Decizia penală nr. 368/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.368/2011

Ședința publică din 16 martie 2011

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : M. R. - judecător

JUDECĂTORI : L. M.

ANA C.

GREFIER : M. B.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin

P. : A. C.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul M. A. R. împotriva deciziei penale nr.93 din 21 februarie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr.(...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată prev.de art.194 al.1 C., cu aplic.art.41 al.2 C.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al inculpatului av.Maxim A., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul M. A. și partea civilă M. A.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea cauzei.

Apărătorul inculpatului M. A. R., solicită amânarea pronunțării cauzei în vederea depunerii concluziilor scrise.

Solicită admiterea recursului formulat de inculpat și rejudecând cauza să fie casată decizia atacată împreună cu hotărârea instanței de fond și în principal să se admită cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de amenințare prev.de art.193 C., iar în subsidiar, schimbarea modalității de executare a pedepsei, făcându-se aplic.art.81 C., respectiv suspendarea acesteia.

In ce privește solicitarea principală, arată că nici unul dintre cele trei elemente nu se regăsesc în speța de față, rămânând doar infracțiunea de amenințare, recunoscută de inculpat, menținând aceeași recunoaștere atât la fond cât și în apel.

In ce privește folosul injust, rezultă din actele de la dosar, că s-a dovedit faptul că partea vătămată datora inculpatului o sumă importantă de bani și că încerca prin tot felul de metode să nu mai restituire împrumuturile acordate de inculpat.

Nu este de acord cu activitatea de amenințare a inculpatului dar face afirmația că partea vătămată, a tergiversat mai bine de 2 ani sub diverse afirmații restituirea sumelor împrumutate de inculpat, astfel că pe de o parte atitudinea victimei a fost de natură să-l determine pe inculpat să schimbe modalitatea de a comunica cu victima, trecând la amenințări pe care partea vătămată nu le-a luat niciodată în considerare, aspect ce rezultă din declarațiile de la dosar ale părții vătămate.

C. că dacă într-adevăr starea de temere a victimei era cea reală, ar fi făcut aceste denunțuri în momentul în care pentru prima dată inculpatul ar fi amenințat-o și nu ar fi așteptat 2 ani de zile pentru a reușit să adune probe împotriva inculpatului.

Toate elementele s-au produs după un plan pus la punct de către partea civilă, provocându-l pe inculpat.

Solicită a fi avute în vedere convorbirile transcrise depuse la dosarul cauzei și face referi la una din acestea, respectiv cea din data de (...), din care rezultă că partea vătămată s-a adresat organelor de urmărire penală pentru a denunța că inculpatul îl amenință iar când inculpatul i-a spus că a fost chemat la organele de anchetă, partea civilă a arătat că nu a depus nici o plângere.

C. că nu se poate vorbi de un șantaj în concepția prev.de art.194 C., lipsind elementele acestei infracțiuni rămânând doar infracțiunea de amenințare.

Înainte de săvârșirea faptei, între părți au existat raporturi contractuale.

In subsidiar, arată că modalitatea de executare este prea aspră, raportat la termenul de 6 ani de supraveghere stabilit prin sentința de fond. C. că pot fi aplicate disp.art.81 C., raportat la conduita inculpatului anterior săvârșirii acestei fapte, nu are antecedente penale și ulterior acestui moment, raportat la faptul că nu a încercat să ia legătura cu partea vătămată, consideră că o pedeapsă cu suspendare este suficientă pentru a-și atinge scopul.

Reprezentantul M.ui P. arată că se opune admiterii recursului inculpatului ca fiind nefondat, solicitând respingerea acestuia și menținerea deciziei ca fiind temeinică și legală, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

Apreciază că nici una dintre susțineri nu sunt întemeiate juridic în prezenta cauză, solicitarea de schimbare juridică nu are nici o argumentare și toate elementele infracțiunii de șantaj sunt întrunite. Așadar, având în vedere fapta concret comisă de inculpat, care din (...) până în mai 2010 a exercitat violențe și amenințări, cerându-i-se în mod imperativ părții vătămate să restituie un împrumut, scopul fiind acela de a obține în mod injust recuperarea datoriei. Inculpatul practică o activitate ilicită, respectiv cămătărie, în condițiile în care împrumutul acordat este purtător de dobândă de 30%.

Pe de altă parte, desigur că în mod expres rezultă că amenințările, respectiv actele de violență au fost exercitate în acest scop pentru restituirea împrumutului.

Cu privire la reconsiderarea pedepsei aplicate inculpatului și la modalitatea de executare a pedepsei stabilite de prima instanță, arată că în acord cu instanța, nu consideră că se impune diminuarea pedepsei ori stabilirea altei modalități. Din acest motiv nu este de acord cu solicitările formulate.

Așadar solicită respingerea recursului ca nefondat cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

Curtea, respinge cererea de amânare a pronunțării, nefiind necesară depunerea unor concluzii scrise.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr.657 din (...) pronunțată de Judecătoria Cluj-

Napoca, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulate de către inculpat, ca fiind neîntemeiată.

În baza art.194 al.1 C. cu aplicarea art.41 al.2 din C. a fost condamnat inculpatul M. A. R., fiul lui A. și M., născut la data de 23 februarie 1956 în C.- N., jud. C., CNP 1., cetățean român, studii liceale, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, domiciliat C.-N., str. D., nr. 105, ap. 3, jud. C., în prezent deținut în

Penitenciarul Gherla la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

În baza art.71 al.2 din C. i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) C. pe perioada prev. de art.71 al.2 din C.

