Sentința civilă nr. 388/2013. Anulare act. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 388/F/2013
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: B. I. S., judecător GREFIER: M. D.
cu participarea asistenților judiciari:
SA L. M. C. V.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii judecătorești privind acțiunea civilă formulată de reclamanta S. V., în contradictoriu cu pârâta A. J. pentru O. F. de M. B. -
N.,
având ca obiect anulare act.
Cauza s-a dezbătut în fond la data de 18 ianuarie 2013, în prezența reprezentantei reclamantei, avocat Maxim A. M. și a reprezentantei pârâtei, consilier juridic Creța Crina, concluziile acestora fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când tribunalul, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de 25 ianuarie 2013.
TRIBUNALUL
Deliberând constată,
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului B. -N., în urma disjungerii capătului de cerere și declinării dosarului nr._ al Judecătoriei B., reclamanta S. V. a chemat în judecată pe pârâta A. J. pentru O. F. de M. B. -N., formulând contestație împotriva deciziei de imputare nr. 152 din data de_ emisă de A. J. pentru
O. F. de M. B. -N. .
În motivare s-a arătat că, reclamanta a fost angajată în cadrul SNTFM "CFR MARFĂ" SA - SUCU. LA TRANSILVANIA, până în luna martie 2010, când a fost disponibilizată urmare a Programului de restructurare al societății angajatoare.
Din luna martie 2010 și până în luna iulie 2011 a beneficiat de ajutorul de șomaj acordat potrivit legii. Precizează însă, că împotriva deciziei de concediere a formulat contestație, fiindu-i acordat câștig de cauză în instanță, în urma pronunțării hotărârii judecătorești, fiind reintegrată la fostul loc de muncă de unde fusese anterior concediată. Cu toate acestea, la foarte scurtă vreme după reangajare a fost din nou concediată.
Prin somația nr. 7797 din_ i s-a adus la cunoștință faptul că datorează suma de
17.130 lei. Această sumă reprezintă cuantumul ajutorului de șomaj primit pentru perioada martie 2010 - iulie 2011. Potrivit reglementărilor în vigoare, a fost pe deplin îndreptățită la respectivul ajutor de șomaj, dat fiind faptul că acesta a fost o formă de protecție socială a șomerilor, iar încetarea contractului de muncă s-a realizat din motive neimputabile reclamantei.
S-a precizat că în urma punerii în executare a Sentinței nr. 1619/F/2011 pronunțată de către Tribunalul B. -N. în dosar nr._, societatea angajatoare i-a plătit despăgubirile stabilite de către instanță prin sentința menționată. Dar aceste despăgubiri nu au putut fi asimilate drepturilor salariale, motiv pentru care în toată perioada respectivă a fost îndreptățită la ajutor de șomaj.
Potrivit deciziei de imputare nr. 152 din_ emisă de AJOFM B. -N., ar fi obligată la restituirea ajutorului de șomaj primit, drept urmare a reintegrării sale în postul ocupat la societatea angajatoare. Important este însă de menționat în această privință că reintegrarea acesteia în muncă a avut într-adevăr loc în urma anularii deciziei de concediere emise în luna martie 2010 de către SNTFM "CFR MARFĂ" SA - SUCU. LA TRANSILVANIA, dar anularea acestei decizii nu
s-a realizat din inițiativa societății angajatoare, ci ca urmare a pronunțării unei hotărâri judecătorești în acest sens. Mai mult decât atât, la numai o zi după reangajare s-a dispus din nou concedierea reclamantei. Având în vedere acest aspect, a considerat că obligarea acesteia la restituirea ajutorului de șomaj acordat potrivit legii a fost neîntemeiată.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 172 -173 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, data primirii somației și a deciziei de impunere fiind de_ .
La termenul de judecată din data de_, reclamanta S. V. a formulat precizare de acțiune, prin care a înțeles să conteste și decizia de imputare nr. 152 din 2011 emisă de A. J. pentru O. F. de M. B. -N. emisă în urma interpretării nelegale a prevederilor Decizia nr. 1419/R/2011 a Curții de Apel C. .
