Sentința civilă nr. 5741/2013. Completare carnet de muncă

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR._ *

Operator date 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR.5741

Ședința publică din 16 decembrie 2013

Completul compus din:

Președinte: C. N. C., judecător Grefier: P. A.

Completul este asistat de asistenții judiciari

P. R. S.

V. R. I.

S-a lua în examinare după rejudecare acțiunea civilă formulată de reclamanta

I. F., cu domiciliul în Z., str. D., nr.48, bl.C3, sc.A, et.3, ap.40, județul S. în contradictoriu cu pârâții SC A. SRL D., județul S. și I. T. DE

M. S., cu sediul în Z., b-dul M. V., nr.85, județul S., având ca obiect completare carnet de muncă sentința civ. nr. 2196/2013 din dosar nr._ casată în parte, trimisă spre rejudecare.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este îndeplinită.

Nemaifiind cereri în probațiune, ori excepții de invocat, instanța pe baza actelor de la dosar reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea sa înregistrată sub nr. 3122/84/_, reclamanta I. F. a chemat în judecată pârâții: I. T. DE M. S. și S. ";A. ";S., solicitând instanței să constate că raporturile de muncă dintre reclamantă și societatea pârâtă au încetat în urma falimentului angajatorului.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, fiindu-i necesar carnetul de muncă pentru obținerea ajutorului de șomaj, a aflat că nu-i poate fi eliberat acest document, întrucât angajatorul său nu a emis și comunicat documentele necesare pentru a putea fi închis carnetul de muncă.

Prin precizările formulate la data de_, reclamanta a arătat că firma pârâtă a fost radiată din data de_, astfel încât aceasta nu mai poate avea calitate procesuală pasivă în cauză.

Reclamanta a solicitat instanței să constate că raporturile de muncă dintre reclamantă și societatea pârâtă au încetat începând cu data radierii societății pârâte (_ ), în temeiul art.65 alin.1 din Codul muncii.

În cazul în care se va constata că nu este posibilă încetarea raporturilor de muncă cu această dată, s-a solicitat de către reclamantă încetarea contractului începând cu data de_, în temeiul art.65 alin.1 din Codul muncii, dată de la care aceasta susține că nu ar mai fi fost primită la muncă de către angajator.

Se mai solicită obligarea I.T.M. S. la efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetul său de muncă.

I.T.M. S., prin reprezentantul său, a arătat în ședința publică din data de 29 aprilie 2013 că unitatea poate doar vizualiza registrul general de evidență al salariaților, neavând calitatea de a opera modificări.

Prin sentința civilă nr. 2196 din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii în contradictoriu cu SC A. SRL D., s-a admis cererea formulată de reclamanta I. F. în contradictoriu cu pârâtul I. T. DE M. S. și în consecință, s-a constatat că raporturile de muncă dintre reclamanta și S. ";A. ";S. au încetat la data de_, în baza art. 65 alin.1 Codul Muncii.

Pârâtul I. T. DE M. S. a fost obligat să facă cuvenitele mențiuni în Registrul General de Evidență al Salariaților.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Sălaj a reținut următoarele:

Societatea pârâtă a fost radiată din Registrul comerțului, fapt ce reiese din scriptul de la filele nr.13-23 dosar de fond, emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Conform precizării de acțiune de la fila nr.22 dosar de fond, reclamanta a renunțat la acțiune în contradictoriu cu SC A. D. SRL și în consecință, în baza dispozițiilor art. 400 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, instanța a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei în contradictoriu cu S. ";A. ";S. .

În privința fondului cauzei, instanța a reținut că din scriptele depuse de reclamantă la dosarul cauzei reiese faptul că aceasta a fost angajată cu contract individual de muncă la S. ";A. ";S. începând cu data de_ (filele nr.2-4 dosar de fond).

S. ";A. ";S. și-a încetat activitatea fără a proceda la emiterea actelor necesare încetării raporturilor de muncă pentru a putea fi făcute cuvenitele mențiuni în registrul general de evidență al salariaților, iar la data de_, această societate și-a încetat activitatea, fiind radiată (filele nr. 13-23 dosar de fond).

Potrivit prevederilor art.65 alin.1 din Codul muncii, instanța a admis acțiunea reclamantei și a constatat că raporturile de muncă ale reclamantei cu S. ";A. ";S. au încetat la data de_, în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii. În temeiul prevederilor art.4 coroborate cu cele ale art.8 alin.6 din H.G nr.

500/2011, instanța a obligat pârâtul I.T.M.S. să facă cuvenitele mențiuni în registrul general de evidență al salariaților.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul I. T. DE M.

  1. , considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

    Recurentul arată că se află în imposibilitatea de a duce la îndeplinire prevederile dispozitivului sentinței recurate, deoarece, în conformitate cu prevederile H.G.nr.500/2011, obligativitatea completării și modificării datelor din registrul general de evidență a salariaților revine angajatorului sau după caz prestatorului de servicii și nu inspectoratului teritorial de muncă, care are numai posibilitatea de a vizualiza datele existente în registru, fără a putea face modificări în acesta.

    Astfel, se arată de către recurent că, potrivit art.6 alin.1 din H.G.nr.500/2011: "Angajatorii sau, după caz, prestatorii de servicii au obligația de a completa și transmite registrul la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială își au angajatorii sediul sau domiciliul,…";.

    Pentru aceste motive, se solicită admiterea recursului, în sensul obligării

    I.T.M.S. la operarea acestor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei, deoarece acest document se află în posesia recurentului, dar, nefiind operate mențiunile de încetare a raporturilor de muncă, acesta nu îl poate elibera titularului.

