Decizia penală nr. 1014/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 1014/R/2011
Ședința publică din 15 iunie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: A. D. L.- judecător
JUDECĂTORI: I. C. M.
M. R.
GREFIER : M. B.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin
PROCUROR: ANEM. CIREAP
S-a luat spre examinare recursul declarat de către P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ, împotriva sentinței penale nr.537 din 4 noiembrie 2010 pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui C., privind petenta SC A. L. I. SA B., având ca obiect plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată (art. 278 1 Cod procedură penală). La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului. Reprezentantul M.ui P., susține recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Cluj, arătând că soluția este întemeiată pe faptul că se impune începerea urmăririi penale față de făptuitorul H. D. sub aspectul infracțiunii prev.de art.213 C.pen., dar și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art.215 al.1,3,5 C.pen. In opinia sa, a fost greșit admisă plângerea formulată de către petent împotriva soluției de netrimitere în judecată, astfel încât în baza art.385/15 pct.2 lit.d C.pr.pen. solicită admiterea căii de atac exercitată de parchet, să se caseze sentința atacată și procedând la rejudecarea plângerii împotriva soluției, să se constate că aceasta este nefondată și în baza art.278/1 lit.a ultima teză C.pr.pen. să fie respinsă ca atare. Pentru fapta prev.de art.213 C.penal se reține de către instanța T.ui C., la momentul admiterii plângerii, faptul că în mod cert făptuitorul a săvârșit infracțiunea de abuz de încredere prin refuzul de a restitui bunul ce a făcut obiectul contractului de leasing. D. se poate discuta despre existența infracțiunii prev.de art.213 C.pen., apreciază că esențial în analiza unei plângeri împotriva soluției de netrimitere în judecată este să se stabilească dacă această plângere a investit în mod legal organele de urmărire penală, a actelor premergătoare și respectiv a urmăririi penale, și anume dacă s-a respectat termenul de 2 luni de zile pentru introducerea plângerii prealabile. Instanța fondului reține ca data formulării plângerii penale prealabile pentru infracțiunea prev.de art.213 C.pen., data de (...), dată înscrisă într-adevăr în cuprinsul plângerii penale printr-un apărător ales, însă data la care a fost adresată oricărui organ de urmărire penală, este data de 5 ianuarie 2010. Aceasta este data ștampilei de înregistrare care atestă sesizarea organelor de urmărire penală pentru efectuarea actelor premergătoare și raportat la această dată trebuie calculat în ce măsură termenul de 2 luni a fost respectat. Discuția poartă și cu privire la momentul de la care curge acest termen de 2 luni câtă vreme analiza infracțiunii de abuz de încredere a purtat asupra refuzului restituirii bunului către societatea proprietară de către utilizatorul acestuia. Cu certitudine, această analiză de asemenea trebuie făcută raportat la conținutul contractului de leasing care este depus integral la dosar, din care rezultă care sunt clauzele prevăzute de părți pentru situația neplății ratelor, rezilierii contractului și care sunt obligațiile și drepturile părților. O. făptuitorului era aceea de a restitui în termen de 8 zile de la momentul primirii notificării de reziliere a contractului autoturismul ce făcea obiect al contractului de leasing. In data de (...), s-a împlinit acest termen pentru că notificarea a fost primită în data de (...). Așadar, chiar calculând de la acest moment al datei de (...) rezultă cu prisosință că termenul de 2 luni a fost nesocotit la introducerea plângerii prealabile de către partea vătămată. De asemenea, instanța fondului a reținut și că se impune infirmarea soluției de netrimitere în judecată și de începere a urmăririi penale față de făptuitor, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în forma sa agravată ce a produs consecințe deosebit de grave, dar în forma prev.de art.215 al.3 și 5 C.pen. Așadar, instanța reține că ar exista suficiente indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni în convenții. Art.215 al.3 reglementează fără echivoc care sunt modalitățile de săvârșire a unei infracțiuni în convenții fie la momentul încheierii contractului fie pe parcursul derulării acelui contract. Dincolo de faptul că actele premergătoare nu atestă vreo astfel de manoperă de inducere în eroare și prejudicierea societății de leasing prin actul de cesiune