Sentința civilă nr. 190/2013. Alte cereri. Litigiu de muncă

Dosar nr._ *

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA CIVILĂ

4204

SENTINȚA CIVILĂ NR. 190

Ședința publică din _

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C.

V.

- Președinte Secția I Civilă

ASISTENȚI: O.

S.

JUDICIARI: D.

M.

L.

GREFIER: M.

R.

Pe rol fiind soluționarea cauzei formulate de reclamanta G. Ana Doi- na, domiciliată în B., nr. 129, jud. M. în contradictoriu cu pârâții C.

M. - în calitate de director și președinte al C. ui de Administrație a C. ui T. T. B. M. cu sediul în B. Mare, str. 8 M., nr. 7, jud. M. și cu sediul procesual ales la SCPA "Blaga&Asociații"; din B. M., str. N. I.

, nr. 1/47, jud. M. și C. N. pentru Combaterea D. cu sediul în

B., str. W. M., nr. 1-3, sector 1, având ca obiect alte cereri.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta Gheție Ana D. și în reprezentarea pârâtului C. M. în calitate de director al C. ui T. T. B. M. - av. B. E. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Instanța, raportat la îndrumarul deciziei de casare nr. 1829/R/_

constată că se impune precizarea acțiunii de către reclamantă, urmând a se indica persoana de la care se solicită daune morale, respectiv de la C. Mir- cea - persoana fizică sau C. M. - în calitate de director și președinte al C. ui de Administrație al C. ui Tehnic T. B. M. .

Reclamanta G. Ana D. depune la dosar precizare de acțiune prin care arată că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârât C. T. T.

  1. M. reprezentat prin director C. M. .

    Comunică un exemplar din precizarea de acțiune cu reprezentantul pâ- râtului - av. B. E. .

    Părțile arată că nu mai au cereri de formulat și nici acte de depus.

    Instanța constată lămurită cauza, închide dezbaterile și acordă cuvântul pe fond asupra cererii.

    Reclamanta G. Ana D. solicită admiterea cererii astfel cum a fost aceasta formulată și ulterior precizată, pe cale de consecință urmând a se dis- pune obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale și a cotei de ½ din cheltuielile de judecată ocazionate în recurs.

    Reprezentantul pârâtului - av. B. E. solicită respingerea acțiunii a- preciind că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale

    și nu există o culpă prezumată a pârâtului. Menționează că vor solicita pe cale separată cheltuielile de judecată ocazionate cu prezentul proces.

    Instanța, raportat la actele și lucrările dosarului, reține cauza în pro- nunțare.

    T.

    Asupra acțiunii civile de față,

    Prin acțiunea înregistrată pe rolul T. ui M. sub dosar nr. _

    , la data de_, reclamanta G. Ana D. a chemat în judecată pe pârâtul

  2. M., în calitate de director al Colegiului T. T. B. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: anularea calificativului "nesatisfăcător";, aferent activității pe anul 2010, adus la cunoștința reclamantei prin adresa nr. 1359 din_ și menținut prin adresa nr. 1837 din_ ; obligarea pârâtului la plata de despăgubiri în sumă de 10.000 lei, pentru prejudiciul moral suferit, cauzat de influența negativă a calificativului acordat, de frustrările provocate de nepunerea în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate, de comportamentul abuziv și umilitor al pârâtului, prin care au fost profund afectate prestigiul, onoarea, demnitatea, imaginea publică și reputația profesională a reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2183/_, pronunțată de T. Maramureș în dosar nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. N. pentru C. D., chemat în judecată printr-o precizare de acțiune, invocată de instanță din oficiu.

S-a respins acțiunea formulată de reclamanta G. Ana D., în contra- dictoriu cu pârâtul C. N. pentru C. D., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta G. Ana D., în contradictoriu cu pârâtul C. M., în calitate de director al Colegiului T.

T. .

A fost anulat calificativul nesatisfăcător acordat reclamantei pentru ac- tivitatea desfășurată în anul 2010, în urma procedurii de evaluare a performan- țelor profesionale individuale ale angajaților.