În baza art.83^1 și 86^2 din C. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatul M. A. R. și stabilește termenul de încercare de 6 ani.

În baza art. 71 al. 5 din C. s-a dispus suspendare executării pedepselor accesorii dispuse.

În baza 86^3 al. 1 și 3 din C. s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă Tribunalul Cluj;

- să anunțe în prealabil orice schimbare a domiciliului, reședinței sau locuinței și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență;

- să nu intre în legătură cu M. A., M. I. și M. V. F., toți cu domiciliul C.-

N., str. 21 D. 1989, nr. 137, bl. N4, ap. 96, jud C..

În baza art. 350 al. 3 lit. b din C.p.p. s-a dispus punerea de îndată a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 88 din C. a fost computată perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 6 mai 2010 până la zi.

În temeiul art. 14 și 346 din C.p.p. cu aplicarea art. 998-999 din C.civ. s- a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 al. 1 din C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de

300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată avansate de către stat.

Onorariile avocaților din oficiu, respectiv a d-nei K. C. A. și al d-nei B. A.

M., în cuantum de 200 lei, fiecare, au fost suportate din fondurile M.ui

Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a fost trimis în judecată inculpatul M. A. R. în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii șantaj în formă continuată, prev.de art.194 al.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal.

Urmărirea penală a început împotriva inculpatului prin rezoluția din data de 4 mai 2010, confirmată de către procuror în aceeași zi pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj. Prin ordonanța din data de 17 mai 2010 s-a dispus schimbarea încadrării juridice prin reținerea disp. art. 41 al. 2 din C.

Din declarațiile inculpatului, a părții vătămate și a martorilor M. I. și M.

F. reținem fără echivoc că familia părții vătămate s-a cunoscut cu inculpatul începând cu anul 2005, odată cu deschiderea unui magazin de către partea vătămată, inculpatul fiind prieten cu proprietarul imobilului unde a fost deschis magazinul. În luna aprilie a anului 2008 inculpatul a împrumutat-o pe partea vătămată cu suma de 4000 de euro, bani necesari achiziționării unui autovehicul (declarația părții vătămate, a martorilor și fila 69 dos. UP).

Cu privire la modalitatea de împrumut inculpatul a declarat că împrumut a fost acordat fără dobândă, însă în urma analizării convorbirilor telefonice purtate de către partea vătămată cu inculpatul la data de 5 mai 2010 reținem că împrumutul a fost acordat cu dobândă pentru o lună, iar dobânda era de

1200 de euro (filele 64 verso, 65 dos. UP). Ulterior, acelei luni, întrucât partea vătămată nu a reușit să achite împrumutul și dobânda, a fost calculată aceeași dobândă pentru fiecare lună. Împrejurările de fapt care se desprind din convorbirea telefonică dintre partea vătămată și inculpat (acesta recunoscândcă este utilizatorul postului telefonic cu nr. 0744228056) care se coroborează cu declarațiile martorilor și a părții vătămate care au declarat că împrumutul a fost contractat cu o dobândă de 3. (fila 65 din dos. UP și am spus că să nu va mai pun 1200 adică 30% să adun din suma de 12000 pe lună, ne înțelegem la dobândă fixă).

Din declarațiile martorilor, care s-au coroborat cu împrejurările care au reieșit din convorbirile telefonice, s-a reținut că partea vătămată împreună cu membrii familiei sale au dat inculpatului diverse sume de bani, fără ca acesta din urmă să accepte să elibereze vreo chitanță, însă mare parte a acestor sume de bani au fost predate cu titlu de dobândă pentru suma de 4000 de euro (fila

65 … când mi-ai dat 70.000.000 dacă-ți aduci aminte nu mi-ai fost dată dobânda pe aproape două luni jumătate …).

P. vătămată a încetat plățile periodice în cursul anului 2009 datorită imposibilității de plată, deși atât partea vătămată, cât și membrii familiei sale încă recunoșteau că mai datorau bani inculpatului. Din acel moment inculpatul a recurs la telefoane în care folosea un limbaj agresiv la adresa părții vătămate și a fiului acesteia, martorul M. V. F. P. vătămată a relatat un episod din cursul anului 2009 când inculpatul a venit la locuința aceștia și a scos din mașină un bidon cu combustibil și o drujbă amenințând partea vătămată. Martorul M. I., soțul părții vătămate a arătat că în aceeași perioadă, într-o zi, inculpatul a venit la magazinul lor și l-a amenințat prinzându-l de gât. Pe de altă parte, martorul M. V. F., fiul părții vătămate, a arătat că era într-o relație de veritabilă prietenie cu inculpatul și deși știa despre amenințările telefonice aduse la adresa mamei sale nu s-a arătat niciodată speriat. Totodată a arătat că relația de prietenie dintre cei doi a încetat în urma evenimentelor din data de

29 aprilie 2010. Martorul Harmath Partene a arăta că știa de la familia părții vătămate că aceștia au împrumutat o sumă de bani cu dobândă de 3. și chiar a asistat când M. I. s-a întâlnit la G. pentru a-i restitui acelei persoane suma de

1500 euro. În toată perioada când partea vătămată preda periodic sume de bani inculpatul i-a cerut să redacteze diverse înscrisuri, precum cele de la filele

39-40 din dos. UP, prin care se oblige să restituie diverse sume de bani inculpatului, sume ce reprezentau de fapt dobânda la suma inițială de 4000 euro.