a societății ce era parte în contractul de leasing, este o confuzie care nu este fundamentată pe nici un argument. Se întreabă care este momentul în care s-a produs inducerea în eroare. La încheierea contractului este exclus, nu consideră că se poate dovedi în vreun fel că făptuitorul a acționat cu această intenție la încheierea contractului de leasing, pe parcursul executării contractului de leasing nu există probe iar la momentul la care se discută cesiunea, contractul de leasing era reziliat ca urmare a manifestării de voință a proprietarului obiectului respectiv. Nu vede cum se poate reține că ar putea fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.215 al.3 și 5 C.pen. Simpla concluzie a instanței de judecată cu privire la faptul că în mod evident conduita făptuitorului a fost necorespunzătoare și trebuie sancționată, este adevărat, dar trebuie sancționată civil, cu consecințele specifice ale nerespectării unui contract de leasing, cu asumarea răspunderii contractuale și a penalităților ce pot deriva dintr-o astfel de conduită, dar nu penal astfel cum impune Tribunalul Cluj prin hotărârea atacată. În consecință, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea pe fond a plângerii formulată de petentă, ca fiind nefondată. C U R T E A : Prin sentința penală nr. 537 din 4 noiembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., în baza art. 2781 al.8 lit.b Cod Procedură P.ă, s-a admis plângerea petentei S.C. A. L. I. S.A., cu sediul în B., sector 1, str. Tipografiilor nr. 11-15, bl. A 1 și LA, et. 5, împotriva R. de neîncepere a urmăririi penale din (...) emisă în dosarul nr. 4/P/2010 al P. de pe lângă Tribunalul Cluj și a R. procurorului ierarhic superior din (...), emisă sub numărul 2., care au fost desființate și s-a trimis cauza la P. de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea începerii urmăririi penale față de numitul H. D., dom. în T., str. Lianelor nr. 1, bl. M, sc. C, ap. 30, jud. C., în raport de infracțiunile de abuz de încredere prev. de art. 213 al. 1 Cod P., și înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 3 și 5 Cod P. În temeiul art. 192 al.3 Cod Procedură P.ă cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs au rămas în sarcina acestuia. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin plângerea împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată, înregistrată la Tribunalul Cluj la data de (...), petenta S.C. „A. L. I."; S.A. a solicitat desființarea rezoluției din data de (...) emisă de procuror în dosarul nr. 4/P/2010 al P. de pe lângă Tribunalul Cluj, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul H. D. În motivarea plângerii s-a arătat că în mod netemeinic procurorul a apreciat că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz de încredere prev. de art. 213 Cod P. și înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 3 și 5 Cod P., atâta timp cât intimatul a realizat acțiuni specifice laturii obiective a celor două infracțiuni, acționând cu forma de vinovăție cerută de lege. Din actele de la dosarul cauzei și din dosarul de urmărire penală nr. 4/P/2010 al P. de pe lângă Tribunalul Cluj, instanța de fond a reținut următoarele: Prin Rezoluția din (...) a P. de pe lângă Tribunalul Cluj emisă în dosar nr.4/P/2010 s-a confirmat propunerea organului de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală, pentru faptele de abuz de încredere prev. și ped. de art.213 al.1 Cod penal și înșelăciune prev. și ped. de art.215 al.1, 3 și 5 Cod penal, cu aplic.art.33 lit.a Cod penal față de făptuitorul H. D. Procedând de această manieră, organele de urmărire penală au reținut că la 7 ianuarie 2010 la P. de pe lângă Tribunalul Cluj, s-a înregistrat plângerea prin care SC A. L. I. SA a solicitat efectuarea de cercetări în vederea tragerii la răspundere penală a făptuitorului H. D. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz de încredere prev. și ped. de art. 213 Cod penal și înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 3 și 5 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal. În sinteză, în plângere s-a arătat faptul că, sus-numitul se face vinovat de comiterea infracțiunilor de abuz de încredere și înșelăciune, comise prin aceea că, în calitate de administrator și unic asociat la SC D. T. SRL cu sediul în T., pe fondul încheierii și executării unor contracte de leasing, după rezilierea acestora, nu s-ar fi conformat somației de predare a vehiculelor ce formau obiectul convențiilor. Mai exact, în plângere s-a arătat că, în fapt, între