Decizia penală nr. 1009/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 1009/R/2011
Ședința publică din 15 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : A. D. L.- judecător
JUDECĂTORI : I. C. M.
: M. R. GREFIER : M. B.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. -
A. C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către P. DE PE L.
JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA, împotriva sentinței penale nr. 310 din 24 martie
2011 pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei C. N., privind pe inculpatul V. I.
V. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002 republicată.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul V. I. V. asistat de av. M. T., în substituirea apărătorului desemnat din oficiu av.O.-R.
Pintea, ambii avocați din cadrul Baroului C., cu delegațiile la dosar.
P. de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, av.M. T., depune la dosar referatul privind plata onorariului avocațial avansat din FMJ, pentru apărătorul desemnat din oficiu av.O.-R. Pintea, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.
Întrebat fiind de către instanță, inculpatul V. I. V. arată că este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu, își menține declarația dată până în această fază procesuală și nu are de făcut completări la aceasta.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul M.ui P., solicită admiterea recursului în baza art.385/15pct.2 lit.d C.pr.pen. și casarea hotărârii atacate numai în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului. P. la rejudecarea cauzei solicită să fie înlăturate circumstanțele atenuante prev.de art.74 lit.a și b C.pen., reținute în favoarea acestuia, ce au avut ca și consecință aplicarea disp.art.76 lit.e C.pen., și respectiv aplicarea unei pedepse de 2 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Desigur, cum se face precizarea și în motivele de recurs, nu solicită modificarea modalității de executare a pedepsei pe care o apreciază corespunzătoare, solicită însă instanței de recurs să facă o corectă analiză a tuturor circumstanțelor reale coroborate cu cele personale ale inculpatului și să înlăture așa cum s-a arătat circumstanțele atenuante reținute în favoarea acestuia, întrucât apreciază că pedeapsa de 2 luni închisoare, astfel stabilită, este una derizorie inaptă să își îndeplinească funcțiile prev.de art.52 C.pen.
Ca elemente reale face referire la valoarea alcoolemiei care nu este atât de redusă încât să justifice o sancțiune excesiv de blândă de genul celei stabilite decătre prima instanță. Potrivit expertizei de calcul retroactiv al alcoolemiei rezultă că la momentul evenimentului rutier inculpatul avea o alcoolemie de aproximativ
1,10 grame la mie, consecința unui consum de băuturi alcoolice mai mare decât cel declarat de către inculpat. Pe de altă parte, urmează a avea în vedere și distanța parcursă de inculpat, acesta se deplasa din loc.F. înspre mun.C. N. și chiar dacă deplasarea se realiza în cursul nopții, consideră că un astfel de tronson extrem de uzată și pe care în mod frecvent se produc evenimente rutiere, nu este unul în care să ne permitem a accepta cu ușurință conducerea pe drumurile publice a autovehiculelor în condițiile în care conducătorul auto se află vădit sub influența băuturilor alcoolice.
Așadar, deși este evident că inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală, cum însă în favoarea sa, de asemenea au fost reținute disp.art.320/1 și efectiv aplicată respectiv limitele pedepsei au fost reduse cu 1/3, consideră că nu se impunea și reținerea de circumstanțe atenuante întrucât ar însemna un dublu beneficiu pentru aceeași conduită sinceră și de recunoaștere a săvârșirii faptei.
Solicită admiterea recursului declarat, să fie reconsiderată pedeapsa, aplicându-se în limitele reduse cu 1/3 potrivit art.320/1 C.pr.pen., înlăturând circumstanțele atenuante și menținând modalitatea de executare dispusă inițial de către prima instanță.
Cheltuielile judiciare solicită a rămâne în sarcina statului.
Apărătorul inculpatului V. I. V., în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen., solicită respingerea recursului ca nefondat și pe cale de consecință să se mențină ca fiind temeinică și legală hotărârea atacată.
Apreciază că instanța de fond corect a stabilit în sarcina inculpatului o pedeapsă de 2 luni cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, aceasta fiind corect individualizată raportat atât la judecarea pricinii potrivit procedurii simplificată prev.de art.320/1 C.pr.pen., dar și raportat la reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev.de art.74 lit.a și c C.pen.
Prin reținerea acestor circumstanțe atenuante instanța putea de altfel să coboare pedeapsa până la minimul special sau chiar să aplice o amendă.
Prin urmare, aplicarea unei pedepse de 2 luni închisoare cu suspendarea condiționată este justificată. Astfel inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală, a recunoscut și regretat fapta comisă iar valoarea alcoolemiei era apropiată de limita legală.