Întrucât nu au reușit să mai achite dobânda lunară, partea vătămată însoțită de fiul ei M. F. au luat legătura cu o persoană rămasă neidentificată care i-a împrumutat suma de 4000 de euro cu o dobândă lunară de 290 euro, adică 7,25%/lună.

Instanța a fost învestită doar cu faptele ulterioare datei de 29 aprilie 2010 și acestea vor constitui fi limitele judecății, însă relațiile dintre inculpat, parte vătămată și familia acesteia constituie elemente de fapt care aduc lumină asupra evenimentelor ulterioare.

La data de 29 aprilie 2010, în jurul orei 20.00 inculpatul a venit acasă la partea vătămată unde erau și M. I. și M. F., soțul și fiul părții vătămate. Inculpatul a fost însoțit de o persoană de origine slavă despre care spunea că a preluat datoria pe care partea vătămată o are față de inculpat. Î. de când a intrat în locuința părții vătămate a intrat cu aceasta într-o cameră și a întrebat-o când îi va achita datoria. În cameră au mai intrat și M. I. și M. F. care au declarat că au asistat la amenințări aduse direct părții vătămate, inculpatul deschizând ușa de la balcon și amenințând că îi va arunca pe toți sau amenințând cu faptul că, în cazul în care nu îi vor plăti datoria fiul părții vătămate, M. F. va fi sechestrat. În același context, inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu palma peste față. Ulterior, a mai apărut o persoană de cetățenie română și împreună cu persoana de origine slavă încercau să-lliniștească pe inculpat și să atragă atenția părții vătămate asupra consecințelor neplății datoriei. Sub presiune, partea vătămată a întocmit un înscris prin care se oblige față de inculpat să-i restituie suma de 10000 de euro în termen de 2 luni, din care suma de 1000 de euro în două zile. A.e împrejurări de fapt se desprind din declarațiile părții vătămate și a martorilor M. I. și M. F. care se coroborează cu procesul verbal de consemnate a convorbirii din data de 5 mai

2010 dintre partea vătămată și inculpat de la fila 73 dos. UP: (inculpatul): nu știu angela, eu știu un singur lucru: tu ieri trebuia să-mi dai din datorie o mie de euro, aia știu. Și restul până la 30 inie. Nu? (P. vătămată): da, hârtie aia care s-o făcut joi seara. (Inculpatul): aia și ălealalte hârtii care-s făcute de tine de un an și jumătate să primesc banii și tot nu i-am primit A.

Ulterior, începând cu data de 5 aprilie 2010 amenințările au continuat telefonic: viu și va iau gâtul la tăți tri, iau toporul și vin și vă omor pe toți tri, vă fac felul și închei cu viața (filele 63 verso, 64, 65 verso etc.). În dimineața zilei de 6 mai 2010 inculpatul a venit la locuința părții vătămate și a profera injurii și amenințări la adresa acesteia și a membrilor familiei sale. P. vătămată nu era acasă, fiind prezentă în fața organelor judiciare, acasă fiind martorii M. I. și M. F. cărora le-a fost teamă să deschidă ușa (declarațiile martorilor și a părții vătămate, care, în acest timp a vorbit la telefon cu ei).

Inculpatul a recunoscut că a purtat convorbirile telefonice ale căror procese verbale sunt la dosarul de urmărire penală și a arătat că regretă fapta de amenințare.

Agresivitatea de o intensitate ridicată a comportamentului inculpatului din seara de 29 aprilie 2010, inculpatul atrăgând și alte persoane străine în scopul accentuării stării de temere pentru partea vătămată și familia acesteia, a provocat părții vătămate o stare de panică. A.a a motivul determinant pentru care partea vătămată a solicitat sprijinul organelor judiciare, după un an de amenințări, cu care partea vătămată părea că este obișnuită. Pe fondul evenimentelor din seara de 29 aprilie 2010, amenințările proferate de către inculpat prin intermediul telefonului mobil au avut un caracter de intimidare și temere puternică. Inculpatul a arătat că nu ar fi trecut niciodată la faptele cu care a amenințat, însă astfel de consecințe nici nu sunt cerute de textul art. 194 din C. Amenințările cu moartea și cu sechestrarea fiului părții vătămate au fost de natură să alarmeze partea vătămată și au fost folosite exclusiv în scopul dobândirii unui folos printr-un mijloc injust. S-a considerat că amenințarea cu moartea pentru obligarea părții vătămate la plata unor sume de bani datorate sau nu, este un mijloc injust pentru obținerea unui folos, atâta vreme cât nimeni nu-și poate face singur dreptatea pe care o consideră potrivită. Concluzionând, atâta vreme cât amenințările au fost folosite pentru obținerea în mod injust a unui folos, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către inculpat, din infracțiunea de șantaj prev. de art. 194 al. 1 din C. în infracțiunea de amenințare prev. de art.193 din C., este neîntemeiată.

Noi, vom reține că faptele inculpatului care, în seara zilei de 29 aprilie 2010, apoi în datele de 5 mai 2010 și 6 mai 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a exercitat violențe asupra părții vătămate și a amenințat partea vătămată și membrii familiei sale cu moartea și cu sechestrarea fiului părții vătămate, în scopul obținerii de la partea vătămată a unor sume de bani, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj prev. de art. 194 al.

1 cu aplicarea art. 41 al. 2 din C.

La individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere disp. art. 72 din C., limitele de pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită, pericolul social ridicat al faptei raportat la mijloacele de săvârșire a faptei, vârsta inculpatului și conduita acestuia de-a lungul procesului penal, când nu a înțeles săconștientizeze faptele și consecințele acestora. Nu vom ignora însă faptul că partea vătămată, prin indolență și pasivitate a tolerat și a amplificat intensitatea actelor infracționale ale inculpatului. S-a raportat pedeapsa ce urmează să fie aplicată atât la faptele inculpatului, cât și la contextul concret în care au fost săvârșite. Pasivitatea părții vătămate tinde să diminueze pericolul social al faptelor inculpatului, însă noi vom privi faptele inculpatului raportate la un stat democratic și mai ales la o națiune cu conștiința unui stat democratic, încât, în baza art.194 al.1 C. cu aplicarea art.41 al.2 din C. a condamnat pe inculpatul M. A. R. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

În baza art.71 al.2 din C. i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) C. pe perioada prev. de art.71 al.2 din C., ținând seama de gravitatea faptei care creează o incompatibilitate morală și juridică cu calitatea de ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice.

În baza art.86^{1 și 86^{2 din C., raportat la vârsta inculpatului, la împrejurările concrete de fapt care au favorizat și însoțit activitatea infracțională, considerăm că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim de detenție, încât s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatul M. A. R. și s-a stabilit termenul de încercare de 6 ani.}}

În baza art.71 al.5 din C. s-a dispus suspendare executării pedepselor accesorii dispuse

În baza 86^{3 al.1 și 3 din C., pentru a evita o recrudescență infracțională, s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă Tribunalul Cluj; să anunțe în prealabil orice schimbare a domiciliului, reședinței sau locuinței și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență; să nu intre în legătură cu M. A., M. I. și M. V. F., toți cu domiciliul C.-N., str. 21 D. 1989, nr.137, bl.N4, ap.96, jud C..}

În baza art.350 al.3 lit.b C.p.p. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art.88 C. s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 6 mai 2010 până la zi.

În temeiul art.14 și 346 C.p.p. cu aplicarea art.998-999 C.civ. s-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

În baza art.191 al.1 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecată avansate de către stat.

În baza art.189 al. 1 din C.p.p. onorariile avocaților din oficiu au fost suportate din fondurile M.ui Justiției.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul M. A., solicitând în conformitate cu prevederile art.334 C.pr.penală, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de șantaj prev. de art.194 al.l C. in infracțiunea de amenințare prev. de art.193 C., faptei lipsindu-i două elemente esențiale ale infracțiunii de șantaj,

. încercarea de a obține un folos injust, precum si încercare in mod injust de a obține un folos. În subsidiar, s-a solicitat schimbarea modalității de executare a pedepsei, respectiv aplicarea prev. art.81 si următoarele C. privind suspendarea condiționată a executării pedepsei cu înlăturarea termenului de încercare de sase ani.

Se arată în memoriul de apel că, de esența infracțiunii de șantaj așa cum este sancționată de legiuitor, este in primul rând, comiterea ei in scopuldobândirii unui folos injust - înțeles in literatura de specialitate de unii autori

(Loghin, T V.iu etc) că victima nu datora inculpatului acel folos, că nu avea obligația de a-i pune la dispoziție acel folos.

Or, in speța de față așa cum rezultă din coroborarea probelor, respectiv contracte de împrumut, declarația părții vătămate, a martorilor audiați in cauză, partea vătămata datora inculpatului o sumă de bani, lucru pe care de altfel, si aceasta îl recunoaște -"Îi eram datoare inculpatului", la fel fiind si declarația soțului părții vătămate si a fiului acesteia.

In aceasta linie de gândire nu constituie infracțiunea de șantaj fapta de a constrânge o persoana pentru a remite autorului folosul pe care i-1 datora (de pildă, victima întârzia restituirea unei sume împrumutate, iar împrumutătorul pentru a o determina să restituie suma exercita constrângere.)

Tot în conținutul infracțiunii de șantaj intră si modul injust de încercare a recuperării sumelor de bani datorate, însă nici aceasta cerință nu este îndeplinită in speța de față.

Au trecut aproape doi ani de la data la care suma trebuia restituită, perioadă in care au avut loc mai multe întâlniri si convorbiri telefonice intre partea vătămata si inculpat in care acesta din urma arătând problemele financiare si de sănătate in care se afla atât el cat si familia sa a încercat „cu vorba buna "să o determine pe partea vătămata la restituirea sumelor.

Ca o reacție la aceste solicitări apare atitudinea părții vătămate care încearcă in mod repetat si prin diferite povesti să îl tot amâne pe inculpat, cu scopul evident de a nu mai restitui niciodată sumele împrumutate. De altfel, si instanța de fond retine faptul că atitudinea inculpatului a fost provocată de victimă.

Nu se poate vorbi despre o temere reală a victimei in ceea ce-1 privește pe inculpat atât timp cât rămâne in pasivitate, nu face nimic decât in momentul in care nu îl mai poate duce cu vorba pe inculpat.

Din punctul nostru de vedere toate evenimentele s-au petrecut după un plan bine pus la punct de partea vătămată, care 1-a purtat cu vorba pe inculpat 2 ani de zile, determinându-l să-si piardă răbdarea, știind că oricum nu o poate executa silit pe cale civilă si provocandu-1 sa facă afirmații pentru a-i antrena răspunderea penala, cu scopul clar si bine definit de a nu-i mai restitui niciodată sumele împrumutate.

Inculpatul a aflat faptul că partea vătămata a mai împrumutat de la diferite persoane diverse sume de bani pe care nu le-a mai restituit pierzându- si in acest fel atât casa cât si mașina, si consultând o persoana de specialitate, i s-a prezentat ca fiind fără finalitate încercarea de a recupera pe cale civilă, neputând trece la o executare silită a unei sentințe civile.