SC A. L. I. SA și SC D. T. SRL T. au fost încheiate două contracte de leasing financiar cu numerele 0. și 0. având ca obiect un autovehicul marca Iveco Trakker, cu numărul de înmatriculare (...) și un autovehicul marca Astra HD8 84.45 cu numărul de înmatriculare (...). La semnarea contractelor s-a procedat și la predarea autovehiculelor sus- menționate însă, pe fondul nerespectării obligațiilor asumate, mai exact al neplăți ratelor de leasing, SC A. L. I. SA, conform clauzelor contractuale și a dispozițiilor legale, a reziliat respectivele contracte, solicitând restituirea autovehiculelor. Nu numai că partenerul cocontractant nu s-a conformat celor dispuse în somația de predare dar, în opinia societății reclamante, făptuitorul s-ar face vinovat și de faptul că ascunde respectivele bunuri în ideea de a se sustrage de la predarea acestora, existând chiar riscul înstrăinării lor către terțe persoane și majorării astfel a prejudiciului cauzat societății de leasing. În legătură cu manoperele de inducere în eroare folosite fie la încheierea, fie la derularea contractului, SC A. L. I. SA susține că, la momentul semnării contractelor de leasing făptuitorul, în calitate de administrator al societății cocontractante, a acceptat toate clauzele incluse în conținutul contractelor și deci, implicit, și pe acelea care vizau predarea bunurilor la momentul rezilierii pentru neplata ratelor de leasing. Se susține că, dacă făptuitorul nu ar fi acceptat acele clauze de predare, nu s-ar fi ajuns la încheierea contractelor cu societatea reprezentată de acesta. Se face și precizarea faptului că, nu s-au achitat ratele contractuale din martie 2009 și, contactat fiind la adresa societății, făptuitorul ar fi refuzat categoric predarea bunurilor, fără a invoca însă un temei juridic. Raportat la starea de fapt rezultată din plângere și din actele depuse de petentă la dosar, organele de urmărire penală au apreciat că în sarcina făptuitorului H. D. nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia. Astfel, nu se realizează latura obiectivă constând în acțiunea de a dispune pe nedrept de un bun al altuia și nu subzistă nici latura subiectivă constând în intenția cerută de legiuitor și cu care ar fi trebuit să acționeze autorul. Simpla nepredare a unui bun nu concretizează obiectiv și subiectiv infracțiunea de abuz de încredere prev. și ped. de art.213 Cod penal. În acest sens, în practica și literatura de specialitate s-a arătat că: „a dispune de un bun pe nedrept, înseamnă a efectua cu privire la acel bun acte de dispoziție pe care potrivit titlului aflat la baza detenției și a însărcinării primite de la proprietari sau posesori, detentorul nu era îndrituit să le efectueze. Simpla folosire a bunului atunci când nu s-a convenit interzicerea folosirii nu constituie un act de dispunere pe nedrept. întrucât în speță, părțile nu s-au înțeles asupra unei asemenea interdicții, folosirea bunului nu realizează continuul infracțiunii de abuz de încredere, ci în măsura în care s-a produs o daună constituie o simplă faptă generatoare de răspundere civilă. Simpla absență a autorizării de către proprietar ca făptuitorul să folosească bunul încredințat nu echivalează cu interzicerea autorizării care implică o manifestare de voință expresă și neechivocă și nu poate produce efectul acesteia de a atribui folosirii caracterul unui act de dispoziție";. S-a mai reținut de către organele de urmărire penală și aplicabilitatea dispozițiilor privind necesitatea formulării unei plângeri prealabile în termen de 2 luni de la data când partea vătămată a știut cine este făptuitorul sau de la ultimul refuz de restituire. În speța dedusă soluționării noastre, există depuse la dosarul cauzei două notificări emise către făptuitor și care poartă data de 08 septembrie 2009. Or, neconformarea acestuia la cele arătate în notificare, exprimă un refuz implicit de restituire, astfel ca formularea unei plângeri pentruabuz de încredere la 27 noiembrie 2009 și înregistrată la P. de pe lângă Tribunalul Cluj la 7 ianuarie 2010 apare ca tardivă față de momentul refuzului. Nici infracțiunea de înșelăciune în varianta prevăzută de art. 215 alin, 1,3 Ș1 5 Cod penal nu a fost reținută în cauză de către P. de pe lângă Tribunalul Cluj, în condițiile în care, pe fondul actelor premergătoare efectuate în cauză nu s-au conturat și concretizat manopere dolosive utilizate la încheierea și pe parcursul derulării obligațiilor contractuale. Neachitarea ratelor de leasing reprezintă, înainte de toate, o nerespectare a obligațiilor