    Prin sentința civilă nr. 3932/R/2013 Curtea de A. C. a admis recursul declarat de pârâtul I. T. DE M. S., a casat în parte sentința primei instanțe și potrivit disp.art.312 alin.5 Cod.proc.civilă, a trimis spre rejudecare aceleiași instanțe acțiunea formulată de reclamanta I. F. în contradictoriu cu I.

  2. DE M. S., menținându-se restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin deciziei.

Curtea de A. C. a reținut art.129 alin.4 si 5 Cod.proc.civilă si a constatat că prima instanță nu a administrat probe din care să rezulte că raporturile de muncă ale reclamantei cu S. ";A. ";S. ar fi încetat la data de_, în temeiul disp.art. 65 alin.1 din Codul muncii, aceasta având depusă la dosar doar copia carnetului de muncă al reclamantei, din care rezultă că intimata ar fi început activitatea la această societate la data de_, în temeiul contractului individual de muncă nr. 4/_, și relațiile solicitate de la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Sălaj, din care rezultă că firma angajatoare ar fi fost radiată din data de_, astfel încât apare ca fiind necercetat fondul cauzei.

Având în vedere faptul că radierea societății constituie o cauză de încetare de drept a contractului individual de muncă al reclamantei, prima instanță ar fi trebuit să analizeze apărările formulate în speță de către I.T.M.S., atât înaintea primei instanțe, cât și prin cererea de recurs, prin luarea în considerare a faptului că, la data solicitării de către reclamantă a restituirii cărții sale de muncă, precum și la data introducerii acțiunii,_, o încetare de drept a raporturilor de muncă putea fi constatată și de către această instituție, în situația radierii angajatorului, astfel încât, după data de_, nu mai exista nici un impediment pentru închiderea cărții de muncă și eliberarea acestui document intimatei.

Asupra cauzei de față, Tribunalul Sălaj a reținut următoarele:

Conform precizării de acțiune de la fila 22 dosar fond, reclamanta a renunțat la acțiune în contradictoriu cu SC A. SRL, și în consecință, în baza dispozițiilor art. 246 din Codul de procedură civilă, instanța urmează să ia act de renunțarea la judecată a reclamantei în contradictoriu cu SC A. SRL.

Din scriptele depuse de reclamantă la dosarul cauzei reiese faptul că aceasta a fost angajată cu contract individual de muncă la SC A. SRL începând cu data de_ (filele 2-4 dosar fond).

SC A. SRL și-a încetat activitatea fără a proceda la emiterea actelor necesare încetării raporturilor de muncă pentru a putea fi făcute cuvenitele mențiuni în registrul general de evidență al salariaților, iar la data de_ SA SRL și-a încetat activitatea, fiind radiată (f. 13-23 dosar fond).

Art. 56 alin. 1 lit. a din Codul Muncii statuează că ,,contractul individual de muncă existent încetează de drept la data decesului salariatului sau al angajatorului persoană fizică, precum și în cazul dizolvării angajatorului persoană juridică, de la data la care angajatorul și-a încetat existența conform legii,,.

Având în vedere prevederile art. 56 alin. 1 lit. a) din Codul muncii, instanța va admite acțiunea reclamantei, constatând că raporturile de muncă dintre

reclamanta și SC A. SRL au încetat la data de_ în baza art. 56 alin. 1 Codul Muncii.

Art. 279 alin. 3 și 4 din Codul Muncii precizează că ,,angajatorii care păstrează și completează carnetele de muncă le vor elibera titularilor în mod eșalonat, până la data de 30 iunie 2011, pe baza de proces-verbal individual de predare-primire. Inspectoratele teritoriale de muncă ce dețin carnetele de muncă ale salariaților le vor elibera până la data prevăzută la alin. (3), în condițiile stabilite prin ordin al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse,,.

ITM are numai posibilitatea de a vizualiza datele existente într-un registru, fără însă a putea face modificări în acesta.

Pârâtul avea obligația de eliberare a carnetului individual de muncă al reclamantei completat cu toate înscrierile la zi, dar nu și-a îndeplinit această obligație nici până în prezent, carnetul individual de muncă al reclamantei fiind în posesia acestuia în prezent.

Art. 6 alin 1 din H.G. nr. 500/2011 prevede că ,,angajatorii sau, după caz, prestatorii de servicii au obligația de a completa și transmite registrul la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială își au angajatorii sediul sau domiciliul, după caz,,.

În vederea îndeplinirii obligațiilor conform textelor de lege mai sus menționate, obligații ce reveneau pârâtului, instanța va obliga pârâtul să facă cuvenitele mențiuni în carnetul individual de muncă al reclamantei.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I: H O T Ă R Ă Ș T E :

Ia act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii împotriva pârâtei SC A. SRL D. .

Admite în parte cererea reclamantei I. F. împotriva pârâtului I. T. de M. S. și constată că raporturile de muncă dintre reclamantă și pârâta SC A. SRL D. au încetat la data de_ în temeiul art.56, alin.1, lit.a Codul Muncii.

Obligă pârâtul I. T. de M. S. să facă mențiuni în carnetul de muncă a reclamantei.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică,azi_ .

Președinte,

Asistenți judiciari,

Grefier,

C. N. C.

P. R.

S.

V.

R. I. P.

A.

Red.V.R.I./_ /P.A./_ /5ex.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5741/2013. Completare carnet de muncă