De asemenea, în motivele de recurs formulate în scris de parchet, se susține că infracționalitatea rutieră este în continuă creștere. Chiar și în această situație, nu înseamnă că instanța nu poate da eficiență dispozițiilor legale privind circumstanțele atenuante.
Consideră că pedeapsa aplicată constituie un avertisment suficient pentru ca acest inculpat să nu mai comită alte fapte de natură penală.
Solicită acordarea onorariului avocațial în favoarea colegei pe care o substituie.
Inculpatul V. I. V., având ultimul cuvânt arată că a recunoscut comiterea faptei pe care o regretă
C U R T E A :
Prin sentința penală nr.310 pronunțată la data de 24 martie 2011 de
Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr.(...), în baza art. 87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002R cu aplicarea art.320/1 C.pr.pen raportat la art.74 lit. a) și c) și 76 lit. e) Cod P. a fost condamnat inculpatul V. I. V. la 2(două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.
În temeiul art. 71 din Codul penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a din Codul penal.
În temeiul art.81 alin.1 și 2 raportat la art. 82 alin.1 Cod P. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei de 2 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 2 luni.
În baza art.71 alin.5 din Codul P. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
În baza art.359 din Codul de P. P.ă raportat la art.83 din Codul P. s-a atras atenția inculpatului cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate.
În baza art. 191 alin. 1 din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 900 Ron, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 800 Ron reprezintă cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale, iar 100 Ron cheltuielile efectuate pe parcursul judecății.
Onorariul avocatului din oficiu Clopotari A. Stefan în cuantum de 200 Ron s-a avansat din fondurile M.ui Justiției.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în cursul nopții de
06/(...) în jurul orei 02,25 organele de poliție din cadrul S.ui Rutier al IPJC., care se aflau în serviciul de supraveghere și control a traficului pe DN E60 la Km
484+1. pe raza localității F., jud.C. au oprit pentru controlul de rutină autoturismul marca Renault Clio cu nr. de înmatriculare (...), condus de către inculpat, ce se deplasa pe direcția F.-C.-N.
Î. inculpatul emana miros specific consumului de alcool a fost testat cu aparatul alcoltest Drager 8510 RO, rezultatul testului nr.500 indicând o valoare de 0,4. alcool pur în aerul expirat, la ora 02,29(f.8dos.UP).
Inculpatul a fost condus la C. UPU 1 C.-N. în vederea recoltării de probe biologice, în temeiul art.88 alin.6 din OUG nr.195/2002R. Astfel, s-a solicitat inculpatului să se supună recoltării probelor biologice de sânge, ceea ce s-a și realizat, recoltându-se de la acesta o probă de sânge la ora 03,00, respectiv a doua probă de sânge la ora 04,00. Totodată inculpatul a fost examinat clinic rezultând că acesta părea sub influența alcoolului, astfel cum rezultă din buletinul de exeminare clinică(f.11 dosUP).
În urma analizei probei de sânge a rezultat o alcoolemie a inculpatului la momentul prelevării primei probe-ora 03,00 de 1., respectiv, de 0,8. la momentul prelevării celei de a doua probe-04,00, conform buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr.2940/(...)(f.9 dos.UP).
La solicitarea inculpatului din data de (...) organul de urmărire penală a dispus efectuarea unei expertize medico legale privind calculul retroactiv al alcoolemiei, din raportul de expertiză efectuat la data de (...) rezultând că la data producerii evenimentului rutier inculpatul avea o alcoolemie mai mare de 0,8. cu o valoare teoretică apropiată de 1,1.(f.14 dos UP).
Starea de fapt reținută anterior de instanță reiese și din declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală(f.18-20) care a recunoscut că, anterior conducerii autoturismului a consumat băuturi alcoolice, respectiv o bere cu alcool Ursus de 0,5 l, în jurul orei 19,00respectiv, 2 pahare de vin roșu sec în intervalul orar 20,00-21,00.
În drept, fapta inculpatului care, în noaptea de 06/(...) în jurul orei 02,25 a condus pe drumurile publice, respectiv pe DN E60, dinspre localitatea F. înspremun.C.-N. autovehiculul marca Renault Clio cu nr. de înmatriculare (...), având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,1., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,8. alcool pur în sânge prev. și ped. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 modif. și republ.
Potrivit art.87 alin.1 din actul normativ menționat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,8. alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani.
Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii din fișa emisă în urma testării cu aparatul alcoltest coroborată cu buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie și raportul de expertiză medico legală privind calculul retroactiv al alcoolemiei, declarațiile inculpatului și declarațiile martorei Z. F., pasagera din dreapta a conducătorului auto, reiese faptul că numitul V. I. V. a circulat pe drumurile publice din jud.C. în noaptea de 06/(...) în jurul orei 02,25 având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,10 gr./l alcool pur în sânge.
Dat fiind că limita legală permisă de lege este de 0,80 gr/l alcool pur în sânge, se realizează elementul material al infracțiunii prevăzute de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002. Urmarea imediată este dată de starea de pericol pentru relațiile sociale privind circulația pe drumurile publice, ocrotite prin norma penală ce incriminează fapta respectivă ca infracțiune. Î. infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze este una de pericol, legătura de cauzalitate rezultă din însăși materialitatea faptei(ex re).
În ceea ce privește vinovăția inculpatului instanța a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare decât limita legală cu intenția directă definită în cadrul art.19 pct.1 lit.a) din C.pen. Chiar din declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală reiterate în faza cercetării judecătorești, reiese că acesta a prevăzut rezultatul faptei sale urmărind producerea lui prin săvârșirea infracțiunii.
Pentru considerentele anterior expuse, reținând că fapta există, a fost săvârșită de inculpat și constituie infracțiune în sensul art.17 Cod penal, în temeiul art.345 alin.2 din C.pr.pen. instanța l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare decât limita legală prev. și ped. de art.87 alin.1 din O.U.G.nr.195/2002 modif. și republ.
Potrivit dispozițiilor legale care incriminează infracțiunea prev. și ped. de art. 87 alin.1 din O.U.G.nr.195/2002 ce face obiectul prezentei cauze s-a stabilit că săvârșirea acestei fapte penale se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani.
În situația judecării pricinii penale potrivit procedurii simplificate a
„pledoariei de vinovăție";, cum este situația speței dedusă judecății de față, în conformitate cu dispozițiile exprese ale art.320/1 alin.7 C.pr.civ. inculpatul, în caz de condamnare beneficiază de cauza legală de reducere cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
Totodată, la individualizarea cuantumului pedepsei aplicate pentru infracțiunea săvârșită instanța, în conformitate cu art.72 din C.pen. s-a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite(valoarea alcoolemiei apropiată de limita legală) în raport cu importanța valorilor sociale încălcate, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În acest sens, instanța a reținut, în temeiul art.74 literele a) și c) din C.pen. cu titlul de circumstanțe atenuante judiciare, pe de o parte conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, iar pe de altă parte atitudinea acestuia după săvârșirea faptei. Conduita anterioară a inculpatului s-a raportat la lipsa de antecedente penale a acestuia, fapt ce reiese din fișa de cazier acestuia(f.6verso dos.I). În perioada care a urmat săvârșirii infracțiunii,inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, de fiecare dată când a fost audiat de către organele de urmărire penală, exprimându-și în mod real regretul că a comis această faptă și a răspuns solicitărilor organelor judiciare penale, dovedind astfel o conduită procesuală adecvată.
Odată reținute circumstanțele atenuante judiciare, instanța a fost obligată să le acorde și eficiență legală. Raportat la aceste dispoziții legale, în temeiul art.76 lit.e) din C.pen., conform căruia, când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general, sau se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de
250 lei, iar când minimul special este sub 3 luni, se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 2., instanța a aplicat inculpatului o pede apsă de 2(două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev. și ped. de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 modif. și republ., apreciind că o astfel de pedeapsă constituie un avertisment suficient pentru inculpat de a nu mai săvârși fapte cu caracter penal în viitor.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, deși art.71 alin.2 din C.pen. impune interzicerea automată a drepturilor prevăzute în art.64 lit.a)-c), în cazul condamnării inculpatului la pedeapsa închisorii, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, instanța a avut în vedere Decizia nr.74/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii. Potrivit acestei decizii, obligatorie conform art.414 ind.2 alin.2 teza a II-a din C.pr.pen., dispozițiile art.71 din C.pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a)-c) din
C.pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii(ope legis) ci se va supune aprecierii instanței de judecată, în funcție de criteriile stabilite în art.71 alin.3 din C.pen. Recursul în interesul legii pronunțat de către instanța supremă în materie este în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Hirst c.Marii Britanii.
Ca atare, în prezenta cauză, instanța a reținut că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale a inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a din C.pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice activități ce presupun responsabilitate civică, încrederea publică sau exercițiul autorității- motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepselor aplicate. Față de aceste dispoziții și analizând circumstanțele concrete ale prezentei cauze, instanța a apreciat că în speță nu se impune interzicerea dreptului de a alege prevăzut de dispozițiile art.64 lit.a) teza I din C.pen. și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat prevăzut de dispozițiile art.64 lit.b) din C.pen.