contractuale, iar competența soluționării unor astfel de litigii aparține unei instanțe civile.. urmare, s-a apreciat că nu subzistă latura subiectivă constând în inducerea în eroare a unei părți cu prilejul derulării unei tranzacții prin folosirea unor manopere dolosive, în vederea obținerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust. Se poate vorbi eventual și cel mult de un litigiu de natură civilă de competența instanței civile, sens în care și în practica și literatura de specialitate s-a arătat că „simpla neexecutare a unei obligații luate în cadrul unei convenții civile nu are caracter penal, chiar dacă persoana s-a angajat că va respecta obligația până la o anumită dată știind că nu-și va putea executa promisiunea, dar nu a uzat de mijloace amăgitoare pentru a convinge partea adversă că va executa convenția în termen";. Potrivit principiilor de drept civil, oricine se angajează este obligat să-și execute întocmai obligația luată, consecințele nerespectării fiind reglementate de C. civil. Mai mult, acest cod cunoaște posibilitatea nerespectării obligațiilor asumate prin convenții și de aceea pentru garantarea respectării acestora în afara mijloacelor generale în convenții se inserează clauze sau pacte în baza cărora creditorul poate chema mai ușor la răspundere pe cale civilă pe debitorul care nu-și execută obligația."; În cazul în care părțile au fost de bună credință cu ocazia încheierii contractului, nu se poate vorbi de existența unei acțiuni frauduloase de inducere în eroare și, deci, nici de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenție. Faptul că, ulterior, pe parcursul executării contractului, una dintre părți nu își îndeplinește obligația asumată, nu poate fi asimilat cu o activitate de inducere în eroare sau cu o manoperă frauduloasă de genul celor incriminate în art. 215 Cod penal. Pe de altă parte, „pentru existența infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art.215 alin.3 C.pen. este suficientă dar și necesară, sub aspectul laturii subiective, știința că făptuitorul săvârșește o acțiune de inducere în eroare sau în menținerea în eroare cu ocazia încheierii sau executării unui contract și că, fără acea acțiune de amăgire, contractul nu putea fi încheiat sau executat. Pentru ca această infracțiune să se consume, este necesar ca acțiunea de amăgire să determine pe cel amăgit să ia o dispoziție patrimonială prin care s-a creat o situație de fapt păgubitoare acestuia."; Potrivit art. 215 alin. 1 Cod penal, constituie infracțiunea de înșelăciune inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine ori pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă. În cazul infracțiunii de înșelăciune în convenție, elementele sale constitutive sunt aceleași, ele fiind subînțelese pentru această variantă a înșelăciunii. Relevant pentru existența infracțiunii de înșelăciune, indiferent de varianta în care se prezintă, este rezultatul acțiunii și anume inducerea în eroare a victimei și obținerea de către făptuitor a unei dispoziții de ordinpatrimonial păgubitoare pentru victimă și altă persoană. Infracțiunea se comite numai cu intenție care trebuie să fie caracterizată nu oricum ci prin scopul urmărit de făptuitor, adică obținerea unui folos material injust pentru sine ori pentru altul. Având în vedere conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune - o acțiune frauduloasă de amăgire ori inducere în eroare a victimei, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate respectiv prin prezentarea frauduloasă, denaturată sau alterată a realității care să fie aptă de a inspira încrederea victimei și de a o induce în eroare, de a o amăgi sau de a o menține în eroarea produsă anterior, se poate aprecia că în cazul de față, în condițiile în care practic s-a dat curs unei convenții civile, nu subzistă elementele unei astfel de infracțiuni. Împotriva acestei soluții a formulat plângere la procurorul ierarhic superior petenta S.C. „A. L. I."; S.A., plângerea fiind înregistrată la P. de pe lângă Tribunalul Cluj la data de (...) sub numărul 2.. Prin Rezoluția prim procurorului din (...) emisă sub nr.2., s-a respins plângerea formulată de către SC A. L. I. SA, prin avocat, împotriva rezoluției nr.4/P/2010 din 23 martie 2010 a P. de pe lângă Tribunalul Cluj, ca nefiind întemeiată. Emițând această soluție, prim procurorul P. de pe lângă Tribunalul Cluj a reținut că plângerea împotriva soluției este neîntemeiată și a fost respinsă. În fapt, în dosar au fost efectuate acte premergătoare urmăririi penale