Decizia civilă nr. 4051/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4051/R/2013
Ședința publică din 21 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții PRIMARUL O. ȘIMLEU S. și C. LOCAL AL O. ȘIMLEU S. împotriva sentinței civile nr. 2512 din 20 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._, privind și pe reclamanta intimată LS D. Î. S., și pe pârâta intimată Ș. G. "S. " ȘIMLEU S., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la datele de 16 octombrie 2013 și 17 octombrie 2013, reclamanta intimată LS din Î. ul S. a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței civile recurate ca fiind legală și temeinică și obligarea pârâților recurenți la plata cheltuielilor de judecată, la care a anexat împuternicirea avocațială de reprezentare a doamnei avocat Ielciu Otilia, nota de cheltuieli, o factură fiscală și un ordin de plată care atestă achitarea cheltuielilor de judecată, precum și un extras de pe site-ul portalul instanțelor de judecată.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2512 din_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului ȘIMLEU S. și a C. ui Local ȘIMLEU S., excepții invocate de aceste parate.
A fost admisă acțiunea precizata formulată de reclamanta LS D. Î. S. în numele membrilor de sindicat: P. S., M. G. -F., S. M., V. D., S. E. -F., C. A. -T., P. F. -C., în
contradictoriu cu pârâții: Ș. G. "S. " ȘIMLEU S., C. LOCAL
ȘIMLEU S. | , P. | O. | ȘIMLEU S. | , și in consecința a fost obligată | |
parata Ș. | G. | "S. | " ȘIMLEU S. | la aplicarea coeficientului de |
multiplicare de 1 in cuantum de 400 lei ca baza de calcul a drepturilor salariale ale reclamanților, și obliga paratele sa plătească reclamanților drepturile salariale neacordate reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate cu coeficientul de multiplicare 1 in cuantum de 400 de lei și cele efectiv încasate, pentru perioada_ -_, actualizate in funcție de coeficientul de inflație defalcat pe fiecare luna, calculat de la data scadentei și pana la data plății efective.
Au fost obligați pârâții C. LOCAL ȘIMLEU S. și PRIMARUL ȘIMLEU S. - INSTITUȚIA PRIMARULUI sa asigure fondurile necesare plății acestor drepturi.
Au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a sumei de 136,40 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primarul orașului Ș. -S. și C. local Ș. -S., instanța a reținut că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetului local, primarul are calitatea de ordonator principal de credite, instanța a apreciat că legitimitatea procesuală pasivă a pârâtului Primarul orașului Z. este conferită de art. 21 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, art. 4 din OUG 22/2002 coroborate cu art. 167 din Legea nr. 84/1995, iar potrivit art. 167 din Legea 84/95 C. local este finanțatorul unităților de învățământ ca atare excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Primarul municipiului Z. și C. local Z. se respinge ca neîntemeiată.
Instanța a reținut că potrivit art. 41 alin. 1 Cod procedură civilă "orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată", iar art. 42 Cod procedură civilă se dispune că "persoanele care nu au exercițiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate... ".Potrivit art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 C. local aprobă la propunerea primarului bugetul local, virările de credite, iar potrivit art. 167 alin. 2 și 4 din Legea 84/1995 finanțarea complementară se asigură din bugetele locale. Așadar excepția lipsei capacității procesuale pasive a Primarului orașului Ș. -S. și
C. ui local Ș. -S. se respinge ca neîntemeiată
Asupra fondului cauzei, instanța a reținut ca membrii de sindicat reprezentați sunt angajați ai paratei de rândul 1 și nu au beneficiat, începând cu_ de drepturile salariale în conformitate cu Legea nr. 330/2009 coroborată cu Legea nr. 221/2008 de aprobare cu modificări a Ordonanței de Guvern nr. 15/2008, respectiv înmulțirea cu coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 400,00 lei.
Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -_, aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (Decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, Decizia nr. 842/2 iunie 2009, Decizia nr. 989/30 iunie 2009).
Prin Decizia nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată în Monitorul Oficial nr. 350 din_, înalta Curte de C. și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009.
Potrivit art. 330/7 alin. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de înalta Curte de C. și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.