A fost obligat pârâtul C. M. la plata către reclamanta G. Ana D. a sumei de 1.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat.

Au fost respinse celelalte cereri formulate.

A fost respinsă cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta G. Ana

D., cât și pârâtul C. M. .

Prin recursul formulat, reclamanta G. Ana D. a solicitat modifica- rea în parte a sentinței recurate, în sensul obligării intimatului pârât la plata su- mei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.

În motivarea recursului a arătat că în mod corect a apreciat prima ins- tanță că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a fi atrasă

răspunderea patrimonială a pârâtului pentru prejudiciul moral cauzat, însă consideră că în mod incorect a apreciat instanța suma de 1.000 lei ca reprezen- tând o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat.

Menționează recurenta că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 10-000 lei pentru prejudiciul moral suferit deoarece i-au fost afectate profund prestigiul, onoarea, demnitatea, imaginea publică, reputația profesională.

Prin recursul declarat, pârâtul C. M. a solicitat ca în temeiul art. 312 alin. 1 teza 1, 312 alin. 2 C.pr.civ., modificarea sentinței în sensul res- pingerii acțiunii formulate de reclamantă, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului recurentul pârât a arătat că prin acțiunea intro- ductivă de instanța reclamanta nu a contestat fișa de evaluare, din considerente- le expuse reținându-se doar ca aceasta este nemulțumită de evaluare.

Invocarea de către reclamanta a existenței unei plângeri penale formu- late împotriva pârâtului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu nu are de asemenea relevanță în prezenta cauză, deoarece prin Rezoluția pronunțată la data de_ în dosarul nr. 29B2/P/2010 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, întrucât fapta ce a făcut obiectul urmăririi penale nu a fost săvârșită de recurent.

Prin decizia civilă nr. 1829/R/_ pronunțată de Curtea de Apel C., s-a admis recursul declarat de reclamanta G. Ana D. și recursul declarat de pârâtul C. M. în calitate de director al C. ui Tehnic T. împotriva sentinței civile nr. 2183 din_ a Tribunalului M. pronunțată în dosarul nr._ care a fost casată în parte în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, în aceste limite, la aceeași instanță.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței care nu contravin deciziei.

Intimatul pârât a fost obligat să plătească recurentei reclamante suma de 80 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel C. a reținut că, în raport de modul ambiguu de formulare a acțiunii "împotriva pârâtului Cărău- șan M., director și președinte al C. ui de Administrație al C. ui Tehnic

T. ";, deși a fost posibilă interpretarea cererii de chemare în judecată ca îndreptată împotriva angajatorului - unitate școlară pentru petitul vizând evaluarea, nu același lucru se poate face cu privire la petitul privind plata daunelor morale, întrucât în motivarea acestei cereri reclamanta invocă atitu- dini pe care le atribuie direct directorului, nefiind clar dacă vizează persoana a- cestuia sau fapte ale angajatorului, reprezentat prin director.

Curtea a apreciat că, deși aparent există o cercetare pe fond a acestui capăt de cerere, ea nu poate fi considerată ca efectivă, în lipsa clarificării as- pectului privitor la persoana despre care se afirmă că are calitate procesuală pasivă.

În îndrumarul de casare, curtea de apel a reținut că, în rejudecare, ins- tanța de fond va solicita reclamantei precizări conform celor reținute în consi- derentele deciziei, iar în raport de acestea va proceda la soluționarea acestui capăt de cerere cu aplicarea dispozițiilor legale incidente.

În rejudecare cauza a fost înregistrată în prezentul dosar, sub nr. _

*.

Reclamanta G. Ana D. a depus la dosar precizare de acțiune prin

care arată că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârât C. Tehnic T.

B. M. reprezentat prin director C. M., poziție procesuală pe care a susținut-o și cu ocazia dezbaterii fondului.

Pornind de la îndrumarul de casare al instanței de control, se reține că tribunalul este abilitat a se pronunța doar cu privire la daunele morale solicita- te de reclamantă de la C. T. T. B. M. reprezentat prin director C.

