Sentința civilă nr. 41/2013. Conflict de competență. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 41/D/2013
Ședința Camerei de Consiliu din data de 10 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. M. GREFIER: N. N.
La ordine fiind conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Bistrița și Tribunalul Bistrița Năsăud privind acțiunea civilă formulată de reclamantul T. D. J. împotriva pârâtei INSTITUȚIA P. UI J. B.
, având ca obiect pretenții.
Conflictul negativ de competență a fost soluționat în Camera de Consiliu, fără citarea părților.
C U R T E A
Asupra conflictului curtea reține următoarele:
Tribunalul B. -N. a fost investit inițial prin cererea înregistrată sub nr._ de reclamantul T. D. J., în contradictoriu cu pârâții Instituția
ui J. B. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri morale și 7.200 euro daune materiale pentru mai multe fapte ilicite săvârșite de pârâți.
În urma precizării de acțiune făcută de reclamant prin încheierea pronunțată în ședința publică din_ a dispus o parte din petite, respectiv cele cu nr.2-10, 12, 14, 21, 22, 23 formându-se dosar nr._ având ca obiect următoarele capete de cerere:
falsificarea retroactivă a organigramei - anexă la ordinul prefectului privind restructurarea prefecturii
omisiunea informării reclamantului și a instanțelor de judecată cu privire la reînființarea Direcției Resurse Umane;
încălcarea dreptului reclamantului de participare la concursul din data de_ ;
refuzul nejustificat al pârâtei de a executa o hotărâre judecătorească irevocabilă privind reintegrarea efectivă a reclamantului în intervalul stabilit de CEDO;
refuzul nejustificat de a executa o hotărâre judecătorească, respectiv sentința civilă nr.2724/2002 privind plata unei amenzi de 300.000 ROL pe zi de întârziere a executării sentinței civile nr.837/2001;
denunțul calomnios al prefecturii împotriva reclamantului;
inițierea de către prefectură și admiterea de către Judecătoria Bistrița și Tribunalul B. -N. a acțiunii privind sechestrarea apartamentului proprietatea reclamantului;
inițierea de către Prefectura și admiterea de către Judecătoria Bistrița și Tribunalul B. -N. a acțiunii privind întoarcerea executării silite;
condiționarea nelegală a neintegrării dispuse de CEDO,
refuzul nejustificat al pârâtei de executare a hotărârii judecătorească privind încheierea unui contract individual de muncă,
încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra sumelor bănești câștigate în justiție,
refuzul abuziv al pârâtei de a întocmi fișele fiscale ale reclamantului, în baza unei hotărâri judecătorești,
încălcarea dreptului de proprietate asupra apartamentului proprietatea reclamantului.
Tribunalul a apreciat, în cadrul rezolvării excepției lipsei de competență materială în primă instanță invocată de pârâtă, că aceasta este întemeiată, întrucât pretențiile reclamantului nu se circumscriu jurisdicției muncii.
Sub acest aspect au fost reținute ca incidente dispozițiile art.266 și 267 din C.muncii.
În ce privește incidența art.267 din Codul muncii, s-a observat că reclamantul a înțeles pentru anumite petite din precizarea de acțiune (8-11,23) să se judece în contradictoriu și cu Statul Romîn, care nu a avut calitatea de angajator al reclamantului.
Pe de altă parte s-a apreciat că majoritatea petitelor privesc despăgubiri care nu sunt intim legate de raporturile de muncă derulate între părți, precum falsificarea retroactivă a organigramei, omisiunea informării cu privire la reînființarea Direcției de resurse umane, denunțul calomnios, iar altele privesc neexecutarea unor hotărâri judecătorești pronunțate de instanțele naționale sau de CEDO, astfel că nu pot fi considerate conflicte de muncă.
Instanța s-a raportat, în rezolvarea excepției și la valoarea obiectului litigiului, prin cumularea valorii despăgubirilor solicitate prin petite, care este de
63.000 euro, care nu depășește suma de 500.000 lei pentru a fi incidente dispozițiile art.2 alin.1 lit.b din C.pr.civ.
Judecătoria Bistrița, investită cu judecarea acțiunii reclamantului, prin hotărârea de declinare a apreciat în cadrul rezolvării excepției lipsei de competență ridicată de reclamant, că nu este competentă material, competența aparținând Tribunalului B. -N., sens în care a pronunțat sentința civilă nr.4586/2013.
Instanța a considerat că existând anterior raporturi de muncă între părți, petitele au legătură directă sau indirectă cu derularea acestor raporturi.
Astfel, a reținut instanța că reclamantul invocă drepturi care derivă din calitatea sa de salariat și privesc derularea sau încetarea contractului individual de muncă, iar soluționarea pretențiilor presupune analizarea raporturilor de muncă dintre părți, având în vedere că reclamantul în drept a invocat dispozițiile art.253 din Codul muncii.
În altă ordine de idei, instanța a apreciat că, chiar dacă pretențiile reclamantului nu ar fi intim legate de raporturile de muncă, ele au un caracter accesoriu, astfel că este se impun a fi soluționate de instanța mai întâi investită, respectiv tribunalul, prin prorogarea competenței în condițiile art.17 din C.pr.civ.
În raport de cele arătate Judecătoria și-a declinat competența în favoarea Tribunalului B. -N. și a constatat ivit conflictul negativ de competență.
Curtea, constată că este competentă să judece conflictul negativ de competență în conformitate cu art.22 alin.4 din C.pr.civ.
