Decizia civilă nr. 4631/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 4631/R/2013
Ședința publică din 10 decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D.
G.: C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamantul S. P. "A. S. " împotriva sentinței civile nr. 1467 din 27 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată F. C., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din 03 decembrie 2013, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1467 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._, a fost admisă excepția prescrierii dreptului material la acțiune, invocată de pârâta F. C. prin întâmpinare și, în consecință a fost respinsă ca prescrisă acțiunea civilă formulată de reclamantul Serviciul P. "A.
S. "; B. M. în contradictoriu cu pârâta F. C., privind obligarea pârâtei la restituirea sumei de 947 lei reprezentând plăți pentru participarea pârâtei la seminarul "Dezvoltarea Serviciilor Sociale în Context European"; organizat la complexul "Frații Jderi"; din județul Vâlcea.
A fost respinsă ca nefondată acțiunea privind obligarea pârâtei la restitui- rea sumei de 2.000 lei reprezentând costurile pentru cursul de masterat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Excepția tardivității invocată de pârâtă este întemeiată în raport de dispozițiile art. 254 și art. 268 lit. c teza finală Codul muncii, întrucât dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut la data efectuării plăți pentru participarea pârâtei la seminarul "Dezvoltarea Serviciilor Sociale în Context European"; organizat la complexul "Frații Jderi"; din județul Vâlcea. Această plată s-a efectuat, astfel cum rezultă din raportul de audit - fila 11 pct. C - prin factura 120/_, valoarea facturii cuprinzând suma totală achitată pentru 14 persoane participante la seminar, astfel că suma aferentă pe persoană este de 947 lei.
Sub aspectul curgerii prescripției nu are relevanță constatarea făcută și adusă la cunoștință de organul de control prin raportul de audit intern nr. 24/_, deoarece reclamantul a avut cunoștință de efectuarea plății, precum și de temeiul în care aceasta a fost efectuată, încă de la momentul achitării facturii.
În ce privește suma de 2.000 lei reprezentând contravaloarea cursurilor de masterat urmate de pârâtă și achitate de reclamantă în cursul anului 2010, in- stanța a reținut următoarele:
Pârâta are calitatea de angajată a reclamantului, în baza unui contract in- dividual de muncă încheiat pe durată nedeterminată în postul de execuție de a-
sistent social, ca atare raportului său de muncă i se aplică dispozițiile Codului muncii și nu reglementările speciale din Legea nr. 188/1999 republicată privind statului funcționarului public.
Reținându-se incidența în cauză a dispozițiilor art. 192 Codul muncii, s-a constatat că în literatura de specialitate conceptul de formare profesională, deși este definit extrem de variat, este privit, de cele mai multe ori, ca fiind un proces (în mare parte planificat) de dezvoltare de deprinderi și cunoștințe în rândul an- gajaților.
Potrivit dispozițiilor art.194 Codul muncii, angajatorii au obligația de a a- sigura participarea la programe de formare profesională pentru toți salariații, cel puțin o dată la 2 sau 3 ani, iar cheltuielile cu participarea la programele de for- mare profesională, se suportă de către angajatori.
Participarea la formarea profesională poate avea loc la inițiativa angaja- torului sau la inițiativa salariatului(art. 196 Codul muncii), iar modalitatea con- cretă de formare profesională, drepturile și obligațiile părților, durata formării profesionale, precum și orice alte aspecte legate de formarea profesională, inclusiv obligațiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, se stabilesc prin a- cordul părților și fac obiectul unor acte adiționale la contractele individuale de muncă.
Pârâta a urmat și a absolvit cursul de masterat organizat de Universitatea de Nord B. M., specializarea "A. și incluziune socială a vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități"; în acest sens între reclamant și pârâtă încheindu-se un act adițional la contractul individual de muncă, potrivit căruia reclamantul se obligă la suportarea cheltuielilor ocazionate de acest curs, iar pârâta se obligă să lucreze la reclamant cel puțin 3 ani după absolvirea cursurilor, aceste obligații fiind în concordanță cu dispozițiile art. 197 alin. 1 și 198 alin. 1 și 2 Codul muncii.
Față de considerentele de fapt și de drept reținute, instanța a apreciat că plata cursurilor de masterat de către reclamant, s-a făcut în baza dispozițiilor le- gale privind formarea profesională a angajaților, astfel cum este aceasta regle- mentată în Codul muncii și nu se impune recuperarea acestor cheltuieli de la pâ- râtă, astfel că acest capăt de cerere s-a respins ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Serviciul P. "A.