În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii 221/2008 și în anul 2010, instanța reține următoarele:
Art. 7 alin. 2 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice menționa că "realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezenței legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări", iar art. 12 alin. 3 din același act normativ precizează că "în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezența lege. "
Art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 prevedea că "în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezența lege; sporurile prevăzute în anexele la prezența lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009. "
Insă, ținând seama de faptul că prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice intraseră în vigoare la 1 ianuarie 2010, dar nici acest act normativ și nici Legea nr. 329/2009 nu conțineau vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în M.O. nr. 62 din 27 ianuarie 2010.
Potrivit art. 5 al. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna
decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009. Pentru personalul didactic din învățământ art. 5 al. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 prevedea că reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioadă mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
Insă, cum prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011 înalta Curte de C. și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, instanța apreciază că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se poate realiza altfel decât pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009.
O altă interpretare a prevederilor art. 5 al. 6 din O.U.G. 1/2010 ar conduce la nesocotirea deciziei susmenționate, dar și a considerentelor de principiu rezultate din deciziile Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării cadrelor didactice .
Acest aspect l-a reținut și Curtea Constituțională în Deciziile nr. 877 din 28 iunie 2011 și 1376/18 octombrie 2011.
În baza art. 274 Cod Procedura Civilă, instanța a obligat parata la plata sumei de 136,40, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâții Primarul O. Ș. S. și C. Local al O. Ș. S. au declarat recurs prin care au solicitat desființarea sentinței și rejudecarea acțiunii.
În motivarea recursului s-a contestat posibilitatea instanței de judecată de a obliga recurenții să găsească fonduri pentru asigurarea unor plăți în raport de inexistența raporturilor de muncă între reclamanți și recurenți. Calitatea de angajator o are Inspectoratul Școlar al Județului S. care gestionează raporturile de muncă dintre reclamanți.
Atribuțiile C. ui Local și ale Primarului nu sunt legate de reîncadrarea personalului didactic, neavând obligația de a asigura fonduri.
Recurenții nu trebuiau obligați la plata cheltuielilor de judecată deoarece nu au obstrucționat activitatea/drepturile bănești ale personalului didactic.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat de fapt aplicarea unei legi, în speță Legea nr.221/2008, deși ulterior acesteia cadrul legal al salarizării cadrelor didactice s-a modificat. Astfel, pretențiile reclamantei privind reîncadrarea personalului didactic și personalului didactic auxiliar cu începere de la data de_ potrivit Legii cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt neîntemeiate și total nefondate.
De fapt, reclamanta a solicitat ca instanța de judecată să își aroge competențe noi și anume să aplice de la_ o lege a cărei aplicare a încetat respectiv Legea nr.221/2008, lucru absolut inadmisibil devreme ce legiuitorul a statuat faptul că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de_ se face luând în calcul salariile de bază la data de_, stabilite potrivit OUG nr.41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobat prin Legea nr.330/2009, așadar, prevederile legale aplicabile prezentei cauze nu sunt cele cuprinse în Legea nr.221/2008, pe care reclamanta o invocă. Este adevărat însă
că în anul 2008 această lege a fost favorabilă pentru cadrele didactice dar nu trebuie omis faptul că acest cadru legal s-a schimbat tot printr-un act normativ emis tot de către legiuitorii statului român.
În condițiile în care se reglementează în mod clar prin OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora precum și alte măsuri în sistemul bugetar, modul în care se realizează reîncadrarea respectiv luarea în calcul a salariului de bază stabilit la data de 31 decembrie 2009 conform OUG nr.41/2009, este absolut nelegală solicitarea reclamantei să se aplice un alt mod de salarizare. Nu s-a stabilit că reîncadrarea se face conform salariului din Legea nr.221/2008, s-a reglementat faptul că reîncadrarea se face conform unei Ordonanțe de Guvern constituțională și aprobată prin Legea organică de către Parlamentul României.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantei fără a analiza îndeaproape aspectele legale și natura juridică dedusă judecății. Ceea ce reclamanții au solicitat de fapt iar instanța de fond le-a și admis era să se constate că majorarea salariilor personalului didactic auxiliar ar trebui să se facă cu un anumit coeficient de multiplicare fără a ține cont de faptul că acest coeficient a fost modificat printr-un act normativ ulterior Legii nr.33/2009, respectiv Legea nr.285/2010, ignorând astfel în mod absolut nejustificat principiul efectului imediat al legii și cadrul legislativ în vigoare, și anume Legea nr.63/2011. raportat la cele enunțate mai sus, acțiunea reclamanților este total nefondată iar sentința dată de prima instanță este criticabilă și dată cu aplicarea greșită a normelor legale în vigoare.