S-a depus in probațiune un alt contract de împrumut încheiat intre cele două părți, in care partea vătămată si-a îndeplinit obligația de restituire a sumelor împrumutate, fiind si un motiv in plus ca inculpatul sa aibă încredere in ea si să-i mai împrumute si alte sume de bani

Nu sunt verosimile afirmațiile părții vătămate privind vizita pe care inculpatul i-a făcut-o părții vătămate însoțit de alte două persoane pentru a o determina să restituie sumele de bani, cele două persoane au rămas neidentificate - nici măcar nu s-a încercat identificarea lor - singurii care vorbesc despre acest episod fiind soțul si fiul victimei.

Este criticată calificarea faptei ca fiind șantaj, întrucât urmarea imediată in cazul infracțiunii de șantaj consta in crearea unei stări de temere victimei, constrângerea exercitată asupra acesteia punând-o in fața alternativei de a îndeplini pretențiile făptuitorului sau de a suporta consecințele fizice, morale orimateriale, ceea ce reprezintă o îngrădire a libertății psihice a persoanei vătămate de a acționa conform voinței libere. In cazul de față nu vedem îndeplinită condiția existenței raportului de cauzalitate intre activitatea inculpatului de amenințare si urmarea produsa. Aceasta deoarece nu există o astfel de legătură, dacă persoana vătămata simulează intr-o oarecare măsură că se află intr-o stare de temere ori starea sa de temere nu e suficient de serioasă, în ideea de a induce in eroare subiectul pasiv și a-1 denunța. Analiza trebuie făcută in funcție de circumstanțele concrete ale speței, de calitatea si de atitudinea adoptată de cele doua părți, precum si de raporturile existente între ele.

Dat fiind faptul ca victima a amânat ori refuzat efectuarea plății deși au existat somații repetate pentru aceasta, rezulta o intenție de tergiversare din partea victimei. Inculpatul se face vinovat de folosirea amenințării, dar infracțiunea rămâne doar acea amenințare si nicidecum de șantaj. A. fapt reiese din faptul ca victima a așteptat 2 ani pentru a denunța făptuitorul, ori, ne întrebam, cât de serioasă poate fi temerea victimei in cazul de față, dacă a putut sa aștepte o asemenea perioada de timp pentru a lua masuri in vederea pregătirii acuzațiilor sale de cu privire la "constrângerile" exercitate de făptuitor?

Se poate susține din partea victimei ca a avut nevoie de timp pentru a strânge probele necesare susținerii acuzațiilor sale, dar doi ani apare ca un interval mai mult decât suficient. Este acuzat inculpatul de amenințare cu moartea la adresa victimei si a familiei sale; se presupune că o astfel de amenințare este de natură a insufla persoanei asupra căreia se exercita o stare serioasă de temere, ori cât de serioasa poate fi temerea invocată de victima in speță dacă a putut trăi doi ani cu ea?

In ceea ce privește ea de-a doua solicitare în sensul aplicării dispozițiilor art.81,82 C. consideră că, raportat la vârsta inculpatului, la contribuția extrem de importantă a părții vătămate in comiterea faptelor reținute prin rechizitoriu, la conduita inculpatului anterior comiterii faptei - fără antecedente penale - si după comiterea acesteia - nu a mai săvârșit altă infracțiune, nu a încercat să ia legătura cu partea vătămata sau familia acesteia, nici măcar nu și-a mai cerut banii înapoi, scopul pedepsei poate fi atins si prin suspendarea condiționată a executării acestei fără stabilirea vreunui termen de încercare.

Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și dispozițiilor legale în materie, tribunalul a constatat că prezentul apel nu este fondat.

Astfel, prima instanță a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și întemeiată pe aprecierea obiectivă a probelor de la dosar, reținând în mod corect că inculpatul M. A. R. se face vinovat de comiterea infracțiunii de șantaj, prev. de art.194 al.1 C. cu art.41 al.2 C., pentru care a fost trimis în judecată.

Sub aspectul stării de fapt s-a reținut corect, că în baza unei rezoluții infracționale unice, în perioada (...)- (...) inculpatul în mod repetat, prezentându-se la domiciliul său ori telefonic, a adresat părții vătămate M. A. amenințări cu acte de violență asupra sa și asupra membrilor familiei sale, precum și amenințări cu moartea, în scopul obținerii de la aceasta, în mod injust a sumei de 14000 euro.

Concret, a reieșit din mijloacele de probă aflate la dosar că partea vătămată M. A. a împrumutat de la inculpat în cursul anului 2008 suma de

4000 euro cu o dobândă de 30% pe lună, achitând acestuia până la finele anului 2009 suma de 10000 euro, considerată însă neîndestulătoare de către inculpat care a inițiat în contextul în care partea vătămată nu mai reușea săachite sumele pretinse, o acțiune de intimidare a acesteia prin amenințarea cu acte de violență, pentru a o determina să îi remită în continuare sume de bani. De menționat este faptul că în acest context, partea vătămată a acceptat să întocmească diverse înscrisuri prin care se obliga să restituie inculpatului diverse sume de bani, acestea reprezentând în realitate dobânda la suma de

4000 euro primită inițial.