S. "; B. M.,
solicitând modificarea sentinței civile, în sensul de a se admite acțiunea așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a criticat respingerea ca prescrisă a acțiunii privind restituirea sumei de 947 lei reprezentând plătiți pentru participarea pârâtului la seminarul "Dezvoltarea Serviciilor Sociale în Context European";, organizat la Complexul "Frații Jderi"; din jud. Vâlcea, precizându-se că în conformitate cu dispozițiile art. 2.523 C. civ., dreptul Ia acțiune nu s-a născut la data efectuării plății cheltuielilor de curs și deplasare, ci la data emiterii Raportului de Audit Intern nr. 24/_ prin care s-a constatat că SPAS a efectuat plăți necuvenite pentru angajatul F. C., prin achitarea sumei 947 lei pentru participarea la seminarul Dezvoltarea Serviciilor Sociale în Context European";, organizat la Complexul "Frații Jderi"; din jud. Vâlcea.
Această sumă se impune și pentru faptul că în loc de activități de instruire și seminar, s-au efectuat activități team-building sportive și de divertisment.
S-a mai arătat că este nelegală respingerea ca nefondată a acțiunii privind restituirea sumei de 2.000 lei reprezentând costurile pentru cursul de master, întrucât studiile de masterat nu constituie formă de pregătire profesională conform prevederilor Codului muncii, ci studii universitare care asigură aprofundarea în domeniul studiilor de licența, conform art. 9 din Legea nr.
288/2004 și prin care se acumulează un număr în plus de credite de studiu transferabile, cuprins de regulă, între 90 și 120, conf. art. 8 alin 1 din Legea nr. 288/2004.
Invocându-se dispozițiile art. 1 și 10 din Legea 288/2004 și 188 din Codul muncii, s-a indicat că dacă se compară competențele dobândite în urma obținerii unei diplome de mașter și obiectivele unei formări profesionale reglementate prin art. 192 din Codul muncii, se constată că prin cele două forme de pregătire profesională se urmărește obținerea unor rezultate diferite și astfel, cursurile de masterat nu pot fi asimilate unei formări profesionale conform C. muncii.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Referitor la primul motiv de recurs, se reține cu privire la legea aplicabilă, că art. 6 alin. 1 din Codul civil (în vigoare din_ ) prevede că "legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă";. În consecință, prescripțiile extinctive începute și împlinite sub imperiul reglementării anterioare (respectiv Decretul nr. 167/1958) nu sunt supuse dispozițiilor legii noi, deoarece reprezintă situații juridice trecute.
De asemenea, conform art. 6 alin. 4 cod civil și art. 201 din Legea 71/2011 și "prescripțiile extinctive începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispozițiilor legale care le-au instituit";.
Din coroborarea dispozițiilor legale menționate anterior rezultă că legea aplicabilă prescripției extinctive este legea în vigoare la data la care a început să curgă.
Întrucât chiar dacă s-ar considera, așa cum susține recurentul, că momentul de la care a început să curgă prescripția în situația concretă dedusă
judecății este data emiterii "Raportului de audit intern nr. 24/_ "; (momentul de la care instanța de fond a considerat că a început să curgă prescripția în cauză fiind anterior acestei date), având în vedere că în conformitate cu dispozițiile art. 220 art. 1 din Legea 71/2011 Legea 287/2009 privind Codul civil a intrat în vigoare în data de_, Curtea constată că legea aplicabilă în cauză este Decretul nr. 167/1958.
Potrivit prevederilor art. 256 alin. 1 din Codul muncii salariatul are obligația de a restitui sumele încasate pe nedrept, în caz contrar s-ar ajunge ca angajatul să beneficieze de o îmbogățire fără just temei, de o sporire a avantajelor sale bănești.
Deși obligația de restituire a salariaților prevăzută de art. 256 din Codul muncii, fiind întemeiată pe plata lucrului nedatorat, este o instituție distinctă de răspunderea patrimonială, procedura de recuperare a prejudiciului de către angajator este similară cu cea prevăzută pentru răspunderea patrimonială, în lipsa unor derogări exprese prevăzute de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 268 alin.1 lit.c) din Codul muncii cererile în vederea stabilirii răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. În lipsa unor dispoziții legale specifice legislației muncii și în condițiile în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, Curtea reține că în conformitate cu art. 295 alin. (1) din Codul muncii momentul nașterii dreptului angajatorului la acțiune pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a salariaților și, implicit pentru restituirea sumelor plătite necuvenit, se determină conform dispozițiilor legislației civile, respectiv conform art. 8 din Decretul nr.167/1958. Potrivit acestuia dreptul la acțiunea în repararea pagubei cauzate prin fapta ilicită curge de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel ce răspunde de ea.