față de H. D. la plângerea formulată de SC A. L. I. SA sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz de încredere și înșelăciune constând în aceea că H. D. a indus în eroare partea vătămată cu prilejul executării unor contracte de leasing, prin aceea că nu a respectat clauzele referitoare la rezilierea contractelor iar pe de altă parte, că nu a predat vehiculele la momentul rezilierii acestora. S-a apreciat că în mod corect procurorul de caz a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune întrucât în cauză nu s-a putut; demonstra existența unei acțiuni de inducere în eroare, simpla neexecutare a unui contract neputând fi considerată în sine suficientă pentru angajarea răspunderii penale, iar în ceea ce privește infracțiunea de abuz de încredere, procurorul și-a fundamentat soluția în baza disp. art. 10 lit.d din C.pr.pen. apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii întrucât lipsește latura obiectivă și latura subiectivă a acesteia. Argumentele expuse de procuror sunt următoarele; pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere simpla nepredare a unui bun nu este suficientă pentru considerarea faptei ca infracțiune, în lipsa elementului obiectiv care caracterizează această faptă, respectiv însușirea, dispunerea pe nedrept ori refuzul restituirii. Instanța de fond a apreciat că soluțiile emise de procurorul de caz și de procurorul ierarhic superior sunt greșite. Astfel, în primul rând sub aspectul tardivității plângerii prealabile formulate de către petentă, în raport de fapta de abuz de încredere comisă de către intimat, s-a apreciat că aceasta nu este tardivă. Cu toate că contractele de leasing au fost reziliate la data de (...), iar intimatul a luat cunoștință de această reziliere la data de 0(...), refuzul său de a preda bunurile a devenit obiectiv și evident abia la data de (...), când a înstrăinat părțile sociale ale societății comerciale „D. T."; S.R.L. către numiții B. A. M. și G. B., predând noilor asociați și vehiculele proprietatea petentei. Ori în aceste condiții plângerea formulată la data de (...) nu este tardivă. De asemenea, soluțiile emise de procurorii sunt neîntemeiate și pe fondul cauzei. Așa fiind, în speță sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiuniide abuz de încredere prev. de art. 213 Cod P., deoarece contractele de leasing au fost reziliate la data de (...), iar la data de 0(...), intimatul H. D. a fost notificat în legătură cu acest aspect, semnând personal de primirea notificării rezilierii contractului (fila 111 din dosarul de urmărire penală). Prin urmare de la data mai sus arătată, intimatul H. D. știa că S.C. „D. T."; S.R.L. nu mai avea nici un temei legal de a deține vehiculele proprietatea petentei, și că acestea trebuiau predate proprietarului. Cu toate acestea, la data de (...)9, intimatul cesionează, părțile sociale ale S.C. „D. T."; S.R.L. către B. A. M. și G. B. (filele 141-148) și predă noilor asociați cele două vehicule achiziționate în leasing de la societatea petentă. Ulterior părțile sociale ale acestei societăți sunt cesionate de către numiții B. A. M. și G. B., la data de (...), în favoarea numiților N. D. și Bec M. V. (filele 137-138). Prin urmare la data de (...) intimatul a dispus pe nedrept de bunurile aparținând petentei, ceea ce reprezintă latura obiectivă a infracțiunii de abuz de încredere, iar latura subiectivă a acestei infracțiuni este prezentă și ea în speță, ca element constitutiv al infracțiunii de abuz de încredere, intimatul a acționat cu intenție directă sau indirectă. În speță, a învederat instanța de fond, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 3 și 5 Cod P., având în vedere cesionarea succesivă a părților sociale ale S.C. „D. T."; S.R.L., la un interval de timp extrem de scurt s-a realizat cu scopul pierderii urmei celor două vehicule proprietatea firmei petente și menținerea acesteia în eroare, în ideea restituirii bunurilor de către deținătorii „de drept";. De remarcat, că din susținerile petentei, deoarece organele de urmărire penală nu au realizat practic nici un act premergător, oricât de nesemnificativ, rezultă că atât B. A. M. cât și G. B. și mai apoi N. D. și Bec M. V. sunt de negăsit, astfel încât societatea proprietară a bunurilor în litigiu este în imposibilitatea intrării în posesia legitimă a acestora. Pentru aceste motive, în baza art. 2781 al.8 lit.b Cod Procedură P.