Sentința civilă nr. 11773/2013. Contestație act. Litigiu de muncă

Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINTA CIVILA Nr. 11773/2013

Ședința publică de la 07 August 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE P. U.

Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier A. -L. C.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamanții D. V., G. D. împotriva pârâtei C. N. DE A. SI

D. N. D. R. SA, având ca obiect contestație act DISJUNS-_ La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile. Procedura de citare este legal indeplinita.

Dezbaterea pe fondul cauzei a avut loc in sedinta publica din 5 august 2013, cand partile prezente au pus concluzii, care au fost consemnate in încheierea de ședința de la acea data, când s a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de azi, încheiere care face parte integranta din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamanții D. V. SI G.

D. au chemat în judecată pe pârâta C. N. DE A. ȘI D. N.

D. R. și au solicitat obligarea acesteia la plata următoarelor drepturi salariale: sporul pentru condiții periculoase în cuantum de 15% din salariul de bază de la data de_ până la_, sporuri pentru condiții grele de muncă în cuantum de 15 % din salariul de bază pentru perioada_ -_, sporuri pentru condiții grele si periculoase de muncă în cuantum de 21% din salariul de bază începând cu data de_ până la data pronunțării sentinței, obligarea pârâtei la plata daunelor interese pentru repararea prejudiciului produs ca urmare a neplății la termen a acestor sume de bani reprezentând 0,1% pe zi de întârziere din valoarea sumelor datorate de la data de_ până la_ si până la plata efectivă a acestora si obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cereri, reclamanții susțin că în calitate de salariați ai pârâtei si în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei, sunt îndreptățiți la plata drepturilor salariale prevăzute la art. 107 alin.1 lit.d, art. 107 alin.1 lit.b si art. 106 lit.b, la plata daunelor interese

datorită neplății la termen a respectivelor sporuri și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta a arătat că este de acord cu pretențiile reclamanților reprezentați de sindicat în ceea ce privește acordarea drepturilor salariale solicitate doar în funcție de timpul efectiv lucrat în aceste condiții având în vedere prevederile art. 109 alin.2 din același contract colectiv de muncă.

Asupra cauzei de față, instanța reține următoarele:

Reclamanții sunt angajații companiei pârâte. La nivelul acestei pârâte s-a negociat si s-a încheiat un contract colectiv de muncă la data de_ valabil pentru perioada_ -_, contract care a fost înregistrat la Direcția Generală de Muncă a Municipiului B. .

Potrivit prevederilor art.107 alin.1 lit.b din acest contract colectiv de muncă, se acordă spor pentru condiții periculoase, în cotă de 15% pentru personalul ce execută,îndrumă si controlează lucrările de la locurile de muncă la care se menține un anumit grad de pericol: risc de accidentare sub circulație, lucru la altitudine, utilizarea unor substanțe toxice, pericol de electrocutare si risc de iradiere.

Conform prevederilor art. 107 alin.1 lit.b din acest contract colectiv de muncă se acordă spor pentru condiții grele de muncă în cotă de 15% pentru personalul care lucrează în condiții de efort fizic ridicat, la temperaturi ridicate sau scăzute, în mediu umed, cu viituri de apă, în condiții de izolare, zgomot intens si/sau vibrații si alte condiții de mediu deosebite sau nedorite.

Prin anexa nr. 5 la acest contract colectiv de muncă s-a negociat categoriile de personal, locurile de muncă si activitățile pentru acordarea sporurilor pentru condiții grele de muncă si condiții periculoase, respectiv lucrări de întreținere, reparare si investigare a rețelei de drumuri si poduri executate în zona drumurilor naționale, activitatea de control desfășurată de echipajele mobile sau în cadrul agențiilor, lucrări de deszăpezire si combatere sau prevenire a poleiului, lucrări de colmatări si reparații asfaltice executate si îndepărtarea efectelor calamităților.