Instanța de judecată nu poate modifica și subroga printr-o hotărâre judecătorească ceea ce puterea legislativă prin însuși Parlamentul României a instituit printr-o lege organică.
L. sindicatelor din Î. S. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului
ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, arătând în esență că recurentele își justifică legitimarea procesuală în raport de calitatea de ordonator de credite/finanțator, că recurentele datorează cheltuieli de judecată ca părți căzute în prezenții, conform art.274 C.pr.civ., și că Legea nr.285/2010 și Legea nr.330/2009 au consacrat păstrarea în plată a salariului aflat în plată în luna decembrie 2009.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. constată următoarele:
Criticile formulate de pârâți vizează calitatea procesuală pasivă a lor, iar în subsidiar fondul pretențiilor deduse judecății.
Prin raportare la normele legale incidente, Curtea apreciază că excepția nu poate fi primită.
În conformitate cu dispozițiile art.16 din HG nr.2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";, iar dispoziții similare sunt edictate și de Legea nr. 1/2011.
Conform dispozițiilor art.167 alin. din Legea nr.84/1995 statuează că finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de
învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ- teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile
bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
De asemenea, art. 13 alin.1 din OUG nr.32/2001 stabilește că "Începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror raza acestea își desfășoară activitatea.";
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
În cauza dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât
C. Local al orașului Ș. S., rezidă din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și potrivit art. 36 alin. 6 pct. 1 asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
Așadar, criticile aduse de acest pârât sunt nefondate, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea acestuia doar la asigurarea către unitatea școlară a sumelor necesare plății drepturilor pretinse, iar nu la plata acestor sume direct către reclamanți. Or, din ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie rezultă faptul că pârâtul recurent are pe segmentul lui de activitate atribuții specifice în ceea ce privește alocarea sumelor, reprezentând drepturi salariale.
Primarul orașului Ș. S. este de ordonator principal de credite al bugetului orașului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv orașul Ș. S. , art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
În consecință, Curtea observă că pârâții nu au fost chemați în judecată în calitate de angajatori, ci în calitate de ordonatori de credite (finanțatori), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală.
Simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.
Faptul că pârâții nu are calitatea de angajator a reclamanților nu prezintă nicio relevanță, întrucât, așa cum s-a subliniat anterior, aceștia au fost chemați în judecată în calitate de ordonatori de credite ai angajatorului reclamanților, cei
din urmă solicitând obligarea la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.
Fiind căzuți în pretenții, pârâții recurenți care, prin întâmpinare, s-au opus acțiunii, sunt în culpă procesuală, conform art. 274 C.pr.civ., și datorează reclamanților cheltuieli de judecată.
În privința fondului, evocat de pârâți prin recurs, Curtea de A. observă că s-a statuat și de către Curtea Constituțională în cuprinsul deciziei nr. 877 din 28 iunie 2011, că:
"Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, astfel încât reîncadrarea
personalului didacti c din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe
coeficienții și salariul avut în pla tă la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008
, și nu cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009. O atare interpretare, departe de a constitui o ingerință în sfera de competență a puterii legiuitoare, reprezintă o aplicare corectă a deciziilor Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării personalului din învățământ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 124 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 272 din 27 aprilie 2010, Decizia nr. 983 din 30 iunie 2009 sau Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009, publicate în Monitorul Oficial al României nr. 531 din 31 iulie 2009)";.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va respinge ca nefondate recursurile pârâților
C. Local al orașului Ș. S. și Primarul orașului Ș. S. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții PRIMARUL O. ȘIMLEU S. ȘI C. LOCAL AL O. ȘIMLEU S. împotriva sentinței civile nr. 2512 din_ a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă recurenții să plătească intimatei LS din Î. S. suma de 136,4 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
D. | G. | L. | D. | S. D. |
GREFIER
C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond.P. R. a
