot în sensul că admite cererea reclamantei C. V. în contradictoriu cu pârâta C. NAȚI. ALĂ DE CĂI F. "C. " SA - BUCUREȘTI -
S. "C. CF" C. .
Anulează Decizia nr. 41/B/_ emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să restituie reclamantei sumele reținute în aplicarea deciziei de sancționare menționată anterior.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2500 de lei cheltuieli de judecată la fond.
Obligă pe intimata C. NAȚI. ALĂ DE CĂI F. "C. " SA - BUCUREȘTI -
S. "C. CF" C. să plătească recurentei suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
D. G. | L. D. | S. D. | C. | M. |
Red.DG/dact.MS; 2 ex./_ ; Jud.fond: B.G.Z. ;