În motivare se arată că AJOFM B. -N., interpretând greșit dispozițiile unei hotărâri judecătorești a considerat că prin reintegrarea reclamantei în muncă, CFR MARFĂ SA a fost obligată la plata retroactivă a salariilor pe un an de zile. Chiar dacă pentru cuantificarea despăgubirilor datorate reclamantei de către societate, instanța a folosit termenul despăgubirea egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate începând cu data concedierii, aceasta nu înlătura caracterul de despăgubire arătat în mod expres decătre instanță.
În aceste condiții, reclamanta a considerat că a fost îndreptățită să încaseze indemnizația de șomaj și venitul de completare, neputându-i fi imputat faptul că ulterior s-a dovedit nelegală concedierea acesteia și ca urmare a constatării acestei nelegalități, instanța a obligat societatea angajatoare să o și despăgubească pentru abuzul săvârșit împotriva acesteia.
Prin somația nr.7797 din_ i s-a adus la cunoștință faptul că datorează suma de 17.130 lei. Această suma a reprezentat cuantumul ajutorului de șomaj primit pentru perioada martie 2010- iulie 2011. Potrivit reglementarilor în vigoare, a fost pe deplin îndreptățită la respectivul ajutor de șomaj, dat fiind faptul că acesta a fost o formă de protecție socială a șomerilor, iar încetarea contractului de muncă s-a realizat din motive neimputabile reclamantei.
S-a precizat că în urma punerii în executare a sentinței nr. 1619/F/2011 pronunțată de către Tribunalul B. -N. în dosar nr._, societatea angajatoare i-a plătit despăgubirile stabilite de către instanță prin sentința menționată. Dar aceste despăgubiri nu au putut fi asimilate drepturilor salariale, motiv pentru care în toată perioada respectivă a fost îndreptățită la ajutor de șomaj.
În concluzie, s-a considerat că nu au fost întrunite condițiile legale prevăzute de art. 47 din Legea nr. 76/2002 și art. 21 alin 1 din OG nr. 9/2010 întrucât în perioada_ -_ nu a beneficiat pe lângă indemnizația de șomaj și de alte drepturi salariale. Iar pe de altă parte și-a îndeplinit toate obligațiile ce decurgeau din calitatea acesteia de șomer.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 172 -173 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, data primirii somației și a deciziei de impunere fiind de_ .
La termenul de judecată din data de 26 octombrie 2012, pârâta A. J. pentru O.
F. de M. B. -N. a formulat întâmpinare, solicitând instanței respingerea acțiunii ca inadmisibilă, constatarea decăderii privind exercitarea dreptului la acțiune conform art. 109, alin. 2 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 205-218 din OG 92/2003 republicată și cu art. 7 alin. 1, din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. De asemenea, s-a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, precum și constatarea Deciziei de imputare nr. 152/2011, emisă de AJOFM BN ca temeinica și legală.
În motivare s-a arătat că, conform art. 109 alin. 2 din codul de procedură civilă "În cazurile anume prevăzute de lege sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată."
Întrucât reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, s-a menționat că dispozițiile art. 205-218 din acest act normativ prevăd îndeplinirea unei proceduri prealabile (contestație în termen de 30 de zile la organul emitent al actului administrativ) contestație care nu a existat.
De asemenea conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră
vătămata într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, a trebuit să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului revocarea în tot sau în parte a acestuia".
Conform art. 2 alin. 1 lit. j din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ plângerea prealabilă este "cererea prin care se solicită autorității publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia". În acest sens s-a menționat că în Decizia de imputare nr. 152/2011 (emisă conform art. 47 din Legea nr. 76/2002 și art. 21, alin. l din OG nr. 9/2010) s-a prevăzut expres că poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării la instanțele judecătorești competente. S-a considerat că această Decizie de imputare emisă de directorul executiv al AJOFM BN a fost un act administrativ emis de o autoritate publică așa cum a prevăzut art. 2 alin. l lit. c din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Față de cele menționate, s-a solicitat constatarea faptului că reclamanta a decăzut din dreptul de a exercita acțiunea în civil sau în contencios administrativ, întrucât nu a depus în termen de 30 de zile contestația sau plângerea prealabilă, ca procedură prealabilă.