M. .

În acest sens se reține că între părți s-au derulat mai multe conflicte de muncă, soluționate prin hotărârile judecătorești depuse la dosar.

Astfel, prin sentința civilă nr. 248 din data de 6 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, conform deciziei civile nr. 2338/R/2009 a Curții de Apel

C., a fost respinsă ca nefondată acțiunea precizată formulată de reclamantul Grupul Școlar T. B. M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și G. Ana-D., prin care s-a solicitat anularea hotărârii nr. 14/2008 a C. ui central de disciplină.

Prin sentința civilă nr. 302 din data de 20 martie 2009, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamanta G. Ana D., în contradictoriu cu pârâtul Grupul Școlar T. B. M., prin care s-a solicitat anularea deciziilor de sancționare disciplinară nr. 1046/_, nr. 1047/_ și nr.1048/_, ca urmare a revocării acestora prin decizia nr. 56 din_, emisă de către pârât ulterior înregistrării contestației pe rolul T. ui M. .

Prin sentința civilă nr. 611 din data de_, pronunțată de Tribunalul

M. în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă contestația formulată de contestatoarea G. Ana D. împotriva deciziei nr. 1 din_, emisă de intimatul Grupul Școlar Tehnic B. M., s-a constatat nulitatea absolută a acestei decizii și a fost obligat intimatul la plata diferenței de salariu ce a fost reținută, ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare, începând cu luna februarie 2009.

Prin sentința civilă nr. 92 din data de_, pronunțată de Tribunalul

M., în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin nerecurare, s-a admis contestația formulată de contestatoarea G. Ana D., în contradictoriu cu intimatul Grupul Școlar T. B. M., s-a dispus anularea deciziei nr. 81 din_, emisă de intimat, prin care i s-a aplicat contestatoarei sancțiunea disciplinară a diminuării salariului de bază pentru o perioadă de 3 luni, începând cu data de_ și obligarea intimatului la plata drepturilor salariale reținute ca urmare a aplicării deciziei de sancționare.

Prin sentința civilă nr. 783 din data de_, pronunțată de Tribunalul

M. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta

G. Ana D. și a fost obligat pârâtul Grupul Școlar Tehnic B. M. să îi plătească acesteia contravaloarea abonamentului pe mijloacele de transport în comun pe ruta B. - B. M. și retur.

Prin sentința civilă nr. 1458 din_, pronunțată de T. Ma- ramureș în dosarul nr._ 9, rămasă irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă în parte contestația formulată de contestatoarea G. Ana Doina, în contradictoriu cu intimatul Grupul Școlar T. B. M., s-a dispus anularea deciziei nr. 253 din data de_ de sancționare disciplinară a contestatoarei, a fost obligat intimatul la plata către aceasta a drepturilor salariale reprezentând diminuarea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni, începând cu data de 1 octombrie 2009, precum și la plata drepturilor salariale aferente zilelor de_ ,_ și_ .

Prin decizia civilă nr. 5695/R/2010 a Curții de Apel C., s-a dispus, la solicitarea reclamantei G. Ana D., anularea deciziei nr. 637 din_, emisă de pârâtul Grupul Școlar T. B. M., care a fost obligat să plătească reclamantei sporul de 25% pentru exercitarea vizei de control financiar preventiv propriu începând cu data de_ și până la pronunțarea hotărârii.

Prin decizia nr. 199/R/2011 a Curții de Apel C., s-a dispus anularea calificativului nesatisfăcător acordat reclamantei pentru activitatea desfășurată în anul 2009, în urma procedurii de evaluare a performanțelor profesionale in- dividuale ale angajaților și a fost obligat pârâtul Grupul Școlar T. B. Mare să efectueze evaluarea performanțelor profesionale individuale ale reclamantei pentru anul 2009, în raport de atribuțiile și sarcinile stabilite prin fișele pos- tului din_ și_ .