Textul legal invocat anterior nu lasă însă la latitudinea păgubitului să stabilească momentul în care începe să curgă termenul de prescripție, în sensul că nu leagă acest moment exclusiv de data la care acesta efectiv a cunoscut paguba și pe cel răspunzător, ci impune ca moment de debut al curgerii termenului de prescripție pe cel la care trebuia să cunoască aceste elemente, evident, cu o diligență medie.
În conformitate cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 82/1991 "Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.";
Drept urmare, Curtea reține, la fel ca instanța de fond, că la data aprobării de către conducătorul unității recurente a plății facturii nr. 120/_, angajatorul ar fi trebuit în baza diligențelor pe care legislația contabilă le impune, să verifice dacă suma plătită este conformă cu dispozițiile legale în materie și, astfel, ar fi cunoscut atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Este adevărat că prin Raportului de audit intern nr. 24/_, s-a dispus ca recurentul să recupereze suma de 947 lei de la intimată, însă așa cum s-a arătat anterior, recurentul trebuia să cunoască eventualul prejudiciu creat de intimat la data la care i-a aprobat cheltuielile, astfel încât nu poate să-și invoce propria culpă pentru a stabili o dată ulterioară de la care să înceapă să curgă termenul de prescripție.
Al doilea motiv de recurs este însă întemeiat. Astfel, conform art. 256 alin. 1 din Codul muncii salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Această dispoziție instituie obligația de restituire a sumelor nedatorate plătite de angajatori salariaților săi. Spre deosebire de răspunderea patrimonială propriu-zisă, care se întemeiază pe o faptă săvârșită de angajat cu vinovăție, obligația de restituire are la bază plata lucrului nedatorat, respectiv îmbogățirea fără justă cauză.
Chiar dacă în cuprinsul art. 56 din Codul muncii nu se dă o definiție exactă a noțiunii de sumă nedatorată și nu se detailează condițiile în care se naște obligația de restituire, prin aceste prevederi, practic este reglementată situația în care fără a fi reținută vinovăția salariatului, acesta este obligat la restituirea unor sume încasate necuvenit.
În consecință, contrar celor susținute de intimată prin întâmpinarea de la fondul cauzei, pentru restituirea sumelor nedatorate nu este necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute cumulativ pentru angajarea răspunderii patrimoniale.
Referitor la criticile concrete formulate de recurent prin al doilea motiv de recurs se constată că în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 288/2004, organizarea studiilor universitare se face pe trei cicluri, respectiv studii universitare de licență, studii universitare de masterat si studii universitare de doctorat, iar art. 2 prevede că organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea M. ui Educației Naționale.
De asemenea, art. 10 din același act normativ reglementează competențele dobândite prin obținerea diplomelor de master, respectiv "(1) Diplomele de master atestă că titularii acestora au dobândit cunoștințe și competențe generale și de specialitate, precum și abilitați cognitive specifice. (2) Cunoștințele generale se referă la: a) familiarizarea cu cele mai noi și avansate dezvoltări ale cunoașterii în domeniu; b) abilități superioare de cercetare independentă; c) capacitatea de a
aplica teoria în situații noi și care nu au putut fi prevăzute. (3) Cunoștințele de specialitate se referă la: a) acumularea unei cantități substanțiale de cunoștințe noi; b) identificarea, abordarea si soluționarea de probleme cognitive și profesionale noi; c) compararea cunoștințelor noi cu cele tradiționale și capacitatea de a stabili relații între acestea, în vederea sesizării direcțiilor noi de creștere a cunoașterii și de dezvoltare a profesiei. (4) Competențele generale se referă la: a) aplicarea creativă a tehnicilor de cercetare și rezolvare de probleme;
b) elaborarea de studii și rapoarte publicabile sau aplicabile profesional; c) capacitatea de a conduce grupuri de lucru și de a comunica în contexte dintre cele mai diverse; d) capacitatea de a acționa independent și creativ în abordarea și soluționarea problemelor, de a evalua obiectiv și constructiv stări critice, de a rezolva creativ probleme și de a comunica rezultate în mod demonstrativ; e) abilitați de conducător și angajare clară pe calea propriei dezvoltări profesionale.