Pe fondul cauzei s-a menționat că reclamanta S. V. a fost disponibilizată de la SNTFM - CFR Marfă SA - Sucursala Transilvania în data de_, dată de la care a beneficiat din bugetul asigurărilor pentru șomaj concomitent atât de indemnizație de șomaj conform art. 34 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cât și de venit de completare conform art. 7 și art. 8 din OG nr. 9/2010 măsuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți naționale din domeniul feroviar, în sumă totală de 17.130 lei.
Prin adresa SNTFM-CFR Marfă SA - Sucursala Transilvania înregistrată la AJOFM BN sub nr. 4239 din_ s-a comunicat că :" - în baza Deciziei Civile nr. 1419/R/2011 emisă de Curtea de Apel C., reclamanta S. V. a fost reintegrată în muncă începând cu data de_ ; - Conform Deciziei Civile nr. 1419/R/2011 a beneficiat de recalcularea drepturilor de natură salarială de la data de_ până la_ ," ca urmare a anularii deciziei de concediere.
Prin anularea deciziei de concediere de către instanță s-au înlăturat și efectele produse de această decizie de concediere, în speță acordarea indemnizației de șomaj și a venitului de completare. Repunerea reclamantei în situația anterioară emiterii deciziei de concediere a presupus aplicarea principiului retroactivității potrivit căruia nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci și pentru trecut.
Întrucât instanța a dispus anularea deciziei de concediere și repunerea reclamantei în situația anterioară a devenit aplicabil principiul retroactivității care a presupus înlăturarea efectelor deciziei de concediere, efecte care s-au produs între momentul emiterii acesteia și cel al anulării sale, ajungându-se în situația în care nu ar fi intervenit nici o concediere. Acest fapt a presupus că raportul juridic dintre angajator și salariat nu a încetat, fapt incompatibil cu calitatea de șomer, iar perioada de șomaj a trebuit anulată întrucât Legea 76/2002 în art.5, pct.4, lit. c și art. 34, alin. 1, lit.
b) prevede că " șomerul nu are loc de muncă, nu realizează venituri...". Mai mult acordarea venitului de completare a fost determinat de concedierea reclamantei și s-a acordat în baza deciziei de concediere prin dobândirea calității de șomer indemnizat condiție obligatorie. Prin anularea deciziei de concediere s-au înlăturat și efectele deciziei de stabilire a dreptului de indemnizație de șomaj, dar și a venitului lunar de completare.
Deși în precizarea de acțiune reclamanta a susținut că prin decizia instanței s-a stabilit " plata de către societate a anumitor sume cu titlu de despăgubiri", în adresa SNTFM CFR MARFĂ s- a prevăzut că reclamanta "beneficiază de recalcularea drepturilor de natură salarială de la data de_ până la_ ", iar prin decizia instanței s-a dispus anularea deciziei de concediere, reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior și o despăgubire egală cu salariile indexate majorate și reactualizate începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
Întrucât Decizia de concediere care a stat la baza stabilirii dreptului de indemnizație de șomaj și implicit a venitului lunar de completare a fost anulată prin decizia instanței, s-a procedat la imputarea acestor drepturi în vederea recuperării lor ca sume încasate necuvenit conform Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
AJOFM BN nu "a interpretat greșit dispozițiile unei hotărâri judecătorești " așa cum a susținut reclamanta, aceasta a primit retroactiv toate drepturile salariale (și contribuțiile aferente
prin declarații lunare rectificative), la care ar fi avut dreptul dacă nu ar fi fost disponibilizată. În data de_ reclamanta a fost din nou disponibilizată beneficiind începând cu această dată din nou de indemnizație de șomaj, într-un nou dosar tocmai datorită faptului că în perioada martie 2010 - august 2011 cât a fost șomer indemnizat a avut și calitatea de angajat și i s-au plătit contribuțiile la șomaj (și la celelalte fonduri). Deci pentru perioada_ -_ reclamanta a beneficiat într-un nou dosar de indemnizație de șomaj ca urmare a anulării primei perioade de șomaj (contestată în prezentul dosar). Dacă nu i s-ar fi plătit contribuțiile pentru prima perioadă și pârâta nu ar fi anulat șomajul pentru această perioadă, nu ar fi avut dreptul din nou la indemnizație de șomaj în urma celei de a doua disponibilizări. Ori prin decizia contestată s-a procedat la anularea perioadei de șomaj întrucât a fost reîncadrată în muncă retroactiv, revenindu-se astfel la situația anterioară emiterii primei decizii de concediere.
