Sentința civilă nr. 774/2013. Acţiune în constatare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Operator date 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR.774
Ședința publică din 11 februarie 2013
Completul compus din:
Președinte: P. R. M., judecător Ș. L., grefier
Completul este asistat de asistenții judiciari :
P. R. S.
V. R. I.
S-a luat în examinare cererea formulată de reclamantul C. A., cu domiciliul în Z., str.P., nr.5, bl.GD8, sc.A, ap.5,jud.S., în contradictoriu cu pârâtul I. T. DE MUNCĂ S., cu sediul în Z., b-dul M. V., nr.85, județul S., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantului, av.
Crișan Otilia, lipsă fiind reclamantul și pârâtul. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, învederează instanței faptul că pârâtul a depus la dosar răspunsul la adresa emită la termenul anterior.
Reprezentanta reclamantului,av. Crișan Otilia depune la dosar precizarea la acțiune în sensul că solicită a se constata încetarea contractului de muncă începând cu data de_ în baza art.55 Codul muncii, deoarece ulterior acestei date nu s- au mai desfășurat raporturi de muncă între reclamant și angajator.
Nemaifiind cereri în probațiune ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta reclamantului, av. Crișan Otilia, solicită admiterea cererii așa cum a fost precizată. Fără cheltuieli de judecată.
T R I B U N A L U L
Prin cererea formulată de reclamantul C. A. se solicită a se dispune obligarea pârâtului I. T. DE MUNCĂ S. să constate că raporturile de muncă dintre reclamant și SC Prodanacom SRL au încetat la data de_ în temeiul art. 129 din Legea nr. 10/1972, precum și obligarea pârâtului să facă cuvenitele mențiuni în Registrul General de Evidență a Salariaților.
În considerentele acțiunii reclamantul arată că a lucrat la SC Prodanacom SRL începând cu data de_, pe perioadă nedeterminată, având funcția de administrator.
În data de_ reclamantul a depus o precizare la acțiune solicitând ca instanța să constate că raporturile de muncă au încetat la data de_, având în
1
vedere faptul că ulterior acestei date nu au mai existat raporturi de muncă dintre reclamant și SC Prodanacom SRL.
Asupra cererii de față instanța reține următoarele:
Reclamantul a avut calitate de angajat la SC Prodanacom SRL începând cu data de_ (f. 15).
În cauză nu au fost depuse state de plată sau pontaje, iar conform răspunsului la adresa emisă de către instanța la I. T. de Muncă S. reiese că angajatorul nu a depus state de plată aferente perioadei lucrate și nici decizia de încetare a activității.
Ulterior, în data de_, reclamantul a depus o cerere prin care a solicitat ca instanța să constate că raporturile de muncă au încetat la data de_, prin demisie, având în vedere faptul că ulterior acestei date nu au mai existat raporturi de muncă dintre reclamant și SC Prodanacom SRL.
Conf. prev. art. 129 din Legea 10/1972 - (în vigoare la data încetării raportului de muncă) "raporturile de muncă încetează la expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul de muncă sau ca urmare a încetării acestuia, prin acordul dintre persoana încadrată în muncă și unitate precum și prin desfacerea contractului din inițiativa uneia dintre părți.
În temeiul prevederilor art. 4, coroborate cu cele ale art. 8 alin. (6) din H.G. nr. 500/2011, instanța va obliga pârâtul să facă cuvenitele mențiuni în registrul general de evidență al salariaților.
Pentru aceste motive,
În numele Legii H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite cererea reclamantului C. A., cu domiciliul în Z., str. P., nr.5, bl.GD8, sc.A, ap.5, județul S., în contradictoriu cu pârâtul I. T. DE MUNCĂ S., cu sediul în Z., b-dul M. V., nr.85, județul S., și în consecință constată că raporturile de muncă dintre reclamant și SC Prodanacom SRL au încetat la data de_ în temeiul art.129 din Legea nr.10/1972.
Obligă pârâtul să facă cuvenitele mențiuni în Registrul General de Evidență a Salariaților.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică ,azi, 11 februarie 2013.
Președinte, | Asistenți judiciari, | Grefier, | |
P. R. M. | P. R. S. | V. R. I. Ș. L. |
Red.P.R.M./_
Dact.Ș.L./_ /4 ex.
2