Comportamentul agresiv al inculpatului a culminat în seara zilei de (...) când acesta, însoțit de alte două persoane rămase neidentificate până la acest moment, s-a prezentat la domiciliul părții vătămate și în prezența soțului și fiului acesteia, a proferat amenințări la adresa sa și a membrilor familiei sale, a lovit-o pe partea vătămată, și a determinat-o în acest fel, să încheie un înscris prin care se obliga să îi restituie suma de 14000 euro, din care 1000 euro în termen de 2 zile.

În data de (...) partea vătămată a formulat plângere la organele de poliție, fiind autorizată interceptarea convorbirilor telefonice purtate și primite de partea vătămată, din conținutul procesului verbal de redare a acestor convorbiri reieșind că inculpatul, în perioada 05-(...), a contactat-o telefonic pe partea vătămată, în mai multe rânduri, ocazie cu care a continuat să profereze amenințări cu moartea la adresa sa și a membrilor familiei sale, iar în data de (...) a mers din nou la domiciliul părții vătămate, a dat cu pumnii în ușa locuinței și a proferat injurii la adresa sa, fiindu-i refuzat accesul în locuință.

Astfel, fără a relua argumentele expuse de către judecătorul fondului, pe care instanța de control judiciar și le însușește în întregime, apreciem că pe parcursul procesului penal a fost administrat un vast material probator care evidențiază pe deplin vinovăția inculpatului în privința infracțiunii de șantaj pentru care a fost trimis în judecată, deși acesta a susținut la nivel declarativ, că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de șantaj, recunoscând într-un final, pus în fața probelor de la dosar că, în mod repetat a amenințat-o pe partea vătămată telefonic, susținând că acest comportament al său s-a datorat faptului că a împrumutat părții vătămate sume consistente în valută, chiar suma de 14000 euro în cursul anului 2008, fără dobândă, sume pe care partea vătămată nu i le-a restituit, situație în care, fiind presat de banca de unde luase un credit, a adresat părții vătămate injurii și amenințări. Nu recunoaște inculpatul că s-a deplasat la domiciliul părții vătămate unde ar fi intrat în locuință, însoțit de alte două persoane neidentificate, că ar fi adresat amenințări cu moartea și ar fi lovit-o chiar, pe partea vătămată, pentru a o determina să încheie înscrisul prin care aceasta recunoștea o datorie de 14000 euro, ci afirmă că s-a prezentat singur la partea vătămată pentru a-i cere restituirea împrumutului.

Din probele administrate în cauză și în principal ne referim la declarațiile părții vătămate și ale aparținătorilor acesteia, dar și din conținutul convorbirilor telefonice purtate între părți, rezultă fără echivoc faptul că suma împrumutată de partea vătămată a fost în realitate de doar 4000 euro, la care inculpatul a perceput o dobândă foarte mare, iar plățile efectuate de partea vătămată până la acest moment nu reprezentau în viziunea sa, altceva decât dobânzile acumulate de la momentul încheierii contractului de împrumut.

În acest context, susținerile inculpatului în sensul că ar fi împrumutat părții vătămate suma de 14000 euro sunt lipsite de orice fundament probator, activitatea inculpatului fiind una ilicită, de cămătărie care însă în acest caz, a luat o amploare deosebită în momentul în care inculpatul a apelat la alte persoane, așa ziși recuperatori, pentru a o determina pe partea vătămată să îi remită în continuare sume de bani care nu i se cuveneau, or această activitate se circumscrie conținutului infracțiunii de șantaj, în sensul art.194 al.1 C.

Trebuie precizat faptul că inculpatul a început să o amenințe pe partea vătămată încă din cursul anului 2008, însă fac obiectul prezentului dosar doar faptele petrecute în perioada aprilie-mai 2010.

S-a susținut în apărarea inculpatului că, este de esența infracțiunii de șantaj, comiterea ei în scopul obținerii unui folos injust sau a obținerii în mod injust a unui folos, ceea ce nu ar fi cazul în speța de față atâta timp cât victima datora inculpatului acea sumă de bani și nu poate constitui infracțiunea de șantaj fapta de a constrânge o persoană la a remite folosul datorat iar pe de altă parte, s-a arătat că infracțiunea de șantaj presupune crearea unei stări de temere părții vătămate, ceea ce reprezintă o îngrădire a libertății psihice a persoanei vătămate, dar în cazul de față, victima doar a simulat prezența acestei stări de temere, atâta timp cât situația dintre părți dura de circa doi ani, context în care apreciază că nu este posibil ca o persoană să trăiască atâta timp într-o stare de temere, decât dacă nu urmărește să-și preconstituie probe în susținerea acuzațiilor sale.

Nu putem împărtăși acest punct de vedere, sens în care arătăm în primul rând, că în realitate, în literatura și practica judiciară s-a stabilit că, pentru existența infracțiunii de șantaj, făptuitorul trebuie să urmărească dobândirea folosului în mod injust, cerința legii fiind însă îndeplinită chiar dacă folosul este just, dar făptuitorul a urmărit să-l dobândească în mod injust, însă cu atât mai mult, trebuie observat că, ori de câte ori folosul este injust, dobândirea unui atare folos nu poate fi decât injustă.

În speță, victima nu datora în realitate suma pretinsă de inculpat, astfel cum am arătat deja, deci nu poate fi vorba despre un folos just iar pe de altă parte, acțiunile inculpatului constând în amenințarea cu acte de violență și cu moartea, pot fi catalogate drept mijloace injuste de dobândire a unui folos, oricum nedatorat, mijloace de constrângere a victimei la a adopta o anumită conduită.