ă instanța de fond a admis plângerea petentei S.C. A. L. I. S.A. împotriva R. de neîncepere a urmăririi penale din (...) emisă în dosarul nr. 4/P/2010 al P. de pe lângă Tribunalul Cluj și a R. procurorului ierarhic superior din (...), emisă sub numărul 2., pe care le-a desființat și a trimis cauza la P. de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea începerii urmăririi penale față de numitul H. D. în raport de infracțiunile de abuz de încredere prev. de art. 213 al. 1 Cod P., și înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 3 și 5 Cod P. În vederea începerii urmăririi penale, instanța de fond a dispus ca organele de urmărire penală să procedeze la audierea intimatului H. D., a numiților B. A. M., G. B., N. D. și Bec M. V., existând posibilitatea ca între aceștia să fi intervenit o înțelegere în fraudarea intereselor patrimoniale ale petentei, și să realizeze și să efectueze orice alt act necesar aflării adevărului și justei soluționări a cauzei. În temeiul art. 192 al.3 Cod Procedură P.ă cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs au rămas în sarcina acestuia. Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Cluj P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și rejudecând cauza, respingerea plângerii petentei și menținerea soluțiilor adoptate de către procurorul de caz și respectiv de către prim-procuror. S-a arătat de către parchet că în mod greșit Tribunalul Cluj, admițând plângerea, a reținut că făptuitorul a săvârșit infracțiunea de abuz de încredere prin refuzul de restituire al bunului, esențial fiind faptul că organul de urmărire penală nu a fost legal investit cu plângere prealabilă pentru săvârșirea acestei infracțiuni. De asemenea s-a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în formă agravată deoarece din cuprinsul actelor premergătoare nu a rezultat faptul că a existat vreo manoperă de inducere în eroare și de prejudiciere a societății de leasing. P. a mai susținut că deși conduita făptuitorului a fost necorespunzătoare, aceasta nu este de natură să-i atragă decât o sancțiune civilă și nu una penală. Analizând recursul declarat prin prisma actelor de la dosar, a dispozițiilor legale în materie și a motivelor invocate, Curtea apreciază că acesta estenefondat. În primul rând, se va sublinia faptul că nu vor mai fi reluate motivele pentru care prima instanță a dispus desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror, această argumentație urmând a fi însușită în totalitate de către instanța de recurs. În plus, raportat punctual la motivele de recurs, se va constata că dosarul de urmărire penală nu conține nici un act premergător în afara de înscrisurile depuse de către societatea petentă, aceasta la solicitare organelor de urmărire penală (f. 41 d.u.p.). La dosar nu există nici o minimă dovadă că s-a încercat în vreun fel măcar audierea făptuitorului sau a altor persoane care au avut cunoștință despre derularea contractului de leasing ori de cesionarea părților sociale ale societății administrate de către făptuitor, astfel încât apare ca fiind surprinzătoare soluția de neîncepere a urmăririi penale întemeiată pe prev. art. 10 lit. d C.pr.penală, pe motivul lipsei laturii subiective a infracțiuni de înșelăciune, întrucât nu se cunosc elementele de fapt care o pot susține. În ceea ce privește infracțiunea de abuz de încredere, la fel, nu s-a efectuat nici un act premergător din care s-ar putea trage concluzia modalității în care aceasta a fost comisă, câtă vreme această infracțiune are trei modalități alternative de săvârșire a laturii obiective, în funcție de fiecare dintre ele calculându-se în mod diferit termenul de 2 luni pentru introducerea plângerii prealabile. În aceste condiții, Curtea apreciază că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, actele premergătoare efectuate până în prezent fiind insuficiente în vederea adoptării unei soluții temeinice și legale, fie ea aceasta și una de netrimitere în judecată. În consecință, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ împotriva sentinței penale nr. 537 din 4 noiembrie 2010 a T.ui C.. Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, potrivit art. 192 alin. 3 C.pr.pen. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ împotriva sentinței penale nr. 537 din 4 noiembrie 2010 a T.ui C.. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 15 iunie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, A. D. L. I. C. M. M. R. GREFIER, M. B. Red.A.D.L. Dact.H.C./ 4 ex./5 iulie 2011 Jud.fond: L.A. C.;
| ← Decizia penală nr. 1597/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1015/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