În aprecierea asupra conflictului, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu art.266 din Codul muncii, jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor d emuncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă, iar potrivit art.267 din același cod pot fi părți în conflictele de muncă: salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
angajații - persoane fizice și/sau juridice, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;
sindicatele și patronatele;
alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului de procedură civilă.
Este necontstat că, în speță, între reclamant și pârâta Instituția P. ui J.
B. -N. au existat raporturi de muncă și că între părți au existat mai multe litigii conexe cu cele două încetări ale contractului de muncă al reclamantului respectiv concedieri de către pârâtă (ex.dos._, dos._, dos._, dos._, toate ale Tribunalului B. -N., dos.nr._ al Curții de Apel Cluj) inclusiv la CEDO în care s-a pronunțat hotărârea în cauza T. v.România.
Cu privire la aceste litigii, prin mai multe hotărâri s-au pronunțat Tribunalul B. -N. și Curtea de Apel Cluj, precum și Curtea Europeană în considerarea naturii raporturilor de muncă între părți, făcând aplicarea dispozițiilor legale privind jurisdicția muncii, inclusiv în privința competențelor de judecată și a specializării completelor de judecată, la nivelul tribunalului, respectiv al secției, la nivelul Curții de Apel, specializate în dosarul litigiilor de muncă.
Pretențiile deduse judecății prin cererea ce a investit inițial tribunalul și ulterior prin declinare de competență Judecătoria Bistrița, sunt bazate pe fapte pretins ilicite ale pârâtei Justiția P. ui J. B. -N., care numai aparent ar putea fi apreciate ca nefiind conexe cu concedierile reclamantului și aceasta datorită unei perioade mai îndelungate de timp în care conflictele generate de concedieri s-au derulat.
În realitate, toate faptele ilicite, apreciate ca atare de reclamant, vizează atitudinea pârâtei în legătură cu reintegrarea în muncă a reclamantului, atitudine ce este în legătură cu încetarea raportului de muncă al acesteia, reintegrarea fiind o obligație stabilită prin hotărâri judecătorești irevocabile.
Atitudinea pârâtei concretizată în fapte, comisive și omisive, dintre cele mai diverse pretins ilicite a fost îndreptată înspre neîndeplinirea obligației de reintegrare, respectiv de derulare a raporturilor de muncă conform cu principiul fundamental al acestora regăsite în art.3-8 din Codul muncii și îndeosebi al bunei credințe.
Reținerea ca aparținând jurisdicției muncii au fost și faptele pretins ilicite ce au făcut obiectul dos.nr._ al Tribunalului B. -N., precum încălcarea dreptului la muncă, încălcarea dreptului la asigurări sociale, refuzul de ai răspunde la petiții în concret eliberarea unei fișe fiscale pentru contractarea unui credit bancar, vătămarea dreptului la demnitate în muncă, emiterea cu rea- credință a unei adrese privind rezultatele fisctive pretins obținute la un examen nelegal.
Dintre faptele pretins ilicite ce formează obiectul prezentului dosar, precum falsificarea retroactivă a organigramei, omisiunea informării cu privire la reînființarea Direcției Resurse Umane sunt conexe reintegrării reclamantului în muncă, aceste fapte constituindu-se ca obstacole în calea reintegrării.
De asemenea, faptele reținute de tribunal în hotărârea de declinare a competenței ca privind executarea unor hotărâri judecătorești pronunțate de instanțe naționale sau CEDO, sunt tot în legătură cu concedierea respectiv reintegrarea în muncă a reclamantului.
Împrejurarea că reclamantul a înțeles ca pentru unele fapte să se judece cu Statul Român care nu a fost parte în raport de muncă cu reclamantul, nu
prezintă relevanță cât timp în conformitate cu art.267 lit.d din Codul muncii, pot fi părți în conflictele de muncă și alte persoane juridice și fizice decât angajatorii.
În aceeași ordine de idei, chemarea în judecată a Statului Român a fost făcută pentru obligația generală subsidiară a statului - art.224 alin.1 NCC - pentru obligațiile autorităților publice în speță pentru faptele Instituției P. ui
B. -N. săvârșite în legătură cu obligația reintegrării în muncă a reclamantului.
Se observă că, chiar și tribunalul nu exclude legătura unora dintre faptele deduse judecății cu raporturile de muncă ale reclamantului cu Instituția P. ui. Or, în aceste condiții, chiar acceptând că unele din faptele deduse judecății nu ar avea legătură cu raporturile de muncă ale părților, în temeiul art.17 din C.pr.civ., jurisdicției muncii, ca jurisdicție specială, îi revine competența de judecată a pretențiilor pentru toate faptele.
În altă ordine de idei, se impune a fi reținut că temeiurile de drept ale petitelor acțiunii reclamantului, așa cum acesta le-a precizat în fața judecătoriei, sunt, cu puține excepții, dispozițiile Codului Muncii.
Pentru motivele expuse, Curtea înn baza dispozițiilor art.22 alin.4 teza II-a C.pr.civ., stabilește, în cadrul regulatorului de competență, că, competența de
judecată a prezentului litigiu revine Tribunalului B. -N. .
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Stabilește competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamantul T. D. J. împotriva pârâtei INSTITUȚIA P. UI J. B.
, în favoarea Tribunalului B. -N. .
Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
N. M. N. N.
red.N.M./A.C.
2 ex. - _