Prin sentința penală nr. 1730 din data de 16 august 2011, pronunțată de Judecătoria B. M. în dosarul nr._, a fost admisă plângerea formulată de petenta G. Ana D. împotriva rezoluției din_, pronunțată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 2982/P/2010, menținută prin rezoluția prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare din_, în dosar nr. 439/II/2/ 2011, care au fost desființate, iar cauza trimisă Parchetului de pe lângă Judecătoria B. M. în vederea redeschiderii urmăririi penale și continuarea cercetărilor.

Reclamanta a solicitat în repetate rânduri punerea în aplicare a acestor hotărâri judecătorești, astfel cum rezultă din conținutul adreselor depuse la do- sar.

De asemenea, reclamanta a solicitat repartizarea unor sarcini de servi- ciu, astfel cum rezultă din adresa nr. 1831 din_ (fila 100), adresa nr. 2435 din_ (fila 101), adresa nr. 860 din_ (filele 102-104), adresa nr. 975 din_ (fila 105), adresa nr. 1149 din_ (fila 106), adresa nr. 164 din_ (filele 118-119), adresa nr. 8158 din_ (filele 120-121), adresa nr. 461 din_ (filele 122-123), adresa nr. 498 din_ (fila 124).

În temeiul art. 253 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul, în speță CO- LEGIUL T. T. B. M. reprezentat prin director Cărăușan M. este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

T. apreciază că sunt îndeplinite în speță condițiile prevăzute de lege pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială a pârâtului pentru prejudiciul

moral cauzat reclamantei prin acordarea calificativului nesatisfăcător, cu toate că nu i-au fost atribuite sarcini de serviciu, prin sancționarea disciplinară a- buzivă în mod repetat a acesteia, astfel cum rezultă din hotărârile judecătorești depuse la dosar, prin nepunerea în executare a hotărârilor irevocabile pronun- țate, toate acestea lezând prestigiul, onoarea, demnitatea, imaginea publică și reputația profesională a reclamantei. Este evident că prejudiciul creat recla- mantei pentru faptele anterior reținute, se datorează angajatorului prin repre- zentantul său, respectiv C. T. T. B. M. reprezentat prin director

C. M., acesta fiind abilitat la stabilirea sarcinilor de serviciu, la evaluarea profesională anuală prin acordarea de calificativ, la punerea în executare a unor hotărâri judecătorești care constituie titluri executorii.

Instanța apreciază suma de 1.000 lei ca reprezentând o satisfacție echi- tabilă pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța va admite cererea re- clamantei privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 129,5 lei reprezentând cheltuielile ocazionate de transportul reclamantei la curtea de apel, prezența acesteia fiind consemnată în încheierile de ședință, pre- cum și deplasarea la instanța de fond în prezenta cauză, iar calculul s-a făcut prin raportarea distanței dintre localitatea de domiciliu a reclamantei și sediul instanțelor de judecată, la consumul de combustibil la suta de km, reclamanta depunând la dosar un bon de combustibil în funcție de care s-a aplicat prețul pentru litrul de combustibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

ADMITE acțiunea civilă formulată de reclamanta G. ANA DOINA

în contradictoriu cu pârâtul C. T. T. B. Mare reprezentat prin director C. M.

, cu sediul procesual ales în localitatea B. M., str. N.

I., nr. 1/47, județul M. - la Societatea Civilă Profesională de Avocați "B. și Asociații";.

OBLIGĂ

pe pârâtul C. T. T. B. M. reprezentat prin director C. M. la plata către reclamanta G. Ana D. a sumei de 1.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat.

OBLIGĂ

pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea recla- mantei în sumă de 129,5 lei.

Definitivă și executorie de drept.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .

PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI GREFIER

C. V. O. S. D. M. L. M. R.

Red./Tehn. C.V. 4 ex./_

com. 2 ex./_

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 190/2013. Alte cereri. Litigiu de muncă