Prin Decizia de imputare nr. 152/2011 emisă de AJOFM BN, conducerea executivă a dispus imputarea sumei de 17.130 lei încasată în mod necuvenit de reclamantă în perioada_ -_, în temeiul art. 47 din Legea nr. 76/2002 care prevede "Sumele acordate în mod necuvenit din bugetul asigurărilor pentru șomaj, precum și orice alte debite constituite la bugetul asigurărilor pentru șomaj, altele decât cele provenind din contribuții, se recuperează pe baza deciziilor emise de agențiile pentru ocuparea forței de muncă, care constituie titluri executorii" și art. 21 din OG 9/2010 care prevede " Debitele create la bugetul asigurărilor pentru șomaj de persoanele care au beneficiat în mod necuvenit de drepturile prevăzute de prezenta ordonanță se recuperează în termenul legal de prescripție, pe baza deciziilor emise de agențiile pentru ocuparea forței de muncă, ce constituie titluri executorii".
S-a menționat că Decizia de imputare nr. 152/2011 a fost comunicată reclamantei cu confirmare de primire și nu a fost contestată în termenul legal de 30 de zile.
Întrucât prin Decizia nr. 1419/R/2011 reclamanta a fost repusă în situația anterioară emiterii dispoziției de concediere și a beneficiat de drepturile de natură salarială pentru întreaga perioadă în care a beneficiat de indemnizație de șomaj și venit de completare, a procedat la emiterea Deciziei nr. 152/2011 ce a făcut obiectul prezentului dosar în vederea recuperării atât a indemnizației de șomaj, cât și a venitului de completare deoarece pentru această perioadă (martie 2010 - iunie 2011 în care reclamanta a avut calitatea de șomer și a beneficiat de cele două drepturi) reclamanta a figurat și încadrată în muncă și șomer indemnizat cu stagiu de cotizare complet la sănătate, pensie și șomaj, cu stagiu dublu de cotizare, situație nelegală și fără precedent, motiv pentru care stagiul de cotizare (contribuțiile de asigurări) au trebuit anulate pentru perioada de șomaj.
Această dublă calitate a reclamantei de salariat repus în drepturi și de șomer indemnizat a fost incompatibilă în raport cu prevederile art. 5, punctul IV și art. 34, alin. 1 din Legea nr. 76/2002 și a OG 9/2010 (măsuri pentru diminuarea consecințelor restructurării) de a căror prevederi a beneficiat reclamanta prin prisma calității de șomer indemnizat.
Prin anularea deciziei de concediere prin hotărâre judecătorească și repunerea reclamantei în situația anterioară concedierii pentru aceasta au fost achitate retroactiv contribuțiile sociale aferente salariilor primite pentru perioada de șomaj, printre care și contribuțiile la bugetul asigurărilor pentru șomaj realizând astfel stagiu de cotizare in urma căruia așa cum s-a menționat a depus o nouă cerere de acordare a indemnizației de șomaj începând cu data de_ . La data dobândirii unei noi calități de șomer indemnizat a reclamantei, debitor față de bugetul asigurărilor pentru șomaj cu suma de 17.130 lei, s-a procedat conform art. 46 din Legea 76/2002 care prevede: "Drepturile bănești prevăzute la art. 43 (indemnizația de șomaj), fac obiectul executării silite pentru debite provenite din plata necuvenită a acestora, precum și pentru cazurile prevăzute de Codul de procedură civilă ori de alte dispoziții legale speciale."
Față de cele menționate pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca netemeinică și nelegală, precum și constatarea Deciziei de imputare nr. 152/2011 ca temeinică și legală.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 115-118 din Codul de procedură civilă, Legea nr.
76/2002, OG 9/2010, OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscală și Legea nr. 554/2004.