(5) Abilitățile cognitive specifice presupun: a) evaluarea critica a rezultatelor unor noi cercetări; b) formularea de alternative interpretative și demonstrarea relevanței acestora; c) aplicarea creativă a metodelor de cercetare; d) conceperea și conducerea proceselor specifice domeniului";.
Dispozițiile legale referitoare la formarea profesională a salariaților sunt prevăzute în Codul muncii. Astfel, conform art. 192 din Codul muncii formarea profesională a salariaților are următoarele obiective principale: a) adaptarea salariatului la cerințele postului sau ale locului de muncă; b) obținerea unei calificări profesionale; c) actualizarea cunoștințelor și deprinderilor specifice postului și locului de munca și perfecționarea pregătirii profesionale pentru ocupația de bază; d) reconversia profesională determinată de restructurări socioeconomice; e) dobândirea unor cunoștințe avansate, a unor metode și procedee moderne, necesare pentru realizarea activităților profesionale; f) prevenirea riscului șomajului; g) promovarea în muncă și dezvoltarea carierei profesionale";.
De asemenea, art. 193 din Codul muncii prevede că formarea profesională a salariaților se poate realiza prin următoarele forme: a) participarea la cursuri organizate de către angajator sau de către furnizorii de servicii de formare profesională din țară sau străinătate; b) stagii de adaptare la cerințele postului și ale locului de muncă; c) stagii de practică și specializare în țară și străinătate; d) ucenicie organizată la locul de muncă; e) formare individualizată; f) alte forme de pregătire convenite între angajator și salariat";.
Coroborând dispozițiile legale menționate anterior, Curtea reține că, deși Codul muncii nu reglementează exhaustiv modalitățile prin care se realizează formarea profesională a salariaților, având în vedere competențele generale atestate de obținerea diplomei de master, respectiv obiectivele principale ale formării profesionale a salariaților, studiile universitare de masterat nu pot constitui forme de pregătire profesională a salariaților.
De asemenea, art. 193 din Codul muncii nu prevede că formarea profesională se realizează prin instituțiile de învățământ superior, în schimb face referire la furnizorii de servicii de formare profesională, iar actul normativ care reglementează activitatea acestora, respectiv OG 129/2000 privind formarea profesională a adulților, stipulează în mod expres (art. 4 alin. 1)că "formarea profesională a adulților cuprinde formarea profesională inițială și formarea profesională continua organizate prin alte forme decât cele specifice sistemului
național de învățământ
";.
Mai mult, art. 52 din Legea 188/1999 prevede că "nu constituie forme de perfecționare profesională și nu pot fi finanțate din bugetul de stat sau din bugetul local studiile universitare sau studiile de doctorat";. Deși această dispoziție legală se referă la funcționarii publici, iar intimata este personal
contractual, Curtea reține că această prevedere legală reprezintă un argument suplimentar pentru concluzia expusă anterior în sensul că studiile universitare de masterat nu pot constitui forme de pregătire profesională a salariaților, neexistând, din această perspectivă, nicio rațiune pentru care să se reglementeze în mod diferit formarea profesională a funcționarilor publici și a personalului contractual din cadrul unei instituții publice.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 304 pct. 9 și 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă se va admite în parte recursul declarat de reclamantul S. P. "A. S. "; B. M. din subordinea Consiliului Local B. M. împotriva sentinței civile nr. 1467 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._, care va fi modificată în parte și, în consecință, se va admite în parte acțiunea formulată de reclamantul
S. P. "A. S. "; din subordinea Consiliului Local B. M. împotriva pârâtei F. C. și se va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 2000 lei reprezentând contravaloarea cursurilor de masterat pe anul 2010.
Se vor menține restul dispozițiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite în parte recursul declarat de reclamantul S. P. "A. S. "; B. M. din subordinea Consiliului Local B. M. împotriva sentinței civile nr. 1467 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte și, în consecință, admite în parte acțiunea formulată de reclamantul S. P. "A. S. "; din subordinea Consiliului Local B. M. împotriva pârâtei F. C. .
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2000 lei reprezentând contravaloarea cursurilor de masterat pe anul 2010.
Menține restul dispozițiilor. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
D. G. | L. | D. | PT. S. D. |
În C.O. semnează
PREȘEDINTELE INSTANȚEI
V. M.
G. ,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./_ Jud.fond: C. V.
