Sentința civilă nr. 3174/2013. Alte cereri. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR._
Operator date 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR.3174
Ședința publică din 17 iunie 2013
Completul compus din:
Președinte: P. R. M., judecător Ș. L., grefier
Asistenți judiciari:
P. R. S.
V. R. I.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "SA - S. T. - cu sediul în C. -N. ,
p-ța A. I., nr.17, județul C. în contradictoriu cu pârâtul B. I., cu domiciliul în C., nr.148, județul Sălaj, având ca obiect restituire sumă.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța invocă din oficiu, excepția necompetentei teritoriale a instanței și lasă cauza în pronunțare pe această excepție.
T R I B U N A L U L
Prin cererea sa, reclamanta S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "SA - S. T. a chemat în judecată pârâtul B. I., având ca obiect restituire sumă.
Această instanță a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a instanței întrucât sediul reclamantei este în C. -N. ,P-ța A. I., nr.17, jud. C., iar în conformitate cu dispozițiile art. 5 Cod procedură civilă și art. 269 Codul muncii, instanța competentă este cea în circumscripția căreia își are sediul reclamantul.
Având în vedere caracterul de ordine publică a competenței teritoriale în materia litigiilor de muncă, instanța va analiza cu prioritate această excepție:
În condițiile art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractelor colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului prin apărători proprii sau aleși. În exercitarea acestor atribuții organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată.
In exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. 1 și 2 organizațiile sindicale au calitate procesuale activa.
Potrivit prevederilor art. 269 Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului de procedură civilă, iar cererile se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz sediul.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 943 din_ și Decizia nr. 885 din_ .
Ulterior apariției Legii nr. 62/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr. 1 in sensul că ,, raportat la acțiunile reglementate expres de lege, organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenței teritoriale potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare [fost art. 284 alin. (2) ], se va ține seama de sediul sindicatului - reclamant.
Având în vedere aceste considerente instanța în temeiul art. 269 alin. 2 din Codul muncii coroborat cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. c) din codul de procedură civilă declină competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului
C. .
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite excepția invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta S.
N. DE T. F. DE M. "C. M. "SA - S. T. - cu sediul în C.
-N., p-ța A. I., nr.17, județul C. în contradictoriu cu pârâtul B. I., cu domiciliul în C., nr.148, județul Sălaj - în favoarea Tribunalului C. .
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2013.
Președinte, | Asistenți judiciari, | Grefier, | |
P. R. M. | P. R. S. | V. R. I. Ș. L. |
Red.P.R.M./_
Dact.Ș.L./_ /2 ex.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ
SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR._
Operator date 2516
Către,
TRIBUNALUL CLUJ
Alăturat vă trimitem dosarul cu nr. de mai sus, privind pe reclamanta S.
N. DE T. F. DE M. "C. M. "SA - S. T. - cu sediul în C.
-N., p-ța A. I., nr.17, județul C. în contradictoriu cu pârâtul B. I., cu domiciliul în C., nr.148, județul Sălaj, având ca obiect restituire sumă, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C. .
Dosarul cusut și numerotat conține un nr. de 22 file.
Președinte, Grefier,
P. R. M. Ș. L.