Reclamanta S. V. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de către pârâta A. J. pentru O. F. de M. B. -N., prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității
cererii privind lipsa procedurii prealabile, precum și apărările formulate de pârâtă în cuprinsul întâmpinării și, pe baza probelor administrate, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivare s-a arătat că, în perioada_ -_ reclamanta a beneficiat de indemnizație de șomaj și de venit de completare conform OG nr. 9/2010. Prin Decizia de imputare nr. 152/_ emisă de către AJOFM B. -N. i s-a adus la cunoștință faptul că suma de 17.130 lei încasată cu titlu de ajutor de șomaj în tot acest interval de timp ar fi fost încasată în mod necuvenit. Împotriva acesteia a formulat contestație în termenul legal la instanța de judecată competentă, motivată de faptul că nu se impune îndeplinirea vreunei proceduri prealabile în acest sens.
Reclamanta a arătat că pârâta a invocat prin întâmpinare faptul că, potrivit dispozițiilor art. 109 alin. (2) Cod procedură civilă, coroborat cu art. 205-218 din O.G. nr. 92/2003 republicată și cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554 a contenciosului administrativ, procedura prealabilă ar fi obligatorie. Dar, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într- un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există".
În primul rând, față de articolul de lege anterior citat, s-a considerat că excepția invocată de pârâtă a fost neîntemeiată, având în vedere faptul că decizia de imputare emisă de către aceasta nu se circumscrie noțiunii de act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ, neîndeplinind condițiile expres cerute de aceasta. Astfel, art. 2 alin. (1) lit. c) definește actul administrativ ca fiind " actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice _". Decizia de impunere emisă de către AJOFM nu a dat naștere, nu a modificat și nici nu a stins vreun raport juridic între reclamantă și pârâtă.
Decizia de impunere nu a născut niciun raport juridic deoarece condiția primordială pentru a lua ființă un astfel de raport a fost aceea ca sumele încasate de reclamantă în perioada martie 2010 - iunie 2011 să fi fost încasate în mod necuvenit, or dreptul acesteia la ajutorul de șomaj a survenit ca urmare a Deciziei de concediere din martie 2010. Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 76/2002, ,,sumele plătite fără temei legal, cu titlu de indemnizație de șomaj, precum și debitele create în condițiile prezentei legi se recuperează de la persoanele care le-au primit in mod necuvenit, pe baza deciziilor emise de agențiile pentru ocuparea forței de muncă, care constituie titluri executorii", iar dreptul reclamantei la ajutor de șomaj a avut ca bază Decizia de stabilire a dreptului de șomaj drept consecință a concedierii, deci nu a fost îndeplinită condiția prevăzută de lege referitoare la lipsa temeiului legal. Cu atât mai mult nu a constituit folos necuvenit raportat la faptul că în perioada respectivă era șomeră potrivit dispozițiilor art. 5 pct. I lit. c) din Legea nr. 76/2002: "șomer - nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activitățile autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât salariul de bază minim brut pe țară, garantat în plată, în vigoare", or, reclamanta nu avea nici loc de muncă, nici vreun alt venit pentru a-și asigura traiul.
Decizia de imputare nu a modificat vreun raport juridic existent între părți deoarece nu a existat niciun raport între reclamantă și pârâtă la momentul emiterii deciziei.
Totodată, decizia de impunere nu a stins un raport juridic deoarece a beneficiat de șomaj până la data de_, or, la momentul emiterii deciziei de impunere -_ raporturile dintre reclamantă și pârâtă erau deja stinse.
În al doilea rând, s-a solicitat instanței de judecată să țină cont și de dispozițiile Legii nr. 76/2002, pe care a fost bazată și Decizia de imputare nr. 152/_ . Potrivit art. 119 alin. (2) din aceasta, litigiile privind stabilirea și plata indemnizației de șomaj se soluționează în regim de urgență, potrivit normelor procedurale prevăzute pentru conflictele de drepturi, chiar dacă prin lege specială se prevede altfel.
Reclamanta a beneficiat de indemnizația de șomaj prevăzută de legea mai sus menționată, tocmai datorită faptului că, anterior dobândirii statutului de șomer, a avut calitatea de salariat al SNTFM CFR MARFA SA, în funcția operator, programator, stația B. -N., astfel că izvorul
dreptului la indemnizația de șomaj a decurs din calitatea anterioara a reclamantei, aceea de salariat disponibilizat conform prevederilor art. 65 Codul muncii.