Am arătat deja că fac obiectul acestui dosar faptele petrecute în perioada aprilie-mai 2010, nu cele anterioare acestui moment, precizare semnificativă din perspectiva stării de temere în care s-a aflat partea vătămată, despre care inculpatul a susținut că nu a existat și că victima doar a simulat-o.

Într-adevăr, pentru existența infracțiunii de șantaj este necesar ca, constrângerea exercitată de făptuitor să fie de natură a produce celui împotriva căruia se exercită o stare de temere, în felul acesta fapta aducând atingere libertății psihice a persoanei, însă considerăm că în cazul de față activitatea infracțională desfășurată de inculpat a fost în măsură să provoace victimei o stare de temere, aceasta în condițiile în care, după mai multe episoade în care inculpatul a amenințat-o pe partea vătămată, acesta a depășit stadiul unor simple amenințări verbale și s-a prezentat la domiciliul său, însoțit de alte persoane și în prezența membrilor de familie a amenințat-o și a lovit-o pe partea vătămată, ceea ce a și determinat conduita ulterioară a victimei, care s-a adresat în foarte scurt timp organelor de poliție.

Nu putem fi de acord însă cu aprecierea instanței de fond care, în procesul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului, a arătat că conduita victimei, caracterizată „prin indolență și pasivitate a tolerat și amplificat intensitatea actelor infracționale ale inculpatului, ceea ce ar diminua chiar pericolul social concret al faptei";, deoarece așa cum am arătat deja, activitatea inculpatului a fost una progresivă, care s-a amplificat treptat, momentul declanșator al stării de temere în care în mod cert, s-a găsit partea vătămată, fiind incidentul din data de (...), diferit ca amploare și circumstanțe în care s-a produs, de cele anterioare. Mai mult, după acest moment inculpatul a continuat să o contacteze telefonic pe partea vătămată, ba chiar s-a prezentatdin nou la domiciliul acesteia, ceea ce cu siguranță a întreținut și a amplificat starea de temere în care s-a aflat aceasta.

Drept urmare, pentru considerentele expuse, apreciem că nu poate fi primită solicitarea inculpatului în sensul schimbării încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa, din infracțiunea de șantaj în infracțiunea de amenințare, în mod corect prima instanță respingând cererea formulată în acest sens.

Pe de altă parte, în procesul individualizării judiciare a pedepsei, judecătorul fondului a avut în vedere criteriile generale cuprinse în art.72 C., aplicând inculpatului o pedeapsă corect individualizată, chiar dacă modalitatea de individualizare judiciară a executării acesteia nu este, în opinia noastră, cea mai potrivită, raportat la gravitatea concretă a faptei comise, circumstanțele comiterii sale și chiar conduita inculpatului pe parcursul procesului penal, acesta refuzând să își asume o responsabilitate reală pentru cele întâmplate.

Fiind însă doar în prezența apelului declarat de inculpat nu este posibilă înrăutățirea situației acestuia în propria cale de atac, instanța de control judiciar apreciind că nu se impune reindividualizarea judiciară a cuantumului pedepsei aplicate și sub nici o formă, schimbarea modalității de individualizare judiciară a executării pedepsei prin aplicarea dispozițiilor art.81,82 C. privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, astfel cum s-a solicitat de către inculpat.

Pe cale de consecință, pentru considerentele expuse, tribunalul în baza art.379 pct.1 lit.b C.p.pen. a respins apelul declarat de inculpatul M. A. R.

În baza art.192 al.2 C.p.pen. a fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 140 lei reprezentând cheltuieli judiciare în apel.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în termen legal inculpatul

M. A. R., fără a indica motivele de nelegalitate ori netemeinicie.

În ședința publică din data de 16 martie 2011, prin apărător din ales, inculpatul a solicitat admiterea recursului și în principal să se admită cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de amenințare prev.de art.193 C., iar în subsidiar, schimbarea modalității de executare a pedepsei, făcându-se aplic.art.81 C., respectiv suspendarea acesteia.

Referitor la solicitarea principală s-a arătat că nici unul dintre cele trei elemente ale infracțiunii de șantaj nu se regăsesc în speța de față, rămânând doar infracțiunea de amenințare, recunoscută de inculpat, menținând aceeași recunoaștere atât la fond cât și în apel.

P. vătămată a tergiversat mai bine de 2 ani sub diverse pretexte restituirea sumelor împrumutate de inculpat, astfel că pe de o parte atitudinea victimei a fost de natură să-l determine pe inculpat să schimbe modalitatea de a comunica cu victima, trecând la amenințări pe care partea vătămată nu le-a luat niciodată în considerare, aspect ce rezultă din declarațiile de la dosar ale părții vătămate.

Toate elementele s-au produs după un plan pus la punct de către partea civilă, provocându-l pe inculpat.

Solicită a fi avute în vedere convorbirile transcrise depuse la dosarul cauzei și face referi la una din acestea, respectiv cea din data de (...), din carerezultă că partea vătămată s-a adresat organelor de urmărire penală pentru a denunța că inculpatul îl amenință iar când inculpatul i-a spus că a fost chemat la organele de anchetă, partea civilă a arătat că nu a depus nici o plângere.

Înainte de săvârșirea faptei, între părți au existat raporturi contractuale. In subsidiar, arată că modalitatea de executare este prea aspră, raportat la termenul de 6 ani de supraveghere stabilit prin sentința de fond. C. că pot fi aplicate disp.art.81 C., raportat la conduita inculpatului anterior săvârșirii acestei fapte, nu are antecedente penale și ulterior acestui moment, raportat la faptul că nu a încercat să ia legătura cu partea vătămată, consideră că o pedeapsă cu suspendare este suficientă pentru a-și atinge scopul.

Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.385^{14 C.pr.penală, curtea constată că recursul nu este fondat și îl va respinge pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.}

Astfel, instanța de fond și cea de apel au reținut o stare de fapt corectă, pronunțând hotărâri temeinice și legale, susținute de probele administrate în cauză.

A rezultat din ansamblul probator că în seara zilei de 29 aprilie 2010, apoi în datele de 5 mai 2010 și 6 mai 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul recurent M. A. R. a exercitat violențe asupra părții vătămate M. A. și a amenințat partea vătămată și membrii familiei sale cu moartea și cu sechestrarea fiului părții vătămate, în scopul obținerii în mod injust de la partea vătămată a unor sume de bani.

Această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj prev. de art.194 al.1 cu aplicarea art.41 al.2 din C. și nu ale infracțiunii de amenințare, prev.de art.193 C., întrucât din probele administrate a reieșit că inculpatul recurent nu s-a limitat la proferarea de amenințări la adresa părții vătămate, ci sub imperiul amenințărilor și al violenței a constrâns-o să-i remită sume de bani pe care nu le datora legal.

Relevante sub aspectul existenței infracțiunii de șantaj sunt transcrierile interceptărilor și înregistrărilor autorizate ale convorbirilor purtate de inculpat cu partea vătămată aflate la f.62-82 din dosarul de urmărire penală.

P. vătămată M. A. nu datora în realitate suma pretinsă de inculpat, astfel că acesta a urmărit obținerea unui folos injust, iar pe de altă parte, acțiunile inculpatului constând în amenințarea cu acte de violență și cu moartea reprezintă de asemenea mijloace injuste de dobândire a unui folos, oricum nedatorat.

Chiar dacă partea vătămată ar fi datorat o sumă de ban inculpatului, iar dobânda percepută de acesta ar fi fost cea legală, inculpatului nu îi era permis să recurgă la violențe și amenințări pentru restituirea sumei împrumutate, nicio persoană nefiind îndrituită să își facă dreptate singură într-o societate democratică, inculpatul putând recurge doar la forța de constrângere a legii, acționând în judecată partea vătămată.

Analiza obiectivă a probelor administrate relevă justețea soluției pronunțate de instanța de fond sub aspectul existenței faptei și a vinovăției inculpatului recurent M. A. R. în comiterea acesteia, punând în evidență și caracterul adecvat al pedepsei aplicate atât ca și cuantum cât și ca modalitate de executare.

Prima instanță a efectuat o corectă individualizare a pedepsei, în măsură să reflecte gradul de pericol social concret al faptei comise și de natură a realiza scopul pedepsei astfel cum este acesta reglementat de art.52 C.

La individualizarea judiciară a pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului recurent instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 C., limitele de pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită, pericolul social ridicat al faptei raportat la mijloacele de săvârșire a faptei, vârsta inculpatului și conduita acestuia de-a lungul procesului penal, când nu a înțeles să conștientizeze faptele și consecințele acestora. S-a avut în vedere și faptul că partea vătămată, prin indolență și pasivitate a tolerat și a amplificat intensitatea actelor infracționale ale inculpatului.

În mod corect instanța de fond a reținut că infracțiunea comisă de inculpat prezintă un grad de pericol social ridicat, dedus atât din pedeapsa prevăzuta de legiuitor pentru sancționarea acesteia, cât și din împrejurările concrete de săvârșire a faptei.

Nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante prevăzute și nici suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, raportat la gradul de pericol social al faptei comise și la conduita inculpatului, care nu a recunoscut decât amenințarea părții vătămate, nu și încercarea de a obține în mod injust sume foarte mari de bani de la aceasta, în locul sumei de 4.000 de euro împrumutată părții vătămate inculpatul dorind să obțină într-un timp scurt suma de 14.000 euro.

Lipsa de antecedente penale a inculpatului și contribuția părților vătămate la săvârșirea faptei au primit relevanță prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În mod corect a reținut instanța de apel că modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei aplicate inculpatului nu este cea mai potrivită, raportat la gravitatea concretă a faptei comise, la circumstanțele comiterii sale și chiar la conduita inculpatului pe parcursul procesului penal, acesta refuzând să își asume o responsabilitate reală pentru cele întâmplate, dar că fiind doar în prezența căii de atac exercitate de inculpat nu este posibilă înrăutățirea situației acestuia în propria sa cale de atac.

Pentru considerentele prezentate, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, curtea va respinge în baza art.385^{15 pct.1 lit.b C.pr.penală ca nefondat recursul declarat de către inculpatul M. A. R., domiciliat in C. N., str. D., nr. 105, ap.3, împotriva deciziei penale nr. 93 din 21 februarie 2011 a T.ui C..}

În baza art.192 alin.2 C.pr.penală va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU A.E M.IVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. A. R., domiciliat in C. N., str. D., nr. 105, ap.3, împotriva deciziei penale nr. 93 din 21 februarie

2011 a T.ui C..

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 16 martie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER M. R. L. M. ANA C. M. B.

Red.L.M./C.A.N.

3 ex./(...) Jud.fond:L.M.Mihăiță Jud.apel:A.Țopan, L.A.Cociș

← Decizia penală nr. 2092/2011, Curtea de Apel Cluj		Decizia penală nr. 1044/2011, Curtea de Apel Cluj →

Decizia penală nr. 368/2011, Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 368/2011, Curtea de Apel Cluj