Potrivit prevederilor art. 106 lit.b din Contractul colectiv de muncă la nivelul pârâtei pe anul 2011, s-a negociat un spor pentru condiții grele si periculoase în cuantum de 21% din salariul de bază pentru personalul care lucrează în condiții de efort fizic ridicat la temperaturi ridicate sau scăzute, în mediu umed cu viituri de apă, în condiții de izolare, zgomot intens si/sau vibrații, în alte condiții de mediu deosebite si nedorite, în condiții de lucru la altitudine, de risc de accidentare la lucru sub circulație, în condiții de utilizare a unor substanțe explozive si în condiții de electrocutare.

În anexa nr. 5 la acest contract s-au stabilit categoriile de personal, locurile de muncă si activitățile pentru acordarea sporului pentru condiții grele si periculoase de muncă.

Reclamanții au afirmat că activitatea desfășurată de ei se încadrează în cele arătate în anexa nr. 5 la contractul colectiv de muncă iar pârâta nu a combătut aceste afirmații si nici nu le-a acordat aceste sporuri.

Art. 109 alin.2 din Contractul colectiv de muncă valabil pentru perioada februarie 2008-februarie 2011 si art. 106 alin.3 di Contractul colectiv de muncă valabil începând cu data de_, sporul pentru condiții de muncă nocive, grele si periculoase se acordă proporțional cu timpul lucrat în condițiile respective de fiecare salariat cu evidențierea distinctă în pontaje a timpului efectiv lucrat în aceste condiții.

D. declarațiile martorilor audiați în cauză, instanța reține că reclamantul

D. V. a desfășurat activitate de coordonare întreținere autostradă respectiv revizii tehnice vizual si participare la deszăpezire, coordona activitatea celorlalți ingineri în ce privește respectivele activități, că avea în dotare un autoturism Renault Clio pe porțiunea dintre autostrada Gilău-Câmpia-Turzii plus împrejurimi. Înainte de efectuarea schimbului care avea loc la orele 07:00 reclamantul începea deplasarea la aproximativ 05:30 din Gilău spre Câmpia- Turzii si întreba personalul format dintr-un inginer si muncitori intervalul orar la care a nins, ce lucrări s-au făcut si ce substanțe s-au folosit.

Reclamantul verifica unitățile subînchiriate la companie în ce privește numărul de personal si funcționarea utilajelor, participa la toate evenimentele rutiere alături de poliție, efectua în fiecare zi o cursă pe toată lungimea autostrăzii dus-întors și alte curse în funcție de lucrările ce trebuiau efectuate, verifica existența parapeților, a indicatoarelor corespunzătoare pentru lucrările de siguranță si echipamentul muncitorilor.

În timpul verii era prezent la efectuarea unor lucrări specifice pe autostradă sau participa la diferite ședințe si întâlniri cu organele poliției.

D. analiza celor două declarații, instanța reține că reclamantul avea ca sarcină principală coordonarea activităților privind deszăpezirea pe timp de iarnă și lucrările specifice pe autostradă în timpul verii și nu desfășura efectiv lucrări prevăzute la art. 107 alin.1 lit.d, art. 107 lit.b și art. 106 alin.2 din Contractul colectiv de muncă invocat.

Având în vedere cele ce preced, instanța urmează să respingă cererea reclamantului privind acordarea sporului pentru condiții periculoase, a sporului pentru condiții grele de muncă si a sporului pentru condiții grele si periculoase de muncă.

În ce privește pe reclamanta G. D. instanța va respinge cererea acesteia întrucât din actele existente la dosar nu rezultă ce activități a desfășurat această reclamantă în cadrul companiei pârâte.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de către reclamanții D. V., dom. în C. -

N., str. Mecanicilor nr.49, ap. 2, jud.C. și G. D., dom. în Turda, str. Macilor nr.9, sc.B, ap. 25, jud.C. în contradictoriu cu pârâta C. N. DE

A. SI D. N. D. R., cu sediul în B., str. D. icu Golescu nr.38, sector 1.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 07 August 2013.

Președinte,

P. U.

Asistent judiciar,

B. -A. C.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Grefier,

A. -L. C.

Red.UP/VAM 5 ex./_

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 11773/2013. Contestație act. Litigiu de muncă