În cazul de față, nu s-a putut face vorbire despre aplicabilitatea prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în condițiile în care litigiul de față poartă asupra indemnizației de șomaj, respectiv asupra restituirii unei sume de bani reprezentând indemnizație de șomaj, despre care pârâta a susținut că ar fi fost încasată în mod necuvenit de către reclamantă, indemnizație de care nu ar fi putut beneficia de altfel dacă, anterior nu ar fi avut calitatea de salariat al cărui contract a încetat în baza art. 65 din Codul muncii. Așadar, aplicabilitate va avea Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor de șomaj, lege care nu prevede obligativitatea îndeplinirii procedurii plângerii prealabile.
Față de cele menționate mai sus, nu era ținută de procedura prealabilă, ci, coroborând dispozițiile Legii nr. 76/2002, art. 119 alin. (2) cu prevederile de la pct. 4 din Decizia de imputare nr. 152/_, de a se adresa în termenul legal instanței de judecată competente.
Analizând cu prioritate excepțiile indamisibilității și a tardivității acțiunii invocate de pârâta A. J. pentru O. F. de M., B. -N.,
tribunalul urmează a le respinge ca neîntemeiate.
Pârâta a invocat prin întâmpinare faptul că, potrivit dispozițiilor art. 109 alin. (2) Cod procedură civilă, coroborat cu art. 205-218 din O.G. nr. 92/2003 republicată și cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, procedura prealabilă ar fi obligatorie, iar termenul pentru atacarea deciziei este de 30 de zile.
Astfel, art. 2 alin. (1) lit. c) din acest act normativ definește actul administrativ ca fiind
"actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice _"
În cazul de față însă decizia de imputare nr. 152/2011 a fost emisă de directorul executiv al Agenției Județene pentru O. F. de M. B. -N. în baza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 76/2002 și art. 21 alin. 1 din OG nr. 9/2010, așa cum se arată chiar în cuprinsul deciziei atacate (f.23-24). Se menționează că decizia de imputare constituie titlu executoriu conform dispozițiilor mai sus menționate, fiind de reținut că nu se menționează în cuprinsul deciziei că aceasta ar constitui un act administrativ.
Art. 47 din Legea nr. 76/2010 prevede că sumele acordate în mod necuvenit din bugetul asigurărilor pentru șomaj, precum și orice alte debite constituite la bugetul asigurărilor pentru șomaj, altele decât cele provenind din contribuții, se recuperează pe baza deciziilor emise de agențiile pentru ocuparea forței de muncă sau, după caz, de centrele regionale de formare profesională a adulților, care constituie titluri executorii. Iar în art. 21 al OG nr. 9/2010 se reglementează că debitele create la bugetul asigurărilor pentru șomaj de persoanele care au beneficiat în mod necuvenit de drepturile prevăzute de prezenta ordonanță se recuperează în termenul legal de prescripție, pe baza deciziilor emise de agențiile pentru ocuparea forței de muncă, ce constituie titluri executorii.
Totodată art. 26 din Legea nr. 76/2002 prevede că litigiile determinate de modul de aplicare a prevederilor prezentei ordonanțe se soluționează de către instanțele judecătorești competente, potrivit legii, fără a se indica instanțele de contencios administrativ ca fiind competente.
Rezultă astfel că prevederile Legii nr. 76/2002 sau ale OG nr. 9/2010 nu prevăd că o astfel
de decizie ar avea caracterul unui act administrativ și nici că ar fi obligatorie parcurgerea unei proceduri prealabile. Văzând totodată că nu sunt întrunite în cauza de față nici condițiile art. 2 alin.
(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, tribunalul concluzionează că decizia nr.152/2011 nu constituie un act administrativ, astfel încât nu sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 554/2004 cu privire la necesitatea parcurgerii procedurii prealabile.
În ceea ce privește excepția tardivității și termenul de 30 de zile pentru atacarea deciziei, tribunalul observă că în cuprinsul deciziei atacate este indicat la punctul 4, că prezenta decizie poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, la instanțele judecătorești competente.