Referitor la dispozițiile art.64 alin.1 lit.c) din C.pen. instanța a avut în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Sabou și Pârcălab c. României prin care Curtea stabilește că interzicerea de drept a unor drepturi nu e conformă exigențelor Convenției, precum și dispozițiile art.11 alin.2 din Constituția României.
Apreciind în contextul celor deja menționate, că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei, conform art.81 din C.pen. pe durata unui termen de încercare de 2(doi) ani și 2(două) luni, potrivit art.82 din C.pen.
În conformitate cu dispozițiile art.71 alin.5 din C.pen. instanța a suspendat executarea pedepselor accesorii.
În baza art.359 din C.pr.pen. i-a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 din C.pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiționate, în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs P. de pe lângă
Judecătoria Cluj-Napoca, criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică.
În motivarea recursului său, P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a învederat faptul că în cauză, raportat la împrejurările concrete ale faptei, la gradul de alcoolemie a acestuia, la pericolul social concret al faptei comise, cuantumul pedepsei aplicată inculpatului este mult prea mic, nefiind în măsură să satisfacă cerințele art.52 C. Astfel, în cauză, nu se justifică reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului în condițiile în care recunoașterea acestuia i-a profitat inculpatului prin aplicarea art.320 ind.1 C.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrările dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:
În urma administrării probatoriului specific unor astfel de infracțiuni, prin rechizitoriul P. de pe lângă Curtea de A. C., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, reținându-se în sarcina acestuia că, în noaptea de 06/(...) în jurul orei 02,25 a condus pe drumurile publice, respectiv pe DN E60, dinspre localitatea F. înspre mun.C.-N. autovehiculul marca Renault Clio cu nr. de înmatriculare (...), având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,1., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,8. alcool pur în sânge prev. și ped. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 modif. și republ.
Inculpatul a recunoscut comiterea faptei așa cum a fost descrisă în actul de sesizare al instanței și a solicitat aplicarea art.320 ind.1 C.
Apreciem vinovăția inculpatului pe deplin dovedită și ținând seama de toate criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art.72 C. vom trece la o reindividualizare a acesteia, considerând fondat în parte recursul formulat în cauză.
Pentru a conchide astfel am avut în vedere faptul că, alcoolemia inculpatului a fost relativ mare, fapta comisă este una de pericol, inculpatul a condus pe o distanță relativ lungă de drum (între două localități), pe o șosea circulată chiar și pe timp de noapte.
Pe de altă parte este real faptul că inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală și a avut o atitudine sinceră de recunoaștere și de regret a comiterii faptei ceea ce atenuează răspunderea penală.
Astfel, păstrând o proporție între împrejurările enunțate mai sus și raportând speța la jurisprudența acestei curți, în vederea realizării unei practici unitare, apreciem că o pedeapsă de 6 luni închisoare va fi în măsură să contribuie la sancționarea și reeducarea acestuia.
Față de cele de mai sus, în baza art.385 ind.15 pct.2 lit.d C. va admite recursul declarat împotriva sentinței penale nr.310/(...) a Judecătoriei C.-N., pe care o va casa în parte în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului V. I. V.
Rejudecând în aceste limite, în baza art.87 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.3201 C.proc.pen. rap. la art.74 lit.a și 76 lit.e Cod penal, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, Va condamna pe inculpatul V. I. V. (cu datele personale la dosar) la pedeapsa de : - 6 (șase) luni închisoare. În baza art. 81 - 82 Cod penal va suspenda condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acestuia. Va menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Va dispune avansarea din FMJ a sumei de 200 lei reprezentând onorariul avocațial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu Pintea O. R.. Cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentinței penale nr.310/(...) a Judecătoriei C.-N., pe care o casează în parte în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului V. I. V. Rejudecând în aceste limite, în baza art.87 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.3201 C.proc.pen. rap. la art.74 lit.a și 76 lit.e Cod penal, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, Condamnă pe inculpatul V. I. V. (cu datele personale la dosar) la pedeapsa de : - 6 (șase) luni închisoare. În baza art. 81 - 82 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni. Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Dispune avansarea din FMJ a sumei de 200 lei reprezentând onorariul avocațial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu Pintea O. R.. Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din data de 15 iunie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI A. D. L. I. C. M. M. R. GREFIER M. B. Red.M.R./S.M.D. 3 ex./(...) Jud.fond. P.-Pușcas T. L.
← Decizia penală nr. 1044/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 107/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|