În cuprinsul întâmpinării pârâta a precizat că acest termen este reglementat în OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Tribunalul reține că într-adevăr art. 207 din acest act normativ prevede că, contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului
administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii, dar această dispoziție nu este incidentă în cauză, întrucât decizia contestată în prezentul dosar nu este un act administrativ fiscal. În acest sens relevante sunt dispozițiile art. 41 din Codul de procedură fiscală, care prevede că în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.
Raportat la cele evidențiate mai sus, este evident că acest termen de 30 de zile nu este aplicabil în prezenta cauză și văzând că Legea nr. 76/2002 și OG nr. 9/2010 nu prevăd nici un termen în care decizia să fie atacată, tribunalul apreciază că această contestație a fost formulată în termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art. 268 alin. 2 Codul muncii și se va respinge excepția tardivității.
Analizând actele și lucrările dosarului pe fondul cauzei, tribunalul reține următoarele:
Reclamanta S. V. a fost disponibilizată de la SNTFM - CFR Marfă SA - Sucursala Transilvania în data de_, dată de la care a beneficiat din bugetul asigurărilor pentru șomaj concomitent atât de indemnizație de șomaj conform art. 34 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cât și de venit de completare conform art. 7 și art. 8 din OG nr. 9/2010 măsuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți naționale din domeniul feroviar, în sumă totală de 17.130 lei.
Prin decizia civilă nr. 1419/R/2011 emisă de Curtea de Apel C., reclamanta S. V. a fost reintegrată în muncă începând cu data de_ ca urmare a anularii deciziei de concediere și a fost obligat angajatorul Societatea Națională de Transport Feroviar Marfă "CFR Marfă"; SA să plătească reclamantei S. V. o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care aceasta beneficia, începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă. (f.20-21 dosar atașat).
Reîncadrarea a avut loc la data de_ și reclamanta a beneficiază de recalcularea drepturilor de natură salarială de la data de_ până la data de_ (f. 16 dosar atașat).
Prin anularea deciziei de concediere și repunerea reclamantei în situația anterioară, s-a obținut înlăturarea efectelor deciziei de concediere, ca și cum nu ar fi intervenit nici o concediere. Decizia instanței de judecată a statuat că raportul juridic dintre angajator și salariat nu a încetat, astfel încât reclamanta nu avea cum să dobândească calitatea de șomer, iar perioada de șomaj a trebuit anulată, nemaiexistând retroactiv fundament pentru acordarea indemnizației de șomaj, de care reclamanta a beneficiat în perioada_ -_ .
Nu se pot reține apărările reclamantei că sumele achitate de angajatoarea Societatea Națională de Transport Feroviar Marfă "CFR Marfă"; SA ar fi avut doar caracterul unor despăgubiri fără nici un efect asupra calității de angajat, întrucât aceste sume se calculează raportat la salariul și eventuale alte drepturi de natură salarială avute de reclamantă în calitate de angajată, dar poartă titlul de despăgubiri doar raportat la faptul că ele se acordă, deși reclamanta nu a executat contraprestația constând în prestarea muncii. În acest sens mai este de menționat că această perioadă este recunoscută ca și vechime în muncă.
Raportat la cele arătate mai sus, tribunalul reține că decizia de imputare nr. 152/2011 este legală și temeinică și urmează să respingă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S. V. împotriva pârâtei A. J. pentru O. F. de M., B. -N., având ca obiect contestație împotriva acestei decizi de imputare emisă de pârâtă.
Având în vedere soluția de respingere a acțiunii văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă se va respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge excepțiile indamisibilității și a tardivității acțiunii invocate de pârâta A. J. pentru O. F. de M., B. -N. .
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S. V., cu domiciliul în B.
, S. R., Nr. 24, ap. 28, jud. B. -N., împotriva pârâtei A. J. PENTRU O. F. DE M., B. -N., cu sediul în B., S. G., Nr. 2-4, jud. B. -N., având ca obiect contestație împotriva deciziei de imputare nr. 152/2011 emisă de pârâtă.
Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
B. I. S. M. D.
cu votul consultativ al asistenților judiciari,
SA L. M. V. -C.
Red./Dact. BISz/MD_ / 4. ex.
